Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Fermier care şi-a declarat fals oile ca fiind născute recent, într-un proiect UE, cercetat de DNA

    Anchetatorii DNA au descins, marţi dimineaţă, la 12 adrese din Alba, ale unor persoane juridice şi fizice.

    În dosarul în care procurorii au dispus percheziţiile este vizat şi fermierul Gheorghe Ioan Giurgiu, suspectat că a depus documente false în cadrul unui proiect prin care încerca obţinerea unui sprijin nerambursabil de 40.000 de euro.

    Anchetatorii arată că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a sesizat DNA cu privire la existenţa unei suspiciuni de fraudă împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în legătură cu proiectul “Instalare tânăr fermier Giurgiu Gheorghe – Ioan”.

    În urma cercetărilor efectuate, arată procurorii DNA, a rezultat că, în 13 ianuarie 2012, beneficiarul Giurgiu a depus la APDRP, oficiul judeţean Alba, cererea de finanţare pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu denumirea “Instalare tânăr fermier Giurgiu Gheorghe Ioan”, în cuprinsul căreia a declarat – în fals – că ovinele pe care le deţine în cadrul fermei sale, în număr de 148, sunt născute în perioada 2 februarie – 26 februarie 2011, încadrându-se la categoria “Oi – alte oi”, criteriu care a determinat mărirea, în mod artificial, a dimensiunii fermei din punct de vedere al calculului unităţilor de dezvoltare economică (UDE), împrejurare care a condus, în final, la declararea solicitantului ca eligibil pentru finanţare pe Măsura 112, acesta primind, în urma semnării contractului de finanţare, prima tranşă a ajutorului financiar din fonduri europene nerambursabile în cuantum de 103.759 de lei.

    Procurorii mai arată că Giurgiu a justificat datele de naştere ale ovinelor deţinute în cadrul fermei prin depunerea unui formularul de mişcare, întocmit de medicul veterinar Dorin Dumitru, al cărui conţinut a fost modificat, prin introducerea de menţiuni suplimentare faţă de exemplarul original, respectiv menţiunile privind datele false de naştere a ovinelor, în perioada 2 februarie – 26 februarie 2011.

    Din evidenţele existente în baza de date a Direcţiei Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor – Registrul exploataţiilor, rezultă datele de naştere reale ale aceloraşi animale, respectiv în perioada 2005 – 2008.

    DNA mai arată că din declaraţia lui Giurgiu a reieşit faptul că cererea de finanţare i-a fost întocmită de numitul Florian Farcaş, fostul director al oficiului judeţean Alba al APDRP până în anul 2010.

    Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, anchetatorii fac 12 percheziţii, la 11 adrese din municipiul Alba-Iulia şi localităţi învecinate, din care două sunt instituţii publice de interes local, iar restul sunt sediile unor firme şi domiciliile unor persoane.

    Cercetările vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, conexe ori asimilate acestora, şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 – 2014, a precizat DNA.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că una dintre percheziţii are loc la sediul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Centru din Alba Iulia, instituţie aflată în subordinea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale înfiinţată în acest an de Ministerul Agriculturii, prin reorganizarea APDRP.

  • Un start-up româno-elveţian câştigă premiul “Newcomer Swiss ICT”

    Juriul concursului a apreciat sistemul patentat “OnAirCamera”, care combină camerele de filmat cu software-ul propriu dedicat evenimentelor sportive. Localizarea se realizează prin funcţiile unui smartphone, iar la final fiecare concurent primeşte un film cu parcursul său în competiţie, direct în aplicaţia mobilă. În România, iRewind™ a fost susţinută de Orange încă din 2012 şi este prezentă pe pârtiile Clăbucet din Predeal şi Cheile Grădiştei în timpul sezonului de schi.

    “Dezvoltarea pieţei video, creşterea conexiunilor la internet şi a numărului de smartphone-uri este exact direcţia în care ne îndreptăm. Considerăm că această soluţie are un mare potenţial de dezvoltare şi de a deveni un standard pentru sporturile cronometrate”, a explicat juriul, în motivare.

    Gala ICT Award este recunoaşterea activităţii companiilor elveţiene în materie de inovaţii în domeniul ITC. Juriul a ales câstigătorul din cei 5 finalişti care au trecut de probele preliminarii. Valoarea premiului este şi mai mare datorită faptului că în 2014 am avut parte de o ediţie aniversară, Swiss ICT Award împlinind zece ani de activitate. “Sunt mândru că la numai 7 luni după câştigarea marelui premiu la Salonul de Invenţii de la Geneva, iRewind™ primeşte cea mai mare recunoastere elveţiană în domeniul ITC. Acest lucru ma face încrezător că, la fel ca fiecare posesor de filmuleţ realizat de noi, suntem on track! Suntem aici să facem istorie şi nu ne ferim de pionerat. Mulţumim Orange pentru încrederea pe care a avut-o în noi de la început. Ne dorim să schimbăm lumea şi credem că, pas cu pas,  iRewind™ şi întreaga echipă care lucrează pentru acest produs fenomenal a început să o facă.” a declarat Bogdan Mănoiu – Fondator & CEO iRewind™.

     

    iRewind™ creează pentru paricipanţii la evenimente sportive din 8 ţări europene filme personalizate cu parcursul fiecăruia pe toata durata competiţiei respective. Evenimentele pe care le acoperă sunt din ce în ce mai diferite: maratoane, meciuri de golf, competiţii de schi. iRewind™ plasează camere de filmat pe traseul acestor evenimente şi generează automat filme în care participantul este vedeta. Filmele se pot distribui pe platforma web sau prin aplicaţia de smartphone. Compania iRewind™ este prezentă în 8 ţări din Europa şi are planuri de extindere până la sfârşitul anului 2014 în alte cel puţin 10.

  • O companie din Turcia va investi 40 milioane euro într-o fabrică de biscuiţi şi prăjituri la Craiova

    Fabrica va avea circa 300 de angajaţi.

    Ne-am orientat investiţia către România datorită condiţiilor bune de piaţă, avantajelor poziţionării în regiune, a logisticii şi stabilităţii economice a ţării. Totodată, deoarece oraşul Craiova se află situat chiar în centrul regiunii în care vom face distribuţia, vom optimiza distanţele din punct de vedere logistic şi vom putea ajunge mai repede la consumatori. Intenţia noastră este de a deveni un brand regional şi global. Odată cu investiţia în România, am făcut un pas important către îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat marţi într-un comunicat preşedintele ETİ, Firuzhan Kanatlı.

    El a fost prezent marţi la ceremonia de începere a lucrărilor la fabrica din Craiova, alături de preşedintele Consiliului Executiv ETİ, Hakan Polatoğlu, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, primarul municipiului Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

    Oficialii turci au afirmat că fabrica va produce 11.000 de tone de dulciuri în primul an, care vor fi exportate către 40 de ţări. Compania deţine şapte fabrici, cu 7.000 de salariaţi.

  • Colecţii de artă din România, de la Muzeul Ţăranului şi Brukenthal, pe Google Cultural Institute – FOTO

    Trei dintre cele mai importante muzee din România – Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu -, dar şi asociaţii şi fundaţii care îşi expun lucrările din patrimoniu – Asociaţia Folclor Fără Frontiere, Ordinul Arhitecţilor din România, Fundaţia Pro Patrimonio şi Fundaţia Wassertalbahn (care se ocupă de trenul “Mocăniţa” de la Vişeul de Sus) – şi-au lansat, marţi, colecţiile pe platforma Google Cultural Institute.

    Astfel, imagini cu peste 800 de exponate din colecţiile acestor instituţii – picturi, desene, obiecte de artă populară, artefacte religioase, fotografii şi documente – sunt disponibile pe platforma Google. Totodată, o selecţie de obiecte de artă a fost imortalizată la înaltă rezoluţie, permiţând reliefarea celor mai mici detalii.

    De exemplu, utilizatorii platformei Google Cultural Institute pot admira, începând de marţi, lucrări de la Muzeul Brukenthal, precum “Wilhelm IV de Bavaria”, de Hans Schwab von Wertinger, “Iacoba de Baden”, de Hans Schwab von Wertinger, “Natură statică cu cireşe”, de Theodor Aman, şi “Omul cu tichie albastră”, de Jan van Eyck.

    De asemenea, trei clădiri (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie “Casa Altemberger” şi Muzeul de Istorie Naturală) care aparţin Muzeului Naţional Brukenthal pot fi vizitate virtual, prin intermediul tehnologiei Street View, direct din platforma Google Cultural Institute.

    Totodată, pe Google Cultural Institute, utilizatorii pot explora universul satului românesc, prin intermediul unor imagini cu obiecte de artă populară unice din colecţia Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti şi al imaginilor cu gospodăriile expuse în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu. Pe platforma Google sunt disponibile şi imagini cu piese relevante ale spaţiului etnografic extra-european din Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder” din cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra.

    Alături de exponatele celor trei muzee, pe Google Cultural Institute sunt disponibile expoziţii cu diferite teme ale asociaţiilor şi fundaţiilor partenere: “Vioara cu goarnă”, “Mocăniţa de la Vişeul de Sus”, “Vila Golescu”, dar şi creaţiile arhitectului Ion Mincu, în special Casa Mincu, actualul sediu al Ordinului Arhitecţilor din România.

    Evenimentul de lansare a primelor colecţii de artă din România pe platforma Google Cultural Institute a avut loc marţi, la Muzeul Ţăranului Român, în sala “Casa în casă”, în prezenţa unor personalităţi ca Dan Bulucea, Country Manager la Google România, Simon Rein, Program Manager în cadrul Google Cultural Institute, Virgil Niţulescu, directorul general al Muzeului Ţăranului Român, Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Daniel Andreica, reprezentantul Asociaţiei Wassertalbahn.

    Dan Bulucea, Country Manager al Google România, a declarat că lansarea acestui proiect îl bucură în mod particular. “Suntem foarte bucuroşi. Google Cultural Institute nu este altceva decât o platformă digitală care permite patrimoniului cultural şi istoric din lume să fie disponibil mai uşor, prin internet”, a spus Dan Bulucea.

    Platforma digitală Google Cultural Institute are peste 600 de instituţii partenere din 60 de ţări, astfel încât oricine poate explora online picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise din muzee şi colecţii din toată lumea. “Este un fenoment de anvergură. Începând de astăzi sunt şapte parteneri din România, care pun la dispoziţie oricui din lume câteva din valorile noastre particulare (…) Demarăm acest proiect şi îl vedem ca pe un început (…) Noi putem să punem la dispoziţie tehnologia astfel încât oamenii să poată să interacţioneze cu aceste valori. S-ar putea ca acest proiect să contribuie foarte mult şi la prezervarea acestor valori”, a mai spus Bulucea.

    El a spus că acest proiect reprezintă şi o invitaţie adresată tuturor instituţiilor muzeale din România, precizând că are încredere că în timp vor veni alături de Google Cultural Institute şi alte muzee şi instituţii de profil din România. Totodată, potrivit lui Dan Bulucea, platforma Google Cultural Institute funcţionează ca o invitaţie pentru utilizatorii săi de a vizita patrimoniul prezentat acolo unde acesta este în mod curent expus.

    La rândul său, Simon Rein, Program Manager în cadrul Google Cultural Institute, a precizat că Google Cultural Institute este o platformă care “face accesibil oricui” patrimoniul cultural mondial.

    El a precizat că lansarea primelor colecţii de artă din România pe Google Cultural Institute reprezintă al doilea proiect al platformei Google în România, după parteneriatul din 2012 încheiat cu Televiziunea Română. Atunci, pe platforma Google Cultural Institute a fost prezentată o colecţie de materiale video online dedicată Revoluţiei Române din 1989.

    Simon Rein a mai spus că noul proiect, prin care colecţiile de artă din România sunt prezentate pe Google Cultural Institute, este unul non-comercial, întrucât platforma nu difuzează publicitate, spre deosebire de alte servicii ale companiei Google.

    “Muzeele ne dau o licenţă pentru a expune imagini cu colecţiile lor, dar nu ne aparţin drepturile de autor asupra acestora”, a mai spus Simon Rein.

    Pe de altă parte, în conferinţa de presă de lansare a acestui proiect, Virgil Niţulescu, directorul general al Muzeului Ţăranului Român, a spus că a acceptat imediat să participe la acest proiect.

    “În momentul în care muzeul nostru a primit oferta de a fi inclus în acest proiect, am spus imediat «Da. Sunt de acord», nu doar pentru că am eu încredere în Google şi pentru că este principalul motor de căutare pe care-l utilizez, ci pentru că sunt convins că fiecare dintre noi – companii, autorităţi, instituţii – poate să contribuie la realizarea unui vis altfel de neatins, crearea unui muzeu universal virtual doar prin punerea la un loc a unor piese disparate, ca într-un uriaş mozaic. Scopul final este să punem patrimoniul pe care îl avem la dispoziţia publicului. Pe calea virtuală nu facem altceva decât să incităm publicul să vină în muzee să vadă patrimoniul real”, a spus Virgil Niţulescu.

    El şi-a exprimat speranţa ca şi alte instituţii muzeale din România să participe la acest proiect al Google. “Am aflat că nu toate muzeele invitate au acceptat să intre în proiect. Unele s-au temut că s-ar dubla cantitatea de imagini urcate pe internet, având în vedere că există proiectul Europeana, la care participă şi România, de la înfiinţarea sa (a acestui proiect al Uniunii Europene, n.r.). Eu cred că sunt lucruri diferite şi mai ales complementare. Avem datoria să oferim, într-un mod cât mai divers, acest patrimoniu la dispoziţia publicului (…) Acest lucru va fi în sprijinul patrimoniului şi nu în dauna sa”, a mai spus Niţulescu.

    La rândul său, Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, a spus că are convingerea că acest proiect reprezintă “o cale pentru democratizarea cunoaşterii şi că muzeele sunt mai mult decât muzee”. “Sunt, de fapt, şcoli, în care se produce educaţia. Consider că acesta este un moment crucial în educaţie”, a mai spus Şerban Ţigănaş.

    Daniel Andreica, reprezentantul Asociaţiei Wassertalbahn, care se ocupă de trenul “Mocăniţa”, a spus că vede platforma Google Cultural Institute “ca pe o capsulă a timpului”. “Rămân la ideea ca această platformă să fie şi o invitaţie ca utilizatorii săi să viziteze direct colecţiile”, a mai spus Daniel Andreica.

    Google Cultural Institute este o platformă online lansată în 2011, care prezintă expoziţii ale marilor evenimente ale secolului al XX-lea, printre care teme referitoare la Holocaust şi la Nelson Mandela, dar şi colecţii de artă şi exponate din mari muzee ale lumii.

    Fondat în 1998, de absolvenţii Universităţii Stanford Larry Page şi Sergey Brin, motorul de căutare Google este în prezent o companie prezentă pe toate marile pieţele globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.

    Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

  • Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti a venit la Ponta, după discuţia cu Iohannis

    Guvernul SUA l-a felicitat, săptămâna trecută, pe Klaus Iohannis pentru alegerea în funcţie, dar şi pe ”români, care au mers la vot în număr mare, atât în ţară, cât şi în străinătate, într-o demonstraţie exemplară de participare civică”, potrivit unui comunicat remis de Ambasada SUA la Bucureşti.

    “România este un partener strategic important al Statelor Unite şi ne bucurăm să continuăm cooperarea strânsă cu România şi noul său preşedinte. Relaţiile dintre ţările noastre vor rămâne puternice, întemeiate fiind pe valorile şi obiectivele noastre comune”, se preciza în comunicatul reprezentanţei diplomatice americane.

  • O stradă cu numele capitalei României, inaugurată la Strasbourg de primarul Sorin Oprescu – FOTO

    Strada se află în cel mai nou cartier din Strasbourg, parte a proiectului de urbanizare a zonei adiacente Rinului, la frontiera dintre Franţa şi Germania.

    Potrivit Primăriei Capitalei, la inaugurare au fost prezenţi, în afara celor doi edili, membrii ai corpului diplomatic şi europarlamentari români.

    “Astăzi (luni – n.r.), mai mult poate că niciodată, a sosit vremea colaborării între oraşe şi regiuni. Noul proiect de urbanism ce vizează integrarea comunităţilor aflate pe cele două maluri ale Rinului într-o metropolă transfrontalieră – pentru care va felicit – nu face decât să confirme această realitate”, a declarat, Sorin Oprescu, citat într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    La rândul său, primarul Roland Ries a arătat că astfel de dezvoltări urbane, în oraşe istorice ca Strasbourg şi Bucureştiului, vin să pună în valoare moştenirea istorică şi arhitecturală, şi nu să “ştirbească” din valoarea unei istorii de secole.

    “Oraşele noastre, Bucureşti şi Strasbourg, deşi străbătute de istorie, nu trebuie privite că muzee; avem nevoie de dezvoltare, avem nevoie să răspundem noilor provocări, fără a pune în pericol trecutul dar, totodată, fără a ne periclita viitorul”, a declarat edilul oraşului Strasbourg.

    Oprescu l-a invitat pe omologul său să viziteze Bucureştiul în 2015, invitaţia fiind acceptată. De asemenea, edilul Capitalei a participat la ceremonia de depunere a unei coroane la monumentul dedicat generalului Henri M. Berthelot, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia acestuia la crearea României Mari în 1918.

  • Ponta: Alegerile din Republica Moldova sunt “mai importante decât cele din România”

    Domnul deputat Eugen Tomac vorbea despre votul din Moldova şi vreau să mă alătur domniei sale în a spune că într-adevăr duminică în Republica Moldova sunt alegeri chiar mai importante decât cele din România, pentru că în România ţară membră a UE, NATO, cu Klaus Iohannis, cu Victor Ponta, ţara este într-o direcţie, însă Republica Moldova, duminică, va alege păstrarea drumului pro-european sau întoarcerea spre Est şi cred că este un lucru pe care toţi oamenii politici din România trebuie să-l susţină“,a spus Ponta.

    În contex, premierul a arătat că în 2009 în Republica Moldova au votat 12 000 de oameni la alegrile prezidenţiale din România, iar acest an 37 850 de cetăţeni români.

    “Apropos de împiedicarea votului, în 2009 în toată Republica Moldova când domnul preşedinte Băsescu era foarte popular în Moldova au votat 12 000 de oameni, acum au votat 37 850“, a adăugat Ponta.

    El a mai spus că la Paris au votat 3 700 de oameni în 2009, iar acum au votat 7 600 de oameni, cetăţeni români.

    “Deci, e foarte clar, s-a pus problema inadecvării mijloacelor logistice pentru ceea ce înseamnă o evoluţie demografică şi o mişcare a cetăţenilor români în special în UE”, a adăugat Ponta.

    El a mai spus că că este o soluţie foarte bună cea susţinută de deputatul UDMR Marton Arpad de a fi finanţată şi asigurate toate pârghiile legale pentru o autoritate neguvernamenatală, Autoritatea Electorală Permanentă, care ar scoate Ministerul de Extrene dintr-o “bătălie poltică”.

    Victor Ponta a spus că deciziile pe acestă temă trebuie luate raţional “nu cu bufonerii”.

    Deputatul PMP Eugen Tomac a declarat, marţi, în plenul Camerei, că duminică vor avea loc alegeri în Republica Moldova, susţinând că acest vot este “decisiv” pentru această ţară.

     

  • Ponta, despre afirmaţia că ICCJ îi va da verdict nefavorabil lui Iohannis: Era campanie, îmi pare rău de multe lucruri spuse atunci

    “Era campanie. Îmi pare rău de multe lucruri pe care le-am spus în campanie şi acum încerc doar, repet, să înţeleg. Şi aşa cum am învăţat din victorii, o să învăţ şi din înfrângeri”, a spus Ponta.

    Ponta a susţinut că acum e important ca PSD să demonstreze că lucrurile spuse în campanie referitoare la renunţarea la cota unică, majorarea taxelor şi impozitelor, desfiinţarea DNA, au reprezentat “minciuni”.

    “Acum important este să asigurăm o guvernare bună şi eficientă aşa cum am făcut-o deja şi, mai ales că s-au terminat aleegrile, să demonstrăm că tot ceea ce s-a spus în campanie – şi în campanie se spun multe lucruri – şi anume că renunţăm la cota unică – nu renunţăm, nu s-a pus niciodată problema, dar acum avem ocazia să dovedim că a fost o minciună”, a spus Ponta.

  • Congresul extraordinar al PMP, organizat “cel mai probabil” în martie 2015

    “Consiliul Executiv Naţional (CEN) al Partidului Mişcarea Populară a discutat în şedinţa de luni organizarea Congresului extraordinar în perioada următoare, cu scopul de a deschide partidul către membri noi, de a pregăti anul electoral 2016, dar şi de a modifica actualul Statut al formaţiunii politice”, se arată într-un comunicat transmis marţi de PMP.

    Potrivit sursei citate, decizia luată şi care va fi supusă votului la următorul Colegiu Naţional al PMP este aceea ca, în perioada ianuarie-februarie 2015, alegerile să înceapă de la nivelul organizaţiilor judeţene prin stabilirea noilor Consilii Executive şi apoi să aibă loc Congresul extraordinar al formaţiunii pentru a decide membrii conducerii naţionale.

    “Nu este fixată încă o dată pentru Congres, dar, cel mai probabil, acesta va avea loc în cursul lunii martie 2015”, se menţionează în comunicat.

    De asemenea, alegerile Organizaţiei de Tineret a PMP vor avea loc în a doua jumătate a lunii februarie 2015.

    În comunicat se precizează că propunerea privind calendarul alegerilor din PMP a venit din partea preşedintelui formaţiunii, Elena Udrea, “şi s-a bucurat de o susţinere unanimă din partea membrilor CEN”.

  • OCDE: Problemele din zona euro reprezintă o ameninţare majoră asupra economiei globale

    Organizaţia estimează că economia zonei euro va avansa cu 0,8% în acest an şi cu 1,1% anul viitor, se arată într-un raport publicat marţi de OCDE.

    OCDE a atras atenţia asupra faptului că economia mondială va consemna o creştere modestă, iar rata şomajului se va menţine anul viitor peste nivelul înregistrat înaintea crizei economice, în contextul în care există riscuri importante privind volatilitatea financiară şi încrederea slabă a consumatorilor şi mediului de afaceri în economie.

    De asemenea, OCDE avertizează asupra riscului intrării în deflaţie, în condiţiile în care rata inflaţiei în zona euro se va situa la 0,6% anul viitor.

    Inflaţia din zona euro a fost de 0,4% în octombrie, faţă de 0,3% în septembrie, cu mult sub ţinta de puţin sub 2% stabilită de BCE.

    În aceste condiţii, instituţiile europene trebuie să întreprindă o serie de reforme monetare, fiscale şi structurale, potrivit OCDE.

    Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să extindă programul de achiziţii de active, pentru a include şi obligaţiuni guvernamentale, măsură luată anterior şi de alte bănci centrale, se arată în raport.

    În ceea ce priveşte ţările din zona euro, acestea ar trebui să relaxeze politica fiscală, dacă acest lucru este posibil, şi să încurajeze competiţia.

    Săptămâna trecută, preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că banca centrală va lua toate măsurile necesare pentru a conduce la accelerarea inflaţiei.

    La nivel global, OCDE estimează o creştere economică de 3,2% pentru acest an, de 3,9% pentru anul viitor şi de 4% pentru 2016, în timp ce produsul intern brut al Statelor Unite va creşte cu 2,2% în acest an şi cu 3,1% în 2015.