Category: Afaceri

Stiri din afaceri

  • 100 Tineri manageri de top. Alexandru Dan Ghiocel, Selca

    Director general adjunct, Selca

    40 de ani


    Absolvent de ASE, Alexandru Ghiocel şi imediat după obţinerea diplomei, început parcursul profesional în terenul antreprenoriatului, în Piteşti.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


    Am învăţat o lecţie pe care o consider extrem de importantă: să nu faci afaceri într-un domeniu pe care nu îl cunoşti şi nu te atrage la nivel personal. Am trecut prin această experienţă şi mi-a fost greu să mă adaptez şi să fac performanţă.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Au fost puţine situaţiile în care eşecul a fost unul considerabil şi cu impact semnificativ. Am făcut greşeli, am învăţat din ele şi am acumulat experienţă.

     

    TRASEU & AMBIŢIE


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    Imediat după facultate, în 2008, am început să lucrez într-o afacere apropiată de familia mea, unde am căpătat experienţă. Cu timpul, am început să am mai multe atribuţii şi să gestionez părţi importante din afacere. Din 2016 ocup o poziţie de management de top în cadrul companiei de contrucţii Selca, de asemenea o afacere de familie care, în ultimii ani, s-a dezvoltat constant. Împreună cu restul membrilor echipei de conducere, am reuşit să diversificăm afacerea, să intrăm pe noi pieţe, să creştem cifra de afaceri şi capitalurile proprii de la an la an. Dacă până în 2024 am activat în principal în domeniul construcţiilor, începând din 2025, Selca dezvoltă o afacere în domeniul energiei, construind o capacitate de stocare a energiei în baterii – BESS. În viitor dorim să intrăm pe pieţe noi şi să ne adaptăm constant la realităţile economice.


    Care e visul tău pe termen lung?


    Să cresc afacerea de familie pe care o conduc, într-un mod organic şi sustenabil.

     

    MOMENTE CARE CONTEAZĂ


    Trei superputeri profesionale.


    Capacitatea de a planifica pe termen lung viitorul afacerii, gestionarea resurselor şi adaptarea direcţiilor de dezvoltare, formarea unei echipe profesioniste.


    Cum arată stilul tău de leadership?


    În general, am abordat un stil de leadership autoritar atunci când am văzut că echipa nu înţelege viziunea mea sau nu reuşeşte să se adapteze la cerinţele mele şi delegativ atunci când membrii echipei s-au aliniat cu direcţiile companiei.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Găsirea unui echilibru între cele două este o sarcină dificilă, la care încă lucrez intens.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Îmi place foarte mult sportul. Încerc să merg cât mai des în natură. Natura are o energie care te ancorează în realitate.

  • Povestea tânărului care şi-a ajutat soţia, profesoară, să rezolve o problemă aproape imposibilă cu elevii ei – şi cum acea soluţie s-a transformat, în timp, într-o afacere

    Pornind de la o problemă reală – soţia sa, o profesoară care încerca să gestioneze 500 de elevi cu cinci caiete distincte – programatorul Cristian Irimiea a creat ClassMap.io, o platformă AI gândită ca un „asistent digital” pentru cadrele didactice. Soluţia funcţionează ca o „hartă digitală a clasei”, permiţând profesorilor să monitorizeze în timp real, prin câteva atingeri pe ecran şi fără a folosi înregistrări audio sau video, starea emoţională şi interacţiunile elevilor.

    Platforma, care a colectat deja peste 8.000 de evenimente educaţionale, foloseşte AI-ul pentru a genera rapoarte şi sugestii practice, cum ar fi aşezarea optimă în bănci. Aflat în stadiu pre-revenue, start-up-ul caută acum o finanţare de 250.000 de euro pentru a-şi extinde prezenţa şi a ajunge la 50 de şcoli.

    „Avem o sumă ţintă în momentul de faţă. Mergem către 250.000 de euro, pre-revenue, iar dacă se concretizează colaborarea cu o parte din şcolile pe care ni le-am propus, o să mergem în zona de seed şi o să mergem către un prag mai mare de finanţare. O mare parte din bani vor merge către dezvoltare şi marketing. Scopul va fi să înrolăm până la 50 de unităţi de învăţământ. Acesta este unul dintre obiectivele pe care dorim să-l atingem cu următoarea finanţare“, a declarat Cristian Irimiea, fondator al ClassMap.io, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Ideea proiectului a apărut dintr-o problemă reală, observată în propria familie. „Soţia mea este profesoară, iar eu sunt programator.

    Ea îşi cumpărase cinci caiete ca să îşi noteze toţi elevii pe care îi are şi să noteze în timp real ceea ce se întâmplă în clasă. Ea are cam 500 de elevi. Şi am stat şi am făcut un calcul: «Ai 500 de elevi, trebuie să scrii 500 de nume. În fiecare oră trebuie să faci notiţe pe mai multe dimensiuni pentru fiecare elev în parte. Nu cred că este posibil să faci aşa ceva». Mai fusesem într-un start-up, aşa că mi-a venit la îndemână să-i zic: «Hai să-ţi fac un tool, un tool care să te ajute pe tine să notezi în timp real»“, a povestit el. Platforma, funcţională din februarie 2025, a fost testată în primele luni de circa 5 profesori, care au colectat peste 8.000 de „evenimente“ educaţionale din zeci de clase. Soluţia funcţionează ca o „hartă a clasei“ pe telefon, tabletă sau laptop, permiţând profesorului ca, prin doar două atingeri pe ecran, să înregistreze în câteva secunde interacţiuni, evenimente de atitudine, modul de colaborare în echipă şi starea emoţională a fiecărui elev.

    Platforma are integrată şi tehnologia de inteligenţa artificială pentru a da valoare datelor colectate, a explicat fondatorul ClassMap.io: „Funcţia AI strânge, pune în ordine notiţele şi generează rapoarte despre elevi şi clase, care ţin cont de toate evenimentele notate de profesor în timpul orelor. Rapoartele pot fi folosite pentru aşezarea în bănci, dar şi pentru sugestii practice şi pot fi exportate în format editabil pentru a le transmite părinţilor. Aplicaţia nu foloseşte camere, microfoane sau urmărirea ecranului, conectând doar datele strict necesare pentru a păstra o cronologie clară a observaţiilor (cine, ce, când). Aplicaţia foloseşte AI şi pentru a propune <<smart seating>> pe baza observaţiilor din ore, echilibrează participarea, reduce distragerile şi apropie elevii care se ajută între ei, iar profesorul poate confirma sau ajusta în 2–3 clickuri.“

    Până la finalul acestui an, start-up-ul îşi propune să ajungă la 100 de profesori care să folosească individual platforma. În prezent, platforma este folosită de circa 30 de profesori. În paralel cu platforma B2C pentru profesori, care va rămâne în mare parte gratuită, echipa finalizează acum versiunea B2B, dedicată şcolilor, care va sta la baza modelului de monetizare. „Ne-am gândit: «Dar cum ar fi să luăm toate informaţiile agregate la nivel de profesor şi să le transmitem la nivel de şcoală?». Cum ar fi să vezi o imagine agregată din partea tuturor profesorilor asupra fiecărui elev sau asupra unei clase? Şi toate informaţiile acestea să le vezi într-un dashboard la nivel de şcoală şi să poţi să faci analize între clase şi între elevi şi să poţi să-ţi dai seama unde să acţionezi punctual“, a precizat Cristian Irimiea. Până la finalul anului, start-up-ul şi-a propus să atragă în portofoliul de clienţi trei şcoli private, acum fiind în discuţii pentru atingerea acestui obiectiv. „Ne dorim să implementăm programul pilot în mai multe şcoli private.

    Cu una chiar suntem în discuţie, iar profesorii altei şcoli private au început să folosească platforma şi să o testeze la nivel de clasă, ceea ce ne face pe noi optimişti şi ne validează că este un tool care este dorit la nivelul profesorilor şi la  nivelul şcolilor“, a punctat el. Pe lângă atragerea primilor clienţi, planurile Classmap.io pentru anul curent includ şi adăugarea de noi funcţionalităţi, precum alertele în timp real. “Adică aplicaţia să spună în timp real: «Atenţie, uite, Ionel nu a mai răspuns de 5 ore. Oare ce mai face? Ia vezi, este bine?». Şi acesta este genul de informaţii pe care consider că orice profesor din ziua de astăzi ar trebui să le aibă.“ Pe termen lung, viziunea start-up-ului privind dezvoltarea include şi extinderea internaţională. „Ne-am propus ca în 2026 să ieşim la nivel european şi, de ce nu, încercăm să ajungem şi în Canada. Am găsit o oportunitate, am deschis nişte discuţii cu nişte colaboratori, un accelerator care doreşte să ne susţină în a ajunge pe piaţa din Canada“, a conchis fondatorul ClassMap.io.     



    Rubrica Start-up Pitch

    Invitat: Robert Ihnatişin, cofondator şi CTO al Orbital Matter

    Ce face? Dezvoltă cu imprimante 3D componente şi structuri în spaţiu.

    „Suntem o companie de construcţii în spaţiu. Practic încercăm să demonstrăm că e posibil să foloseşti imprimante 3D pentru a fabrica lucruri direct în orbită şi pentru a le folosi tot acolo. Începem cu cea mai simplă structură, o ţeavă, pe care o putem folosi, de exemplu, pentru a desfăşura panouri solare. Este primul pas tehnologic, iar pe termen mai lung vrem să construim structuri mari şi complexe care nu pot fi trimise de pe Pământ prin metode tradiţionale. Prima lansare va fi în prima jumătate a anului viitor şi a doua lansare o să fie în octombrie 2026.“

     

    Invitat: Alex Kis, cofondator şi CEO rentnbuy


    Ce face? A dezvoltat o platformă ce conectează direct proprietarii şi chiriaşii

    „Din punctul de vedere al vizitelor pe site, ne dorim să ajungem la 600.000 de vizite pe lună, ceea ce ne-ar plasa pe locul al treilea în România după imobiliare.ro şi storia.ro, şi de departe cea mai mare platformă de închiriere directă, ceea ce suntem şi momentan, chiar şi cu 300.000 de utilizatori. Din punctul de vedere al utilizatorilor, pentru că pentru noi contează foarte mult oamenii care îşi creează cont fiindcă intră în ecosistemul nostru, ne dorim să ajungem la
    70.000 de conturi până la sfârşitul anului.”

    Invitat: Start-up Pitch. Cristian Irimiea, fondator ClassMap.io

    Ce face? A dezvoltat un asistent digital bazat pe inteligenţă artificială pentru profesori

    „Soţia mea este profesoară, iar eu sunt programator. Ea îşi cumpărase cinci caiete ca să îşi noteze toţi elevii pe care îi are şi să noteze în timp real ceea ce se întâmplă în clasă. Ea are cam 500 de elevi. Şi am stat şi am făcut un calcul: <<Ai 500 de elevi, trebuie să scrii 500 de nume. În fiecare oră trebuie să faci notiţe pe mai multe dimensiuni pentru fiecare elev în parte. Nu cred că este posibil să faci aşa ceva>>. Mai fusesem într-un start-up, aşa că mi-a venit la îndemână să-i zic: «Hai să-ţi fac un tool, un tool care să te ajute pe tine să notezi în timp real».“


    Rubrica Start-up Update

    Invitată: Irina Constantin, CEO Vaunt – cosistem software pentru dezvoltatorii imobiliari

    Ce e nou? Start-up-ul românesc lucrează în prezent la următorul său produs: un modul dedicat etapei de după vânzare (after-sales) şi managementului comunităţilor din noile ansambluri rezidenţiale.

    „Viziunea noastră pe termen lung este ca atunci când o să spui «zona de real estate» să te gândeşti la Vaunt instant. Ne dorim să fie un sistem de operare pentru această industrie“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Irina Constantin, cofondatoare şi CEO, Vaunt. „Aşa că noi ne concentrăm acum pe următorul nostru obiectiv pe zona de after-sales. Ce se întâmplă după ce s-a vândut un apartament? Cum faci ca anumite probleme care apar să fie remediate corect şi la timp? Cum poţi să creşti gradul de satisfacţie al clientului? În toamnă o să vedeţi acest lucru.“


    Rubrica specială

    Invitată: dr. ing. Carmen Moldovan, director centru de cercetare, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie (IMT Bucureşti)

    Proiecte ambiţioase de cercetare europeană din domeniul medical şi tehnologic.

    De la interfeţe care ar putea permite controlul protezelor cu puterea minţii la simularea organelor umane pe cipuri pentru a accelera descoperirea de noi medicamente, institutul rămâne implicat într-un domeniu considerat vital nu doar pentru progresul economic, ci şi pentru suveranitatea Europei.

    „Am putea spune că, la o primă vedere cel puţin, nu există domeniu în care micro-nanoelectronica să nu fie aplicată în zilele noastre.“



    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Până acum s-au difuzat peste 1.200 de ediţii ale ZF IT Generation.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • „Nu există un punct final al învăţării şi fiecare zi oferă oportunităţi de a fi mai bun”

    …spune Simona Constantinescu, membru CA, ANA Hotels. Tot ea povesteşte că într-o lume în continuă schimbare, cunoaşterea este un proces care o motivează să caute mereu informaţii, să exploreze idei noi şi să-şi dezvolte abilităţile.


    „The more you know what you don’t know, the more eager you’ll be to learn!”


    În opinia Simonei Constantinescu, cea mai mare motivaţie pentru eforturile depuse se leagă de pasiunea cu care sunt făcute lucrurile. „Când descoperi că provocările fiecărei zile aduc şi cu satisfacţia găsirii de soluţii, recunoştinţei celor cu care ai colaborat pentru a atinge obiectivele zilei şi ai făcut bine ceea ce ţi-ai propus. Satisfacţia de a găsi soluţii creative şi eficiente îmi dă un sentiment de împlinire şi mă motivează să continui.”

     

    VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE

    Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală?

    „The more you know what you don’t know, the more eager you’ll be to learn!” Curiozitatea de a descoperi viziuni diferite, abordări, tehnici şi strategii de afaceri din experienţele altor profesionişti şi personalităţi din mediul academic au fost întodeauna parte din evoluţia mea profesională.

    Într-o lume în continuă schimbare, cunoaşterea este un proces care mă motivează să caut mereu informaţii, să explorez idei noi şi
    să-mi dezvolt abilităţile. Îmi aminteşte că nu există un punct final al învăţării şi că fiecare zi oferă oportunităţi de a fi mai bun.

    Curiozitatea este motorul inovaţiei, mă încurajează să pun întrebări, să explorez perspective diferite şi să nu mă tem să ies din zona de confort. Mă ajută să rămân deschisă la noi idei şi să abordez provocările cu entuziasm.

    Recunoaşterea limitelor cunoaşterii mele mă face mai deschisă la feedback, îmi aminteşte că nimeni nu deţine toate răspunsurile şi că pentru succes colaborarea cu alţii este esenţială.

    Înţelegerea faptului că lumea este complexă şi în continuă schimbare mă ajută să mă adaptez la noi situaţii şi să găsesc soluţii creative. Cunoaşterea şi învăţarea continuă mă pregătesc pentru a face faţă provocărilor neaşteptate, dar şi pentru a profita de oportunităţile care apar.

    Toate acestea creează fundamentul unei evoluţii personale şi profesionale şi mă încurajează să nu încetez niciodată să învăţ şi să abordez fiecare zi cu deschidere şi curiozitate.

    Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board? Ce simbolizează aceasta pentru tine şi ce rol joacă în drumul profesional şi personal?

    Imaginea centrală ar fi o reprezentare simbolică a unei călătorii de explorare continuă, de evoluţie constantă, creştere şi expansiune a cunoaşterii.

    Deschiderea către noi idei, perspective şi oportunităţi, capacitatea de a vedea lucrurile din unghiuri diferite şi de a găsi conexiuni neaşteptate în contextul dat au fost parte din evoluţia mea profesională. Adaptabilitatea este o cerinţă esenţială a vremurilor în care trăim, supuşi la schimbare continuă, suntem expuşi adeseori necunoscutului.

    Rolul imaginii în drumul meu profesional şi personal este de a-mi menţine motivaţia, sursele de inspiraţie, reamintindu-mi de obiectivele şi valorile mele, ajutându-mă să iau decizii şi să-mi trasez un curs în viaţă, să menţin concentrarea asupra importanţei învăţării continue şi a curiozităţii, în toate aspectele vieţii mele. Totodată, îmi aminteşte de faptul că nimic nu este fix, totul se transformă, şi pentru a reuşi, trebuie să evoluez odată cu schimbările.

    În esenţă, imaginea centrală de pe vision boardul meu ar fi un simbol al dorinţei mele de a explora, de a învăţa şi de a creşte constant, atât ca profesionist, cât şi ca persoană.

    Care sunt cele mai importante trei obiective pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?

    Stimularea transformării digitale în mediul de afaceri în care evoluez: într-o lume în continuă schimbare, implementarea strategiilor de transformare digitală, integrare AI şi comunicare online, precum şi adaptarea cadrului de reglementare aferent – prin negociere cu structurile guvernamentale şi susţinute de către mediul asociativ privat din industria ospitalităţii – sunt esenţiale pentru a creşte competitivitatea pe plan local şi internaţional a turismului românesc. Aceasta implică promovarea unor acţiuni orientate spre susţinerea investiţiilor în tehnologii noi şi prin profesionalizarea echipelor, pentru a asigura o competitivitate pe termen lung.

    Promovarea guvernanţei corporative responsabile: cred cu tărie în importanţa unei guvernanţe corporative responsabile. Obiectivul meu este să contribui la consolidarea structurilor de guvernanţă, la asigurarea respectării standardelor etice şi la protejarea intereselor tuturor părţilor interesate ale afacerilor în care sunt implicată. Aceasta presupune promovarea în consiliile de administraţie a unor profesionişti cu valori sănătoase, asigurarea unor procese decizionale fundamentate pe rapoarte ale specialiştilor şi pe competenţele echipelor pentru susţinerea iniţiativelor şi proiectelor durabile.

    Dezvoltarea şi mentoratul noilor lideri: viitorul companiilor depinde de calitatea liderilor. Voi contribui la identificarea şi dezvoltarea noilor talente, oferindu-le mentorat şi sprijin pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Aceasta implică împărtăşirea experienţei mele, oferirea de feedback constructiv şi crearea unui mediu în care liderii de mâine să poată prospera.


    Cred cu tărie că o companie nu este doar o entitate economică, ci un organism viu, modelat de valorile, misiunea şi viziunea liderului său.

    Simona Constantinescu, membru CA, ANA Hotels


    Obiective personale:

    Continuarea învăţării şi dezvoltării personale: cred că învăţarea este un proces continuu, care nu se opreşte niciodată. Obiectivul meu este să continui să-mi dezvolt cunoştinţele şi abilităţile, explorând noi domenii şi perspective.

    Menţinerea unui echilibru sănătos de viaţă: înţeleg importanţa unui mod de viaţă sănătos, care să includă, pe lângă activităţile profesionale şi practicarea regulată a activităţilor fizice (sportul, de preferat în aer liber) şi mentale care îmi aduc bucurie (călătoriile şi arta), precum şi cultivarea relaţiilor semnificative cu familia şi prietenii.

    Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante de business? Există un moment definitoriu sau o persoană care a influenţat acest stil de leadership?

    În evoluţia mea profesională am considerat definitorie perspectiva centrată pe integrarea într-o cultură organizaţională meritocratică, misiunea şi viziunea antreprenorului sau a acţionarilor, fiind obiective asumate şi transmise ierarhic în entitate. Cred cu tărie că o companie nu este doar o entitate economică, ci un organism viu, modelat de valorile, misiunea şi viziunea liderului său. În acest context, am cultivat la rândul meu un mediu meritocratic, am dezvoltat leaderi de echipe, în care abilităţile profesionale şi de colaborare sunt elemente ce se împletesc armonios, generând o evoluţie durabilă şi semnificativă. Cultura organizaţională ca fundaţie este ADN-ul companiei. Ea defineşte modul în care ne comportăm, cum colaborăm şi cum luăm decizii. Prioritatea mea, lucrând preponderent în domeniul serviciilor, este să construiesc o cultură a colaborării, a respectului reciproc, a empatiei, în care fiecare angajat se simte valorizat, iar liderii de echipe au resursele necesare pentru a-şi atinge obiectivele. Rolul meu este să-i împuternicesc să devină lideri autentici, care să inspire şi să-şi dezvolte echipele în conformitate cu valorile şi misiunea companiei. Investind în dezvoltarea lor profesională şi personală, creez o generaţie de lideri capabili să ducă mai departe viziunea companiei. O cultură puternică atrage şi reţine talentele, stimulează creativitatea şi creează un sentiment de apartenenţă. Misiunea trebuie să fie mai mult decât o declaraţie; un angajament faţă de clienţii noştri, faţă de comunitate şi faţă de noi înşine. Ea defineşte scopul nostru şi ne ghidează în fiecare acţiune. Asigurându-mă că misiunea este integrată în toate aspectele activităţii noastre, creez un cadru de referinţă care aliniază eforturile tuturor către un obiectiv comun.

    În esenţă, consider că succesul unei companii este direct proporţional cu puterea culturii sale organizaţionale, cu claritatea misiunii sale şi cu viziunea liderului său. Acestea sunt elementele care definesc identitatea companiei şi care îi asigură evoluţia pe termen lung.


    BIO: Cu peste 25 de ani experienţă în conducerea, construirea şi transformarea afacerilor din sectoarele de consultanţă, ospitalitate şi servicii financiare, Simona Constantinescu este în prezent şi preşedinte al Federaţiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR), preşedinte al Consiliului Consultativ pentru Turism pe lângă ministerul responsabil pentru turism (MEAT/ MEDAT) şi membru independent CA, Electroalfa. Recent a finalizat un master în guvernanţă şi practică de board la Henley Business School & Envisia, ea deţinând şi un Executive MBA de la ASEBUSS & University of Washington Seattle.


    LEADERSHIP & CARIERĂ

    Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?

    În cariera mea de lider, am avut întotdeauna o viziune clară asupra rolului pe care îl pot juca în schimbarea pozitivă, atât în cadrul organizaţiilor pe care le-am condus, cât şi în comunitatea de business. Am avut grijă să creez un mediu de lucru inclusiv, în care femeile sunt încurajate să îşi exprime potenţialul şi să ocupe poziţii de leadership.

    De asemenea, am fost activă în susţinerea altor femei în afaceri, fiind mentor pentru multe dintre ele, încurajându-le să depăşească provocările din drumul lor profesional şi să îşi asume roluri de lideri. În plus, am fost implicată în diverse iniţiative educaţionale şi de formare profesională, care le oferă femeilor instrumentele necesare pentru a avea succes în business. Impactul social nu se rezumă doar la a construi afaceri de succes, ci şi la a contribui activ la formarea unei culturi organizaţionale în care diversitatea şi colaborarea sunt elemente cheie. Experienţa m-a învăţat avantajele diversităţii în echipe, deoarece aceasta aduce multiple puncte de vedere şi perspective asupra diferitelor proiecte. Consider că diversitatea în echipe trebuie încurajată, indiferent dacă se referă la cea de gen, de generaţii, de pregătire şi competenţe sau la cea de culturi şi naţionalităţi.

    Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?

    O provocare marcantă pentru mine în plan personal a fost să trec peste un diagnostic medical oncologic în urmă cu 13 ani, cu tot ce presupune asta. Depăşirea unui astfel de diagnostic necesită forţă interioară, declanşând acea capacitate umană de a face faţă adversităţii şi de a găsi speranţă chiar şi în cele mai întunecate momente. Un astfel de diagnostic vine cu un vârtej de emoţii şi procese cognitive complexe. Capacitatea de a naviga prin acest labirint emoţional, de a gestiona frica, incertitudinea şi alte sentimente copleşitoare, este o provocare. Este un memento că, chiar şi în cele mai dificile situaţii, există întotdeauna posibilitatea de a depăşi obstacolele, a menţine speranţa şi de a găsi puterea de a merge mai departe. În concluzie, depăşirea unei astfel de provocări medicale o consider o realizare personală extraordinară, care a necesitat multă forţă interioară, rezilienţă şi speranţă de neclintit.

    Cum integrezi valorile personale în stilul de leadership? Există o legătură între pasiuni şi business?

    Aşa cum menţionam anterior – învăţarea continuă şi adaptabilitatea – sunt permanent parte din ceea ce sunt. Într-o lume în continuă schimbare, un lider trebuie să fie flexibil, deschis la noi idei, care se adaptează rapid la noile situaţii. Pasiunea pentru învăţare continuă se traduce într-o cultură organizaţională care valorifică dezvoltarea constantă. Încurajez echipele să exploreze noi idei, să participe la formări şi să împărtăşească cunoştinţe, creând un mediu dinamic şi inovator.

    Guvernanţa corporativă sustenabilă: promovez integritatea şi onestitatea, asumarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni şi pentru cele ale echipei. Promovez transparenţa, etica şi responsabilitatea în toate deciziile corporative. Totodată, integrarea principiilor de sustenabilitate în strategia de afaceri este esenţială, asigurând un impact pozitiv asupra mediului şi a comunităţii, ceea ce creşte reputaţia companiei în rândul partenerilor de afaceri, a clienţilor şi a angajaţilor.

    Sportul îmi inspiră disciplina, perseverenţa şi spiritul de echipă, necesare pentru a atinge obiectivele propuse. Aceste valori se reflectă în modul în care conduc echipele, încurajând colaborarea, performanţa şi depăşirea limitelor. Promovez un stil de viaţă sănătos în cadrul echipelor cu care lucrez, susţinând activităţile sportive şi wellness.

    Călătoriile ne deschid orizonturile, ne oferă perspective culturale diverse şi completează deschiderea mea către diversitate, adaptabilitate la schimbare şi capacitatea de a lucra cu oameni din culturi diferite.

    În esenţă, pasiunile mele nu sunt doar hobby-uri, ci surse de inspiraţie care-mi modelează modul în care conduc şi încerc să le integrez în echipele cu care lucrez.


    Rolul imaginii în drumul meu profesional şi personal este de a-mi menţine motivaţia, sursele de inspiraţie, reamintindu-mi de obiectivele şi valorile mele, ajutându-mă să iau decizii şi să-mi trasez un curs în viaţă, să menţin concentrarea asupra importanţei învăţării continue şi a curiozităţii, în toate aspectele vieţii mele.


    HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ

    Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe? Este o persoană, o dorinţă personală sau o aspiraţie care te conduce?

    Cea mai mare motivaţie o ai atunci când faci cu pasiune ceea ce-ţi place. Când descoperi că provocările fiecărei zile aduc şi cu satisfacţia găsirii de soluţii, recunoştinţei celor cu care ai colaborat pentru a atinge obiectivele zilei şi ai făcut bine ceea ce ţi-ai propus. Satisfacţia de a găsi soluţii creative şi eficiente îmi dă un sentiment de împlinire şi mă motivează să continui. Recunoştinţa pentru eforturile comune şi pentru rezultatele obţinute întăreşte legăturile şi ne motivează să colaborăm şi mai bine.

    Totodată, să ştii că munca ta are un impact pozitiv asupra altora îţi dă un sentiment de scop şi de împlinire. Motivaţia zilnică este o combinaţie între pasiunea pentru ceea ce faci, satisfacţia rezultatelor obţinute, bucuria colaborării şi dorinţa de a avea un impact pozitiv.

    Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi şi să te reîncarci cu energie pentru a face faţă provocărilor din business?

    În mod obişnuit, activităţile de relaxare la care apelez sunt sportul, meditaţia, terapiile spa-wellness, muzica şi cititul. Atunci când timpul îmi permite, aleg dintre hobby-uri pe care le experimentez alături de prieteni si familie: schi, călătorii, sailing, festivaluri de muzică, teatru şi film.

    Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult?

    Activitatea care mă ajută să am claritate este meditaţia, iar locul/locurile preferate sunt în natură, de preferat la munte.

    Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund şi care reflectă valorile sau viziunea ta? Dacă da, de ce?

    Deşi clasică, încă din prima parte a experienţei mele profesionale, mi-a fost recomandată cartea “Arta războiului”, Sun Tzu, care oferă lecţii valoroase de leadership, planificare şi execuţie. Revin uneori asupra textului pentru învăţăturile pe care le oferă.

    Dacă ai putea să înveţi o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege şi de ce?

    Aş alege să învăţ să cânt la pian şi să pilotez avioane. Prima alegere este pentru că am crescut într-o familie înconjurată de muzică şi este unul dintre hobby-uri, deşi nu am avut abilităţi în a practica acest hobby ca meserie, rămâne una dintre activităţile care mă relaxează. În ce priveşte cea de-a doua, îmi place foarte mult să zbor şi, de când eram copil, mi-am dorit să învăţ cum se pilotează avioanele.

    Ce loc din lume te inspiră cel mai mult şi de ce? Există o destinaţie pe care visezi să o vizitezi în viitor?

    Parisul rămâne pe lista destinaţiilor preferate încă de când l-am vizitat prima dată, în anii studenţiei, pentru bogăţia sa culturală, arta, istoria şi, nu în ultimul rând, rafinamentul experienţelor culinare.

    Îmi propun să vizitez Australia şi Noua Zeelandă, unde nu reuşesc să ajung încă, din lipsă de timp pe care să-l aloc pentru a călători până în aceste destinaţii îndepărtate.

    Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor? Există o valoare sau un principiu personal care îţi oferă această putere?

    În plan profesional, mă motivează dorinţa de a aduce un impact pozitiv şi de a contribui la progresul continuu al organizaţiilor cu care aleg să colaborez. Principiul care mă ghidează este responsabilitatea – faţă de echipele mele, faţă de acţionari şi faţă de comunitate –, respectându-mi propriile valori. Chiar şi în faţa dificultăţilor, acest principiu îmi oferă puterea de a depăşi obstacolele şi de a merge mai departe spre excelenţă.   


    BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul Vision Board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-şi vizualiza obiectivele şi aspiraţiile. Simona Constantinescu, membru CA, ANA Hotels este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.

  • Povestea tânărului care, înainte să împlinească 40 de ani, a organizat peste 1.000 de evenimente, lucrează cu sute de clienţi şi acum îşi construieşte primul spaţiu de evenimente într-o clădire de birouri

    100 Tineri manageri de top. Vlad Mihălăchioiu, the N space

    Fondator, the N space

    39 de ani


    Este un antreprenor care a organizat peste 1.000 de evenimente. Gestionează Romanian Business Club, o organizaţie cu peste 500 de membri, şi construieşte primul spaţiu de evenimente într-o clădire de birouri, the N space.

     

    DECIZII & LECŢII


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne!


    Am dat-o în bară când am oferit încredere totală unei persoane nepotrivite, atât în viaţa personală, cât şi în firmă. A fost o lecţie dură despre putere, bani şi manipulare. Dar m-a forţat să mă reconstruiesc de la zero. Azi, sunt versiunea 10.0 a lui Vlad.


    Greşelile: cărămizi sau capcane?


    Greşelile sunt cărămizile unui antreprenor adevărat. Capcane sunt doar dacă te minţi că e vina altora. Fiecare eşec e o diplomă. Cu cât e mai mare, cu atât diploma e mai valoroasă.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Greşeala e o alegere greşită. Eşecul e atunci când nu mai alegi nimic. Cât timp decizi, lupţi, te ridici, nu ai cum să eşuezi.


    Ce greşeli nu ai ierta niciodată?


    Nu iert trădarea. Fie că vine de la un partener de business sau de viaţă. O greşeală poate fi umană. Trădarea e un program.

     

    AMBIŢIE & STIL


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    Azi construiesc primul spaţiu de evenimente într-o clădire de birouri, the N space., gestionez Romanian Business Club cu peste 500 de membri, şi pregătesc o extindere naţională. Mâine? Vreau un fond de investiţii pentru tineri antreprenori. Şi o echipă de 100 de oameni fericiţi.


    CEO sau antreprenor?


    Nu mă văd angajat niciodată. Antreprenor 100%. Conduc nave, nu mă urc în ele.


    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?


    Sunt mândru de felul în care am transformat un spaţiu părăsit într-un reper pentru evenimente. Fără granturi, fără investitori. Doar muncă şi viziune.

    Proiectul care ţi-a pus amprenta.

    Romanian Business Club. 331 de ediţii consecutive, 20.000 de participanţi, un catalog vândut şi citit de antreprenori din toată ţara. A fost construit pe încredere şi autenticitate.


    Trei superputeri profesionale.


    Superputerile mele: viziune pe termen lung, capacitate de mobilizare şi storytelling. Dacă ştii să vinzi povestea, vinzi şi realitatea.

     

    INSPIRAŢIE & EVOLUŢIE


    Un curs care ţi-a schimbat perspectiva profesională.


    Joe Dispenza – Progerssive Retreat


    Care e experienţa care ţi-a dat direcţia în carieră?


    Experienţa de a pierde o firmă şi a reconstrui alta cu mâinile goale, dar cu mintea limpede, a fost pivotul meu. Acolo s-a schimbat tot.


    Un sfat pentru tinerii care sunt acum în facultate.


    Nu vă fie teamă să fiţi ridicoli. E singurul mod prin care învăţaţi să fiţi geniali.

     

    ECHILIBRU & PASIUNI


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Echilibrul e un proiect, nu o stare. Îmi blochez în calendar timp pentru sport, iubire şi reflecţie. Dacă nu-ţi gestionezi energia, nu ai cum să conduci.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Înot, alerg, citesc. Fug în natură. Am învăţat că dacă nu îţi încarci tu bateriile, o să ţi le scoată viaţa pe ale ei.


    Ai un hobby care îţi aduce bucurie reală?


    Sportul. Mă pregătesc pentru Ironman 70.3 în Nice. E despre anduranţă, şi viaţa de antreprenor e un sport de anduranţă.


    Ce carte, spectacol sau piesă de teatru ţi-a rămas în minte şi în suflet?


    „Aşteptându-l pe Godot” m-a marcat. Pentru că e despre gol, dar şi despre speranţă. Exact ce simţi uneori în antreprenoriat.

  • De ce companiile bune nu se tem de bursă

    Companiile bune nu se tem de piaţă pentru că ştiu că încrederea nu se cere, ci se câştigă – zi de zi, în faţa acţionarilor şi a publicului.

     

    Întrucât ştie că va fi judecată de piaţă. Că piaţa va avea dreptate. Dar ce este, de fapt, o companie bună? în esenţă, este una care are profit şi îl distribuie constant acţionarilor. Care creşte sustenabil, comunică deschis şi nu se teme să-şi arate cifrele. Pentru o astfel de companie, listarea la bursă nu este un act de curaj, ci o etapă firească de maturitate.

    Companiile bune nu se tem de bursă pentru că înţeleg că transparenţa şi disciplina aduse de statutul de emitent listat nu sunt riscuri, ci atuuri. Bursa este un test – al onestităţii şi al performanţei. Pe de o parte, compania este obligată să spună adevărul despre propria situaţie financiară, despre planurile de investiţii şi despre riscuri. Pe de altă parte, piaţa o judecă rece, în fiecare zi, prin preţul acţiunilor.

    A fi listat înseamnă a accepta că investitorii te vor penaliza dacă nu livrezi rezultatele promise, dar şi că te vor recompensa atunci când performezi. într-o piaţă matură, reacţiile sunt rapide şi transparente, ceea ce pune presiune, dar şi ordine.

    Listarea oferă acces la capital pentru extindere, atrage vizibilitate, creează un brand de încredere şi deschide drumul către standarde mai ridicate de raportare şi conformitate. În acelaşi timp, impune o rigoare care lipseşte adesea în mediul nelistat: raportări trimestriale, audit independent, relaţii cu investitorii, explicaţii publice atunci când ceva nu merge conform planului.

    Cele care privesc piaţa de capital ca pe o oportunitate ştiu că a fi judecat corect este mai bine decât a rămâne nejudecat. Pentru că, pe termen lung, piaţa are întotdeauna dreptate.

    Pe de altă parte, piaţa de capital are nevoie de companii de renume, de branduri, cu profitabilitate în creştere, şi management profesionist. Într-un climat în care investitorii caută predictibilitate, listarea unor astfel de companii contribuie la maturizarea întregului ecosistem. Nu este doar o chestiune de imagine, ci una de încredere reciprocă între antreprenori şi investitori.

    În final, o companie care alege să intre pe bursă îşi asumă că va fi analizată, comparată şi, uneori, criticată. Dar exact acest exerciţiu de transparenţă şi responsabilitate o transformă într-un reper. Companiile bune nu se tem de piaţă pentru că ştiu că încrederea nu se cere, ci se câştigă – zi de zi, în faţa acţionarilor şi a publicului. 

  • De la energie la mezeluri: bursa se apropie de viaţa de zi cu zi

    Pe bursă sunt companii ale căror servicii le folosim zilnic — de la energie, gaze şi motorină, la internet şi aplicaţii bancare — dar puţine ale căror produse le cumpărăm de la raft. Cris-tim – producătorul celebrului salam săsesc – poate schimba asta.

     

    De la electricitatea şi gazele care alimentează locuinţe, şcoli, fabrici, spitale, până la internetul prin care ne informăm sau la aplicaţiile bancare prin care ne plătim facturile, companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti sunt, într-un fel sau altul, prezente în viaţa fiecăruia dintre noi. Bursa reflectă tot mai fidel economia românească modernă, dar încă într-o proporţie redusă partea de consum direct, adică acele produse care ajung efectiv pe mesele sau oamenilor şi nu prin facturi.

    Potrivit datelor de la 31 august 2025 ale bvb.ro, sectoarele energie şi utilităţi domină capitalizarea totală a pieţei, cu peste două treimi din valoarea companiilor listate – 34,5% şi, respectiv, 32,3%. În vârful clasamentului se regăsesc nume precum Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz, Electrica, Transgaz şi Premier Energy. Toate furnizează servicii vitale, dar invizibile în rafturile magazinelor.

    Pe locul al treilea, cu aproape 20% din capitalizare, se află sectorul financiar, dominat de Banca Transilvania, BRD şi Fondul Proprietatea. Alături de ele, în zona serviciilor, se remarcă companii de comunicaţii, sănătate, materiale industriale sau imobiliare – de la Digi Communications şi MedLife la TeraPlast, Aquila şi Impact Developer & Contractor. Este o imagine coerentă a unei economii care s-a modernizat şi care funcţionează tot mai mult prin infrastructură, servicii şi reţele.

    Totuşi, pentru consumatorul obişnuit, bursa încă nu are multe nume familiare. În categoria „bunuri de larg consum” – consumer staples – ponderea este de doar 0,3% din capitalizarea totală, reprezentată aproape exclusiv de Purcari Wineries, producătorul de vinuri din Republica Moldova şi România.

    Absenţa altor mărci de raft spune multe despre stadiul de dezvoltare al pieţei de capital locale. Pentru companiile de bunuri de consum, listarea presupune o schimbare culturală: deschiderea către transparenţă, raportare financiară trimestrială, dialog cu investitorii şi presiune pentru performanţă constantă. De aceea, doar firmele suficient de puternice şi bine structurate pot face acest pas.

    În acest context, apariţia unor branduri precum Cristim poate aduce o dimensiune nouă bursei. Compania, prezentă de peste trei decenii pe piaţa produselor alimentare, este una dintre puţinele afaceri româneşti de familie care au atins o scară industrială comparabilă cu cea a marilor grupuri regionale. Intrarea unui astfel de nume ar adăuga vizibilitate şi diversitate bursei, dar şi o legătură mai directă între peisajul financiar şi consumatorul de zi cu zi.

    Listarea unui brand alimentar cunoscut – producătorul celebrului salam săsesc – ar însemna nu doar acces la capital pentru investiţii, ci şi o validare publică din partea investitorilor. Pentru aceştia, ar fi şi o oportunitate de a deţine o parte dintr-o companie ale cărei produse le cumpără efectiv – un barometru al consumului în România. În fond, bursa este despre partajarea creşterii – iar atunci când produsele listate ajung pe masa consumatorului, legătura devine mai tangibilă.

    Astfel, piaţa de capital românească se află într-un moment de tranziţie. Pe de o parte, rămâne ancorată în domenii esenţiale – energie, utilităţi, servicii financiare – care îi oferă stabilitate şi greutate. Pe de altă parte, începe să atragă tot mai mult interesul companiilor care construiesc branduri şi relaţii directe cu publicul. Dacă în urmă cu un deceniu bursa era văzută ca un club restrâns, astăzi se deschide către antreprenoriatul matur – la a doua generaţie. Listări recente din domenii variate – de la tehnologie la sănătate – arată o piaţă în plină diversificare şi creştere.

    Pe scurt, companiile de la bursă furnizează energia, conexiunile şi finanţarea care fac economia să funcţioneze. Urmează momentul în care vor ajunge şi pe masa consumatorului.    

  • Bitdefender GravityZone PHASR (Proactive Hardening and Attack Surface Reduction), securitate personalizată pentru fiecare angajat în parte

    Companie: Bitdefender

    Oamenii nu folosesc tehnologia la fel. Fiecare munceşte, comunică şi trăieşte digital în felul său, însă în faţa ameninţărilor cibernetice, primim adesea aceeaşi protecţie. Într-un astfel de context, Bitdefender a creat GravityZone PHASR, prima soluţie de pe piaţă care ajustează nivelul de protecţie şi oferă securitate personalizată pentru fiecare angajat.

     

    Descrierea inovaţiei

    După ani de cercetare în machine learning şi threat intelligence, Bitdefender a creat GravityZone PHASR: o soluţie care înţelege diferenţele dintre utilizatori şi transformă securitatea într-un mecanism personalizat, adaptabil. Lansată în 2025, tehnologia urmăreşte comportamentul digital al fiecărui angajat, ajustează privilegiile şi blochează accesul la instrumente care pot fi folosite în mod abuziv. Astfel, PHASR nu doar reacţionează la atacuri, ci reconfigurează în permanenţă nivelul de protecţie. Investigaţiile Bitdefender arată că peste 70% dintre incidentele majore de securitate implică atacuri de tip Living-Off-the-Land (LOTL), unde atacatorii folosesc în mod abuziv instrumente legitime deja instalate pe sistem. PHASR este conceput să prevină aceste scenarii, prin limitarea accesului la unelte care ies din tiparele normale, astfel încât să oprească atacurile înainte ca ele să înceapă.Tehnologia este destinată companiilor, cu aplicabilitate maximă în organizaţii medii şi mari, unde rolurile sunt specializate, iar comportamentele angajaţilor devin mai predictibile. Dezvoltarea a durat aproximativ doi-trei ani şi a presupus maturizarea algoritmilor de machine learning capabili să ruleze direct pe dispozitiv. Conceptul se aliniază şi cu tendinţa globală de exposure management, identificată de companii de analiză precum Gartner ca prioritate strategică pentru piaţă şi care presupune monitorizarea continuă a suprafeţei de atac şi remedierea proactivă a riscurilor, astfel încât organizaţiile să reducă şansele ca vulnerabilităţile să fie exploatate.

    Elementul de noutate

    Bitdefender GravityZone PHASR este prima soluţie din piaţă care personalizează dinamic nivelul de securitate în funcţie de comportamentul fiecărui utilizator. Nu se bazează doar pe detecţie, ci restricţionează proactiv accesul la instrumente şi privilegii care ies din tiparele normale, ceea ce reduce drastic suprafaţa vulnerabilă. De regulă, atacatorii informatici se bazează când vizează o anumită ţintă pe cât de predictibile sunt produsele de securitate. PHASR întrerupe această paradigmă: un atacator care mizează pe tehnici invizibile descoperă brusc că instrumentele pe care conta nu mai sunt disponibile. În timp, soluţia ajunge să construiască un profil de securitate unic pentru fiecare utilizator.

    Efecte şi impact

    Deşi complexă tehnologic, implementarea este simplă: PHASR este un modul integrat în agentul unic Bitdefender şi se activează direct din consolă. Potrivit companiei, soluţia poate reduce cu până la 95% suprafaţa de atac a unei organizaţii, prin limitarea accesului la utilitare legitime folosite în mod abuziv de către infractori. Rezultatul se traduce în mai puţine incidente investigate, mai puţine alerte şi timpi de reacţie mai scurţi pentru echipele de securitate IT. Pentru companiile în care resursele umane şi financiare destinate pentru securitate sunt limitate, PHASR automatizează prevenţia şi face ca atacurile repetitive să îşi piardă eficienţa. Practic, fiecare mediu vizat devine imprevizibil pentru atacatori, iar organizaţiile câştigă rezilienţă şi încredere.


    CIFRA DE AFACERI A COMPANIEI (2024): 434,5 MIL. DOLARI

    PROFIT OPERAŢIONAL: 55,6 MIL. DOLARI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: PESTE 1.600

  • dvloper.io: Adaptive Intelligence – AI care se adaptează pentru un viitor digital sigur

    Companie: dvloper.io

    dvloper.io mizează pe Adaptive Intelligence, un framework AI proprietar care îmbină analiza ameninţărilor digitale cu aplicaţii practice. De la securizarea caselor de marcat până la proiecte premiate de NASA şi iniţiative europene de securitate cibernetică, soluţia promite rezilienţă digitală şi o utilizare responsabilă a inteligenţei artificiale.

     

    Descrierea inovaţiei:

    La dvloper.io, echipa a dezvoltat conceptul de „Adaptive Intelligence”, un framework AI proprietar aplicat deja în proiecte internaţionale cu impact global. Printre cele mai importante se numără Demeter, soluţia premiată de NASA la competiţia International Space Apps Challenge, care foloseşte AI pentru analiza datelor satelitare şi sprijinirea agriculturii sustenabile. Aceeaşi tehnologie stă la baza implicării companiei în proiecte europene de securitate cibernetică, precum CyberGuard, unde sunt abordate atât scenarii concrete – de la securizarea caselor de marcat din retail – cât şi analiza peisajului de ameninţări generate de AI. „Am identificat vulnerabilităţi critice în ecosistemele digitale moderne şi am dorit să oferim un AI care anticipează şi se adaptează, oferind rezilienţă sporită împotriva atacurilor cibernetice”, spun reprezentanţii dvloper.io.

    Elementul de noutate

    Adaptive Intelligence nu este doar un model AI clasic, ci un framework proprietar care:

    • integrează analiza ameninţărilor AI-driven şi tradiţionale într-o viziune holistică asupra securităţii;

    • are aplicaţii practice, precum securizarea caselor de marcat, prin instrumente de răspuns la incidente cibernetice şi platforme de analiză a codului sursă;

    • este validat prin competiţii internaţionale şi proiecte europene de securitate digitală.

    Efectele inovaţiei

    • Creşte rezilienţa digitală în sectoare critice precum retail, sănătate şi servicii financiare.

    • Îmbunătăţeşte siguranţa consumatorilor, prin protecţia datelor personale şi a punctelor de vânzare.

    • Consolidează infrastructurile digitale europene, susţinând continuitatea operaţiunilor companiilor.

    • Deschide calea unei utilizări responsabile a AI prin identificarea vulnerabilităţilor şi integrarea lor în soluţii de securitate.

    • Prin Academia dvloper, compania investeşte în formarea viitorilor specialişti, asigurând un impact sustenabil asupra pieţei muncii şi ecosistemului de inovaţie.


    CIFRA DE AFACERI A COMPANIEI (ULTIMUL AN): 8 MIL. LEI

    VALOAREA LANSĂRII: 580.000 DE LEI

    PROFIT (ULTIMUL AN): 182.410 RON

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 23

  • CashClub: Platformă de cashback online şi offline cu integrare multi-layer de economisire

    Companie: CashClub

    Cu peste 70.000 de utilizatori şi o reţea de 1.200 de magazine partenere, start-up-ul românesc CashClub vrea să ducă cashbackul din online în magazinele fizice, aducând experienţa de economisire „oriunde şi oricând”. Compania caută acum o finanţare de minimum 500.000 de euro pentru extinderea în Europa şi pentru lansarea soluţiei sale inovatoare de cashback offline, vizând pieţe precum Bulgaria, Polonia şi Republica Moldova.

     

    Descrierea inovaţiei:

    CashClub le permite utilizatorilor să primească înapoi un procent din valoarea cumpărăturilor online realizate la parteneri, accesând platforma prin website, extensie de browser sau aplicaţie mobilă. Spre deosebire de alte soluţii, CashClub oferă trei straturi de economisire simultan: comparator de preţuri, cashback şi coduri de reducere. „Utilizatorii pot folosi trei metode de economisire la orice achiziţie: aleg magazinul prin comparatorul de preţuri, primesc cashback şi aplică un cod de reducere pentru reducerea instant. Cele trei layere sunt diferenţiatorul nostru principal”, explică Alexandru Foaie, fondator şi CEO. Pe segmentul B2B, platforma funcţionează ca un instrument de loializare pentru companii mari, bănci şi furnizori de beneficii extrasalariale. Prin parteneriate cu Edenred şi UpRomania, CashClub ajunge indirect la încă 2 milioane de consumatori, pe lângă utilizatorii proprii.

    Elementul de noutate

    CashClub pregăteşte extinderea experienţei cashback şi pentru cumpărăturile offline. „Dezvoltăm o soluţie nouă de cashback offline – pentru plăţi la retaileri, benzinării, oriunde facem cumpărături frecvent. Analizăm două variante: fie prin QR code scanat direct în aplicaţia noastră, fie printr-un parteneriat cu un fintech sau o bancă, astfel încât să primeşti cashbackul aproape pe loc”, detaliază Alexandru Foaie. Modelul de business este transparent: soluţia este gratuită pentru utilizatori, iar magazinele plătesc un comision pe vânzare, din care 70–80% este returnat sub formă de cashback.

    Efecte şi impact

    • 70.000 de utilizatori activi în România

    • Reţea de 1.200 de magazine partenere (fashion, beauty, cărţi, farmacii, IT&C, produse pentru animale)

    • Dezvoltare B2B cu parteneri precum Edenred şi UpRomania, acoperind indirect încă 2 milioane de consumatori

    • 120.000 euro investiţi până acum, exclusiv din fondurile fondatorilor şi profit reinvestit

    • Planuri de extindere: Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, ulterior toate ţările europene şi global

    • Finanţare vizată: între 500.000 şi 1 milion de euro prin equity crowdfunding pe SeedBlink, cu discuţii active şi pe zona de angel investing

    „Am mers pe varianta de crowdfunding şi pentru că utilizatorii noştri sunt ataşaţi de brand şi soluţie şi pot deveni investitori sau microinvestitori. Interesant este că mulţi dintre ei s-au arătat deja interesaţi să devină angel investors”, spune fondatorul CashClub.


    NUMĂR DE ANGAJAŢI: ~15
     

  • Ursus Breweries: 100% energie electrică din surse regenerabile

    Companie: Ursus Breweries

    Ursus Breweries devine prima companie din România care îşi alimentează integral fabricile cu energie electrică din surse regenerabile, printr-un contract inovator de tip Virtual Power Purchase Agreement (vPPA).

     

    Descrierea inovaţiei

    În 2024, Ursus Breweries, parte a Asahi Europe & International, a semnat un contract bilateral virtual pe termen lung (VPPA) cu Enery Power Holding. Începând cu 1 ianuarie 2025, toate fabricile companiei sunt alimentate cu 100% energie electrică din surse regenerabile, marcând o premieră pentru industria locală. Energia provine din parcul fotovoltaic construit de Enery la Sărmăşag, judeţul Sălaj, cu o capacitate instalată de 51,4 MWp. Centrala produce anual circa 64,8 GWh de electricitate curată – echivalentul consumului a peste 38.000 de gospodării – şi reduce cu peste 16.000 de tone emisiile de CO₂. Astfel, Ursus Breweries îşi elimină complet emisiile Scope 2 şi demonstrează că sustenabilitatea este parte integrantă din strategia de business. „Prin parteneriatul cu Enery şi utilizarea energiei electrice verzi în toate fabricile noastre, demonstrăm că sustenabilitatea poate fi parte integrantă din strategia de business şi un catalizator pentru transformarea industriei”, spune Alina Cismaş, Sustainable Development Manager, Ursus Breweries.

    Elementul de noutate

    Adoptarea unui contract de tip vPPA reprezintă o premieră în România, oferind acces la energie electrică verde şi garanţia provenienţei fără a fi necesară deţinerea de instalaţii proprii de producţie. Acest model inovator de colaborare aduce un nou standard pe piaţa locală şi deschide calea altor companii spre decarbonizare.

    Efectele inovaţiei

    • Eliminarea completă a emisiilor Scope 2.

    • Reducerea a peste 16.000 de tone de CO₂ anual.

    • Producerea brandurilor emblematice Timişoreana, Ciucaş şi Ursus cu 100% energie electrică verde.

    • Consolidarea încrederii consumatorilor care caută companii responsabile şi sustenabile.


    CIFRA DE AFACERI A COMPANIEI (2024): 2.820.747.175 LEI

    PROFITUL COMPANIEI (2024): 334.127.572 LEI 

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 1.552