Alegerea fondului spre care merg contributiile pentru pensie nu trebuie sa aiba loc fara a compara cu atentie cel putin trei oferte. Exista cateva intrebari pe care oricine care se gandeste sa contribuie la un fond de pensii, obligatoriu sau facultativ, trebuie sa le puna agentilor de marketing ce le vor bate la usa.
Loc de comparatie si alegere va exista, in conditiile in care numarul de companii care s-au anuntat interesate sa administreze (cel putin) un fond de pensii facultative si/sau obligatorii urca spre 20, cumulat. Lista se va completa pe masura ce se apropie momentul 1 august, cand va incepe perioada de patru luni in care toti salariatii sub 35 de ani sunt obligati sa adere la un fond de pensii administrate privat (pilonul II). In plus, si cei cu varsta intre 35 si 45 de ani pot contribui la un fond din pilonul II, in timp ce la pensiile facultative poate adera orice angajat. Conditia, in acest caz, pentru ca un client sa beneficieze de o pensie facultativa este sa fi virat minim 90 de contributii lunare, nu neaparat consecutive.
Alegerea fondului de pensie, fie ca este vorba despre cel obligatoriu sau de unul facultativ, nu trebuie insa facuta in pripa. Cel putin in cazul pensiilor obligatorii (din pilonul II), aceasta aderare va fi perceputa ca o obligatie si foarte multi oameni o vor asemana probabil cu cea de a-si face RCA”, spunea recent intr-o intalnire organizata de BUSINESS Magazin Cristina Nitescu, director al Omniasig Pensii. In cazul pensiilor facultative, lucrurile stau putin diferit, pentru ca in acest sistem intra doar cine doreste – iar alegerea se face (teoretic cel putin) dupa o analiza atenta a pietei.
Care sunt elementele care trebuie puse in balanta in alegerea fondului (sau a fondurilor, dupa caz) spre care merg banii de pensie? Indiferent daca este vorba despre fonduri facultative sau obligatorii administrate privat, companiile ce le administreaza sunt analizate de CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private) inainte de a putea intra in acest joc. Siguranta lor ar trebui sa fie, asadar, certificata din start. Pe de alta parte, pentru ca in materie de pensii private piata romaneasca nu are niciun fel de istoric, un prim criteriu de selectie ar putea fi experienta companiei respective (si rezultatele obtinute) pe alte piete din regiunea central- si est-europeana. In Polonia, Cehia sau Bulgaria, spre exemplu, sistemele private de pensii au fost introduse de ani buni, iar multe dintre companiile ce vor sa se lanseze pe piata de profil romaneasca sunt deja prezente in aceste tari.
Mai mult, chiar si pe piata locala exista un reper: aproape toate companiile care vor vinde pensii sunt din domeniul asigurarilor, al administrarii de fonduri deschise de investitii sau banci. Performantele locale pot fi, asadar, un alt criteriu de selectie.
Odata parcursa aceasta prima etapa de selectie, al doilea pas de cercetare este prospectul schemei de pensie, obligatorie sau facultativa. Continutul minim al unei scheme de pensii administrate privat include printre altele, potrivit CSSPP, conditiile de eligibilitate a participantilor, modalitatea de impartire intre participanti a sumelor rezultate din investirea activelor, principiile de investitii, comisioanele etc. Pentru moment, nu este autorizat niciun fond de pensii in pilonul II. Pe de alta parte, in prospectul unei scheme facultative trebuie analizate informatiile privind contributia la acel fond (cuantumul minim si modalitatea de plata), informatiile privind politica de investitii, comisioanele si taxele suportate din contributii si din activul fondului, modalitatile de transfer la un alt fond si valoarea penalitatilor.
Strategia de investitii este unul dintre criteriile ce va diferentia diferitele tipuri de fonduri, impartindu-le (in functie de cuantumul plasamentelor in actiuni sau alte titluri) in fonduri riscante, moderate sau conservatoare. Alegerea, explica pentru BUSINESS Magazin Dorin Boboc, director de investitii al Allianz Tiriac, se face tinand cont si de varsta contributorului. Ca principiu, cu cat varsta este mai inaintata, cu atat apetitul pentru risc este mai moderat, chiar daca si randamentele sunt mai mici in cazul unor investitii conservatoare. Dintre fondurile facultative lansate pana in prezent, trei investesc 25% din active in actiuni listate, iar al patrulea doar 10%. Prospectul prevede insa ca pot exista situatii in care ponderea investitiilor in actiuni poate sa creasca sau sa scada.
Nivelul minim al contributiei la un fond de pensii facultativ este un alt criteriu de analiza. Prin lege, contributia este fixata la maxim 15% din venitul salarial brut lunar, iar in limita a 200 euro/an contributiile sunt deductibile fiscal. Optional, si angajatorul poate contribui in contul salariatilor, limita de deductibilitate fiind tot de 200 de euro. Pana in prezent, contributia minima lunara stabilita de cele patru fonduri existente se situeaza intre 35 si 60 de lei.
Un alt criteriu sunt comisioanele. Comisioanele initiale de administrare variaza pana acum intre un minim de 3,95% din fiecare contributie lunara (la BCR Asigurari de Viata) si un maxim de 5%. Alte comisioane (cele percepute permanent) sunt la cele patru fonduri existente de 1,24% din activul net anual la ING, 2% la BCR, 0,2% din activul net lunar la Allianz si 0,0064% din activul net zilnic la Aviva. La capitolul comisioane se inscrie si penalizarea perceputa in cazul transferului de la un fond la altul in primii doi ani. Toate cele patru fonduri prevad un comision de transfer de 5% din activul net pentru un transfer mai rapid de doi ani, exceptie facand Pensia Mea de la Aviva, unde pentru transferul in al doilea an comisionul scade la 2,5%.
Randamentul este, fara doar si poate, un alt criteriu de alegere a fondului de pensii – insa o analiza din acest punct de vedere nu se poate face la momentul T zero, din cauza lipsei unui istoric. Dupa primii cativa ani insa, rezultatele obtinute de administrator vor ajunge sa conteze decisiv in balanta alegerii.
Cei peste 100.000 de agenti de marketing pe care companiile se pregatesc sa-i arunce in lupta atragerii de contributori la fondurile de pensii ar trebui sa dea informatii cat mai detaliate privind toate aceste aspecte. Informatii care ar trebui sa se constituie intr-o sursa de a compara, inainte de a semna o data, macar trei oferte, spun reprezentantii companiilor de profil. Si aceasta chiar daca, admit tot ei, cel mai mare atu in aceasta batalie a atragerii clientilor va fi, pur si simplu, puterea de convingere a vanzatorului.
Category: Actualitate
Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.
-
GHID DE PENSII: Cum aleg fondul spre care merg contributiile de pensie
-
Puncte cheie
ANALIZA. Inainte de a decide spre ce fond trebuie indreptate o parte din contributiile pentru pensie (in cazul celor obligatorii) sau platile suplimentare (pentru pensiile facultative) este necesara analiza catorva elemente. Printre acestea, renumele companiei (pe piata locala sau pe pietele in care mai activeaza, in domeniul pensiilor sau in sectoare asemanatoare) si, in plus, strategia de investitii a fondului respectiv. In plus, prospectul fondului respectiv prezinta comisioanele implicate (cele initiale de administrare, cele percepute permanent si penalizarea in cazul transferului de la un fond la altul), dar si contributia minima impusa de compania respectiva. Randamentul fondului este, in plus, un criteriu de selectie – insa, in lipsa unui istoric al fondurilor de pensii, criteriul este imposibil de aplicat chiar de la momentul de start.
OFERTA DE PENSII FACULTATIVE. Pe piata exista deja patru fonduri de pensii facultative (Pensia Mea, administrat de Aviva, ING Clasic – administrat de ING Asigurari de Viata, AZT Moderato – administrat de Allianz-Tiriac Pensii Private si BCR Prudent – administrat de BCR Asigurari de Viata). Alte doua prospecte erau, pana la inchiderea editiei, autorizate de catre Comisia de specialitate (AZT Vivace – Allianz-Tiriac Pensii Private si ING Clasic – ING), urmand sa treaca prin procedura de autorizare odata cu strangerea a minim 100 de adeziuni necesare. Pe piata sunt asteptati insa pana la finele anului 8-9 administratori de pensii facultative, printre cei ce asteapta aflandu-se si Raiffeisen Asset Management, OTP Garancia, Interamerican si Omniasig. Fiecare companie autorizata poate insa sa administreze mai multe fonduri de pensii facultative.
PRIMII PASI LA PENSIILE OBLIGATORII. Pe aceasta piata, unde batalia se anunta chiar si mai apriga anul acesta, sapte companii au primit (pana la finele saptamanii trecute) avizul din partea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pentru a crea structurile ce vor vinde astfel de fonduri. Astfel, BCR, BRD, Interamerican, slovenii de la Prva, ING Asigurari de Viata, Aviva si Omniasig isi pot constitui societatile specializate pentru a vinde pensii private obligatorii. La pensiile obligatorii contribuie toti salariatii sub 35 de ani si optional cei cu varsta intre 35 si 45 de ani.
-
STUDIU DE CAZ: Teflonul de perete
Piata constructiilor creste galopant de la an la an si odata cu ea domeniile conexe, de la producatorii de ciment si instalatii pana la firmele producatoare de finisaje interioare sau accesorii pentru locuinta. Fabryo a scos pe piata vopseaua lavabila cu teflon, ce i-a asigurat nu numai cresterea solida a vanzarilor pentru divizia de vopsele, ci si un grad ridicat de fidelitate din partea cumparatorilor.
Statisticile arata ca vedeta economica a anului 2007 este domeniul constructiilor. De pe urma acestora infloresc afacerile conexe, iar cumparatorul este tot mai sofisticat, pe masura ce are de ales intre mai multe produse. In urma cu un an, de pilda, lipsea de pe rafturile cu vopsele lavabile un produs care sa permita curatarea cu usurinta a peretilor murdariti accidental. Tocmai pe aceasta nisa si-au facut intrarea vopseaua si lacul Savana cu teflon, lansate de producatorul Fabryo. Teflonul, pe care s-a batut multa moneda in marketingul vaselor de bucatarie, si-a gasit astfel o noua imagine: noul produs asigura clientii ca si in cazul unor pete extrem de accentuate, peretele vopsit poate fi curatat cu detergent obisnuit.
Dincolo de beneficiul financiar imediat, tradus in vanzari de 3,5 milioane de euro din luna mai a anului trecut pana in aprilie 2007, noile produse au ridicat gradul de fidelitate al clientilor Fabryo. Marga Alexe, director de marketing al companiei, spune ca inainte de lansarea noilor produse cu teflon, clientii intrau in magazin pentru a cumpara o vopsea lavabila alba. Acum, cauta Savana cu teflon. Si daca inainte, in cazul in care produsul cautat nu se afla la raft, cumparatorul se orienta imediat catre un alt produs de la concurenta, acum pleaca sa caute vopseaua intr-un alt magazin, sustine Alexe.
Cat priveste reteta pentru Savana cu teflon, aceasta a fost creata pornind de la formula initiala a vopselelor Savana, in colaborare cu grupul DuPont, unul din cei mai mari furnizori mondiali de pigment alb pentru vopsele, hartie si plastic. Lansarea vopselei a coincis cu semnarea unui parteneriat pe termen lung intre cele doua companii, pentru un proiect-pilot pentru piata Europei de Est.
Legaturile dintre compania romaneasca, dezvoltata de omul de afaceri de origine vranceana Daniel Guzu, si grupul american sunt de data mai veche. Fabryo folosea inca din 1999 dioxidul de titan DuPont (un ingredient-cheie din vopsele, care confera gradul de alb si puterea de acoperire), prin intermediul firmei Brenntag Romania, declara Alexe. Decizia de a semna un parteneriat a venit insa dupa ce DuPont a analizat nu doar piata romaneasca, in ansamblu, ci activitatea producatorilor si mai ales calitatea retetelor de vopsea si lacuri create de ei.
Inceputul discutiilor cu DuPont a intervenit dupa ce Fabryo trecuse deja prin primele etape ale procesului de rebranding, respectiv decizia de a schimba denumirea (din Guzu Chim), si alegerea unei agentii de branding. Lucrurile luasera o alta turnura inca de cand am inceput constructia noului centru de productie din Popesti-Leordeni (la marginea Capitalei), explica directorul de marketing al companiei. Stiam ca vom putea sa producem mult mai mult si ca tehnologia de productie va fi mai complexa, asa ca parteneriatul cu DuPont a venit la momentul oportun.
Fata de epoca in care Fabryo folosea doar materii prime DuPont, parteneriatul a facut posibila colaborarea intre cele doua companii pentru cercetarea si crearea de noi retete. Desi au fost lansate in a doua parte a anului trecut, vopseaua si lacul Savana cu teflon au contribuit in 2006 la cresterea vanzarilor, cu 55% in cazul vopselelor si cu 110% in cazul lacurilor. Pentru anul trecut, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 32,5 milioane de euro, fata de 25 de milioane de euro in 2005. Dupa ce fondul de investitii Oresa Ventures a intrat in 2006 in actionariatul companiei, prin preluarea a 49% din actiunile Fabryo, pachetul majoritar de actiuni a ramas in continuare in familia Guzu, cei ce au pornit afacerea in urma cu 13 ani, intr-un subsol din cartierul Rahova al Capitalei.
Pe parcursul a numai un an, Fabryo a facut o serie intreaga de pasi ce ar fi putut dura, in alte conditii, ani buni: si-a schimbat numele, trecand printr-un proces de rebranding aflat si acum in plina desfasurare, a semnat un parteneriat cu DuPont, a lansat produse noi in colaborare cu americanii, a batut palma cu un fond de investitii si schimba profilul companiei – de la antreprenoriat la corporatie. Chiar daca stateam foarte bine la evolutia cifrei de afaceri, a fost nevoie de ceva curaj si viziune pe termen lung pentru a intelege ca nu putem rezista pe piata daca nu trecem la urmatoarea etapa si daca nu investim in cercetare, productie, calitatea produselor si comunicare, conchide Marga Alexe.
CONTEXTUL: In 2006, Fabryo avea o cota de piata de 18%, ocupand locul al treilea in topul producatorilor de vopsea. Pe segmentul vopselelor lavabile detinea pozitia de lider, prin marca Innenweiss.
DECIZIA: In mai anul trecut, Fabryo a lansat Savana cu Teflon Surface Protector, o vopsea lavabila pentru interior, prima vopsea cu teflon de pe piata romaneasca. Tot in cursul anului trecut a fost lansat si lacul Savana cu teflon.
EFECTELE: Din mai 2006 pana in aprilie 2007, vanzarile de produse Savana cu teflon – vopsea si lacuri – au depasit 3,5 milioane de euro. Ambele produse au contribuit anul trecut la cresterea vanzarilor cu 55% in cazul vopselelor si cu 110% in cazul lacurilor, desi au fost lansate in a doua parte a anului.
-
A doua incercare
Cel mai mare producator de bere din Belarus, Krinitsa Brewery Holding, a fost scos la licitatie de autoritatile de la Minsk. In cele doua unitati de productie din Minsk si Brest, capacitatea anuala atinge 1,8 milioane de hectolitri.
Conform cotidianului de afaceri Kommersant, valoarea de piata a companiei belaruse este de 150 de milioane de euro. In prima faza a licitatiei au participat firmele SABMiller, BBH, Heineken, Sun InBev si Detroit Belarus Brewing Company. Pentru a doua etapa s-au calificat SABMiller, Heineken si BBH, aceasta din urma fiind proprietara marcii Baltika, cea mai vanduta bere din Rusia. Cota detinuta de Krinitsa pe piata berii din Belarus este de 40%. Cel mai probabil, castigatorul va fi anuntat la sfarsitul lunii iulie. Guvernul de la Minsk a mai incercat in 2000 sa vanda Krinitsa. Atunci, BBH a cumparat 50% plus o actiune pentru 50 mil. dolari si a transferat o prima transa de 10,5 mil. dolari. Insa autoritatile s-au razgandit in privinta vanzarii companiei, iar aceasta a returnat banii abia in 2005.
-
Privatizarea minelor, amanata sine die
Mult asteptata privatizare a marilor companii miniere din Polonia s-a impotmolit inainte de a incepe. In strategia de guvernare, actualul guvern si-a propus sa foloseasca bursa de la Varsovia pentru a vinde pachete de 30-40% din actiunile JSW, KHW sau Kompania Weglowa.
Pana in prezent, nu a fost intocmit niciun prospect de emisiune de actiuni si nici macar nu a fost elaborat un calendar pentru referendumurile printre muncitori, ce au fost stabilite ca o preconditie pentru orice vindere de pachete de actiuni pe bursa. Cotidianul polonez Gazeta Wyborcza sustine ca motivul din spatele acestei lipse de actiune il reprezinta rezistenta din partea sindicatelor. Desi oficial nu sunt impotriva privatizarii partiale, liderii acestora incearca pe ascuns sa-l convinga pe presedintele Lech Kaczynski (foto) ca privatizarea ar fi un dezastru, ca ar pune in pericol securitatea energetica a tarii si pacea sociala din regiunea Silezia.
-
Ce-i prea mult strica pretul
Principalii constructori de apartamente noi din Kiev au luat decizia sa diminueze volumul constructiilor, argumentul fiind ca preturile s-ar putea prabusi ca urmare a unei oferte supradimensionate.
In primul trimestru al acestui an au fost terminate cu 22% mai putine locuinte decat in aceeasi perioada a anului trecut. Oleksandr Bondarenko, presedintele organizatiei imobiliare Realtors Association, se declara surprins de reactia rapida si radicala a companiilor de constructii. In opinia acestuia, este o incercare ascunsa de a majora cererea pentru proprietati imobiliare in Kiev, cerere care a scazut drastic in ultimele luni. Potrivit companiei Jitlo-Invest, pretul mediu al unui metru patrat intr-un apartament nou in Kiev este de 1.282 de euro. De la sfarsitul anului trecut, cererea pentru astfel de proprietati s-a redus pana aproape de zero, asa incat, prin diminuarea numarului de locuinte construite, s-a reusit sa se evite o scadere a preturilor, prognozata de analisti.
-
Cazinourile iau potul cel mare
Operatorul american de cazinouri Harrah’s Entertainment si compania slovena Hit vor face cea mai mare investitie straina greenfield din Slovenia – un centru de jocuri de noroc si de petrecere a timpului liber in valoare de 750 de milioane de euro.
Acesta va fi amplasat in regiunea Gorisko, situata in vestul tarii, si va fi format din hoteluri de lux cu un total de 1.500 de camere, un centru de evenimente, piscine, restaurante si numeroase alte facilitati. Compania locala va detine 51% din proiect, iar Harrah’s restul de 49%. Investitia este insa conditionata de modificarea prevederilor legale care restrictioneaza detinerea cazinourilor de catre straini, precum si de reducerea taxei pe jocurile de noroc. Andrej Sircelj, secretar de stat in Ministerul Finantelor, citat de agentia slovena de presa STA, spune ca ministerul a amendat deja legislatia actuala, care prevede ca strainii sa nu poata detine mai mult de 20% dintr-o societate ce are ca obiect de activitate jocurile de noroc. Nivelul impozitului aplicat acestei activitati este de 38%. Conform lui Sircelj, noile prevederi, care vor fi trimise parlamentului in luna iulie, vor permite Harrah’s sa detina 49% din proiect, iar noul nivel al impozitului va fi de 17,5% pentru veniturile care depasesc 303 mil. euro. Niko Trost, presedintele companiei Hit, estimeaza ca noul centru va crea 3.200 de noi locuri de munca si alte 1.000 indirect. Statul ar urma sa incaseze anual din taxele colectate 120 de milioane de euro.
-
Pepsi pluseaza in Est
PepsiCo a decis sa investeasca masiv in doua din cele mai mari tari din Europa, Rusia si Ucraina. In Rusia a anuntat ca va construi o fabrica de snack-uri in orasul Azov in valoare de 127,8 milioane de euro. In Ucraina a achizitionat 80% din actiunile Sandora, cel mai mare producator de sucuri din tara, pentru suma de 407 milioane de euro.
Fabrica din Azov va fi a doua din Rusia pentru Pepsi, prima fiind ridicata in 2002 in orasul Kashira. Aceasta produce in prezent la capacitate maxima, iar in urmatoarea perioada va fi depasita de ritmul de crestere a pietei. Proiectul se va derula pe cinci ani, iar in noua unitate vor lucra 1.000 de persoane. Va fi initiat si un program de sustinere a investitiilor in agricultura locala, prin oferirea de instrumente si traininguri fermierilor pentru a-i invata sa obtina cartofi de calitate superioara. In prezent, 80% din cartofii folositi la fabrica din Kashira sunt achizitionati din surse locale, in urmatorii ani intentionandu-se sa se ajunga la 100%. Achizitia din Ucraina vine dupa ce rivalul Coca-Cola Co. a anuntat recent cumpararea companiei americane Glaceau, producatorul Vitaminwater. Conform intelegerii, pana in luna noiembrie a acestui an PepsiCo va intra in posesia restului de 20% din pachetul de actiuni al Sandora. Investitia in Ucraina a fost realizata printr-o societate mixta intre PepsiCo si PepsiAmericas. Aceasta din urma, care va detine 60% din joint-venture in urma tranzactiei, este una din cele mai mari companii de imbuteliere a bauturilor din portofoliul Pepsi. Ea va administra operatiunile curente ale afacerii, in timp ce PepsiCo va fi responsabila de dezvoltarea brandului. Robert Pohlad, CEO al PepsiAmericas, a spus ca piata ucraineana a bauturilor racoritoare a inregistrat anul trecut un ritm de crestere de 17%. Conform acestuia, compania va continua sa caute si alte oportunitati pentru a-si extinde operatiunile din Europa Centrala si de Est.
-
400% in doi ani
Randamentul investitiilor in proprietatile imobiliare din regiunea de coasta din Muntenegru a fost de 400% in ultimii doi ani, se arata intr-un studiu realizat de Colliers International Serbia.
Aceasta regiune a devenit una din cele mai profitabile piete de investitii imobiliare din intreaga lume, iar preturile continua sa creasca. In unele zone, majorarea este de 50% pe an. Astfel, pretul unui metru patrat in cladirile nou-construite intr-unul din orasele Herceg Novi, Ulcinj, Bar si Tivat costa acum intre 2.500 si 5.000 de euro. In Budva, Sveti Stefan si Petrovac, preturile sunt chiar si mai mari. Preturile terenurilor nu au stat nici ele pe loc. Un metru patrat se vinde in prezent intre 200 si 450 de euro. Anul trecut, inflatia in Muntenegru a fost de 2,8%. PIB a inregistrat o crestere de 4,5%, iar investitiile straine au depasit 500 mil. euro, cu 31% mai mult decat in 2005.
-
Tinerii se descurca si singuri
Guvernul polonez si-a propus sa schimbe destinatia fondurilor de somaj prin directionarea unei parti importante catre persoanele de peste 55 de ani, pentru a preintampina pensionarea anticipata.
Conform legislatiei poloneze, persoanele care au lucrat in conditii grele sau in medii periculoase au dreptul sa se pensioneze anticipat la varsta de 55 de ani. In prezent, cea mai mare parte a fondurilor sunt utilizate pentru sprijinirea tinerilor sub 25 de ani. Situatia economica din tara s-a schimbat insa, iar somajul nu mai este o problema pentru tineri. Acestia ori pleaca din tara, ori isi gasesc cu usurinta un loc de munca. In Polonia, doar 53% din persoanele care pot munci decid sa se angajeze, in timp ce in Uniunea Europeana ponderea este de 63%, iar in Statele Unite de 70%.