Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Preşedintele Comisiei Europene va face luni noi propuneri de reformă pentru Grecia

    Moscovici a afirmat la un post de radio francez că Executivul UE vrea redeschiderea negocierilor cu autorităţile de la Atena, că există spaţiu de negociere, iar părţile sunt “la câţiva centimetri de un acord”.

    Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat duminică seara că băncile din Grecia vor rămâne închise până pe 6 iulie, iar retragerile de numerar vor fi restricţionate, la recomandarea Băncii Greciei.

    Decizia de duminică intervine după ce cozi lungi s-au format în ultimele două zile la bancomate din toată ţara, în urma deciziei bruşte a premierului Tsipras de a convoca un referendum pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii internaţionali pentru a continua finanţarea Greciei.

    Anunţul de vineri seara al premierului grec a luat prin surprindere miniştrii de Finanţe din zona euro, care au respins sâmbătă solicitarea autorităţilor de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

    Banca Centrală Europeană a decis duminică să menţină dar să îngheţe finanţarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri.

    Referendumul este prevăzut pentru duminica viitoare, dar actualul program de ajutor al Greciei expiră marţi, iar restul de 7,2 miliarde de euro pe care statul elen îi mai avea de primit nu vor mai fi disponibili după această dată.

    În lipsa acestor fonduri, Grecia riscă să nu poată plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă tot marţi.

  • Raoul Ros este noul Director General al Alcatel-Lucent România

    Raoul Ros este noul Director General al Alcatel-Lucent România şi Director Comercial pentru România, Bosnia-Herţegovina, Moldova, Muntenegru şi Serbia, începând cu 1 iulie 2015. Raoul Ros îşi asumă astfel responsabilitatea administrării şi gestionării operaţiunilor curente ale companiei, precum şi direcţia strategică şi comercială pe care Alcatel-Lucent o are în România şi în celelalte ţări pe care acesta le coordonează.

    Raoul va fi responsabil şi de managementul reţelei de Parteneri Comerciali în Europa Centrală şi de Sud. Raoul Ros a mai fost directorul Alcatel-Lucent România şi responsabil de activitatea companiei în Europa de Sud-Est între iulie 2009 şi iulie 2012.

    Raoul Ros are o experienţă de peste 20 de ani în industria de telecomunicaţii; anterior revenirii în România, a deţinut o poziţie cheie în cadrul Alcatel-Lucent, fiind EMEA Channel Partner Organization Leader;
    Raoul Ros a mai fost directorul Alcatel-Lucent România şi responsabil de activitatea companiei în Europa de Sud-Est între iulie 2009 şi iulie 2012. Managerul ucrează în cadrul Alcatel-Lucent din 1992, timp în care a deţinut mai multe poziţii în vânzări şi management în America de Sud, Asia şi Europa.

  • Soluţia ca planeta Marte să de vină locuibilă. Tehnologia pe care vor să o dezvolte americanii

    Cercetătorii americani de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), o agenţie a Departamentului Apărării al Statelor Unite, susţin că au găsit o metodă să “terraformeze” planeta Marte.

    Terraformarea (termen obţinut prin contopirea cuvintelor “Terra” şi “formare”) este un concept lansat iniţial de scriitorii de literatură ştiinţifico-fantastică, îmbrăţişat ulterior de adepţii ingineriei planetare şi ai celei  galactice, care presupune modelarea geografică, atmosferică şi ecologică a unor planete asemănătoare Pământului în scopul colonizării şi locuirii acestora de către oameni.

    CARE ESTE SOLUŢIA PROPUSĂ DE CERCETĂTORII AMERICANI PENTRU CA PLANETA MARTE SĂ POATĂ FI LOCUIBILĂ

  • Noi mişcări de trupe în Ucraina. Armament greu, adus la graniţa cu Transnistria

    Ucraina continuă să comaseze trupe şi armament greu la graniţa cu Transnistria.

    “Situaţia de aici este foarte gravă. Producţia economică scade, comerţul extern se reduce, situaţia securităţii este la fel de alarmantă cu partenerii noştri moldoveni, care efectuează exerciţii militare cu NATO, iar presiunea ucraineană creşte în fiecare zi”, a precizat Ignatiev, adjunctul ministrului transnistrean de externe.

    CE PRETEXT FOLOSESC UCRAINENII CA SĂ JUSTIFICE COMASAREA DE TRUPE ŞI ARMAMENT GREU LA GRANIŢA CU TRANSNISTRIA

  • Recomandarea Ministerului Afacerilor Externe pentru românii care merg în Grecia

    În contextul posibilei intrări a Greciei în incapacitate de plată, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a făcut recomandări pentru românii care vor să călătorească în Grecia în următoarea perioada.

    Zona euro se pregăteşte pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, săptămâna viitoare, după ce a refuzat să prelungească finanţarea ţării, în urma anunţului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor, pe 5 iulie.

    CE RECOMNADARE A FĂCUT MAE ROMÂNILOR CARE CĂLĂTORESC ÎN GRECIA

  • Şcoala pregăteşte copiii pentru eşec. Galerie FOTO

    Dupa principii vechi de acum 50 de ani, invatamantul romanesc se incapataneaza sa scoata pe banda rulanta someri cu diploma. Copiii care au avut sansa sa invete in Finlanda sau Germania ne deschid ochii si ne cer sa transformam scoala dintr-un chin permanent si fara scop, intr-o aventura a cunoasterii – in care nu invatatul pe de rost, ci intelegerea e valoroasa.

    In timp ce in UE numarul oamenilor cu bacalaureat si facultate creste, la noi e pe dos. De trei ani incoace, tot mai putini dau piept cu examenul de maturitate si, inevitabil, jumatate dintre ei il rateaza. Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.

    Ce e de facut:  sa invatam mai mult – ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata, e momentul sa invatam altfel.

    Vedeţi aici ce se poate face

  • Anunţ extrem de neplăcut pentru turiştii români care merg în Grecia. „Se întâmplă deja pe cel puţin trei insule”

    Referendumul anunţat de premierul grec Alexis Tsipras pentru votarea planului de austeritate propus de creditorii internaţionali are efecte imediate asupra turiştilor aflaţi în acest moment în Grecia.

    În timp ce grecii de rând, dar şi miniştri şi parlamentari ai Syrizei, firmele greceşti, dar şi hotelierii au anunţat o decizie care poate transforma vacanţa turiştilor aflaţi acum în Grecia într-una foarte neplăcută. Este, mai exact, scenariul de care se temeau toţi atunci când au plecat de acasă.

    ANUNŢ NEPLĂCUT PENTRU TURIŞTII AFLAŢI ACUM ÎN GRECIA: „Se întâmplă deja în trei insule”

     

  • Au început probele scrise la bac 2015. Iată ce s-a dat azi la proba de limba şi literatura română

    Elevii de clasa a XII-a încep luni examenul de Bacalaureat cu proba la limba română. Vă prezentăm mai jos subiectele pe care le-au primit în sala de examen.

    Bacalaureatul a început luni cu mari emoţii pentru absolvenţii de liceu. Prima probă de care trebuie să treacă elevii este cea de limba română, pentru care mulţi s-au pregătit din vreme. Unii au făcut meditaţii, dar alţii au decis să înveţe în alt fel. Câţiva tineri inteligenţi i-au ajutat pe liceeni să înveţe literatura română în cel mai frumos fel posibil: la o plimbare pe străzile Bucureştiului. Cei care au avut ideea de a „preda” o adevărată lecţie de cultură într-un mod atât de atractiv sunt foşti elevi ai Şcolii Centrale din Bucureşti. Pentru ei literatura şi istoria nu sunt doar subiecte de examen, ci o parte integrantă a vieţii noastre.

    IATĂ SUBIECTELE DATE AZI LA PROBA SCRISĂ DE LIMBA ROMÂNĂ la BAC 2015

     

  • Răzbunarea lui Iohannis: Victor Ponta, distrus cu propriile arme. Lovitură de teatru la guvernare!

    „Klaus Iohannis este un om tăcut şi un preşedinte aparent absent. Asta nu înseamnă însă că este şi molâu sau prost. Foarte departe de adevăr; în general tăcerea ascunde ceva”.

    În cazul lui Iohannis, absenteismul făţiş ascunde o strategie de a rupe guvernarea PSD-UNPR tocmai prin metoda prin care PSD a obligat PNL să iasă de la guvernare şi să rupă USL.

    LOVITURĂ DE TEATRU LA GUVERNARE. PREŞEDINTELE IOHANNIS ÎŞI IA REVANŞA: VICTOR PONTA, ÎNVINS CU PROPRIILE ARME

     

  • VREMEA luni şi marţi: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Luni, vremea va fi în general instabilă în regiunile sud-vestice, în zonele montane şi submontane, iar noaptea şi în vest şi nord-vest, unde vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

    PROGNOZA METEO PENTRU LUNI ŞI MARŢI ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ŢARĂ