Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Să le arătăm pisica

    “Câteodată e bine să mai arăţi şi pisica altora, ca sa înţeleagă că România e o ţară mare şi trebuie să se comporte ca atare”, a spus Borbely. România a obţinut finalmente ce-a vrut, iar Serbia a primit statutul de candidat nu la 28 februarie, ci două zile mai târziu.

    Spre speranţa unora, în programul reuniunii la vârf a liderilor UE a fost inclusă pe neaşteptate şi o discuţie despre spaţiul Schengen, însă Olanda a pus din nou piciorul în prag, afirmând că România şi Bulgaria nu sunt pregătite de aderare, aşa încât decizia în privinţa lor mai aşteaptă până în septembrie. Din punctul de vedere al preşedintelui Traian Băsescu, şi aceasta reprezintă însă o victorie; este pentru prima dată când se stabileşte un termen la care trebuie luată o decizie privind aderarea la Schengen, a declarat la Bruxelles şeful statului. El a menţionat că discuţia despre Schengen a avut loc la Consiliul European pentru că altminteri exista riscul ca luarea unei decizii să fie amânată fără a se mai stabili o dată certă.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    7,7%
    deficitul comercial al zonei euro în 2011, comparativ cu un deficit de 14,7 mld. euro în 2010, în timp ce deficitul comercial al UE a fost de 152,8 mld. euro (159,5 mld. euro în 2010)

    21.600
    numărul de locuri vacante în trim. IV 2011, în scădere cu 6.100 faţă de trimestrul anterior, dar în creştere cu 1.200 faţă de trim. IV 2010

    1.732
    numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate în ianuarie pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 0,5% faţă de ianuarie 2011

    5,6%
    inflaţia anuală în Ungaria la nivelul lunii ianuarie, cea mai înaltă din UE, cele mai mici rate fiind înregistrate în Suedia (0,7%) şi Irlanda (1,3%)

    22%
    cu atât va fi redus salariul minim în Grecia, care scade de la 751 de euro, pentru angajaţii sub 25 de ani tăierea urmând să fie de 32%

    10,1%
    rata şomajului în UE în luna ianuarie, comparativ cu 9,4% în aceeaşi lună a anului trecut

  • Vine primăvara. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

    BANAT
    Temperaturile minime vor fi în general negative până în jurul datei de 11 martie, valorile cele mai scăzute fiind de aşteptat în 7 şi 8 martie. Spre sfârşitul intervalului, minimele vor fi uşor pozitive. Temperaturile maxime vor fi în scădere între 2 şi 6 martie, apoi vor urca spre 10-12 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 2 martie (când vor fi ploi), în 6 martie (ninsori izolat mai însemnate) şi în intervalul 10-15 martie (când vor fi ploi).

    CRIŞANA
    Temperaturile minime vor fi în general negative până în jurul datei de 12 martie, valorile cele mai scăzute fiind de aşteptat în intervalul 6-8 martie. În ultimele zile, minimele vor fi uşor pozitive. Temperaturile maxime vor fi în scădere între 2 şi 7 martie, apoi vor urca spre 10 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 2 martie (când vor fi ploi), în 6 martie (ninsori în general slabe) şi în intervalul 10-15 martie (când vor fi mai ales ploi).

    TRANSILVANIA
    Temperaturile minime vor fi negative, cu valorile cele mai scăzute între 4 şi 9 martie. Spre finalul intervalului, minimele se vor apropia de -2 grade C. Temperaturile maxime vor avea o tendinţă de scădere până în 7 martie, apo vor fi în creştere, media pe regiune situându-se în ultimele zile în jurul valorii de 8 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 2 martie (când vor fi mixte), 6 şi 7 martie (ninsori slabe, locale) şi în intervalul 10-15 martie (locale, mixte).

    DOBROGEA
    Temperaturile minime vor fi în general negative până spre 11 martie, cu valorile cele mai scăzute în 6-8 martie. Apoi, minimele se vor situa, în medie, între 0 şi 2 grade C. Temperaturile maxime vor avea valorile cele mai ridicate după data de 9 martie, când media pe regiune va urca spre 10 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 3 martie (izolate, mixte), 6 şi 7 martie (izolate, mixte) şi în intervalul 9-15 martie (ploi).

    MARAMUREŞ
    Temperaturile minime vor fi negative, cu valorile cele mai scăzute între 5 şi 8 martie. Spre finalul intervalului, minimele se vor apropia de 0 grade C. Temperaturile maxime vor avea o tendinţă de scădere până în 6-7 martie, apoi vor fi în creştere, media pe regiune situându-se în ultimele zile în jurul valorii de 8 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 2 martie (predominant ninsori), 7 martie (predominant ninsori) şi în intervalul 10-15 martie (mixte).

    MOLDOVA
    Temperaturile minime vor fi negative, cu valorile cele mai scăzute între 5 şi 8 martie. Spre finalul intervalului, minimele se vor apropia de 0 grade C. Temperaturile maxime vor avea o tendinţă de scădere până în 7 martie, apoi vor fi în creştere, media pe regiune situându-se în ultimele zile în jurul valorii de 8 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 2 martie (local mixte), 7 martie (predominant ninsori) şi în intervalul 10-15 martie (mixte).

    MUNTENIA
    Temperaturile minime vor fi în general negative. După o uşoară creştere în 3 martie, urmează o răcire, până spre 7-8 martie. Spre finalul intervalului, minimele se vor apropia de 0 grade C. Temperaturile maxime vor avea o tendinţă de scădere între 4 şi 7 martie, apoi vor fi în creştere, media pe regiune situându-se în ultimele zile în jurul valorii de 10 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 6 si 7 martie (local mixte), 10-15 martie (ploi).

    OLTENIA
    Temperaturile minime vor fi în general negative. După o uşoară creştere în 3 martie, urmează o răcire, până spre 7-8 martie. Spre finalul intervalului, minimele se vor apropia de 0 grade C. Temperaturile maxime vor avea o tendinţă de scădere între 4 şi 7 martie, apoi vor fi în creştere, media pe regiune situându-se în ultimele zile în jurul valorii de 10 grade C. Precipitaţiile vor fi temporare şi în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în 6 si 7 martie (local mixte), 10-15 martie (ploi).

    LA MUNTE
    Valorile termice vor fi negative noaptea, având o tendinţă de scădere până spre 8 martie, apoi se vor situa, în medie, în jurul valorii de -6 grade C. Temperaturile maxime vor fi în general negative până spre 11 martie, apoi vor fi uşor pozitive. Temporar se vor semnala ninsori în general slabe, în special în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali. Ninsori mai importante cantitativ se vor înregistra în intervalul 6-8 martie îndeosebi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali. În intervalul 10-15 martie vor fi precipitatii mixte.

  • S&P a retrogradat ratingul Nokia la “BBB-“, cea mai redusă treaptă recomandată investiţiilor

    Nokia dispune de rating “BBB-” din partea Fitch, iar în cazul Moody’s de “Baa2”, calificativ aflat pe penultimul loc în categoria recomandată investiţiilor.

    “Perspectiva negativă reflectă posibilitatea retrogradării ratingului în următorii doi ani, dacă marjele Nokia vor rămâne la un nivel scăzut, sau dacă lichidităţile grupului vor scădea sub 2 miliarde de euro”, a declarat într-un raport analistul S&P Thierry Guermann.

    S&P a retrogradat calificativul Nokia pentru a patra oară în decurs de un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini spectaculoase cu una dintre tornadele care au devastat Indiana (VIDEO)

    Aici, ca şi în alte localităţi din Indiana, tornadele au dezrădăcinat arbori, au răsturnat autobuze, au smuls acoperişuri şi au transformat în moloz case şi magazine. Furtuna aproape a distrus acoperişul liceului din oraş, unde elevii s-au strâns să se adăpostească.

    Circa 30 de persoane au murit şi un oraş a fost devastat complet, vineri, în centrul Statelor Unite de peste 80 de tornade, la câteva zile după un alt val de intemperii care au provocat moartea a 13 persoane la începutul săptămânii, conform AFP.

    Trei morţi au fost raportaţi în districtul Jefferson şi alţi patru în oraşul Holton, în Indiana (nord). “Din informaţiile pe care le-am primit prin telefon se pare că Marysville a fost ras de pe faţa pământului”, a declarat primarul acestui orăşel situat în Indiana, la graniţa cu Tennessee. Aproximativ 51 de tornade au fost înregistrate în şapte state, dar mai ales în Alabama (sud), Tennessee (sud) şi Illinois (nord) vineri după-amiază.

    Circa 545 de persoane au murit în 2011 în Statele Unite în urma tornadelor, un număr record după 1936, conform Serviciului naţional de meteorologie.

  • Catrinel Menghia, alături de Charlie Sheen, într-o reclamă la Fiat 500 Abarth – VIDEO

    După ce a fost protagonista principală a unui alt spot publicitar pentru Fiat 500 Abarth, intitulat “Seduction” şi care a fost considerat cea mai sexy reclamă din pauza Super Bowl-ului 2012, Catrinel Menghia apare acum alături de actorul Charlie Sheen în reclama Fiat 500 Abarth – “House Arrest”, potrivit The Wall Street Journal.

    În noul clip, Charlie Sheen conduce o maşină Fiat 500 Abarth prin interiorul unei case somptuoase, atrăgând admiraţia mai multor femei. Spre finalul spotului, Charlie Sheen se dă jos din maşină, fiind vizibilă brăţara de monitorizare pe care actorul o are la un picior, şi îşi salută admiratoarele. Ulterior, spre el se îndreaptă Catrinel Menghia, care apare în clip purtând o rochie roşie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Porsche-ul Poliţiei Prahova a făcut senzaţie pe DN1 – bolidul atinge peste 300 km/oră

    Poliţia Rutieră Prahova beneficiază, începând de vineri, de un autoturism Porsche 911 din anul 2001, cu o capacitate cilindrică de 3600 de centrimetri cubi, cu 420 de cai putere şi care poate atinge o viteză de peste 300 de kilometri la oră, ajungând la 100 de kilometri la oră în doar şapte secunde. Maşina, care a fost inscripţionată cu însemnele Poliţiei, a fost confiscată în urmă cu zece ani, după ce a fost descoperită în Vama Nădlac încărcată cu câteva zeci de kilograme de droguri. La momentul la care a fost descoperită cu droguri maşina era condusă de doi cetăţeni turci.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • O nouă serie de tornade în SUA: Cel puţin 27 morţi şi un oraş distrus complet

    Trei morţi au fost raportaţi în districtul Jefferson şi alţi patru în oraşul Holton, în Indiana (nord). “Din informaţiile pe care le-am primit prin telefon se pare că Marysville a fost ras de pe faţa pământului”, a declarat primarul acestui orăşel situat în Indiana la graniţa cu Tennessee. Aproximativ 51 de tornade au fost înregistrate în şapte state, dar mai ales în Alabama (sud), Tennessee (sud) şi Illinois (nord) vineri după-amiază. Imaginile difuzate în continuu de posturile de televiziune americane arată autobuze şcolare răsturnate, acoperişurile smulse ale clădirilor şi case din lemn din care a rămas numai podeaua.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Lichidităţile păstrate de bănci în depozite la BCE au atins un nou record, de 777 miliarde de euro

    Băncile au plasat overnight 776,9 miliarde de euro la BCE joi, cu aproximativ două treimi mai mult faţă de ziua anterioară, alegând siguranţa de a-şi ţine banii la BCE în locul investirii imediate în piaţă, potrivit Financial Times. Prin programul BCE de lichidităţi nelimitate pe perioadă de trei ani, 800 de bănci au împrumutat săptămâna aceasta 529,5 miliarde de euro la dobândă de 1%. Pentru păstrarea banilor în depozite overnight la BCE, băncile comerciale primesc doar o dobândă de 0,25%. Reprezentanţii băncilor centrale explică majorarea puternică a depozitelor ca o consecinţă automată a lichidităţilor introduse de BCE în sistemul financiar. În cazul în care situaţia se menţine fără o creştere a creditării către economia reală, va sublinia una din frustrările multor lideri europeni: că băncile acumuleză lichidităţile sau le folosesc pentru investiţii în instrumente financiare, precum obligaţiunile guvernamentale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Un faliment necontrolat al Greciei ar costa economia internaţională peste 1.000 miliarde de euro

    IIF, care a negociat în numele băncilor comerciale cu guvernul de la Atena pentru restructurarea datoriei statului elen, consideră că Banca Centrală Europeană ar fi puternic afectată, prin expunerea pe datoria Greciei, dar şi prin măsurile pe care ar trebui să le adopte pentru a evita contagiunea la alte state slabe din Europa, se arată în documentul IIF, obţinut de Athens News. Intrarea Greciei în incapacitate de plată ar ameninţa direct cu destabilizarea Portugaliei, Irlandei, Italiei şi Spaniei. Organizaţia estimează necesarul de recapitalizare la circa 160 de miliarde de euro. Economia europeană va fi afectată de un faliment al Greciei inclusiv prin încetinire şi declinul veniturilor din taxe.

    Mai multe pe mediafax.ro