Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Ministrul Justiţiei, mesaj către procurori: Urmăriţi banii din infracţiuni, nu doar infractorii

    Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj procurorilor care instrumentează dosare de infracţiuni informatice, prin care îi îndeamnă să foloseasă toate mecanismele internaţionale pentru a recupera prejudiciile financiare, conform unui comunicat transmis miercuri dimineaţa.

    „Puneţi întotdeauna sintagma „follow the money” ca factor primordial în planurile de anchetă. Folosiţi toate mijloacele disponibile pentru a urmări şi recupera activele din jurisdicţia noastră naţională şi nu numai. Folosiţi facilităţile pe care le oferă legile noastre pentru a ajunge în jurisdicţii străine, inclusiv în cele offshore şi asiguraţi-vă că „infracţiunea se plăteşte”, se arată în comunicat.

    Ministrul Justiţiei a precizat că sunt deja mai multe cazuri în care statul român a confiscat monede virtuale care au fost cumpărate din bani proveniţi din infracţiuni.

    Declaraţiile au fost făcute la un eveniment online dedicat infracţionalităţii derulată în perioada epidemiei de COVID-19. Webinarul a presupus şi simularea unui atac informatic asupra unei instituţii implicate în combaterea epidemiei de coronavirus.

     

  • Dezastru la compania aeriană EasyJet: Nouă milioane de clienţi au fost expuşi în urma unui atac cibernetic major

    Compania aeriană EasyJet a recunoscut că un „atac cibernetic extrem de sofisticat” a afectat aproximativ nouă milioane de clienţi, ale căror date, inclusiv cele ale cardurilor de credit, au fost accesate de hackeri, conform BBC. 

    Compania a informat Information Commissioner’s Office din Marea Britanie.

    EasyJet a aflat de atac din ianuarie, dar a declarat BBC că nu a putut decât să anunţe clienţii ale căror cărţi de credit au fost furate la începutul lunii aprilie.

    “Acesta a fost un atac extrem de sofisticat. A fost nevoie de timp pentru a înţelege scopul atacului şi a identifica cine a fost afectat”, a declarat compania aeriană.

    Datele furate ale cardurilor de credit au inclus şi codul de securitate digitală CVV aflat pe spatele cardului.

    EasyJet a adăugat că informaţia a devenit publică acum pentru a avertiza cele nouă milioane de clienţi ale căror adrese de e-mail au fost furate de posibile atacuri de phishing şi că îi va anunţa pe toţi cei afectaţi până la 26 mai.

    Compania nu a furnizat detalii despre natura atacului sau motivele acestuia, dar a spus că investigaţia a sugerat că hackerii vizau „proprietatea intelectuală” a companiei, mai degrabă decât informaţii legate de identitate.

  • Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Timpii de aşteptare la graniţă pot ajunge la şase ore

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze teritoriul Bulgariei că, din cauza numărului mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice, durata de procesare a acestora de către autorităţile bulgare a crescut pânâ la şase ore.

    Tranzitarea teritoriului Bulgariei este permisă doar pentru întoarcerea în statul de reşedinţă şi numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria, transmite MAE.

    Conform reglementărilor în vigoare, cetăţenii români pentru care se permite tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria trebuie să informeze în prealabil Ambasada României la Sofia, care, cu sprijinul Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, obţine acordul Ministerului bulgar al Afacerilor Interne cu privire la punctele de trecere a frontierei pentru intrare, respectiv ieşire pentru trecerea în regim de tranzit.

    „Având în vedere numărul foarte mare de solicitări de aprobare a intrării/tranzitului pe teritoriul Republicii Bulgaria, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria în scopul întoarcerii în statul de reşedinţă să informeze Ambasada României la Sofia cu minimum 48 de ore înainte de data sosirii în Bulgaria, pentru a putea efectua demersurile necesare pe lângă autorităţile bulgare cu privire la traseul de tranzit”, arată oficialii MAE, într-un comunicat de presă.

    Astfel, cetăţenii români sunt rugaţi să transmită o solicitare pe adresa de e-mail a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Sofia: sofia.consul@mae.ro. Solicitarea transmisă trebuie să conţină următoarele informaţii:
    1) numele şi prenumele persoanelor;
    2) numărul paşaportului / seria şi numărul cărţii de identitate;
    3) data intrării pe teritoriul Bulgariei (data şi ora zborului, dacă este cazul);
    4) traseul tranzitului (punctul de intrare, respectiv punctul de ieşire în/din Bulgaria);
    5) dacă este disponibil, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport care asigură deplasarea pe teritoriul Bulgariei.

    MAE menţionează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro/, http://www.meteoalarm.eu/, http://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ,,Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs ), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

  • A încetat din viaţă ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Reacţia BOR / Va fi înmormântat conform legislaţiei pentru victimele COVID-19

    ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţa pe secţia de ATI a Institutului Matei Balş din Capitală.

    ÎPS Pimen a fost intubat în seara zilei de 1 mai, după ce starea sa s-a înrăutăţit. ÎPS Pimen a fos adus la Bucureşti cu un elicoper MI 8 pe 20 aprilie, alături de un alt pacient aflat în stare gravă
    Îps Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost intubat în seara zilei de 1 mai, după ce starea sa s-a agravat. ÎPS Pimen a suferit complicaţii pulmonare.
    Reacţia BOR

    „Înaltpreasfinţitul Pimen a trecut la Domnul.
    Biserica Ortodoxă Română a pierdut astăzi un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor în ultimii 29 de ani şi al cărui nume, alături de ale altor înaintaşi ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene.

    Gândul său mărturisit adesea are azi o reverberaţie aparte: <<Pentru asta am devenit preot. Să învăţ a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El.>>

    Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid, după punerea în sicriul sigilat, acesta va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării. Mormântul se află la mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

    În actuala situaţie, conform Statutului BOR, cel care va administra temporar eparhia este Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Damaschin Dorneanul”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RE/MAX îşi extinde operaţiunile în Republica Moldova

    Compania de real-estate RE/MAX anunţă extinderea operaţiunilor RE/MAX România şi în Republica Moldova, unde a semnat deja primul contract de franciză cu un birou – RE/MAX Invest, din Chişinău. Până la finele acestui an, managementul RE/MAX Moldova îşi propune deschiderea a minimum cinci birouri şi atragerea a circa 50 de agenţi imobiliari.

     

    Operaţiunile RE/MAX Moldova vor fi controlate de o echipă locală de profesionişti, care va colabora cu cea din România pentru a prelua modelul de business de succes. Master franciza RE/MAX Moldova este deţinută de Răzvan Cuc, Preşedintele RE/MAX România, şi Alexei Curti.

    „Standardele segmentului de consultanţă imobiliară în Republica Moldova nu sunt tocmai eficiente, iar percepţia clienţilor asupra agentului imobiliar este una preponderent negativă. Însă tocmai acestea sunt motivele deschiderii RE/MAX Moldova şi, totodată, provocarea pe care ne-o asumăm – de a spori calitatea serviciilor de consultanţă imobiliară şi de a creşte sănătos piaţa imobiliară locală, prin intermediul unor profesionişti formaţi sub umbrela RE/MAX”, a declarat Răzvan Cuc, co-preşedintele RE/MAX Moldova & preşedinte RE/MAX România. 

    Primul obiectiv vizat pe termen lung de către managementul RE/MAX Moldova este schimbarea percepţiei clienţilor asupra agenţilor imobiliari, prin formarea unor consultanţi imobiliari profesionişti. Această sarcină va fi implementată de Academia RE/MAX, al cărei scop este oferirea permanentă de educaţie şi studii calitative, live şi online, atât agenţilor, cât şi broker/owner-ilor. Totodată, RE/MAX îşi propune să aducă pe piaţa din Republica Moldova, pe lângă educaţie, şi instrumentele, cunoştinţele şi codul etic necesar dezvoltării segmentului de consultanţă imobiliară.

    „Există pe plan local mai multe companii ce deţin diferite procente din cota de piaţă şi care încearcă să implementeze constant modele eficiente aduse din exteriorul ţării, însă noi aducem un sistem testat timp de 47 de ani. Brandul RE/MAX va face istorie pe piaţa imobiliară din Republica Moldova şi ne bucura faptul că avem deja susţinerea multor profesionişti din domeniu”, a declarat Alexei Curti.

    Deşi RE/MAX a demarat operaţiunile de intrare pe piaţa Republicii Moldova la începutul anului curent –  – până în prezent echipa a semnat deja primul contract de franciză cu un birou – RE/MAX Invest din Chişinău, sub conducerea broker/owner-ului Adrian Ţurcanu. Pentru anul acesta, RE/MAX Moldova vizează deschiderea a minimum cinci birouri şi atingerea unui număr de 50 de membri.

    Potrivit reprezentanţilor RE/MAX, deşi piaţa imobiliară din Republica Moldova se află într-un stadiu de formare, aceasta înregistrează o evoluţie constantă. Drept dovadă, la nivelul lui 2019, piaţa a atins un record absolut – o creştere cu 40% a volumului tranzacţiilor faţă de anul precedent. Poziţia primăriei de a nu mai elibera autorizaţii de construcţii, creşterea accesibilităţii achiziţiei unei locuinţe, creditele ipotecare mai flexibile, dar şi investiţiile străine, sunt printre motivele enumerate de specialişti pentru a explica tendinţa de creştere.

    De altfel, dezvoltările imobiliare – motorul şi indicatorul economic al oricărei ţări – reprezintă unul dintre domeniile fără de care creşterea economică a Republicii Moldova şi dezvoltarea la nivelul Comunităţii Europene nu ar fi posibilă. Însă, pentru ca acest segment să crească în continuare, iar cetăţenii şi dezvoltatorii să-şi atingă eficient scopurile comerciale, piaţa are nevoie de metode, instrumente şi consiliere profesională, motiv pentru care reprezentanţii RE/MAX au considerat oportună intrarea pe piaţa locală în acest an.  
     

  • Una dintre cele mai mari ferme cu valoare genetică de porci din România, distrusă de pesta porcină

    Una dintre cele mai mari ferme cu valoare genetică de porci din România, unde sunt crescute scroafe de reproducţie dintr-o rasă cu pedigree, este distrusă de pesta porcină africană, în judeţul Mehedinţi. Sunt ucise animale de rasă cu o valoare de 700.000 de mii euro.

    Peste o mie de animale vor fi ucise la o fermă de porci din localitatea Burila Mare, din judeţul Mehedinţi, după ce mai multe scroafe au fost confirmate cu pestă porcină africană.

    Potrivit reprezentanţilor fermei, este vorba despre 599 de scroafe dintr-o rasă specială pentru reproducţie. Animalele au fost cumpărate în luna noiembrie, din Danemarca, iar proprietarul a plătit pentru acestea peste 700.000 de euro.

    „Este a doua fermă din ţară cu această genetică.(…)Sunt porci liberi de orice boală. Ei când au venit din Danemarca au venit din ferme cu genetică de top, cu pedigree, scroafe şi bunici din care ieşeau scrofiţe pentru reproducţie pentru înlocuire”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dorin Ganea, medicul veterinar al fermei.

    În total, peste 1.000 de animale vor fi ucise în următoarele 24 de ore.

    Alte 4.200 de suine, de la o fermă din apropiere, au fost eutanasiate în urmă cu o săptămână, tot din cauza pestei porcine africane.

    „S-a verificat planul de biosecuritate, de gestionare a intrărilor şi ieşirilor de animale, precum şi a vectorilor care sunt acolo şi nu au fost probleme. Atâta timp cât pădurea este destul de aproape, vorbim de câteva sute de metri, vorbim de un potenţial risc de contaminare prin intermediul mistreţului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Ganea, director adjunct al DSVSA Mehedinţi

    În pădurile din Mehedinţi, sunt active şase focare de pestă porcină africană la mistreţi.

  • Încă cinci puncte de frontieră vor fi deschise de mâine, după agomeraţia de la Vama Nădlac

    Încă cinci puncte de frontieră vor fi deschise, de miercuri, a declarat marţi ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat în vizită în Vama Nădlac, goală la ora transmiterii ştirii, deşi în ultimele zile sute de oameni au aşteptat ore în şir să intre în ţară.

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că vor fi deschise, de miercuri, punctele de frontieră de la Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai şi Urziceni, pentru a nu mai fi create cozi la intrarea în România.

    Practic, vor exista 10 puncte de frontieră deschise.

    O altă soluţie pentru a fi evitată aglomeraţia ar fi încurajarea folosirii autocarelor, în care ar putea intra mai multe persoane decât în maşinile mici.

    Şefii Poliţiei de Frontieră din România şi Poliţiei de frontieră din Ungaria se vor întâlni miercuri pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în ţară.

  • Odată cu redeschiderea businessurilor din HoReCa, un cunoscut lanţ de cafenele deschide trei unităţi noi. În ce oraşe vor fi inaugurate acestea

    Lanţul de cafenele Ted’S Coffee Co., fondat de Vasi Andreica, antreprenor cu peste 15 ani de experienţă de business, continuă investiţiile şi anunţă deschiderea de noi locaţii, două în Bucureşti şi una care urmează să fie lansată în Arad, în contextul viitoarei redeschideri a tuturor localurilor HoReCa.

    Cea mai nouă cafenea a fost deschisă astăzi, 19 mai, în clădirea Globalworth Plaza (fostul Nusco Tower) din Bucureşti, după o investiţie de 44.000 de euro, iar următoarele două vor fi inaugurate peste aproximativ două luni, una în clădirea Ana Tower de lângă Romexpo, respectiv în Arad, în sistem de fran-ciză. Toate cele trei proiecte noi sunt investiţii stabilite de echipa Ted’S Coffee înainte de răspândirea virsului Covid-19.

    „Ca antreprenor, rămân optimist faţă de evoluţia mediului de business în ciuda perioadei de lockdown care a influenţat domeniul HoReCa. Credem că vom depăşi acest blocaj, iar planurile de dezvoltare rămân cele stabilite anterior, doar că vom avea o întârziere de aproximativ un an în aplicarea lor. 2020 este un an de reaşezare şi analiză a întregului business, o etapă de consolidare pe care oricum o aveam în vedere în perspectiva evoluţiei către o nouă etapă de dezvoltare ”, a declarat Vasi Andreica, CEO Ted’S Coffee.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, partea mai puţin bună a blocajului generat de pandemia de COVID-19 a fost eşuarea negocierilor cu unii proprietari care, din păcate, nu au înţeles gravitatea situaţiei în care ne aflăm, lucru care obligă compania să analizeze inchiderea, respectiv relocarea unor locaţii. „Nu am încheiat toate procesele de renegociere a contractelor, dar cred că la final vom fi nevoiţi să închidem trei locaţii. Totuşi, rămân optimist: văd oportunitatea eliberării anumitor spaţii comerciale cu adevărat bune. Suntem proactivi şi vom analiza orice oportunitate care poate apărea în contextul actual”, a adău-gat Vasi Andreica.

    După două luni în care restaurantele şi cafenelele au fost închise, compania a început din 15 mai procesul de redeschidere a locaţiilor, începând cu cele stra-dale, deschise în regim take away, prin respectarea regulilor impuse de auto-rităţi. A doua etapă va fi cea a deschiderii locaţiilor din clădirile de birouri, în funcţie de repopularea acestora. În faza a treia, vor fi cele din mall-uri, unde es-te aşteptată decizia autorităţilor.

    Businessul are în prezent o reţea cu 33 cafenele la nivel naţional.
     

  • Două oraşe vecine, reguli total diferite: Cum arată starea de alertă în Brăila versus Galaţi

    Autorităţile gălăţene şi brăilene interpretează diferit o prevedere privind circulaţia persoanelor în timpul stării de alertă. La Brăila, cetăţenii au voie să circule fără declaraţie pe propria răspundere pe o rază de 30 de kilometri în jurul oraşului. La Galaţi, se poate ieşi numai cu declaraţie.

    Reprezentanţii Prefecturii Galaţi au răspuns unei întrebări a unei gălăţence care dorea să afle dacă poate circula fără declaraţia pe propria răspundere până într-o localitate aflată la 6 kilometri distanţă de oraş. Ei au spus că este nevoie de document deoarece Galaţiul nu are zonă metropolitană stabilită legal din punct de vedere administrativ.

    „Este vorba despre zona metropolitană. Din punct de vedere administrativ Galaţiul nu are zonă metropolitană. Deci dacă doriţi să mergeţi la Smârdan sau orice altă localitate, aveţi nevoie de declaraţie pe proprie răspundere”, au scris reprezentanţii Prefecturii Galaţi, pe Facebook.

    Nici în Brăila nu este definită din punct de vedere administrativ o zonă metropolitană. Totuşi, brăilenii au voie să circule pe o rază de 30 de kilometri fără a completa o declaraţie pe propria răspundere.

    „Un locuitor din Brăila poate merge pe o rază de 30 de kilometri fără declaraţia pe propria răspundere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.

    Articolul care este interpretat diferit de gălăţeni şi de brăileni a fost redactat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi apare într-o informare a Grupului pentru Comunicare Strategică.

    „Cum se defineşte zona metropolitană în interiorul căreia cetăţenii nu au nevoie de declaraţie pe propria răspundere pentru a se deplasa? Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localităţile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri faţă de principalul oraş (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi). Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul Bucureşti şi întreg teritoriul judeţului Ilfov”, scrie în informarea făcută de Grupul de Comunicare Strategică.

    În ceea ce priveşte zonele metropolitane stabilite prin decizia comunităţilor locale, în România există 22 de astfel de entităţi.

  • Administraţia Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în Camera inferioară a Parlamentului Franţei

    Administraţia Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, în contextul formării unui nou grup parlamentar, informează site-ul 20minutes.fr.

    Şapte deputaţi din cadrul formaţiunii Republica în Mişcare (LREM) au trecut marţi la grupul parlamentar Ecologie, Democraţie, Solidaritate, care s-a prezentat ca fiind “independent”, “nici la putere, nici în opoziţie”.

    În acest context, formaţiunea Republica în Mişcare (LREM, centru) are acum 288 de locuri în Adunarea Naţională, sub nivelul majorităţii, de 289 de locuri.

    Noul grup intenţionează să contribuie la “ambiţia puternică de transformare socială şi ecologică”, “să răspundă la urgenţa ecologică, să modernizeze democraţia, să diminueze inegalităţile sociale şi teritoriale”.

    “Vom impulsiona şi vom susţine toate deciziile care se ridică la înălţimea acestei mize, dar vom şti să ne opunem în alte cazuri”, avertizează grupul parlamentar condus de Matthieu Orphelin şi de Paula Forteza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro