Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Descoperire importantă în România! Era acolo de 5.000 de ani

    “Are o vechime în jur de 5000 de ani, poate să aibă şi 5100 dar şi 4900. Cam atunci încep să apară astfel de morminte în zona aceasta. Interesant e întreg ansamblul. În jurul mormântului au făcut un cerc din pietre care are un diametru de aproximativ 5 metri, iar în mijloc au făcut acest mormânt. Probabil are sexul masculin, depus într-o poziţie normală pentru epoca lor, îl puneau pe spate şi cu genunchii ridicaţi, îndoiţi”, a declarat Alin Frânculeasa, arheolog din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Prahova.

    Potrivit sursei citate, descoperirea arheologică a fost făcută ca urmare a săpăturilor din zonă, unde urmează să fie ridicat un parc industrial.

    CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI

  • Produsul alimentar pe cale de dispariţie. 3 persoane în toată lumea ştiu să-l prepare

    Sunt foarte dificil de creat, iar pregătirea lor necesită atât de mult timp, încât de 300 de ani încoace doar femeile dintr-o singură familie din Sardinia le mai prepară. 

    Cele mai rare paste din lume sunt pe cale de dispariţie. Reporterii BBC au reuşit să ajungă în Sardinia pentru a vedea cum se fac cele mai rare paste din lume. Anul trecut, mai mulţi specialişti de la Barilla au venit la Nuoro pentru a încerca să reproducă reţeta cu ajutorul tehnologiei. Nu au reuşit.

    În vară, celebrul chef britanic Jamie Oliver a făcut o vizită aici pentru a le ruga pe femeile Abraini sa-i dezvluie secretul pastelor.

    După două ore, Oliver a declarat: “Fac paste de 20 de ani şi nu am văzut niciodată aşa ceva”.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Ministrul Mediului propune înlocuirea timbrului de mediu cu o taxă pe carburant

    ,,Una din variantele pe care noi am luat-o în calcul a fost o taxare a consumului de combustibil. Un pachet în doi piloni. Pe de o parte o taxare a combustibilului cu o sumă mică de fapt, care s-ar fi regăsit într-un impact de maximum doi lei pe un plin de benzină pe lună şi un pilon de impozitare diferenţiată, pentru că în clipa de faţă noi nu impozităm în mod diferenţiat în funcţie de norma de poluare a motorului”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

    Ministrul Mediului admite că actuala taxă de înmatriculare, denumită ,,timbru de mediu”, prin care se impozitează introducerea în circulaţie pe teritoriul României a autoturismelor în funcţie de vechimea motorului şi capacitatea cilindrică a acestuia, nu este una corectă, dar nu este de acord cu eliminarea ei fără a fi înlocuită cu o nouă formulă de taxare.

    ,,Poate aţi văzut în ultimele zile această propunere la Parlament a domnului Dragnea de a da o lege prin care să se taie 102 taxe. Din păcate şi timbrul de mediu a fost inclus pe această listă, care pentru mine este într-un fel o decizie justificată dacă ne gândim doar la principiul că trebuie să reducem taxele pentru populaţie, dar pe de altă parte eliminarea timbrului de mediu în forma actuală fără să punem altceva în loc, are consecinţe nefaste, atât pentru instituţia Fondului de Mediu din care finanţăm toate aceste programe, Rabla Plus, Rabla Clasic, Casa Verde. Vorbim de de 1,2 miliarde de lei care sunt în derulare în clipă de faţă la Fondul de Mediu. Timbrul de mediu este o sursă foarte importantă de venit la Fondul de Mediu. Din punctul meu de vedere şi asta este ceea ce am discutat foarte mult la nivelul grupului de lucru, categoric am înţeles acest timbru de mediu actual şi pentru că este declarat ilegal şi pentru că este inechitabil în forma în care există. Trebuie abrogat, dar în acelaşi timp înlocuit cu o altă modalitate”, a precizat ministrul Mediului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţeaua teroristă Stat Islamic susţine că a doborât un avion militar american în Siria

    Reţeaua teroristă Stat Islamic susţine că a doborât un avion de vânătoare american în nord-estul Siriei, conform agenţiei de ştiri Amaq, citată de Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

    Conform agenţiei de ştiri Amaq, aparţinând organizaţiei teroriste Stat Islamic, un avion militar de tip A-10, aparţinând Statelor Unite, a fost doborât în zona Markadah, în apropierea oraşului Hasakah, situat în nord-estul Siriei.

    O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic.

    Statele Unite nu au anunţat pierderea vreunui avion în Siria.

    – în curs de actualizare –

  • Ce rute noi a pus Wizz Air pe harta zborurilor în 2017?

    Liderul pieţei de transport aerian, low-costul Wizz Air, care are 29 de rute noi pentru 2016 a pus pe harta zborurilor alte trei rute noi pentru anul viitor.

    Din martie anul viitor avioanele companiei Wizz Air vor decola din Craiova spre Paris şi Veneţia iar din Bucureşti va mai pleca un avion spre Lamezia Therme, în sudul Italiei. Low-costul şi-a consolidat în acest an poziţia pe piaţă prin deschiderea de rute noi din Bucureşti, Sibiu, Cluj Napoca, Iaşi, Suceava. Pe rute externe, Wizz Air a legat în acest an România de Lisabona (Portugalia), Tel Aviv (Israel), Larnaca (Cipru) şi alte destinaţii din Europa.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Care sunt cele mai căutate zone rezidenţiale din Capitală

    Nordul şi centrul capitalei sunt în prezent cele mai căutate zone rezidenţiale, potrivit unui sondaj realizat de către dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor. Sondajul a fost desfăşurat în cadrul Târgului Naţional Imobiliar, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, pe un eşantion de 760 de respondenţi, cu scopul de a prezenta tendinţele cumpărătorilor bucureşteni în materie de achiziţionare de locuinţe.

    Întrebaţi în ce zona a capitalei sunt interesaţi să-şi achiziţioneze viitoare locuinţa, 25% dintre respondenţi au ales zona de nord, aceştia fiind atraşi de beneficii precum proximitatea faţă de pădurea Băneasa, hub-ul de birouri Pipera – Aviaţiei şi faţă de centre de învăţământ prestigioase din capitală. Pe al doilea loc în topul preferinţelor se află zona centrală, aleasă de circa 22% dintre respondenţi, datorită avantajelor precum locaţia centrală şi accesibilitatea mijloacelor de transport, în timp ce următoarele locuri sunt ocupate de zona de sud şi cea de vest, cu un procent de respondenţi  de 15% fiecare şi zona de est, aleasă de un procent de 14%. Restul de 10% dintre persoanele chestionate nu au răspuns la această întrebare. Potrivit datelor sondajului, 80% dintre participanţii intervievaţi intenţionează să se mute în mai puţin de un an.

    În ceea ce priveşte tipul locuinţei dorite, marea majoritate a potenţialilor cumpărători (43%) au optat pentru un apartament cu două camere, în timp ce mai puţin de o treime (24%) vor un apartament cu 3 camere. Procentul celor ce preferă locuinţele mai spaţioase precum apartamentele cu 4 camere sau casele este de circa 23%.

    Calitatea construcţiei este de asemenea un factor foarte important în luarea deciziei de a achiziţiona o locuinţă, iar sondajul efectuat arată faptul că marea majoritatea a cumpărătorilor sunt dispuşi să investească mai mulţi bani în achiziţionarea unui apartament de o calitate superioară. Spre exemplu, pentru un apartament cu 2 camere în nordul capitalei, peste jumătate dintre cumpărători sunt dispuşi să aloce un buget de peste 65.000 euro, în timp ce pentru un apartament cu 3 camere în aceeaşi zonă, aproximativ 57% ar cheltui un buget de peste 85.000 euro. În cazul apartamentelor cu 4 camere, circa o treime din cumpărători ar aloca o sumă de peste 100.000 euro.

    “Nordul capitalei este o piaţă rezidenţială aflată la mare căutare, fiind foarte ofertantă din punct de vedere al dezvoltărilor rezidenţiale şi al facilităţilor. Cele mai căutate tipuri de apartamente în această zonă sunt apartamentele cu 2 camere, cu un procent de 43%, urmate de cele cu 3 camere – circa 19%, în timp ce locuinţele mai spaţioase, precum casele sau apartamentele cu 4 camere sunt preferate de aproximativ o treime dintre respondenţi. Dinamismul vânzărilor în nordul capitalei se resimte şi în cadrul proiectului nostru – GREENFIELD, din Băneasa, care a ajuns în prezent la peste 3.000 rezidenţi, fiind cea mai mare comunitate urbană din sectorul 1”, a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO IMPACT.

    Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România; printre proiectele companiei se află cartierul Greenfields – Ansamblul Platanilor. Anul acesta, compania a investit peste 44 milioane euro în lansarea celei de-a treia faze de dezvoltare a cartierului Greenfield. Acesta va ocupa o suprafaţă de 10 ha şi va cuprinde 39 de blocuri cu 888 de apartamente şi Parcul Platanilor, amenajat pe o suprafaţă de 6.000 mp, care va dispune de facilităţi pentru întreagă familie, precum locuri de joacă, teren de sport multifuncţional, zonă de fitness şi zonă de recreere.

  • Blue Air va avea anul viitor 16 rute noi de pe aeroporturile din România

    Compania aeriană low-cost Blue Air, cu zboruri în 14 ţări, va avea anul viitor 16 rute noi de pe aeroporturile din România, ca parte a strategiei de extindere.

    “Anul acesta Blue Air operează pe 29 de rute noi, pe două vor începe zborurile din decembrie Bucureşti-Oradea şi Cluj-Birmingham. Pentru 2017 am anunţat deja 21 de rute noi (16 din România-n.red) dintre acestea o rută din baza de la Larnaca (către Birmingham) şi 4 din baza de la Liverpool”, potrivit oficialilor companiei.

    Blue Air, care a avut 2 milioane de pasageri anul trecut, va deschide 16 curse noi doar de pe aeroporturile din România, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa şi Oradea fiind cele care se vor conecta cu destinaţii europene prin noile zboruri.

    Avioanele companiei vor decola anul viitor din Bucureşti spre Tel Aviv (ianuarie), Bordeaux (iunie anul viitor), Copenhaga (iunie).

    Tot anul viitor Blue Air va avea curse noi şi de pe aeroportul din Cluj Napoca, urmând să zboare spre Londra (martie), Larnaca (aprilie), Nisa (aprilie) şi Hamburg (iunie). Blue Air îşi va consolida de anul viitor poziţia şi pe aeroportul din Constanţa, de pe care lansează zboruri spre Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara din iunie dar şi spre Paris şi Roma din aprilie. Şi din Iaşi compania va lansa curse noi spre Berlin şi Valencia din iunie 2017 iar din Oradea va avea curse spre Torino din martie 2017.

    Din decembrie anul acesta, Blue Air va opera curse pe Bucureşti-Oradea, turând puternic motoarele pe rutele interne.

  • Locul din România unic in lume căutat de tineri pentru cele mai romantice fotografii – GALERIE FOTO

    Pe calea ferată care face legătura între Caransebeş şi satul Bouţari (judeţul Caraş-Severin) există unul dintre cele mai romantice locuri din România, sau poate chiar şi din lume: „Tunelul Iubirii”.

    În cazul în care vă întrebaţi unde se află acesta şi care este semnificaţia lui, aici sunt câteva informaţii:
     
    Calea ferată care face legătura între Caransebeş-Bouţari-Subcetate este o cale ferată secundară. Traseul a fost inaugurat pe data de 11 noiembrie 1908.
     
    Din cauza pantei ridicate (50 mm/m), pe traseul dintre Bouţari şi Sarmizegetusa circulaţia trenurilor a fost realizată pe o cale ferată cu grilaj. Între 1908 şi 1978 (anul în care secţiunea Bouţari-Sarmizegetuza a fost închisă pentru trenurile de călători), tracţiunea vagoanelor, pe întreaga rută, se făcea cu ajutorul locomotivelor cu aburi.
     
    În anul 1995, al doilea tronson de cale ferată, care conecta Sarmizegetusa şi oraşul Haţeg, a fost închis pentru trenurile de pasageri. În cursul anului 2000, calea ferată dintre Bouţari şi Haţeg a fost demontată şi trecută sub administrarea Societăţii de Administrare Active Feroviare.
     

     

  • Ce sume impresionante pot câştiga vedetele pentru un mesaj pe Facebook sau pentru un clip pe Youtube

    Reclamele nu sunt ceva nou în peisajul mediatic contemporan şi nici utilizarea imaginii unei vedete pentru a vinde un produs, însă acestă tendinţă a crescut exponenţial în ultimii ani datorită în special reţelelor de socializare. Zilele trecute jucătorul de fotbal Cristiano Ronaldo a primit un ceas de la TAG Heuer, s-a hotografiat cu ceasul apoi a publicat fotografia pe Instagram mulţumindu-le şi utilizând sloganul companieie #dontcrackunderpressure, scrie Economist.

    Din ianuarie până acum peste 200.000 de postări pe Instagram au fost insoţite de hashtag-urile #ad, #sp sau #sponsored (reclamă) conform datelor Captiv8, o platformă ce leagă brandurile de aşa zişii “influencers” (persoane populare pe reţele sociale) din social media. Pentru companii este o metodă foarte bună de a ajunge la potenţiali clienţi. De exemplu, Ronaldo are peste 240 de milioane de fani (Facebook+Instagram+Twitter).

    De asemenea, reţelele de socializare ajută brandurile să ajungă la tinerii care, de exemplu, urmăresc o vedetă pe Snapchat, prin care aceştia au impresia că pot vedea o parte din viaţa personală a vedetelor. Astfel companiile pot interacţiona altfel cu audienţa, mult mai eficient decât reclamele tradiţionale, dar acest lucru nu este ieftin. Vedetele sau “influecerii” pot câştiga cu 3-7 milioane de urmăritori pot câştiga în medie 187,500 de dolari pe o postare pe Youtube, 93,750 pe o postare pe Facebook sau 75,000 de dolari pentru o postare pe Instagram sau Snapchat. 

  • Reguli noi în şaormerii, covrigării, patiserii şi restaurante. Ce trebuie să vadă clienţii?

    Au fost introduse noi reguli in saormerii, in covrigarii si patiserii, de joi. Este vorba de un ordin al presedintelui Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor.

    Vanzatorii de paine, produse de panificatie si produse de patiserie, dar si saormeriile, ale caror produse au fost obtinute prin congelare, vor fi obligati sa informeze clientii despre acest lucru.

    Prevederea intra in vigoare joi, 20 octombrie 2016.

    Obligatia revine si restaurantelor sau celorlalte locuri din care se pot cumpara produse alimentare daca in prepararea lor s-au folosit alimente congelate. „Operatorii economici care comercializeaza catre populatie paine, produse de panificatie si produse de patiserie obtinute din produse congelate, precum si unitatile de restauratie colective care utilizeaza la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligatia de a informa consumatorii prin afisare la loc vizibil, lizibil, usor de inteles, intr-o forma care sa nu permita stergerea, dupa caz, pe un afis, pe eticheta, ambalaj de vanzare, in meniul oferit, ori altele asemenea, ce insotesc produsul, cu mentiunea’produs/din produs decongelat„, se arata la articolul 3 din ordinul presedintelui ANPC.

    In acelasi ordin se mai precizeaza ca ‘termenul produs alimentar congelat este produsul: paine si produse de panificatie, produse de patiserie, carne/produse de origine animala, legume, fructe’.