Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • KFC deschide primul restaurant din Piatra Neamţ cu o investiţie de 350.000 de euro

    KFC extinde reţeaua de restaurante prin inaugurarea locaţiei cu numărul 63, în cel mai nou centru comercial din nord-estul ţării. Prima unitate KFC din judeţul Neamţ poate fi găsită în cadrul Shopping City Piatra Neamţ din Bulevardul Decebal, numărul 79, în zona de food court. Locaţia are o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, fiind rezultatul unei investiţii de 350.000 de euro, ce beneficiază de acelaşi designul tuturor restaurantelor KFC în România. Deschiderea restaurantului KFC a creat 30 de noi locuri de muncă în Piatra Neamţ, conform reprezentanţilor companiei. 

    ,,Suntem mândri de fiecare dată când inaugurăm noi locaţii, însă acest restaurant este cu atât mai important fiind primul din judeţul Neamţ, o regiune în care nu am ajuns până acum. Oportunitatea oferită de inaugurarea noului centru comercial din Piatra Neamţ ne-a ajutat să aducem produsele KFC mai aproape de locuitorii din nord-estul ţării, pe care îi aşteptăm astfel să se bucure de produse proaspete, preparate în fiecare zi în restaurant, după reţeta secretă a Colonelului Sanders”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC.

  • Şeful celui mai mare operator aerian din Europa spune că în curând oamenii vor călători gratis cu avionul

    Şeful Ryanair, cel mai mare operator aerian din Europa, şi-a afirmat recent încrederea în faptul că oamenii vor ajunge să zboare gratis în următorii zece ani, plătind doar pentru anumite servicii opţionale.

    ”Am o viziune că în următorii cinci până la 10 ani biletele de avion Ryanair vor fi gratuite, caz în care avioanele vor fi pline, iar noi vom face bani […] primind o parte din câştigurile magazinelor şi ale restaurantelor din aeroporturi. Cred că se va întâmpla. Nu se va întâmpla la Heathrow ori în acele aeroporturi care sunt mari ”Hub”-uri.

    Dar da în majoritatea celorlaltor aeroporturi, care doresc să îşi crească mult traficul, unde acest proces a început deja să se realizeze, scăzând o parte din taxele de aeroport şi câteva alte taxe” a declarat Michael O’Leary. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă a Asociaţiei Operatorilor Aerieni Britanici.

    Nu este prima oară când O’Leary vorbeşte despre gratuitatea zborurilor: el consideră această idee ca fiind cea mai puternică armă de marketing şi a revenit, în mai multe rânduri, asupra acestui discurs.

  • Ministerul Sănătăţii: Proiectul legii vaccinării va fi finalizat în următoarele zece zile

    “Proiectul legii vaccinării se află în stadiu de avizare, prin urmare pot fi aduse în continuare modificări la acest proiect. (…) În perioada de 45 de zile cât timp proiectul va fi în dezbatere publică, se vor aştepta observaţiile tuturor persoanelor şi instituţiilor interesate. În următoarele zece zile Ministerul Sănătăţii va finaliza acest proiect, urmând apoi publicarea lui la secţiunea transparenţă decizională”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii remisă luni agenţiei de presă MEDIAFAX.

    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că legea vaccinării se află în stadiul de avizare şi că prevede, printre altele, ca părinţii să aibă obligaţia de a se informa înainte de a decide să dacă îşi vaccinează sau nu copiii, fiind prevăzute sancţiuni pentru lipsa de informare.

    “Legea vaccinării este în stadiu de avizare, este practic finalul. Are trei capitole mari, importante. Pe de o parte ne dă baza legală pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, ceea ce este esenţial. Dacă ai baza legală atunci poţi să faci rezerve, dacă ai rezerve atunci nu mai rămâi fără vaccinuri. Al doilea lucru pe care îl face- ne asigură că există responsabilităţi foarte clare pentru fiecare, fie că vorbim de medicul de familie, fie că comisiile judeţene de vaccinare, fie că vorbim despre Ministerul Sănătăţii şi celelalte instituţii. Al treilea lucru pe care îl face foarte clar- stabileşte care sunt responsabilităţile ministerului, pentru eventualele efecte secundare pe care pentru prima dată Ministerul Sănătăţii le va recunoaşte. Va spune da, dacă există efecte secundare, ministerul îşi asumă responsabilitatea şi de asemenea care sunt responsabilităţile părinţilor, anume de a fi informaţi, de a lua decizia. Vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, respectiv să stabilească un plan de vaccinare, dar asta numai după ce se vor informa. Legea presupune obligaţia familiei de a se informa. Există sancţiuni, dar se referă strict la obligativitatea de a fi informat, de a lua o decizie informată”, a declarat vineri Vlad Voiculescu, fiind prezent la Centrul de Transfuzii Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Educaţiei: Consiliul General CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi

    “Joi, Consiliul General al CNATDCU se va întâlni, iar unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei este votul asupra raportului referitor la acuzaţia de plagiat în ceea ce o priveşte pe doamna Kovesi. Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General îşi vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Ştiinţe Juridice”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

    Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au tranmis că aceasta este parţial fondată.

    “Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absenţa unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arăta în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Elevi cu geci şi mănuşi la ore într-o localitate din Arad. În clase sunt între 6 şi 19 grade Celsius

    Copiii stau la ore cu gecile pe ei şi chiar cu mănuşi pentru că în clase temperaturile sunt cuprinse între 6 şi 19 grade Celsius.

    “De dimineaţă, la prima oră, când s-a verificat de către profesorul de seriviciu temperatura în sălile de clasă, ea a fost cuprinsă între 6 şi 14 grade C la etaj, la parter este destul de bine, 17-19 grade C, poate peste zi a mai crescut cu un grad, dar nu mai mult. Copiii stau îmbrăcaţi, nu toţi stau cu mănuşi, depinde, unii sunt mai călduroşi, alţii mai puţin, depinde, majoritatea stau îmbrăcaţi. Nu ştiu în acest moment câţi copii sunt acasă, pentru că nu am verificat încă absenţele, dar am avut zile în perioada asta în care am avut 38 de absenţi într-o zi, din aproximativ 200 de copii”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul Şcolii Generale Sâmbăteni, Cornelia Foster.

    Din această cauză, conducerea şcolii a obţinut aprobarea de la Inspectoratul Şcolar Arad să reducă durata unei ore de curs de la 50 la 40 de minute, iar pauza a fost redusă de la 10 minute la 5 minute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputatul Cătălin Rădulescu, condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare

    “Respinge ca nefondate apelurile formulate de Direcţia Naţională Anticoruptţie şi de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian împotriva sentintei penale nr.265 din data de 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 1627/1/2014”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

    Judecătorii au decis menţinerea deciziei din luna martie, prin care parlamentarul a fost condamnat la la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

    Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cătălin Marian Rădulescu în anul 2014, acesta fiind acuzat că: “în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, inculpatul, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat în Parlamentul României, s-a ocupat de administrarea şi controlul societăţii SC Concordia Con. Strade SRL, efectuând în acest sens operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Concret, acesta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept, manifestându-se totodată şi ca director general al societăţii”, preciza DNA la momentul respectiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Irina Radu, şefa TVR: Televiziunea Română va da în judecată Realitatea TV. “Am sesizat CNA”

    Irina Radu, preşedinte al TVR, afirmă că Realitatea TV a declanşat o adevărată campanie împotriva TVR şi împotriva unor angajaţi ai postului public, după ce TVR a decis să nu mai permită Realitatea TV să preia semnalul pentru transmiterea paradei de Ziua Naţională.

    TVR a oferit semnal celorlalte televiziuni private, dar nu postului Realitatea TV, din cauza afirmaţiilor denigratoare difuzate pe post la adresa TVR, în cazul interviului cu Dacian Cioloş, conform declaraţiilor jurnalistului Rareş Bogdan, realizatorul emisiunii “Jocuri de putere”.

    “În ultimele zile, un post de ştiri numit Realitatea TV a declanşat o adevărată campanie împotriva televiziunii noastre şi împotriva unora dintre noi.”, declară Irina Radu într-o scrisoare internă trimisă angajaţilor

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului trece de 55 de dolari pentru prima dată în 16 luni, pe fondul înţelegerii OPEC

    Preţurile ţiţeiului brut trec, luni, de 55 de dolari pe baril, ajungând la un record al ultimelor 16 luni, după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns la o înţelegere de reducere a producţiei, potrivit Reuters.

    LCOc1, referinţa pentru ţiţeiul brut Brent, a ajuns la cea mai înaltă valoare din iulie 2015, atingând cota de 55,33 de dolari. Ultima dată a fost tranzacţionat la preţul de 55,05 de dolari.

    Săptămâna trecută, membrii OPEC au stabilit să reducă producţia cu 1,2 milioane de barili pe zi, din ianuarie. Săptămâna aceasta urmează întâlnirea între ţările membre OPEC şi cele care nu sunt membre, pentru a extinde înţelegerea.

    Producătorii care nu fac parte din OPEC sunt aşteptaţi să ajungă la un acord de reducere a producţiei cu 600.000 de barili pe zi, pe 10 decembrie, în Viena.

    Iran va participa la întâlnire, potrivit agenţiei de presă SHANA. Înţelegerea OPEC permite Iranului să crească producţia pentru a recupera ceea ce a pierdut în urma sancţiunilor.

  • Criza politică din Italia face ravagii în zona euro: ”Acum este posibil ca euro să atingă paritatea cu dolarul”

    Euro a scăzut la minimul ultimelor 20 de luni (martie 2015), în condiţiile în care premierul italian Matteo Renzi a anunţat că va demisiona după respingerea amendamentelor constituţionale pe care le-a propus prin referendum, scrie Bloomberg.

    Euro a scăzut în raport cu principalele 16 valute în condiţiile în care italienii au votat pentru respingerea reformelor în proporţie de 60%.

    Euro a coninuat să scadă şi după discursul premierului, în timp ce yenul a şters avansul câştigat la începutul sesiunii de tranzacţionare în raport cu dolarul.

    Euro a scăzut cu 1,1%, la 1,0548 dolari, cel mai scăzut nivel de pe 16 martie.

    ”Pieţele tind să reacţioneze mult mai rapid la schimbări acum”, a spus Yannick Naud, Banque Audi din Geneva. ”Este acum posibilitatea ca euro să atingă paritatea cu dolarul. Poate nu imediat, dar cu siguranţă se poate dacă vor fi din nou alegeri în Italia”, a spus el.

    La Bucureşti, cursul de schimb înaintea cursului oficial anunţat de BNR era de 4,5085/4,5135 lei/euro şi de 4,2510/4,2581 lei/dolar. 

    Premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a demisiona, după ce majoritatea cetăţenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituţionale propuse.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Românii trăiesc înghesuiţi, în locuinţe deteriorate şi lipsite de confort

    Dintr-un total de 7.470.000 de gospodării, câte există în România, 16% se confruntă cu probleme grave: deteriorări, igrasie, scurgeri şi lumină insuficientă. 40% dintre casele şi blocurile din mediul urban au nevoie de reparaţii, iar 52% dintre acestea sunt considerate urgente. Românii nu trăiesc doar în locuinţe deteriorate, dar şi înghesuiţi. Un procent de 46,5% îşi desfăşoară viaţa în una sau două camere, iar lucrurile stau mai rău în mediul urban, unde procentul ajunge la 57%, relevă în urma unei dezbateri a Forumului Bancar Român

    O altă problemă căreia trebuie să-i facă faţă românii este absenţa confortului locativ: 33,4% (8,5% dintre cei care trăiesc în mediul urban şi 34% dintre cei care trăiesc în mediul rural) nu au grup sanitar, 32% nu au baie sau duş în interiorul locuinţei şi între 3 şi 19% din totalul gospodăriilor sunt afectate de zgomot, poluare şi promiscuitate.

    „De la debutul crizei, în 2008, s-a observat o stagnare în a investi bani pentru îmbunătăţirea locativă. Dar în 2015 s-a întâmplat ceva: a crescut procentul celor care au planuri locative. 68% dintre români vor ca în următorii 5 ani, să facă îmbunătăţiri locative, dintre care 37% vor să le facă în următoarele 12 luni. Românii încep să se gândească la modalităţi de a-şi rezolva problemele ce ţin de locuinţe în viitor, ceea ce înseamnă o restartare a situaţiei locative”, a subliniat şi Petre Dătculescu, directorul IRSOP Market Research & Consulting.