Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Alegeri în Rusia: Partidul lui Putin obţine majoritatea absolută în Dumă

    Partidul Comunist, clasat al doilea în alegerile legislative de duminică, va avea 92 de deputaţi, Rusia Dreaptă (centru-stânga) va avea 64 de locuri, iar Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) 56, potrivit repartizării mandatelor la acest scrutin proporţional, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov. Majoritatea absolută în Dumă este de 226 de deputaţi din totalul de 450.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR Asigurări a încheiat primele nouă luni ale anului cu o creştere timidă

    BCR Asigurări a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2011 un profit brut de 11 milioane de lei. Conform datelor neauditate, în primele nouă luni ale anului 2011, BCR Asigurări a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de peste 345 de milioane de lei, în uşoară creştere (0,89%) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 (342 milioane de lei).

    Segmentul auto continuă să deţină un rol determinant în portofoliul societăţii. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la asigurările Casco s-a înregistrat o creştere de aproximativ 24%, de la 131,7 milioane de lei la 163,4 milioane de lei. Asigurările de tip Property au crescut cu peste 17,1% şi au atins suma de 73,4 milioane de lei faţă de 62,7 milioane de lei în 2010.

    În primele nouă luni, clasa de asigurări pentru accidente şi de sănătate a înregistrat o creştere de 21,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
    Pentru asigurările de tip răspunderi se consemnează o evoluţie de 58,9%.

    Asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie este una din liniile de afaceri în care BCR Asigurari nu a înregistrat creştere. Valoarea totală a despagubirilor plătite în primul semestru al anului 2011 a scăzut cu 9.3% şi a fost în valoare de 230,4 milioane de lei, în comparaţie cu 254,1 milioane de lei, pentru aceeaşi perioadă a anului trecut.

  • Cum împiedică Popovici Niţu & Asociaţii crearea celor doi giganţi energetici Electra şi Hidroenergetica

    Electra ar fi rezultat din fuziunea Nuclearelectrica SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA şi Complexul Energetic Craiova SA, o parte din Hidroelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Hidroenergetica ar fi încorporat parte din activele Hidroelectrica, Hidroserv Bistriţa SA, Hidroserv Slatina SA, Hidroserv Porţile de Fier SA, Hidroserv Curtea de Argeş SA, Hidroserv Sebeş SA, Hidroserv Haţeg SA, Hidroserv Cluj SA şi centralele electrice Electrocentrale Deva SA şi Electrocentrale Bucureşti SA.

    În ultimele 12 luni, Fondul Proprietatea, reprezentat de Popovici Niţu & Asociaţii, a obţinut patru ordonanţe presedinţiale împotriva Hidroelectrica SA, Nuclearelectrica SA, Complexul Energetic Turceni SA şi Complexul Energetic Rovinari SA, care au suspendat hotărârile acţionarilor celor patru societăţi prin care a fost aprobată crearea Electra şi Hidroenergetica.

    Pe data de 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de Fondul Proprietatea şi a anulat irevocabil hotărârea acţionarilor Complexului Energetic Craiova prin care s-a aprobat înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica.

    Echipa multidisciplinară formată din 5 avocaţi a fost coordonată de Ciprian Donţu (Litigation Partner), Alexandru Ambrozie (Corporate & Tax Partner) şi Mihaela Pohaci (Tax Partner).

  • Cine sunt rechinii din comerţul local?

    Mega Image a primit acordul Consiliului Concurenţei pentru preluarea a trei dintre unităţile G’market, reţea care urmează să iasă de pe piaţă. La rândul său, Carrefour deschide magazine în locul celor două unităţi G’market din Iaşi.

    Astfel, Carrefour şi-a făcut intrarea pe segmentul supermarketurilor prin achiziţia, în schimbul sumei de 55 mil. euro, a lanţul de 21 de magazine Artima, pe care ulterior le-a rebranduit în Carrefour Express. Lanţul de supermarketuri Artima a fost creat însă de mai mulţi antreprenori români, printre care omul de afaceri Vlad Ardeleanu, în prezent director de achiziţii la Carrefour. În prezent Carrefour şi-a denumit toate cele 39 de supermarketuri pe care le deţine pe piaţa locală Carrefour Market, după ce a eliminat în urmă cu circa un an brandul Carrefour Express. Acesta a fost reintrodus recent pentru segmentul de convenience.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Samsung ar putea realiza cadastrul general al României

    “Se va merge pe o procedură de achiziţie pblică. Avem deja o companie interesată de realizarea cadastrului general, Samsung”, a spus Udrea la prezentarea bugetului Ministerului Dezvoltării în comisiile parlamentare. Udrea s-a întâlnit în luna octombrie în Coreea de Sud cu reprezentanţii Samsung, cărora le-a propus să participe la licitaţia pentru realizarea cadastrului general sau la proiecte precum Sala Polivalentă sau un eco-cartier în Ghencea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: S-ar putea ca rata inflaţiei de la finele anului să fie sub 3,3%, ultima prognoză a BNR

    “S-ar putea ca în decembrie rata anuală să fie chiar mai mică decât ultima noastră prognoză. Cursul de schimb a fost relative stabil, în condiţiile în care am avut tensiuni evidente în zona euro, care s-au reflectat în deprecieri mult mai importante ale valutelor din Europa de Est. Rezervele valutare ale BNR se menţin la nivel înalt, chiar peste nivelul optim, dacă ne raportăm la rata de acoperire în luni de importuri”, a spus Isărescu la debutul unui seminar privind corelaţia dintre rata inflaţiei şi masa monetară. BNR a revizuit în luna noimbrie în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecţia pentru anul viitor a fost redusă de la 3,5% la 3%. Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa imobiliară a anului 2011: Cu cât au scăzut preţurile locuinţelor

    Potrivit unui raport al imobiliare.ro, preţurile cerute de proprietari pentru locuinţele vechi au scăzut cu 2,1% pentru garsoniere, respectiv de la 1.166 euro pe metru pătrat la 1.141 euro pe metru pătrat. Pentru celelalte tipuri de locuinţe reducerile au fost mai mici, ajungând la 1,8% pentru cele cu două camere (1.122 noiembrie 2011 faţă de 1.143 euro/mp în noiembrie 2010 ), de doar 1% pentru cele cu trei camere (1.051 euro/mp faţă de 1.062 euro/mp) şi de 1,7% pentru patru camere (965 euro/mp comparativ cu 982 euro/mp).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Financial Times: Vântul rece din “Europa dezvoltată” ameninţă Europa Centrală şi de Est

    Industria fondurilor de investiţii din regiune, aflată încă în faza de dezvoltare, resimte din plin impactul crizei Vestului, interesul investitorilor străini fiind tot mai redus. “Criza datoriilor de stat din zona euro are deja un impact sever asupra Europei Centrale. Indicatorii de bază ai OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – n.r.) pentru economiile din ECE (Europa Centrală şi de Est) sunt pe un trend clar descendent, iar încrederea consumatorilor şi companiilor a scăzut deja sub media pe termen lung”, a arătat pentru Financial Times Christophe Wuyts, economist la KBC Global Services NV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bogaţii Europei îşi mută investiţiile din euro în alte valute, din cauza crizei datoriilor

    Un bancher specializat în clienţi cu active de peste cinci milioane de dolari, de la un grup cu operaţini la nivel global, a declarat că echipa sa a înregistrat o accelerare a retragerii clienţilor din plasamentele în euro, după ce banca centrală a Germaniei a fost nevoită să intervină, în noiembrie, pentru a împiedica eşecul unei licitaţii de obligaţiuni a statului.

    Dolarul este considerat plasament sigur, urmat la oarecare distanţă de yen, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bugetul Ministerului Dezvoltării pentru 2012 a primit avizul favorabil al comisiilor de specialitate

    “Bugetul MDRT, de 3,45 miliarde de lei este al 8-lea în ierarhia bugetelor. Investiţiile se fac în cea mai mare parte prin autorităţile locale, deci nu putem fi acuzaţi că favorizăm pe cineva”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care a prezentat bugetul celor două comisii.

    Udrea a mai spus că cele mai multe investiţii finanţate de către MDRT sunt decise de consiliile judeţene, nu de minister.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro