BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Guma de mestecat, o istorie timpurie

    Placerea mestecatului are o istorie veche. Grecii antici mestecau mastic – un fel de guma de mestecat facuta din rasina arborelui de mastic, iar maiasii mestecau o substanta facuta din seva arborelui sapodilla. Indienii nord-americani mestecau rasina de molid si au transmis obiceiul si noilor-veniti, care mai obisnuiau sa mestece si ceara de albine. Totusi, guma, ca produs de consum, a cunoscut in 150 de ani o dezvoltare cum nu visau primii inventatori.

    1848: John B. Curtis a facut si vandut prima guma de mestecat, care se numea State of Maine Pure Spruce Gum (guma pura de molid din statul Maine).

    1850: Curtis a inceput sa vanda gume aromate facute din parafina, produse mai populare decat guma din rasina.

    1869: William Finley Semple a fost primul care a patentat o guma de mestecat.

    1971: Thomas Adams a patentat o masina pentru fabricarea gumei.

    1880: John Colgan a descoperit cum sa faca pentru ca guma sa aiba gust bun o perioada mai lunga, in timpul mestecatului.

    1888: Tutti-Frutti, un produs al companiei Adams, a fost prima guma vanduta la tonomat. Masinariile erau asezate in metroul din New York.

    1899: Franklin V. Canning, un farmacist din New York, a inventat guma Dentyne.

    1906: Frank Fleer a inventat prima guma de mestecat pentru baloane, numita Blibber-Blubber.

    1914: A fost creata marca Wrigley Doublemint. Responsabili pentru adaugarea extractelor de menta si fructe in guma de mestecat au fost William Wrigley, Jr. si Henry Fleer.

    1928: A fost inventata guma de mestecat de culoare roz.

  • ANALIZA: Cu pedala la podea

    BCR Leasing: in sapte luni, mai mult decat in tot anul trecut. Romexterra Leasing, in primul semestru, 80% din intreg anul 2004. UniCredit Leasing, dublu in prima jumatate. Iar acestea nu sunt singurele firme de leasing care au anuntat in acest an rezultate peste asteptari. Pana unde va urca piata de leasing in 2005?

    De la zero la doua miliarde de euro in doar opt ani. Trei cifre care definesc foarte pe scurt evolutia uneori exploziva, alteori cu sincope, a pietei de leasing. In 2004, valoarea totala a contractelor de leasing s-a ridicat la peste 1,8 miliarde de euro, potrivit estimarilor Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). Previziunile – deocamdata prudente – mizeaza pentru acest an pe o crestere de 30-40%, ceea ce ar face ca piata sa depaseasca semnificativ bariera celor doua miliarde de euro.

    Cu o valoare de 2,3-2,5 miliarde de euro, piata de leasing ar intra astfel intr-un club destul de elitist. Nu foarte multe sectoare de activitate din economia romaneasca se pot lauda cu cifre de afaceri cumulate de doua miliarde de euro. Astfel, valoarea totala estimata a contractelor de leasing semnate in Romania ar putea fi in 2005 dubla fata de intreaga productie de mobila si mai mare decat afacerile tuturor operatorilor de telefonie mobila la un loc.

    Impresionant? Nu pentru toata lumea. Chiar si aceasta valoare este departe de potentialul de 4-5 miliarde de euro pe care il avanseaza unii dintre jucatorii din piata.

    Si chiar dupa rezultatele anuntate de cativa dintre cei mai importanti actori in piata de leasing, companiile din piata raman prudente in estimari. BCR Leasing, UniCredit Leasing sau Romexterra Leasing aproape si-au dublat vanzarile la jumatatea anului, alte companii mari (ca Raiffeisen Leasing sau Tiriac Leasing) si-au revizuit in sens pozitiv estimarile, dar nu vom asista in acest an la o dublare a pietei de leasing, spun analistii.

    „Este o crestere peste asteptari, dar nu cred ca vom inregistra o explozie a pietei leasingului“, spune Cornel Coca Constantinescu, presedintele ASLR si director general al Romexterra Leasing. Reprezentantul ASLR este chiar usor ingrijorat de eventualitatea unei cresteri fara precedent. „Tot ce creste brusc ridica un semn de intrebare. Eu zic ca va fi excelent daca piata va creste cu 30%.“

    Apropo de semne de intrebare – cum s-a ajuns totusi la astfel de rezultate in primele luni ale anului?De ani de zile, leasingul aproape ca se identifica cu vanzarea de autovehicule, fie ca este vorba de autoturisme sau de vehicule comerciale. Potrivit raportului ASLR, anul trecut 92,67% din contractele de leasing incheiate au vizat cumpararea de automobile.

    Iar piata auto a crescut si ea mult peste asteptari in 2005. Vanzarile de masini din primele sase luni s-au apropiat de 130.000 de unitati, cat in tot anul 2003 si cu peste 60% mai mult decat in primul semestru al anului trecut. Insa, din acest an, din ce in ce mai multe companii au sesizat ca leasingul nu este doar o varianta de cumparare a masinilor, ci si o foarte buna oportunitate pentru a finanta achizitia de utilaje.

    Iar leasingul de echipamente pare a fi motorul cresterii din prima parte a anului. Din totalul bunurilor finantate in acest an de Raiffeisen Leasing, echipamentele reprezinta 16,5%, dublu fata de ponderea detinuta anul trecut. Segmentul finantarii de echipamente si utilaje a crescut ca pondere si in portofoliul BCR Leasing pana la 20%, iar jumatate din contractele UniCredit Leasing sunt tot finantari de echipamente. Uneori, anumite tipuri de utilaje domina portofoliul firmelor de leasing. In cazul Romexterra Leasing, echipamentele de foraj petrolier au reprezentat in acest an circa 80-85% din totalul contractelor.

    „Pe langa sectorul auto, piata de leasing a crescut pe fondul majorarii interesului pentru achizitia de echipamente“, spune Cornel Coca Constantinescu.

    Oficialii Motoractive Leasing considera ca, in perioada urmatoare, diversificarea cererii de echipamente va duce la cresterea ponderii acestora in portofoliul companiei. „Inasprirea conditiilor de creditare a determinat mai multe firme sa apeleze mai degraba la leasing pentru finantarea investitiilor in defavoarea creditelor“, crede Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociatiei de Leasing Bancar (ALB). Aceasta asociatie grupeaza noua dintre societatile de leasing afiliate bancilor si detine, potrivit propriilor estimari, o cota de circa 50% din piata de leasing din Romania.

    Ahciarliu afirma ca, de altfel, chiar membrii ALB si-au propus sa-si diferentieze portofoliile, astfel incat autovehiculele sa nu mai aiba ponderi atat de mari in numarul de contracte semnate. Iar principalul motiv ar fi ca, in cazul finantarii de echipamente, pe langa cererea in crestere, si marjele sunt mai mari.

    Un alt factor important pentru avansul pietei de leasing il constituie si extinderea retelelor teritoriale ale companiilor de profil. Iar competitia in teritoriu este din ce in ce mai dura, apreciaza analistii. De fapt, leasingul calca pe urmele altor servicii financiare. Dupa dezvoltarea puternica a retailului bancar, cresterea exploziva a creditului de consum, este randul leasingului sa fie din ce in ce mai prezent pe piata romaneasca.

    Mai mult, firmele din domeniu asteapta o modificare a legislatiei, care ar putea da un nou impuls pentru expansiune. In proiectul de lege aflat in discutie cu legiuitorii vor fi clarificate sau introduse noi operatiuni, precum „sub lease“, „sale lease back“ si „leasing sindicalizat“. Acestea ar permite companiilor sa-si diversifice si mai mult gama de servicii oferite.

    In plus, analistii mizeaza pe dezvoltarea unor domenii precum leasingul imobiliar, care pana acum nu a atras atentia decat printr-un caz neplacut – intrarea in incapacitate de plata a MTS Leasing, cel mai agresiv promotor al acestui tip de activitate. Chiar si cu unele probleme de natura legislativa, piata de leasing a crescut puternic in opt ani. Dupa startul relativ timid din 1998, anul urmator celui in care a fost introdusa legislatia privitoare la activitatea de leasing, au urmat trei ani cu cresteri explozive care au dus la dublarea valorii contractelor de la an la an.

    Apoi, primul regres, in 2002, cand – parca speriata de posibilitatea de a depasi pragul miliardului de euro – piata de leasing a scazut cu 7%. Insa societatile de leasing si-au regasit suflul in anul urmator, cand valoarea contractelor a crescut cu peste 50%, pana la 1,4 miliarde de euro.

    Anul 2004 a confirmat trendul crescator, alte 400 de milioane de euro adaugandu-se la portofoliul firmelor de profil. Aceasta evolutie a avut loc in conditiile in care leasingul a trebuit sa depaseasca un impediment psihologic, si anume preferinta pentru proprietate a clientului roman. In cadrul unui contract de leasing, finantatorul este proprietarul bunului pana la achitarea in totalitate a ratelor, beneficiarul avand doar dreptul de a-l utiliza si de a-l cumpara la final prin achitarea valorii reziduale.

    Este drept ca si pe fondul unei lipse de posibilitati financiare, cei aproape 50.000 de clienti, care aveau contracte in derulare in 2004, au inteles ca profita mai mult din exploatarea unui bun decat din detinerea acestuia. Numarul de clienti este in continua crestere, valoarea contractelor creste la randul ei, pragul de doua miliarde pare ca va fi depasit, legislatia va fi, intr-un final, modificata.

    Ramane o singura intrebare fara raspuns pentru moment: cand va ajunge piata de leasing la potentialul de 4-5 miliarde de euro?

  • Cine face piata

     1.000 de companii au inregistrat ca obiect de activitate activitatea de leasing, dar numai 200 sunt active in acest domeniu. Circa 40-50 aduna cam 75% din valoarea contractelor.

    BANCI: Dintre cele 200 de firme de leasing, 10% sunt afiliate unor banci. Exemple: BCR Leasing, UniCredit Leasing, BRD Sogelease etc.

    CAPTIVE: 15% din societatile de leasing sunt afiliate unor furnizori de produse. Exemple: Tiriac Leasing, Romstal Leasing etc.

    INDEPENDENTE: 75% din firmele de leasing sunt independente. Exemple: Motoractive Leasing, International Leasing etc.

  • LEASING: Eliberati-va banii!

    Ai investit milioane de euro in asa-numitele mijloace fixe, fie ca e vorba de cladiri sau de utilaje. Constati, acum, ca nu mai ai bani pentru investitii, iar banca nu-ti mai da pentru ca deja te-ai imprumutat prea mult. Cum iesi din capcana? Printr-un instrument financiar familiar oamenilor de afaceri din alte tari, care abia incepe sa patrunda in Romania: asa-numitul „sale lease back“.

    O tranzactie de tip „sale lease back“ a avut loc chiar la inceputul acestei luni pe piata imobiliara. Un producator de echipamente electrice, Adrem Invest, care isi construise in zona Otopeni un spatiu industrial, a ajuns in cele din urma la concluzia ca spatiul era de fapt prea mare pentru nevoile sale si a decis sa vanda cladirea, ramanand chirias al cumparatorului. Acesta ar fi un exemplu de „sale lease back“. „Practic, este o modalitate de finantare alternativa“, spune Muler Onofrei, directorul departamentului industrial din cadrul Eurisko – compania care a intermediat tranzactia.

    Cumparatorul cladirii este Cascade Empire, parte a grupului Schweighofer, cu activitate in industria lemnului. Cladirea cumparata de Cascade Empire face parte dintr-un complex de hale avand o suprafata de depozitare de 860 de metri patrati, precum si o suprafata de birouri de 480 de metri patrati. Muler Onofrei de la Eurisko nu este la prima experienta de intermediere a unui „sale lease back“. „In urma cu un an si jumatate, am incercat sa vindem printr-o metoda similara o cladire cu spatii de birouri si industriale“, povesteste Onofrei. „Din pacate, nu am gasit un investitor.“ Lipsa investitorilor este, de altfel, si principalul obstacol in dezvoltarea finantarii prin lease back.

    Investitorii intr-un astfel de proiect pot fi companii comerciale, banci, firme de leasing (mai ales atunci cand vorbim de echipamente industriale). „Bunurile pentru care se poate oferi acest produs sunt imobile, echipamente sau vehicule; este un produs utilizat de companiile care doresc sa obtina capital de lucru“, explica Florentina Taudor, director de vanzari la compania de leasing Motoractive. „Avantajele utilizatorului sunt atragerea rapida de capital de lucru si utilizarea neintrerupta a bunului respectiv, pentru a carui utilizare va plati periodic rate de leasing“, adauga Taudor.

    Motoractive ofera „lease back“ clientilor sai, iar pana acum bunurile pentru care s-a putut aplica acest sistem au fost echipamentele din industria constructiilor, industria alimentara si vehicule. De altfel, companiile de leasing ale unor banci importante precum HVB sau UniCredit Romania au in portofoliu aceasta metoda de finantare alternativa. De ce nu o gusta insa investitorii? Bancile o considera o metoda destul de sofisticata, greu de asimilat de catre angajati – si nici nu sunt stimulate sa dezvolte astfel de produse, creditul de consum oferindu-le deocamdata suficiente resurse de crestere. Nici creditele pentru IMM-uri, in jurul carora atat actuala, cat si fosta guvernare au facut mult tam-tam, nu functioneaza prea bine, pe motiv ca evaluarea unui plan de afaceri (principalul gaj intr-o astfel de situatie) este o activitate considerata riscanta de bancile romanesti.

    Cat despre companiile de leasing, raspunsul la intrebarea de ce „lease back“ nu e un instrument folosit frecvent ni-l da tot directorul de vanzari de la Motoractive. Principalele cauze, in opinia Florentinei Taudor, sunt lipsa de  popularizare a produsului, valoarea mare necesara pentru a se justifica operatiunea si costurile mari in comparatie cu un credit.

    „In cazul vehiculelor, dezvoltarea acestei modalitati de finantare este legata si de maturitatea pietei de second hand. «Lease back»-ul presupune o estimare exacta a valorii de piata, o estimare a valorii reziduale si o asumare a valorii reziduale la sfarsitul perioadei de leasing“, adauga Florentina Taudor.

    Ramanand la discutia despre vehicule, o data cu dezvoltarea si maturizarea pietei second hand, firmele de leasing vor avea la dispozitie instrumente de estimare si revalorificare eficiente si sigure. Astfel, deschiderea acestora catre metodele alternative, cum ar fi „lease back“, va fi mai mare.

    In cazul echipamentelor si imobilelor, reticenta firmelor de leasing e cauzata, pe langa motivele descrise, si de valorile mari de achizitie. Dar daca o companie are nevoie de lichiditati, de ce nu apeleaza la un credit, mai ales ca „sale lease back“ este mai scump decat un imprumut bancar? „Lease back“ implica niste costuri mai mari din cel putin doua perspective: transferul proprietatii necesita asistenta juridica, iar dobanda in cazul leasing-ului este mai mare cu 1-2% decat in cazul unui credit. Valeriu Ionescu, consultant financiar, identifica trei motive care ar determina o companie sa prefere „lease back“-ul unui credit obisnuit.

    „Valoarea la care este evaluat mijlocul fix respectiv este mai mare decat in cazul constituirii acestuia drept gaj. In al doilea rand, tratamentul fiscal aplicat in cazul «lease back» poate fi mai avantajos decat la un credit“, comenteaza Ionescu.  „Nu in ultimul rand, compania care recurge la «lease back» se poate afla in situatia de a fi supraindatorata la banci, aspect care i-ar bloca accesul la noi credite.“

    De exemplu, operatorul de telefonie Deutsche Telecom, in perioada crizei telecom de la inceputul anilor 2000, a obtinut intrari de cash in valoare de miliarde de euro prin „sale lease back“ pentru zeci de cladiri pe care le detinea in acel moment. Deutsche Telecom a optat pentru aceasta metoda pentru ca era supraindatorata la institutiile financiare din cauza investitiilor masive pe care le facuse in tehnologia UMTS, iar din cauza asta nu mai avea acces la imprumuturi noi.

    Ce prevede legislatia romaneasca vizavi de acest instrument? Termenul „lease back“ nu figureaza in legislatia actuala.

    Totusi, in Ordonanta de Guvern 51/97 privind leasing apar referinte la o operatiune de acest tip: mai concret,  prevederile ordonantei privind leasing-ul se aplica si in situatia in care o  persoana juridica isi vinde echipamentul industrial unei societati de leasing pentru a-l utiliza ulterior in leasing, cu obligatia de rascumparare.

    La ora actuala este in pregatire un proiect de modificare a legii leasing-ului care, printre altele, prevede introducerea termenului de „lease back“, ceea ce va clarifica lucrurile si va da mai mult curaj si furnizorilor, si beneficiarilor sa recurga la acest instrument de finantare. Dragos Marinescu, avocat in cadrul UniCredit Leasing Romania, spune ca operatiunea de lease back este partial reglementata si in momentul de fata, dar este restransa la persoanele juridice si echipamente industriale.

    „Proiectul de modificare a legii leasing-ului prevede extinderea operatiunii si la persoanele fizice si alte mijloace fixe“, adauga Dragos Marinescu.  Companiile de leasing fac „lease back“ si pentru alte mijloace decat echipamentele industriale, deoarece actuala lege, desi nu are reglementari speciale, nici nu interzice aceste operatiuni.

    „In mod sigur, reglementarea acestui produs, precum si maturizarea pietei de vehicule/echipamente second-hand, aparitia unor canale sigure de valorificare, vor contribui la dezvoltarea «lease back»“, completeaza Florentina Taudor de la Motoractive.

    Simplificand lucrurile, raspandirea „lease back“-ului drept mijloc de finantare alternativ (si datorita imbunatatirii legislative) poate aduce o gura de oxigen companiilor in fata carora usile bancilor s-au inchis, pe fondul supraindatorarii.

    Practic, sediul firmei, utilajele sau parcul de masini devin o sursa de finantare importanta la care putini manageri se gandesc. Tocmai pentru ca e chiar sub ochii lor.

  • Ce este „lease back“

    Termenul „lease back“ desemneaza operatiunea prin care un mijloc fix (cladiri, vehicule, echipamente) este vandut catre un investitor si rascumparat in leasing.

     

    AVANTAJUL LEASE BACK: Deblocarea unui volum mare de cash pentru alte investitii sau drept capital de lucru.

     

    CINE ESTE CUMPARATORUL: De obicei este o banca, o companie de leasing sau un investitor (mai ales in cazul terenului si cladirilor).

     

    LEASE BACK VERSUS CREDIT: „Sale lease back“ este mai scump decat creditul bancar insa are cel putin trei avantaje: valoarea la care sunt evaluate activele este mai mare, avantaje fiscale, posibilitatea de finantare alternativa in cazul ca indatorarea la banca este prea mare.

  • Bucluc in industria tequilei

    Tequila nu mai duce cu gandul doar la voie buna, cel putin in Mexic. Pe de o parte, producatorii isi freaca mainile de satisfactie cu gandul la recordul de 210 milioane de litri produsi pana la finele anului. Pe principala piata externa – SUA – vanzarile de tequila au inregistrat si ele o noua culme: in 2004 s-au consumat nu mai putin de 8,5 milioane de sticle de tequila. Marile distilerii precum Jose Cuervo si Tequila Sauza au in posesie rezerve mari de agava albastra – planta care da bauturii gustul dulceag.

    De partea cealalta, insa, furnizorii de agave nu primesc cu bucurie vestea buna pentru procesatori. Cei 12.000 de mici crescatori de agave din Mexic sunt in pericol, scrie Newsweek. Preturile au scazut de la maximumul de 1,70 dolari kilogramul de miez de agava in 2002, la 14 centi, in prezent. In ultimele trei luni, mii de crescatori de agave au montat baricade in fata portilor a cinci distilerii, cerand cresterea preturilor. Criza aminteste de cea de la mijlocul anilor ‘90, cand producatorii au scazut productia intentionat, pentru a protesta fata de pretul prea mic pe care il incasau.

    Intre timp, preturile au revenit la normal si au crescut cu 300% in 2000. In replica, principalii producatori de tequila au inceput sa-si construiasca propriile ferme. Proprietarii care detin si plantatii, si distilerii reprezinta in prezent 40% din totalul furnizorilor de agava. „In urmatorii sapte ani, numarul micilor crescatori va scadea cu peste 50%“, spune Salvador Gutiérrez, un expert in industria tequilei la Universitatea din Guadalajara.

    Evenimente similare se produc si in alte state din America Latina. Recent, in Argentina, datorita extinderii culturilor de soia, 150.000 de fermieri a trebuit sa-si paraseasca locurile natale, pe masura ce marile companii agricole isi insuseau terenurile cultivate odinioara cu orez, cartofi sau porumb.

  • CIA cauta la suprafata

    Sa te uiti la televizor si sa asculti radioul pentru a afla ce mai pun la cale teroristii este cu siguranta mult mai putin costisitor decat sa platesti miliarde de dolari pentru a instrui agentii sub acoperire sau a asculta telefoanele. Drept urmare, CIA vrea sa creeze un departament care sa culeaga informatii neclasificate din articole de cercetare, pamflete religioase, website-uri, chiar si carti de telefoane, dar care pot fi vitale securitatii Statelor Unite, scrie revista Time. Bugetul noului departament – care va fi deschis, potrivit unor inalte surse din CIA, la 1 octombrie – va fi de aproape 100 de milioane de dolari si va fi atent monitorizat de John Negroponte, directorul Serviciilor Nationale de Informatii.

    „Vrem ca acest serviciu sa fie unul separat si identificabil in cadrul CIA, astfel incat sa stim cu siguranta ce investitii au fost facute, nici un ban nu va fi folosit fara aprobare“, spune un reprezentant oficial al lui Negroponte. Guvernul american a fost criticat in trecut pe motiv ca, desi informatiile publice s-au dovedit valoroase, s-a dat mai mare importanta informatiilor secrete.

    Un exemplu este momentul in care CIA nu a reusit sa prevada, in 1998, un test nuclear in India, desi primul-ministru al tarii a dus o campanie in care promitea lansarea unui program de testare a armelor nucleare.

    Daca nu apare stampila „secret“, informatia nu se prea ia in serios, spune si Michael Scheuer, fost director al unui departament CIA special creat pentru Osama bin Laden. „Nu exista metoda mai buna sa afli ce urmeaza sa faca bin Laden, decat sa citesti ce-a mai zis el“, conchide Scheuer.

  • De bine si de rau despre Bulgaria

    Bulgaria a avut un surplus bugetar de peste un miliard de leva (peste 511 milioane de euro) in prima jumatate a anului, se arata intr-un raport al ministrului de finante, Milen Velcev. Pentru prima jumatate a lui 2005, veniturile bugetare au atins 5,9 miliarde de leva (peste 3 miliarde de euro), cu 15% mai mult ca anul trecut, in aceeasi perioada. Cresterile cu 16,1% a veniturilor impozabile si cu 12,9% a celor neimpozabile au contribuit, in egala masura, la majorarea veniturilor bugetare de anul acesta.

    Banca Nationala a Bulgariei (BNB) a publicat pe 8 august ultimele date cu privire la balanta de plati a tarii. Deficitul de cont curent al Bulgariei a ajuns, in prima jumatate a anului, la 6,5% din PIB, cu 1,5% in crestere fata de anul trecut, in aceeasi perioada. Astfel, deficitul de cont curent era, la sfarsitul lunii iunie, de 1.372 de miliarde de euro, fata de 961,9 miliarde de euro cu un an inainte, crestere pusa pe seama majorarii deficitului comercial. Deficitul comercial al tarii a ajuns la 8% din PIB in prima jumatate a acestui an. Exporturile au crescut cu 21,1%, iar importurile cu 23,5%.

    Bulgaria a adoptat un sistem monetar restrictiv, care fixeaza leva in functie de euro. Acest aranjament nu permite guvernului sa protejeze economia interna cu ajutorul instrumentelor monetare. Un alt motiv de ingrijorare a fost scaderea investitiilor straine directe la 723,2 milioane de euro in perioada ianuarie-iunie, de la 847,7 milioane de euro in 2004. Investitiile straine directe au acoperit, in iunie, 52,7% din deficit, fata de 88,1% cu un an inainte. Scaderea investitiilor straine directe este un fenomen temporar, si va reveni, in curand, la cotele anterioare, sunt de parere expertii.

  • Profit din forme ca forma de profi

    Putini dintre noi admiram forma aerodinamica a aspiratorului, atunci cand ne grabim sa terminam curatenia saptamanala. Dar designul industrial este o industrie in sine si nici una dintre formele lucrurilor de care ne folosim zilnic nu este accidentala.

    In Polonia, bunaoara, designerii profesionisti sunt, in general, absolventi ai Academiei de Arte Frumoase. Si, asa cum un design reusit trebuie sa fie si aspectuos si practic, multi designeri incearca sa se foloseasca de calitatile artistice pentru a scoate profit, scrie Warsaw Business Journal.

    Chiar daca opera artistilor polonezi este foarte apreciata la competitii internationale si la expozitii de design interior, succesul lor se termina, de cele mai multe ori, aici. Cand vine vorba de implementarea sau promovarea ideilor, acestia nu pot decat sa-i invidieze pe italieni sau pe scandinavi, pentru care designul a devenit o industrie nationala. In timp ce unii dau vina pe guvern, care nu face destule pentru a le promova creatiile, altii sunt de parere ca artistul ar trebui sa observe piata, sa vina in intampinarea nevoilor clientilor si sa-si gaseasca nisa.

    Un model de succes este Wzornik, o companie de design industrial ale carei venituri s-au ridicat anul trecut la peste 3 milioane de zloti (aproape 746.000 de euro). In zece ani, Wzornik a devenit unul din principalii furnizori de servicii in domeniul designului de produs.

    Unul dintre cei mai faimosi designeri polonezi, Tomasz Augutyniak, acum director de design la Com40, a lucrat si el cu Wzornik. In prezent, 95% din mobila produsa de Com40 merge catre gigantul scandinav Ikea si este exportata catre mai multe tari. In acelasi timp, compania si-a lansat propriul brand – Comforty – si a deschis un lant de magazine in Polonia.

    „Designerul polonez de mobila nu este mai nepriceput decat italianul sau englezul, insa cei care decid ce e promovat si cine produce sunt oamenii de afaceri, iar acestora le lipseste curajul“, spune Augustyniak. „Produsele de masa aduc cele mai importante profituri, iar atunci cand vor sa cumpere, ei opteaza pentru produse cu un nume cunoscut“, mai spune Augustyniak.

    Problema nu e cererea – dovada fiind valoarea exporturilor de mobila poloneza (aproape 497 de milioane de euro), care reprezinta 80% din productie.

    Din pacate, nu de acelasi succes se bucura designul polonez. Augutyniak nu-si pierde insa speranta. „Nu cred ca Polonia va deveni vreodata un etalon pentru industria designului, asa cum este Italia, deoarece pasiunea pentru frumusete si arte frumoase este deja traditionala acolo.

    Pentru ca designul sa devina o ramura importanta a economiei, trebuie sa existe nevoi sociale. Iar acestea au fost distruse in perioada comunista.

    Insa tot mai multi tineri, neatinsi de experientele comuniste, vor sa se inconjoare de obiecte frumoase si sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru un design reusit.“

  • BURSA: Marile sperante

    De cativa ani, bursa de energie electrica slovena face planuri de expansiune. Si ungurii si-au instalat platforma pentru a face bursa si incep sa emita pretentii. Cei interesati de regionalizarea bursei de energie privesc si spre Viena. Iar saptamana trecuta, reprezentantii Romaniei au discutat cu Banca Mondiala proiectul de infiintare a bursei regionale a energiei electrice la Bucuresti.

    O cifra care l-a facut aproape fericit la sfarsitul lunii iulie pe directorul Operatorului Comercial al Pietei de Energie Electrica din Romania (OPCOM): 9,47%. Aceasta este ponderea din totalul energiei electrice produse in Romania care a fost tranzactionata la bursa luna trecuta. „Este un nivel absolut multumitor pentru prima luna de functionare a bursei romanesti de energie, mai ales daca ne gandim ca, de exemplu, EEX (bursa de energie electrica germana) tranzactioneaza intre 10 si 15% din energia electrica produsa in Germania“, a declarat pentru BUSINESS Magazin presedintele OPCOM, Victor Ionescu.

    Bursa de la Bucuresti, unde sunt inscrisi 46 de participanti (predominant producatori si furnizori, intre care filialele Electrica, Hidroelectrica, Termoelectrica, Nuclearelectrica sau complexurile energetice Craiova, Rovinari si Turceni), tranzactioneaza zilnic energie intre 5 si 15% din productia interna, incepand din 30 iunie. „Totul se intampla online si anonim. Nu se poate pune problema intelegerilor intre membri, a stabilirii unor carteluri. De fapt, asta a fost si ideea initiala a infiintarii acestor burse: fuga din calea dictaturii preturilor“, sustine Victor Ionescu.

    Bursa de energie electrica de la Bucuresti se afla in proprietatea statului, prin operatorul de transport Transelectrica. Daca OPCOM ar deveni bursa regionala, este posibil ca operatorii nationali din fiecare stat participant sa preia participatii la bursa. Echipamentele au fost furnizate de firma franceza Areva T&D si dezvoltate in cadrul programului Uniunii Europene Phare 2000. Contractul incheiat a fost de 3,6 milioane de euro, facand parte dintr-un contract mai mare, de 82 de milioane de dolari, pe care Banca Mondiala l-a acordat Transelectrica.

    Bursa permite tranzactionarea energiei electrice la pretul stabilit in ziua negocierii, cu livrare la o data ulterioara. Fiecare participant la bursa de energie trebuie sa fie licentiat de ANRGN drept producator sau furnizor si apoi sa semneze o conventie cu OPCOM. Prin semnarea acordului de participare la OPCOM, fiecare participant primeste o cheie electronica de acces in sistem (USB Token). In fiecare zi la ora 14, fiecare participant care a ofertat vede toate informatiile generale ale pietei din ziua respectiva si din arhiva, dar si propriile date, mai precis ce a ofertat, rezultatele tranzactiilor, ce are de incasat si ce obligatii de plata are. Sambata, tot la ora 14, are sumarul saptamanii, o centralizare a pozitiilor de vanzator sau cumparator. Nu poate vedea si paginile personale ale celorlalti participanti. De la 1 iulie, din 46 de participanti inscrisi, in fiecare zi au fost activi intre 25 si 30.

    Dar cum functioneaza bursa? Participantii depun oferte de vanzare sau cumparare, pe care le pot modifica in fiecare ora, pana la inchiderea sedintei. „Ei pot depune dimineata la sapte o oferta, care poate fi facuta pentru toata saptamana sau poate fi modificata in ziua respectiva, in functie de ce informatii mai aduna din piata. Participantul poate aduce in piata orice cantitate de energie, iar oferta pe care o depune este de tip binom, adica are doua componente, pret si cantitate, si poate fi discretizata in 25 de paliere in functie de fiecare interval orar“, explica directorul OPCOM. Exista si oferte de 1 RON, dar si oferte de 500 RON, care indica o nevoie acuta de vanzare sau cumparare. Ofertele de vanzare se ordoneaza crescator dupa pret si cantitate, iar cele de cumparare descrescator, astfel incat la intersectia celor doua curbe se stabileste pretul de inchidere a pietei si cantitatea care este tranzactionata pentru ziua urmatoare, echivalenta pietei spot.

    Discutiile recente cu cei de la Banca Mondiala pentru infiintarea la Bucuresti a unei burse balcanice a energiei ii fac pe oficialii OPCOM sa viseze deja la zona pe care aceasta ar putea s-o acopere in estul Europei. „Este vorba in primul rand de Ungaria, cu care am purtat discutii saptamana trecuta, pentru ca traderii maghiari sa vada ce avantaje au daca incep sa tranzactioneze pe bursa de la Bucuresti. Este vorba apoi de tarile din spatiul ex-iugoslav, de Grecia si Bulgaria“, spune Victor Ionescu. Din 2006, operatorii din tarile vecine vor avea posibilitatea sa testeze sistemul, care ar trebui sa fie functional in 2007, iar in 2008 sa aiba loc deja primele tranzactii.

    Calendarul OPCOM nu este insa privit la fel de optimist si din alte unghiuri ale pietei. Jean Constantinescu, seful Institutului Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie si unul din initiatorii OPCOM in 2000, este de parere ca daca bursa romana nu va urgenta functionarea bursei financiare (constituita din tranzactii financiare legate de energie), va pierde sansa de a deveni bursa regionala. „OPCOM ar fi singura institutie economica romaneasca de importanta regionala. Dar lucrurile nu se misca foarte repede si ar fi pacat de toate reusitele acestei burse de pana acum“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Jean Constantinescu, care considera ca rezultatele OPCOM pe prima luna sunt rezonabile, chiar bune pentru Romania.

    Dar, desi priveste cu un ochi critic ritmul OPCOM, Jean Constantinescu este de acord ca exista si varianta in care lucrurile ar merge bine si OPCOM ar putea deveni bursa regionala. „In primul rand, trebuie intocmit repede cadrul legislativ pentru bursa de energie electrica  pentru piata financiara si infiintata casa de clearing in acest an“, spune seful IRE. In circumstantele actuale, un lucru nu se va schimba. Desi piata de energie electrica s-a deschis de la 1 iulie la 83,5%, de aceasta beneficiaza deocamdata doar marii consumatori industriali. Majoritatea energiei electrice din sistemul romanesc face inca obiectul contractelor reglementate sau negociate bilateral, iar faptul ca exista o bursa a energiei cu pretentii de centru regional nu schimba cu nimic aceasta situatie.