Category: Afaceri

Stiri din afaceri

  • Teren vandut cu 2.300 euro/mp in Iancului

    Dezvoltatorul grec Inscandor a platit 1,7 milioane de euro pentru un teren cu o suprafata de 737 de metri patrati, amplasat in zona Iancului (Strada Elev Stefanescu) din Bucuresti. Tranzactia a fost intermediata de compania imobiliara EuroMetropola care va fi si agentul exclusiv al proiectului rezidential care se va construi pe acest teren.

     

    Potrivit companiei imobiliare, terenul avea o autorizatie de constructie pentru un imobili cu sase etaje, proiectul rezidential urmand sa reuneasca 40 de apartamente cu 2,3 si 4 camere. Pretul de vanzare al apartamentelor va porni de la 2000 euro/mp, dar nu va depasi 2.500 euro/mp. Dezvoltatorul le va facilita cumparatorilor obtinerea de finantare prin intermediul unui parteneriat incheiat cu AT Bank.
     

  • Bursa imbraca haine rosii

    Indicele compozit al pietei, BET-C, s-a depreciat cel mai mult (cu 0,50%), iar pe de alta parte, SIF-urile au scazut cel mai putin, cu 0,11%.

    Companiile din sectorul energetic au pierdut 0,31%, iar indicele celor mai lichide 10 titluri, BET, a scazut cu 0,22%.

    Valoarea tranzactiilor a fost de 136.910,09 de lei ( 38.580,35 de euro).

  • CMU vrea afaceri de 11,5 mil. euro cu 75.000 de abonati

    Compania, controlata de fondatorul Wargha Enayati, activeaza in special pe segmentul abonamentelor medicale destinate companiilor si deserveste, in prezent, un portofoliu de peste 400 de astfel de clienti care detin o pondere de 80% din afaceri. In primele sase luni ale anului, compania a realizat venituri de 5,4 milioane de euro, in crestere cu peste 70% fata de perioada similara a lui 2007, potrivit lui Sergiu Negut, directorul executiv al companiei.

     

    Pentru intregul an, reprezentantii companiei doresc atingerea unei valori in crestere cu 33% fata de cele 7,8 milioane de euro realizate in 2007, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finante.

     

    Compania si-a continuat in 2008 extinderea retelei la nivel national prin achizitionarea a 49% din Centrul Medical Motilor din Cluj-Napoca si deschiderea in aprilie a clinicii pediatrice CMU Kids. Luna trecuta, compania a preluat, contra sumei de 700.000 de euro, 50% din actiunile a trei clinici constantene (Avamedica), urmand ca pana in 2010, participatia sa fie majorata la 70%. In toamna, CMU va inaugura primul sau spital de obstretico-ginecologie, investitie ce se ridica la 12 milioane de euro.

     

    Piata serviciilor medicale private se cifreaza, potrivit reprezentantilor CMU, la circa 350 de milioane de euro si inregistreaza un ritm anual de 20-30%, fiind unul dintre cele mai dinamice sectoare private, ceea ce a si atras atentia investitorilor. Marea majoritate a furnizorilor de top de servicii medicale private au ca actionari, cu participatii diferite, fonduri de investitii, asa cum e cazul Romar (Reconstruction Capital II), al Centrului Medical Unirea – CMU (3i, unul dintre cele mai mari grupuri de investitii din lume) sau al Hiperdia (Bedminster Capital Management). Principalii jucatori de pe piata serviciilor medicale private sunt MedLife, Medicover, Romar, Medcenter si Gral Medical.
     

  • ArcelorMittal Construction: Cresterea pietei a incetinit

    ”Piata pe care activam noi cu cele trei divizii, Armat, Arval si Arclad a fost dinamica pana la jumatatea anului, insa am observat o incetinire a vitezei de crestere in trimestrul al doilea si chiar in prezent”, declara Marian Pirvu, director general ArcelorMittal Construction(AMC) Romania. Cea mai importanta componenta a cresterii pietei este reprezentata de marirea numarului de competitori in timp ce blocajul financiar resimtit la nivel macro este factorul negativ al acestei perioade, a mai precizat seful ArcelorMittal Construction Romania.

     

    In prima jumatate a lui 2008, AMC Romania a livrat pe piata autohtona 22 de hale industriale prin divizia sa Arval. Prin aceasta divizie, AMCRomania ofera solutii tehnice si arhitecturale si gestioneaza proiecte de constructii de hale industriale sau profile pentru cladiri. Divizia Arval a reprezentat cea mai consistenta parte a business-ului AMCRomania in primele 6 luni ale anului cu un aport de 40 de procente din cifra de afaceri.

     

    Divizia Armat a livrat catre partenerii de pe intreg teritoriul Romaniei 350.000 de metri patrati de tigla metalica, cantitatea fiind produsa in Bucuresti si in Iasi. Reprezentantii companiei au precizat ca investitiile vor continua la fabrica din Iasi printr-o transa de doua milioane de euro, care vor fi folositi pentru o linie de fabricatie a jgheaburilor si burlanelor.

     

    Fabrica ArcelorMittal Construction de la Iasi a devenit operationala in prima jumatate a acestui an. ”In primele 6 luni din 2008, sectia de la Iasi a avut un aport mic la totalul cifrei de afaceri, in jur de 10 procente, insa incepe sa creasca datorita punerii in functiune a utilajelor de prelucrare jgheaburi si burlane”, considera Marian Pirvu.

     

    Divizia Arclad a livrat in primul semestru 600.000 de metri patrati de profile de tabla, folosita pentru inchiderile exterioare ale cladirilor industriale. O a doua componenta a business-ului Arclad o reprezinta panourile pentru inchideri exteriore din care s-au livrat aproximativ 200.000 de metri patrati, „toata cantitatea venind insa din import pentru ca fabrica am pornit-o in iulie”, dupa cum a precizat reprezentantul companiei.
     

  • Orkla Foods are un nou director financiar

    Dana Popescu (41) o va inlocui pe Gabriela Malaele care, de la 1 septembrie, ocupa o functie in cadrul celei mai mari companii de distributie din Romania, Interbrands.

     

    Noul director financiar al Orkla Foods are o experienta de 14 ani in companii multinationale si internationale. Inainte de a veni la Orkla, ea a detinut diverse functii la Bursa Romana de Marfuri, Coca-Cola Bottling Enterprise Bucharest, Vinexport, Saatchi & Saatchi Romania, Primex SA si altele

     

    “Dana Popescu ne completeaza in mod fericit echipa, si am toate motivele sa cred ca experienta sa va contribui la gasirea de noi cai prin care OFR sa devina si mai competitiva,” a declarat Manuela Banu, directorul general Orkla.

     

    Orkla Foods Romania, filiala a grupului norvegian Orkla, a intrat pe piata romaneasca in 2002, achizitionand treptat Topway Craiova, Ardealul Covasna si Royal Brinkers Romania. Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 28,7 milioane de euro, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finante.

     

  • Henkel: Piata de adezivi va creste in acest an cu doar 15%

    "Piata de adezivi va creste in acest an cu doar 10-15%. Segmentul de termoizolanti va creste cu circa 40%, insa adezivii nu vor inregistra cresterea preconizata la inceputul acestui an", spune Lavinia Ciurtin, director de marketing al diviziei de adezivi din cadrul Henkel Romania.

     

    Divizia Henkel a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 141,6 milioane de euro si un profit net de 15,2 mil. euro, pentru acest an fiind estimata initial o crestere in volum a vanzarilor de circa 40%. Stagnarea pietei imobiliare, dupa cum a explicat Ciurtin, va avea un efect negativ asupra vanzarilor de adezivi ale Henkel, obiectivul de crestere a vanzarilor in volum fiind coborat la 30%. Majorarea vanzarilor de adezivi inregistrata anul trecut a fost de 40%.

     

    Divizia de adezivi a Henkel produce adezivi pentru constructi, izolanti si adezivi profesionali si adezivi comerciali. Compania detine pe plan local doua fabrici, la Pantelimon (langa Bucuresti) si Campia Turzii, capacitatea de productie a celor doua fabrici fiind de aproximativ 400.000 de tone anual.

     

    Compania cauta in acest moment teren pentru constructia unei noi fabrici, care ar urma sa fie amplasata in Moldova si care ar atrage o investitie de 10 milioane de euro. "Nu cred ca vom finaliza negocierile de achizitie a terenului in acest an. Speram insa sa intre in functiune in 2009", a mai spus Lavinia Ciurtin.
     

  • Kaspersky lanseaza KAV si KIS 2009

    Pachetul cuprinde un nou motor antivirus, care permite scanarea fisierelor la viteze mult mai mari decat pana acum, precum si o tehnologie noua, HIPS (Host-Based Intrusion Prevention System), care permite blocarea programelor periculoase inainte ca semnaturile acestora sa fie adaugate in baza de date a antivirusului.

    Concret, acesta asigura o tastatura virtuala care nu poate fi detectata de programele create pentru a copia informatii de tipul parolelor sau al codurilor bancare.

    Produsul va fi disponibil si in limba romana incepand cu prima jumatate a acestei luni, prin intermediul partenerilor Kaspersky Lab Romania.

    Potrivit lui Costin Raiu, directorul laboratorului de cercetare Kspersky din Romania, anul trecut au aparut peste 200.000 de programe noi de tip malware, iar pentru 2008 sunt estimate alte peste 20 de milioane de astfel de programe.

    Kaspersky Lab, unul dintre principalii producatori si furnizori internationali de software destinat securitatii informatiei, a fost infiintat in 1997 si are sediul central la Moscova. Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 200 de milioane de dolari (aproximativ 146 de milioane de euro).

    In Romania, Kaspersky activeaza din 2003, iar de anul acesta a lansat o noua strategie de business. Pentru 2009, compania vizeaza in Romania o cota de piata de 10% si o cifra de afaceri de un milion de euro, potrivit lui Teodor Cimpoesu, directorul general al Kaspersky Lab Romania.

    Cititi aici planurile Kaspersky pentru urmatoarea perioada pentru Romania si Europa de Est.

    Principalii competitori ai Kaspersky sunt BitDefender, Symantec, Nod32, F-Secure Panda si Trend Micro.

  • Mobila de doua miliarde de euro

    In primele sase luni ale anului, circa 60% din productia interna a mers catre export, iar 85% dintre livrari au avut ca destinatie tari din Uniunea Europeana. In ceea ce priveste previziunile pentru cealalta jumatate a anului, reprezentantii APMR au declarat ca se asteapta ca evolutia din primul semestru sa se mentina, in ciuda cresterilor costurilor salariale si ale celor cu utilitatile si materiile prime.

     

    Presedintele executiv al APMR, Aurel Rizea, a mai precizat ca presiunile salariale din industrie au dus la o apreciere cu 50% a salariilor minime, astfel incat acestea ating valoarea de 800-900 de lei. Anul trecut, mari producatori de mobila precum Alprom, Silvarom si Mobexpert au raportat pierderi masive de forta de munca, majoritatea angajatilor din sector preferand sa plece in strainatate.

     

    Anul trecut, importurile de mobila au atins valoarea de 436 de milioane de euro, iar in primele sase luni ale anului acesta, acestea au totalizat 250 de milioane de euro, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii AMPR. Principalele tari din care provin importurile sunt Marea Britanie, Franta, Austria si Germania.

     

  • Vodafone da telefonie fixa de la mobil

    Mai exact, unei cartele SIM ii poate fi atasat un numar de telefon fix cu prefixul 0372, serviciul directionand pe mobil apelurile efectuate catre numarul de fix.

    "Prin Vodafone Zona Mea si Vodafone Mobile Office Zone, atat clientii nostri persoane fizice, cat si cei din mediul de afaceri, pot beneficia de tarife mai avantajoase si de minute gratuite pentru apelurile catre destinatii fixe", a declarat Karsten Wildberger, directorul comercial al Vodafone Romania, adaugand ca serviciul ofera avantajul unei singure facturi de telefonie.

    Noul serviciu presupune definirea unei zone in care sa functioneze numarul de telefonie fixa la tarife preferentiale de 3 eurocenti pentru apelurile efectuate. Serviciul Vodafone Zona Mea este disponibil in toata aria GSM a companiei si pe orice model de celular prin doua extraoptiuni care pot fi activate suplimentar fata de serviciile de telefonie mobila deja existente.
     

  • Fondatorii A&D Pharma preiau fraiele companiei

    Astfel, masurile, care urmeaza sa fie aprobate de catre Adunarea Generala a Actionarilor din 18 septembrie, vizeaza ca noul presedinte, alaturi de alti doi dintre fondatori, Ludovic Robert si Roger Akoury, sa ramane in consiliu ca directori non-executivi. Vivian Diaconescu, directorul diviziei de vanzari&marketing, impreuna cu Claudiu Opran, directorul operatiunilor de retail, vor parasi consiliului. Robert Popescu, directorul executiv interimar al grupului, va ramane in cadrul board-ului.

     

    Incepand cu saptamana trecuta, in cadrul companiei, au avut loc o serie de schimbari la nivel de top management, in urma carora CEO-ul Dragos Dinu si directorul financiar, Roger de Bazelaire, au renuntat la functii. Principalul motiv ar fi, potrivit speculatiilor, rezultatele financiare inregistrate de companie in ultima perioada, care au consemnat scaderi puternice ale profitului, prabusirea actiunilor companiei la Bursa de la Londra si pierderi masive ca urmare a inghetarii preturilor la medicamente.

    Recentele restructurari confirma speculatiile din ultima vreme conform carora, dupa plecarea din functie a lui Dinu, fondatorii doresc sa se implice tot mai mult in viata companiei. Pana de curand, consiliul director al A&D Pharma era alcatuit din David Ebsworth (presedinte), Urs Kamber (vicepresedinte), Dragos Dinu (CEO), Roger de Bazelaire (CFO), Vivian Diaconescu (COO al Mediplus) Claudiu Opran (COO al farmaciilor Sensiblu). La acestia se alaturau, pe pozitii de directori non-executivi, fondatorii companiei (Ludovic Robert, Roger Akoury si Walid Abboud). Din consiliu mai faceau parte Charles Michel Eid (cel de-al patrulea fondator), Eric ter Hark Non, John Michael Wemms si William Wells Non.

    In perioada urmatoare, consiliul director urmeaza sa desemneze alti doi directori non-executivi si sa analizeze potentialii candidati pentru inlocuirea lui Dinu, care va mai ramane in cadrul companiei pana la sfarsitul anului pe post de consultant.

     

    In 2006, compania s-a listat pe piata principala reglementata a Bursei de la Londra. Actionarii A&D Pharma sunt compania Sograno, inregistrata in Olanda, cu 59% din actiuni, directorii executivi ai grupului, cu 7%, iar restul de 34% din titluri sunt tranzactionate pe bursa