In primele noua luni din acest an, Cehia a inregistrat un surplus bugetar de doar 53,1 mil. euro, spre deosebire de 861,7 mil. euro, excedent realizat in aceeasi perioada a anului trecut.
Veniturile totale au fost de 23,87 mld. euro, in timp ce cheltuielile au ajuns la 23,82 mld. euro, relateaza CTK. Cheltuielile fata de anul trecut au crescut cu 10,5%, in timp ce veniturile cu doar 6,2%. Cauzele avansate de analisti pentru diminuarea excedentului bugetar sunt colectarea mai slaba a taxelor si cresterea mai multor categorii de subventii. In lunile urmatoare, se asteapta ca bugetul sa treaca pe rosu, deoarece spre sfarsitul anului, de regula, se inregistreaza o majorare a cheltuielilor publice. Bugetul pentru acest an a fost planificat cu un deficit de 2,63 mld. euro, la venituri de 31,53 mld. euro.
Category: Actualitate
Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.
-
Se zareste deficitul
-
Amenzi pentru lapte
Noua state risca sa fie amendate de Comisia Europeana cu o suma totala de 377 de milioane de euro pentru depasirea cotei de lapte in perioada aprilie 2005 – martie 2006. Spre comparatie, suma de anul trecut a ajuns la 355 de milioane de euro.
-
Corigenti la euro
Amanarea anuntarii datelor privind adoptarea euro de catre economiile din Europa Centrala este contrara angajamentelor asumate de aceste state la momentul aderarii, a apreciat Klaus Liebscher, membru in Consiliul Guvernatorilor al Bancii Centrale Europene (BCE), citat de Reuters.
Pe de alta parte, oficialul BCE a solicitat Romaniei si Bulgariei sa mentina ritmul actual al reformelor. Cele zece state care au aderat la UE in anul 2004 au stabilit ca obiectiv, la momentul respectiv, adoptarea euro pana in anul 2010. Pana in prezent, Slovenia este singura tara care si-a asigurat aderarea la zona euro, programata pentru anul 2007, in vreme ce o serie de guverne au recunoscut, in ultimele saptamani, ca vor pastra monedele nationale cel putin pana la sfarsitul acestui deceniu. Ungaria, care consemneaza cel mai mare deficit bugetar din UE, raportat la marimea economiei, a abandonat obiectivul privind adoptarea euro in anul 2010 si nu a stabilit o data tinta pentru aderarea la zona euro. O serie de oficiali guvernamentali au declarat recent ca Ungaria ar putea renunta la forint in 2013.
Totodata, adjunctul ministrului finantelor din Polonia a declarat ca aceasta tara ar putea inceplini criteriile de adoptare a euro in 2009, astfel ca aderarea la uniunea monetara s-ar putea produce in anul 2012. Oficialii de la Praga apreciaza, de asemenea, ca adoptarea euro in 2010 este putin probabila, pe fondul cresterii deficitului bugetar si a inflexibilitatii pietei muncii.
Pe de alta parte, cererea Lituaniei privind aderarea la uniunea monetara in anul 2007 a fost respinsa, nivelul inflatiei fiind considerat de oficialii europeni prea ridicat. -
Hitachi investeste
Compania japoneza
Incepand cu a doua jumatate a anului viitor, aici vor fi produse atat unitati cu plasma, cat si cu cristale lichide. Noua fabrica, unde vor lucra 1.500 de persoane, va fi amplasata in regiunea Usti, la 80 de kilometri vest de Praga. Pentru inceput, productia lunara va ajunge la 80.000 de televizoare si 100.000 de monitoare. Dupa 2008, compania japoneza spera sa produca aici lunar 140.000 de televizoare si 200.000 de monitoare.
-
Proiectele vietnameze
CEB, Banca de Export din Cehia, detinuta in proportie de 73% de guvernul ceh, va imprumuta un miliard de dolari Bancii de Investitii si Dezvoltare din Vietnam (BIDV) pentru punerea in practica a opt mari proiecte industriale, transmite Dow Jones.
Valoarea totala a acestora este de 1,7 mld. euro. 60% din bani provin din imprumutul acordat de banca ceha, 20% de la banca vietnameza, iar 20% de la developeri. Proiectele vizeaza constructia in
-
V-am pierdut banii
Amaranth, un fond american de hedging, a pierdut circa sase miliarde de dolari in pariul pe cotatia gazelor naturale cu o iuteala care a naucit piata.
Cu mai putin de o saptamana inainte ca fondul de hedging Amaranth Advisers sa le spuna investitorilor ca a pierdut miliarde de dolari, Charles H. Winkler, directorul de operatiuni (chief operating officer) al fondului, degusta un pahar de vin australian la o cina in restaurantul Four Seasons din New York cu o mana de manageri ai altor importante fonduri de hedging. Parand relaxat si afabil in acea seara de 12 septembrie, Charles H. Winkler a spus ca Amaranth, un fond de 9,2 miliarde de dolari, inregistra randamente de peste 25% pe an, potrivit unui participant.
Doua zile mai tarziu, Charles H. Winkler era la Pierre, unul dintre cele mai elegante hoteluri din Manhattan, vorbind despre Amaranth cu potentiali investitori la conferinta de toamna a fondurilor de hedging si forumul educational organizate de Goldman Sachs. Un fel de speed-dating* pentru capitalisti, in cadrul evenimentului mici grupuri de investitori treceau de la o masa la alta, ascultandu-i pe managerii care-si descriau cu iuteala strategiile, raspundeau la cateva intrebari dupa care se mutau la urmatorul set de investitori. Iar Charles H. Winkler s-a numarat printre acei manageri si transmitea cam acelasi mesaj pe care-l formulase si la inceputul saptamanii, dupa cum a relatat un martor: Amaranth crescuse cu 25%.
Chiar in acea zi, Amaranth pierdea 560 de milioane de dolari pe gazele naturale, accelerand pierderile pe care firma le suferise toata saptamana, a spus pe 22 septembrie intr-o teleconferinta Nicholas Maounis, fondatorul Amaranth Advisers.
Pe 14 septembrie, fondul isi vindea parti din portofoliu – actiuni, imprumuturi si obligatiuni – pentru a indeplini cererile bancilor de a returna banii pe care-i imprumutase pentru anumite tranzactii. In ziua urmatoare, Amaranth convoca reprezentantii catorva banci de top de pe Wall Street si ii invita in weeekend la birourile sale din Greenwich, Connecticut. Portofoliul energetic si alte plasamente erau scoase la vanzare, firma cautand probabil un imprumut pe termen scurt sau eventual o infuzie de capital.
Amaranth, unul dintre cele mai fierbinti fonduri de hedging din ultimii ani, incepuse sa se topeasca. Ce a urmat a fost atat descurajant, cat si implacabil: investitorii au urmarit exasperati cum sase miliarde de dolari s-au evaporat, in vreme ce piata a clipit ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Intr-adevar, ce a fost extraordinar in prabusirea Amaranth a fost cat de putine valuri a facut, spre deosebire de cvasi-colapsul unui alt fond de hedging, Long-Term Capital Management, in 1998. Povestea lui Amaranth este cea a unei firme care s-a mandrit cu managementul superior al riscului, dupa care a riscat totul in piete pe care toata lumea le stia volatile. Fondul nu a ingenuncheat piata, cum a facut-o prabusirea Long-Term Capital; piata a fost cea care a ingenuncheat Amaranth.
Cateodata si «foarte-improbabilul» se intampla, le-a spus investitorilor Maounis in teleconferinta. Asta s-a intamplat in septembrie. Prabusirea confirma ceea ce multi din industria fondurilor de hedging stiu, dar ignora poate prea des: sa-ti risti casa la pariu e un lucru care poate sa-ti aduca randamente de invidiat; dar poti la fel de bine si sa ramai fara casa. La teleconferinta, Maounis a promis o revenire, spunand ca Amaranth ramane in continuare in carti.
Am pierdut o gramada din banii nostri luna asta, a spus el. Am pierdut inca si mai multi din ai vostri. Ne pare rau ca ne-am pierdut banii. Ne pare si mai rau ca v-am pierdut si voua banii. Maounis a promis ca va incerca sa castige din nou adeziunea si increderea investitorilor.
E posibil ca Charles Winkler de la Amaranth, un fost avocat foarte respectat, sa fi facut cel mai bun lucru pentru investitori: mentinerea unei aparente cool, tocmai pentru a nu declansa acel gen de panica ce poate cu usurinta dobori orice institutie financiara. Prin intermediul unui purtator de cuvant, Winkler a refuzat sa comenteze. Dar investitorii, incapabili sa isi recupereze banii si zguduiti de evenimentele lunii, se gandesc deja daca pariul cu energia a fost prea mare si se intreaba in ce masura promisiunile fondului cu privire la managementul eficient al riscului au fost nefondate.
Cand un fond de hedging se prabuseste, cauti reprezentarile eronate facute de manager in fata investitorilor, reprezentari care pot lua forma evaluarilor gresite, cauti reprezentarile gresite privind strategiile, modelele sau concentrarile, spune Scott M. Berman, avocat la Friedman Kaplan Seiler & Adelman, care reprezinta doi investitori care nu exclud posibilitatea de a cere daune de la Amaranth.
Comisia care reglementeaza piata de capital in Statele Unite (Securities Exchange Comission – SEC) a inceput deja o investigatie pentru a determina in ce masura Amaranth Investors a indus in eroare investitorii sau institutiile financiare.
Nu e exclus ca Amaranth sa aiba o oarecare protectie in fata acuzatiilor ca nu s-a tinut de propria strategie: este un multi-strategy fund, asta insemnand ca avea multiple strategii de a face bani, dar si libertatea de a transfera capitalul in zonele cu cel mai mare potential de castig. Diversificarea strategiilor a fost, in sine, o metoda de protectie: cand o piata se ducea in jos, altele puteau amortiza socul. Cand Amaranth a vazut in gazele naturale o oportunitate, a aruncat bani in piata.
I-a mers o perioada, dar fondul nu a reusit sa iasa cand ar fi trebuit. S-a dovedit Amaranth oportunist – cum ar trebui sa fie fondurile cu strategii multiple – sau s-a dovedit incapatanat, nediversificandu-si portofoliul?
Curajul fondului a fost testat pe piata in scadere din 2002. Cand indicii importanti au scazut cu 17% sau chiar mai mult in acel an, Amaranth Partners, unul dintre fondurile de top ale companiei, a adus un randament de 11,33%, potrivit materialelor de marketing – lasand in urma majoritatea fondurilor de hedging, care au cazut cu 1,5%, potrivit Hedge Fund Research din Chicago.
In cei doi ani care au urmat, Amaranth a produs profituri consistente, daca nu chiar spectaculoase, aratand ca face ceea ce fondurile de hedging ar trebui sa faca: se protejeaza pe ele insele de fluctuatiile pietei. Anul 2005 a fost unul dificil pentru multe fonduri de hedging. Dar Amaranth a oferit rentabilitati de peste 18%, surclasand de departe avansul de 4,91% (inclusiv dividende) al indicelui Standard & Poors si majoritatea fondurilor de hedging, care au castigat in medie 6,16%. Amaranth a avut o arma secreta in panoplie: un trader de 32 de ani pe nume Brian Hunter. Hunter venea de la Deutsche Bank, unde condusese departamentul de tranzactii cu gaze naturale. Potrivit unui proces pe care l-a intentat mai tarziu bancii, Hunter a adus de unul singur 52 de milioane de dolari bancii in 2002 si 40 de milioane de dolari in 2003. Dar preturile de pe piata de gaze naturale s-au prabusit in decembrie, stergand multe din castigurile bancii, iar Deutsche Bank nu i-a mai dat nici un bonus. Hunter a fost retrogradat si a dat in judecata banca pentru a-si primi bonusul. Deutsche Bank a trimis un raspuns in care neaga majoritatea acuzatiilor; un purtator de cuvant al bancii a refuzat sa comenteze subiectul.
Hunter a fost el insusi un activ fierbinte. SAC Capital, un alt hedge fund renumit pentru profiturile sale de exceptie, a incercat sa-l atraga pe Hunter in aprilie 2005. Nicholas Maounis l-a convins sa ramana, iar investitorii au fost asigurati ca Hunter va juca un rol semnificativ in cadrul firmei.
Nu e nici un secret ca profiturile fondului veneau in special din energie. Pana pe 30 iunie, fondurile Amaranth crescusera cu 20% si chiar peste, iar castigurile din energie insemnau 78% din randamentul total.
Potrivit lui Maounis, profiturile din tranzactiile cu bunuri si cu energie au adus 1,26 de miliarde de dolari in 2005 si din ianuarie si pana in august adusesera 2,17 miliarde de dolari – aproape jumatate din suma fiind obtinuta din iunie pana in august.
In vreme ce cifrele din iunie aratau bine, investitorii ar fi trebuit totusi sa se ingrijoreze: fondul cazuse cu peste 10% in mai din cauza volatilitatii din pietele de energie. Rezultatele spectaculoase din aprilie si iunie acopereau scaderea, dar mesajul era clar: fondul Amaranth facea pariuri mari.
In iulie, Amaranth a abordat acele ingrijorari in mesajul lunar catre investitori, promitand ce le spusese in fata multor investitori: ca va reduce riscul. In timp ce tintim pentru o mai mica concentrare pe gazul natural in viitor, credem ca oportunitatile din piata gazelor naturale raman atractive si continuam sa pastram plasamente unde credem ca valorile de baza sunt deconectate de preturile din viitor, scria fondul. Un numar de investitori afirma ca li s-ar fi spus ca pariurile pe energie au fost diminuate.
Pe 22 septembrie, Maounis a readus in discutie acele ingrijorari, spunand la teleconferinta ca Amaranth a fost de acord sa-si reduca riscurile in functie de oportunitati, in loc sa vanda doar de dragul de a vinde, asta insemnand ca niciodata nu a avut de gand sa iasa repede de pe piata.
Problema lui Amaranth s-a dovedit a fi una prea familiara institutiilor financiare: lichiditatea. Hunter a pariat ca diferenta dintre cotatiile futures ale gazelor naturale pentru martie 2007 si aprilie 2007 va creste. De fapt, a scazut dramatic. Hunter nu a putut sa-si vanda plasamentele. Altii din piata au vazut ca pariul lui era gresit, ca pierdea bani si au continuat sa parieze impotriva pietei, impingand preturile in jos. Nu am fost in stare sa acoperim expunerea pe pietele publice, a spus Maounis.
Odata ce cursul a devenit potrivnic, Amaranth a fost prins la mijloc: vanzand intr-o piata in scadere, zbatandu-se sa rezolve cererile creditorilor nervosi de a-si suplimenta depozitele**, blocat intr-o pozitie din piata unde – ca sa folosim o expresie uzuala de pe Wall Street – esti sfasiat in bucati. Daca oamenii vad teama in piata, ei forteaza mana celui care fuge din piata, spune Charles Sanchez, vicepresedinte pentru piete de energie la Gelber & Associates, o firma de consultanta in energie din Houston.
Intr-un efort de a atenua efectele tranzactiilor, Amaranth a convocat cateva banci in urma cu doua weekend-uri. Fondul trebuia sa obtina bani pentru a-si suplimenta depozitele – imprumuturi de la banci – si trebuia sa vanda plasamentele in energie pentru a preveni alte sangerari. Intr-un weekend glorios, parcarea de la biroul Amaranth era plina de SUV-uri, Mercedes-uri si un Ferrari rosu cu Wall Street pe placutele de inmatriculare. Camara Amaranth era saraca: oaspetilor li s-au servit Mountain Dew dietetic si biscuiti cu crema Pop Tarts. Amaranth aproape ca vanduse plasamentele catre doi ofertanti, dar intelegerile au picat. Pana pe 19 septembrie, bancile i-au dat lui Amaranth ultimatumul: ori vinde portofoliul din energie, ori ii taie liniile de credit. Asta, spune Maounis, ar fi dus la o crestere substantiala, daca nu totala, a pierderilor investitorilor.
Pe 20 septembrie dimineata, portofoliul a fost vandut catre J.P. Morgan si Citadel Investment Group, un alt mare fond de hedging, si investitorii au fost informati ca valoarea Amaranth a scazut cu 65-70% pentru luna in curs si cu 55-60% – adica 6,4 miliarde de dolari – pentru anul in curs. Confuzia in randul investitorilor a persistat insa si dupa teleconferinta de pe 22 septembrie.
Ne-a lasat o gramada de intrebari fara raspuns, a spus un investitor. S-a vorbit despre ce s-a intamplat. Dar ce-o sa se intample de-acum inainte? Cu alte cuvinte, isi vor mai recupera investitorii banii? Amaranth are restrictii dure pentru investitorii care-si cer banii inapoi: poate bloca orice cerere de rascumparare intr-o incercare aparent alambicata de a pastra capitalul fondului.
Nicholas Maounis parea hotarat sa continue sa lupte. Stim ca v-am zdruncinat adeziunea si increderea in noi si suntem hotarati sa facem tot ce putem sa le recastigam pe amandoua, a spus Maounis pe 22 septembrie. La nici doua saptamani, insa, Amaranth a anuntat, pe 2 octombrie, ca a angajat pe cei de la Fortress Investment Group ca sa-l ajute sa-si lichideze portofoliul. Cu trei zile inainte, fondul anuntase ca suspenda cererile de rascumparare ale clientilor pentru a vinde plasamente in valoare de circa 3 miliarde de dolari care i-au mai ramas dupa prabusirea de la inceputul lunii septembrie. Din banii care urmeaza sa fie obtinuti, ar trebui sa fie despagubiti si investitorii, insa nu se stie in ce proportie isi vor mai recupera investitiile.
Intr-o noua scrisoare trimisa investitorilor pe 29 septembrie, Maounis i-a anuntat ca fondul se preda ca urmare a numeroaselor cereri de rascumparare.
*JOC MATRIMONIAL DE SOCIETATE IN CARE PARTICIPANTII SUNT PUSI SA CUNOASCA CaT MAI MULTI POSIBILI PARTENERI INTR-UN TIMP SCURT, DE ORDINUL MINUTELOR**MARGIN CALL – CERERE DIN PARTEA BROKERULUI CA UN INVESTITOR SA-SI SUPLIMENTEZE DEPOZITUL PENTRU A SE INCADRA IN MARJA MINIMA NEGOCIATA IN CAZUL TRANZACTIILOR IN MARJA (CUMPARAREA DE ACTIVE, IN CARE O PARTE DIN VALOAREA DE CUMPARARE ESTE ACOPERITA DIN FONDURI IMPRUMUTATE DE LA BROKERI. IN ACEST CAZ, RENTABILITATEA – DAR SI PIERDERILE – VOR FI MAI MARI DECaT IN CAZUL TRANZACTIILOR CASH).
Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica
-
Lectia Amaranth
Oficialii New York Mercantile Exchange au sesizat slabiciunea Amaranth Advisers, insa fondul a actionat insuficient pentru a-si reduce pierderile.
AVERTISMENT: Oficialii Bursei de marfuri din New York, NYMEX, avertizasera Amaranth Advisers in august, cu aproximativ o luna inainte de prabusirea sa, ca pariurile pe care le facuse pe cotatiile gazelor naturale erau prea mari, potrivit agentiei Bloomberg. Se pare ca fondul si-a mai redus expunerea pe gazele naturale, insa nesemnificativ, cu atat mai mult cu cat pariurile sale nu erau facute doar pe NYMEX.
RECORD: Prabusirea Amaranth (indestructibil, in greaca) in luna septembrie poate fi considerata cel mai mare dezastru financiar al unui fond de hedging, depasind precedentul record stabilit in 1998 de Long-Term Capital Management, care a pierdut 4,6 miliarde de dolari in patru luni.
DESPARTIRE: La sfarsitul lunii septembrie, trader-ul Brian Hunter, arma secreta a pariurilor Amaranth Advisers pe cotatiile gazelor naturale, a parasit fondul fara a primi vreo compensatie financiara, potrivit cotidianului Financial Times.
-
Visul frumos al BNR: sa dea bani pe credit
De ani de zile, banca centrala incearca sa exercite asupra pietei bancare puterea unui creditor nemilos, desi de fapt a ramas cel mai mare datornic.
Ca orice banca centrala, BNR viseaza la momentul in care bancile vor veni sa-i ceara bani, nu doar sa plaseze, si sa-i dea astfel ocazia sa faca din dobanda de politica monetara o adevarata dobanda de referinta, care dicteaza costul banilor pe toata piata. Chiar daca si acum are forta sa impuna dobanda la care se imprumuta de la banci cand absoarbe din banii care nu se duc in credite, BNR reuseste cu greu sa le determine comportamentul pe piata, in relatia cu clientii. De fiecare data cand BNR ridica dobanda, obtine un prim efect de reducere a excesului de lichiditate care hraneste inflatia, insa de aici si pana la a influenta decisiv nivelurile dobanzilor practicate de banci la credite si la depozite e cale lunga.Si atunci BNR se foloseste de autoritatea sa de institutie suprema pentru a obliga bancile sa-i aduca bani, platindu-le mai nimic in schimb. Adica impune asa-numite rezerve minime obligatorii. Ultima majorare a hulitelor rezerve a fost atat de agresiva incat a lasat multe banci fara bani, aducandu-le in pragul ipostazei de a se imprumuta de la banca centrala. A fost doar un efect artificial, insa scenariul plasarii BNR pe pozitia de creditor nu a mai parut atat de fantezist.
Momentul in care BNR va deveni si creditor fata de sistemul bancar este mai putin indepartat decat acum un an, insa tot este vorba de un numar de ani, spune Cristian Popa, viceguvernator al Bancii Nationale.
BNR se consoleaza cu gandul ca nici economii mai avansate nu au rezolvat problema, pietele emergente fiind prin definitie confruntate cu exces persistent de lichiditate datorita volumului mare de capital atras de la un an la altul. Iar
Cat de repede poate ajunge BNR sa dicteze dobanda cu puterea creditorului? Depinde si de dimensiunea intrarilor de capital care vor veni, de incorporarea functionala a acestora in economie si de raspunsul ofertei, de volumul transferurilor pe care le vom absorbi – fie ele remiteri sau trageri din fondurile structurale si de coeziune disponibile la nivel comunitar – toate acestea avand un impact asupra lichiditatii interne, spune Popa. El anticipeaza ca anul viitor vom avea intrari de capital substantiale de toate tipurile, fara riscul unei aprecieri nesustenabile a leului. Daca momentul asteptat de BNR nu e prea aproape, nici bancile comerciale nu pot spera curand la inmuierea regimului draconic al rezervelor obligatorii, cu toata aderarea la UE. Armonizarea regimului rezervelor cu cel practicat de BCE e o dorinta pe termen lung. Acum raspundem circumstantelor directe cu care ne confruntam si consideram ca nivelurile actuale sunt adecvate conditiilor prezente, vine raspunsul metalizat al viceguvernatorului responsabil cu politica monetara. Asa ca bancilor le ramane sa se bucure ca rezervele nu vor mai creste, cel putin in absenta unor situatii-soc care sa sperie BNR, care se bucura ca de data aceasta miscarea i-a reusit pe de-a-ntregul.
Cea mai constrangatoare virtute a ultimei majorari a rezervelor a fost ca dobanzile la depozite nu au scazut, asa cum se intampla in trecut, ci chiar au crescut din cauza ca s-a redus lichiditatea pe piata, iar pe plan international am asistat la majorarea dobanzilor din zona euro, a dolarului SUA si a yenului. Ca atare, bancile nu au mai gasit substitute ieftine la atragerea de noi depozite in lei si a trebuit sa inceapa cresterea remunerarii acestora, afirma Cristian Popa.
BNR gaseste si alte motive de veselie. Ca raspunsul ofertei producatorilor la cresterea cererii de consum e deja mai bun. Ca vede creditul ducandu-se spre scadente mai lungi, chiar daca aceasta reflecta in parte si tendinta bancilor de a eroda restrictiile. Ca au inceput sa se imprumute mai mult corporatiile. Dar nici lista ingrijorarilor nu e scurta, pentru ca slabiciunea pozitiei BNR de debitor net fata de banci cu peste 5 mld. euro, fara a pune la socoteala rezervele minime, lasa brese. Nu avem iluzii ca restrictiile ar reprezenta niste masuri care sa functioneze etans. Si stim ca interpretarile privind masa de credit din economie trebuie sa tina cont si de creditele acordate direct din afara sau de externalizarile unor parti din portofoliile bancilor, care sunt reflectate intr-o anumita masura in datoria externa pe termen scurt si au un impact indirect observabil asupra cererii agregate, spune Popa.
La jumatatea lui 2006, imprumuturile pe termen scurt contractate de
Perspectivele ar putea deveni mai limpezi in urma unei evaluari tehnice aflate in desfasurare la BNR. Pe baza ofertei mai mari din economie, in prezent discutam justetea revizuirii in sus a produsului intern brut potential neinflationist, spune viceguvernatorul. Adica BNR incearca sa vada daca economia ar suporta un ritm anual de crestere mai mare de 5,5% fara ca dinamica respectiva sa se bazeze pe exces de cerere si astfel sa intretina inflatia. Daca in CA vom hotari majorarea PIB potential pe termen scurt, gap-ul cu potential inflationist se va ingusta, dar tot ramane un exces de cerere care poate induce presiuni asupra preturilor. Aceasta reclama vigilenta
Discutiile vor avea loc in perioada urmatoare, iar pe 10 noiembrie vor fi analizate deciziile de politica monetara aferente, precum si textul noului raport trimestrial asupra inflatiei. Daca vor fi necesare repozitionari ale instrumentelor de politica monetara folosite, dobanda va fi cea favorizata, reaminteste viceguvernatorul Popa.
Pe langa socoteala legata de PIB, BNR are o grija permanenta: credibilitatea. Banca s-a aratat increzatoare in atingerea tintei pe 2006, cu o rata sub 6%, dupa ce pana in iulie prognoza 6,8%. E firesc sa ne alegem scenariile cele mai conservatoare. Prefer sa facem o eroare de partea prudentei, nu a optimismului; de altfel, asa procedeaza toate bancile centrale cu buna reputatie, se apara oficialul BNR de suspiciunea unor ezitari in exercitiul de prognoza. Totusi, recunoaste ca banca a supraestimat putin efectul taxei pe viciu. Sunt prudent, dar desigur fara a tipa «lupul!» fara motiv, pentru ca as deveni necredibil, spune Popa. El crede ca putem ajunge cu inflatia sub 3% prin 2010, iar un nivel apropiat de 2% in 2010-2011 e perfect compatibil cu calendarul BNR.
Responsabilul cu tintirea inflatiei vrea insa pasi siguri. Cred ca pentru o societate care a trait timp indelungat cu rate inalte ale inflatiei, cantonarea la niveluri de 4-5% e un pericol ce trebuie evitat. Asemenea niveluri nu sunt compatibile cu stabilitatea pe termen lung a preturilor, iar costurile macroeconomice ale unei inflatii de acest tip in termenii cresterii sustenabile la care se renunta nu sunt neglijabile, dupa cum nu este complet absent pericolul unor recrudescente inflationiste. Pentru a obtine si mentine stabilitatea preturilor, sunt necesare masuri decisive de-a lungul unui parcurs in care rezultatele pot sa fie lipsite de spectaculos, insa trebuie in primul rand sustenabilitate, afirma viceguvernatorul. El spune ca numai cantonarea la o inflatie de circa 2% pe an va permite si adoptarea euro in 2012-2014.
-
Visul frumos al BNR: sa dea bani pe credit
De ani de zile, banca centrala incearca sa exercite asupra pietei bancare puterea unui creditor nemilos, desi de fapt a ramas cel mai mare datornic.
Ca orice banca centrala, BNR viseaza la momentul in care bancile vor veni sa-i ceara bani, nu doar sa plaseze, si sa-i dea astfel ocazia sa faca din dobanda de politica monetara o adevarata dobanda de referinta, care dicteaza costul banilor pe toata piata. Chiar daca si acum are forta sa impuna dobanda la care se imprumuta de la banci cand absoarbe din banii care nu se duc in credite, BNR reuseste cu greu sa le determine comportamentul pe piata, in relatia cu clientii. De fiecare data cand BNR ridica dobanda, obtine un prim efect de reducere a excesului de lichiditate care hraneste inflatia, insa de aici si pana la a influenta decisiv nivelurile dobanzilor practicate de banci la credite si la depozite e cale lunga.Si atunci BNR se foloseste de autoritatea sa de institutie suprema pentru a obliga bancile sa-i aduca bani, platindu-le mai nimic in schimb. Adica impune asa-numite rezerve minime obligatorii. Ultima majorare a hulitelor rezerve a fost atat de agresiva incat a lasat multe banci fara bani, aducandu-le in pragul ipostazei de a se imprumuta de la banca centrala. A fost doar un efect artificial, insa scenariul plasarii BNR pe pozitia de creditor nu a mai parut atat de fantezist.
Momentul in care BNR va deveni si creditor fata de sistemul bancar este mai putin indepartat decat acum un an, insa tot este vorba de un numar de ani, spune Cristian Popa, viceguvernator al Bancii Nationale.
BNR se consoleaza cu gandul ca nici economii mai avansate nu au rezolvat problema, pietele emergente fiind prin definitie confruntate cu exces persistent de lichiditate datorita volumului mare de capital atras de la un an la altul. Iar Romania chiar atrage din ce in ce mai multi bani, cu riscul ca piata sa se inunde din cauza posibilitatii inca limitate de absorbtie. Intr-un asemenea context, lupta cu lichiditatea poate fi inegala, mai ales cand tot BNR vrea sa controleze si viteza de crestere a creditului, adica supapa care poate reduce excesul de lichiditate.
Cat de repede poate ajunge BNR sa dicteze dobanda cu puterea creditorului? Depinde si de dimensiunea intrarilor de capital care vor veni, de incorporarea functionala a acestora in economie si de raspunsul ofertei, de volumul transferurilor pe care le vom absorbi – fie ele remiteri sau trageri din fondurile structurale si de coeziune disponibile la nivel comunitar – toate acestea avand un impact asupra lichiditatii interne, spune Popa. El anticipeaza ca anul viitor vom avea intrari de capital substantiale de toate tipurile, fara riscul unei aprecieri nesustenabile a leului. Daca momentul asteptat de BNR nu e prea aproape, nici bancile comerciale nu pot spera curand la inmuierea regimului draconic al rezervelor obligatorii, cu toata aderarea la UE. Armonizarea regimului rezervelor cu cel practicat de BCE e o dorinta pe termen lung. Acum raspundem circumstantelor directe cu care ne confruntam si consideram ca nivelurile actuale sunt adecvate conditiilor prezente, vine raspunsul metalizat al viceguvernatorului responsabil cu politica monetara. Asa ca bancilor le ramane sa se bucure ca rezervele nu vor mai creste, cel putin in absenta unor situatii-soc care sa sperie BNR, care se bucura ca de data aceasta miscarea i-a reusit pe de-a-ntregul.
Cea mai constrangatoare virtute a ultimei majorari a rezervelor a fost ca dobanzile la depozite nu au scazut, asa cum se intampla in trecut, ci chiar au crescut din cauza ca s-a redus lichiditatea pe piata, iar pe plan international am asistat la majorarea dobanzilor din zona euro, a dolarului SUA si a yenului. Ca atare, bancile nu au mai gasit substitute ieftine la atragerea de noi depozite in lei si a trebuit sa inceapa cresterea remunerarii acestora, afirma Cristian Popa.
BNR gaseste si alte motive de veselie. Ca raspunsul ofertei producatorilor la cresterea cererii de consum e deja mai bun. Ca vede creditul ducandu-se spre scadente mai lungi, chiar daca aceasta reflecta in parte si tendinta bancilor de a eroda restrictiile. Ca au inceput sa se imprumute mai mult corporatiile. Dar nici lista ingrijorarilor nu e scurta, pentru ca slabiciunea pozitiei BNR de debitor net fata de banci cu peste 5 mld. euro, fara a pune la socoteala rezervele minime, lasa brese. Nu avem iluzii ca restrictiile ar reprezenta niste masuri care sa functioneze etans. Si stim ca interpretarile privind masa de credit din economie trebuie sa tina cont si de creditele acordate direct din afara sau de externalizarile unor parti din portofoliile bancilor, care sunt reflectate intr-o anumita masura in datoria externa pe termen scurt si au un impact indirect observabil asupra cererii agregate, spune Popa.
La jumatatea lui 2006, imprumuturile pe termen scurt contractate de Romania din afara erau de 4,6 mld. euro, cu 57% mai mult fata de 2005. Sunt partizanul ideii ca trebuie sa fim foarte prudenti cu datoria externa pe termen scurt, afirma Popa. Chiar lasand deoparte externalizarile, el tot e preocupat de cresterea prea rapida a creditului, deasupra ratei pe care o gaseste sustenabila, desi stie la fel de bine ca numai asa pot fi recuperate mai repede decalajele fata de UE. Un alt motiv de stres e ca BNR nu poate sti niciodata cum va fi anul agricol urmator. O parte din dezinflatia din 2006 a venit si de la preturile produselor agroalimentare, dar si pentru ca preturile administrate n-au crescut asa cum ne-am fi asteptat. Majorarile vor avea loc insa in 2007 si 2008 si speram sa se produca in conformitate cu un calendar cat mai stabil. Asa ca deviza e anul viitor trebuie mentinuta prudenta la cote inalte. Adica dobanda nu va scadea prea curand, fiind probabila mai intai inca o crestere.
Perspectivele ar putea deveni mai limpezi in urma unei evaluari tehnice aflate in desfasurare la BNR. Pe baza ofertei mai mari din economie, in prezent discutam justetea revizuirii in sus a produsului intern brut potential neinflationist, spune viceguvernatorul. Adica BNR incearca sa vada daca economia ar suporta un ritm anual de crestere mai mare de 5,5% fara ca dinamica respectiva sa se bazeze pe exces de cerere si astfel sa intretina inflatia. Daca in CA vom hotari majorarea PIB potential pe termen scurt, gap-ul cu potential inflationist se va ingusta, dar tot ramane un exces de cerere care poate induce presiuni asupra preturilor. Aceasta reclama vigilenta constanta, a declarat pentru BUSINESS Magazin Popa.
Discutiile vor avea loc in perioada urmatoare, iar pe 10 noiembrie vor fi analizate deciziile de politica monetara aferente, precum si textul noului raport trimestrial asupra inflatiei. Daca vor fi necesare repozitionari ale instrumentelor de politica monetara folosite, dobanda va fi cea favorizata, reaminteste viceguvernatorul Popa.
Pe langa socoteala legata de PIB, BNR are o grija permanenta: credibilitatea. Banca s-a aratat increzatoare in atingerea tintei pe 2006, cu o rata sub 6%, dupa ce pana in iulie prognoza 6,8%. E firesc sa ne alegem scenariile cele mai conservatoare. Prefer sa facem o eroare de partea prudentei, nu a optimismului; de altfel, asa procedeaza toate bancile centrale cu buna reputatie, se apara oficialul BNR de suspiciunea unor ezitari in exercitiul de prognoza. Totusi, recunoaste ca banca a supraestimat putin efectul taxei pe viciu. Sunt prudent, dar desigur fara a tipa «lupul!» fara motiv, pentru ca as deveni necredibil, spune Popa. El crede ca putem ajunge cu inflatia sub 3% prin 2010, iar un nivel apropiat de 2% in 2010-2011 e perfect compatibil cu calendarul BNR.
Responsabilul cu tintirea inflatiei vrea insa pasi siguri. Cred ca pentru o societate care a trait timp indelungat cu rate inalte ale inflatiei, cantonarea la niveluri de 4-5% e un pericol ce trebuie evitat. Asemenea niveluri nu sunt compatibile cu stabilitatea pe termen lung a preturilor, iar costurile macroeconomice ale unei inflatii de acest tip in termenii cresterii sustenabile la care se renunta nu sunt neglijabile, dupa cum nu este complet absent pericolul unor recrudescente inflationiste. Pentru a obtine si mentine stabilitatea preturilor, sunt necesare masuri decisive de-a lungul unui parcurs in care rezultatele pot sa fie lipsite de spectaculos, insa trebuie in primul rand sustenabilitate, afirma viceguvernatorul. El spune ca numai cantonarea la o inflatie de circa 2% pe an va permite si adoptarea euro in 2012-2014.
-
Blocaj imobiliar in Bucuresti, episodul 2
Piata imobiliara din Bucuresti repeta acum scenariul din 2004 – preturi considerate exagerate, la care proprietarii nu au de gand sa renunte. Cu deosebirea ca in toamna lui 2006 nu se mai vorbeste despre vanzarile de apartamente, ci de blocarea pietei terenurilor.
“Piata este blocata. Toata lumea prefera sa astepte, sintetizeaza Teodor Pop, director general al dezvoltatorului RED Management Capital, o situatie fara precedent pe piata terenurilor. In ultimii ani, preturile terenurilor din unele zone ale Bucurestiului au crescut exploziv, dublandu-se sau chiar triplandu-se de la an la an. Cauzele sunt cunoscute: speculatorii de terenuri, dar si aparitia unor noi dezvoltari in zone neluate in calcul pana atunci. Iar primele noua luni ale lui 2006 nu au facut decat sa continue acest trend. Potrivit unui studiu al companiei imobiliare CB Richard Ellis, pretul terenurilor din Bucuresti a crescut in ultimul an cu pana la 50%.
Analistii CBRE pun aceasta evolutie pe seama unei cresteri semnificative a cererii, dar si a diminuarii numarului de suprafete disponibile. Pe de alta parte, mai arata sursa citata, in unele cazuri, cresterea pretului a avut loc artificial, fiind determinata de vecinatatea terenurilor cu proiecte deja existente sau propuse si cu proiectele de infrastructura, amintindu-se cazurile terenurilor aflate in apropierea celei de-a doua sosele de centura sau a viitoarei autostrazi Bucuresti-Brasov. Pe acest fond, al anuntarii de noi si noi proiecte, proprietarii de terenuri au devenit din ce in ce mai constienti de valorile pe care le detin.
Toata lumea a inceput sa faca calcule de dezvoltatori, considera Sorin Panturu, partener fondator si manager Trammel Mackenzie, o companie de management de investitii imobiliare. Cu alte cuvinte, vanzatorul unei parcele cere un pret corelat cu valoarea profitului care s-ar putea obtine din viitoarea construtie de pe acel lot. Dar, puncteaza Panturu, ei nu iau in calcul si riscurile pe care si le asuma dezvoltatorul. Proprietarii terenului vor sa incaseze si o parte din profitul developerului, fara a imparti insa si riscurile.
Pentru moment, nu sunt mari sperante de redresare a situatiei si aproape toata lumea este in expectativa. Cei mai multi dezvoltatori prefera sa astepte o temperare a cresterilor. In acelasi timp, nici proprietarii nu par presati sa vanda si tin preturile sus. Este fenomenul omului sarac, care are doar o oaie, dar pe care vrea sa o vanda foarte scump, descrie plastic Teodor Pop situatia actuala de pe piata terenurilor. Insa nu putine sunt vocile care spun ca actualele preturi au depasit deja limita rezonabilului. Potrivit Mediafax, reprezentantii mai multor lanturi de retail se declara nemultumiti de preturile terenurilor, despre care acestia spun ca, adeseori, ar fi peste nivelul din alte tari europene. Ba chiar, spune John Rix, directorul general al real,-Hypermarket
O opinie pe care o impartaseste si Pop de la RED Management Capital – companie care dezvolta in prezent mai multe proiecte, inclusiv de spatii comerciale. Terenurile pentru retail sunt exagerat de scumpe, din punctul de vedere al profitabilitatii posibile astazi. In fapt, marea problema a dezvoltatorilor nu este intotdeauna atat suma ceruta pentru o parcela, cat faptul ca lotul in cauza necesita costuri suplimentare pentru a se putea construi pe el. Terenurile sunt foarte scumpe din cauza infrastructurii slabe, explica Pop. Altfel spus, nu atat pretul pe metrul patrat este neaparat cel care face ca un teren sa fie scump, cat cumularea acestuia cu valoarea costurilor ulterioare implicate de viabilizarea suprafetei in cauza.
Dar, daca despre aceste terenuri se poate spune ca sunt foarte scumpe, in cazurile in care exista deja o infrastructura se poate vorbi despre un pret supraexagerat, apreciaza Teodor Pop. De altfel, Dragos Dragoteanu, managerul agentiei imobiliare Euroest, considera ca pretul terenurilor nu va mai creste decat in zonele in care nu este inca dezvoltata infrastructura. Reprezentantul Euroest – companie care are un portofoliu insemnat de oferte de terenuri in zona Capitalei – isi justifica estimarea prin prisma faptului ca terenurile au atins un prag maxim care nu mai genereaza confort pentru investitori.
Cert este ca, la preturile actuale, sunt semne ca vremea speculatorilor a apus. In urma cu cativa ani, multi investitori au scos profituri remarcabile doar cumparand si revanzand apoi parcele in zone despre care aveau informatii ca se vor ridica. Uneori, aceste investitii au adus randamente de 200% sau chiar 300% in numai un an, cu eforturi minime. Acum, analistii sunt unanimi. A trecut vremea speculatiilor in Bucuresti, este convins Dragoteanu, care rezuma trecutul si viitorul pietei terenurilor intr-o singura fraza – cine a vrut sa cumpere a cumparat, cine vrea sa dezvolte are deja terenurile, iar speculatorii au ajuns la ultima mana. Managerul Euroest apreciaza ca actualii cumparatori de terenuri au de ales intre a porni o dezvoltare imobiliara sau a astepta mai multi ani pentru un profit acceptabil. Speculatorul care doar cumpara si vinde este pe cale de disparitie, crede si Teodor Pop.
Iar ceea ce s-a intamplat in Bucuresti, se face acum simtit, chiar daca la o alta scara, si la nivel national. Compania imobiliara Eurisko a previzionat pentru acest an cresteri ale preturilor terenurilor in toate orasele importante ale Romaniei.
Pentru Cluj-Napoca, bunaoara, estimarile analistilor Eurisko anticipeaza cresteri de pret cu circa 20% – pana la 40-200 euro/mp in afara localitatii, in timp ce in cazul Brasovului cresterea preconizata este de 50%, pana la 200-700 euro/mp in oras si 10-100 euro/mp in afara. Totusi, in marile orase nu se vorbeste inca de blocaje, dar si aici preturile au crescut pana la niveluri la care se mai fac putine tranzactii, spune Teodor Pop.
Dar piata imobiliara nu sta pe loc. Dezvoltatorii au demarat in ultima perioada o multitudine de proiecte. De obicei, insa, este vorba de terenuri cumparate cu mai multi ani in urma, la preturi sensibil (de cateva ori) mai mici decat cele actuale. Dupa cum exista si cazuri in care dezvoltatorii nu sunt intimidati de preturile ridicate. Suntem interesati de mai multe terenuri in Bucuresti, chiar daca preturile sunt mari. Credem ca terenurile si locuintele nu au preturi atat de mari comparativ cu alte capitale europene, comenteaza Khalid Karim, director in cadrul companiei romano-britanice Ferco Investments. Compania a anuntat deja cateva proiecte imobiliare si intentioneaza sa cumpere mai multe terenuri in Bucuresti pentru dezvoltarea de proiecte rezidentiale si de birouri.
La randul sau, Renatas Siaulys, membru in CA al dezvoltatorului Europa Group din Lituania, spune ca va continua achizitiile. Europa Group are deja patru proiecte in dezvoltare in Bucuresti – trei ansambluri rezidentiale si un hotel, dar compania are un as in maneca. Preferam sa lucram cu terenuri care au probleme, dar au si preturi mai mici, explica Siaulys. Astfel, Europa Group lucreaza in general pe spatii care au apartinut fostelor platforme industriale. De exemplu, City Center Residence, un complex de apartamente ce va fi finalizat de lituanieni in toamna anului viitor, este construit pe locul fostei fabrici Apollo, langa Parcul Carol.
Chiar si in aceste conditii, oamenii din real estate nu mizeaza pe scaderi. De altfel, o scadere a preturilor terenurilor ar fi o premiera pe piata imobiliara romaneasca. Daca in ultimii 15 ani, chiriile la birouri, la spatii comerciale, pretul apartamentelor si a caselor au mai inregistrat fluctuatii, in ceea ce priveste terenurile acestea au mers intr-o singura directie – in sus. Cele mai multe voci sunt ponderate, mizand pe stabilizare.
Preturile vor creste usor, dar intr-un ritm mai scazut fata de anul trecut, in conditiile in care pretul ridicat al terenurilor a inceput sa limiteze profitabilitatea investitiilor, cred analistii CB Richard Ellis. Acum este o frenezie a dezvoltarilor care i-a incitat foarte mult pe proprietarii de teren, spune Panturu de la Trammel Mackenzie, estimand ca, in urmatoarea perioada, acest entuziasm exacerbant se va potoli, iar piata se va regla, mai ales cand profiturile investitorilor vor cobori sub anumite limite. In schimb, Teodor Pop de la RED Management Capital crede chiar ca vor aparea si primele scaderi de preturi, chiar de anul viitor. Stabilizarea incepe cu o dezamagire, spune el.
Alti analisti spun insa ca, incet-incet, s-ar putea schimba insusi modelul de business in real estate. Este vremea asocierilor, crede Dragos Dragoteanu de la Euroest. Mai exact, in loc sa cedeze parti din profit proprietarilor de terenuri, dezvoltatorii vor prefera sa-i atraga in proiect, impartind astfel riscurile, dar si un profit (potential) mai mare.