BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Studentii americani despre Romania

    Bucurestiul? Un fel de New York, dar dintr-o tara abia iesita din tranzitie. Managerii romani? Nu foarte diferiti de cei americani, dar mai avantajati fata de acestia datorita diversitatii culturale la care au acces. Acestea sunt parerile unor studenti americani de MBA care in luna martie au vizitat timp de zece zile Romania.

     

    Ce stiau despre Romania inainte de a veni aici? Ca am devenit recent membri ai Uniunii Europene si ca Bucurestiul este capitala tarii. Foarte putin, comparativ cu tinerii romani care n-au in gand decat sa ajunga in SUA si sa traiasca visul american. Sentimentul de scepticism al celor 30 de studenti MBA de la Darden School of Business a Universitatii Virginia care au venit in Romania in cadrul programului Global Business Experience (GBE) a virat insa spre entuziasm, pe masura ce au aflat informatii despre ce inseamna sa dezvolti o afacere aici si ce trebuie sa faci ca sa ai succes.

     

    GBE este un program obligatoriu pentru cursantii de MBA din SUA, care le ofera ocazia sa se familiarizeze cu mediul de afaceri si potentialul economic al unor tari de pe diverse continente. Anul acesta, tinerii americani au avut de ales intre India, Africa de Sud, Argentina, China, Suedia, Mexic si Romania. „Este pentru a doua oara când venim in România. Pentru studentii nostri este important sa se familiarizeze nu doar cu aspectele economice, ci si cu cele culturale si politice ale unei tari in care probabil unii dintre ei sau companiile unde vor lucra vor considera sa-si extinda afacerile“, explica Isabella Lynn, profesoara la Darden School of Business si organizatoarea programului GBE.

     

    Alegerea României nu a fost in nici un caz intâmplatoare, spune Anca Cercel Duca, organizatoare a programului in Romania. „România este considerata una din tarile cu cea mai mare rata de dezvoltare economica din lume, având in plus avantajul in fata altor performere (China, India, Argentina sau Federatia Rusa) ca este o tara europeana si de curând si membra a Uniunii Europene. De altfel, titlul programului dat de organizatori in acest an a fost «România – its newEUropean spirit»“, detaliaza Cercel.

    Pe parcursul saptamânii petrecute aici, studentii americani s-au intalnit cu reprezentanti ai unor companii importante cu activitate pe piata româneasca: GeCAD, Vodafone, ING Bank, A&D Pharma, Oracle, Ensight si Heidrick & Struggles, iar ca bonus au vizitat si Valea Prahovei.

     

    LECTIA 1: DESPRE NOUA EUROPA. Cat de relevante sunt astfel de experiente pentru viitorii lideri? Acest tip de training este din ce in ce mai intâlnit in cadrul programelor de MBA din intreaga lume. De fapt, expunerea la modele alternative de business si la medii culturale diferite este unul dintre elementele care fac diferenta intre multitudinea de programe MBA de pe piata americana sau europeana.

     

    „Scolile de afaceri formeaza lideri care trebuie sa se adapteze unor situatii variate, sa fie gata sa actioneze in medii culturale diferite, dar mai ales sa sesizeze oportunitatile inaintea celorlalti. România si, in general, Noua Europa sunt in acest moment extrem de promitatoare din punctul de vedere al potentialului de afaceri. Avem numeroase solicitari pentru manageri de top din partea unor companii multinationale care isi deschid sau isi extind operatiuni in aceste tari, iar una dintre cerintele principale este experienta lor directa in mediul unde vor lucra“, spune dr. Alexandru Ioan Mincu, director al Heidrick & Struggles, South Eastern European Region si initiator al programului GBE România.

     

    Isabella Lynn considera ca in multe aspecte, managerii romani nu se deosebesc cu nimic de cei americani, pentru ca primii vorbesc engleza si sunt interesati de aceleasi aspecte de business – cota de piata, cifra de afaceri, profitabilitate, strategie, investitia in capitalul uman. „Desigur, managerii americani au avantajul de a fi crescut intr-o economie de piata. Ceea ce le lipseste insa este o perspectiva globala, o mai mare expunere la modele alternative de business, la medii culturale diferite. Chiar daca acest lucru este pe cale sa se schimbe, cred ca managerii romani continua sa aiba in fata americanilor acest avantaj al expunerii la diferite perspective culturale si fluenta in mai multe limbi. Poate ca nu au intotdeauna trainingul profesional, dar cu siguranta au avantajul diversitatii culturale. Aici se poate produce adevaratul schimb de experienta“, crede Isabella Lynn.

     

    Profesorul de la Darden School of Business este pentru a doua oara in Romania si spune ca de fiecare data a fost uimita de potentialul pe care il are tara, dar si de rapiditatea cu care se transforma Capitala, unde „este clar ca se investeste mult“.

     

    LECTIA 2: DESPRE CUM O SA FIE. Cei 30 de studenti americani au conchis ca firmele vizitate reprezinta exemple autohtone de succes. Cei mai multi s-au declarat impresionati de inteligenta si pregatirea persoanelor intalnite, fie manageri de companii sau cursanti romani de MBA. Si unii chiar spun ca, daca ar avea o oferta, ar lucra in Romania. De ce? Craig Schwehel, unul dintre cursanti, spune ca ar fi fascinant pentru el sa lucreze intr-o economie in crestere si atat de dinamica. „Si nu doar sa privesti Romania cum este acum, ci sa ai viziune si sa stii cum va fi in cinci sau zece ani si sa faci ce poti ca sa ajuti la indeplinirea acelei viziuni“, spune Craig.

     

    In opinia lui, majoritatea studentilor americani se gandesc cum sa aiba, prin ceea ce vor face, un impact mai mare in cadrul unei companii sau intr-o afacere pe cont propriu, iar sistemul de invatamant le inculca ideea ca intr-adevar pot face tot ceea ce vor. „Primul an la Darden School inseamna 16 ore pe zi de lucru si studiu. Iti petreci mult timp citind, pregatind lucrari, colaborand cu echipa, cautand companiile pentru care ai vrea sa lucrezi, participand la programe si cursuri si la evenimente speciale. Al doilea an este mult mai usor, atunci poti alege specializarea pe care o doresti“, explica Craig Schwehel.

     

    Inainte de a incepe programul de MBA avea 12 ani de experienta de munca, spre deosebire de colegii sai care au in general 6-7 ani experienta: „Inainte am fost director tehnic, iar dupa ce voi absolvi as vrea sa lucrez in finante pe partea de management si daca asta nu merge, as vrea o cariera ca surfer sau mountain biker profesionist“.

     

    In afara de posibilitatea de a intelege mai bine cum functioneaza o companie, un MBA este important si pentru relatiile care se stabilesc cu colegii, companiile si, nu in ultimul rand, in SUA aduce dupa absolvire o crestere a salariului. „In medie cresterea ar fi de 30.000-35.000 de euro pentru primul an dupa absolvire, iar apoi sunt mai multe variante pe care le poti lua in calcul“, spune Craig.

     

    LECTIA 3: DESPRE BLOCURI. Pentru Mellena Haile, originara din Etiopia si stabilita in SUA acum cativa ani, Romania a parut, sustine ea, „oarecum ca acasa“, deoarece ea insasi provine dintr-o tara care trece de la comunism la democratie. „Cand am ajuns aici am observat ce impact a avut aderarea la UE asupra mentalitatii oamenilor si asupra mediului de afaceri. Si, dincolo de capitalism sau de modul de a face bani, mi-a placut ca europenii sunt foarte mandri de originile lor, de mostenirea lor culturala“, spune Mellena.

     

    Fiind de formatie arhitect, vizita in Romania a fost interesanta si pentru ca a avut ocazia sa observe ritmul in care se construieste. „Cred ca Bucurestiul, din cauza trecutului, nu are o structura urbanistica prea bine organizata, dar pot intelege asta, pentru ca si eu provin dintr-o tara iesita dintr-o dictatura. Este interesant pentru mine sa ma plimb pe strazi si sa vad cladiri noi, moderne langa blocuri sovietice, care iti aduc aminte de trecut. Acum, dezvoltarea sectorului imobiliar e un indicator ca oamenii investesc in Romania si sper ca aceasta crestere sa continue“, spune Mellena Haile.

     

    In opinia sa, un MBA nu e un imperativ in SUA si s-a gandit mult daca sa urmeze sau nu un astfel de curs. Dar posibilitatea de a interactiona cu oameni din diverse tari si de a intelege mai bine cum functioneaza o companie au convins-o. Iar dupa ce termina MBA, vrea sa lucreze in SUA „pentru a obtine experienta“ si apoi sa isi dezvolte propria companie in domeniul imobiliar. Si poate sa lucreze intr-o piata in dezvoltare, unde sunt multe oportunitati. Iar Romania ar putea fi o optiune, marturiseste ea.

     

    LECTIA 4: DESPRE EVOLUTIA IN SALTURI. Si pentru Brett Robertson a fost prima vizita intr-o tara est-europeana, iar lucrul cel mai interesant i s-a parut dezvoltarea Romaniei de pana acum, pe care a asemuit-o cu salturile unei broaste. „In Romania, serviciile si afacerile au inregistrat cresteri, dar o perioada de crestere solida a fost urmata de o perioada de declin. M-a impresionat, in acest context, modelul diferit de business urmat de antreprenorii romani. Pentru SUA sau pentru orice alta economie matura, mediul de afaceri creste, schimbarile se petrec repede, dar nu la scara la care au loc in Romania: schimbarile de aici se petrec mult mai repede decat suntem noi obisnuiti si cred ca abilitatile si modelele de business locale au avut si au aplicabilitate si in alte tari aflate in tranzitie“, considera Brett.

     

    De formatie inginer, Brett vrea ca dupa ce termina MBA sa lucreze intr-o companie internationala, pe partea financiara, care il atrage foarte mult. Iar pe termen lung intentioneaza sa-si dezvolte propria afacere, probabil in domeniul dispozitivelor biomedicale, aflat in plina ascensiune in SUA. „Cred ca managerii romani au o mentalitate de antreprenori. Managerii americani exceleaza la optimizare, dar pentru a putea optimiza un sistem trebuie sa existe o anumita dinamica, trebuie ca acesta sa fie semistabil. Managerii romani nu au avut inca aceasta stabilitate; abia acum, odata cu aderarea la UE, incepe sa functioneze aceasta stabilitate si vor putea pune in aplicare managementul de optimizare, nu doar pe cel strategic.“

     

    LECTIA 5: DESPRE CAINII VAGABONZI. Din punctul de vedere al lui Brett Robertson, un risc real pentru Romania este cel referitor la legislatie, mai exact la inconsecventa respectarii contractelor si a legilor. „Alte provocari cred ca sunt gestionarea capitalului uman, imbunatatirea sistemului de educatie, a infrastructurii. Unul dintre colegii mei a spus despre Bucuresti ca se aseamana destul de mult cu New Yorkul – si in multe privinte chiar asa este. Este adevarat ca sunt diferite conditiile, voi iesiti din perioada de tranzitie, dar Bucurestiul se aseamana cu orice oras mare, are infrastructura, cladiri noi, trafic“, spune Brett.

     

    Iar traficul este si unul din minusurile Bucurestiului. La fel ca si cainii fara stapan, care i-au impresionat prost pe americani, desi cu totii sunt iubitori si proprietari de animale.

  • Baietii de la Darden

    Infiintata acum 50 de ani pe langa Universitatea Virginia, Darden School of Business a fost prima scoala de afaceri din sudul Statelor Unite. Plasata de revista Forbes pe locul opt in topul celor mai bune scoli de business din lume, Darden School of Business primeste in fiecare an peste 300 de studenti din peste 40 de tari. Isabella Lynn recunoaste ca a urma un astfel de program era in trecut un imperativ, dar situatia tinde sa se schimbe: „Acum, foarte multe companii prefera sa recruteze tineri absolventi de facultati si apoi sa-i educe in propriile universitati corporatiste. Pe de alta parte, pentru anumite slujbe, in special in consultanta sau in investitii financiare, tinerii au mult de beneficiat de pe urma unui MBA si sunt companii care pun aceasta conditie la angajare“.

  • Prima "stage café". In Moldova

    Pana la jumatatea lunii mai va fi inaugurata prima cafenea „stage café“ din Romania. Conceptul, unic pe piata romaneasca, va fi testat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt.

     

    Din sala teatrului din oras, cu o suprafata de circa 4.000 mp, cam o zecime va fi transformata in perioada urmatoare intr-o cafenea cu 160 de locuri. „Initial am dorit sa dezvoltam o retea de cafenele in zonele din preajma magazinelor noastre“, declara pentru BUSINESS Magazin Gabriel Muraru, director general al Dinasty, companie care produce imbracaminte barbateasca. Firma a avut in 2006 o cifra de afaceri de 5,3 milioane de euro si estimeaza pentru anul in curs vanzari de 6,1 milioane de euro, avand in acest moment o retea de 30 de magazine – opt sub brandul Dinasty si 22 sub numele Alb si Negru, in parteneriat cu casa de moda Agnes Toma.

     

    „Ar fi fost foarte dificil sa gasim spatii mai mari, care sa cuprinda atat magazinele, cat si cafenelele“, spune Muraru. Reteaua de cafenele trebuia, prin urmare, „sa se dezvolte separat, sa gaseasca un spatiu legat de concept, nu sa dezvolte conceptul in functie de spatiu“. Din nevoia de a se diferentia, omul de afaceri nemtean mizeaza pe dezvoltarea unui nou tip de cafenea pentru piata din Romania – „stage café“, un mix intre locul traditional in care poti lua o cafea si atmosfera de teatru. Este vorba de niste „spatii semiculturale, in care se pot petrece mici «acting performances», ca scurte piese de teatru, jazz sau teatru alternativ. Un loc in care vii sa consumi nu doar o bautura, ci o atmosfera“.

     

    In urma unei investitii despre care Muraru estimeaza ca se va plasa intre 220.000 si 250.000 de euro, spectatorii teatrului din Piatra-Neamt vor putea sa bea cafele sau cocteiluri in timp ce urmaresc reprezentatii de teatru. Investitia cuprinde toate cheltuielile legate de remodelarea spatiului – de la zugraveli la aparate de aer conditionat si pentru purificarea aerului si pana la achizitia mobilierului si a aparaturii de specialitate.

    Muraru planuieste sa deschida urmatoarele cafenele de acest gen in centre comerciale si mall-uri, fiind „in discutii avansate cu Unirea Shopping Center atat pentru Bucuresti, cat si pentru complexul ce urmeaza sa fie inaugurat la Brasov“. De fapt, spune directorul general al Dinasty, discutii are – in diverse stadii – cu mai multi dezvoltatori de pe piata comerciala, dar proiectele acestora se afla in faze diferite, motiv pentru care deocamdata nu exista un plan concret de actiune. Volumul investitiilor cerute de spatiile din centrele comerciale se plaseaza cam la jumatate din valoarea sumelor cheltuite pentru spatiile din teatre, pentru ca in spatiile comerciale „exista infrastructura si nu trebuie sa ne ocupam si de renovare“, explica Muraru. Pentru cafenelele ce nu vor fi gazduite de teatre – in afara de Piatra-Neamt, Muraru se mai afla in discutii si cu Teatrele Nationale din Iasi si Bucuresti – investitiile se vor ridica la un maxim de 125.000 de euro.

     

    Cu acest volum de investitii, stage café-urile dezvoltate de proprietarul Dinasty rivalizeaza cu cele mai „scumpe“ cafenele din Romania. Pentru fiecare dintre Red & Blue Café plasate in cadrul hipermaketurilor real s-au cheltuit 200.000 de euro, iar investitiile pentru spatiile Turabo sunt, in medie, de 115.000 de euro si pot urca pana la 130.000 de euro in cazul Cremcaffe. Investitia medie intr-o cafenea se plaseaza insa in jurul a 70.000 de euro, bani ce sunt recuperati in maxim doi ani. Gabriel Muraru spune ca acum lucreaza la „retetar“ (la oferta), motiv pentru care nu a stabilit inca preturile la produsele ce-si vor face loc in meniu. Si nici perioada de recuperare a investitiei.

  • De la Frankfurt rasare euro

    Pana in decembrie 2005, cand a inceput seria cresterilor de dobanda, sedintele de politica monetara ale Bancii Centrale Europene nu emotionau pe nimeni la Bucuresti. Situatia s-a schimbat insa, iar acum romanii cu credite in valuta sunt obligati sa tina cont de nuantele declaratiilor domnului Jean-Claude Trichet.

     

    Pe parcursul lui 2006, romanii cu credite in euro, mai ales ipotecare, au ajuns sa vada ca dupa ce presedintele Bancii Centrale Europene (BCE) ridica dobanda, aceasta se simtea rapid si in costul creditului lor si inca mult mai repede decat atunci cand BNR majora sau reducea dobanda sa de referinta. E drept ca si pozitia celor doua banci in sistemele in care functioneaza este complet diferita, BNR fiind in continuare debitor net fata de bancile comerciale, ceea ce ii face mult mai dificile tentativele de influentare a dobanzilor folosite de banci in relatia cu clientii.

     

    Jean-Claude Trichet, bancherul de la Frankfurt care are puterea sa scumpeasca la Bucuresti creditele in euro, conteaza mult pe conferintele de presa cand vine vorba sa explice politica BCE. Dupa sedintele lunare de politica monetara ale Consiliului Guvernatorilor BCE, Trichet merge intotdeauna in sala presei sa citeasca el insusi comunicatul, care se intinde pe mai mult de trei pagini scrise marunt. Desigur, in engleza cu accent frantuzesc. Iar miza evenimentului este cat se poate de mare, avand in vedere ca un simplu cuvant al presedintelui BCE poate muta din loc cursul euro.

     

    Ritualul comunicarii la BCE incepe cu o depesa care ajunge in sala presei cu o jumatate de ora inaintea conferintei de presa: trei randuri in care este enuntata hotararea Consiliului Guvernatorilor in privinta ratei dobanzii de referinta a euro. Sedintele de politica monetara au loc la inceputul fiecarei luni, joia, incep de dimineata in jur de ora 9:00 si dureaza cam pana la ora 14:00. Decizia celor 19 guvernatori care se ingrijesc de stabilitatea preturilor din zona euro este anuntata practic imediat, chiar daca pietele financiare sunt in plina activitate si de-abia asteapta anuntul de la Frankfurt pentru a-si ajusta pozitiile in consecinta.

     

    Aproape de ora inceperii conferintei de presa, cameramanii televiziunilor ocupa pozitii la capatul holului pe care urmeaza sa vina Jean-Claude Trichet, sub privirile atente ale oamenilor de la securitate. Cu doar patru minute intarziere, fostul inginer convertit la economie isi face intrarea in sala cu un zambet schitat. Ia loc la o masa in spatele careia pe un panou alb este scris cu litere albastre numele bancii centrale a zonei euro in toate limbile tarilor membre ale Uniunii Europene. Adica scrie si „Banca Centrala Europeana“, spre multumirea comisarului european pentru multilingvism, Leonard Orban. De altfel, de la 1 ianuarie 2007, la intrarea in sediul BCE este arborat si drapelul Romaniei, dupa ce Banca Nationala a Romaniei a devenit membra a Sistemului European al Bancilor Centrale, odata ce Romania a intrat in Uniunea Europeana.

     

    Sedinta de politica monetara a BCE de la inceputul lunii aprilie s-a incheiat fara o decizie de modificare a dobanzii, in ciuda asteptarilor unor analisti privind perspectiva unei noi majorari. De fapt, precedenta marire avusese loc cu doar o luna in urma, iar de cand a inceput seria majorarilor, la sfarsit de 2005, BCE a mentinut o cadenta de 0,25 puncte la fiecare trei luni, ducand dobanda la euro la 3,75%. In acelasi timp, nici macar BCE sau cu atat mai putin BCE, nu ignora evolutia cursului de schimb, intarirea spectaculoasa a euro oferind argumente pentru o eventuala temperare a cresterilor de dobanda. Asa incat Trichet nu are de explicat de aceasta data decat mentinerea conditiilor de politica monetara existente, iar jurnalistii sunt la randul lor destul de relaxati, avand in vedere ca informatia in sine a ajuns deja pe piete si ei stiu ca probabil nu vor avea de transmis relatari cu impact emotional pentru investitori.

     

    Trichet incepe lectura rapida a comunicatului: citeste fara ochelari, ridicand privirea din cand in cand, cu aerul ca formularile ii sunt cat se poate de familiare. Rezuma procesul analitic parcurs mai devreme de guvernatori si concluziile la care au ajuns: mai intai analiza economica, cu bataie spre miscarile pe termen scurt ale preturilor, spre evolutia cererii si ofertei de bunuri si servicii, cu riscurile pe care aceasta le implica pe termen scurt si mediu, apoi analiza monetara, care are in vedere un termen mai lung.

     

    Odata cu lectura comunicatului, incepe exercitiul de decriptare a limbajului folosit. Jurnalisti si analisti deopotriva incearca sa compare proaspatul comunicat cu precedentele si sa depisteze orice schimbare de nuanta, de termeni, de grad de comparatie al adjectivelor, orice ar putea da o indicatie despre ce anume poate decide BCE luna urmatoare, cu influentele de rigoare asupra euro.

     

    Comunicatul curge cu mesaje standard: ne asiguram ca riscurile inflationiste nu se materializeaza incat sa afecteze stabilitatea preturilor, rata dobanzii este moderata, cresterea economica solida se confirma, exista riscuri pe un orizont de timp mai lung, din afara zonei euro, monitorizam cu atentie deosebita negocierile salariale, salutam angajamentul statelor UE de consolidare fiscala, sustinem reformele structurale ambitioase.

     

    Dureaza un sfert de ora, dupa care incepe jocul intrebarilor din partea presei: Trichet stie prea bine ca va primi intrebari despre valute, la care nu va raspunde nici in ruptul capului, jurnalistii persevereaza ca de obicei, doar-doar vor prinde in raspunsul de refuz o exprimare pe care s-o dezlege apoi analistii. Bancherul se tine tare cand este chestionat despre perspectivele politicii monetare: „nu ne angajam in avans; judecam la momentul intalnirii guvernatorilor pe baza informatiilor disponibile; nu spun nimic care sa schimbe asteptarile pietei pana la urmatoarea intalnire“.

     

    Vine si prima intrebare despre cursul euro. Multumeste si pentru aceasta. „Imi impun disciplina verbala“, refuza Trichet raspunsul. Se autociteaza din comunicate de presa mai vechi, pe care le si are la indemana. Cu un aer relaxat, zambitor, asculta intrebare dupa intrebare. Isi noteaza cu atentie, se mai si incrunta. Jurnalistii insista: daca nu merge cu cursul euro/dolar, poate cu euro/yen, poate cu parerea BCE despre aprecierea euro in general. Pana la urma si obtin ceva: „Sigur ca luam in calcul cursul de schimb. Tinem cont de toti parametrii“, spune Trichet, confirmand interpretarile conform carora intarirea monedei unice indeamna la temperarea cresterii dobanzii.

     

    Cameramanii si fotografii sunt in genunchi pentru un cadru mai expresiv. Un ziarist se avanta cu o noua intrebare care bate tot spre curs. „Buna incercare. Raman la ceea ce am spus deja“, vine raspunsul.

     

    Un subiect care ii trezeste interesul – stabilitatea financiara. „Trebuie sa urmarim cu atentie dezechilibrele existente la nivel mondial, pentru ca exista un risc de evolutia dezordonata. E important ca ajustarile sa fie progresive.“ Strecoara si cate o expresie frantuzeasca, vorbeste rar, cantareste cuvintele, repeta si insista pe cateva idei. In curs de o ora, raspunde chiar si la intrebari legate de Romania. Nu-si da cu parerea despre cand ar trebui adoptat euro: „cu cat mai repede, cu atat mai bine“, dar numai cand Romania va fi pregatita.

     

    Chiar daca mai este pana in 2014, cand BNR vede posibila trecerea la euro, relatia cu BCE va deveni din ce in ce mai importanta. In cele din urma, banca de la Frankfurt va intocmi raportul pe baza caruia ministrii economiei si ai finantelor din UE vor decide intrarea sau nu a Romaniei in zona euro. Asa ca BCE va incepe sa monitorizeze cu mai mare atentie sistemul bancar si pietele financiare romanesti. Guvernatorul BNR Mugur Isarescu este de pe-acum membru al Consiliului General al BCE, format din sefii tuturor bancilor centrale din UE, care avizeaza rapoartele periodice de convergenta la euro si are functii de consiliere. Iar pana in 2014, BCE va deveni mai vizibila pentru publicul romanesc, in masura in care majorarile dobanzii vor continua, scumpind si creditele in euro ale romanilor.

  • Numaratoare inversa

    In 2013 sau in 2014, mai curand sau mai tarziu? In raportul de convergenta trimis de Guvern la Bruxelles scrie 2014, insa aceasta nu-i impiedica pe analisti sau politicieni sa-si dea cu parerea. Fiecare tara care devine membra a Uniunii Europene trebuie sa indice un termen pana la care va adopta euro, pana atunci primind o derogare. Fixarea unei date este vazuta drept o ancora care sa stimuleze guvernul si banca centrala a unei tari intrate in UE sa mentina un ritm al reformelor si sa tinda constant spre indeplinirea criteriilor nominale si reale de convergenta. Periodic, BCE si Comisia Europeana verifica gradul de pregatire pentru intrarea in zona euro.

     

    RISCURILE. Socoteala nu este insa simpla. O adoptare prematura a monedei unice nu este de bun augur nici pentru tara in cauza, nici pentru zona euro. Cu toate ca decizia de acceptare a unui nou membru are o componenta politica, asemenea celei de acceptare in UE, in acest caz criteriile pragmatice cantaresc mult mai greu, riscul unei intrari pripite fiind considerabil de ambele parti, dar mai ales pentru tara care face pasul. Fara posibilitatea de a mai influenta cursul, tara respectiva renunta la o supapa importanta de ajustare in cazul unor probleme de competitivitate sau de socuri externe.

     

    EVALUAREA. Evaluarea unei tari candidate tine de o perspectiva in timp, de tendinte si de sustenabilitate, nu de „instantanee“ macroeconomice. O lectie recenta este cea a Lituaniei, care nu a fost primita in zona euro la 1 ianuarie, desi anul trecut indeplinea cu brio criteriile nominale de convergenta, inclusiv pe cel referitor la inflatie. Dar expertii BCE si ai Comisiei Europene nu au crezut in sustenabilitatea dezinflatiei lituaniene, iar timpul le-a dat dreptate: in martie 2007, inflatia a urcat la 3,9%, peste limita impusa prin criteriul de la Maastricht. Derogari de la criterii pot fi acceptate numai in cazurile in care se observa scaderi substantiale in timp – a deficitului bugetar, a datoriei publice sau a inflatiei – si tintele de atins nu sunt departe. Alta lectie a oferit-o Slovenia, care a fost acceptata la 1 ianuarie, insa la scurta vreme s-a vazut ca paritatea stabilita initial intre coroana slovena si euro nu era potrivita, fiind necesara o ajustare in acord cu BCE.

     

    ROMANIA. Romania inca are de lucru cu criteriul privind inflatia, risca sa-l rateze cu usurinta pe cel legat de deficitul bugetar si ii lipseste cu desavarsire o curba de randamente pe termen mediu si lung. Conform datelor BCE, la nivelul lunii februarie Romania figura cu o inflatie de 5,8% dupa indicele armonizat, fata de 1,4% in cazul Poloniei, 1,9% in Cehia, 5,1% in Ungaria sau 6,9% in Bulgaria si 6,6% in Letonia. Adica se poate si mai rau, dar si pana spre 3% mai este. Discutia privind anul adoptarii euro devine astfel un exercitiu teoretic si probabilistic, avand in vedere orizontul de timp considerabil si elementele de incertitudine.

  • RusAl isi face fabrica pentru China

    United Company RusAl, cel mai mare producator de aluminiu din lume dupa fuziunea dintre RusAl, SUAL si Glencore, va construi o fabrica de aluminiu si o centrala nucleara in Orientul Indepartat al Rusiei.

     

    Costurile estimate ale proiectului sunt de aproximativ 7,5 mld. euro. Capacitatea anuala a fabricii va fi de 600.000 de tone de aluminiu de inalta calitate. Pentru aprovizionarea acesteia cu energie, centrala va avea patru reactoare nucleare cu o capacitate de 2.000 de megawati. Productia va fi exportata in China, Japonia, dar si in Statele Unite sau in alte tari din Asia. In plus, este posibila si livrarea de energie ce va fi produsa aici in China si Coreea de Sud. Conform unui memorandum semnat de companie cu Agentia Federala Rusa pentru Energia Nucleara, pana la sfarsitul acestui an va fi intocmit un studiu de fezabilitate a proiectului. Abia dupa realizarea acestuia, partile vor anunta cand vor incepe lucrarile de constructie si termenul estimat de finalizare a lor.

  • Razboiul procesoarelor

    Biroul Anticoruptie din Polonia ar putea fi nevoit sa anuleze licitatia lansata pentru achizitionarea a 80 de laptopuri. In caietul de sarcini institutia a precizat ca doreste ca acestea sa functioneze cu „procesoare Pentium sau echivalent“.

     

    Intrucat directivele europene interzic specificarea unui producator sau a unei marci, AMD, rivala celor de la Intel, producatorul marcii Pentium, a trimis o notificare la Comisia Europeana. Valoarea estimata a laptopurilor era relativ modesta, aproape 104.000 de euro. Dar din acelasi motiv, in Polonia au fost anulate mai multe licitatii, de valori mult mai mari. In urma acestora, ministrul afacerilor interne a recomandat ca la licitatiile publice sa nu se mai specifice in caietele de sarcini numele unor producatori sau branduri ale acestora. Reprezentantii AMD din Polonia, citati de publicatia Puls Biznesu, spun ca acesta este inca un exemplu cand directivele UE sunt incalcate si ca toate cazurile vor fi trimise de companie la Comisia Europeana. Polonia nu este singura tara din UE in care AMD este discriminata la licitatiile publice. Cazuri similare au fost condamnate de Comisie in Franta, Suedia, Italia, Olanda si Finlanda. 

  • Se cumpara in Kosovo

    Nova Ljubljanska Banka (NLB), cea mai mare banca din Slovenia, a achizitionat 50,14% din actiunile Kasabank, a treia banca din Kosovo. Conform saptamanalului economic sloven Finance, valoarea tranzactiei a fost de 28 mil. euro.

     

    Kasabank detine o cota de piata de 12,3% din sistemul bancar din Kosovo, valoarea totala a activelor la sfarsitul anului trecut fiind de 128 mil. euro. Intentiile NLB referitoare la piata din aceasta provincie nu se opresc aici. Comitetul de conducere al bancii a aprobat achizitionarea de actiuni la New Bank of Kosovo, o banca de dimensiuni mai reduse, cu active totale de 60 mil. euro. De altfel, firmele slovene sunt cei mai mari investitori din Kosovo. In total, investitiile slovene in aceasta provincie insumeaza aproape jumatate de miliard de euro. Grupul NLB este format din 58 de companii din domeniul financiar ce activeaza pe 18 piete din Europa. La sfarsitul anului trecut, detinea active totale de 14,4 mld. euro.

  • FRANTA: Cei 12 oameni furiosi si electoratul lor nedumerit

    Pentru locuitorii din Auxerre, orasul etalon pentru sondajele preelectorale franceze, Sarkozy si Royal sunt deopotriva doar niste figuri care nu inspira incredere.

     

    Cu casele lui de lemn, strazile intortocheate si catedrala in stil gotic, pitorescul oras Auxerre din Burgundia arata cam la fel ca in urma cu 500 de ani. Principalii angajatori din oras sunt spitalul si primaria; rata somajului este sub media nationala de 9%, iar atmosfera politica este moderata. Etalon al Frantei obisnuite, Auxerre se considera o oaza de „echilibru si seninatate“, spune primarul orasului, Guy Ferez.

     

    Dar in aceste zile, cu primul tur al alegerilor prezidentiale care bate la usa, orasul de 38.000 de locuitori situat la 150 km sud-est de Paris este stapanit de confuzie, de dezamagire si chiar de un sentiment de tradare. Ceea ce e important, cred votantii de aici, e ca din 1981 incoace, modul in care ei au votat s-a reflectat in rezultatul la nivel national al alegerilor.

     

    „Eu aud multe si oamenii sunt chinuiti de scrutinul asta“, spune Marie-Claude Verrier, care vinde in piata in aer liber a orasului bijuterii ieftine direct din portbagajul masinii. „Avem aceeasi problema cu toti candidatii. Toti vorbesc bine, insa niciunul nu are o solutie ca sa rezolve problemele Frantei.“

     

    Indecizia trece peste clase sociale si granite etnice, unind muncitori, comercianti, lideri sindicali, studenti, birocrati, pe copiii imigrantilor si pe someri. Chiar si cei care si-au ales un candidat recunosc ca sprijinul lor pentru respectivul politician este in cel mai bun caz firav.

     

    „Alegerile astea sunt ca un thriller politist – invaluit in suspans si intr-o mare incordare“, spune Jean-Pierre Soisson, 73 de ani, un deputat de centru-dreapta care a si fost primar vreme de 28 de ani. „Doar ca principalele personaje din poveste sunt politicieni.“

     

    Suspansul are mare legatura cu dilema in crestere daca sa-l alegi pe Nicolas Sarkozy, un justitiar de dreapta care este mai mult temut decat iubit, Ségolcne Royal, o politiciana de stanga care promite cu seninatate sa aiba grija de toata lumea, sau François Bayrou, un om politic de cariera dintr-un partid minuscul, care se promoveaza ca omul de mijloc al celei de-a treia cai.

     

    Auxerre este atat de reprezentativ, incat institutul de sondaje CSA l-a ales ca „orasul mediu“ al Frantei. Potrivit unui sondaj recent facut pentru cotidianul Le Monde si postul de radio France Inter cu 800 de subiecti de aici, cu doar o luna inaintea votului, candidatul de dreapta Sarkozy era pe primul loc, cu 29% din voturile celor care aveau o optiune concreta. El era urmat de candidatul mai apropiat de centru Bayrou, cu 24%, si de Royal, candidata socialistilor, cu 23%. Jean-Marie Le Pen, liderul ultranationalistilor din Frontul National, a carui popularitate a fost dintotdeauna subestimata, era la doar 14%.

     

    Totusi, din cele 701 de interviuri care au fost facute in Auxerre, in plus fata de esalonul de baza de 800 de votanti, 46% dintre respondenti nu se hotarasera sau ezitau, cam la fel ca media nationala. Nu-i vorba ca votantilor de aici nu le pasa. Dimpotriva, ei – ca toata Franta – spun ca urmaresc fiecare intorsatura a situatiei. Absenteismul nu le sta in caracter.

     

    O parte din confuzia lor provine din faptul ca primii doi candidati, Sarkozy si Royal, sunt vazuti ca figuri care nu inspira incredere. Mesajul fiecaruia din ei este privit pe aici mai mult ca un ambalaj lucios, pus la punct in atelierele de la Paris, decat ca o platforma politica functionala care sa poata schimba modul de viata al Frantei. Chiar si Bayrou, lider parlamentar, fermier si crescator de cai, care candideaza ca outsider, este privit cu ceva suspiciune.

     

    „Sarko, Ségo – sunt amandoi la fel“, spune Sébastien Gomard, 32 de ani, care lucreaza intr-o cafenea. „Toti politicienii zambesc si fac promisiuni si apoi dezamagesc. Chiar si Bayrou devine un showman de reclama, ca ei. Spune ca ii place sa-si conduca tractorul si asteapta ca fermierii sa-l voteze pentru asta. Ei bine, lui Sarkozy ii place sa mearga pe bicicleta, ca si mie de altfel, dar asta nu ma face sa vreau sa-l votez.“

     

    Un alt factor este sistemul de vot in doua tururi de scrutin, care cere un balotaj daca niciun candidat nu castiga 50% din primul tur. Iar francezii stiu ca nu-si pot permite sa voteze cu inima din prima. In primul tur de scrutin din aprilie 2002, votul de protest a mers la Le Pen si, spre surprinderea tuturor, acesta l-a detronat atunci pe candidatul socialist si a candidat in al doilea tur impotriva presedintelui Jacques Chirac. Din actualul tablou electoral, cu patru femei si opt barbati, mai fac parte un fermier crescator de oi, luptator impotriva globalizarii si fumator de pipa, liderul unui partid al vanatorilor si pescarilor si o bunicuta comunista. Fiecare are dreptul la timpi de antena egali, iar candidatii mici si nesemnificativi pot scoate chiar si 10-12% din primul tur de scrutin.

     

    Asa incat, de data aceasta, alegatorii trebuie sa faca un calcul mai atent, pentru ca si-au dat seama ca votul din primul tur poate avea consecinte neasteptate. „Mi-ar placea sa votez pentru Besancenot – un postas simplu care vorbeste omului obisnuit – si sunt multi ca mine“, spune Azzedine Hamet, un metalurgist somer in varsta de 25 de ani, referindu-se la Olivier Besancenot, un candidat trotkist. „Dar simt povara lui 2002. Sa votezi ca atunci inseamna sa-ti irosesti votul.“

     

    In cateva sondaje, Bayrou are in al doilea tur o sansa mai mare decat Royal sa-l invinga pe Sarkozy. Aceasta inseamna ca unii alegatori de stanga care sunt decisi sa-l vada infrant pe Sarkozy se gandesc daca sa o sacrifice pe Royal si sa-l sprijine pe Bayrou.

     

    Ceea ce complica si mai mult tot peisajul e ca puterea structurilor traditionale care odinioara modelau deciziile votantilor – partidele, sindicatele, biserica – s-a erodat. Pentru prima data, principalii candidati sunt exponenti ai baby boom-ului de dupa Al Doilea Razboi Mondial. „Acum e fiecare pentru el“, spune François Hibiki, un proprietar de cafenea. „Nu astept absolut nimic de la politicieni. Sindicatele nu mai exista. Bisericile sunt goale. Si nimeni nu mai are incredere in partide.“

     

    Chirac, care a castigat primul mandat in 1995 promitand sa reduca impozitele, sa creeze locuri de munca, sa-i faca pe copii mai fericiti decat parintii si sa vindece „depresia colectiva“ a natiunii, nu si-a indeplinit promisiunile. Locuitorii din Auxerre nu-si fac iluzii ca urmatorul presedinte se va descurca mai bine.

     

    Chiar si cei absolut siguri de alegerea lor sunt pesimisti. Pentru Christopher Labarre, care are impreuna cu sotia lui Sandrine o brutarie pe strada principala, tara va fi condamnata in continuare daca nu se renunta la legislatia muncii care prevede saptamana de lucru limitata la 35 de ore si beneficii generoase. El are de gand sa voteze pentru Sarkozy, dupa cum spune, dar fara tragere de inima. „Toti se lupta pentru putere“, spune el. „E doar o abureala.“

     

    In Sainte-Genevieve, cartierul de locuinte publice de la marginea orasului, locuit in majoritate de etnici arabi, tinerii impartasesc aceeasi viziune. „Alegerile de acum sunt ca un joc de fotbal“, spune Majid Ahammari, 24 de ani, lucrator la un depozit. „Toata lumea alearga dupa minge. Dar nimeni nu se gandeste, spre exemplu, cum sa opreasca firmele franceze sa paraseasca tara. Eu sunt in regula acuma, dar unde-i viitorul meu?“

     

    Muncitorii de la uzina Yoplait impartasesc nevoia de schimbare a Frantei, dar s-au impacat cu ideea ca niciun candidat nu e in stare de asa ceva. „Bayrou si Sarko, nu-mi povestiti mie despre ei“, spune Jean-Pierre Bertin, muncitor la Yoplait. „Sarko – e dictatura. Bayrou – o girueta.“ Cat despre Royal, spune el, „daca ea e aleasa, noi o sa fim in continuare vacile de muls ale sistemului“. Apoi recunoaste ca probabil nu doar politicienii au lipsuri. „Franta se plange intotdeauna“, spune el. „Ne plangem tot timpul. Dar niciodata nu facem nimic.“

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Drumul spre banca

    In fata unei concurente acerbe pentru personal si mereu sub presiunea de a gasi angajati noi pentru a-si sustine expansiunea teritoriala, bancherii devin tot mai inventivi in procesul de recrutare. Pentru aspirantii la o slujba in sectorul bancar, situatia aduce o putere de negociere mai mare.

     

    Confruntati cu o problema tot mai mare in a-si gasi personalul necesar pentru sucursale, dar mai ales in a-l pastra pe termen lung in propria „curte“, bancherii devin din ce in ce mai maleabili in privinta conditiilor de angajare, sustine Daniela Necefor, managing partner la compania de resurse umane Total Business Solutions.

     

    Profilul candidatului pentru un post intr-o sucursala (locul de unde incepe de cele mai multe ori cariera unui bancher) sufera si el modificari. Pentru selectia angajatilor din sucursala, bancherii apeleaza la canale noi de recrutare, iar in lupta cu „infidelitatea“ angajatilor (recrutati, de multe ori, de concurenta) cauta oameni mai loiali. „Acum conteaza din ce in ce mai mult personalitatea, in fata unei experiente minime foarte stricte in trecut“, sustine Necefor. Varsta nu mai este nici ea un criteriu eliminator pentru a lucra intr-o banca, constata ea: „acum angajam fara probleme si oameni in jur de 40-45 de ani“. Mai ales in orasele din provincie, la care bancherii incep sa se uite din ce in ce mai atent, dar unde sunt putini oameni potriviti pentru a conduce o sucursala, conditiile legate de varsta nu mai sunt eliminatorii. „Cu atat mai mult cu cat de cele mai multe ori acestia sunt si mai stabili decat tinerii“, puncteaza Necefor.

     

    La BRD, a doua banca din sistem in functie de active, doar anul trecut au fost angajati peste 2.000 de salariati noi, potrivit directorului de resurse umane, Florin Luca, iar acum sunt in proces de recrutare alti 250-300. Si, chiar daca majoritatea angajarilor din ultimii doi ani au fost facute din randul tinerilor absolventi pentru posturi de debutant in activitatile de front-office din cadrul retelei, portile le sunt deschise si celor cu varsta mai inaintata. Media de varsta a personalului din BRD, peste 7.300 de angajati, este in jur de 36 de ani, potrivit lui Luca. Explicand insa ca „diversitatea este cuvantul de ordine al activitatii de recrutare“, activitate pe care a condus-o la BRD in ultimii patru ani, el adauga ca angajeaza la fel de bine si personal cu varste ce depasesc 45-50 de ani.

     

    In plus, bancherii schimba criteriile si in alte privinte – studiile minime cerute sau formatia de baza a candidatului la un post in banca. Explicatia este, de altfel, destul de simpla: acolo unde se poate, bancherii prefera sa-si educe oamenii in propriile centre de formare, in loc sa plateasca salarii exagerate pentru a atrage angajati de la concurenta. La fel de adevarat, regula este mai degraba valabila pentru posturi cu o specializare mai redusa, asa cum este cea de operator la ghiseu sau ofiter de tranzactii, si nu e valabila pentru functii mai sensibile, precum cea de manageri in relatia cu clientii sau de directori de sucursale. In aceste conditii, pentru entry level „recrutam absolventi de invatamant superior, asa cum recrutam si personal cu studii medii“, afirma Florin Luca. Iar formatia de baza isi pierde si ea din ce in ce mai mult importanta: diplomele pot proveni la fel de bine din mediul economic, juridic, dar si de la universitatile politehnice, filologie sau jurnalism.

     

    Larghetea cu care bancherii isi deschid portile in fata celor mai diferite profiluri de candidati isi gaseste explicatia in „foamea“ de angajati generata de o expansiune teritoriala fara precedent. Si, daca in marile orase, universitatile locale pot asigura, macar intr-o oarecare masura, forta de munca adecvata, in orasele mici si in zonelele rurale lucrurile sunt cu mult mai complicate. Pentru departamentul de resurse umane „cel mai provocator este sa sustinem demersul de extindere rapida a bancii si sa gasim personal calificat pentru posturile care se creeaza“, arata Florin Luca.

     

    Doar in 2006 bancile au deschis mai bine de o mie de noi sucursale in toata tara, iar fiecare dintre aceste noi unitati au „inghitit“ cel putin patru-cinci salariati. Asa se face ca, in numai doi ani, intre ianuarie 2005 si ianuarie 2007, extinderea teritoriala a dus numarul angajatilor la aproape 68.000, in crestere cu peste o treime fata de acum doi ani, potrivit informatiilor publicate de Institutul National de Statistica (INS). Iar planurile de extindere pe care le anunta acum bancherii pentru 2007 sunt cel putin la fel de agresive ca si in trecut, multi dintre ei vorbind de sute de noi unitati pe care vor sa le adauge retelei. Nevoia de bancheri noi ramane, asadar, la fel de mare. 

     

    Motiv pentru care, cel putin pentru posturile de entry level din agentii, bancherii si-au creat adevarate retete de atragere a tinerilor chiar si direct de pe bancile facultatii. Retete ce vin sa completeze un mix de canale si metode de recrutare si selectie ce include targurile de joburi, anunturi in presa centrala si locala, retelele intranet cu ajutorul carora se face selectia interna si, nu in ultimul rand, firmele specializate de recrutare. 

     

    „Bobocii“ sunt insa cea mai la indemana sursa de forta de munca pentru ghiseele din sucursale. La Raiffeisen Bank, a treia banca din sistem in functie de active, „recrutam personal pentru agentii din randul tinerilor ce efectueaza la noi in stagii de practica“, declara Alina Bebia, recruitment manager la Raiffeisen Bank Romania. In 2006, spre exemplu, dintre cei 800 de studenti ce au facut stagii de practica in banca au fost angajati in jur de 180 de oameni. In reteaua bancii, unde lucreaza peste 3.000 din cei circa 5.000 de angajati, cat are grupul Raiffeisen in Romania, media de varsta este in jur de 37 de ani, adauga Bebia. Intre surse de recrutare a personalului, ea mai adauga ca pe langa recrutarea externa banca si-a dezvoltat un sistem de recrutare interna, 30% din posturile vacante in 2006 fiind ocupate de candidati interni.

     

    Si la Banca Romaneasca, spune Mihaela Forgaciu, director de resurse umane, situatia este similara: stagiile de practica sunt o baza solida in selectia oamenilor pentru sucursale, iar pozitiile ce impun experienta se acopera prin recrutare interna si de la alte banci. Stagiile sunt un instrument pe care Forgaciu il apreciaza ca extrem de util, dat fiind ca „intr-un interviu de o ora nu-mi dau seama cu adevarat ce poate omul din fata mea“, spune ea. Varsta e mai putin importanta si aici, potrivit directorului de resurse umane, dupa cum nici lipsa vechimii nu este o piedica de nedepasit, cel putin acolo unde nu este un criteriu obligatoriu impus de Banca Nationala, ca in cazul directorilor, spre exemplu. „Nici varsta si nici vechimea in munca nu sunt o garantie a performantelor, ci mai degraba abilitatile care fac diferenta sunt de ordin comportamental“, spune Forgaciu. La Banca Romaneasca, in cele 80 de sucursale operationale in tara lucrau la finele lui februarie aproape 750 de angajati, dintr-un total de de peste 1.000. Media de varsta pe organizatie este de circa 35 de ani, iar in sucursale este „ceva mai mica“, potrivit lui Forgaciu.

     

    Si, daca la partea de recrutare, lucrurile se mai rezolva, o problema mult mai spinoasa este cea a migratiei oamenilor dintr-o banca in alta, spun bancherii. Trecand peste neajunsul imediat al pierderii unor angajati, „oamenii se duc dupa oameni“, spune Mihaela Forgaciu, punctand faptul ca odata cu angajatul din sucursala poate pleca si o parte a clientilor.  „Relatia umana pe care o are consilierul cu clientii sai conteaza foarte mult in aceste conditii“, incheie Forgaciu. Si Florin Luca de la BRD subliniaza ca „exista riscul ca dupa o perioada de acumulari de cunostinte si anumite competente“, angajatii veniti in banca pe pozitii de junior sa plece la concurenta. Tinerii vor sa evolueze, spune el, si inca destul de rapid. De obicei, in al doilea an de activitate, „devin nerabdatori sa aiba o alta expunere“ si in multe cazuri considera ca dupa o perioada scurta petrecuta in posturi de executie sunt pregatiti sa devina manageri. Uneori, spune directorul de resurse umane de la BRD, chiar si fara a detine nivelul de competenta cerut pentru un astfel de post, „nerabdatorii“ prefera sa aleaga un alt angajator pe criterii strict financiare.

     

    Fluctuatia personalului din agentii este o problema ce da mari batai de cap bancherilor, mai ales pentru oamenii de vanzari, veriga de baza in activitatea lor. „Cea mai mare fluctuatie a fost in zona de vanzari“, explica Alina Bebia de la Raiffeisen. Ca tipologie, in agentii exista doua categorii de posturi, de „selleri“ (consilierii clienti) si respectiv „telleri“ (ofiterii de tranzactii clienti). Parcursul profesional al unui seller, intrat in banca de cele mai multe ori ca angajat pe zona de retail, trece prin mai multe etape. Din seller, explica Bebia, un angajat poate sa devina consilier pentru micro-companii, iar mai apoi consilier pentru IMM Small (IMM cu cifre de afaceri intre 1 si 5 milioane de euro). De aici si pana la postul de director de agentie mai e doar un pas. Tocmai de aceea, spune Bebia, „cei mai «vanati» sunt managerii pentru relatia cu clientii pe zona de IMM“, care au deja profilul complet (parcurgand atat zona de creditare pentru persoane fizice, cat si pe cea pentru persoane juridice). La Raiffeisen, fluctuatia de personal a fost in 2006 de circa 15%, potrivit managerului de recrutare. Valori apropiate au inregistrat, de altfel, cele mai multe dintre banci, in conditiile in care media pietei este (conform unei estimari facute de directorul de resurse umane de la BRD) de 12-13%. O cu totul alta estimare vine din partea companiei de recrutare de personal Total Business Solutions, ai carei reprezentanti spun ca, la nivelul sectorului bancar, fluctuatia de personal a fost anul trecut in jur de 25%. La BRD, fluctuatia a fost in 2006 de circa 11%, dintre care „doar 4-5% prin demisii“; restul au fost plecari prin acceptul partilor sau pensionari, potrivit lui Luca. La Banca Romaneasca, cel mai volatil segment de angajati este cel al teller-ilor, spune Mihaela Forgaciu, iar la nivel de consilieri de clientela, fluctuatia a fost anul trecut „undeva intre 12-20%“.

     

    Una dintre consecintele lipsei de specialisti de pe piata  este ca puterea de negociere a angajatului creste. Rezultatul: veniturile in sistemul bancar au ajuns, in multe situatii „nerealiste“, dupa cum le catalogheaza Daniela Necefor. Ca angajatii din sistemul bancar (si in genere din domeniul serviciilor financiare) sunt printre cel mai bine remunerati o arata si statisticile oficiale. Potrivit INS, in decembrie 2006 valorile cele mai mari ale salariului mediu net lunar au fost in domeniul intermedierii financiare, respectiv 3.336 de lei (aproape 1.000 de euro), comparativ cu o medie pe economie de 1.099 de lei (325,6 euro).

     

    Si bancherii admit ca pentru a-si pastra oamenii buni in sucursale trebuie sa plateasca, pe diferite tipuri de posturi, salarii intre 300 de euro (in cazul unui junior fara pic de experienta) si aproape 700 de euro pentru un senior. Pe de alta parte, Florin Luca de la BRD spune ca, in functie de fisa postului si de profilul candidatului, un angajat de entry level poate spera la un salariu lunar net intre 250 si 500 de euro. „Un absolvent care a lucrat si in timpul facultatii poate castiga ca entry level intr-o banca venituri de circa 500 de euro“, spune si Daniela Necefor. Cam in jurul acestei valori variaza, in opinia ei, si salariul unui angajat de la ghiseu, in timp ce un ofiter de cont poate castiga intre 500 si 1.000 de euro pe luna. In cazul unui manager pentru relatia cu clientii, venitul lunar variaza intre 1.000 si 1.500 de euro, mai bine remunerati fiind cei ce administreaza conturile corporate. In varful ierarhiei din sucursala, la nivelul de director de sucursala, pentru care este obligatorie o experienta de minim trei ani, salariul urca spre 2.000 de euro pe luna.

     

    Cel putin la acest nivel „e deja un bubble al salariilor“, aprecia recent, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, Rupert Dollinger, directorul de resurse umane de la Erste Bank. In Cehia, exemplifica el, salariul unui manager de sucursala este de circa 26.000-27.000 de euro brut pe an si aproximativ la fel in Ungaria si Croatia. Altfel spus, cel putin la acest nivel, salariul anual al bancherilor romani a ajuns sa-l depaseasca deja pe cel al vecinilor est-europeni. Deloc greu de inteles, in aceste conditii, tacticile neconventionale (sau doar mai putin obisnuite pana acum) prin care bancherii incearca sa-si acopere nevoia de personal, tinand in frau si bugetele de salarii. Macar in masura in care se mai poate inca.