Category: Afaceri

Stiri din afaceri

  • Spar nr. 11

    Noul magazin are peste 7.000 de articole pe o suprafata de 1.300 metri patrati, dintre care aproape 800 de mp sunt destinati zonei de vanzare.

    Compania a intrat pe piata din Romania in 2005, investitiile de pana acum ridicandu-se la aproape 22 de milioane de euro. Obiectivul de dezvoltare al companiei pe termen mediu prevede deschiderea de 55 – 60 de magazine, iar strategia pe termen lung vizeaza deschiderea de magazine in toate orasele importante ale tarii, ajungand la un total de 250 de spatii.

  • Salariatii Apa Nova au devenit actionari ai societatii

    Aceasta cesiune respecta prevederile Contractului Actionarilor (Veolia Eau-Compagnie Générale des Eaux, Consiliul General al Municipiului Bucuresti) si a fost aprobata de Adunarea Generala a Actionarilor Apa Nova si de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Valoarea de cumparare a celor 10% din actiunile Apa Nova a fost fixata la 4.2 milioane de euro, atat cat valorau la inceputul concesiunii.

    Achizitionarea actiunilor s-a facut de catre o asociatie fara scop lucrativ, ESOP (denumire ce se refera la Employee Share Option Plan), fara niciun aport financiar sau garantie din partea salariatilor Apa Nova.

    Finantarea acestei achizitii a fost realizata printr-un imprumut facut de ESOP (subscris in euro) acordat de catre BRD Groupe Société Générale (Franta) in conditii avantajoase, pe baza garantiei Veolia Eau.

    ESOP va primi 10% din dividendele Apa Nova din care o parte se va utiliza pentru plata impozitului aferent dividendelor, rambursarea imprumutului si a dobanzilor, iar cealalta parte se va distribui salariatilor. Astfel, in luna noiembrie 2007 fiecare din angajati va primi o parte egala in valoare de 385 de lei.

  • BNR tine leul la 3,62 fata de euro

    Un nivel mai ridicat decat cel de vineri a fost publicat la 25 ianuarie 2006, cand rata a fost de 3,6242 lei/euro. Minimul acestui an, de 3,1112 lei/euro, a fost atins la 2 iulie.

    La jumatatea zilei de vineri, cursul de schimb a coborat, pe piata interbancara, catre nivelul de 3,6 lei/euro, dupa ce ajunsese la 3,69 lei/euro, evolutia fiind pusa de unii dealeri pe seama unei interventii in piata a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in timp ce altii considera ca este vorba despre o corectie normala. La ora 13:20, euro era tranzactionat la 3,6235 lei.

    La un ban de 3,7 lei pentru un euro

    Leul mai scade si in 2008

  • Optimism la inchidere

    Cotatiile mai au de recuperat pana cand se vor intoarce la randamentele din urma cu cateva saptamani, dar brokerii sunt optimisti ca pana la sfarsitul anului inca se mai poate obtine un profit rezonabil din actiuni. "E posibil sa fi atins fundul sacului, iar pana la sfarsitul anului sa mai recuperam ceva din pierderi. Cresterea de la sfarsitul sesiunii se astazi ne da sperante pentru saptamana viitoare, cand incepe si subscrierea ofertei Transgaz, iar daca suprasubscrierea va fi foarte mare, unii investitori se vro reorienta catre actiunile din piata", spune un broker.

    Chiar daca astazi a urcat cu 2% fata de inchiderea de joi, indicele BET a inregistra o pierdere de aproape 4% pe pracursul saptamanii, iar scaderea aferenta ultimelor patru saptamani este de 13%. Cotatia indicelui a ramas sub pragul de 9.000 de puncte, la valoarea de 8.733 puncte.

    Indicele BET-FI si-a intrerupt seria de sase zile consecutive de scadere, cu un plus de 1,9% in ultima sedinta, si ramane la 66.861 puncte, sub cotatia din prima zi de tranzactionare a anului. BET-C, indicele composit al Bursei de Valori, a recuperat cel mai mult astazi, 2,4% in plus fata de sedinta precedenta, si reuseste sa pastreze o crestere de circa 15% fata de inceputul anului.

    Optimismul brokerilor pentru saptamana viitoare vine si din cresterea inregistrata pe pietele internationala in ultimele doua sedinte ale saptamanii, care poate indica o revenire pe un trend ascendent pana la sfarsitul anului, sau cel putin o corectie pozitiva semnificativa.

    Moneda nationala a continuat deprecierea, atingand valoarea de 3,62 lei/euro, dupa stirile conform carora aproximativ un miliard de euro din fonduri speculative (investitii ale strainilor care au profitat de dobanzile bancare ridicate) au iesit din piata. Moneda europeana a crescut cu 4,2% in ultima saptamana fata de leu, iar majorarea de la inceputul anului este de 7,1%. Raportul leu/euro va mai creste putin sau va stagna pana la sfarsitul anului, conform estimarilor analistilor, care iau in calcul luna cadourilor, perioada in care sunt preconizate intrari de valuta. 

  • Al cincilea bauMax

    Lansarea bauMax a avut loc in Romania in octombrie 2006, odata cu deschiderea magazinului din Brasov. Extinderea a continuat apoi, cu magazinele din Sibiu, Cluj Napoca si Targu Mures, investitia alocata pentru fiecare magazin in parte, fiind de aproximativ 10 milioane de Euro.

  • Noua Mazda6 ajunge in Romania

    Obiectivul de vanzari pentru noua Mazda6 in Romania in 2008 este de 400 de unitati. Dintre acestea, 20% vor fi reprezentate de motorizari pe benzina si 80% de motorizarea diesel.

    Mazda6 va dispune de patru variante de motoare, trei pe benzina – de 1,8l, 2l si 2,5l si una diesel de 2l. Cel mai puternic motor este cel de 2,5 litri. Acesta este complet nou, dezvolta 170 CP si o viteza maxima (pentru versiunea sedan) de 220 km/h. Toate motoarele au fost optimizate si prezinta valori de consum reduse fata de versiunile anterioare (consum mai mic cu 6,9% pentru motorul de 2,5l, cu 11,7% pentru 1,8l, cu 10,3% pentru 2l si cu 6,7% mai putin pentru motorul diesel).

    In decembrie, pe piata din Romania se va lansa doar versiunea sedan cu motorizarile pe benzina, iar in 2008 vor urma versiunile hatchback si sport combi, precum si motorizarea diesel.

    Noul model Mazda6 va fi disponibil in 5 versiuni de dotari si va oferi inclusiv varianta unei cutii de viteze automate cu 6 rapoarte, disponibila pentru motorul de 2l benzina. Standard, vehiculul va fi echipat cu sistemele ABS, de distributie electronica a franarii (EBD), controlul dinamic al stabilitatii (DSC), controlul electronic al tractiunii (TCS) si asistenta la franare. Siguranta activa este imbunatatita si prin utilizarea unor discuri de frana ventilate mai mari pentru rotile din fata. Acestea masoara 299 mm si fac posibila o distanta de franare de la 100 la 0km/h de 39 m (conditii de test Mazda).

    Mazda a vandut in Romania in luna octombrie 123 de unitati, realizand o crestere de 151% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile totale in perioada ianuarie-octombrie 2007 s-au ridicat la 714 unitati, in crestere cu 140% comparativ cu perioada similara a anului precedent.

  • Portofoliu rezidential de 2 mld. euro

    Echipa departamentului este formata acum din 20 de persoane, care se ocupa de complexuri rezidentiale din Bucuresti, Constanta si Brasov. Potrivit comunicatului transmis de Colliers, departamentul a vandut anul acesta peste 1.350 unitati in proiecte proprii, precum si alte circa 300 unitati in proiecte ne-exclusive.

    Colliers International este agent exclusiv pentru proiecte precum Asmita Gardens, Rose Garden, Felicity, Green Lake. Compania estimeaza pentru 2007 o cifra de afaceri de peste 30 milioane de dolari (20 milioane de euro), o crestere de 100% fata de anul precedent.

  • Cine mai vine pe piata

    Cele mai multe companii (43) sunt din Marea Britanie, alte 15 fiind din Irlanda, iar 12 din Austria.
    In plus, spune presedintele CSA, alti 344 de intermediari au notificat comisia pentru a putea oferi servicii pe piata romaneasca
    Pe de alta parte, CSA a fost notificata si de trei asiguratori romani care vor sa ofere servicii in alte state UE, precum Italia, Slovacia, Slovenia si Bulgaria. Pentru alte trei companii comisia va notifica acum institutiile corespuzatoare din alte state din Europa, a mai spus presedintele CSA.
    Ea considera ca 2007 a fost anul cu cea mai mare capitalizare a asiguratorilor. „Cresterea nominala a capitalului subscris a fost de 96 mil euro de la inceputul anului”. Cresterea este o consecinta a noului mod de calcul al solvabilitatii. „In aceste conditii, nu exista acum nicio societate pe piata romaneasca a carei marja de solvabilitate sa fie sub 1 (limita de pericol – n. red.)”, apreciaza Toncescu.