BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Wall Street: Marturii complete

    Si Toni Iordache, si Christina Iancu fac parte din cei aproximativ 100.000 de oameni pe care criza financiara si caderile mai marilor sau mai micilor institutii financiare i-au lasat fara slujbe. Financiar vorbind, “practic, toata America si jumatate din Londra nu mai sunt. Si-au pierdut slujbele toti si vorbim pe Facebook si nu ne vine sa credem. Ma intreaba: Tu unde ai ajuns?”, “Pai eu am ajuns la Deloitte, in Romania”, “Lasa, stai acolo, eu am ajuns la coltul strazii”, spune Christina Iancu. Si sirul povestilor poate continua la nesfarsit, cu cuplul de americani, fosti colegi cu Christina Iancu, care au ales sa se mute in Bali, nu pentru exotism, ci pentru ca este foarte ieftin sa traiesti acolo, sau cu traderul bulgar despre care a citit ca s-a intors acasa si s-a calugarit.

    Cititi aici interviul complet cu Christina Iancu.

    Cititi aici interviul complet cu Tony Iordache.

     

  • Christina Iancu: Cea mai mica tranzactie, 600 mil. $

    Cum incepi pe Wall-Street

    BM: Ce faceti cu ocazia crizei? Ce faceti de criza?
    CI: Incerc sa nu intru in panica prea mult. Am avut momente cand am intrat in panica. Pe plan personal, investitiile mele au luat lovituri destul de spectaculoase. Adica, toate castigurile din ultimii trei ani au fost practic sterse in cateva zile si urmaresc, bineineteles, zilnic, ca toata lumea, actiunile Fed-ului si actiunile Trezoreriei si actiunile Bancii Centrale a Angliei pentru ca ne afecteaza global pe toti, la un nivel sau altul.

    BM: Ce ne-a atras pe noi a fost faptul ca ati mirosit Wall Street-ul la el acasa. Cat timp?
    CI: Eu lucrez pe Wall Street de cinci ani, de fapt, am lucrat. A fost, de fapt, primul meu job de dupa facultate. Eu sunt plecata de 14 ani. Am plecat impreuna cu familia si am terminat acolo liceul, am facut facultatea acolo, n-am lucrat niciodata in Romania, din luna martie sunt aici si mi-a fost un pic greu sa ma adaptez, dar, incet-incet, cred ca m-am mai obisnuit un pic si cu felul de a face business in Romania si cu sistemul bancar romanesc, care imi era, practic, strain. Experienta de pe Wall Street a fost unica si a fost fenomenala.

    BM: Christina se simte american sau se simte roman?
    CI: Ma simt ambele.

    BM: … un cetatean al lumii globalizate
    CI: … da, un cetatean al lumii. Am cetatenie dubla, dar asta nu inseamna nimic. De fapt, pasaport romanesc nici nu mai am ca a expirat de mult timp si nu l-am reinnoit. Dar ma simt destul de ciudat, ca sa va spun adevarul pentru ca nu sunt integrata 100% aici pentru ca nu am familie si e un sentiment destul de ciudat sa nu stii de ce parte apartii, de fapt. Dar cred ca asta ma face o persoana mai interesanta.

    BM: Ce ati terminat?
    CI: Am terminat Finante si Investitii la CUNY Univeristy of New York, in 2004.

    BM: Dar ati locuit chiar in New York?
    CI: In New York City.

    BM: Ok, spuneti-ne de pe Wall Street. Ce face in prima zi un tanar absolvent? Uite un Wall Street mare. Ce facem cu el?
    CI: Pai, eu am inceput cu un internship neplatit la o companie. Compania mea a inceput ca un hedge fund, detinut de Bear Stearns si din hedge fund s-a imprastiat in mai multe directii. Aveam trei linii mari de business: bond insure, structure credit si CDO-urile, care sunt niste vehicule structurate pe baza de subprime mortgages. Acolo lucram eu. Si din cauza ca aceste trei linii de business au avut de suferit, compania mea a dat faliment in decembrie 2007 si in ianuarie ne-a dat pe toti afara si asa am ajuns eu in Romania.
    Produsele care s-au structurat pana acum pe Wall Street sunt (au fost, de fapt, ca acum nu mai sunt) deosebit de complexe. Atat de complexe incat, la un moment dat, nici noi, care le structuram nu le intelegeam 100%.
    Ajunsesem in acel stadiu de a pasa riscul. Riscul ca acea ipoteca sa intre in default. Am intors riscul acela si l-am vandut de atatea ori incat nici nu mai stiam la cine e.
    Vorbim de o ipoteca. Joe Schmoe vrea o casa si se duce la o banca sa ceara o ipoteca. Zice "vreau sa-mi dai 500 de mii ca sa-mi cumpar casa, dar eu n-am nici venit, n-am nici istorie de credit prea buna, n-am nici un coplatitor". Dar, pentru ca este acest bubble imobiliar, care, apropo, este si in Romania si toata lumea traieste in lalaland si se dau ipoteci in stanga si in dreapta, inclusiv imigrantilor ilegali, deci, fara acte, banca ii da lui Joe Schmoe 500 de mii, dar il clasifica ca high risk sau subprime. Dar banca nu vrea sa stea pe riscul ca Joe Schmoe sa default on his mortgage si atunci ma duc eu la banca si ii spun ca nu trebuie sa stea ea pe riscul asta, ca i-l cumpar eu. Si merg la banca si cumpar nu numai ipoteca lui Joe Schmoe, ci milioane de ipoteci. Cumpar ipoteci in valoare de un miliard de dolari, sa zicem. Si eu ce fac cu ipotecile, ca nici eu nu vreau sa stau pe riscurile acelea. Ipotecile acelea mie imi produc venit foarte mare pentru ca rata de dobanda este foarte ridicata. Si atunci, eu iau toate ipotecile astea si le reimpachetez intr-un produs care se numeste CDO, care este un vehicul bazat pe aceste ipoteci. Eu am acest CDO care valoreaza un miliard, sa zicem si il impart pe felii de risc. Aceste felii au o cotatie. Cine le coteaza? Cele trei agentii de cotare care au fost infiintate de Guvernul SUA: S&P, Moody’s si Fitch. Felia aia care este la varful piramidei este AAA. Aia n-o sa cada niciodata, iar tu, ca investitor, ai un apetit de risc foarte scazut, pe aia sa o cumperi pentru ca eu iti promit ca si asset manager ca nu o sa default niciodata.
    Sub AAA, vine AA, apoi, BBB si, pe masura ce mergi spre baza piramidei, riscul devine din ce in ce mai mare, dar si risk return-ul. Deci depinde de tine, ca investitor, unde anume, pe aceasta piramida, vrei sa te plasezi. In momentul in care mi-am vandut toata piramida am scapat de riscul ca ipotecile de sub linie sa intre in default si riscul acum e la tine, ca investitor. Dar eu te platesc pentru riscul ala. Care sunt investitorii mei? Banci, institutii financiare, persoane fizice foarte bogate – majoritatea din Orientul Mijlociu, Kuweit, Bahrein, Arabia Saudita. Tu, ca investitor, nu esti 100% confortabil cu asta pentru ca e un vehicul foarte complicat, nu il intelegi s.a.m.d. Asa ca te duci la altcineva si cumperi protectie. Asta se numeste Credit Default Swap. Deci, tu cumperi protectie de la mine, imi platesti o suma lunara si eu iti garantez ca daca investitia ta intra in default, eu ti-o platesc. Daca tu ai 10 milioane default, eu iti dau tie 10 milioane, dar pentru asta tu imi dai o suma lunara.
    Asta s-a intamplat: bancile care au avut aceste CDO-uri (deci, ele nu numai ca au cumparat CDO-uri de la money managers, cum era compania mea, dar si ele, la randul lor au structurat aceste CDO-uri) au avut voie, din punct de vedere legal, sa aiba aceste investitii pe foaia de bilant, pentru ca au avut statut de banca de investitii, nu au avut statut de banci comerciale. Si atunci au avut voie sa faca toate aceste nebunii si produse si structuri. Trebuie sa intelegeti ca pe Wall Street se securizeaza inclusiv biletele de loterie, inclusiv politele de asigurari de viata. Absolut tot ce poti securiza, se securizeaza pentru ca sunt niste inginerii financiare absolut uimitoare si cand le vezi stai si te uiti si zici "Dumnezeule, cum de cineva a stat si a conceput o chestie asa de uimitoare?".
    Dupa cum stiti, in ultimele doua saptamani, Goldman si Morgan au cerut sa fie schimbate din banci de investitii in banci comerciale. Asta are niste implicatii enorme pentru ca nu numai ca acum, ele, devenind banci comerciale, vor fi foarte puternic regularizate, ceea ce reprezinta un dezavantaj, dar avantajul este ca vor avea acces la fondurile Trezoreriei, ca orice alta banca comerciala. Dar nu mai au voie sa faca ce au facut pana acum, adica structuri din astea super complicate.

    "Banii veneau, stilul de viata era fabulos"

    Cu toate acestea, chiar daca pe parcursul acestor ani le-a fost permisa inovatia asta financiara, pur si simplu in numele inovatiei financiare, hai sa vedem cat de departe putem sa mergem cu acest produs. Li s-a impus o singura conditie: sa aiba destul capital incat sa poata acoperi pierderile daca se intampla ceva. Si asta ce inseamna? Inseamna ca daca vrei sa scrii 100 de dolari de business, trebuie sa ai 102 dolari, just in case. Si bancile au zis "da, nicio problema". Aveau capital. Aveau atat de multi bani pentru ca faceau atat de multi bani din produsele astea.
    Pe la mijlocul lui 2007, cand au inceput primele ipoteci sa o ia razna pentru ca Joe Schmoe si vecinul lui s.a.m.d nu si-au mai platit ipoteca, toate vehiculele astea de investitii care se bazau pe acele ipoteci au fost considerate ca avand un grad de risc foarte crescut si au fost retrogradate de S&P si Moody’s. Si a fost un fel de efect de domino. A pornit de la Joe Shmoe care nu si-a platit ipoteca, asta mi-a afectat CDO-ul care a fost retrogradat, de aici, riscul s-a dus pe foaia de bilant a bancii. Ei au incercat sa-si vanda din assets, au incercat sa aduca investitori de afara care sa pompeze peste noapte niste capital. Nu s-a putut si in consecinta s-au declarat faliti.
    Noi am asistat de-a lungul anilor la nebuniile astea.
    Banii veneau, stilul de viata era fabulos. Munceam foarte mult, dar nu ne pasa pentru ca faceam bani si aveam o viata… Aproape saptamanal incheiam tranzactii, se facea o petrecere. Cel mai mic deal pe care l-am facut vreodata a fost de 600 de milioane de dolari si cel mai mare de 1,2 miliarde de dolari. Si pentru ca era un volum mare de business, juniorilor ca mine li se dadea sansa sa se afirme. Aveai pe ce sa te afirmi.

    BM: Te simteai motivat, nu?
    CI: Foarte motivat si nu numai financiar. Pe Wall Street se lucreaza pentru bonusuri, nu pentru salarii. Salariul oricum nu-mi convine sa fie prea mare pentru ca nu-mi convine sa platesc prea multe taxe, dar bonusul e baza. Si asa a fost si la noi. Dar am fost foarte motivata si intelectual. Eu am considerat ca a fost un privilegiu sa ma invart printre cele mai luminate minti, oameni pe care, in alte circumstante, nu i-as fi intalnit niciodata. A fost foarte stimulant din punct de vedere intelectual.
    Ne-am extins si in Londra si in Singapore. Eu ajunsesem sa zbor la Londra o data la doua saptamani si cand ti se da chestia asta si pe urma ti se ia, asa cum ne-a fost luata noua, peste noapte… (realmente, noi n-am putut sa credem nici in cele mai rele cosmaruri ca se va ajunge pana aici). A fost un soc pentru toti, pentru ca, imaginati-va, cum e sa te trezesti intr-o dimineata si sa nu mai fie cum a fost cu o zi in urma. Ti s-a luat tot: cariera, bani, viata sociala, tot. Sunt oameni care au avut caderi nervoase, eu am ales sa plec si sa vin in Romania pentru ca trebuia sa plec de acolo.
    Am prieteni care nici in ziua de astazi nu si-au gasit de lucru, deci situatia este rea. Exista un trend acum intre fostii "Wall Street people" – ori sa se reintoarca la scoala, deci sa-si faca MBA-ul sau sa-si dea doctoratul ori sa duca in piete cum ar fi Dubai sau Singapore, piete care, totusi, nu au fost afectate chiar pana in punctul asta. Daca vorbesti cu head-hunteri, se observa un influx inspre piete emergente, cum ar fi Romania sau, ma rog, estul Europei.

    Un dolar vandut pe 22 de centi

    BM: Era o stare generala de panica?
    CI: Toata lumea a intrat in panica, toti au inceput sa vanda din ce aveau si se vindeau produse la 22 de centi pe dolar. Deci, preferau sa ia pierderi enorme decat sa mai stea pe produsul ala. Mai era o panica si la nivel personal. Eu altceva nu stiu sa fac decat ce am facut pana acum, deci unde sa ma duc, unde sa ma reprofilez? Sa-mi deschid o ferma si vand produse organice? A fost un articol, acum doua zile, despre un trader de pe Wall Street, bulgar de origine, care a pierdut ce-a avut, s-a intors in Bulgaria si s-a calugarit. Cand ti se intampla o chestie din asta, te retragi si incepi sa-ti regandesti toata viata. Doi prieteni de-ai mei in luna ianuarie pleaca in Bali. O sa stea 6 luni acolo, unde e foarte ieftin sa traiesti, pentru ca au spus ca au 30 de ani si nu mai stiu ce sa faca si incotro s-o ia, sa ramana in America, sa plece in Africa. Si eu ma confrunt cu asta.

    BM: Traderii au fost niste victime in jocul asta?
    CI: Traderii nu fac tranzactii de capul lor. Li se spune ce sa faca. Ei oricum ar fi devenit niste victime pentru ca oricum se trecea la sistemul electronic si traderul pe care il stim noi din filme nu mai avea multi ani de trait. Ei au fost niste victime la fel cum au fost loviti toti. Au fost loviti de aceeasi tragedie de care am fost loviti toti.

    BM: Constat ca acum se poarta sa cauti vinovatii si sa le carabanesti suturi in fund.
    CI: Da, dar vinovatii nu se cauta la nivel de trader. Traderul ia niste comenzi de la seful lui, care, si el, ia comenzi de la cineva. Traderii nu fac de capul lor nimic. Vinovatii trebuie sa se caute la nivel de CEO si CFO si toti acei oameni care au structurat produsele astea si si-au asumat riscurile pe care si le-au asumat si care, in mod ironic, nu au fost facuti responsabili sau trasi la raspundere in niciun fel. Au plecat cu pachete compensatorii de zeci de milioane de dolari. Inclusiv CEO-ul companiei la care am lucrat eu. Asta e, cand e sa cauti tapi ispasitori nu cauti la astia de jos.

    "Pentru cineva care n-a trait in Romania, e destul de socant"

    BM: Cand ati venit in Romania, aveati amintiri despre Romania?
    CI: Da.

    BM: Ati gasit-o schimbata?
    CI: Da, din pacate, da. Inainte sa vin in martie, eu nu mai fusesem in Romania din 2003 si in 2003 am venit doar pentru cateva zile. Dar, din pacate, eu am gasit-o schimbata si eu observ o degenerare din generatie in generatie. Parca am innebunit toti. Vad pe strada si in magazine niste comportamente care ma socheaza. Nu e pentru ca n-am mai vazut in viata mea, pentru ca de aici am plecat.

    BM: Si in New York sunt destul de multi excentrici.
    CI: Da, sunt, normal ca sunt. Sunt si in Londra si in Berlin, dar sunt exceptii, pe cand in Romania, daca mergi pe strada si zambesti sau ai o fata mai senina se uita la tine de parca tu esti cel anormal. Si simt o atmosfera incarcata, negativa si oamenii sunt agitati, nervosi, epuizati, confuzi si transmit niste vibratii negative pe care le simt. Eu sunt mult mai stresata din luna martie decat eram in State. Pe de alta parte, poate trecem printr-o tranzitie. Consider ca oamenii sunt asa de confuzi pentru ca se intampla niste lucruri care nu sunt normale, dar oamenii au ajuns sa priveasca anormalul ca pe normal. Eu vad niste chestii pe care nu le inteleg si e destul de trist. Pentru cineva care n-a trait in Romania, e destul de socant.

    BM: La nivel de business, puteti face o comparatie?
    CI: La nivel de business, piata romaneasca nu este nici pe departe, nici macar nu se apropie de nivelul de sofisticare al pietei din New York si din Londra.

    BM: Ceea ce traiesc acum SUA si Marea Britanie se va regasi si in Romania?
    CI: Nu prea curand pentru ca Romania, din cauza ca nu a absorbit aceste produse toxice si a fost destul de izolata, singurul efect negativ pe care il vad este piata de credit. Conditiile de creditare vor deveni mult mai dure si chiar si persoanelor care merita sa ia un credit le va fi greu pentru ca bancile au intrat intr-o panica. Nu-si mai imprumuta bani nici ele intre ele, cu atat mai putin mie sau tie sau tie. Piata romaneasca este un pic primitiva, nu are nici macar ceea ce in afara se numeste commercial paper, care este un vehicul foarte simplu, de baza, prin care pe banca, care are nevoie de 100 de milioane, sa zicem, se duce la o alta banca si ii ia, peste noapte. Nici macar produsul asta nu exista in Romania, deci, din punctul de vedere al sofisticarii… Pe termen lung, s-a dovedit a fi un lucru bun. Aceste produse se vor dezvolta. Exista deja echipe in Romania, in diferite banci, in diferite fonduri de investitii care stau si gandesc aceste produse si se gandesc cum sa le aplice pe piata locala. Si noi, aici, la Deloitte, ne gandim cum sa securizam si sa ridicam un pic nivelul si sofisticarea produselor de pe piata. Din pacate, nu avem priza la public. Publicul investitor romanesc nu intelege produsele astea si eu consider ca datoria noastra este sa-i educam. De asta, pana la sfarsitul anului vrem sa organizam un work-shop in care sa explicam lucrurile astea.
    Ideea in sine de a pasa riscul de la unul la altul nu e rea. Cu cat imprastii riscul in mai multe directii, cu atat socul, daca e sa fie, e mai usor de absorbit. Daca tii riscul numai tu, cand o sa intre in default ipoteca aia, o sa ne afecteze rau de tot. Ideea in sine a fost foarte buna.
    Vedem din ce mai multi investitori straini pe piata asta si nu vorbesc de real estate, ca real estate-ul in Romania reprezinta un animal separat. Acolo nu vad bine lucrurile. Nu se poate sa ramana asa. Orice piata se corecteaza singura dupa un anumit timp. Nu se poate ca pe tine sa te coste 600 de euro pe mp sa construiesti un apartament si sa mi-l vinzi cu 1.600 euro. Nu se poate pentru ca in nicio piata nu exista un asemenea profit pentru mult timp. Eu nu am niciun dubiu ca bubble-ul asta imobiliar se va sparge. Unul dintre simptomele pe care le-am vazut pe piata americana in sistemul imobiliar le vad acum, aici. Eu consider ca este cel mai prost moment acum sa-ti cumperi un apartament in Romania. Nu numai din cazua situatiei creditelor, ci din cauza ca apartamentele clar vor scadea si atunci o sa te trezestti cu o ipoteca de 200 de mii euro pe un apartament care in doi ani iti garantez ca o sa scada la 120 de mii. Deci, tre’ sa fii prost sa platesti 200 de mii pe ceva ce valoreaza 120. In America ti se da sansa sa te declari falit, ceea ce s-a si intamplat: a venit banca, ti-a luat inapoi apartamentul si asta e. In Romania, din punct de vedere legislativ, nu exista falimentul individual, ci doar la nivel de corporatie. Dar asta s-a intamplat in America, piata s-a corectat, desi lucrurile erau ca aici. Erau asa de supraevaluate proprietatile, incat devenise ridicol. Erau oameni care luasera ipoteca de 500 de mii si casele lor cazusera la 300 de mii. Pai, normal, ca la 200 de mii pe negativ te declari falit.

    BM: Aveti investitii facute in Romania?
    CI: Nu, toate investitiile mele sunt, din pacate, … acasa.

    "Am citit contracte de ipoteca si mi-am facut cruce"

    BM: Presupun ca Romania e numai o statie pe parcurs. Nu vreti sa va stabiliti aici.
    CI: Nu stiu daca vreau sa ma stabilesc pentru ca nu stiu daca vreau sa o iau de la inceput. Am 30 de ani si simt ca nu mai pot. Casa mea e in New York, familia, prietenii. Aici nu am pe nimeni. Am o singura prietena cu care am fost la scoala, in clasele I-IV. In plus, nu stiu daca voi putea sa traiesc in societatea asta care e asa de abuziva. Nu stiu daca as putea sa ma duc la banca si sa cer un imprumut pentru un apartament si sa-mi puna niste clauze absolut abuzive. Eu am citit contracte de ipoteca si mi-am facut cruce. Nu se poate sa i se permita unei banci sa abuzeze de clientul ei in felul acesta, dar clientul nu are ce sa faca si saracul om da si 2% comision de acordare, da si nu stiu cate comisioane, dobanda variabila de la o luna la alta, nu ai absolut niciun fel de control, esti la discretia bancii. Aici nici nu cunosc sistemul asa de bine. In State, il cunosc, stiu sa lucrez cu sistemul respectiv. Acolo m-am maturizat si m-am format ca om si ca gandire.
    Dar sunt foarte multi expatriati care vin in Romania si stau 10-20 de ani si le place. Cred ca depinde si de om. Lor li se pare exotic. Eu am foarte multi prieteni expatriati si toti folosesc acelasi cuvant despre Romania: "exotic". Pentru ei este o experienta unica. Pentru mine nu e.
    Eu nu vreau sa zic ca vad intorsul asta in Romania ca pe un esec, dar cred ca nu exista zi, ora din fiecare zi in care sa nu ma intreb ce naiba se intamplat, cum de am ajuns aici, locul meu nu e aici si imi fac singura curaj si imi spun ca nu e chiar asa de rau. Nu e usor sa ti se intample chestia asta. Viata mea s-a schimbat cu 180 de grade. Am zile in care parca traiesc viata altcuiva. Unde eram acum un an si unde sunt acum…
    Credeam ca ne-am luat masuri ca sa ne protejam, dar se pare ca masurile pe care ni le-am luat au fost absolut apa de ploaie, nu ne-au protejat deloc si nimeni n-a putut sa creada ca se va ajunge chiar in halul asta. Absolut nimeni, asta v-o spun clar! Acum, practic, toata America si jumatate din Londra nu mai este. Si-au pierdut job-urile toti si stam asa pe Facebook si vorbim si nu ne vine sa credem. Ma intreaba "Tu unde ai ajuns?", "Pai, eu am ajuns la Deloitte, in Romania", "Lasa, stai acolo, eu am ajuns la coltul strazii".
    Va dati seama, 100 si ceva de mii de oameni si-au pierdut locurile de munca, numai de pe Wall Street. Oamenii aia ce fac? Sunt oameni la 40-50 de ani pentru care eu nu mai vad nicio perspectiva.

  • Toni Iordache: Cash is king. Daca aveti cash, tineti-l

    Cum a inceput totul

    TI: Am fost martor indeaproape la ce s-a intamplat si e o
    diferenta intre ceea ce se citeste in presa si ceea ce se intampla
    in realitate, nu numai pe plaiuri mioritice, ci peste tot, inclusiv
    la New York. Prima picatura de sange pe care am vazut-o in apa a
    fost in decembrie 2006 si atunci am simtit, datorita experientei pe
    care am acumulat-o in 12 ani pe Wall Street, ce se va intampla. Cu
    toate acestea, s-a depasit ceea ce puteam sa imi imaginez. Exista
    un worst case scenario pe care l-am intuit la inceputul lui 2007;
    inca n-am ajuns acolo, dar se poate ajunge acolo. Din punct de
    vedere financiar, ma asteptam ca pierderile sa fie de 1000 de
    miliarde dolari. Nu s-a ajuns inca acolo, dar se va trece de acest
    prag. Deci, inca nu s-a terminat.
    BM: Ce s-a intamplat in decembrie 2006?
    TI: Practic, un bond, un mortgage bank securities emis, nu
    intamplator, de Bear Stearns, a pierdut 15 puncte procentuale (15%
    – n.red ) peste noapte. Ca sa pierzi 15 puncte peste noapte era
    ceva aproape fara precedent. Deci un bond, de la 100 de dolari s-a
    dus, sa zicem, la 80 ca valoare, peste noapte. Si atunci s-a
    pierdut. Toti cei care detineau bonduri nu stiau cum sa mai scape
    de ele, chiar daca Bear Stearns, emitentul, dadea asigurari ca
    exista cash flow in structura. Unii au incercat sa scape din
    aceasta situatie, iar altii au luat-o ca atare si au mizat pe
    faptul ca o sa-si revina, e doar o banca si s-au mai vazut scene de
    genul asta. Cine a reactionat primul s-a felicitat, cine nu, plange
    si azi. Acela a fost doar primul semn. Pe urma, a urmat februarie,
    cand au urmat primele semne de blocare a structurilor numite CDOs
    (Collateral Debt Obligations – n.red). In speta, Merrill Lynch si
    Citi, impreuna, au emis in jur de 50-60 de miliarde de CDOs. Una
    dintre optiunile lor era sa le emita la discounturi (pe care le-au
    cumparat tot ei, cu mici exceptii – equity tranch), sa le dea
    drumul pe piata si sa vada cat absoarbe piata cu noile conditii
    care incepeau sa apara (si prin noile conditii vreau sa zic ca deja
    se simtea un val de delinquancy crescand si asta a schimbat toata
    structura de liability). Lumea incepuse sa-si faca noile socoteli
    pe noile conditii.
    BM: In momentul acela, unde lucrati dumneavoastra?
    TI: La Fortis si ma ocupam exact de CDOs. Eram numarul 12 mondial.
    Cand am venit aici, am venit ca liber profesionist, pentru ca
    Fortis-ul s-a inchis.
    BM: Ce a stat la baza deciziei de a va intoarce in Romania?
    TI: Pe langa motivele profesionale, au stat si motive
    personale.
    BM: Dar a cantarit si ceea ce se intampla atunci pe Wall Street, in
    decizia dumneavoastra?
    TI: Indubitabil!
    BM: Daca ar fi sa le transformati in procente?
    TI: Sunt de meserie matematician si ar trebui sa dau o cifra. Un
    raport corect ar fi 50-50.

    Din sectia lui Petre Roman pe Wall Street

    BM: Sunteti matematician. Unde ati terminat si in ce an?
    TI: In tara, am inceput Politehnica in ’87, am fost olimpic la
    mate. Pe vremea aia nu prea aveai multe optiuni si am facut
    Politehnica, sectia lui Petre Roman. In ’90 am schimbat macazul
    pentru ca ma bucur de un anumit simt si anume de a vedea lucrurile
    in viitor. E ca in sah: unii vad doua miscari, altii vad 10, unii
    vad toata partida. Eu inca nu vad toata partida, dar vad destul de
    multe miscari. Si mi-am dat seama ca lucrurile se vor strica, asa
    ca am intrat pe partea economica. In ’90, am intrat la Cibernetica,
    facand parte din prima generatie cu doua facultati la zi. Le-am
    facut in paralele – anul IV-anul I, anul V-anul II. In ’92 am
    terminat Politehnica si in ’95 Cibernetica.
    In ’96, lucram deja, pe la P&G si am primit o bursa sa fac
    MBA-ul in State, unde am plecat fara sa ma uit in urma. Am terminat
    cu 3,95 din 4. Am avut o singura nota de B si in rest am avut numai
    A. Era, de fapt, singura optiune pentru a prinde un job acolo.
    Fiind matematician si placandu-mi finantele, nu mi-am dorit decat
    sa ajung pe Wall Street.
    Am avut o oferta de la Citi Bank pe care am acceptat-o imediat, nu
    pentru ca as fi avut altele mai slabe si am fost trader la Citi din
    iunie 1998 pana in 2001, chiar inainte de 11 septembrie. Am facut
    trading la New York, apoi la Londra si apoi, din nou, la New York.
    Asa era programul. Deci, am lucrat un an la Londra. Am facut FX si
    Interest Rate Derivatives. Apoi am intrat intr-un hedge fund, tot
    pe trading, pe urma am intrat pe partea de risc (in 2002 fiind o
    alta criza, incomparabila cu cea de astazi – atunci cand a fost
    colapsul dotcom). Dupa asta am intrat in Deutsche Bank, pentru
    putin timp, pe partea de risc si pe urma am intrat in spatiul
    credit. Atunci incepusera produsele de credit si am intrat la JP
    Morgan, ca Risk Manager. Sa nu se inteleaga gresit: eram
    vicepresident, dar ca nivel profesional, nu executiv. Eu manageriam
    riscuri, nu oameni si optiunea asta am avut-o inca de la inceput.
    Puteam sa intru pe management sau pe tehnic. Eu am ales
    tehnic.
    BM: Fiecare mutare a insemnat si o urcare in ierarhia companiei sau
    ati mers pe aceeasi linie?
    TI: Eu am fost associate, associate vicepresident, acum, in ultimul
    loc, eram senior vicepresident, dar nu asta conteaza. Eu am o
    vorba: poti sa ma numesti si portar, daca fac ceea ce trebuie si
    bine, asta e tot ce conteaza.


    “Am invatat sa fiu eficient si egoist”

    BM: Haideti sa cuantificam: dispuneati de un anumit buget?
    TI: Cand eram trader, aveam, normal, un buget, dar nu atat de mare,
    pentru ca eu nu lucram pe investment, unde e mai mult volum. Cum am
    mai spus la inceput, am avut doua optiuni: fie sa intru in
    management, fie sa cunosc. Am ales sa cunosc. De ce? Cred ca e
    evident. Cine stie, face, cine nu stie, face powerpoint sau scrie
    emailuri. Si asta vad si aici, in Romania. Eu cunosc subiectul. In
    ceea ce stiu, stiu, unde nu stiu, las pe altii.
    BM: Fata de structura unei institutii financiare din Romania, cum
    sunt lucrurile acolo? Ca sa putem face o paralela.
    TI: N-am lucrat in banci ca sa-mi dau cu parerea. Cunosc cateva
    persoane care lucreaza in banci si am intalnit si personalul
    dintr-o banca. Comparatia, din punctul de vedere al nivelului
    profesional este incomparabila. Am lucrat in cateva locuri de pe
    planeta asta, doua mai importante, New York si Londra, unde,
    intr-adevar, in ordinea asta, chiar se da ora exacta pe piata
    financiara. In afara de ele, nu exista volum de tranzactii, nu
    exista sofisticare, nu exista investitori. Nivelul tranzactiilor pe
    BVB e mai mic decat nivelul tranzactiilor pe care il faceam eu
    singur intr-o zi. Profitul unui trader e mai mare decat profitul
    unei banci de aici. Sunt deskuri care fac 300 de milioane profit,
    pe an. In Romania, putine sunt bancile care fac 300 de milioane
    profit pe an. Acolo erau 15 oameni care faceau asta, aici sunt
    10.000 de muncitori. E vorba de eficienta. Doua lucruri am invatat
    acolo: sa fiu eficient si sa fiu egoist. Nu-l regret pe niciunul.
    Intorcandu-ma aici, mi-am dat seama ca si ceilalti din jurul meu
    sunt egoisti, asa ca nu e o cauza pierduta si, la urma urmei, e
    vorba de afaceri. Nu trebuie sa fim prieteni. Trebuie doar sa
    conducem o afacere.
    In termeni de comparatie, aici sunt foarte multi oameni
    supraplatiti, in ciuda a ceea ce se spune. Am facut un training la
    o banca…slab…slab, in functii in care nu aveau ce sa caute. Dar
    asta este piata. Mai mult de atat nu avem.
    BM: V-a schimbat Wall Street-ul?
    TI: Nu, eu am ramas la fel de cand ma stiu. Asa eram si cand eram
    in tara.
    BM: In ’98 gandeati la fel? Aveti aceeasi viziune in
    business?
    TI: Da. Nu imi place sa pierd timpul. Ca o paranteza, daca cineva
    intarzie mai mult de cinci minute la intalnire, plec.

    Wall Street-ul a primit ceea ce merita

    BM: Spuneati mai devreme ca nu trebuie sa fim prieteni ca avem o
    afacere de condus. Asta este o regula generala pe Wall Street? Ca
    in Romania se cam practica cumetria.
    TI: Sa va dau un exemplu foarte simplu: sa presupunem ca suntem
    prieteni. Si nepoata sau nepotul dumneavoastra vrea sa se angajeze
    aici, unde sunt eu mare director. Dumneavoastra imi dati un
    telefon: nu vreti sa il angajati pe X,Y,Z? Ok. Sunt doua situatii:
    daca cunoastem subiectul, cu cea mai mare placere, il vad la linie
    cu altii, dar sa mergem pe supozitia ca eu nu stiu nimic despre el
    si il angajez pentru ca mi l-ati recomandat dumneavoastra. Si ii
    dau un dolar, dar el imi produce de 80 de centi. Pai, nu mai bine
    ii trimit eu prin cec 20 de centi acasa si sta degeaba? Daca cineva
    nu iti obtine 2, 3 tu de ce sa-i dai 1? Ca aici nu e o actiune de
    caritate. Aici sunt foarte multi oameni pe un departament care nu
    cunosc subiectul. Vestea buna este ca a crescut calitatea lor fata
    de ’96, cand am plecat eu. Totusi, calitatea lor este foarte slaba.
    Ce castiga, castiga prin experienta.
    BM: Dar Romania va place, dupa 10 ani?
    TI: Sunt plecat din ’96 si au fost si momente triste prin anii ’98,
    ’99, 2000. Acum e mai bine decat acum patru ani. De ce e mai bine?
    Se vede. Pentru ca au venit bani de afara. De cand s-a schimbat
    legea si investitorii pot cumpara real assets si pot repatria
    profiturile, a fost un inflow masiv. Bine, masiv la scara Romaniei.
    Daca noua ne-a luat 10 ani ca FDI (investitiile straine directe
    -n.red) sa totalizeze ceva de nici 25 de miliarde euro, cred ca 50
    mld. euro au fost in ultimii trei ani. 10 ani le-a luat sa
    investeasca atat si in ultimii 3-5 ani s-a investit de 4 ori mai
    mult. Si asta se vede peste tot.
    BM: Din perpectiva unui insider, Wall Street-ul are ceea ce merita?
    Au cazut ei intr-o groapa pe care si-au sapat-o singuri?
    TI: Da. Un umar au pus si Fed-ul si SEC-ul (Security Exchange
    Comission – n.red). Ei au participat la inceperea boom-ului
    imobiliar, cand au tinut rata dobanzii la 1% vreo doi ani si ceva.
    Cand rata dobanzii este scazuta, lumea se duce sa ia imprumuturi
    pentru case, vacanta, isi ia barci. Acesta a fost doar inceputul.
    Pe urma s-a ajuns la o escaladare aproape fara control a
    preturilor. Rata de crestere este cu mult sub ceea ce este aici.
    Chiar si fata de Londra este cu mult mai mica. In toata Europa,
    piata de real estate este cu mult peste ceea ce se putea, dar,
    stiti cum este, tot ceea ce se duce sus repede cade mai abrupt
    decat s-a dus. Si asta se va intampla si aici.
    BM: Adica se va misca piata? Va cobori?
    TI: Da. Nu exista echilibru intre asseturi si puterea de cumparare.
    Lumea asteapta ca daca au crescut salariile in ultimii 3-4 ani, asa
    vor creste la infinit. Nu, nu, nu. Lucrurile se vor schimba. Bine,
    sunt mai multe motive care vor duce la caderea pietei imobiliare.
    In primul rand, ca este vorba de un boom. Si ca orice balon, se va
    sparge. Ca sa ne intoarcem la intrebare, raspunsul este ca da, Wall
    Street-ul isi merita soarta. Ei au creat ce e in jurul lor, dar, in
    ciuda nivelului de evolutie si sofisticare a pietei, si-au luat-o
    inainte. Au evoluat atat de rapid incat nici ei nu mai stiau la ce
    sa se astepte, care era magnitudinea riscului la care sa se
    astepte, iar forurile tutelare, responsabilii, nu au avut
    cunostintele sa puna niste frane.
    Dupa parerea mea, cuvantul crizei este unul singur: nu subprime, ci
    leverage. Adica, pentru fiecare asset de un dolar eu creez de 10-15
    ori mai multe produse derivate. 1 la 1 inseamna hedging, dar 1 la
    15 inseamna deja speculatie. Prea mult!
    BM: Spuneati ca biroul unui trader face un profit de 300 de
    milioane de dolari. Vorbim despre 300 de milioane de biletele
    verzi?
    TI: Nu, de profit efectiv. Acolo e pe profit, nu pe zambete.
    Trebuie sa vezi cifra ta cat mai mare in verde si cat mai mica in
    rosu sau deloc in rosu. In fiecare secunda, vezi rezultatul muncii
    tale.
    BM: Ati fost o persoana stresata?
    TI: Am fost o vreme si stresat pentru ca erau bani multi. Dar la
    mine n-au contat niciodata banii decat la inceput, normal. Din
    momentul in care am vazut primul pachet de relocare, banii nu mai
    existau pentru mine. In Romania existau. Dar cand am ajuns in
    State, nici nu stiam cand imi intrau banii in cont. Deci, nu traiam
    de la luna la luna sa ma gandesc ca trebuie sa-mi intre banii ca am
    nu stiu ce de platit. Puteau sa nu ma plateasca si sase luni de
    zile. Pentru mine devenise o provocare intelectuala. Trebuia sa fac
    bine ceea ce faceam.
    BM: E aceasta abordarea corecta? Dumneavoastra ati fost un
    matematician care, la un moment dat, impins de valtoarea de pe Wall
    Street, a devenit un soi de poet al actiunilor, daca e sa facem o
    metafora. E corect? Ati avut in spate presiunea unui grup de
    actionari, nu?
    TI: Nu. Am avut in spate rezultatele muncii mele. Esti trader atata
    timp cat faci bani. Dupa ce nu mai faci bani, nu mai esti acolo.
    Sansa asta nu o are oricine si cand ti se ofera sansa sa intri
    intr-o familie atat de mica, trebuie sa dovedesti increderea care
    ti s-a oferit. Ca asa oricine poate spune ca e destept, dar trebuie
    s-o dovedesti. E un anumit set de aptitudini care te fac trader si
    am avut de furca la inceput, crezand ca daca am un IQ foarte mare
    voi avea succes peste noapte. Sub nicio forma. Cel mai mare secret
    ca sa devii un bun trader este sa-ti accepti greselile. Trebuie sa
    admiti ca poti gresi. Trebuie sa-ti limitezi pierderile si sa-ti
    maximizezi castigurile. Si 50-50% daca reusesti sa faci, si tot
    faci bani daca stii cum.

    “E un colaps financiar”

    BM: Este o criza in adevaratul sens al cuvantului sau este o
    reasezare a pietei financiare?
    TI: E o criza. E un colaps financiar. Pai nu vedeti ca sunt state
    in lume care nu-si permit sa nationalizeze? Belgienii au vrut sa ia
    Fortis si cand sa plece si-au dat seama ca nu pot. De ce? Pai, una
    e America si alta e Europa. Toate tarile combinate din UE nu fac
    cat tot PIB-ul Americii, ba chiar mai putin. Una e puterea Americii
    si alta e puterea Europei. Germania a putut sa mai faca fata, UK a
    putut. Sa vedem cand vor veni si alte tari care sa le urmeze
    exemplul. Romania nici nu intra in calcul.
    BM: Spuneati ca in momentul acesta piesele de domino inca se mai
    prabusesc.
    TI: Oooo, stati sa ajunga la noi.
    BM: Si cam cat mai poate dura chestia asta?
    TI: Nimeni nu stie. Eu mi-am luat toate deciziile cand a fost
    momentul si toate asseturile mi le-am transformat in lichiditati.
    Si alea au suferit. Cineva care si-a pus banii in ’82 sau ’83, dupa
    25 de ani, are 25% din cat a pus. Trebuia sa aiba cu 2,5 chiar de 3
    ori mai mult. Uitati-va unde sunt toate pietele: cad zi de zi.
    Cumperi financials la 10 dolari, de la 80 de dolari, cat erau
    inainte. Bear Stearns erau 145 in varf. Astazi sunt cativa centi
    sau nici nu mai exista, sunt zero.
    BM: Deci mantra cu cash ramane.
    TI: Cash is king. Daca aveti cash, tineti-l. Nu-l bagati in nimic,
    nici in banci.
    BM: Va tenteaza bogatia?
    TI: Nu. Nu-mi pasa de asta. Eu vreau doar sa fiu foarte bun in ceea
    ce fac. N-am avut masina mea de cand ma stiu. N-am lucruri de
    valoare, nu-mi pasa. La birou vin cu metroul. Cand veneam in tara,
    toti prietenii ma intrebau in primul rand cat castig acolo si la
    inceput am vrut sa par serios si pe urma am renuntat pentru ca
    incercam sa le spun ce fac eu la banca si nu intelegea nimeni ce
    fac (bine, am vorbit cu presedinti de banca de aici, din Romania,
    si de la jumatatea CV-ului in sus nu intelegeau despre ce e vorba
    si nu pentru ca era in engleza), asa ca le-am spus ca sunt la o
    banca, la ghiseu, dau bani. Ma intrebau daca fac bani multi si le
    raspundeam ca depinde de la cec la cec. Nimeni n-a stiut niciodata
    cati bani am facut acolo.
    BM: Dar ati facut bani multi?
    TI: Am facut.
    BM: Dormiti linistit?
    TI: Am un somn perfect. Doua lucruri am perfecte: somnul si
    memoria.
    BM: Dar, in momentul asta, provocarile despre care vorbeati pe Wall
    Street, le regasiti aici?
    TI: Aici? Aici nu-i nimic.

    “Am facut un deal de cinci miliarde de dolari intr-o
    secunda”

    BM: Sunteti cinic?
    TI: Da
    BM: E bine?
    TI: Mie asa imi place.
    BM: Ati plecat cinic sau ati devenit acolo?
    TI: Cred ca eram de aici.
    Imi place sa ma pastrez low profile.
    BM: Un low profile care invarte sute de miliarde. Interesant.
    TI: Nu sute de miliarde. Cel mai mare deal pe care l-am facut
    vreodata a fost de cinci miliarde, intr-o secunda, iar cel mai mare
    profit a fost de 70.000 de dolari, intr-o singura tranzactie.
    BM: Dar v-ati temut vreodata ca poate faceti o miscare gresita sau
    nu era timp pentru asa ceva? Ati avut emotii?
    TI: Da, am fost stresat si a fost o perioada cand, din cauza asta,
    luasem in greutate si cred ca atunci a fost momentul in care am
    decis sa ma mut din trading in risk, sa o iau mai usor. Mergeam
    acasa, dupa ce se inchidea piata la noi, pe la 5,6 si ma duceam
    acasa, mancam seara si cand ma duceam la culcare la 12, lasam
    CNBC-ul deschis ca sa aud in timpul noptii (aud foarte bine cand
    dorm. Dorm, dar aud tot ce se intampla) si sa vad ce se intampla in
    Asia, in Europa, ca daca se intampla ceva nasol ma afecta pe mine
    dimineata. Si daca aparea ceva, ma trezeam, aveam Blackberry si
    dadeam mesaje sa-mi inchida niste pozitii daca lucrurile erau
    nasoale. Nici azi nu e zi in care sa nu citesc tot ce se intampla
    pe lumea asta pentru ca trebuie sa stii tot despre tot. Cu cat stii
    mai mult, cu atat mai bine. Cu cat stii mai putin, n-ar trebui sa
    mai fii in piata aia.
    BM: Eu va dau exemplul lui Warren Buffet care sta fara calculator
    in birou, isi bazeaza deciziile pe fler, apropiere umana si mult
    mai putin pe cifre. Omul zice ca daca nu stiu in 10 secunde, n-o sa
    stiu nici in 10 luni. Dumneavoastra sunteti la un capat, el e la
    altul, nu?
    TI: Nu, si el e tot acolo. Daca nu stii tot ce se intampla pe lumea
    asta, nu castigi, pierzi. Sa revenim la Warren Buffet. Va dati
    seama cati oameni are in spate?
    BM: Eu sunt constient ca trebuie sa treci prin niste porti ca sa
    ajungi in atentia lui. Mi se pare firesc.
    TI: Deci, daca el vrea sa investeasca undeva, are o armata de
    oameni care se duce in locul respectiv si face ce trebuie el sa
    faca. Americanii au stofa de manager, iar romanii nu o au. Asta
    este parerea mea si cred cu tarie in ea. Revenind la Buffet, el are
    o anumita strategie. Altii au alta strategie.
    BM: Dar aceasta abordare i-a folosit totusi…
    TI: E cel mai mare investitor al tuturor timpurilor…
    BM: Planul de salvare conceput de autoritatile americane vi se pare
    corect?
    TI: Nu. Mi se pare total aiurea.
    BM: Exista o alta solutie?
    TI: Eu asa am zis.
    BM: Daca luam 700 de miliarde si faceam 700 de banci noi sau 7.
    N-ar fi fost mai bine?
    TI: …cum a facut cu Baby Bells. Ce, n-a luat AT&T, care era
    monopol la stat si Baby Bells erau mai puternici decat AT&T?
    Acum, AT&T a venit din nou si ei sunt cei mai mari.

    “Nu ma mai mira nimic”

    BM: … Avem o componenta psihologica destul de importanta in criza
    asta. Lumea aude ca a picat Lehman Brothers, a picat
    Merri    ll Lynch. Erau niste nume de referinta. Lumea poate
    trai fara ele? Wall Street-ul va mai fi ce-a fost?
    TI: E greu de spus daca va mai fi ce a fost, in structura care a
    fost, dar de banci de investitii ai nevoie, de produse financiare
    ai nevoie. Cine le poate face? Acum, le pot face si bancile simple.
    Daca bancile de investitii ca atare nu vor mai exista, solutia va
    fi una de conglomerat: banca si banca de investitii intr-una
    singura. Cate vor trebui? Nu stiu… Daca le nationalizeaza pe
    toate… Oricum, economia nu exista fara banking. Cine spune ca
    ce-au facut nebunii aia pe Wall Street… Ce-au facut, au facut.
    Isi merita soarta. Cineva trebuie sa plateasca.
    BM: Ca fost jucator pe Wall Street, va simtiti in vreun fel
    responsabil?
    TI: Nu.
    BM: Unde se opreste nivelul de responsabilitate?
    TI: Daca ai facut sau ai pierdut bani. Daca am pierdut bani, am si
    eu de suferit pentru ca nu mai am jobul pe care il aveam.
    BM: Dar suturile in fund pe care i le da Congresul lui Fuld, de la
    Lehman Brothers, sunt corecte?
    TI: CEO-ul, la urma urmei, o sa iasa. Daca inainte de angajare
    stockul era de 10 dolari si dupa cativa ani l-ai dus la 50, tu esti
    responsabil ca lucrurile au mers bine si trebuie sa fii recompensat
    ca atare. Cu cat? Un procent din plusvaloarea pe care ai adus-o.
    Daca ai dus-o in jos, ar trebui sa aduci bani de acasa. Daca exista
    upside, trebuie sa existe si downside. La el care e downside-ul?
    Pai, isi pierde jobul, dar are si un plan de exit. Stiu eu cine a
    facut contractul si cine a zis “da” ca sa-si ia ala 100 de milioane
    bonus de plecare? Dar, stiti cum e, cu suta aia de milioane mai
    traiai 3 secunde. Dar nu i se cuveneau sub nicio forma. Deci e
    corect ca i se dau suturi in fund. Deci, inca o data, ca solutie sa
    adunam un numar de oligopolisti sau ce va fi si sa continue piata.
    Daca nu se iau masuri, si in Europa sunt din ce in ce mai grele, ca
    in Islanda unde e catastrofa, e prapad. Bancile alea erau mai mari
    decat PIB-ul intregii tari. Trei banci. Doua au dat faliment. Cred
    ca a treia moare si ea. Si asta e efectul bulgarelui de zapada: va
    deveni din ce in ce mai mare. Unele state nu pot face fata si va
    trece peste ei. Inclusiv ai nostri, ca toata lumea spune ca Europa
    e safe ca n-a cumparat asset-urile alea, iar Romania e si mai safe
    pentru ca noi n-avem niciun cent, dar problema nu e de efecte
    directe, ci indirecte. In momentul in care n-ai acces la fonduri
    sau costul e extrem de mare, in primii ani, iti mananca din
    profitabilitate. Si daca ai nevoie de fonduri te duci pe piata de
    capital, care e cum e, si nimeni nu mai da nimanui. Daca spui ca
    esti o banca din Romania, nu se uita nimeni la tine, sau iti da cu
    16%, cu 20% si cand nu mai ai sa pui la loc, gata, s-a terminat.
    Iti ia o zi ca lumea sa stea la coada sa-si ridice banii si daca a
    inceput panica asta, s-a terminat. Va cadea banca, dupa banca, dupa
    banca, dupa banca.
    BM: … noroc ca nu sunt multe. Sunt doar vreo 30.
    TI: Sa fie sanatoase! Nici populatia nu-i multa.
    BM: Catastrofica viziune
    TI: A fost mai catastrofica realitatea decat ma asteptam eu. Nu ma
    mai mira nimic.

    Cei mai expusi sunt asiguratorii

    BM: Cand ati venit in Romania mai exact?
    TI: Pe 20 august.
    BM: In august, era inca bine, nu? Nu incepuse totusi isteria.
    TI: A, ba da. Cand am venit eu, pierderile erau de 485. Acum sunt
    la 580, 570. Era rau de tot. Lehman era cu un picior in groapa,

    Merril    l era cu un picior in groapa s.a.m.d. Si se intrebau
    astia care e urmatorul. Si urmatorul ar fi fost RBS… Sunt multi
    cu probleme. Cine mai sunt expusi foarte mult? Asiguratorii. De ce?
    Ei au cumparat portiunile cele mai mari din structurile astea,
    care, chipurile, aveau riscul cel mai mic, dar aveau ca volum…
    80% dintr-o structura de 1 miliard inseamna 800 de milioane.
    Hai, sa va spun o treaba interesanta. Pierderile astea nu sunt pe
    hartie. De unde sunt pierderi? De pe partea de capital. Te duci la
    retail earnings si le scazi de acolo, daca ai din ce scade. Pentru
    fiecare dolar pe care il pui pe ballance sheet, trebuie sa ai cel
    putin 8 centi in capital. Si invers: pentru fiecare capital pe care
    il ai, 10 centi, trebuie sa ai un dolar de asset. Pai, daca noua ne
    dispar 1.000 de miliarde $, cate asseturi ne dispar? De 10 ori mai
    multe. Adica, de zece mii de miliarde mai putine imprumuturi. De
    care: ipotecare, de masina, pentru studenti, carduri de credit.
    Toate astea vor disparea. Daca dispar, se ruineaza intreaga
    economie pentru ca dispare si consumatorul.
    BM: Inseamna ca taranul roman care traieste in ograda lui e cel mai
    fericit
    TI: E si el expus in mod direct desi nu are niciun ban la banca si
    niciun imprumut, dar cei care au imprumuturi trebuie sa se
    gandeasca de doua ori. Doua lucruri vor contribui la probabilitatea
    de default a lor: in primul rand, toate imprumuturile au fost
    variabile si s-a luat in primii ani cu 7-8% si dupa cativa ani au
    urcat la 12-14% (omul trebuie sa-si ia imprumut fix, nu variabil.
    Tu trebuie sa dormi linistit, nu banca) si, in al doilea rand, toti
    cei care si-au luat imprumut sunt in euro s.a.m.d. Euro a crescut
    de la 3,5 la 4 in 10 zile. Sa nu zicem ca se va duce la 5. Sa zicem
    ca va ramane asa. Pai inseamna ca tu platesti cu 15% mai mult in
    fiecare luna. Pentru ca tu esti platit in lei, nu in euro. Si cand
    ala nu va plati, nu va plati. Bancile nu sunt in business-ul de a
    detine case si vor incerca sa le vanda. Cui le vand? Unui numar din
    ce in ce mai restrans de cumparatori. Si atunci, ce se intampla cu
    valoarea lor, daca sunt mult mai multi vanzatori decat cumparatori?
    E o directie clara in jos.
    BM: Cat de sigur sunteti de scenariile astea?
    TI: Probabilitatea e mai mare de 50%. Nu se intampla poate maine
    dimineata, dar tot se va intampla. Eu le-am spus unor colegi din
    februarie sa-si vanda casele si le-au vandut doi prieteni de-ai
    mei. De ce? Pentru ca aceeasi casa pe care o ai acum o sa o cumperi
    cu 30% in decembrie. Deja sunt cu 20% mai putin. E ca in short
    selling, desi la ei nu era chiar short selling pentru ca le
    detineau. Eu as putea sa fac short selling. Tie iti place, mie
    nu-mi place. Iau ceva cu imprumut, o vand, cand cade o cumpar mai
    ieftin, ti-o dau tie inapoi, intre timp, am facut un profit, ura si
    la gara. Tu ai plans, eu rad.
    BM: V-ati intors definitiv? Ati mai pleca din nou?
    TI: Nu stiu. N-am niciun fel de responsabilitati si nici nu
    vreau.
    BM: Miza e pe China?
    TI: Globala? Cand eram student, profesorul meu de macro a zis ca nu
    vor trece nici 10 ani si China va deveni tara cu cel mai mare PIB.
    Cati ani au trecut? Aproape 10 ani si China e deja numarul 3
    mondial?
    BM: Acum unde vedeti provocarea pe care acum 12 ani o vedeati pe
    Wall Street?
    TI: La urma urmei, unde a aparut boala, tot acolo apar si doctorii.
    Daca ceva se schimba, tot la New York si Londra se va intampla
    ceva. Provocari? Daca e ceva interesant, i’m there. Nu ma tine
    nimic de nimeni, nicaieri. N-am nicio opreliste. Sunt liber.
    BM: Cati dintre colegii dumneavoastra erau la fel ca
    dumneavoastra?
    TI: Putini. Colegii mei aveau copii, familie. Eu n-am nimic. Si
    asta schimba optiunea.
    BM: In meseria asta e loc si pentru oamenii asezati, mai
    cumintei?
    TI: Da. Erau multi care seara se duceau acasa, la nevasta si copil.
    Tin minte in 2001, cand aveam un coleg care si-a luat nevasta, si-a
    luat copilul si s-a dus in Australia, dar nu toti fac asta. Altii
    s-au reprofilat.

  • CB Richard Ellis: Yield-urile locale au crescut la minim 8%

    Astfel, yield-urile principale pe segmentul de birouri din Bucuresti au ajuns la nivelul de 8,25%, cele din sectorul de retail au crescut la 8% iar cele inregistrate pe segmentul spatiilor logistice sunt de 8,5%, potrivit raportului CB Richard Ellis.

     

    Practic, cu cat yield-ul este mai ridicat, cu atat perioada de recuperare a investitiei realizate de cumparator la achizitia unui activ imobiliar va fi mai redusa, un yield scazut fiind sinonim cu un pret foarte bun obtinut de catre vanzator si cu o perioada de recuperare a investitiei mai indelungata pentru cumparator.

     

    Valorile din raportul CB Richard Ellis sunt sensibil mai ridicate comparativ cu cele considerate medii la inceputul acestui an, cand randamentele medii ale investitiilor in proprietati comerciale de prim rang erau de 7-7,5% pe sectorul comercial si de aproximativ 6-6,5% pe segmentul spatiilor de birouri.

     

    Spre exemplu, ultima tranzactie semnificativa pe sectorul spatiilor comerciale – achizitia Iris Shopping Center de catre DEGI contra a 147 de milioane de euro, a fost incheiata la un yield estimat la 7%, in timp ce cladirea de birouri America House, situata in Piata Victoriei din Capitala, a fost vanduta catre grupul francez Natixis la un randament de aproximativ 5,6%.

     

    “Efectele combinate ale nivelurilor reduse de lichiditate si de cantitate de investitii cu perspectiva unui venit din crestere pe termen scurt mult mai mic, contribuie acum la presiunea ce afecteaza yield-urile din toate sectoarele. Aceasta dovada ultima a yield-urilor in crestere va starni interesul investitorilor de capital care tintesc piata imobiliara comerciala, ” a declarat Richard Holberton, director pentru zona Europei, Orientului Mijlociu si Nordului Africii a departamentului de cercetare si consultanta din cadrul CB Richard Ellis.

     

    Cresterea yield-urilor vine in contextul in care chiriile din Europa au ramas stabile pe segmentele birouri si retail in timpul celui de-al treilea trimestru din 2008, in vreme ce chiriile din sectorul industrial au scazut usor, potrivit ultimul Indice de Chirie CB Richard Ellis. Cresterea yield-urilor locale, in contextul majorarii chiriilor dar si a tranzactiilor incheiate in 2007, denota un interes scazut din partea posibililor cumparatori  pentru activele imobiliare de pe plan local.

     

    In ceea ce priveste piata locala, chiriile medii – pentru proprietatile principale din Bucuresti, pe segmentul spatiilor de birouri au urcat cu 10% in ultimul an, pana la 22 de euro pe metru patrat pe luna, cele pentru spatiile comerciale s-ar majorat cu 27,3%, pana la 140 de euro pe metru patrat pe luna in timp ce chiriile pe segmentul spatiilor logistice s-au situat in septembrie la 4,5 euro/mp/luna.

     

    “Cu toate ca ratele de crestere anuale pentru cele trei sectoare raman pozitive, perspectiva unei economii europene slabite se reflecta in sprijinul acordat chiriilor la nivelurile curente si in cresterea incidentei unor declinuri actuale ale inchirierii", a mai spus Richard Holberton.

     

    CB Richard Ellis este una din cele mai mari companii de consultanta imobiliara la nivel global cu 29.000 de angajati, fiind prezenta pe plan local prin CBRE Eurisko, dupa achizitionarea companiei locale Eurisko printr-o tranzactie cu o valoare de 24 de milioane de euro.
     

  • Napolact inchide fabrica din Huedin

    Potrivit reprezentantilor companiei, decizia a fost luata in urma realizarii unor studii privind necesitatea investitiilor in conformitate cu legislatia de mediu in vigoare.

     

    Fabrica isi va incheia activitatea la sfarsitul anului, iar procesul de transfer al productiei va dura aproximativ doua luni. Jumatate din cei aproximativ 100 de angajati ai fabricii vor avea posibilitatea sa-si continue activitatea la unitatea din Baciu. "Capacitatea totala de productie a companiei, precum si relatiile cu fermierii nu vor fi afectate de aceasta decizie", se arata in comunicatul de presa al companiei.

     

    Anuntul vine dupa ce si alte companii din industria bunurilor de larg consum, cum ar fi Coca-Cola sau Colgate-Palmolive, au decis sa inchida unitati de productie din Romania.

     

    Compania olandeza Friesland Foods, din care face parte si Napolact, a mai inchis anul trecut alte doua fabrici, la Satu Mare si la Deta. Dupa inchiderea celei de la Huedin, Friesland va mai fi prezenta in Romania prin patru fabrici.

     

    Compania, cunoscuta in special pentru brandurile Mili si Napolact, a atins anul trecut o cifra de afaceri de peste 120 de milioane de euro si este unul dintre liderii pietei de produse lactate de la noi.

     

    Click aici pentru a citi despre alte companii care au hotarat sa inchida fabricile pe care le aveau in Romania si despre motivele acestor decizii.

  • Antibiotice mai imprumuta 3 mil. de euro

    Antibiotice anuntase luna trecuta ca intentioneaza sa suplimenteze linia de credit, de la sase milioane de euro la noua milioane de euro, iar decizia a fost aprobata pe data de 16 octombrie in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor.

    Antibiotice este unul dintre cei mai importanti producatori de medicamente la nivel local, cu vanzari de 68,7 milioane de euro pe anul trecut, in crestere cu 17,2% fata de anul anterior.

  • LifeCare: avem 70% din piata de BIO

    LifeCare reprezinta o afacere de familie si a fost infiintata in urma cu trei ani de doi oameni de afaceri timisoreni, fratii Cristian si Danut Onetiu, printr-o investitie initiala de 300 000 de euro. Compania importa produse alimentare si in special non alimentare (cosmetice si detergenti) de la producatori germani si americani si le distribuie in Romania in proportie de 95%. prin network marketing (cu ajutorul consultantilor). Restul de cinci procente sunt acoperite de vanzarile on line si de cele realizate in retele comerciale. De cateva luni, produsele LifeCare au fost listate si in reteaua de hipermarketuri Carrefour.

     

    Compania detine la Timisoara primul supermarket exclusiv BIO, Bio Markt. Conform directorului general, Costel Baghina, LifeCare urmeaza sa deschida si alte cateva magazine proprii in Bucuresti, urmand sa continue extinderea printr-un sistem de francize. Din 2009, compania isi propune sa ajunga si pe pietele din Ungaria si Bulgaria, atingand totodata o crestere cu 50% a cifrei de afaceri.

     

    Conform LifeCare, piata produselor BIO din Romania, atat pe segmentul alimentar cat si pe cel non alimentar, se ridica la 15 milioane de euro, o valoare de putin peste 0% din piata totala de retail, in timp ce media europeana se situeaza undeva la 5-6%. "La anul, piata de BIO va creste cu 30%", estimeaza directorul general LifeCare, convins ca aceasta nisa nu va fi afectata de fluctuatiile economice actuale.
     

  • MSD Romania, crestere de 30% a vanzarilor la opt luni

    Pentru perioada ramasa din an, conducerea companiei se asteapta la realizarea planului de afaceri, in ciuda perioadei marcate de incertitudini prin care trece piata de profil. “Totul depinde de deciziile care se vor lua in sistem si care credem ca vor duce la o situatie de castig pentru toate partile implicate”, a declarat Agata Jakoncic, directorul general al MSD Romania.

     

    In ceea ce priveste estimarile pentru anii urmatori, Jakoncic a mai precizat ca, in opinia sa, s-a ajuns, in multe sectoare ale pietei farmaceutice, la un nivel standard european de dezvoltare, asa cum este cazul procesului de autorizare pentru punerea pe piata a medicamentelor, dar ca inca trebuie facute imbunatatiri in domeniul transparentei si predictibilitatii sistemului.

     

    In prezent, compania are o cota de piata de 2,1%, cu 24% mai mult fata de aceeasi perioada a lui 2007, ceea ce o situeaza printre primii cinci mari jucatori la nivel local, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii acesteia, care citeaza date ale companiei de cercetare de piata IMS.

     

    Pana la finele anului acesta, compania vizeaza introducerea pe piata a doua noi produse, urmate de alte lansari in urmatorii ani, cu accent pe portofoliul de produse dedicat tratarii osteoporozei. MSD Romania a finalizat anul trecut cu o cota de piata de 2% si un total de vanzari de 88,1 milioane de lei (24,1 milioane de euro).

     

    Potrivit celor mai recente date furnizate de compania de cercetare a pietei farmaceutice Cegedim, care vizeaza cel de-al doilea trimestru al anului acesta, primii trei mari jucatori de pe piata interna sunt companiile farma GlaxoSmithKline (GSK), Roche si Novartis, care detin, fiecare, o cota de piata de 6,9% (contorizata in perioada iulie 2007 – iunie 2008).
     

  • Taxele pentru un raft din farmacii, intre 50 si 100 euro lunar

    Cristian Dulgheru, proprietarul unei mici fabrici de suplimente nutritive de langa Bucuresti, se fereste sa vanda prea mult prin hipermarketuri si asta din cauza taxelor de raft prea mari, necorelate cu vanzarile realizate. Din aceasta pricina, si-a incheiat colaborarea pe care o avea cu lantul de hipermarketuri Carrefour, pastrand doar pe cea cu Cora, unde plateste un pret mai rezonabil, dupa cum apreciaza Dulgheru, de aproximativ 2.000 de lei pe luna.

     

    Cazul sau nu este unul singular pe piata suplimentelor nutritive si nu numai. Surse din piata afirma ca taxa la raft din farmacii ajunge sa coste, lunar, pana la 100 de euro in cazul celor mai mari retele, acolo unde toti marii jucatori – fie ei producatori sau importatori de medicamente sau produse farmaceutice – vor sa fie cat mai “prezenti” in recomandarile farmacistilor.

     

    Cel mai mare retailer farmaceutic, Sensiblu, parte a grupului farmaceutic A&D Pharma, a gasit si o solutie pentru eliminarea taxelor de raft: un model nou de organizare a interiorului din farmacii, prin care produsele sunt aranjate in functie de nevoile pacientului, si nu pe branduri.

     

    Cititi mai multe detalii despre piata romaneasca a suplimentelor nutritive, precum si despre modelul propus de Sensiblu.
     

  • Petrom imprumuta 375 mil. de euro

    „Petrom se află încă în plin proces de modernizare şi restructurare, un proces care necesită investiţii ridicate. Până acum, investiţiile au fost susţinute din majorarea de capital realizată de OMV la momentul privatizării şi prin cash-flow-ul generat de activităţile noastre. Acest credit a devenit necesar pentru a susţine programul de investiţii de circa 1,5 miliarde de euro anual. Obţinerea unor angajamente pe termen mediu din partea băncilor, în contextul actual atât de instabil, demonstrează şi consolidează poziţionarea solidă a Petrom”, spune Mariana Gheorghe, director general al Petrom.

    Compania a contractat o linie de credit în valoare de circa 375 de milioane de euro, cu termen de rambursare de 3 ani. Creditul va fi folosit pentru acoperirea nevoilor financiare ale Petrom.
    În ultimii trei ani şi jumătate investiţiile grupului Petrom s-au ridicat la 3,41 miliarde euro. În cursul lunii iunie a acestui an, ca urmare a revizuirii strategiei pentru 2010, compania estimează investiţii anuale pentru perioada 2008-2010 de circa 1,5 miliarde de euro.

    Împrumutul este acordat de un club de bănci de relaţie ale Petrom şi OMV, în calitate de acţionar majoritar, în număr de cinci, care au reprezentanţe şi în România, respectiv: Unicredit Bank Austria AG, Credit Agricole Luxemburg S.A., Erste Group Bank AG, Raiffeisen Zentralbank Österreich AG şi Société Générale Bank & Trust (SGBT). Cea mai mare parte din cele 375 de milioane de euro va fi retrasă în euro şi lei, dar împrumutul poate fi utilizat si in USD.

    Marja dobânzii este stabilită la 1,5% pe an peste rata de referinţă a dobânzii, ceea ce demonstrează calitatea creditului şi a beneficiarului mai ales în condiţiile actuale de piaţă.
    “Tranzacţia reprezintă un moment important în operaţiunile financiare internaţionale ale Petrom, fiind prima tranzacţie internaţională a companiei după privatizare. În ciuda condiţiilor nefavorabile de pe pieţele financiare internaţionale, tranzacţia a fost semnată cu succes datorită relaţiei solide dintre Petrom/Grupul OMV şi băncile participante”, spune Reinhard Pichler, Director Financiar Petrom.