Crestinii au ascultat in Duminica Floriilor, in biserici din intreaga lume, familiara poveste a Patimilor care deschide Saptamana Mare: intrarea triumfala a lui Isus in Ierusalim, tradarea lui Iuda Iscariotul, moartea pe cruce. Dar in publicarea la inceputul acestei luni a ceea ce a fost descris drept un text antic numit Evanghelia dupa Iuda, Iuda este portretizat nu ca apostolul tradator, ci mai degraba ca erou al povestii de Pasti, care ajuta la implinirea istoriei mantuirii prin tradarea iubitului sau Isus, la porunca lui Mesia.
Un festin pentru dezbaterea teologica, desigur, dar – dupa secole de resentimente ale crestinilor si persecutii la adresa evreilor, mult amplificate prin lentila unui Iuda caricaturizat – se ridica si o chestiune istorica. Ar fi fost diferita teribila mostenire antisemita daca un text precum Evanghelia dupa Iuda ar fi fost inclus in scrierile canonice de la inceput? Daca, de fapt, Iuda cel Rau nu ar fi existat?
Invatatii evrei si crestini sunt de acord ca dinamica crestinismului timpuriu – secta unor evrei care n-au reusit sa-si cucereasca propriul popor – aproape ca a garantat divortul, cu toata incrancenarea unei vrajbe de familie. La inceput autoritatile evreiesti au fost in avantaj. Dar foarte repede, in vreme ce romanii se razboiau cu evreii si in vreme ce crestinii converteau tot mai multi non-evrei, sortii s-au intors si crestinii s-au transformat in tabara dominanta. Totusi, desi devenisera o forta, credinciosii crestini au adoptat de multe ori postura de victime si s-au folosit de orice ocazie pentru a lovi in din ce in ce mai incoltitii evrei. Iar intr-o astfel de campanie, Iuda Iscariotul a devenit pretextul perfect.
Fiecare poveste a unui mare erou are nevoie de un mare nemernic, si Iuda serveste acest pretext literar, spune parintele James Martin, preot si scriitor iezuit care anul trecut a fost consilierul teologic pentru piesa Ultimele zile ale lui Iuda Iscariotul.
Nu le-a trebuit mult unor apologeti crestini sa descopere asta. In cel de-al doilea secol al erei noastre, un episcop – Papias – relata deja o legenda potrivit careia, la sfarsitul zilelor sale, Iuda se umflase intr-atat incat nici nu mai putea vedea din cauza ochilor tumefiati, nici nu mai putea merge. Papias scria ca Iuda putea si urina puroi si viermi si ca se misca atat de greu, incat a fost strivit de un car. Pana in Evul Mediu, detestatul arhetip al lui Iuda – ca personificare a iudaismului – a inceput sa prinda contur: o figura schimonosita, cu nasul mare si par roscat, care ar face orice pentru bani, chiar si sa-i tradeze pe crestini. Dante l-a pus pe Iuda in cel mai de jos cerc al Infernului sau, si scenele din Patimi, care au devenit parte a traditiilor din Saptamana Mare, il arata de multe ori pe Iuda torturat in iad de diavoli. (Biserica Romano-Catolica nu s-a pronuntat niciodata oficial in privinta sortii lui Iuda in Viata de Apoi.)
Dar teologii spun ca supralicitarea rolului lui Iuda in istoria antisemitismului poate fi periculoasa, pentru ca ar putea minimaliza cauzele profunde ale tensiunilor dintre crestini si evrei. Chiar daca Iuda e sters din naratiunile de-spre Patimi, sunt multe pasaje in Noul Testament de care inamicii iudaismului se pot agata. Stergerea lui Iuda ar schimba iconografia, dar nu ar schimba problema antiiudaismului in sens general, spune Amy-Jill Levine, care preda Noul Testament la
Levine si altii spun ca intamplari descrise in evanghelii, precum cea de la Matei 27:25 (cand evreii din multime au luat asupra lor responsabilitatea rastignirii lui Hristos – Sangele lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri – dupa ce Pilat din Pont si-a spalat mainile – n.r.), au fost initial raspunzatoare intr-o masura mai mare decat a fost figura lui Iuda pentru ostilitatea crestinilor fata de evrei. Rabinul Lawrence Schiffman, profesor de studii iudaice si ebraice la
Totusi, expertii presupun ca daca nu ar fi existat Iuda ca mare tradator, crestinii ar fi inventat probabil pe un altul ca el pentru a legitima confuzul proces de separare religioasa de iudaism. Cel mai probabil candidat pentru o alternativa pentru personajul malefic evreu, spun ei, ar fi fost Caiafa, marele preot care l-a dat pe Isus pe mana lui Pilat din Pont si a romanilor. Voi nu pricepeti nimic; oare nu va ganditi ca e in folosul vostru sa moara un singur om pentru multime si sa nu piara tot neamul?, ii spune Caiafa in Evanghelia dupa Ioan. In cele din urma, oricine ar fi capatat rolul de personaj negativ al Patimilor, ar fi avut un impact minor asupra cursului istoriei dintre aceste religii infratite, cred expertii. Dar aceiasi experti cred de asemenea ca dezbaterile de azi, provocate de Evanghelia dupa Iuda, chiar daca nu repara o istorie dureroasa, ar putea ajuta relatiile dintre crestini si evrei acum si in viitor.
Poate daca Iuda ar putea fi «reabilitat», atunci unele dintre aceste vechi probleme pot fi lasate deoparte, spune Marvin Mayer, exeget al Bibliei la
David Gibson scrie frecvent despre religie. Cea mai recenta carte a lui, despre Papa Benedict al XVI-lea, va fi publicata in toamna.
Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica
* Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii
* Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times
* Copyright 2006 New York Times News Service