Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Angela Merkel, din nou cea mai puternică femeie din lume

    Aceasta este pentru a patra oară în ultimii cinci ani când Angela Merkel ocupă prima poziţie în acest clasament anual , dominat de femei de afaceri şi de americance. În 2010, ea a fost “detronată” de Michelle Obama, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii. Cele mai puternice 100 de femei din lume, potrivit Forbes, se ocupă de politică, afaceri, organizaţii de caritate sau lucrează în mass-media. În top 100 se regăsesc însă şi artiste, precum excentrica Lady Gaga, care, la vârsta de 25 de ani, este cea mai tânără dintre femeile incluse în această listă şi ocupă poziţia a 11-a.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volksbank riscă să fie naţionalizată pentru că nu va plăti dividende pentru al treilea an

    “Din cauza situaţiei economice dificile şi a aplicării strategiei companiei pentru 2015, plata dividendelor pentru acţiuni şi participaţiile de capital nu poate avea loc în 2012, pentru anul financiar 2011”, se arată într-un comunicat al băncii. Volksbank, care a primit un ajutor guvernamental de un miliard de euro în 2009, nu va plăti dividende dacă înregistrează pierderi calculate după regulile austriece de raportare financiară. Banca nu a mai plătit dividende de când a primit ajutorul guvernamental.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deficitul bugetar nu s-a modificat în luna iulie şi a rămas uşor peste 2% din PIB

    Veniturile la bugetul general consolidat au însumat 102,1 miliarde lei, cu 9,4% mai mari faţă de anul precedent. Potrivit MFP, încasările din iulie au înregistrat cel mai mare nivel din acest an, 17,1 miliarde lei, în principal ca urmare a creşterii încasărilor din taxa pe valoare adăugată (+31,1%) şi accize (+22,3%). Încasările din contribuţii de asigurări sociale au continuat să se îmbunătăţească, fiind cu 4,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în timp ce încasările din impozitul pe profit, deşi au avut o evoluţie descendentă, se menţin la nivelul anului precedent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile Apple au scăzut cu până la 3% după demisia lui Jobs

    Jobs, care va deveni preşedinte, era în concediu medical din 17 ianuarie, după ce în 2003 a fost diagnosticat cu cancer, iar în 2009 a suferit un transplant de ficat. Titlurile Apple au coborât cu până la 3%, iar la 9:35 a.m., ora New York-ului, erau tranzacţionate în scădere cu 1,7%, la 369,75 dolari pe unitate. “Preţul acţiunilor ia în calcul într-o mare măsură dezvoltarea pe termen lung, toată lumea se teme de ce se va întâmpla în viitor”, a declarat Hussein Kanji, investitor şi consultant independent care a lucrat anterior la Accel Partners.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tranzacţiile cu certificate verzi vor fi suspendate. România pierde sute de milioane de euro

    Decizia finală în privinţa suspendării României de la tranzacţionarea acestor certificate va fi anunţată luni, 29 august, la două zile după încheierea unei reuniuni a Comitetului de Conformare – Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto, documentul în baza căruia statele semnatare primesc aceste certificate de emisii, cunoscute şi drept “certificate de poluare” sau “certificate verzi”. Suspendarea României a fost propusă la precedenta reuniune a forului, desfăşurată în perioada 6 – 8 iulie la Bonn, în Germania. Conform procedurii, deşi concluziile întâlnirii din iulie sunt preliminare, la reuniunea din 25-27 august, ţinută tot la Bonn, România nu mai are dreptul la o nouă audiere, ci doar la o “declaraţie oficială”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Udrea: Un bătrân din Petroşani mi-a dat un bilet în care îmi cere să refac drumul spre Herculane

    “Potenţialul natural al zonei este, cred eu, mai mare decât al Văii Prahovei. Pentru ca el să fie însă atins, e nevoie de investiţii majore în infrastructură, pentru că altfel nu poţi face turism şi pentru că aşa se vor crea locuri de muncă, rezolvând astfel principala problemă a zonei”, scrie Udrea pe blog.

    Prin Programul Operaţional Regional, MDRT a alocat judeţului Hunedoara peste 560 de milioane de lei pentru drumuri, infrastructură de turism şi socială. Ministerul Mediului are, de asemenea, un program de 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare. Nu este însă suficient, necesarul de investiţii fiind mult mai mare, astfel încât prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii vor fi alocate 300 de milioane de lei în drumuri locale şi judeţene şi 70 de milioane de lei în aducţiuni de apă şi canal. În total, zona va beneficia din partea MDRT de investiţii de aproape 1 miliard de lei din partea MDRT numai în Valea Jiului.

    “Aici s-a întâmplat un lucru care m-a impresionat”, notează Elena Udrea. La inaugurarea drumului care trece prin mijlocul municipiului, realizat în 7 luni din fonduri europene prin MDRT, din mulţime a apărut un bătrân care i-a înmânat un bilet şi i-a spus că are trei lucruri să-i ceară, scrise pe hârtie. În loc de pensie sau altă problemă personală, “bătrânul îmi cerea să refac drumul către staţiunea Băile Herculane, pe cel dintre Petroşani şi Voineasa şi să investesc în continuare în staţiunea Petroşani. Evident, l-am sărutat pe obraji şi i-am spus că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a realiza aceste proiecte”, povesteşte ministrul, care publică pe blog şi o poză cu biletul localnicului.

    Ministrul Elena Udrea a semnat, joi, două contracte de 36 de milioane de lei la Lupeni cu primarul PSD Cornel Resmeriţă, din care 10 milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Cultural din localitate şi 26 de milioane pentru un drum de interes local. Fonduri pentru investiţii pe care localitatea nu i-ar fi avut în 10 ani de acum înainte. De asemenea, la Petroşani a semnat două contracte pe fonduri europene, în valoare de 5,5 milioane de euro – unul de modernizare şi dotare a ambulatoriului din oraş, celălalt cu primarul de la Uricani, de dotare a cabinetelor medicale care deservesc unitatea medicală din Lupeni.

  • Steaua s-a calificat în grupele Ligii Europa, după meciul cu ŢSKA Sofia – scor 1-1 (VIDEO)

    Golurile au fost marcate de Cristian Tănase, pentru Steaua, în minutul 73, şi Michel Platini, pentru ŢSKA, în minutul 83.

    Partida dintre ŢSKA şi Steaua a fost întreruptă de mai multe ori din cauza altercaţiilor dintre jucătorii celor două echipe, dar şi a scandărilor din tribune. Fanii bulgari au strigat de mai multe ori către români “ţiganii, ţiganii”. Antrenorul israelian al Stelei, Roni Levi, a mers personal în dreptul fanilor români pentru a-i linişti.

    La meciul din Bulgaria au asistat aproximativ 30.000 de suporteri ai echipei ŢSKA Sofia, fanii stelişti fiind în număr de 300.

    Faza golului lui Tănase:

    În meciul tur, Steaua obţinuse victoria cu 2-0 contra bulgarilor.

    Rezultatele din celelalte meciuri de calificare ale echipelor româneşti pentru grupele Ligii Europa:

    Dinamo – Vorskla Poltava 2-3 (calificare ratată, rezultat în tur 1-1)

    Gaz Metan Mediaş – Austria Viena 1-0 (calificare ratată, în tur 1-3)

    Rapid – Slask Wroclaw 1-1 (calificare reuşită, rezultat în tur 1-0)

    Sparta Praga – FC Vaslui 1-0 (calificare reuşită, rezultat în tur 0-0).

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Care sunt grupele Ligii Campionilor pentru sezonul 2011/2012

    Grupa A: Bayern Munchen (Germania), Villarreal (Spania), Manchester City (Anglia), Napoli (Italia)

    Grupa B: Internazionale Milano (Italia), ŢSKA Moscova (Rusia), OSC Lille (Franţa), Trabzonspor (Turcia)

    Grupa C: Manchester United (Anglia), Benfica Lisabona (Portugalia), FC Basel (Elveţia), Oţelul Galaţi (România)

    Grupa D: Real Madrid (Spania), Olympique Lyon (Franţa), Ajax Amsterdam (Olanda), Dinamo Zagreb (Croaţia)

    Grupa E: Chelsea (Anglia), Valencia (Spania), Bayer Leverkusen (Germania), RC Genk (Belgia)

    Grupa F: Arsenal (Anglia), Olympique Marseille (Franţa), Olympiakos Pireu (Grecia), Borussia Dortmund (Germania)

    Grupa G: FC Porto (Portugalia), Şahtior Doneţk (Ucraina), Zenit Sankt Petersburg (Rusia), Apoel Nicosia (Cipru)

    Grupa H: FC Barcelona (Spania), AC Milan (Italia), BATE Borisov (Belarus), Viktoria Plzen (Cehia)

  • CEC Bank instalează încă 100 de bancomate. Vezi cine este furnizorul

    În momentul de faţă, două astfel de echipamente sunt deja funcţionale, urmând ca în prima parte a lunii septembrie să devina operaţionale aproximativ 20 de echipamente din acest model. Banca va continua extinderea reţelei într-un ritm de circa opt ATM-uri pe săptămână.

    Modelul GRG H22N, instalat în premieră în România de către CEC Bank, este certificat funcţional şi din punctul de vedere al securităţii de organizaţiile internaţionale de carduri, precum şi de laboratoare independente de testare din Uniunea Europeană.

    În prezent, CEC Bank se clasează pe locul al patrulea pe piaţa bancară din punctul de vedere al numărului de echipamente ATM operaţionale.

    Modelul de bancomat este livrat de GRG Banking Equipment Co., cel mai mare furnizor de ATM-uri şi echipamente de automatizare a plăţilor din China şi unul dintre cei mai mari din lume, cu peste 66.000 de bancomate aflate în funcţiune în peste 60 de ţări din America de Nord, Australia, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Europa de Est şi Africa.

    În România, GRG Banking a cooperat începând din 2010 cu compania de distribuţie de soluţii electronice de plăţi Servus, cu acţionariat turcesc, iar în decembrie a depus oferta pentru licitaţia CEC de livrare de ATM-uri, pe care a câştigat-o în februarie. Bancomatele au fost livrate în luna iulie.

    La începutul lunii august, Bank of China a încheiat cu GRG Banking Equipment un contract de furnizare de ATM-uri şi software aferent în valoare de 27,9 milioane de dolari, reprezentând circa 9% din venitul GRG pe anul fiscal precedent, conform unui comunicat al companiei. În aprilie, GRG a semnat un contract cu Ziraat Bank, a doua mare bancă din Turcia, pentru livrarea de echipamente ATM cu funcţie de reciclare a numerarului, în valoare de 35 de milioane de dolari.

  • Alpha Bank România participă la programul Kogălniceanu de credite pentru IMM

    Programul de credite “Mihail Kogălniceanu” pentru IMM constă în acordarea unei linii de credit în valoare de maximum 125.000 lei, cu dobândă subvenţionată de stat de până la 70% şi garantia Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, de până la 80%.

    Singurele elemente de cost aplicate de Alpha Bank România pentru această facilitate de credit sunt: comisionul de acordare de 1% aplicat la valoarea creditului aprobat; dobânda ROBOR la 1 luna + marja 4% pe an, din care 70% este subvenţionată de stat. Banca nu percepe comision de administrare sau de neutilizare pentru această facilitate. În plus, la contul curent deschis la Alpha Bank se pot aplica reduceri la comisioanele operaţionale de până la 50%, în funcţie de rulajul efectuat prin bancă.

    La data de 23 august, conform Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi a Programelor pentru IMM, instituţiile de credit selectate în cadrul programului Kogălniceanu, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.60/2011, erau următoarele: Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banca Transilvania, Bancpost, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Garanti Bank, OTP Bank România, Pro Credit Bank şi Unicredit Ţiriac Bank.

    Guvernul a acordat la rectificarea de buget 24 de milioane de lei pentru acordarea subvenţiei la dobânzile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi are un plafon de 400 de milioane de lei pentru acordarea de garanţii pentru IMM, conform premieruli Emil Boc.

    Înscrierile în cadrul programului Kogălniceanu pentru IMM vor începe la 9 septembrie, la ora 10,00. Formularul de înscriere va fi activ pe site-ul http://programenationale2011.aippimm.ro/.