Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Milionarul american Robert Durst, inculpat pentru trei crime după o mărturisire accidentală

    Robert Durst, în vârstă de 71 de ani, este acuzat pentru uciderea prietenei lui, Susan Berman, pentru moartea soţiei lui, dată dispărută, şi în cazul decesului unui bărbat din statul Texas, informează Euronews.

    Avocatul omului de afaceri, Dick DeGuerin, este încrezător că justiţia va stabili nevinovăţia clientului său.

    “Bob Durst nu a omorât-o pe Susan Berman, este pregătit să pună capăt zvonurilor şi speculaţiilor prin proces”, a declarat avocatul, precizând că dosarul va fi judecat în statul California.

    În anul 2003, Robert Durst a fost achitat în mod surprinzător în cazul decesului unui vecin pe care a susţinut că l-a omorât în legitimă apărare, desfigurând cadavrul pentru a-l ascunde. Instanţa a stabilit că ascunderea cadavrului s-a făcut din frică.

    Soţia omului de afaceri, Kathleen McCormack, este dispărută din anul 1982, fiind considerată moartă.

    Robert Durst a mărturisit crimele accidental, în cursul unei emisiuni televizate pentru investigarea circumstanţelor celor trei decese. Milionarul a spus singur, la baie, în timp ce avea asupra sa microfonul emisiunii: “Asta este, ai fost prins. Ce naiba am făcut? I-am omorât pe toţi, bineînţeles”.

    Agenţi FBI l-au arestat pe Durst înainte de difuzarea documentarului.

  • Companiile de logistică vor continua investiţiile, dar nu speră la o creştere economică semnificativă

    “Nu sperăm ca economia să crească foarte mult şi să ajute industria de logistică să crească. Trebuie să te adaptezi la piaţă, dacă nu, dispari, iar cei care rămân vor creşte pentru că vor prelua din afacerile celor care ies de pe piaţă. Vom continua investiţiile şi vrem să mai construim 10.000 de metri pătraţi la Petreşti (judeţul Dâmboviţa, n.r.), o extindere a proiectului de 20.000 de metri pătraţi pe care îl avem deja acolo. De asemenea, FM Logistic se pregăteşte să facă investiţii şi mai mari în România, care ar totaliza 20.000 de metri pătraţi în următorii 5 ani”, a declarat la conferinţa Transport&Logistics 2015, organizată de Ziarul Financiar, Cătălin Olteanu, directorul general al companiei FM Logistic.

    El a declarat pentru MEDIAFAX că într-un scenariu optimist cei 10.000 de metri pătraţi de la Petreşti vor fi livraţi în septembrie-octombrie anul acesta, sau în scenariul pesimist la începutul anului viitor, în funcţie de solicitările clienţilor companiei, firme de retail şi de bunuri de larg consum.

    De asemenea, FM Logistic are în vedere extinderea parcului pe care îl deţine la Timişoara şi cumpărarea de teren pentru un proiect în apropierea Bucureştiului, însă nu a dat mai multe detalii.

    “Este loc de dezvoltare, dar trebuie să te aliniezi pieţei, la cerinţele clienţilor clienţilor tăi. Dacă aliniezi serviciile tale logistice vei creşte, dacă nu cresc alţii pe spatele tău. Cred că va exista cerere din partea capitalului autohton. Mă aştept să crească cererea de externalizare de servicii de logistică din zona afacerilor locale, care accesează fonduri de investiţii. Fondurile de investiţii sunt pragmatice, vor să câştige din investiţiile pe care le fac, externalizează foarte multe din serviciile companiilor preluate, le transformă în afaceri corporatiste”, a explicat Olteanu.

    Compania deţine în prezent depozite logistice în zona Bu­cureştiului, în Chiajna şi Petreşti, în Dudeştii Noi, în apro­piere de Timişoara şi în Cluj şi Bacău, unde sunt hu­buri regionale de distribuţie.

    La rândul său, Emil Ion, managing director al companiei de logistică, transporturi şi comisionare vamală Wim Bosman România a arătat că pentru acest an investiţiile pe piaţa locală se vor ridica la 1-1,2 milioane de euro.

    “Compania a investit în ultimii 14 ani în România circa 10 milioane de euro. Vrem să construim în acest an încă 5.000 de metri pătraţi în parcul logistic din Ploieşti. Avem de asemenea teren în parc pentru dezvoltarea a 40.000-50.000 de metri pătraţi de spaţii logistice. Investiţiile pentru acest an se ridică la 1-1,2 milioane de euro pentru dezvoltarea şi adaptarea serviciilor existente, în suplimentarea capacităţii de depozitare, precum şi în creşterea flotei”, a explicat reprezentantul companiei, parte a grupului neozeelandez Mainfreight.

    El spune că lipsa infrastructurii de transport rutier din România n-ar trebui să fie un impediment pentru dezvoltarea afacerii şi că orice barieră trebuie să fie transformată în oportunitate.

    “Dezvoltarea afacerilor trebuie să se facă independent de orice proiect a cărei realizare nu o putem controla”, a adăugat Emil Ion.

    Şi Adriana Pălăşan, membru fondator al ARILOG, asociaţia companiilor de logistică, consideră că piaţa de logistică se va dezvolta, în special din punct de vedere al dezvoltării de noi proiecte, însă există o problemă din punct de vedere al forţei de muncă.

    “Vor veni şi alte companii pe piaţă, există trei jucători importanţi care vor spaţii de peste 30.000 de metri pătraţi. Proiectele se află în fază de studiu, de analiză. Se vor construi mai multe spaţii, însă rămâne problema resurselor umane pentru că nu avem şcoală specializată să înveţe profesioniştii”, a spus Pălăşan.

    Potrivit datelor disponibile, piaţa de logistică rulează anual peste 3,5 miliarde de euro.

  • O firmă portugheză de impresariat solicită intrarea în insolvenţă a clubului Astra Giurgiu

    Firma care solicită intrarea în insolvenţă a clubului condus de Ioan Niculae este Onsoccer International Gestao De Carreiras Desportivas SA, aceasta având de recuperat comisioanele din intermedierea transferurilor a doi fotbalişti care au evoluat la Astra Giurgiu.

    Este vorba despre Pedro Santos şi Yazalde Gomes Pinto, doi jucători care au jucat la Astra sub formă de împrumut de la Sporting Braga, între 4 septembrie 2013 şi 1 ianuarie 2014, respectiv 7 septembrie 2013 şi 30 iunie 2014.

    Pe parcursul anului 2014, alţi doi creditori au solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei a AFC Astra Giurgiu. Impresarul italian Mariano Bizzarri şi compania de contabilitate, audit şi consultanţă economică financiară SC Ghe. Ştubeanu SRL au avut acţiuni pe rol la Tribunalul Giurgiu, dar au renunţat la judecată după ce şi-au recuperat sumele restante.

    În prezent, dintre cele 18 cluburi din Liga I, şapte se află în insolvenţă, FC Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov.

  • Cum se protejează ochii în timpul eclipsei de soare de vineri, 20 martie. Retina ochiului poate suferi arsuri grave şi iremediabile

    Oricât de spectaculos ar fi un astfel de eveniment, urmărirea lui trebuie făcută cu mare atenţie şi măsuri de precauţie, atenţionează medicii oftalmologi.

    Curioşii, dar şi pasionaţii de astfel de fenomene astronomice sau cei care vor să fotografieze eclipsa, trebuie să ştie că observarea unui astfel de eveniment poate avea repercursiuni grave dacă nu îşi protejează ochii.

    Retinopatia solară este pericolul la care se supun cei ce urmpresc eclipsa fără protecţie.

    “Expunerea ochilor fără protecţie sau cu protecţie improvizată în timpul unei eclipse solare poate determina afectarea celulelor fotosenzitive de la nivelul retinei şi produce retinopatie solară. Retinopatia solară scade acuitatea vizuală şi produce arsuri retiniene.

    Arsurile retiniene nu sunt dureroase, deoarece la nivelul retinei nu există receptori pentru durere, iar simptomele nu apar imediat, ci la câteva ore de la expunere. Afectarea poate fi permanentă şi nu are tratament,” spune dr. Beatrice Voiculescu, oftalmolog specialist la  optica medicală Videt.

    Există falsa impresie că dacă soarele este mai întunecat în timpul unei eclipse, este mai puţin periculos să îl privim direct. Această falsă impresie aduce cu ea riscul ca retina să ardă permanent, atenţionează dr. Beatrice Voiculescu.

    Chiar şi atunci când 99% din suprafaţa soarelui este acoperită, în timpul fazelor parţiale ale unei eclipse totale, semiluna fotosferică rămasă este intens luminată şi nu poate fi vizionată în siguranţă fără protecţie.

    Cum trebuie urmărit acest eveniment unic?

    Există două modalităţi prin care poate fi urmărită eclipsa:

    • directă (prin folosirea ochelarilor speciali de protecţie);

    • indirectă (prin proiectarea imaginii printr-un telescop sau binoclu, pe un ecran de orice fel).

    Cei care vor să urmărească eclipsa direct, va trebui să se protejeze pentru a nu risca apariţia petelor solare în viziune sau chiar să ajungă la orbire.

    Ochelarii de soare normali (chiar şi cei polarizaţi), nu vor proteja vederea.

    Soarele poate fi privit direct numai cu ajutorul unor filtre speciale, care de obicei conţin un strat subţire de aluminiu, argint sau crom, care au rolul de a atenua efectele ultravioletelor.

    „Este absolut interzisă utilizarea altor materiale sau accesorii în afara ochelarilor specializaţi. Au existat persoane care au folosit ochelari improvizaţi pentru vizionarea eclipsei solare, iar ulterior acest lucru s-a dovedit a fi foarte nociv pentru ochi cauzând arsuri retiniene şi cecitate,” avertizează Beatrice Voiculescu.

    Filtrele improvizate acasă sunt de evitat, întrucât acestea se pot fisura de la supraîncălzire.

    NU FOLOSIŢI:

    •           Filme color, filme alb-negru care nu sunt argintii

    •           Radiografii medicale cu imagini pe ele

    •           Sticlă afumată

    •           CD-uri sau dischete

    •           Filtre fotografice cu densitate neutră şi filtre de polarizare

    •           Orice alte tipuri de ochelari care nu sunt special concepuţi să te protejeze în timpul eclipsei

     

    Afectarea retinei, nu produce pe moment niciun disconfort sau durere, pentru că la nivelul retinei nu există receptori pentru durere, însă ochii sunt afectaţi.

    Nici lentilele şi filtrele aparatelor foto nu oferă protecţie pe timpul eclipsei de soare.

    Cei care vor să imortalizeze momentul eclipsei de soare, trebuie să fie conştienţi că este mult mai dificil de fotografiat decât în cazul unei eclipse de lună, în special din cauza faptului că trebuie să privim direct în soare.

    Eclipsa de soare poate provoca deteriorări atât atât la nivelul ochilor, cât şi la nivelul senzorului de imagine al camerei.

    Vizorul optic al camerei nu oferă protecţie împotriva radiaţiilor solare, de aceea e indicat să nu se privească direct prin aparat fără a folosi filtre de protecţie.

    Chiar dacă folosim smartphone-urile sau tabletele pentru a fotografia şi privim direct înspre ecran, dispozitivul tot trebuie poziţionat în sus, înspre eclipsă, iar acesta nu este suficient încât să blocheze contactul direct dintre ochi şi soare.

     

  • Povestea tânărului de 30 de ani care ar putea să scoată Apple de pe un continent

    “Ne-am propus ca Solo să fie un jucător important în pieţele emergente. Ţinta noastră este să ne extindem în afara Nigeriei. (…) În continuare, ne-am propus să ne extindem şi pe alte pieţe emergente”, spunea Michael Akindele, nigerianul în vârstă de 30 de ani care a fondat compania producătoare de smartphone-uri şi aplicaţii Solo Phone într-un interviu acordat publicaţiei americane Forbes. Akindele este un nigerian în vârstă de 30 de ani care, potrivit specialiştilor citaţi de publicaţiilor internaţionale, va revoluţiona piaţa smartphone-urilor şi ar putea să  clatine afacerile unor giganţi precum Apple.

    Compania ţinteşte livrarea soluţiilor mobile, serviciilor şi platformelor destinate consumatorilor la un preţ rezonabil şi a ajuns în prezent la un număr de 160 de angajaţi, în discipline care pornesc de la inginerie şi până la vânzări.

    Smartphone-urile companiei se vând cu preţul de 150 de dolari şi sunt livrate împreună cu până la 20 de milioane de melodii licenţiate de Sony, Universal şi Warner. Cea mai recentă lansare a acestora este o aplicaţie numită Video-On-Demand,  disponibilă tuturor nigerienilor ce au un telefon android şi care le face acestora accesibile atât filmele Hollywood-iene, cât şi pe cele Nolywood-iene.

    Akindele s-a născut în Statele Unite ale Americii într-o familie de părinţi originari din Nigeria. S-a întors împreună cu familia în Nigeria când avea doi ani, iar zece ani mai târziu s-a reîntors în SUA. A fost educat în Alexadria, Virginia şi a absolvit liceul T.C. Williams, iar ulterior s-a mutat la George Mason University din Fairfax. În perioada studiilor la George Mason, s-a concentrat pe studiul informaticii şi a obţinut şi o licenţă în această disciplină. Informatica i-a oferit cunoştinţele necesare pentru a pune bazele propriei companii. A lucrat însă mai întâi în consultanţă, ca şi consultant în tehnologie în cadrul firmei Accenture.  A făcut apoi parte din echipa de producţie a  “The Apprentice: Africa”, versiunea africană a emisiunii “The Apprentice” (Ucenicul, n.r.) a lui Donald Trump. S-a reîntors astfel în Africa unde a ajutat la producţia, dezvoltarea şi distribuirea seriei.

    S-a lansat ulterior în antreprenoriat, dar prima sa companie, Fusion Mobile, nu a avut o viaţa prea lungă din cauza lipsei de finanţare şi a lipsei de încredere într-o companie africană producătoare de telefoane mobile, potrivit Financial Juneteenth. Specialistul în telecom Tayo Ogundipe, cu experienţă dobândită în munca pentru companii precum Sony Ericsson şi HTC, l-a ajutat să lanseze SOLO în 2013 şi, potrivit specialiştilor citaţi de Forbes, aceasta ar putea scoate Apple de pe piaţa africană datorită preţurilor mici.

  • Pensiile private au atins 4,5 miliarde de euro şi reprezentau 3,05% din PIB la finele anului trecut

    Pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), valoarea activelor nete înregistrată la 31 decembrie 2014 a fost de 19,12 miliarde de lei (4,27 miliarde de euro), ritmul anual de creştere fiind de 37,15%.

    La sfârşitul anului trecut, 6,29 milioane de participanţi erau înregistraţi în sistemul pensiilor aferente Pilonului II, în creştere cu 4,2% faţă de anul 2013.

    Contribuţia medie la nivelul participanţilor cu contribuţii în decembrie 2014 a fost de 89,41 lei, înregistrând un ritm anual de creştere de 11%.

    Valoarea medie a unui cont aferent Pilonului II pentru cei 3,19 milioane participanţi care au avut contribuţii lunare (în perioada mai 2008 – decembrie 2014) a fost de 4.479 lei (aproximativ 1.000 de euro).

    În 2014, peste 2,3 milioane de participanţi înregistrau sume în cont de până în 5.000 lei.

    Valoarea contului pentru aproximativ 602.000 de persoane era cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei, iar pentru aproximativ 309.000 de persoane aceasta depăşea 10.000 de lei.

    La sfârşitul anului 2014, comparativ cu 2013, s-au înregistrat creşteri valorice ale sumelor plasate pentru toate instrumentele financiare, cu excepţia depozitelor bancare şi a instrumentelor de acoperire a riscului, potrivit ASF.

    “Creşterile s-au situat între 11% şi 93%, chiar şi de peste două sau trei ori mai mari (de exemplu sumele plasate în obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale, acţiuni sau în titluri de participare), în condiţiile în care activele totale au crescut cu 37,15%”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    La sfârşitul anului trecut, 93,24% din active erau plasate în ţară, în scădere uşoară atât faţă de decembrie 2013 (94,14%), cât şi faţă de iunie 2014 (93,58%).

    În acelaşi timp, 5,45% din active reprezentau plasamente în state membre UE, iar 1,31% în obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale, cum ar fi BERD, BEI şi BM.

    Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), activele nete ale fondurilor au atins 1,04 miliarde de lei (0,2 miliarde de euro) în decembrie 2014, înregistrând un avans de 28,12% comparativ cu decembrie 2013.

    La sfârşitul anului trecut erau înregistraţi 346.452 de participanţi în sistemul pensiilor facultative, în urcare cu 10,56% faţă de anul 2013.

    Valoarea medie a unui cont în Pilonul III a fost de 3.001 lei (aproximativ 670 de euro), mai mult cu 16% raportat la sfârşitul anului 2013.

    În decembrie 2014, sumele plasate în depozite bancare şi în obligaţiuni municipale au înregistrat scăderi comparativ cu decembrie 2013.

    În cazul celorlalte clase de active s-au înregistrat creşteri cuprinse între 9,60% şi 45,75%, în condiţiile unui avans al activelor totale de aproximativ 28,11%.

  • Draghi, BCE: Economia din zona euro îşi revine. Sunt necesare reforme suplimentare

    Trebuie să profităm de trendul pozitiv actual, la care a contribuit şi BCE. Majoritatea indicatorilor economici sugerează că recuperarea prinde avânt. Încrederea companiilor şi consumatorilor creşte, prognozele privind avansul economiei au fost revizuite în urcare, iar creditarea se îmbunătăţeşte atât în ceea ce priveşte cererea, cât şi oferta“, a spus Draghi într-o conferinţă de presă la Frankfurt.

    Draghi a menţionat beneficiile asupra economiei din zona euro generate de scăderea preţului petrolului, de măsurile pe care BCE le-a lansat la jumătatea anului trecut pentru stimularea creşterii economice, care au dus la relaxarea “semnificativă” a condiţiilor de finanţare, precum şi de reformele implementate de unele state din regiune.

    BCE a început săptămâna trecută un program extins de cumpărare de obligaţiuni şi active din zona euro, program aprobat în ianuarie şi prin care banca va achiziţiona lunar, până în septembrie 2016, obligaţiuni de stat şi alte instrumente financiare în valoare de 60 de miliarde de euro.

    Valoarea totală a achiziţiilor, care ar putea continua şi după septembrie 2016 dacă inflaţia din zona euro nu accelerează până aproape de ţinta BCE, de puţin sub 2%, este estimată la 1.100 de miliarde de euro.

    În primele trei zile de la lansarea programului, BCE a cumpărat obligaţiuni în valoare de 9,8 miliarde de euro.

    Lansarea programului extins al BCE a dus la deprecierea euro pe pieţele financiare şi la scăderea randamentelor pentru obligaţiunile celor mai multe state din zona euro.

    Moneda unică europeană a coborât săptămâna trecută la minimul ultimilor 12 ani faţă de dolarul american, însă a revenit uşor în ultimele două zile, pe fondul speculaţiilor din pieţe privind deciziile băncii centrale a SUA în urma şedinţei de politică monetară ce se va încheia miercuri.

  • VREMEA se răceşte în toată ţara. Informare meteo de ploi, lapoviţă şi ninsoare

    Miercuri, 18 martie, vremea se va răci, iar precipitaţiile vor cuprinde treptat toată jumătatea de est a ţării, predominant ninsori în Moldova, dar şi lapoviţe şi ploi, temporar, în Dobrogea, Muntenia şi Transilvania. În noaptea de miercuri spre joi (18/19 martie), vor cădea precipitaţii mixte şi în Oltenia, iar joi, 19 martie, acestea se vor semnala îndeosebi în nord-estul, sudul şi centrul teritoriului.

    În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

    Vântul va avea intensificări temporare la munte şi în Dobrogea, Moldova şi Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55….65 km/h.

     

  • Ucraina are nevoie de împrumuturi suplimentare pentru repornirea economiei

    “Pachetul pe care îl avem în acest moment va duce la stabilizarea sistemului financiar bancar, dar nu este suficient pentru a reporni şi susţine creşterea economică. Caut mai mult sprijin”, a declarat Jaresko într-un interviu pentru The Wall Street Journal.

    Săptămâna trecută, vineri, Ucraina a primit 5 miliarde de dolari de la Fondul Internaţional Monetar, reprezentând prima tranşă din împrumutul de 17,5 miliarde de dolari aprobat miercuri.

    Ajutorul face parte dintr-un program mai amplu, în valoare de 40 de miliarde de dolari, care ar trebui să includă sprijin din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene, precum şi economii de 15 miliarde de dolari rezultate din negocierile cu deţinătorii de obligaţiuni ale statului ucrainean.

    Jaresko se întâlnesşte în această săptămână cu oficiali ai autorităţilor americane pentru a-i convinge că susţinerea Ucrainei va produce beneficii în plan geopolitic.

    “Dacă, din diverse motive, unul dintre partnerii noştri nu este dispus să vină alături de noi sau nu este capabil să vină alături de noi cu sprijin pentru apărarea militară, atunci oferiţi-ne ajutor financiar”, a declarat ministrul ucrainean de finanţe.

    Oficiali FMI au atras atenţia asupra “riscurilor excepţionale” presupuse de acordarea unui pachet de ajutor financiar Ucrainei, în condiţiile în care guvernele anterioare au renunţat de două ori la sprijinul primit din partea Fondului.

    De asemenea, programul de bailout este condiţionat de un set de reforme pe care guvernul de la Kiev trebuie să le adopte, precum şi de menţinerea acordului de pace dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi din estul Ucrainei.

    În aceste condiţii, mai mulţi analişti au apreciat că faptul că FMI a acceptat să ofere un împrumut Ucrainei reprezintă o decizie politică a Occidentului, pentru a proteja ţările din estul Europei în faţa unei potenţiale agresiuni a Rusiei.

    Economia Ucrainei va scădea în acest an cu 5,5%, după o contracţie de 6,9% anul trecut, potrivit estimărilor oficiale.

  • Călin Popescu Tăriceanu a adus atingere independenţei justiţiei, prin declaraţiile în cazul Vosganian

    Inspecţia Judiciară (IJ) a finalizat raportul în care a analizat afirmaţiile făcute de Tăriceanu, după ce senatorii au decis să nu ridice imunitatea lui Varujan Vosganian.

    “În urma analizei s-a stabilit că prin declaraţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la senatorul Varujan Vosganian, a fost adusă atingere sistemului”, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul IJ.

    Raportul inspectorilor judiciari urmează să fie analizat joi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    CSM a sesizat, în 19 februarie, Inspecţia Judiciară, după ce Călin Popescu Tăriceanu afirmase, anterior cu cinci zile, că, în realitate, dosarul în care este implicat Varujan Vosganian, şi pentru care s-a cerut votul Senatului, nu se referă la presupuse fapte de corupţie ale unui senator, “ci pune în discuţie o decizie politică a unui ministru în funcţie, concretizată printr-o hotărâre de Guvern”.

    “De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, aşa cum îşi dorea şi preşedintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potenţial şi a preşedintelui) şi a oricărei autorităţi publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor”, susţinea Tăriceanu, după ce parlamentarii au votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian.

    În 12 februarie, Senatul a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi “împotrivă”, 56 de voturi “pentru”, cinci voturi fiind anulate.

    Procurorii DIICOT susţin că Varujan Vosganian, în calitate de ministru al Economiei, a luat mai multe decizii prin care ar fi favorizat firma Interagro controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, oferind astfel gaze naturale la preţuri mai mici.