Category: Afaceri

Stiri din afaceri

  • Trout & Partners: Intr-o perioada de „liniste”, e mai usor sa-ti transmiti mesajul

    „Strategia corecta nu este de a taia bugetele de marketing si de a le realoca (partial) in alte activitati, ci de a eficientiza din toate punctele de vedere – strategic, comunicare, implementare, s.a. programul de marketing.” El spune ca cei care vor continua sa investeasca in marketing acum, cand cele mai multe dintre companii decid sa taie din bugetul de promovare, vor avea cateva avantaje importante: „Intr-o perioada de „liniste”, cand numai vocea ta se aude, este mult mai usor sa-ti transmiti mesajul catre cumparator.

    Este si mult mai ieftin, deoarece costurile de media vor scadea, dar si pentru ca nu mai ai nevoie de atata „frequency”, datorita linistii de care vorbeam.” Micu recunoaste ca iti trebuie mult curaj pentru a investi in marketing cand toata lumea taie bugete si reduce cheltuieli, dar crede ca e mult mai periculos sa se intre intr-un razboi al preturilor din care comaniile au numai de pierdut.

    Cititi aici un ghid complet al strategiilor de supravietuire adoptate de manageri pe timpul crizei economice.
     

  • BRD, al 10-lea administrator de pe piata pensiilor facultative

    BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private va putea, astfel, demara procedurile necesare autorizarii fondului de pensii facultative BRD Medio – fond cu grad mediu de risc. In prezent, pe piata pensiilor private isi desfasoara activitatea 11 fonduri de pensii facultative, administrate de catre 9 companii autorizate, supravegheate si controlate de catre CSSPP.
     

  • Eureko preia KD Pensii

    Eureko va fi administratorul celor doua fonduri administrate, iar fuziunea acestora va fi supusa aprobarii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). In cazul In care Comisia va aproba aceasta fuziune, KD va deveni al doilea fond ce va fuziona cu Eureko, dupa Bancpost. In cursul saptamânii trecute, CSSPP a oferit aprobarea preliminara privind fuziunea dintre Eureko si Bancpost. KD Fond de Pensii are 6.823 de participanti, iar valoarea activelor nete se ridica la 1,4 millioane de lei.

    Eureko Fond de Pensii are, in momentul de fata, 250.969 de participanti activi, iar valoarea activelor nete este de 51 milioane de lei. In prezent, Eureko este compania aflata pe locul 6 pe piata pensiilor private, atât in ceea ce priveste numarul de participanti platitori, cât si din cea a activelor nete. Fuziunea sa cu Bancpost si KD va aduce compania pe locul 5 din punctul de vedere al numarului de participanti activi si ii va consolida pozitia din perspectiva activelor nete.

    Participantii KD Fond de Pensii vor beneficia de deducerea comisionului de administrare a activelor acordat de Eureko pâna la 31 Decembrie 2009. In acelasi timp, participantii vor avea acces la aceleasi servicii oferite participantilor Eureko Fond de Pensii: un portal web si un portal de voce cu ajutorul carora acestia isi pot verifica in orice moment valoarea contului prin intermediul internetului sau al telefonului. Toti participantii fondului fuzionat vor beneficia de un portofoliu de proprietati extins, de avantaje in administrarea fondurilor si de o sinergie a costurilor.

  • Profi: crestere cu 40,47% a cifrei de afaceri in ianuarie

    Reteaua de magazine de tip discount Profi, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize (din care face parte si lantul de hipermarketuri Cora) a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 142 de milioane de euro, fata de 90 de milioane in 2007. Pentru 2009 reprezentantii retelei estimeaza un avans al vanzarilor de 20-25%.

    Profi a cumparat anul trecut cele noua magazine ale lantului bucurestean Albinuta, intrand astfel si pe piata capitalei. In prezent, procesul de rebranding al celor noua magazine este in curs de finalizare. Cu 50 de magazine la sfarstitul anului trecut, reteaua are in plan minim opt noi deschideri in 2009 insumand o investitie de aproximativ 8 milioane de euro. Principalii jucatori de pe segmentul magazinelor de tip discount sunt Plus Discount, Penny Market si miniMAX.

    Citit aici mai multe despre strategia Profi in Romania.
     

  • Vanzari cu 26% mai mari pentru brandul Heineken in 2008

    In regiunea Europei Centrale si de Est, producatorul a raportat o crestere a vanzarilor de 14%, pana la 3,6 miliarde de euro si o scadere a profitului de 6,6%, pana la 400 de milioane de euro, pe fondul conditiilor economice mai dificile, dar si a volumelor mai scazute de vanzari de pe segmentul mainstream. Volumul de bere vanduta in zona este de 50,5 milioane de hectolitri, cu 8% mai mult decat in 2007, potrivit raportul financiar emis de companie.

    La nivel global, compania a raportat venituri in crestere cu 27%, pana la 14,3 miliarde de euro, dar profitul a scazut de patru ori fata de 2007, cifrandu-se la 209 milioane de euro. Rezultatele au fost influentate de performantele sub asteptari ale companiilor nou integrate, inclusiv a Bere Mures, achizitionata de grupul olandez in martie anul trecut.

    Cititi aici povestea preluarii Bere Mures de catre Heineken, dar si despre cea mai recenta tranzactie de pe piata.
     

  • Trustpilot Aps. vine in Romania

    "Multi oameni folosesc motoare de cautare, precum Google, pentru a vedea daca e sigur sau nu sa cumpere de la o anumita companie, insa problema este ca primesc milioane de rezultate", a spus Peter Holten Muhlmann, Director General Trustpilot. " Trustpilot colecteaza aceste rezultate, le analizeaza si ofera utilizatorului rezultatul final sub forma unui scor intre 0 si 100. Cu cat scorul este mai mare cu atat este mai bine cotata compania de catre consumatori."

    Pana in prezent, Trustpilot a adunat peste 1.000.000 de recenzii despre mai mult de 17.000 de magazine online. Compania este prezenta in sapte tari: Danemarca, Germania, Suedia, Spania, Anglia, Olanda si Statele Unite si are planuri de extindere in Rusia, India si Canada.
     

  • Colliers: Preturile apartamentelor, -2% in ianuarie

    Valoarea BREI pentru luna ianuarie este de 1.506 euro/mp (suprafata construita plus terase), cu 34 de euro/mp mai mica decat cea inregistrata in decembrie 2008. La nivelul componentelor sale, BREI-V (indicele preturilor pentru apartamentele vechi) a inregistrat o scadere de 3%, in timp ce BREI-N, indicele preturilor apartamentelor noi, a scazut cu un procent.

     

    Potrivit analistilor Colliers, pentru prima oara dupa iulie 2008 asistam la o crestere semnificativa a unui sector, cea a sectorului 1, care a crescut cu 7%; preturile apartamentelor din restul sectoarelor au inregistrat scaderi cuprinse intre 2% si 6%..

     

    Cea mai mica valoare o are in continuare indicele sectorului 6, de 1.111 de euro pe metru patrat, iar cea mai ridicata valoare – sectorul 1, cu 1.990 euro pe metru patrat.
     

  • Electrocasnicele: cele mai mari scaderi anul trecut

    Potrivit studiului, in trimestrul patru al anului 2008 au inregistrat scaderi si electrocasnicele mici, foto si electronice. Piata terminalelor de telefonie mobila a stagnat, in timp ce sectorul IT a fost singurul care a inregistrat o crestere. Piata totala a bunurilor monitorizate de studul GfK TEMAX a fost in trimestrul a patrulea al anului trecut de 742 de milioane de euro, cu 6,3% mai putin decat in 2007. Cu toate acestea, anul trecut, piata bunurilor de folosinta indelungata a crescut cu 11,5%, atingand un total de 2,47 miliarde de euro.

    „In mod evident, trimestrul patru a fost slab in comparatie cu asteptarile. Produsele avand caracteristici superioare si preturile mai mici nu au putut contrabalansa efectele crizei financiare mondiale care au fost resimtite la noi in tara cu precadere in luna decembrie. Desi conditiile de creditare si cresterea ratei somajului au determinat consumatorul sa fie mai prudent in ultimul trimestru din 2008, ramane totusi de vazut in ce masura vor influenta acesti factori climatul de consum in 2009”, a declarat Andi Dumitrescu, managing director GfK Romania.
     

  • Profit de opt cifre pentru Alro

    Alro SA (BVB:ALR) a inregistrat, anul trecut, un profit net preliminat de 244 milioane RON (aproximativ 97 de milioane USD) si o cifra de afaceri de 1,968 miliarde RON (781,3 milioane USD), in conformitate cu Standardele Românesti de Contabilitate, dupa cum arata un comunicat al companiei. Compania a realizat o productie totala de aluminiu primar de peste 288.000 de tone, care a beneficiat de o cerere importanta pe pietele internationale in primul semestru al lui 2008; cererea mare s-a reflectat si in cotatii ridicate, pâna la preturi record de 3.200 USD/tona. In aceeasi perioada, preturile la materii prime au crescut, la rândul lor, semnificativ. In ultima parte a anului trecut, cotatia aluminiului a cunoscut o scadere dramatica, cu pâna la 56%.

    Desi pretul materiilor prime a inceput si el sa scada, efectele se resimt in rezultatele financiare dupa 3-6 luni, arata comunicatul Alro. Din cauza deteriorarii conditiilor de pe piata internationala, Alro a implementat un plan de reducere a costurilor, concentrându-se strict pe activitatile si serviciile de baza, pe activele esentiale si pe asigurarea unui nivel optim de calitate, precum si pe reducerea timpului de livrare. De asemenea, compania a diminuat numarul de angajati. La finele lui 2008, la Alro lucrau 3.392 de persoane, cu 936 mai putine decât la sfârsitul lui 2007. Comunicatul Alro arata ca investitiile din aceasta perioada au fost de aproximativ 50 de milioane de dolari, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de productie, precum si in proiecte de protectie a mediului. 

    Planul Alro este de a continua programul de scadere a costurilor si in acest an, printr-o reducere totala a productiei cu 65.000 de tone. Se evalueaza, de asemenea, o noua diminuare a numarului de angajati. Alro ia masuri de reducere a costurilor cu materia prima si renegociaza o parte din contractele cu furnizorii.  Totodata, Alro isi consolideaza divizia de vânzari, numindu-l pe William Berger ca nou director de vânzari. Berger are peste 20 de ani de experienta in industria aluminiului, fiind coordonatorul grupului de implementare la nivel global a managementului relatiilor cu clientii la Alcan Business Group „Engineered Products” si managing director al Pechiney Handelsges.m.b.H., in Austria si Europa de Est, respectiv Alcan International Network Ges.m.b.H Austria.
     

  • Un bulgar la conducerea marketingului Danone

    Benoit de Lavarene, care a ocupat anterior pozitia de Director Marketing la Danone Romania, a fost promovat de la inceputul lui 2009, ocupand in prezent functia de Director General al Danone Grecia . Kiril Hadzhidinev s-a alaturat Grupului Danone în anul 2007 ca Marketing Manager, coordonand marcile din gama de sanatate activa, pentru Sud-Estul Europei. De nationalitate bulgara, Kiril Hadzhidinev – 35 ani, si-a inceput cariera în 1999 ca Junior Brand Manager la compania Heineken Bulgaria, iar pana în anul 2000 a promovat în functia de Brand Manager.

    Incepand cu 2003 si-a continuat cariera în cadrul Unilever Bulgaria ocupând pozitiile de Marketing & Trade Marketing Manager pana în 2005 si respectiv Category Manager pentru Unilever – Europa Centrală şi de Sud pana in 2007. DANONE Romania a inregistrat în anul 2007 o cifra de afaceri de 367 milioane RON, cu 20% mai mult fata de anul precedent. Compania are în prezent peste 700 de angajati şi un portofoliu ce depaseste 60 de referinte de produs, principalele marci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Frutmania, Cremoso, Danette, Casa Buna si gama traditionala: Danone Sana, Danone Smantana si Danone Lapte Proaspat.