Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Un român din patru este obez. Psihologii spun că toţi oamenii răspund la stres prin mâncare, fie că mănâncă prea mult sau prea puţin

    Un român din trei este supraponderal şi unul din patru este obez, se arată într-un nou studiu realizat de Eurostat (Biroul European de Statistică). Acelaşi raport mai arată că obezitatea reprezintă un factor de risc major în aproximativ 75% din bolile contemporane, doar 10% din cei 3,5 milioane de români care suferă de obezitate merg la un control medical şi doar 1% dintre aceştia sunt incluşi într-un program naţional de educaţie împotriva obezităţii.

    Specialiştii în tulburări de alimentaţie şi obezitate afirmă că principalele cauze ale acestei boli sunt alimentaţia proastă, stresul şi sedentarismul, iar programele care să combată acest fenomen mondial ar trebui organizate şi în ţara noastră, aşa cum se desfăşoară de foarte mulţi ani în ţări precum Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii .

    Controalele periodice la medic sau specialişti, dar şi realizarea de către specialist a unui plan de monitorizare pe termen lung ar trebui să fie primii paşi pe care persoane în cauză ar trebui să-i facă. “Persoanele care suferă de supraponderalitate sau obezitate trebuie să îşi facă în primul rând analizele medicale periodic şi să apeleze la un specialist sau la mai mulţi (nutriţionist, psiholog, dietolog), în funcţie de natura obstacolului întâmpinat, în încercarea de a rezolva problema. Un alt aspect important este înţelegerea faptului că este necesar realizarea unui plan pe termen lung care trebuie monitorizat de specialistul cu care se colaborează şi care trebuie respectat chiar dacă exista recăderi şi descurajări”, afirmă Ileana Iliescu, psiholog specialist în tulburări de alimentaţie şi nutriţie, autor a mai multor studii de specialitate.

    “Boala” mileniului trei, stresul, reprezintă şi ea un factor declanşator al obezităţii, iar când suntem stresaţi, primul lucru pe care-l facem este să ne îndreptăm către frigider. “Toţi oamenii răspund la stres prin “mâncare”, fie că mănâncă prea mult sau prea puţin. Unul din factorii determinanţi ai acestui tip de comportament este faptul că o componentă importantă a senzaţiei de frică/stress este Amygdala, zona localizată în interiorul creierului care intră în panică de fiecare dată cand “o înfometăm” şi răspunde prin stress, liniştindu-se doar în momentul în care ne alimentăm. Deci, reacţia noastră de a încerca să diminuăm stresul Amygdalei prin alimentaţie, este justificată dar nu neapărat sănătoasă”, afirmă psihologul Ileana Iliescu, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Inteligenţei Copiilor şi Adolescenţilor „C. Dickens” şi membru al Centrului Talk Talk.

    Planul naţional de combatere a obezităţii – parteneriat între stat, specialişti şi mass-media

    Referitor la programele naţionale de combatere a fenomenului, specialiştii sunt de părere că nu doar autorităţile statului trebuie să gândească o strategie pe termen lung, prin implementarea de programe educaţionale şi sociale, dar şi medicii şi psihologii ar trebui să relaţioneze mai bine cu mass-media pentru educarea populaţiei, model pe care îl putem prelua de la americani sau britanici. “În ultimii ani inceput să se manifeste, la nivel internaţional, o preocupare mai mare a medicilor în acest sens precum şi o implicare a mass media în programe de prevenţie a acestei condiţii medicale. Televiziunile din Marea Britanie sau din Statele Unite sunt pline de emisiuni ca “Secret Eaters” sau “I used to be fat” care au ca scop prevenţia sau ajutorarea persoanelor care suferă de acest tip de tulburare (tulburarea mâncatului compulsiv asocitat obezităţii). De asemenea, asigurările sociale din aceste ţări permit pacienţilor să beneficieze, fără costuri suplimentare, de programe de susţinere şi tratament organizate de Ministerul Sănătăţii, formate din medici şi psihologi”, declară Ileana Iliescu, psiholog specialist în tulburări de alimentaţie şi nutriţie.

    Totodată, strategia naţională de combatere a obezităţii trebuie realizată şi coordonată printr-un program naţional de educaţie, dar şi prin implicarea sistemelor de sănătate “Ar trebui să avem acces la un program naţional de sănătate care să ne faciliteze aceste tipuri de tratament, considerate încă neprioritare în Romania. Ministerul Educatiei are şi a avut programe de prevenţie a obezităţii infantile în ultimii ani, însă fără o extindere prea mare. Un program amplu de prevenţie înseamnă implicarea tuturor instituţiilor de învăţământ, a mass media, dar în primul rand al sistemului de sănătate. Realizarea unor programe de suport în vederea combaterii obezităţii la nivel naţional, instituit in Spitale sau Institutii medicale aferente ar fi cel mai indicat pas în educarea populaţiei”, conchide psihologul Ileana Iliescu, specialist în tulburări de alimentaţie şi nutriţie.

     

  • Vladimir Putin acuză europenii că ignoră acţiunile militare ale Kievului împotriva civililor

    Forţele ucrainene “vizează direct cartiere locuite”, a declarat şeful statului rus, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile ruse.

    “Din nefericire, numeroase state, inclusiv în Europa, preferă să nu le remarce”, a denunţat Putin, acuzând Kievul că refuză “un dialog politic” cu estul Ucrainei.

     

  • Peste 1.800 de turişti români, consiliaţi de poliţiştii români detasaţi pe litoralul Bulgariei

    Aflaţi în misiune în ţara vecină pentru al cincilea sezon estival consecutiv, poliţiştii i-au consiliat pe cei aflaţi în vacanţă cu privire la identificarea unor spaţii sau în legătură cu prevederile legislative din Bulgaria.

    Poliţiştii români detaşaţi în Bulgaria au fost în misiune comună, alături de colegii bulgari, în staţiunile Balcic, Albena şi Nisipurile de Aur.

    La 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi secretarul general al Ministerului de Interne al Bulgariei, au semnat “Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”.

    În baza acestui acord, poliţişti din cele două ţări acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic, atât vara, cât şi iarna, în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

  • Apple vrea să transforme iPhone 6 în portofel mobil. Cum vor putea fi făcute plăţile

    Înţelegerea urmează să fie făcută publică odată cu lansarea iPhone 6, potrivit surselor Bloomberg.

    Clienţii vor putea plăti direct de pe telefonul mobil în magazine, doar cu o atingere a ecranului telefonului.

    Noul model de smartphone al Apple va include şi un cip pentru comunicarea în câmp apropiat (“near-field communication”). Acest avans, împreună cu tehnologia Touch ID, care permite recunoaşterea amprentei utilizatorului iPhone-ului, vor asigura clienţilor efectuarea de plăţi în siguranţă.

    Cu toate că şi alte companii americane, precum Google, au investit în crearea unor modalităţi de plată direct de pe telefon, retailerii din Statele Unite nu au fost foarte receptivi în legătură cu noua tehnologie, limitând astfel posibilitatea cumpărătorilor de a utiliza această inovaţie, a explicat Ben Bajarin, analist al Creative Strategies.

    El a precizat că Apple ar putea face diferenţa în acest sens, întrucât iPhone-urile au cea mai mare cotă de piaţă din SUA.

    Totodată, Apple încearcă, prin introducerea pe piaţă a portofelului mobil, să-şi menţină clienţii şi să crească cererea pentru produsele brandului.

     

  • Dragnea, investitorilor chinezi: Înţelegem că nu vă e uşor cu legislaţia UE, nici nouă nu ne-a fost! – FOTO

    “Putem să înţelegem că nu vă este uşor cu legislaţia europeană, nici nouă nu ne-a fost uşor, dar cred că cu răbdare, prin tenacitate, cu perseverenţă şi voinţă vom reuşi să punem în practică proiecte importante”, a spus Dragnea la întâlnirea cu oameni de afaceri din China.

    În discursul său, vicepremierul Dragnea a insistat pe oportunităţile pe care investitorii chinezi le au piaţa de energie din România, avînd în vedere proiectele de interconectare ale României cu ţările vecine şi de cuplare la pieţe energetice regionale.

    Dragnea a arătat, totodată, că în scopul facilitării relaţiilor de afaceri româno-chineze, există discuţii de îmbunătăţire a acordului de evitare a dublei impozitări dintre cele două state.

    Directorul de dezvoltare al China Communications Construction Ltd., una din cele mai mari firme de infrastructură de transport din China, a declarat presei că, deşi compania sa cunoaşte standardele impuse în Uniunea Europeană privind infrastructura şi lucrează deja în Europa, pentru accelerarea ritmului de dezvoltare a infrastructurii în România e nevoie de proiecte finanţate de la buget şi prin înţelegeri interguvernamentale.

    “În România, dacă vreţi să acceleraţi infrastructura de transport, este mai bine să folsiţi relaţia directă, de la un guvern la celălat guvern, va fi mai rapid, altfel trebuie să aşteptăm nu ştiu câţi ani”, a spus directorul de dezvoltare al China Communications Construction Ltd.

    Premierul Victor Ponta face, în perioada 30 august – 3 septembrie, o vizită oficială în R.P. Chineză, la invitaţia omologului chinez Li Keqiang, ca răspuns la vizita întreprinsă în România de acesta din urmă în noiembrie 2013

    Victor Ponta a ajuns la Beijing alături de soţie, europarlamentarul Daciana Sârbu, de vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, precum şi de miniştrii Ioan Rus şi Constantin Niţă.

  • Nominalizarea lui Donald Tusk la conducerea Consiliului European bulversează scena politică poloneză

    Noua sa funcţie implică demisia din postul de şef al Guvernului de la Varşovia, în plină campanie pentru alegerile comunale, municipale şi regionale din 16 noiembrie, un test important înaintea alegerilor prezidenţiale şi legislative prevăzute pentru anul viitor.

    “Vom avea de-a face cu o criză de identitate în cele două partide principale de pe scena politică poloneză”, conduse de două personalităţi dominante: Platforma Civică (PO, de centru şi proeuropeană) a lui Donald Tusk şi Lege şi Justiţie (PiS, conservator şi eurosceptic) al lui Jaroslaw Kaczynski”, apreciază sociologul Edmund Wnuk-Lipinski.

    Cele două partide, inamici juraţi, animă viaţa politică şi îşi dispută victoriile electorale din 2001. În 2007, PO al lui Tusk a preluat puterea de la PiS al lui Kaczynski şi a câştigat următoarele două scrutine succesive.

    El a condus Polonia cu succes în criza economică, dar de mai multe luni este în pierdere de popularitate.

    Potrivit unui sondaj recent al institutului CBOS, partidul lui Jaroslaw Kaczynski este creditat cu 32 la sută din intenţiile de vot, faţă de 26 la sută Platforma Civică a lui Donald Tusk.

    “Identitatea partidului lui Kaczynski este construită pe opoziţia faţă de Donald Tusk. Dar şi pentru PO se schimbă totul, deoarece este o relaţie între două entităţi care se alimentează reciproc”, a declarat Wnuk-Lipinski pentru AFP.

    Într-o primă reacţie, Jaroslaw Kaczynski s-a bucurat de plecarea rivalului său. “Cu cât este mai departe de Polonia, cu atât este mai bine”, a declarat el, după care a afirmat că partidul său va susţine candidaţii polonezi deoarece “un post important în cadrul UE este pur şi simplu acordat Poloniei”.

    Dar “vremurile se anunţă dificile şi pentru Platforma Civică, unde Donald Tusk a servit drept reper în toate situaţiile dificile, pe care l-a condus cu o mână forte şi unde era ascultat”, a declarat pentru AFP sociologul Stanislaw Mocek.

    Potrivit lui Tomasz Nalecz, un consilier apropiat al preşedintelui Bronislaw Komorowski, “PO va trebui de acum să se descurce singur, ceea ce va fi în avantajul său”.

    Totuşi, “în prezent nu există un succesor evident” nici pentru preşedinţia partidului, nici pentru conducerea Guvernului, a constatat Mocek.

    Numele care circulă cel mai des în presă sunt cele ale preşedintelui Parlamentului Ewa Kopacz, adjunctul lui Tusk în PO, ministrului Apărării Tomasz Siemoniak şi ministrului Infrastructurii Elzbieta Bienkowska.

    Potrivit liderului istoric al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, “problema este complicată”.

    “Riscăm chiar o destrămare a Platformei Civice. Problema este prin urmare dacă aceasta va conduce la crearea unui nou partid şi dacă acesta va fi mai bun sau nu”, a declarat el.

    Donald Tusk mai are trei luni pentru formarea unui nou puzzle politic, înainte de a prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European la 1 decembrie.

    Potrivit purtătoarei de cuvânt a Guvernului Malgorzata Kidawa-Blonska, premierul va ocupa toate funcţiile actuale până la sfârşitul lui noiembrie.

     

  • REZULTATE BACALAUREAT 2014 Timiş: Promovabilitate de 22,13% la sesiunea de toamnă

    Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, la examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, promovabilitatea înaintea contestaţiilor este de 22,13 la sută.

    Conform sursei citate, în judeţ sunt şi cinci licee unde niciun candidat nu a obţinut medie de trecere, precum şi 12 licee unde a fost declarat admis câte un singur candidat.

    De asemenea, în judeţul Timiş niciun candidat nu a obţinut media 10.00 la acest examen.

    În judeţul Timiş, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.813 candidaţi, dintre care 1.435 au fost prezenţi, iar patru au fost eliminaţi, fiind prinşi în sala de examen cu telefonul mobil asupra lor, Un număr de 1.110 candidaţi au fost respinşi.

    În anul 2013, promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, a fost de 28 la sută în judeţul Timiş.

    La nivel naţional, 22,27 la sută dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat sesiunea a doua a examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale. Contestaţiile vor fi soluţionate între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

     

  • NATO va instala cinci baze în Europa de Est, între care una în România

     Bazele vor fi folosite pentru logistică, pentru misiuni de recunoaştere şi planificare şi vor avea personal multinaţional permanent cuprins între 300 şi 600 de angajaţi în fiecare bază, potrivit cotidianului german.

    Acest personal exclude trupele actuale, a căror mobilizare în Europa de Est este limitată de tratatul din 1997 dintre Rusia şi NATO. “Contingente mici” de trupe NATO vor fi prezente la aceste baze tot timpul, susţine cotidianul, citând informaţii secrete despre acest plan.

    În plus, NATO va avea o forţă de reacţie rapidă de 4.000 de persoane, pregătită să se mobilizeze în est în decurs de două până la şapte zile.

    Planul va fi discutat la summitul NATO din această săptămână, adaugă cotidianul.

    Documentul clasifică explicit Rusia ca o ameninţare şi susţine că suplimentarea prezenţei NATO în est este justificată de protejarea noilor membri ai alianţei faţă de Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 1-7 septembrie

    2-4.09
    Târgul industriei de jocuri de noroc Entertainment Arena Expo (Romexpo, Bucureşti)

    3.09
    INS publică datele provizorii ale PIB în T2 şi bilanţul construcţiei de locuinţe în primul semestru

    3.09
    Eurostat anunţă cifra de afaceri în servicii în T2 şi în comerţ la 7 luni pentru UE şi zona euro

    4-5.09
    Reuniunea NATO (Newport, Marea Britanie)

    4.09
    Reuniunea de politică monetară a conducerii BCE (Frankfurt)

    4-14.09
    Braşov International Film Festival & Market (Centrul Cultural Reduta, Braşov)

    5.09
    BNR publică indicatorii de risc bancar de la Centrala Riscului de Credit pentru iulie

    5.09
    Eurostat publică a doua estimare a PIB în UE şi zona euro în trimestrul al doilea

    5.09
    Clubbing: Karnivale V (Arenele Romane, Bucureşti)

    6-7.09
    Creative Est #0, festival dedicat industriilor culturale şi creative (Grădina Botanică, Bucureşti)

    până la 11.09
    Festivalul de teatru independent Undercloud (MŢR, Bucureşti)

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Ce afaceri merg cel mai bine în sectorul serviciilor

    În semestrul I, comparativ cu semestrul I 2013, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, a crescut în ansamblu cu 5,4%.

    Această evoluţie s-a datorat în principal creşterilor înregistrate în activităţile de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (19,3%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (15,1%), transporturi (4,9%), comunicaţii (4,6%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (3,6%).