BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Cele patru conditii

    Statele care isi propun sa adere la „zona euro“ trebuie sa indeplineasca asa-numitele criterii de convergenta impuse de Tratatul de la Maastricht, care se refera la atingerea unor tinte in patru domenii:

     

    STABILITATEA PRETURILOR: Rata medie a inflatiei in ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflatiei din primele trei state din Uniunea Europeana cu cele mai reduse nivele ale ratei inflatiei.

     

    FINANTELE PUBLICE: Deficitul bugetar consolidat nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB; datoria publica bruta nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB.

     

    RATELE DOBANZII: Randamentul mediu al titlurilor de stat pe termen lung calculat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 puncte procentuale randamentul titlurilor de stat din primele trei state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei.

     

    CURSURILE DE SCHIMB: Trebuie sa se mentina in marjele de fluctuatie convenite prin mecanismul ratelor de schimb din cadrul ERM (Exchange Rate Mechanism) si EMS (European Monetary System) pentru cel putin doi ani, fara a se proceda din proprie initiativa la deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre.

  • Noi mai avem de asteptat

    Conform strategiei BNR, Romania ar urma sa adere la zona euro cel mai devreme in 2012 si cel mai tarziu in 2014.

     

    ETAPA 1: Pentru 2005 si 2006 s-au urmarit trei obiective: continuarea dezinflatiei treptate, trecerea la tintirea directa a inflatiei si eliminarea ultimelor restrictii privind contul de capital.

     

    ETAPA 2: Intre 2007 si 2009 se va avea in vedere consolidarea inflatiei scazute si formarea pietei interne de capitaluri pe termen lung.

     

    ETAPA 3: Intre 2010 si 2012 ar urma sa aiba loc participarea la ERM II (Exchange Rate Mechanism) – cel putin doi ani – si adoptarea propriu-zisa a monedei europene.

  • ELVIS, INAPOI IN AFACERI

    Miliardarul Robert F.X. Sillerman, care a cumparat acum un an dreptul de a folosi numele si imaginea lui Elvis, vrea sa transforme Graceland intr-o fabrica de bani. Business-plan-ul e gata, si daca nu apar piedici, proprietatile lui Elvis se vor transforma in adevarate destinatii de vacanta. 

     

    Iarna e sezon mort pentru Graceland, casa in care, din 1957 pana la moartea sa, in 1977, a locuit Elvis Presley. Intr-un weekend, nu demult, doar cativa vizitatori se plimbau prin casa ori prin imprejurimile ei, ascultand la casti ghidul audio inregistrat. Iar in Meditation Garden cea plina de coloane, un barbat intre doua varste, purtand un tricou cu Elvis, statea pe o banca langa mormantul „regelui“.

     

    Nu s-au schimbat prea multe in Graceland – casa cu 21 de camere in stil colonial, pastrata bine si dupa ce Priscilla Presley, fosta sotie a lui Elvis, a deschis-o pentru public in urma cu 24 de ani. Proiectiile video infati-seaza de pe pereti un Elvis dinamic, cantand si dansand in stilul sau inconfundabil. In spatele casei sunt expuse o sumedenie de discuri de aur, alaturi de diverse premii si costume impodobite cu paiete. Si, bineinteles, mai este si asa-numita „camera a junglei“, barlogul cu pereti de lemn, tapetat cu imense carpete verzi, piei si cranii de animale.

     

    Incasarile Elvis Presley Enterprises, compania care gestioneaza Graceland, s-au miscat prea putin in ultimii ani: sunt blocate la pragul anual de circa 40 de milioane de dolari inca din 2000, iar banii pentru investitii in proprietate sunt prea putini. Dar toate astea sunt pe cale sa se schimbe. Si cand schimbarea va lua sfarsit, nu-i exclus ca Graceland sa semene destul de bine cu Disneyland.

     

    Incepand de luna asta, miliardarul Robert F.X. Sillerman, antreprenorul media care a platit 100 de milioane de dolari in 2005 pentru a capata control asupra numelui si a imaginii lui Elvis – nu si asupra muzicii lui – si-a propus sa transforme Graceland dintr-un obiectiv turistic in picaj de popularitate intr-o stralucitoare destinatie de vacanta. Hotelul Heartbreak, care are 128 de camere si este situat vizavi de bulevardul Elvis Presley din Graceland, va fi demolat; la fel si centrul pentru vizitatori. In locul lor, Sillerman are de gand sa ridice doua hoteluri de cate 400 de camere, un spatiu pentru intruniri, un complex de distractii, restaurante, magazine, un amfiteatru in aer liber si un spa.

     

    Mai mult, daca lui Sillerman ii ies socotelile, Elvis va fi din nou o prezenta majora in Las Vegas si la expozitia interactiva, si la show-ul tematic la care Sillerman spera sa atraga milioane de vizitatori in fiecare an. Dar si popularitatea internationala a lui Elvis va fi exploatata: Sillerman se gandeste la o expozitie itineranta, intinsa pe 1.400 de metri patrati, care sa faca inconjurul lumii.

     

    Si noi, care credeam cu totii ca Elvis a murit. „E o marca rezistenta“, spune Sillerman, in varsta de 57 de ani. „Si-a mentinut statutul de simbol, si asta are o legatura cu mostenirea lui, cu legenda lui si cu felul in care noi am putea profita de asta.“

     

    Sillerman, care si-a cladit averea infiintand si mai apoi vanzand un lant de radiouri si dupa aceea dintr-o afacere de promovare a concertelor, vrea sa faca din Graceland „o experienta de mai multe zile“, care sa inlocuiasca plimbarile de doua ore de-acum. El vrea ca oamenii „sa stea (la Graceland – n.r.) cat de mult timp se poate“ – si, bineinteles, sa cheltuiasca atat cat ii tine punga.

     

    Sillerman mai crede ca Elvis Presley Enterprises nu l-a folosit pe Elvis la capacitatea maxima. Si acum, cand controleaza 85% din companie – Lisa Marie Presley, fiica si singura mostenitoare a lui Elvis, are 15% – Sillerman are putere de decizie asupra numelui lui Elvis, ca si asupra casei, imprejurimilor ei si a celor 26 de hectare aferente proprietatii.

     

    Daca planurile lui se vor materializa, noul Graceland va fi foarte diferit de cel vizitat pana acum de milioane de fani. Micul magazin de cadouri ar putea fi transformat intr-un complex de retail garnisit cu obiecte care amintesc de Elvis. CKX, compania de entertainment a lui Sillerman, spune ca depozitele sale sunt pline cu 600.000 de astfel de piese, inclusiv un scaun de frizer din Graceland, un tonomat din casa lui din Palm Springs, California si contracte de film care poarta semnatura lui Elvis.

     

    Deoarece compania lui Sillerman, care este tranzactionata public, detine si franciza „American Idol“, el are pregatita o rezerva de artisti care ar urma sa cante in viitorul amfiteatru. Un purtator de cuvant al CKX, Edmund Tagliaferri, spune ca Sillerman este gata sa cheltuiasca „oricat e nevoie“ pentru a imbunatati complexul.

     

    In timp ce si-a pus la punct planurile, Sillerman a dat tarcoale si legatarilor Graceland-ului, inclusiv celui de-al doilea locuitor al sau, ca faima: Priscilla. Cand ea si fiica lui Elvis, Lisa Marie, au incheiat afacerea cu CKX, Priscilla Presley a renuntat la orice drepturi comerciale asupra Graceland-ului si a numelui Presley, primind in schimb 6,5 milioane de dolari. Iar acum e si ea implicata in planurile de renovare, desi nu are nici o participare financiara la proiect.

     

    „Este foarte emotionant pentru fiica mea si pentru mine“, a spus Priscilla intr-un interviu telefonic. „Este copilul nostru. Este un demers emotionant. Am crescut cu el si este o experienta foarte personala pentru noi.“

     

    Deocamdata cei care se opun acestor planuri – daca or fi existand – au pastrat tacerea. Sillerman crede ca atractia Graceland-ului poate migra usor si catre Las Vegas, un oras in care intalnesti puzderie de sosii de-ale lui Elvis. „Daca te plimbi prin Graceland, iti striga «ia-ma la Las Vegas, ia-ma la Las Vegas»“, spune Sillerman, aflat in drum spre New York cu avionul companiei. 

     

    In Nevada, mai spune el, CKX are de gand sa deschida o expozitie interactiva si un spectacol de cabaret pe tema Elvis intr-una din cele doua proprietati pe care compania le detine pe Las Vegas Strip. Cu toate ca Sillerman nu a vrut sa spuna daca va construi acolo si un hotel si un cazino, Priscilla Presley sugereaza ca ele ar putea aparea ulterior: „Ne-am gandit si am discutat sa fim prezenti in Las Vegas, din punct de vedere hotelier, de multi, multi ani“, spune ea.

     

    In Las Vegas, unii s-ar putea dovedi mai mult decat nemultumiti de planurile CKX. Decenii la rand Elvis Presley Enterprises a permis la puzderie de indivizi sa faca pe sosiile si sa foloseasca numele lui Elvis si imaginea lui gratis, pentru ca acest lucru era privit drept o strategie eficienta de marketing – dar s-ar putea ca CKX sa nu mai fie de acord cu asa ceva.

     

    Don Medve, purtator de cuvant al Biroului Turistic Las Vegas, spune ca sunt in acest moment cel putin 50 de sosii ale lui Elvis cu norma intreaga – fara a lua in calcul cei care o fac pe Elvis in week-end-uri sau doar din cand in cand si care lucreaza in principal in capelele pentru casatorii, percepand o taxa de 150 de dolari pentru fiecare ceremonie de 20 de minute. „Cam fiecare capela din Las Vegas are Elvis-ul ei“, spune Medve. „In general, fiecare canta trei cantece, conduc mireasa la altar si ii ofera o esarfa in stil Elvis. Unii «Elvisi» au si cate trei sau patru nunti intr-o zi.“ Sillerman spune ca soarta sosiilor inca nu s-a decis. „Daca vom face un spectacol cu sosiile lui Elvis, atunci nu ar avea rost sa avem Elvisi neautorizati“, spune el.

     

    Cel putin o afacere privata construita pe imaginea lui Elvis va muri. CKX va cumpara si va inchide Elvis-A-Rama, un renumit muzeu si magazin de suveniruri de pe Las Vegas Strip. Iar Sillerman vede o multime de oportunitati in afara Statelor Unite. In fiecare an, 600.000 de vizitatori platesc intre 22 si 55 de dolari pentru un tur al Graceland-ului si cam 30% dintre ei sunt straini. Asta il incurajeaza sa duca si peste granita franciza Elvis in anii care vor veni, poate printr-un show interactiv care va merge din oras in oras la fiecare cateva luni.

     

    Evident, Sillerman are incredere in soliditatea numelui Elvis. „Este greu pentru oamenii de azi sa-si dea seama cat de popular a fost si ce impact a avut asupra culturii americane“, spune el. „A fost un revolutionar? Cineva mai destept decat mine va trebui sa raspunda la asta.“

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

  • LEGENDA ELVIS, IN DOLARI

    CKX Inc. a cumparat 85% din compania Elvis Presley Enterprises (EPE) in februarie 2005; ulterior, a cumparat si franciza „American Idol“. Divizia „Elvis“ a generat, in primele noua luni ale lui 2005, venituri de 41,5 milioane de dolari. Iata veniturile defalcate pe primele trei trimestre:

     

    17,3 MIL. $: Licente si drepturi de autor din productii video, DVD-uri, o colectie de 40.000 de fotografii cu Elvis Presley si cu alte personalitati si un canal de radio care transmite exclusiv piesele sale.

     

    9,8 MIL. $: Tururi si expozitii, inclusiv cele de pe proprietatea Graceland, la care se inregistreaza circa 600.000 de vizitatori anual.

    9,4 MIL. $: Vanzari ale operatiunilor de retail de la Graceland.

     

    2,7 MIL. $: Venituri din activitatea hotelului Heartbreak Hotel.

    2,3 MIL. $: Alte venituri ale EPE.

  • Tari ca fierul, scumpe ca otelul

    Anul 2004 le-a adus producatorilor de electrocasnice din Romania scumpirea materiilor prime, ceea ce le-a diminuat profiturile. Alt an, 2005, alta filosofie: ei isi vor scumpi produsele, desi otelul va ramane la acelasi pret.

    Cresterea din ultimul an a preturilor la otel, in primul rand, dar si a altor materii prime, a afectat afacerile fabricantilor de produse electrocasnice. Pentru a mentine, cat de cat, preturile de vanzare, ei au fost nevoiti sa-si reduca profiturile. Filosofia 2005 a producatorilor este total diferita: ei vor scumpi produsele finite, desi estimeaza ca tarifele de pe piata internationala a otelului nu vor mai creste. 

    Ce-i drept, majorarile de pret vor fi limitate, deoarece competitia este foarte stransa. „Arctic este un jucator intr-o piata foarte competitiva, ceea ce ne impune o strategie de pret derivata nu atat din costurile de productie, cat mai degraba din pozitionarea marcii in piata in raport cu ceilalti jucatori“, spune Monica Iavorschi, director de marketing si vanzari la Arctic, cel mai mare producator autohton de electrocasnice.

    Reprezentantii grupului suedez Electrolux, care detine fabrica de aragazuri Samus de la Satu Mare, au decis, deja, scumpiri: „Din cauza preturilor mult mai mari la otel, vom mari preturile produselor in medie cu 5-10%. Cresterea variaza pe diferitele piete si este in decurs de implementare“, a anuntat Electrolux. 

    De altfel, de-a lungul anului trecut, suedezii au anuntat, in repetate randuri, diminuari ale profiturilor din cauza preturilor ridicate la tabla. Cu o situatie mai dificila se confrunta compania Tehnoton din Iasi, care nu are in spate suportul unui grup international. „Nu se poate sa iau din Cehia tabla mai ieftina decat din Romania“, afirma Maricel Popa, proprietarul grupului de firme Omega, actionarul majoritar al Tehnoton.

    Popa astepta o oarecare protectie de la Guvern, „pentru ca e o diferenta intre a vinde 1.000 de masini de spalat cu 20 de oameni si a vinde aceleasi obiecte, produse de 500 de oameni, pentru care se platesc impozite, taxe“. E adevarat, importatorii au profitat de aprecierea leului in raport cu euro pentru a-si mai recupera din pierderi. Evolutia cursului valutar a facut ca electrocasnicele, chiar daca s-au scumpit in euro, sa aiba aproximativ acelasi pret pe rafturile magazinelor. 

    Ce urmeaza? „Daca va exista un trend pozitiv al preturilor, il vom urma. Daca nu, vom fi in situatia unei descresteri a profitabilitatii“, crede Monica Iavorschi. Avand in vedere pozitia Electrolux, este posibil ca si Arctic sa majoreze usor preturile. „Influenta cresterii pretului otelului in 2004 afecteaza costul de fabricatie cu 2%“, considera directoarea de marketing a companiei. In schimb, patronul Tehnoton afirma ca ponderea materiilor prime in costurile de productie ajunge la 40%. 

    Ce-i drept, nu doar pretul otelului a crescut in 2004, dar si cel al altor materii prime: energie, aluminiu, cupru, nichel, precum si toate produsele bazate pe petrol – plastic, poliuretan etc. Ceea ce a afectat costurile de productie cu 5% in cazul fabricii Arctic, potrivit lui Iavorschi. Daca preturile produselor nu pot fi majorate, solutia este, in opinia lui Maricel Popa, eficientizarea productiei. „Ne propunem pentru acest an o crestere a competitivitatii“, spune Popa.

    Aceasta solutie este determinanta in conditiile in care parerile specialistilor sunt inca impartite in ceea ce priveste evolutia din acest an a cotatiilor otelului pe piata internationala. Deocamdata, se cunoaste doar cererea tot mai mare de otel din partea Chinei, incepand din 2003. Si, in consecinta, dublarea, in multe cazuri, a preturilor la anumite produse. Numeroase combinate siderurgice au trecut de la situatii la limita supravietuirii la cresteri substantiale ale profiturilor. In acelasi timp, consumatorii de tabla sau tevi, nu numai producatorii de electrocasnice, ci si firmele de constructii sau companiile din industria auto, s-au vazut in fata unei alegeri dificile: cresterea tarifelor sau diminuarea profiturilor. 

    Acum, desi cererea chineza nu pare a se linisti, exista si voci care anunta ca in acest an preturile se vor stabiliza, ba chiar vor scadea. Daca otelul se va ieftini, cum spun unii, sau se va scumpi, cum spun altii, ramane de vazut. Pana una alta, pentru producatorii autohtoni de electrocasnice urmeaza un moment dificil.  

  • PRODUCATORI LOCALI

    Cei mai importanti producatori de electrocasnice din Romania sunt Arctic, detinuta de grupul turc Arcelik, Electrolux – care are fabrica de aragazuri Samus din Satu Mare – si grupul Omega Tehnoton, prin fabrica Tehnoton Iasi.

    Electrolux

    INTRARE: Grupul suedez a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului 1995, prin infiintarea diviziei de vanzari de la Bucuresti. In luna decembrie a anului 1997, Electrolux a devenit actionar principal al societatii Samus SA din Satu Mare.
    PRODUCTIE: Suedezii au transferat la fabrica de la Satu Mare o parte din productia de aragazuri din state precum Italia sau Suedia, capacitatea de productie dublandu-se in ultimii ani pana la 700.000 de aragazuri.
    LIDER: Electrolux este cel mai mare producator din lume de aparatura electrica pentru bucatarie si curatat (frigidere, masini de spalat si aspiratoare) si echipamente pentru gradina si padure.


    Arctic

    INCEPUTURI: Compania Arctic Gaesti a fost infiintata in anul 1968, cativa ani mai tarziu incepand productia de frigidere.
    PRIVATIZARE: Arctic a fost privatizata in anul 1997, pachetul majoritar fiind cumparat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Société Générale Romania Fund.
    PRELUARE: La sfarsitul anului 2002, grupul Arcelik (membru al holdingului turcesc Koc) a cumparat 91% din actiunile Arctic, pentru 18 milioane de dolari. 
    EXTINDERE: De la preluare, Arcelik a extins productia companiei de la frigidere la aragazuri, aspiratoare, masini de spalat si chiar televizoare.


    Tehnoton

    GRUP: Omega-Tehnoton cuprinde zece companii care produc de la echipamente electronice, aragazuri, masini de spalat, aparate de aer conditionat la canapele de lux si tamplarie de aluminiu.
    SCHIMBARE: Tehnoton a intrat in grup in 2000, cand Omega a cumparat pachetul majoritar de actiuni al fostului producator de aparatura electronica, aparate de radio si televizoare. Obiectul de activitate a fost schimbat, iar compania este al doilea producator de aragazuri de pe piata interna, dupa Samus.
    VANZARI: In perioada ianuarie-noiembrie 2004, cifra de afaceri a companiei a fost de peste 9 mil. euro, dupa ce in anul precedent consemnase vanzari totale de 13,2 mil. euro. Rezultatele mai slabe din 2004 au survenit pe fondul scaderii intregii piete a electrocasnicelor.

  • Atacul spaniol si apararea italiana

    Importatorii de gresie si faianta se bat pentru suprematie pe piata romaneasca. Reducerea preturilor pentru placile ceramice din Spania si investitii de peste un milion de euro sunt metodele pentru cucerirea unei piete de 18 milioane de dolari, dominata pana acum de importurile din Italia.

    Piata autohtona a placilor ceramice de import isi modifica, incetul cu incetul, „fata“. La inceput au fost italienii. Gresia si faianta aduse din Italia erau preferate de romani datorita calitatii foarte bune a acestor produse, intrate, deja, la categoria „de lux“. De altfel, placile ceramice italiene detineau suprematia mondiala, cu o productie de peste 600 de milioane de metri patrati pe an. Spania si China, furnizorii aflati pe locurile doi si trei (cu productii care se apropiau, si ele, de 600 de milioane de metri patrati pe an) au intrat, de mai bine de un an, in lupta cu italienii, pentru castigarea pietei mondiale de ceramice. Iar razboiul are efecte vizibile si pe piata romaneasca.  

    Daca producatorii interni si-au castigat o pozitie stabila – Cesarom si Sanex au, fiecare, cate 30% din piata, iar Mondial, circa 20% – importatorii isi disputa restul de 20%.  De ce este o miza importanta acest procent de 20%? Piata de gresie si faianta din Romania este estimata la circa 90 de milioane de dolari si e, in continuare, in crestere, ceea ce inseamna ca importatorii se bat pe o piata de 18 milioane de dolari. Tacticile de „lupta“ aplicate de companiile straine pornesc de la preturi si pana la investitii in noi magazine de prezentare. Deocamdata, unul dintre efectele cele mai vizibile, cu „atingere“ directa asupra buzunarului cumparatorului, este scaderea preturilor pentru placile ceramice importate din Spania sau China. La capitolul preturi, importatorii romani sunt avantajati chiar de strategiile aplicate de producatorii spanioli. In batalia pentru suprematie pe piata mondiala, acestia prefera sa scada preturile de vanzare ale gresiei si faiantei exportate. E drept, din punctul de vedere al calitatii, raman pe locul secund la multe categorii, dupa cum sustin o parte dintre importatori. 

    „In 2003, pretul mediu al placilor ceramice a fost de 5 euro/metru patrat. Anul trecut, acesta a scazut de la 4,51 euro, tras in jos de importurile din Spania, la un pret de 4,33 euro“, spune Dragos Bonea, presedintele Delta Distribution, unul dintre cei mai mari importatori de gresie si faianta – atat spaniola, cat si italiana – de pe piata romaneasca. Aceste tarife de import se traduc in preturi la gresie si faianta, in magazine, ce pornesc de la 7 euro/metru patrat (260.000 de lei). Adica, o marja de profit de aproape 50%. „Pentru materiale de constructii din Spania sau din China, marja de profit ajunge si la 40-50%“, confirma Camelia Manu, director general la societatea de distributie a materialelor de constructii Tehnofib. Mai precis, pentru fiecare metru patrat de placi ceramice spaniole, importatorii pot castiga pana la 3 euro. In felul acesta, ei capata inca o unealta in lupta pentru castigarea pietei de 18 milioane de dolari. Avand profituri in crestere, importatorii isi permit sa investeasca in extinderea pe piata. 

    Numai anul acesta, Delta Distribution va investi un milion de euro in extinderea retelei proprii. „Delta va deschide patru magazine noi: doua in Bucuresti, unul in Cluj, unul in Piatra Neamt. Este vorba de investitii de aproximativ un milion euro, pentru 2005“, spune Dragos Bonea. 

    Incercand, oarecum, sa contracareze expansiunea importurilor din Spania, reprezentantii companiilor italiene investesc in cresterea numarului de distribuitori pe piata romaneasca. Italienii de la Marazzi aloca anul acesta circa „400.000 de euro pentru investitii in clienti, adica in distribuitori“, explica Octavian Popa. Dar cat vor mai putea importatorii de placi din Spania sa scada preturile? Importatorii sunt optimisti si spun ca preturile vor continua sa scada. „Tendinta se va mentine si in acest an“, crede Dragos Bonea, de la Delta Distribution. 

    Ce efecte are razboiul international de pe piata de placi ceramice? Distribuitorii de gresie si faianta din Italia isi vad profiturile diminuate din cauza concurentei cu placile ceramice din Spania. Iar italienii nu dau semne ca s-ar grabi sa scada preturile. Ba din contra. Importatorii se asteapta la noi majorari de preturi pentru produsele ceramice aduse din Italia. 

    De la aproximativ cinci euro/metru patrat, ceramica italiana a ajuns sa coste, in decembrie 2004, aproape sapte euro, spune Dragos Bonea de la Delta Distribution. „Anul acesta se prefigureaza cam aceeasi tendinta“, apreciaza Bonea. 

    De ce nu aplica si italienii aceeasi metoda ca spaniolii? Producatorii din Italia mizeaza pe calitate, sustin o parte din importatorii romani. Ei vor sa fie primii pe piata produselor de lux. „Nu ne intereseaza piata de placi ceramice de 4-5 euro/metru patrat. Aici concurenta este foarte mare si nu vrem sa vindem asemenea produse“, explica Octavian Popa, director regional al producatorului italian de ceramica Marazzi.

    In plus, importatorii de ceramice italienesti s-au obisnuit cu scumpirile si isi construiesc planurile de afaceri in functie de acestea. „Preturile pentru marfurile din Italia cresc, de la an la an, cu circa cinci procente“, explica Camelia Manu, director general la societatea importatoare de materiale de constructii Tehnofib.  

    Ce efect au majorarile de preturi asupra importatorilor? O parte dintre ei prefera sa-si reduca profitul pentru a se mentine pe piata. „Daca am pornit cu o marja de profit de 50%, acum am ajuns la 10%“, spune Manu. 

    Pe ce mizeaza importatorii de placi ceramice din Italia in razboiul cu concurenta spaniola? Preturile la gresia si faianta importate din Italia sunt, e drept, in continua crestere. Dar la fel este si cererea. „Anul trecut, vanzarile au crescut cu 100%, chiar daca preturile au fost mai mari cu 6-10%“, spune Octavian Popa. Aceeasi evolutie au avut-o si vanzarile de gresie si faianta ale Delta Distribution, care s-au majorat, anul trecut, cu peste 20%, comparativ cu 2003. 

    Piata materialelor de constructii va continua sa creasca, potrivit specialistilor, cu 2-3% pe an pana in perioada 2007. Dupa aderarea la UE, rata de majorare ar putea fi de 5-10% pe an, determinata de cresterea puterii de cumparare si a pietei imobiliare.

    Importatorii sunt „ajutati“ si de producatorii autohtoni. Piata de placi ceramice din Romania, estimata la circa 90 de milioane de dolari, este dominata de Cesarom si Sanex Cluj-Napoca, care au, fiecare, circa 30-35% din vanzarile totale. Preturile de desfacere pentru placile ceramice produse la noi sunt cel putin egale cu cele din import. Prin urmare, efectele bataliei pentru piata romaneasca de gresie si faianta sunt investitii de peste 1,4 milioane de euro, preturi in crestere pentru ceramica italiana si din ce in ce mai mici pentru cea spaniola. Ramane de vazut care va fi tactica adoptata de producatorii romani, pentru pastrarea cotei de piata.

  • Concurenta scade pretul

    Concurenta mare intre importatorii de placi ceramice a facut ca preturile pentru o parte din materialele de constructii din Spania sau China sa scada, anul trecut. Tendinta se va mentine si anul acesta. Gresia si faianta din Italia, in schimb, se vor scumpi in continuare.

    IEFTINIRI: Placile ceramice importate din Spania  s-au ieftinit, anul trecut, cu 10%. Importatorii estimeaza ca aceeasi tendinta de mentine si in 2005. 

    INVESTITII: Distribuitorii si importatorii de gresie si faianta incearca sa castige teren investind peste 1,4 milioane de euro in magazine noi. 

    PROFIT: Marja de profit a importatorilor de placi ceramice din Spania sau China poate atinge 50%. Ceramica italiana aduce doar o marja de 10%.

     

  • Importatorii castiga teren

    Importatorii de placi ceramice isi consolideaza pozitia pe piata romaneasca. Ei se apropie tot mai mult de producatorii autohtoni, din punctul de vedere al volumului vanzarilor.  

    Sanex: Societatea produce, la Cluj, placi ceramice. In 2003, cifra de afaceri a Sanex a fost de 33 de milioane de euro.

    Cesarom: Producatorul roman de gresie si faianta detine 30-35% din piata. In 2003, a avut o cifra de afaceri de 27 de milioane de euro.

    Delta Distribution: Compania importa si distribuie produse ceramice. In 2003, cifra de afaceri a Delta a fost de 17 milioane de euro, iar in 2004, de 20 de milioane de euro.

  • INVESTITII: Am pamant, vreau teren de sport

    30%, in mai putin de doi ani: cu atat a crescut cererea de terenuri de sport in Romania. Ceea ce inseamna ca amenajarea de terenuri de sport a devenit o oportunitate de afaceri. Este unul dintre motivele pentru care un producator american de suprafete sintetice se gandeste sa aleaga Romania, dintre toate tarile europene, pentru a-si construi o fabrica.

    Producatorul american de suprafete sintetice Sport Court a „mirosit“ oportunitatile de pe piata autohtona in doar cateva luni, de cand are dealeri in Bucuresti. „Un loc ca Romania nu este doar un punct de distributie bun. Are si propria piata“, a declarat pentru BUSINESS Ma-gazin Ryan Burke, directorul de vanzari internationale al Sport Court. „Ne gandim foarte serios la asta acum. Daca vom avea o fabrica in Europa, va fi in Romania“, spune Burke.

    La ce se refera Burke cand spune ca in Romania „e piata“?

    In primul rand, Romania este tara cu cele mai multe proiecte guvernamentale de construire de sali si terenuri de sport din lume. Dupa finalizarea celor 400 de sali consfintite anul trecut prin celebrul pariu Nastase-Tiriac, Compania Nationala de Investitii CNI a anuntat construirea sau finalizarea altor 132 de sali in acest an. Reabilitarea a 30 de sali de sport construite inainte de 2000 se afla de asemenea pe lista proiectelor guvernamentale pentru acest an, anunta CNI, urmand ca reabilitarile sa continue si in anii urmatori. 

    Dar  proiectul care a luat intr-adevar ochii companiei americane este cel aprobat de fostul guvern cu putin inainte de alegerile din toamna: „Sport in cartier“. O mie de terenuri de minifotbal, handbal, baschet, volei si tenis de camp vor fi construite in aer liber si acoperite cu suprafata sintetica pana in 2008. Trei proiecte-pilot au fost deja executate in Ploiesti, Pitesti si Bucuresti.

    Proiectele guvernamentale nu sunt singurii factori care fac din Romania o piata atractiva. Numarul companiilor care dau angajatilor lor bonusuri constand in ore de sport creste, terenurile de inchiriat sunt tot mai aglomerate cu toate ca si numarul lor creste, si tot mai multi particulari investesc contravaloarea unei masini scumpe intr-un teren propriu in spatele casei. „Cererea a crescut cu 25% fata de anul trecut, si inca nici n-a inceput sezonul“, spune Elena Osiceanu de la departamentul ofertare-contractare al companiei Artimex. Sezonul terenurilor de sport incepe in martie, explica Osiceanu, „dupa ce temperatura ajunge la 15-16 grade Celsius“. 

    Cine sunt cei care „cer“ terenuri?

    „In acest moment, gazoanele se cumpara pentru a fi inchiriate“, spune Osiceanu.  E suficient sa incerci sa inchiriezi un teren pentru a constata ca Osiceanu are dreptate: aceasta afacere merge foarte bine. Afli ca trebuie sa faci rezervare cu una-doua zile inainte, iar daca joci de la ora 22 la ora 24, observi ca dupa tine intra altii, care au inchiriat pana la ora doua dimineata, povesteste Radu Petre, director general al Sport Arena, companie care distribuie suprafetele Sport Court.

    „Sunt foarte-foarte aglomerate, asa ca rezervam prin telefon si platim la intrare“, spune directorul pasionat de baschet si fotbal. 

    Acest lucru se datoreaza si faptului ca tot mai multe companii, si mai ales cele multinationale, ofera angajatilor lor bonusuri constand in ore de sport. De luna viitoare Petre va inchiria sala de sport de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, pe care a tocmai a refacut-o printr-o investitie proprie, recuperabila in cinci ani. El se gandeste sa perceapa un tarif de 10-15 euro pentru o ora de baschet.

    Tarifele pentru inchirierea terenurilor sunt cuprinse intre 200.000 si 800.000 de lei pe ora pentru terenurile de tenis si baschet, iar pentru cele de fotbal, intre 400.000 si 1,2 milioane, in functie de momentul zilei.

    Dar cereri pentru terenuri de sport incep sa apara si din sectorul rezidential. Raportul dintre rezidentii care cer informatii si cei care chiar fac comanda este inca de 20:1, spune Aurelian Cireasa, director de marketing la Smartsports Studio Romania, importatorul produselor Takett Sommer. Dar numarul contractelor creste.

    „Am inceput sa primim cereri de la persoane fizice care nu se recomanda ca facand parte din firme“, spune Osiceanu de la Artimex. Aceleasi semnale au fost sesizate si de cei de la Sport Arena, cea mai tanara firma in acest sector.

    „Am avut clienti persoane fizice care ziceau «Avem o bucata de pamant, am vrea sa ne facem teren de tenis»“, povesteste Radu Petre de la Sport Arena. „O alta persoana voia sa-si faca teren in curtea vilei, si spunea ca are de ales in a-i face cadou copilului o masina sau a-si face un teren de tenis“. 

    Pretul unui teren este echivalent cu cel al unei masini mai scumpe si cu cel al unei piscine de 10/15 metri, spune Petre, care considera ca toate aceste produse ii fac „concurenta indirecta“. 

    Astfel, un teren de gazon sintetic te poate costa de la 16.500 pana la 22.000 de euro, spune Osiceanu de la Artimex. Daca doresti si instalatie nocturna, mai scoti din buzunar in jur de 5.100 de euro. 1.400 de euro vei mai plati pentru portile de minifotbal cu plase cu tot, porti ce pot fi folosite si la handbal. Daca esti jucator de tenis, vei investi in fileu si stalpi pana in 500 de euro. 

    Desi preferintele romanilor in materie de sport se indreapta semnificativ mai mult spre fotbal si tenis decat spre celelalte sporturi, Petre de la Sport Arena spera ca si baschetul sa se ridice, pentru ca nu crede ca are concurenti deocamdata pentru terenuri de baschet in spatele casei. Pretul unui astfel de teren de 600 de metri patrati ajunge deocamdata la 18.000 de dolari. Dar ar putea scadea considerabil cu o fabrica Sport Court in Romania, pentru ca ar fi eliminate taxele vamale de 20% impuse in Europa pentru marfa americana, precum si cheltuielile de transport. Pe timp de iarna, un astfel de teren poate fi transformat in patinoar, daca e inundat.

    O alta oportunitate pentru companiile care amenajeaza terenuri de sport ar fi si faptul ca multe dintre cele 400 de sali din programul guvernamental de anul trecut au fost facute prost, spune Radu Petre de la Sport Arena.

    „Ei au lipt PVC dupa trei saptamani de la turnarea sapei pentru ca erau in criza de timp si s-a facut un soi de huba-buba prin sala. In multe sali PVC-ul s-a desprins, s-a rupt deja. Am gasit aici o oportunitate: daca s-ar reface, n-ar mai alege probabil acelasi material, pentru ca ar fi o alegere gresita“, spune Petre.

    Companiile mici nu pot trai inca din acest tip de afacere, dar cateva mai mari  si-au gasit deja drumul spre profituri considerabile. Mai concret, pentru companii ca Smartsports, cu o activitate de „trei-patru terenuri de fotbal sau tenis pe an si inca trei-patru sali de sport private“, afacerea nu e foarte profitabila. 

    „Nu se poate trai exclusiv din aceasta“, spune si Marin Nemteanu, directorul tehnic al companiei Sonerg, importatorul suprafetelor Gerflor si BSW. Ca atare, Sonerg importa si pardoseli industriale. 

    Pentru companii ca Mondego Contract, importatorul suprafetelor Mondo pe care s-au desfasurat ultimele opt editii ale Jocurilor Olimpice, afacerea este „absolut“ profitabila, spune Anca Dinca, asistentul tehnic al companiei. Firma amenajeaza in jur de 20 de terenuri anual si a inregistrat o crestere a cererii de 30% in ultimii doi ani.

    Osiceanu de la Artimex spune ca in acest an cererea de terenuri de sport va inregistra in Romania chiar un „boom fata de restul Europei“. „Cred ca aceasta afacere va incepe sa fie profitabila din acest an, pana dupa aderare. Apoi se va mai aplatiza curba cererii.“