Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Mai bine ca in China

    Slovacia a devenit una din atractiile preferate ale investitorilor nemti. Dintre tarile grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia), aceasta din urma este cea mai atractiva pentru investitorii germani, potrivit lui Michael Kern, membru in conducerea Camerei Slovaco-Germane de Comert si Industrie, scrie The Slovak Spectator. 

     

    Bazata pe rezultatele unei anchete la care au raspuns 83 de investitori germani care opereaza in Slovacia, Kern a adaugat ca Slovacia este mai populara chiar si decat China. Aproape 90% dintre cei chestionati au declarat ca ar alege din nou Slovacia ca destinatie pentru investitii. Mai mult de jumatate din ei considera ca situatia economica prezenta si viitoare este in mare masura pozitiva. Printre cei mai mari investitori germani din Slovacia sunt Volkswagen, Ruhrgas si E.ON.

     

    „Putine tari au atins rezultate asa de bune precum Slovacia. Avantul luat de tara este simtit in cresterea cifrei de afaceri si a profiturilor companiilor care opereaza aici“, a spus Kern. In jur de 75% din cei chestionati au declarat ca cifra de afaceri inregistrata in 2005 a fost mai mare decat cea din 2004, in timp ce doua treimi se asteapta la vanzari mai mari in 2006. Doua treimi cred ca si costurile lor vor creste, in timp ce 28% prognozeaza o sporire a cheltuielilor cu salariile.

  • Raiffeisen, cu un picior in Rusia

    Raiffeisen International spera sa finalizeze pana luna viitoare preluarea, in proportie de 100%, a bancii rusesti Impexbank intr-o tranzactie de 550 mil. dolari. Fondata in 1993, Impexbank este detinuta de sapte companii rusesti.

     

    Afacerile sale sunt orientate mai mult catre persoane fizice, si mai putin catre clientii corporate. La 30 iunie 2005, activele bancii erau de 1,2 mld. euro, iar profitul net, de 9 mil. euro. Jeffrey Millikan, director regional pentru Rusia, Ucraina si Belarus, a spus pentru Ria Novosti ca incearca sa finalizeze afacerea pana la inceputul lunii mai, cel mai tarziu pana pe 15 mai.

     

    Tranzactia trebuie mai intai aprobata de banca centrala, precum si de autoritatile de reglementare din Rusia si Austria. Raiffeisen si-a anuntat si planurile de a prelua una din primele cinci banci din Kazahstan, discutiile fiind in derulare.

  • Pe ce se duc banii UE?

    Saga fondurilor alocate Lituaniei de UE a luat o cotitura neasteptata saptamana trecuta, cand un ONG a demarat o campanie publicitara intitulata „Ei nu vor sa stii“, scrie The Baltic Times. Campania urmareste, pe langa o mai buna informare a lituanienilor, si sa angajeze institutiile guvernamentale intr-un dialog deschis despre folosirea miliardelor de euro de la UE pe care Lituania va trebui sa le cheltuiasca in urmatorii sapte ani.

     

    Biroul local al Transparency International, unul dintre organizatorii campaniei, a acoperit statiile mijloacelor de transport in comun din orase ca Vilnius, Kaunas si Klaipeda cu afise scrise cu cuvinte colorate, stralucitoare, care fac referire la secretomania si la lipsa de transparenta in administrarea fondurilor europene in Lituania.

     

    „Campania are doua scopuri: sa invite administratia la un dialog deschis despre transparenta in privinta fondurilor UE si sa incurajeze societatea sa inregistreze un interes activ in utilizarea banilor UE“, spune Rytis Juozapavicius, directorul biroului Transparency International in Lituania.

     

    Tema fondurilor UE s-a aflat in ultimele saptamani in centrul discursului politic, partidele din coalitie contrandu-se in stabilirea ministerelor care au dreptul de a controla si de a aloca banii. In noiembrie anul trecut, un numar de 70 de organizatii publice au depus o petitie la guvern, cerand mai multa transparenta in utilizarea fondurilor UE – dar petitia nu a fost luata inca in discutie, potrivit Transparency International, de guvernul lituanian. „Guvernul nu acorda suficienta atentie in oferirea de informatii societatii despre scopurile strategice.

     

    In schimb, oficialii se cearta pe cine va distribui fondurile UE“, explica Darius Kuolys, directorul Institutului Societatii Civile, care propune mutarea discutiei in Seimas – parlamentul lituanian – si aprobarea unei strategii nationale in urma unor dezbateri cuprinzatoare.

     

    In perioada 2007-2013, Lituania ar urma sa primeasca de la UE fonduri structurale si de asistenta in valoare de 20 de miliarde de litas (5,8 miliarde de euro). Impreuna cu programele de sprijinire a agriculturii si cu subventiile, suma totala ar urma sa ajunga la 36 de miliarde de litas (10,5 miliarde de euro), alocatiile anuale fiind cu 56% mai mari decat cele din anii precedenti.

  • Made in Polonia

    Sharp, impreuna cu japonezii de la Orion Electric, vor demara un proiect masiv de investitii in Polonia. Daca Sharp va produce monitoare LCD, Orion va asambla televizoare.

     

    „Companiile doresc sa inceapa constructiile in vara si sa lanseze productia in luna decembrie a acestui an. Inca nu s-au decis daca vor invita si alte companii la acest proiect. Pentru inceput, s-ar putea sa apeleze la importul de componente“, a precizat o sursa apropiata proiectului pentru publicatia poloneza Plus Biznesu.

     

    Andrzej Kaczmarek, ministrul adjunct al economiei, a spus ca Sharp va investi 146 de milioane de euro si va angaja 3.700 de persoane. Inainte de aceasta, zvonurile acreditau ideea ca suma investita va ajunge la 500 de milioane de dolari, iar numarul joburilor nou create la 10.000. Jaroslaw Bukowski, primarul orasului Lysomice, unde proiectul va fi amplasat, confirma investitia Sharp.

     

    „Anul acesta vor fi create 500 de joburi, si alte cateva mii in viitor. Sunt doua zone luate in considerare drept posibile locatii ale investitiei, amandoua intinzandu-se pe o suprafata de 170 de hectare“, a precizat Bukowski. Locatia va deveni parte a Zonei Economice Speciale Pomorska. 

  • Investitia cu rentabilitate >150%

    Logica pietei spune ca pionierii unui domeniu de business au marele avantaj de a nu avea concurenta. Dupa cum au si un dezavantaj pe masura – trebuie sa educe piata. Cu propriul pionierat se confrunta acum coach-ii romani.

     

    Daca in Romania companiile inca se mai intreaba „ce inseamna coaching-ul“, in tarile dezvoltate a apela la un coach a devenit, in ultimii ani, o rutina; atat a companiilor din topurile For-tune, cat si a celor mici, antreprenoriale. Intre 25% si 40% dintre companiile din top 500 Fortune apeleaza la coach, conform unei statistici a companiei de consultanta in resurse umane Hay Group. Boeing International are chiar un departament de coaching, iar IBM ofera tuturor celor cateva mii de angajati posibilitatea de a apela la serviciile unor coach-i certificati de International Coach Federation (ICF – principalul organism care reprezinta profesia de coach).

     

    Viteza cu care coaching-ul a castigat teren are o explicatie simpla: eficienta sa. „In timp ce consultanta aduce companiei-client un randament al investitiei de pana la 75-80%, coaching-ul incepe de la 150%“, explica Mihai Stanescu, life & business coach si singurul membru roman al ICF alaturi de partenerul sau Raul Rosu cu care a cofondat in 2003 prima companie de coaching din Romania – RoCoach. De atunci, cei doi au lucrat cu Presedintia Romaniei si cu companii precum Holcim, SABMiller, Codecs sau British Council.

     

    Un program de coaching organizational de un an poate intoarce investitia chiar in procent de peste 300%, adauga Stanescu, potrivit caruia aceasta diferenta este data de impactul profund pe care il aduce coaching-ul la nivel individual si de echipa in fiecare sedinta. Conform unui articol publicat de Harvard Business Review in ianuarie 1998, intitulat „The Employee-Customer-Profit Chain at Sears“, o crestere de cinci unitati in atitudinea angajatilor a dus la o crestere cu 1,3 unitati a impresiei pozitive a clientilor, care a rezultat intr-o majorare a veniturilor cu 0,5%.

     

    In Romania, insa, lucrurile se misca ceva mai incet. Chiar daca nu exista statistici in domeniu, companiile care activeaza pe aceasta piata au constatat ca majoritatea potentialilor clienti fie nu au auzit de coaching, fie au aflat de existenta acestuia, dar nu stiu exact ce inseamna. Pe de alta parte, cei care au auzit, stiu ce inseamna si au apelat la astfel de serivicii pun de cele mai multe ori coach-ii „intr-o situatie paradoxala“, mai spune Stanescu. „De cele mai multe ori, RoCoach este confundata cu «o alta firma de resurse umane».“ Mai mult, 85% dintre companiile care au apelat la RoCoach au facut-o pentru probleme stringente („coach reparator“) si nu pentru depasirea propriilor limite si „spargerea tavanului“ – obiectul de lucru favorit al coaching-ului.

     

    Lipsa de educatie a companiilor in acest sens are trei cauze. In primul rand este vorba despre lipsa competitorilor de pe piata autohtona de coaching. La ora actuala, doar doua companii specializate in coaching isi impart piata: RoCoach si Seeds for Success, cea din urma infiintata acum un an de Mihai Popa-Radu, executive coach si membru al European Coaching Institute (o alta organizatie profesionala, mai mica decat ICF). E adevarat, cateva multinationale din Romania au apelat la serviciile unor coach-i straini (Porsche Romania e un exemplu), dar cazurile de acest gen raman, totusi, rare.

     

    O a doua cauza ar fi aceea ca, „din cauza situatiei socio-economice a Romaniei, programele de consultanta au avut si au mai mare succes la publicul organizational“, dupa cum spune Stanescu. „Romanii inca au nevoie de structuri eficiente, care sa le garanteze succesul de durata.“ Daca Mihai Popa-Radu spune ca tema cu care s-a confruntat cel mai des in companiile in care a lucrat pana acum a fost cea a echilibrului intre viata profesionala si cea personala a managerilor de top – „o tema care cred ca va fi tot mai frecventa“ -, Mihai Stanescu de la RoCoach vorbeste despre strategii neclare ale companiilor si inadecvarea strategiilor la nevoile angajatilor si ale senior managementului (tinta favorita a RoCoach).

     

    Astfel, RoCoach s-a ocupat de proiecte precum schimbarea structurii organizationale intr-o multinationala (corelata cu rebranding-ul companiei, aceasta a dus la relansarea companiei si la ocuparea primului loc in nisa de piata propusa) sau cresterea performantelor unei echipe de senior management dintr-o companie romaneasca, clarificarea si imbunatatirea comunicarii in echipa si optimizarea relatiilor dintre departamentele companiei (proiectul si-a atins in sase luni obiectivul de crestere a cifrei de afaceri cu 15%). Faptul ca termenul de „coaching“ a fost si este folosit de catre multe companii de training sau consultanta in care nu activeaza coach-i acreditati este al treilea factor despre care coach-ii autorizati cred ca deterioreaza perceptia companiilor asupra fenomenului.

     

    De altfel, in Romania nici macar nu exista posibilitatea de formare in coaching. Cele cinci-sase persoane despre care Popa-Radu si Stanescu stiu ca se formeaza acum in coaching o fac la scoli foarte bune din  strainatate. Chiar daca exista companii care furnizeaza notiuni de coaching trainerilor si managerilor (adica fac training in coaching), precum BPP Professional Education sau Mind Master, totusi, acestea nu ofera acreditare in coaching. Alaturi de acestea mai exista si companii care isi formeaza coach-i interni, informali, precum GlaxoSmithKline. Aceasta realitate insa nu i-a impiedicat pe cativa consultanti in resurse umane sa ofere servicii de coaching fara a avea o pregatire specifica.

     

    „Oricine e liber sa faca coaching“, considera Sotiris Karagiozidis, fost general manager al companiei de trai-ning Response International, acum manager al propriei firme de resurse umane, Human Capital Solutions, care ofera si servicii de coaching. Karagiozidis povesteste chiar ca, in calitate de manager al Response, a facut coaching pentru Star Foods si Toyota. Piata e abia la inceput, iar cifrele de afaceri ale celor care activeaza in domeniu n-au depasit inca ordinul zecilor de mii de euro.

     

    Nivelul tarifului orei de coaching in Romania reprezinta circa un sfert din nivelul tarifelor practicate in tarile dezvoltate europene si variaza de la cateva zeci la cateva sute de euro, in functie de complexitatea problemei si de durata programului. La nivel european, ICF a agreat un tarif pentru ziua de coaching intre 2.000-5.000 de euro, iar pe ora de coaching intre 150-300 de euro. Pentru un contract de „antrenare“ a unui manager nou investit divizia de coaching a companiei de recrutare Korn/Ferry International inmaneaza companiilor o factura de circa 10.000 de dolari, pentru sase saptamani.

     

    Dar promotorii coaching-ului in Romania sunt optimisti si cred ca vor avea tot mai mult de lucru din cel putin doua motive. Primul se refera la faptul ca, odata ce un client apeleaza la ei, continua sa o faca si pentru problemele care apar ulterior. „Am clienti cu care am depasit 40 de sedinte, si in acest timp ne-am ocupat de teme diverse“, spune Mihai Popa-Radu de la Seeds for Success. Asta inseamna ca, odata castigat, un client poate fi pastrat timp de mai multe proiecte.

     

    Conform unui studiu din 2000 al ICF, 96% dintre clientii si companiile care utilizeaza coach-i profesionisti apeleaza tot la acestia cand se confrunta cu noi blocaje sau dificultati. In plus, optimismul coach-ilor e justificat si prin faptul ca, pe masura ce momentul integrarii in Uniunea Europeana se apropie, numarul companiilor care constientizeaza nevoia de schimbare este tot mai mare.

     

    Asadar, coach-ii au incetat sa fie „apanajul“ exclusiv al lumii sportului, extinzandu-si terenul de joc si in business. Se spune chiar ca pot fi date tot atatea definitii ale coaching-ului cati business coach-i exista in intreaga lume. Adica vreo 20.000.

  • Ce este coaching-ul?

    Coaching-ul s-a desprins din trei curente principale: profesiile care ofera ajutor, precum consilierea si psihoterapia, consultanta de business si dezvoltarea organizationala, si training-ul de dezvoltare personala.

     

    DEFINITIE: Cea mai simpla definitie: coaching-ul inseamna sa „scoti“ raspunsurile din om, nu sa-i aduci raspunsuri.

     

    APLICABILITATE: In unele cazuri, coaching-ul vizeaza corectarea unor probleme de comportament managerial precum abilitatea slaba de comunicare, incapacitatea de a-si dezvolta subordonatii sau teama de decizii. Totusi, cel mai frecvent, coaching-ul este utilizat pentru a spori abilitatile de leadership ale indivizilor cu potential, in special ale managerilor nou investiti. Un studiu din 1997 al Public Personnel Management arata ca un program de training urmat de unul de coaching este de patru ori mai eficient decat daca nu e urmat de cel de coaching.

     

    TIPURI DE COACHING: Coaching pe cariera, coaching pe tranzitie si fuziune, coaching antreprenorial si de start-up, coaching de echipa, coaching pe executive leadership, coaching de viata. Cel din urma e considerat de unii cel mai complex pentru ca e ca sistemul de operare pentru un computer personal: pe el ruleaza toate celelalte sisteme.

  • Oameni si definitii

    Confuziile intre coaching – pe de o parte – si terapie, mentorat si consultanta – pe de alta – sunt inca frecvente si in tarile din Vest in care deja se poate vorbi despre o traditie a acestuia.

     

    TERAPIE: Se concentreaza pe traumele din trecutul unei persoane si cauta vindecarea. Relatia este de tip doctor-pacient. Terapistul stabileste un diagnostic, dupa care vine cu expertiza profesionala pentru a-l indruma pe pacient pe calea spre vindecare.

     

    MENTORAT: Incearca sa-l ajute pe cel care a solicitat mentorat-ul sa faca la fel ca mentorul. Relatia este de tipul: mai in varsta, mai intelept – mai tanar, mai putin experimentat. Mentorul permite studentului sa-i observe comportamentul si expertiza. Ii raspunde la intrebari.

     

    CONSULTANTA: Se concentreaza pe probleme si incearca sa furnizeze informatii (expertiza, strategie, structuri, metodologii) pentru a rezolva problemele. Relatia este de tipul expert – persoana cu probleme. Consultantul evalueaza situatia, apoi ii spune clientului care este problema si cum sa o rezolve.

     

    COACHING: Se concentreaza pe prezentul clientului, pe care il ghideaza catre un viitor mai bun. Coach-ul sta alaturi de client si-l ajuta sa identifice provocarile. Apoi lucreaza impreuna pentru a le transforma in victorii.

  • REAL ESTATE: Cate mall-uri mai pot sa incapa intr-un oras ca Bucurestiul

    Pentru marile centre comerciale ale Bucurestiului, 2006 anunta inceputul unei perioade agitate. Numai in urmatorii doi ani, in Capitala ar urma sa fie inaugurate alte cinci mall-uri. Cate insa vor rezista concurentei?

     

    Prin toamna lui 1999, Bucuresti Mall facea primul pas in initierea cumparatorului roman cu un concept dezvoltat in „lumea civilizata“ inca de la sfarsitul anilor ‘50. Ulterior, mall-urile au „migrat“ si inspre provincie, mai exact inspre Oradea – Lotus Market, Iasi – Iulius Mall, Constanta – Tomis Mall si Timisoara – Iulius Mall. 

     

    Revenind la Capitala, chiar daca noua forma de comert a fost inca de la inceput pe placul bucurestenilor, aveau sa mai treaca cinci ani pana la inaugurarea unui nou mall. In toamna lui 2004, Anchor Grup – aceeasi companie care construise si Bucuresti Mall – deschidea in partea de vest a Capitalei cel mai mare spatiu comercial din tara, Plaza Romania.

     

    Pentru ca un an mai tarziu, Jaguar Development, detinuta de investitori greci si israelieni, sa investeasca 30 de milioane de euro in City Mall, amplasat in sudul Bucurestiului. Practic, actualele mall-uri acopera sudul, vestul si estul orasului. Surprinzator poate, zona de nord – considerata cea mai dezvoltata si in care locuiesc oameni cu un nivel mai ridicat al veniturilor – sta foarte slab la capitolul dezvoltari comerciale. Poate doar cu exceptia unei incercari timide – complexul Jolie Ville din Baneasa – si a doua magazine cash & carry.

     

    Nu pentru mult timp, insa. Un proiect de mare anvergura, anuntat de compania Baneasa Investments, include – printre altele – si o ampla zona comerciala. Pe langa hypermarketul Carrefour, cu galeria comerciala aferenta, inaugurate saptamana trecuta, care s-au alaturat unui magazin al Metro deschis inca de anul trecut, proiectul Baneasa mai are de bifat mai multe magazine cu diverse functionalitati – bricolaj, mobila, articole sportive; la care se adauga un mall de mare anvergura, pentru dezvoltarea caruia in echipa Baneasa Investments a fost cooptat nimeni altul decat Ali Ergun Ergen, fostul director general al Anchor Grup.

     

    S-ar putea spune ca, astfel, cercul se inchide. Dar, pentru ca exista si un dar, aceste proiecte nu sunt suficiente, indiferent de anvergura pe care ar lua-o. Si o demonstreaza asta nu doar aglomeratia din Plaza Romania sau Bucuresti Mall, ci si o comparatie cu alte orase din Europa de Est. Budapesta, de exemplu, un oras cu aproximativ acelasi numar de locuitori ca si Bucurestiul are nu mai putin de 18 mall-uri, in vreme ce in Praga, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Colliers, exista 40 de astfel de centre comerciale. Pe de alta parte, numarul lor mare nu trebuie interpretat ca o garantie a faptului ca toate „merg“ bine.

     

    Dupa cum este la fel de adevarat ca nici Bucurestiul nu ar putea sustine pe termen scurt o asemenea concentratie de mall-uri. Potrivit estimarilor analistilor, la nivelul Capitalei este nevoie de circa zece mall-uri pentru a acoperi actualul potential al pietei. Iar asta si pentru ca, din Bucuresti, lipsesc spatiile comerciale de calitate, nu doar centrele comerciale, cum gresit s-ar putea crede. De unde si explicatia faptului pentru care marci puternice la nivel international, care analizeaza de mai mult timp piata autohtona, nu si-au deschis inca magazine: pur si simplu nu au unde.

     

    In ceea ce priveste centrele existente, cererea este cu mult peste stocurile disponibile, potrivit analistilor companiei imobiliare CB Richard Ellis. „Un numar mare de potentiali chiriasi sunt obligati sa se inscrie pe liste de asteptare cu cateva luni inainte de finalizarea constructiilor“, se arata intr-o analiza a companiei. Iar chiriile sunt foarte ridicate si au crescut pe fondul cererii mari si a ofertelor limitate.

     

    Chiar daca se stie de multi ani ca oferta de spatii este redusa si ca este nevoie de investitii masive in acest sector, prea putine proiecte au demarat pana acum. Dar lucrurile s-ar putea schimba radical, sunt de parere analistii din real estate. In urmatoarea perioada, suprafata complexurilor comerciale bucurestene va creste cu 150%, potrivit companiei imobiliare Colliers International. Ceea ce „va oferi mai multe optiuni consumatorilor, dar – implicit – va arata succesul actualelor si viitoarelor centre comerciale“. Si in aceeasi masura, si esecul.

     

    In block-start-uri sunt cateva proiecte de mare amploare, care ar putea schimba radical piata spatiilor comerciale atat din Bucuresti, cat  si din alte orase. Iar asta nu doar pentru ca vor intra pe piata cateva complexuri comerciale de mari dimensiuni, ci si datorita zonelor in care acestea urmeaza sa fie amplasate. Mai precis, cateva dintre proiectele pe cale sa fie lansate vor musca din „aria teritoriala“ a celor deja existente.

     

    La doar trei statii de tramvai de Plaza Romania este planificat Cotroceni Park. Iar acesta va incerca sa atraga cat mai multi dintre locuitorii celor doua cartiere din imediata vecinatate – Drumul Taberei si Militari – de la principalul sau competitor. Dezvoltat in parteneriat de compania de investitii New Century Holdings – unul dintre cei mai importanti investitori din Romania prin fondul Broadhurst – si dezvoltatorul israelian Africa-Israel Investments, Cotroceni Park va avea o suprafata totala de peste 53.000 mp.

     

    Inspre sud, o zona care a fost intotdeauna defavorizata de investitorii imobiliari, mall-ul de la Eroii Revolutiei va fi incadrat de Sun Plaza – la Piata Sudului – adica la patru statii de autobuz distanta – si de Liberty Center, ceva mai spre vest, la intersectia Caii Rahovei cu artera cunoscuta sub numele de Trafic Greu. Sun Plaza este un proiect al companiei Euro Mediteranee Consulting (EMCT), in timp ce firma irlandeza Mivan controleaza Liberty Center.

     

    Iar zonei comerciale din Baneasa va incerca sa-i rapeasca clienti developerul GTC, care va construi mall-ul Galleria in zona Pipera. Mai mult, EMCT mai are un proiect de mall (denumit Baneasa Mall) situat chiar langa terenul detinut de Baneasa Investments, insa pentru moment prioritar este Sun Plaza. Din tot acest noian de locatii si denumiri complicate lipseste totusi ceva: zona de est. Pentru moment, estul este si pentru agentii imobiliari un mister.

     

    Locuitorii din est vor continua sa mearga la Bucuresti Mall, iar cei mai apropiati de nord vor putea alege Galleria. In plus, nici zona centrala nu va ramane neschimbata, daca in sfarsit se vor misca  cele doua mari proiecte de parteneriat public-privat pentru doua mari structuri din „inima targului“ – Dambovita Center si Esplanada.

     

    Conform planurilor, toate cele cinci mall-uri ar trebui sa fie construite in decurs de doi ani, astfel ca la jumatatea lui 2008, Bucurestiul s-ar putea mandri cu opt mall-uri, care vor completa portofoliul de galerii co-merciale si alte complexuri de profil.

     

    Cum insa nu intotdeauna socoteala de acasa (a developerilor) se potriveste cu cea din targ, fie el si sub forma de mall, nu este exclusa nici varianta ca o parte dintre acestea sa fie finalizate (mult) dupa termenele anuntate. In ultimii ani, nu putini au fost dezvoltatorii care si-au anuntat intentia de a investi in constructia de centre comerciale, dar aceste idei nu s-au materializat inca.

     

    Chiar daca da tonul, Bucurestiul nu este singurul oras in care se construieste. „Cum in Bucuresti gasirea unor parcele de teren, potrivite pentru dezvoltari comerciale, a devenit foarte dificila, developerii ana-lizeaza si restul tarii si se straduiesc sa-si asigure cat mai multe locatii. Deja sunt planuri pentru dezvoltarea unor lanturi de 10, 20 sau chiar 30 de centre comerciale, astfel ca rapiditatea este esentiala“, comenteaza analistii Colliers.

     

    Ramane totusi de vazut daca pasiunea bucurestenilor – si a romanilor in general – pentru vizitele la mall va fi la fel de puternica si daca toate aceste centre vor supravietui. Si, mai ales, cat de aglomerate vor fi.

  • Curatenia generala“ tine doar sapte ani intr-un hotel de lux

    Dupa 6-7 ani, investitia intr-un hotel de categorie superioara se apropie de varsta a treia, moment in care o reimprospatare a aerului e binevenita.

     

    Anul trecut, lantul Marriott investea aproape 190 de milioane de dolari in „asternuturi mai fine, saltele mai moi, pilote mai elegante si mult mai multe perne“, dupa cum spun reprezentantii JW Marriott Bucuresti. O operatiune care a inghitit peste 27.300 km de material, adica o cantitate suficienta pentru a „inveli“ doua treimi din circumferinta pamantului, in urma careia aproximativ 628.000 de paturi din peste 2.400 de hoteluri Marriott din intreaga lume au capatat o noua infatisare. Chiar daca hotelul din Bucuresti nu este inca programat sa intre in renovare, dotarea paturilor dupa noile standarde a fost obligatorie si in cazul sau.

     

    Practic, alinierea unui hotel la standar-dele grupului din care face parte este un imperativ categoric, oricare ar fi natura schimbarilor impuse sau costurile pe care acestea le presupun. O reteta care ajuta ca investitia sa se mentina nealterata cativa ani buni, pana cand uzura fotoliilor sau densitatea redusa a perdelelor reclama schimbarea totala a „atmosferei“. Iar schimbarile impuse hotelierilor sunt verificate atent de asa-numitii „mystery guest“ (oaspete misterios), care se cazeaza ca si simpli vizitatori pentru a urmari „din interior“ serviciile si standardele hotelului, pentru ca apoi sa se deconspire si sa-si continue investigatiile in sectoarele interzise oaspetilor.

     

    „La Crowne Plaza am avut anul trecut un astfel de oaspete. Cam o data sau de doua ori pe an, companiile hoteliere fac aceste procese de control si isi verifica oamenii pe care i-au numit la conducerea hotelului“, explica Simona Constantinescu, director general al Ana Hotels – lantul hotelier care detine in Bucuresti hotelurile Crowne Plaza si, din iunie anul trecut, Athénée Palace Hilton.

     

    In ceea ce priveste costurile, Constantinescu spune ca numai lucrarile de inlocuire a „obiectelor de inventar“ uzate inghit cel putin 4% din veniturile anuale ale unui hotelier. „Este foarte important ca echipa de tehnic si de mentenanta sa fie foarte buna si performanta, pentru ca ei mentin investitia in picioare.“ Pentru cat timp?

     

    Parerile celor din piata inclina spre aceeasi concluzie: un hotel de categorie supe-rioara (4-5 stele) poate rezista „la standarde“ aproximativ sapte ani, pentru ca abia apoi managementul acestuia sa-si puna problema unei renovari capitale.

     

    Un termen de gratie care s-a scurs si de la ultima renovare generala a Athénée Palace – mai exact din 1999, an in care a avut loc preluarea hotelului de catre fostul actionar majoritar, Athénée Phenix Group – si care a necesitat lucrari in valoare de 42 de milioane de dolari. Momentan, Athénée Palace Hilton trece printr-un „refurbish complet“.

     

    „Mai exact, se schimba complet mochetele, perdelele, saltelele, lenjeriile, mare parte din echipamentele sanitare, iar mobila care nu se schimba este curatata si lacuita“, explica Simona Constantinescu. Lucrarile au demarat la inceputul anului – s-a lucrat in lunile ianuarie si februarie la etajele superioare, sase si sapte -, vor continua in vara, urmand sa fie finalizate anul viitor, astfel incat activitatea hotelului sa nu fie afectata.

     

    Investitiile pentru renovarea Hilton se vor ridica la 2,5 si 3 milioane de euro, potrivit directorului general al Ana Hotels. Tot in acest an, grupul va mai investi alte doua milioane de euro si in Crowne Plaza, bani din care aproximativ 1,5 milioane de euro vor fi alocati numai pentru largirea bucatariei si procurarea echipamentelor necesare.

     

    O decizie care, spune  Constantinescu, a venit firesc, pe fondul cresterii continue a cererii pe segmentul de catering si evenimente, care a adus aproximativ 40% din veniturile  hotelului. Daca Ana Hotels a optat pentru o renovare „graduala“, etaj cu etaj, exista si hoteluri care nu doar ca prefera varianta sistarii oricarei activitati, dar isi si redeschid portile cu o imagine radical schimbata, standarde noi sau chiar alt nume. Inchis de aproape un an, hotelul Bucuresti isi va relua activitatea sub umbrela lantului Radisson, cu o clasificare de cinci stele, in loc de patru cate a avut pana acum.

     

    Un alt hotel care a mers pe mana unei renovari generale este Lebada, care si-a inchis toate cele peste 160 de camere inca din luna septembrie a anului trecut. Situat in zona lacului Pantelimon, imobilul a fost preluat de la Patriarhia Romana de firma britanica Escape (controlata de omul de afaceri roman Nicolae Ratiu) printr-un contract de concesiune pe 49 de ani.

     

    „Lucrarile vor incepe in toamna, desi preconizam initial sa le demaram mai devreme. Este vorba de renovarea totala, incluzand si schimbarile radicale: redimensionarea camerelor si a restaurantului, schimbarea mobilierului si a accesoriilor, dar si alte schimbari pe care acum le definitivam“, explica Nicolae Opris, directorul executiv al hotelului construit in 1950.

     

    Finalizarea lucrarilor presupune o investitie de 15 milioane de euro, hotelul urmand sa fie redeschis in 2008, cu o clasificare de cinci stele si sub numele unui lant hotelier international, cu care actionarii Escape se afla inca in negocieri.

     

    Printr-un proces masiv de renovare trece si lantul hotelier Continental, care va lansa de anul viitor doua noi standarde: un hotel de cinci stele marca Continental si un Continental Express, de doua stele, langa Gara de Nord. „Hotelul Continental de pe Calea Victoriei a intrat in renovare capitala, va fi cu totul schimbat si modernizat, iar investitia totala va fi de 5,5 milioane de euro“, explica Radu Enache, actionar majoritar si director general al lantului hotelier.

     

    Lantul va investi intre 120.000 si 150.000 de euro pe camera, echivalentul sumei necesare pentru constructia de la zero a unei camere de hotel. „Suntem incorsetati de mai multe restrictii, dat fiind ca e vorba de o cladire cu regim de monument istoric“, spune Radu Enache, care a declarat pentru BUSINESS Magazin ca nu va pune un nume strain lantului pe care il conduce.

     

    „Cred ca brandul Continental este bine situat pe piata romaneasca, mai ales in provincie, asa ca vom pastra numele si dupa redeschiderea hotelului la inceputul anului viitor, lansand cu aceasta ocazie si standardul Continental de cinci stele.“ Revenind la cei „7 ani de-acasa“, media de rezistenta  a investitiei intr-un hotel este valabila mai ales in cazul hotelurilor din orasele mari si, eventual, in pentru cele din zona montana. Aceasta perioada se reduce considerabil in cazul hotelurilor de pe litoral.

     

    „Marea consuma imens“, spune Constantinescu, care da ca exemplu unul dintre hotelurile grupului Ana Hotels de la Eforie Nord – Europa. Renovat integral in 2003, in aceeasi perioada cu un alt hotel al grupului, Bradul, din Poiana Brasov, a necesitat intr-un timp relativ scurt noi investitii. „Romanii inca fac lucruri de genul: mananca  in pat si pateaza salteaua, care trebuie inlocuita; intra cu nisip in camera, iar aceasta trebuie inlocuita; ca sa nu mai spunem ca exteriorul se deterioreaza mult mai repede din cauza vantului intens si a sarii.“

     

    Un „contraexemplu“ ar fi cel al hotelului Sportul (tot al Ana Hotels si tot din Poiana Brasov), care a fost renovat la preluare, in 1997, si va trece printr-un proces similar abia anul viitor. „In acest an facem proiectul si il vom implementa la vara, cu o investitie care speram sa nu depaseasca 7 mil. euro.“ Daca e adevarat ca obrazul subtire cu cheltuiala se tine, atunci nici hotelurile nu fac exceptie de la regula. Iar in cazul lor, obrazul subtire inseamna o „gura de aer“ care face toti banii.

  • Cum si de ce veti fi mai bogati in 2009

    Fondurile mutuale si asigurarile sunt, in viziunea analistilor, tipurile de investitii care vor avea cea mai mare crestere in urmatorii doi-trei ani. Incet dar sigur, romanii vor invata sa caute castig si in alte parti decat la banca. Unde? Si ce au de oferit aceste plasamente alternative?

     

    Mai putin de 20% dintre romani reusesc sa faca economii intr-o luna obisnuita, iar cel mai adesea suma acumulata nu depaseste un milion de lei vechi, arata un studiu realizat de Metro Media Transilvania. Iar daca adaugam la asta faptul ca mai bine de jumatate dintre cei ce economisesc spun ca intentioneaza sa cheltuiasca sumele respective, faptul ca romanii se afla pe ultimul loc in clasamentele privind gradul de economisire nu este deloc greu de inteles. Practic, arata un studiu al grupului Unicredit, romanii economisesc  si investesc de aproape noua ori si jumatate mai putin decat cehii si doar pe jumatate fata de vecinii bulgari.

     

    Dar lucrurile se vor schimba in anii ce vin, pe masura ce si veniturile vor creste – spune acelasi studiu. Astfel ca, pentru perioada 2006-2008, analistii de la Unicredit anticipeaza o crestere medie a avutiei financiare a romanilor (adica a valorilor lor de orice fel – numerar, depozite, titluri si actiuni, participatii la fonduri mutuale, asigurari si pensii) de circa 17%. Cresterea – aproape dubla fata de media tarilor din jurul nostru – va fi stimulata, in principal, de fondurile mutuale si de asigurarile cu componenta investitionala, ce vor cunoaste ritmurile cele mai mari de crestere. „Lovite“ de scaderea accentuata a dobanzilor, depozitele bancare vor mai pierde teren in ochii romanilor si nici „economiile la saltea“ nu vor mai fi la fel de iubite.

     

    Au insa ce oferi romanilor ce vor sa economiseasca aceste plasamente alternative? De ce ar renunta cineva la un depozit cu grad de risc zero la banca pentru a-si investi banii in instrumente la care riscul de a pierde e mai ridicat? „E o intrebare pe care ne-o punem toti cei care ne gandim sa facem o investitie: merita sa ne plasam banii in fonduri sau e mai bine sa-i punem la banca?“, spune Eugen Voicu, presedintele societatii de investitii Cerinvest. In opinia sa, raspunsul depinde foarte mult de tipul de investitor despre care este vorba, respectiv de gradul de risc pe care este dispus sa si-l asume.

     

    Chiar daca, adauga Voicu, „pe piata exista diferite tipuri de fonduri, cred ca oricine poate gasi ceva sa i se potriveasca“. In functie de modul in care isi investesc activele, fondurile deschise de investitii sunt de patru feluri, fiecare dintre ele avand un grad mai mic sau mai mare de risc: fonduri monetare (cu risc zero), fonduri de obligatiuni si instrumente cu venit fix (cu risc minim spre mediu), diversificate (risc mediu) si de actiuni (cu risc ridicat). Dar si randamentele sunt pe masura: astfel ca, daca fondurile monetare au adus anul trecut un randament mediu de 6-7 procente, la cele diversificate castigul a mers si pana la peste 30%.

     

    Cele mai mari randamente le-au avut insa – deloc greu de inteles – fondurile de actiuni, ce investesc peste 45% din active in actiuni. Spre exemplu, cel mai mare randament de pe piata l-a avut, anul trecut, Omninvest, un fond de actiuni administrat de SIRA, unde cresterea a fost de peste 50%. Per ansamblu, toate fondurile de tip diversificat sau cu investitii in actiuni au adus castiguri peste nivelul inflatiei (de 8,6% anul trecut) si cu mult mai mari decat dobanzile platite de banci la depozite.

     

    „De fapt“, spune Eugen Voicu, „castigurile fondurilor au fost mai mari decat cele aduse de depozite permanent in ultimii cativa ani“. Pentru 2006, presedintele Certinvest anticipeaza pentru fondurile administrate de compania sa randamente de circa 30% in cazul celor de actiuni si 20% pentru cele diversificate. In conditiile unei inflatii anticipate de banca centrala la 5% plus minus un punct procentual, castigul este consistent. Chiar si la o inflatie de circa 7% – cat vad analistii independenti – randamentul ramane interesant.

     

    Fondurile mutuale (cel putin cele ce aduc castiguri mai mari) nu sunt insa plasamentul ideal pentru cei ce vor sa isi scoata banii foarte repede. In cele mai multe cazuri, pentru a descuraja plasamentele speculative, pentru retrageri dupa un termen scurt exista comisioane, ce pot merge si pana la 3%. „Dupa noua luni“, spune Eugen Voicu, „la fondurile diversificate comisionul de retragere este zero, iar la cele diversificate dupa sase luni scade la 0,5%“. Mai exista insa si un alt motiv pentru care orizontul de timp recomandat pentru astfel de investitii e mai lung. Fiind vorba despre bani pe care societatile ii investesc in actiuni (cel putin partial) randamentul poate varia foarte mult.

     

    Spre exemplu, cei care au investit in fonduri de actiuni de la inceputul anului au trait si ceva emotii: unele fonduri (BCR Expert, spre exemplu) au intrat pe pierdere (cu un randament de aproape minus cinci la suta de la inceputul anului) sau au adus randamente de doar 1-2%. Dar, per ansamblu, „randamentele fondurilor sunt convenabile, pe un fond de piata convenabila“, este de parere Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management. Motiv pentru care, spune el, chiar daca romanii nu vor renunta nici in viitor la clasicul depozit bancar, „alternativele de investitii vor capata si ele consistenta“. Acelasi lucru il vad si analistii de la Unicredit, care spun, in studiul citat anterior, ca cel mai mare ritm de crestere dintre activele financiare ale romanilor il vor avea, intre 2006 si 2008, fondurile mutuale (cu 44%), urmate de asigurari (cu 29%), numerar si depozite (cu 16%) si titluri si actiuni (cu 15%).

     

    Astfel ca, desi in prezent, numarul de investitori in cele 24 de fonduri – cate exista in acest moment pe piata – se apropia de 74.000, el va creste in anii viitori. Spre comparatie, la aceeasi data, numarul conturilor deschise la banci era de peste 33 de milioane, conform datelor BNR. Valoarea totala a activelor nete administrate de fondurile de investitii se ridica la finele lunii februarie la circa  505 milioane de lei vechi (aproximativ 140 de milioane de euro). „In 3-5 ani lucrurile vor sta cu totul altfel“, este de parere Mihail Ion, dand exemplul evolutiilor inregistrate si in tarile vecine. Astfel, daca in urma cu cinci ani, fondurile de investitii reprezentau in multe tari din regiune 0,2-0,5% din PIB, in 2005 ajunsesera sa reprezinte mai bine de 8% din PIB. De aici, Ion trage concluzia ca, si in Romania, „in 3-5 ani fondurile vor ajunge la active de peste 2 miliarde de euro“.

     

    Pe de alta parte, asigurarile nu reprezentau in 2005 decat 4% din totalul activelor financiare ale romanilor, insa ponderea lor va creste, potrivit studiului Unicredit, la circa  5,5% in urmatorii trei ani. Asigurarile de viata cu componenta investitionala – asa-numitele unit-linked – sunt vandute in prezent de patru companii: Interamerican, Allianz-Tiriac, Aviva si ING Asigurari de Viata.

     

    Pentru anul acesta s-au mai anuntat cu astfel de produse insa inca trei companii: Generali Asigurari, Ceccar-Romas (cumparata recent de OTP) si societatea de asigurari de viata cu capital sloven KD Life, aflata in curs de autorizare. La asigurarile cu componenta investitionala de tip unit linked, pe langa suma asigurata, exista si posibilitatea de investitii in diferite programe oferite de asiguratori. Anul trecut cel mai mare randament inregistrat de programele de investitii unit-linked a fost de putin peste 20% – cea mai mare parte din banii asiguratilor fiind plasata in actiuni ale companiilor europene si, intr-o proportie mai mica, in instrumente monetare de pe piata romaneasca si actiuni cotate la Bursa romaneasca.

     

    Dar si aceste tipuri de investitii sunt pe termen lung (si foarte lung), „nefiind indicate pentru mai putin de zece ani“, spune Marius Onofrei, directorul de comunicare de la  Allianz-Tiriac. Exista, spune el, mai multe costuri – de vanzare, de administrare a fondurilor etc. – ce se distribuie si amortizeaza pe toata perioada investitiei. Astfel ca, adauga Onofrei, care spune ca in 2005 Allianz a incheiat circa 8.000 de astfel de polite noi, „primii trei ani aduc chiar si pierdere pentru clienti“. Pe o perioada de zece ani, insa, sustine el, „media anuala a randamentului este peste o dobanda bancara“. Totusi, in cazul politelor de tip unit-linked riscul investitiei apartine in totalitate clientului, doar suma asigurata fiind garantata, nu si eficienta investitiilor.

     

    Cresterile pe care le vor inregistra diferitele tipuri de plasamente nu inseamna insa ca romanii vor renunta cu totul la economisirea din banci: „Depozitul bancar va ramane totusi preferatul romanilor“, este de parere Mihaela Popescu, economist in departamentul de cercetare de la Unicredit. Explicatia cresterii mari despre care vorbesc cercetatorii de la Unicredit pentru fondurile de investitii tine tocmai de baza mica de la care pleaca, explica ea, acelasi lucru intamplandu-se si in cazul politelor de asigurare de tip unit linked.

     

    La finele lui 2005, investitiile in fonduri mutuale reprezentau doar 0,4% din totalul activelor financiare ale romanilor, fata de circa 10% in tarile Noii Europe (regiune ce include Bulgaria, Cehia, Croatia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Romania si Turcia). Pentru 2008, procentul va creste in Romania (in ochii analistilor de la Unicredit) la circa 0,7% din total. Plasamentele mai sofisticate vor „musca“ din economiile in numerar si depozite bancare: ponderea acestora in total va scadea de la aproape 74%, cat este in prezent, la 73% in anul 2008. Economisirea de la banci a avut deja mult de suferit din cauza scaderii puternice a dobanzilor din a doua jumatate a anului trecut.

     

    Astfel ca, daca la inceputul lui 2005, bancile plateau si 11-12% pentru un depozit, la sfarsitul anului procentul coborase si pana la 2-3 procente. Efectele nu au intarziat sa apara, astfel ca ritmul de crestere a economisirii a scazut pana la minime istorice. Romanii au preferat – incurajati si de usurinta cu care poate fi accesat un credit, si de costurile mai mici ale imprumuturilor – sa consume, in detrimentul economisirii.

     

    Astfel ca ritmul anual (februarie 2005-februarie 2006) de crestere a economiilor populatiei a coborat pana la 8%, cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Spre comparatie, intre februarie 2004 si februarie 2005, ritmul de crestere al economisirii fusese de 30%.  La finele lui februarie, depozitele populatiei in lei totalizau 17,3 miliarde de lei (4,98 miliarde de euro), fata de 11,42 miliarde de lei (3,28 miliarde de euro), cat insumau depozitele in valuta.

     

    Incurajati de politica BNR, ce ii scapa ori de cate ori au nevoie de surplusul de bani, o parte din bancheri au ridicat in ultima perioada dobanzile la depozite. Pe piata au aparut din nou si dobanzi ce ajung la 6-7 procente – niveluri real pozitive, cel putin fata de inflatia asteptata la sfarsitul anului. Bancherii pun pe piata produse din ce in ce mai sofisticate – de genul produselor de economisire, in care se pot face depuneri si retrageri succesive fara a fi afectat randamentul final -, dobanzi fixe de 7-8% pe perioade ce merg acum si pana la doi ani.

     

    Spre exemplu, Raiffeisen a lansat o oferta promotionala, valabila pana la finele lui mai, prin care ofera o dobanda fixa de 6% la depozitul pe termen de trei luni, fata de 4,25% in mod obisnuit. La BCR, dobanda pentru certificatele de depozit cu discount pe doi ani a urcat recent la 7,25%, iar la Bancpost si Banca Romaneasca pentru depozitele pe un an dobanda este de 7,5%, procent fix. Majoritatea bancilor remunereaza depozitele cu dobanzi variabile – ce se pot modifica oricand, in functie de (in mod destul de subiectiv) „conditiile pietei“.

     

    Ce tip de investitie este, tragand linie si adunand, cea mai buna? Raspunsul nu poate veni decat facand o analiza a „apetitului la risc“, spun analistii, „pentru ca toate au avantajele si dezavantajele lor“. Pana una alta, arata studiul realizat de Metro Media Transilvania, din cei 20% dintre romani ce reusesc sa economiseasca ceva, aproximativ 20% depun banii la o banca, 20% ii plaseaza in alte forme de economisire si doar 11% aleg sa investeasca.