BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • CINE ESTE SPAR?

    Retailerul de origine olandeza Spar a avut in 2004 vanzari de 27,5 miliarde de euro, in crestere cu 4% fata de 2003. Reteaua opereaza la nivel international peste 15.000 de magazine in 34 de tari.

    INCEPUTURILE: Spar a fost fondat in Olanda, in 1932, de Adriaan van Well, sub forma unei retele de magazine alimentare care opera sub numele „De Spar“.

    DEZVOLTAREA: Conceptul Spar a inceput sa se extinda si in afara granitelor Olandei la sfarsitul anilor ‘40, prima tara fiind Belgia. Trei ani mai tarziu, a aparut Spar International, al carui rol era sa coordoneze schimbul de cunostinte intre tarile in care operau magazine Spar. Pe parcursul anilor ‘50 a avut loc o puternica expansiune a conceptului Spar prin toata Europa. In 1963, au fost deschise primele magazine in Africa de Sud, iar in 1977, Japonia s-a alaturat pe lista tarilor in care era prezent grupul. Cele mai importante piete pe care Spar a intrat in ultimii 20 de ani sunt Argentina si Australia.

    FORMATE: Spar opereaza patru tipuri de magazine: supermarket Spar (supermarket de proximitate, cu suprafata cuprinsa intre 200 – 1.000 mp); Eurospar (supermarket pentru cumparaturi saptamanale, cu suprafata cuprinsa intre 1.000 si 3.000 mp); Interspar (hypermarket); Spar Express (magazine de tip convenience, cu o suprafata de 100 – 200 mp).

  • INVESTITII: Unele dintre cele mai mari castiguri le va aduce segmentul rezidential

    2005 a aratat ca majoritatea oamenilor de afaceri prefera sa-si plaseze banii in banci sau in investitii imobiliare. Plasamentele sunt sigure si, in cazul celor in real-estate, au randamente foarte bune. Sa fie singurele variante? Nu neaparat, este raspunsul bancherilor.

    Exista inca multi directori financiari care nu sunt foarte constienti ca trebuie sa gestioneze foarte strans disponibilitatile companiilor. Multi au inca o anumita inertie in a lua masurile de investitii potrivite“, spune Aurelian Dochia, director general, BRD/SG Corporate Finance. In opinia sa, preferinta oamenilor de afaceri pentru deja clasicele depozite bancare sau investitii imobiliare ar putea fi „deturnata“ de o diversificare a pietei. Iar 2006 este anul care ar putea aduce o diversificare a preferintelor pentru investitii. Din cate spun bancherii, o buna parte dintre oamenii de afaceri incep sa-si indrepte atentia si catre certificatele de trezorerie, plasamente in obligatiuni, dupa cum „incep sa fie interesante si plasamentele in fonduri de investitii“. Si tot ei se gabesc sa adauge ca, in cazul celor care au un anumit apetit pentru risc, piata de capital poate fi o optiune interesanta.

    Bursa poate aduce profituri bune, asa cum au aratat-o si cresterile din 2005, dar gradul de risc este mult mai ridicat. „Daca plasezi bani la Bursa, s-ar putea sa ai surpriza ca atunci cand ai nevoie de bani sa nu poti sa vinzi actiunile respective sau pretul lor sa fie mic“, explica Dochia. Motiv pentru care, adauga el, „Bursa nu prea e folosita de catre companii“.

    Asa cum nu prea sunt folosite nici plasamentele in strainatate, desi, odata cu liberalizarea contului de capital, exista si aceasta varianta. Pentru companiile care nu au presiuni pe cash flow, fondurile mutuale vor fi si ele interesante. 

    Titlurile de stat sunt o alta varianta de investitie pe care companiile o vor prefera in acest an, crede Robert Kovacs, de la Trezoreria HVB Bank. Alaturi de ele, raman „dobanzile bancare in crestere, investitiile in actiuni – pentru companiile care pot investi in aceste produse – si investitiile imobiliare“. In opinia sa, faptul ca volumul emisiunilor de titluri de catre Ministerul Finantelor a fost foarte redus, iar in ultimul trimestru al anului trecut nu a avut loc nici o astfel de emisiune, a fost unul dintre motivele pentru care multe dintre companii au preferat sa-si investeasca banii in domeniul imobiliar sau sa-i plaseze la banci. Fapt care a dus la o lichiditate mare in piata. „Pe de alta parte, nici BNR nu a sterilizat excesul de lichiditate si, astfel, dobanzile au atins niveluri minime istorice“.

    „In general companiile au un apetit pentru risc mai redus“, adauga Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management, motiv pentru care prefera titluri purtatoare de dobanzi – depozite, obligatiuni sau fonduri de investitii ce investesc preponderent in obligatiuni sau pe piata monetara. „In actiuni nu prea investesc“, adauga el. In schimb, admite si Ion, la unison cu ceilalti bancheri intervievati, investesc puternic in imobiliare. Si o fac chiar daca lichiditatea unei astfel de investitii este mai redusa, iar „solutia plasamentelor in domeniul imobiliar este cumva anormala“, completeaza Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari din Romania. „Incetinirea cresterii economice din ultimele noua luni ale anului trecut este vizibila si prin excesul de lichiditate al companiilor romanesti, care nu gasesc oportunitati de investitie viabile in domeniul lor de activitate“, adauga el.

    Iar pentru ca plasarea resurselor financiare in depozite bancare este descurajata de dobanzile mici oferite, multe companii au recurs la investitii imobiliare in speranta ca pretul acestora  va continua sa creasca, oferind randamente atractive. „Aceasta solutie este anormala si valabila numai pe termen scurt, pana cand ciclul economic isi va relua trendul ascendent“, incheie Cabat. Sa fie insa plasamentele imobiliare doar o solutie de moment? Sau randamentele mari vor continua sa atraga oamenii de afaceri catre acest domeniu?
    Desi, de-a lungul timpului, a reinvestit 75% din profit in propria companie, Gabriel Mardarasevici si-a creat un portofoliu imobiliar a carui valoare depaseste acum 4 milioane de euro. Omul de afaceri din Iasi si-a vandut afacerea, integratorul IT Radix – in care era actionar principal – americanilor de la Ness Technologies -, intr-o tranzactie a carei valoare totala depaseste noua milioane de dolari.

    In urma cu doi-trei ani, el a devenit proprietarul sediilor companiei din Iasi si Bucuresti. In aceste doua orase, Mardarasevici a cumparat si apartamente pentru angajati. Care sunt motivele pentru care a preferat sa investeasca in imobiliare? „In primul rand, cumparandu-ne sediile am scazut cheltuielile companiei cu chiria. Si, doi la mana, am dobandit niste active cu care, la o adica, puteam depune garantii pentru credite“, explica Mardarasevici – actual director general al Ness Technologies Romania. El a ramas in continuare proprietarul sediilor companiei, obiectul tranzactiei facandu-l doar business-ul Radix. Mardarasevici considera ca real-estate-ul a adus, si inca mai aduce, randamente superioare investitiilor pe piata de capital sau plasamentelor bancare. „Traim intr-o nisa de timp in care randamentul pietei imobiliare este mai mare“, explica omul de afaceri.

    Pe langa plasamentele in sedii de firma sau apartamente pentru salariati, el a investit si in turism. A construit un minihotel si doua vile in localitatea Panaciu, de langa Vatra Dornei, avand o capacitate totala de cazare de circa 40 de camere. „Aceasta investitie nu o vad ca pe una de real-estate, valoarea sa constand in potentialul sau turistic“, explica Mardarasevici. Pe de alta parte, Horia Galateanu, directorul companiei de real-estate Metropola Imobiliar, este de parere ca investirea surplusului de cash al companiilor in real-estate nu este neaparat o tendinta generala.

    In opinia sa, o astfel de decizie poate avea mai multe motivatii: fructificarea speculativa a unor oportunitati, siguranta conferita de investitia imobiliara in general sau diversificarea prin intrarea intr-un business nou. Cat despre tendinta firmelor de a-si construi sedii proprii, Galateanu invoca nevoia de personalizare a cladirii.

    „Dar aceasta conditie poate fi satisfacuta si de un dezvoltator care construieste dedicat“, explica directorul Metropola Imobiliar. Pe de alta parte, construirea unui sediu propriu are si dezavantaje, pentru ca „un sediu propriu te limiteaza si iti reduce flexibilitatea de a te muta chiar daca ti-a crescut numarul de personal si ai nevoie de mai mult spatiu“, mai spune Galateanu.

    Tiberiu Urdareanu, presedintele si proprietarul grupului de firme UTI, confirma faptul ca un sediu propriu nu iti aduce doar avantaje. „Dimpotriva, atunci cand ai propriul sediu de birouri apare o grija in plus – aceea de a administra imobilul“, spune el. Presedintele UTI, care a cedat recent 30% din afacere fondului de investitii AIG Investment Fund pentru 20 de milioane de dolari, a anuntat ca grupul sau va construi un nou sediu central in Bucuresti, reprezentand o investitie de 18 milioane de euro.

    „Principalul motiv pentru care construim aceasta cladire este dorinta de a avea mai multa prestanta in calitate de companie care vrea sa se listeze la bursa pentru patru-cinci ani“, explica Urdareanu. Investitii imobiliare importante a facut si retailer-ul de electronice si electrocasnice Altex.

    Anul acesta, grupul condus si detinut de Dan Ostahie a preluat pentru sapte milioane de euro pachetul majoritar al Cometex Suceava – companie care detine spatii comerciale in Moldova. Dan Ostahie a aratat in momentul achizitiei ca noul centru ii permite consolidarea businessului de real-estate al Altex. Compania a mai cumparat un alt spatiu comercial in 1999, pentru 500.000 de euro, in care a mai investit 600.000 de euro.

    Pentru toti acesti antreprenori, investitiile imobiliare au fost cel mai simplu si mai sigur mod de a-si plasa profitul. Va ramane aceasta realitate valabila si in 2006? Agentiile imobiliare avertizeaza: randamentele investitiilor imobiliare ar putea scadea cu circa 10% anul acesta. Chiar si asa, ar ramane cu mult peste un clasic depozit bancar si cu mult mai putin riscante decat o investitie pe Bursa.

  • Unde sa investim

    Aveti bani si nu sunteti foarte siguri in ce sa-i investiti? Iata cateva sugestii.

    BURSA DE VALORI: In acest caz, riscul este mai ridicat, insa si rezultatele au fost pe masura – cel putin anul trecut. Bursa a adus cresteri medii de 50%, iar cine a investit doar in SIF-uri a castigat 175%.

    INVESTITII IMOBILIARE: Randamentul mediu al unei investitii in Romania variaza intre 15 si 35%. Rezidentialele si retailul pot aduce cresteri si mai mari. Agentiile imobiliare avertizeaza insa ca aceste randamente ar putea scadea cu 10% in 2006. Cu toate acestea, Romania va ramane o piata mai atractiva decat centrul si vestul Europei.

    FONDURI MUTUALE: Aceste instrumente devin un instrument de plasament din ce in ce mai popular, dupa ce imaginea lor a fost puternic afectata de crahul FNI. Fondurile de actiuni au adus in 2005 un castig mediu de 35%, iar cele diversificate de 30%

    PLASAMENTE BANCARE: Ani la rand, bancile au adus castiguri bune celor care nu voiau sa-si bata capul cu instrumente de investitii sofisticate. Acum, bancile aduc o crestere anuala de cel mult 15%.

  • Investitia cu risc zero?

    Inceputul de an a adus Romania pe primul loc intr-un top al rentabilitatii investitiilor imobiliare din Europa. Firma de consultanta PricewaterhouseCoopers a apreciat ca o investitie pe piata imobiliara romaneasca ar putea aduce un randament de 500% in urmatorii zece ani. Dar in ce ar trebui plasati banii?

    Orice investitie in real-estate va aduce profit in urmatorii ani. Pe piata imobiliara poti sa castigi mai mult sau mai putin, dar in nici un caz nu vei pierde“, este de parere Alexandru Nitescu, directorul departamentului Investitii-Terenuri din cadrul companiei imobiliare Regatta. De fapt, Nitescu remarca faptul ca studiul PricewaterhouseCoopers nu face altceva decat sa confirme ceea ce au subliniat analistii imobiliari romani in ultimii doi ani, si anume, ca in aceasta perioada interesul investitorilor straini pentru piata imobiliara din Romania a crescut exponential.

    Nici macar aderarea la UE nu va stopa ritmul de dezvoltare, asa cum s-a intamplat in Cehia, Ungaria si Polonia. „Aici, piata imobiliara este atat de nedezvoltata incat nu se va repeta experienta Cehiei, Poloniei sau Ungariei“, asigura Alexandru Nitescu. La momentul aderarii, despre aceste piete se spunea ca sunt saturate, dar piata romaneasca „nu numai ca nu este saturata, nici macar nu este dezvoltata“, explica el. Investitorii care au avut curajul sa se aventureze pe piata imobiliara in anii cand Romania era perceputa ca o tara cu un grad ridicat de risc au avut profituri considerabile. In multe situatii, rentabilitatile obtinute din real-estate au eclipsat orice alte investitii. Sa luam, bunaoara, cazul terenurilor din unele zone ele Bucurestiului, a caror valoare a crescut de trei-patru ori in mai putin de un an. Dublari sau chiar triplari ale sumelor cerute pe un apartament din Capitala au fost la ordinea zilei in 2004.


    Poate ca astfel de evolutii nu se vor mai repeta, dar analistii subliniaza de fiecare data ca  piata imobiliara va ramane o sursa sigura de castig.

    Dar de unde vor veni castigurile cele mai mari? „Segmentul rezidential, spatiile comerciale si terenurile, in special cele agricole“, spune Radu Lucianu, partener in compania imobiliara Eurisko. El mizeaza pe dezvoltarea clasei de mijloc, care isi poate permite un credit imobiliar si pentru care „achizitionarea unei locuinte reprezinta afirmarea statutului social“. Pe de alta parte, centrele comerciale au „prins“ rapid pe piata autohtona, dar oferta de spatii este inca restransa. In acelasi timp, aderarea la UE ar putea face din Romania un important furnizor de produse agricole pentru piata comuna, crede Lucianu. „Investitorii sunt acum interesati de cumpararea de terenuri agricole, pe care le comaseaza in vederea constructiei de ferme“, arata acesta. Alexandru Nitescu imparte recomandarile in functie de profilul de risc al potentialului investitor si de suma de bani pe care acesta e dispus sa o aloce. Investitorii speculativi sunt indreptati in special catre achizitia de terenuri, in timp ce persoanele care prefera sa-si asume riscuri mai reduse sunt sfatuite sa cumpere un spatiu deja inchiriat.

    Cel mai mare profit poate fi obtinut prin achizitia unui teren in jurul unui mare oras – unde se va dezvolta ceva: fie un proiect de infrastructura, fie un parc comercial etc. Daca investitorul are la dispozitie o suma mai mare si posibilitatea de a accesa finantari bancare, constructia unui proiect poate aduce satisfactii si mai mari.

    „In segmentul rezidential, randamentul se obtine pe un termen mai scurt – fiind un produs destinat vanzarii -, in timp ce in cazul centrelor comerciale randamentul este pe termen lung, dar si cu profituri mai mari – fiind un produs destinat inchirierii si chiar revanzarii catre un investitor strategic“, apreciaza Radu Lucianu.

    Pentru moment, vazuta prin prisma analistilor, piata imobiliara pare a fi un nou „El Dorado“, cu atat mai mult cu cat acestia nu au avansat un termen in care cresterea s-ar putea  opri. „Nu stiu oameni in Romania care sa fi pierdut bani in real-estate“, era marturisirea de inceput a lui Alexandru Nitescu. Ramane de vazut cand va fi momentul in care se va spune: „iata primul om care a pierdut in real-estate“.

  • Gaz rusesc, via Bulgaria

    Romania va inaugura un al patrulea punct de intrare in tara a gazului rusesc de indata ce va gasi o solutie pentru alimentarea cu gaz a orasului Giurgiu. De data aceasta, drumul gazului va fi si mai lung: va trece prin Bulgaria.


    Criza gazului a facut tarile europene, fie si numai pentru cateva zile, sa se gandeasca la solutii alternative pe termen mediu si lung care sa elimine dependenta de Rusia. Pentru orasul Giurgiu insa, dependenta de gazul rusesc abia incepe. Anul acesta se va construi si se va da in folosinta prima conducta care sa alimenteze orasul dunarean cu gaze. Solutia statului roman pentru Giurgiu este o conducta legata nu la infrastructura romana de transport,  ci la cea bulgara, mai precis, la conducta care alimenteaza orasul bulgar Ruse, vecinul de peste Dunare al Giurgiului.

    Conducta care vine din Ucraina si traverseaza Romania prin Dobrogea (intra in tara prin Isaccea si iese pe la Negru-Voda) este cea care alimenteaza Bulgaria, implicit Ruse; din aceasta se va face o „ramura“ care va urca spre nord si din care va fi alimentat sudul Romaniei. Varianta este adoptata si batuta in cuie, dupa ce proiectul „Giurgiu“ a fost amanat timp de zece ani, in special pentru ca autoritatile nu erau de acord cu pretul pe care l-ar fi presupus racordarea Giurgiului la reteaua nationala de gazoducte. „Solutia initiala avea in vedere realizarea unei conducte de transport gaz pe directia Crevedia Mare – Giurgiu. Modificarea solutiei tehnice are drept efect reducerea considerabila a valorii lucrarilor de investitii de la 15,8 milioane euro la 3,4 milioane euro“, spune pentru BUSINESS Magazin directorul general al Transgaz, Florin Muntean.

    Conducta care va subtraversa Dunarea in regiunea dintre Ruse si Giurgiu va avea 11 km (dintre care sase pe teritoriul Romaniei) si o capacitate initiala de transport de 0,5 miliarde metri cubi pe an, conform datelor furnizate BUSINESS Magazin de Ministerul Economiei si Comertului (MEC). „Proiectul pentru realizarea conductei are la baza intelegerea dintre Bulgargaz, in calitate de operator al Sistemului de transport gaze naturale din Bulgaria, Wintershall AG, ca investitor pentru portiunea de traseu de pe teritoriul Bulgariei, si Transgaz Medias, in calitate de investitor si operator pentru partea romana“, spun oficialii MEC.

    Conform OUG 169/2005, constructia la conducta care va lega Ruse de Giurgiu va trebui sa inceapa in luna aprilie a acestui an si sa fie data in folosinta in octombrie 2006, numai bine pentru ca locuitorii orasului sa apuce sa isi cumpere centrale pentru iarna. Venirea conductei va insemna mult atat pentru locuitorii orasului, dar si pentru potentialii investitori, atrasi de accesul usor la Dunare si de forta de munca disponibila. „Locuitorii au avut mereu de suferit din cauza pretului ridicat al energiei termice, pentru care in prezent se folosesc carbunele si pacura, iar orasul a avut mereu de suferit, deoarece multe companii care au vrut sa investeasca in Giurgiu au renuntat cand au aflat ca nu este racordat la gaze naturale“, spune primarul orasului Giurgiu, Lucian Iliescu.

    Dar lucrurile nu se incheie odata cu ajungerea conductei la Giurgiu. Se pare ca planul ar fi ca din punctul sudic de intrare a gazelor in tara sa fie sustinut, pe termen lung, consumul mereu in crestere de gaz din Capitala. „Proiectul vizeaza alimentarea cu gaze naturale a Giurgiului si, in viitor, echilibrarea parametrilor de furnizare a gazelor naturale pentru Bucuresti, prin prelungirea conductei si racordarea acesteia in inelul de alimentare a Capitalei“, spun oficialii MEC. Asta ar face ca, in caz de nevoie, Bucurestiul sa poata fi sustinut cu gaze din toate gazoductele care intra in Romania.

    Nu se stie deocamdata cand va fi construit racordul cu Bucurestiul si cine va castiga contractul de distributie. Stim insa ca distributia in Giurgiu a fost castigata de „fiica“ companiei Wintershall, Wirom Gas, un joint-venture intre Distrigaz Sud (DGS) si compania WIEH, detinuta in proportii egale de Wintershall (100% BASF) si concernul rus de gaze Gazprom. De altfel, inca de anul trecut, din vara, casa de comert Wirom Gas a deschis distributii locale in patru orase din sudul tarii: Turnu Magurele, Alexandria, Oltenita si Giurgiu. Mai precis, in toata zona care se va racorda la gaze imediat ce conducta va intra in Romania.

    Pentru aceste distributii, Wirom are un plan de investitii de 17 mil. dolari. Anul trecut, compania-mama a Wirom Gas, Wintershall, a vandut in Romania gaze in valoare de circa 300 de mil. euro, avand in vedere si cresterea pretului mondial al titeiului, in functie de care se stabileste si pretul gazelor. Noua conducta va fi asadar sub puterea Gazprom. Iar pana la punerea in practica a proiectelor care sa aduca gaz din Iran sau din nord, importul de gaze va echivala cu numele de companii detinute in proportii diferite de concernul rus. Pentru ca asa a fost si este politica ruseasca. 

  • DE UNDE, CUM SI CAT

    Odata cu noua conducta, in Romania vor veni gaze din trei puncte cardinale, vestul fiind singurul neacoperit. Din nefericire, traseul este acelasi, cu tranzit prin Ucraina.

    PUNCTE DE INTRARE: Prin Iasi, Mediesul Aurit si Isaccea trece tot gazul importat momentan de Romania.

    CANTITATE: Importurile din Rusia, via Ucraina, reprezinta 40% din consumul anual de gaz al Romaniei, adica 17-18 miliarde metri cubi de gaze.


    PRODUCATORI INTERNI: Productia interna este asigurata de Romgaz si Petrom, care, in caz de nevoie, pot suplimenta productia cu pana la 5% din consumul zilnic la nivel national, de la 18 milioane metri cubi pe zi la 19,7 milioane.

  • IT: O companie nu poate sta in incubator mai mult de doi ani. Suficient ca sa depaseasca faza de inceput

    La inceput a fost falimentul. Mai precis, falimentul unui afacerist din New York, care a lasat dezafectata o intreaga platforma industriala. Cineva a cumparat-o si a inchiriat-o unor antreprenori aflati la primi pasi. Ideea s-a dovedit viabila si astfel au aparut incubatoarele de afaceri.

     Admirator al modelului de business american, presedintele GeCAD Software, Radu Georgescu – cel care in 2003 vindea catre Microsoft drepturile de proprietate intelectuala asupra tehnologiei RAV -, s-a gandit sa promoveze si in Romania modelul incubatoarelor de afaceri. Dupa cum o arata si numele – High-Tech Business Incubator -, proiectul  lui Georgescu se adreseaza companiilor high-tech in curs de formare. Ideea a aparut prin vara anului trecut, materializandu-se cateva luni mai tarziu, la inceputul lui decembrie 2005.

    Chiar daca incubatorul GeCAD Software nu reprezinta o premiera in zona IT, „compania-mama“ pretinde ca este primul proiect 100% privat. Anterior, cel putin alte doua firme au anuntat lansarea unor incubatoare de afaceri pe acest „segment“: Advanced Software Factory – care a creat Nest – si Internetgenesis. Daca Nest se adreseaza intreprinzatorilor din mai multe sectoare IT, precum wireless, software, Internet, Intranet, telecom, comert electronic, Internetgenesis nu „vaneaza“ idei de afaceri, ci aduce idei (mai ales in zona web) care urmeaza sa fie dezvoltate de terti.

    Proiecte similare exista insa si in afara spatiului privat: Consiliul Judetean Timis a creat un incubator software care urmeaza sa atraga fonduri de aproape 160.000 de euro, iar Universitatea Politehnica din Bucuresti a creat, la randul sau, un altul. Indiferent de cine a fost primul, ramane valabila o intrebare: de ce ar avea nevoie tinerii oameni de afaceri de un astfel de incubator? Un raspuns il da Adriana Achitei, CEO al GeCAD Software: „Ne dorim sa scoatem firmele mici din apartament si sa le dam posibilitatea sa creasca intr-un mediu de business“. Momentan, incubatorul de afaceri al GeCAD are un chirias – X-act Communications, o firma cu patru angajati, specializata in web design, branding si consultanta pentru firme IT&C -, grupul lui Georgescu aflandu-se in discutii cu alte noua companii.

    „Cum companiile din aceasta industrie au activitate si in strainatate, au nevoie de o imagine internationala. Am ales incubatorul GeCAD pentru ca astfel am putut avea sediul intr-un centru de afaceri si dispunem de toate facilitatile necesare unei firme mici“, isi explica optiunea Dan Stefan Andrei, director X-act Communications.

    Activitatea GeCAD Software in economia interna a intregului grup a reprezentat un bun exercitiu pentru etapa in care compania a inceput sa gazduiasca incubatorul de afaceri. Concret, compania condusa de Adriana Achitei face insourcing pentru celelalte firme din grup (GeCAD Net, Axigen), adica, mai putin pretentios spus, centralizeaza serviciile de PR, resurse umane, financiar, administrativ, logistic si legal. Iar acelasi lucru il va face de acum inainte si pentru chiriasii incubatorului. Companiile mici care vor fi gazduite in High-Tech Business Incubator nu mai trebuie sa se ocupe decat de business-ul lor propriu-zis, GeCAD urmand sa suporte 30-40% din cheltuielile firmei incubate. „Ceea ce oferim noi gratuit sunt serviciile de consultanta. In plus, ii asiguram chiriasului conexiuni in business“, explica Adriana Achitei. In rest, chiriasul plateste o taxa care acopera chiria, utilitatile, serviciile de comunicatii.

    Insa cel mai important avantaj pe care il poate avea o companie gazduita intr-un astfel de incubator este accesul la finantare. Cu atat mai mult cu cat GeCAD are incheiate parteneriate in acest sens cu MCI Management, din Polonia, si cu 3TS Capital Partners (cu investitii in Europa Centrala). Foarte probabil, primul eveniment organizat de companie pentru chiriasii sai va fi o intalnire cu organisme din tip venture-capital. „Exista mai multe fonduri de investitii interesate de Romania, insa acestea nu stiu de unde sa isi recruteze clientii“, explica Adriana Achitei.

    In SUA, 80% din cele peste 1.000 de incubatoare de afaceri existente sustin ca ofera si finantare chiriasilor. Pe de alta parte, nu e bine sa ne imbatam cu apa rece. Intentii de finantare a industriei software romanesti prin initiative de tip venture-capital sau angel investor au tot existat de-a lungul timpului, insa acestea nu au gasit proiecte interesante. Acum circa trei ani, George Haber, cel mai bogat roman din America, a venit in Romania cu un grup de investitori israelieni, insa acestia nu au fost atrasi de nici o companie. Cauzele acestui esec se gasesc undeva la jumatatea drumului: se poate spune ca nici fondurile de investitii nu fac suficiente demersuri pentru a gasi proiecte fezabile, dar nici tinerii antreprenori romani nu fac suficiente eforturi in acest sens.

    O afacere „in fasa“, cum este cazul companiei de web design care a venit deja la GeCAD, nu poate sta la nesfarsit intr-un incubator IT, desi durata de viata a acestuia este nedeterminata. „O companie nu poate sta in incubator mai mult de doi ani. Este un interval suficient de mare ca sa depaseasca faza de inceput“, spune Achitei. In plus, daca ar sta mai mult de doi ani, rulajul chiriasilor ar fi mai mic. Acum, High-Tech Business Incubator poate gazdui cel mult 15 companii, acestea „cazandu-se“ in birouri de 10-15 metri patrati, suprafata totala alocata din sediul GeCAD fiind de 300 mp.

    Pe langa accesul la finantare (vital pentru un start-up), afacerile aflate in perioada de incubatie au nevoie si de clienti. De unde pot veni acestia? De multe ori, tot incubatorul ii gaseste. In cazul unui incubator privat, firma care il gazdudieste poate furniza comenzi companiei incubate. O asemenea afacere poate fi avantajoasa de ambele parti. Antreprenorii de start-up sunt bucurosi ca pot vinde, in timp ce compania-gazda poate negocia preturi mai bune decat daca ar fi sa apeleze la un furnizor obisnuit.

    Avantajele unui chirias sunt, asadar, evidente. Care sunt insa beneficiile incubatorului? „In primul rand, avem beneficii de imagine, atat ca firma, cat si ca industrie nationala“, explica CEO-ul de la GeCAD Software. Este mult mai usor sa te promovezi individual atunci cand vii dintr-o tara renumita pentru industria sa software. Aceasta este si convingerea lui Florin Talpes, presedintele Asociatiei Nationale a Industriei de Software si Servicii (ANIS).

    Iar GeCAD a investit pana acum in acest tip de imagine aproximativ 50.000 de euro (amenajarea spatiului, retea de comunicatii si echipamente pentru receptie). Ideea de a crea campusuri tehnologice in care companiile sa beneficieze de infrastructura si resurse comune au avut-o si autoritatile. Va amintiti de propaganda facuta parcurilor tehnologice. Acestea nu sunt insa incubatoare de afaceri, adresandu-se in special companiilor deja dezvoltate. Un exemplu este parcul Tetarom din Cluj, unde au venit companii mari precum Ruwel AG din Germania sau A&A Medical din America. E adevarat ca tot Tetarom a ratat o investitie de 120 de milioane de euro din partea francezilor de la Montupet.

    Cei de la GeCAD spun ca incubatorul lor este prima initiativa privata din Romania. Aflat in perioada de incubatie, incubatorul urmeaza sa isi arate rezultatele in urmatorii doi ani. La sfarsitul lui 2007 se va incheia primul ciclu de doi ani ai chiriasilor initiali. Atunci GeCAD va vedea daca firmele incubate vor avea suficienta energie pentru a respira singure in mediul de business. La americani, mecanismul functioneaza. Succesul incubatoarelor romanesti tine, teoretic, doar de copierea corecta a modelului. In termenii industriei, „copy“/“paste“.

  • AVANTAJE PE LINIE

    Incubatoarele de afaceri pun la dispozitia micilor intreprinzatori – pe langa spatii de lucru, servicii centralizate de secretariat, paza si curatenie – un pachet de servicii de consultanta in afaceri.

    FINANTARE: incubatorul reprezinta, printre altele, o masa critica de proiecte, motiv pentru care poate devini interesant pentru fondurile de investitii (capital de risc)


    CONTRACTE: in anumite cazuri (vezi GeCAD), compania-gazda face comenzi firmelor incubate. In astfel de cazuri, avantajele sunt de ambele parti: venituri pentru furnizor, costuri mai mici pentru beneficiar


    INVESTITII: in unele situatii, incubatoarele cumpara companiile pe care le gazduiesc


    IMAGINE:  o companie care creeaza un incubator de afaceri are toate sansele sa i se asocieze o imagine de „filantrop“ – sustinator al start-up-urilor


    PROMOVARE: daca un incubator reuseste sa „formeze“ una sau mai multe companii IT care vor vinde produse in Occident, are de castigat intreaga industrie, pentru ca e mult mai greu sa te promovezi (in exterior) singur decat „la pachet“ cu altii

  • De vanzare dar nu acum

    Daca o companie straina ar vrea sa cumpere un producator roman de cosmetice si si-ar incepe prospectiunile cu monitorizarea publicitatii, ar putea socoti ca nu prea e nimic de vanzare pe-aici. Pentru piata de publicitate, fabricile romanesti de cosmetice aproape ca nu exista. Dar ele aduna, impreuna, peste 10% dintr-o piata de 180-190 de milioane de euro, cresc cu 15-20% pe an si nu duc lipsa de petitori.

    M-au blocat conditiile“, spune Elena Cremenescu, directorul general al Elmi Prodfarm, firma care produce cosmeticele Elmiplant. Negocierile dintre familia Cremenescu, detinatoarea afacerii, si un fond de investitii (care voia 30% din actiuni) au durat doi ani (1999 – 2000). Contractele erau intocmite deja, mai lipseau doar semnaturile. Dar proprietarii s-au razgandit in ultimul moment, din cauza unei conditii-surpriza pe care trebuia s-o respecte familia Cremenescu: „Nici eu si nici sotul meu nu aveam voie sa parasim firma niciodata“, isi aminteste Elena Cremenescu, adaugand ca oferta era tentanta – fondul oferea 1,3 milioane de dolari pentru pachetul de 30% din actiuni, „o suma imensa pentru noi la momentul acela“. O alta conditie impusa de fondul de investitii era aceea ca firma sa creasca anual cu 30%, obiectiv destul de riscant pentru acei ani, despre care Cremenescu isi aminteste ca au fost „incerti“. Riscurile nu meritau banii. In conditiile in care noul partener nu i-ar fi ajutat cu distributia, fiind investitori financiari, proprietarii marcii Elmiplant nu s-au „angajat la o asemenea presiune“ si au preferat sa mearga mai departe singuri. Cifra de afaceri a crescut insa de la 1 milion de euro in 2000 la 1,7 milioane de euro in 2004, potrivit Ministerului de Finante.

    Elmi Prodfarm e doar una dintre cele trei companii romanesti care au decis ca vanzarea nu e o optiune acum. Nici Farmec si nici Gerocossen – chiar daca nu au facut comentarii pe marginea ofertelor de vanzare – nu sunt de vanzare; „cel putin deocamdata“, precizeaza Gerocossen. Afacerea, fondata in 1990 de trei romani, a fost curtata de fonduri de investitii in prima jumatate a anului trecut si la finalul lui 2003, dezvaluie Andreea Sas, director de marketing. Tot ea spune ca proprietarii afacerii vor sa mai investeasca, pentru ca „firma are capacitate de crestere“; in 2004 cifra de afaceri a fost de 1,8 milioane de euro, iar estimarile pentru 2005 merg spre 2 milioane de euro.

    Dintre toate firmele romanesti de cosmetica, firma clujeana Farmec, cu o istorie de peste sase decenii, este cea mai mare (cu o cifra de afaceri estimata la peste 18 milioane de euro in 2005). Magda Miclaus, specialist in relatii publice la Farmec, spune ca de-a lungul timpului au existat o serie de oferte de vanzare, „insa conducerea societatii nu are in vedere o asemenea varianta“. Dar merita oare sa cumperi o firma romaneasca de cosmetice? Teoretic da. Industria creste, are margini decente si pot fi construite branduri, crede Laurentiu Ispir, Investment Officer la Oresa Ventures. „Nu am aprofundat sectorul, dar banuiesc ca pot aparea probleme la exit“ pentru un fond de investitii, pentru ca marile grupuri europene prefera sa intre pe piata cu marcile lor, „nu sa cumpere marci romanesti“. Totusi, afacerile pot fi interesante pentru grupuri regionale, care cumpara marci pentru a le vinde si aici, si in tarile din jur.

    Unul dintre fondurile care au aruncat o privire mai atenta asupra producatorilor romani de cosmetice este GED Capital Development, care insa nu a vrut sa ofere detalii, invocand „angajamentul de a pastra confidentialitatea“. Totusi, Robert Luke, directorul general al fondului, crede ca „industria cosmetica din Romania are perspective bune de dezvoltare“ in contextul aderarii la Uniunea Europeana si ca va analiza „orice oportunitate interesanta care va aparea si in acest domeniu“.

    Producatorii romani stiu ca, daca rezista si cresc, si interesul investitorilor va creste si el. E vorba in principal de Farmec, Gerocossen, Elmi Prodfarm si Papillon (companie cu vanzari de 2,9 milioane de euro in 2004, care insa nu a dorit sa comenteze pentru acest articol).

    Producatorul cosmeticelor Elmiplant a avut o oferta chiar si din partea unei persoane fizice. Prin 2002, o americanca maritata cu un spaniol a insistat sa cumpere afacerea si, chiar daca proprietarii au refuzat chiar de la inceput, cei doi au facut un studiu de piata si unul de evaluare (valoarea firmei la acea vreme a fost estimata la circa 3,5 – 4 milioane de dolari). Nici o multinationala – Beiersdorf, L’Oréal ori Wella – nu pare sa-si fi propus sa cumpere vreo companie romaneasca de cosmetice. Dar multinationalele ii urmaresc pe producatorii romani si prin studii de piata, si altfel: Elena Cremenescu isi aminteste ca, pe vremea cand Elmi Prodfarm functiona intr-un spatiu inchiriat in Giulesti, la poarta firmei a batut seful pe Romania (din acea vreme) al francezilor de la L’Oréal, „care era curios sa vada cine este Elmiplant“.

    Cu cine se lupta romanii din industria cosmetica si care este pozitia lor actuala? Relativ buna, spre deosebire de cea a romanilor de pe alte piete, precum cea a tutunului, unde confortabilul monopol de altadata al SNTR (actual Galaxy Tobacco) s-a transformat intr-o lupta pentru supravietuire, SNTR avand acum abia putin peste 5% din piata.

    O buna dovada ca producatorii romani de cosmetice se descurca binisor in capitalism e Farmec, cu cresteri ale vanzarilor de 10-20% in ultimii ani. O alta dovada e ca exista companii pornite de la zero dupa ‘90, precum Elmiplant si Gerocossen, in ciuda invaziei marcilor straine si a publicitatii masive de care acestea beneficiaza. Numai in primele 11 luni din 2005, detinatoarea marcii Nivea, firma germana Beiersdorf, a cheltuit pe publicitate peste 41 de milioane de euro (rate-card), conform informatiilor Alfa Cont. Spre comparatie, investitiile firmelor romanesti sunt maruntis (Farmec – 34.000 euro, Elmi Prodfarm – 29.000 euro, Gerocossen – 37.000 euro). Cosmeticele romanesti nici nu-si pot permite deocamdata sa-si faca reclama, sustin, la unison, reprezentantii industriei. Pentru ca publicitatea inseamna costuri suplimentare, in conditiile in care romancele cred ca produsele cosmetice autohtone trebuie sa fie ieftine; de aceea si produsele Farmec, Gerocossen sau Elmiplant nu depasesc categoria de pret mediu.

    Sunt doua tipuri de cumparatori care ies din planurile companiilor romanesti: cei care tin la marca, desi nu intotdeauna aceasta ofera o calitate multumitoare, si cei pentru care pretul mic nu inspira incredere. Femeile sofisticate „nu risca sa cumpere un produs ieftin“, crede Cremenescu, de vreme ce considera ca acesta nu ii ofera calitatea pe care o merita, preferand, in schimb, siguranta oferita de renumele international al marilor marci straine. Insa sunt milioane de romance pentru care fiecare banut conteaza – cele pentru care si preturile medii sunt prea mari.

    Cum isi vad viitorul firmele romanesti, a caror cota depaseste 10% pe o piata totala estimata, pentru 2005, la 180-190 milioane de euro? Gerocossen spune ca vrea „sa se apropie mai mult de client“ si sa dezvolte cat mai mult exportul. Export ar vrea sa faca si Elmiplant, care, in plus, mai vede cateva variante de dezvoltare. Una ar fi prin productia de private label (marci private) – acum firma produce gama Herbology pentru lantul de farmacii Sensiblu. Iar pentru ca investitiile in productie au fost incheiate, Elmiplant vrea sa se concentreze pe cercetare si promovare. Si nu in ultimul rand, Elmiplant vede dezvoltarea printr-un parteneriat – fie cu un producator puternic, fie cu un distribuitor care sa impulsioneze activitatea de export. Cu un zambet, Elena Cremenescu spune ca se gandeste, impreuna cu sotul si partenerul ei, si la o colaborare cu o companie, chiar si la vanzarea unei parti din afacere. Sau chiar la vanzare integrala.

  • COMPANII ROMANESTI

    • Farmec
      Cea mai veche companie romaneasca, infiintata in 1945. Are peste 1.000 de angajati, fiind privatizata din 1995 prin MEBO.
      CIFRA DE AFACERI: Pentru 2005, Farmec estimeaza o cifra de afaceri de 18 milioane de euro. Afacerile Farmec au crescut constant: 11,2 mil. euro (2000), 11,8 mil. euro (2001), 12,6 (2002) si 12,9 (2004), potrivit Ministerului de Finante.
      PORTOFOLIU: Peste 400 de produse, atat produse cosmetice, cat si produse medicamentoase de uz extern si produse pentru intretinerea locuintei. Cele mai cunoscute: Gerovital H3, Gerovital Plant, Aslavital, Ecovital, Farmec, Doina.
    • Elmiplant
      Elmi Prodfarm, producatorul cosmeticelor Elmiplant, este o afacere de familie pornita in 1992 de Elena si Ion Cremenescu. Firma are circa 85 de angajati si o fabrica.
      CIFRA DE AFACERI: A crescut constant: 1 mil. euro (2000), 1,2 mil. euro (2001), 1,3 mil. euro (2002), 1,4 mil. euro (2003) si 1,7 mil. euro (2004), potrivit Ministerului de Finante. Pentru 2005 compania estimeaza o crestere de 30%, ceea ce inseamna o cifra de afaceri de circa 2,4 milioane de euro.
      EXPORTURILE: Compania estimeaza ca, in 2005, exportul (in Canada, SUA, Republica Moldova, Arabia Saudita si Liban) a depasit 10% din productie. In Japonia, produsele companiei sunt in curs de inregistrare.
      PORTOFOLIU: Aproximativ 90 de produse (creme si sampoane) sub marcile Elmiplant, Bioten, Blossom si Vector.
    • Gerocossen
      Afacerea Gerocossen a fost demarata in 1990 de trei actionari romani. In 2005, firma s-a plasat pe locul doi in topul IMM-urilor din domeniul cosmetic, clasament intocmit de Consiliul National al IMM-urilor in functie de cifra de afaceri din 2004.
      CIFRA DE AFACERI: Cresteri anuale de 15-20%, de la 0,7 mil. euro in 2000 la 1,87 mil. euro in 2004, potrivit MF. Pentru 2005, compania estimeaza afaceri de circa 2 mil. euro.
      EXPORTURILE: Exporturile (catre SUA, Grecia, Maroc, Italia si EAU) reprezinta pana la 10% din cifra de afaceri.
      PORTOFOLIU: In portofoliul companiei, care este specializata in produse de ingrijire a parului, sunt peste 100 de produse, 99% fiind adresate femeilor.