Cinci nume mari – patru fonduri de investitii si un grup american de telecomunicatii – iau in considerare achizitia Astral Telecom, unul din primii doi operatori romani de cablu. Semn ca piata devine stabila si atractiva si ca strategia agresiva de achizitii a facut din Astral o prada suficient de mare pentru rapitorii straini. In decembrie 1994, circa 300 de angajati ai companiei clujene Astral declansau un adevarat desant asupra Bucurestiului. Au ocupat trei hoteluri si, ulterior, cateva camine timp de un an, si au mers din apartament in apartament pentru a castiga abonati si a trage cablu. Erau inceputurile salbatice ale pietei de televiziune prin cablu din Romania. Dezvoltarea companiilor, in primii ani, s-a facut haotic. Existau sute de retele de cartier si mii de furnizori de astfel de servicii in Romania. Treptat, o parte din aceste companii au inteles ca pentru a rezista trebuie sa fii mare, adica sa ai o masa critica minima de clienti. Si astfel a inceput consolidarea pietei, prin achizitii si fuziuni. Acum, pe piata exista trei mari jucatori. Doi dintre ei, Astral si RCS&RDS, s-au detasat clar in top. Si-au adjudecat, impreuna, 1,5 milioane de abonati din cei 3,7 milioane existenti acum. Iar pentru ca primele locuri atrag intotdeauna atentia, Astral ar putea fi peste cateva luni subiectul uneia din cele mai mari tranzactii de vanzare de pe piata romaneasca. Si asta nu intamplator: la zece ani de la desant, Astral Telecom a ajuns la 230.000 de abonati in Bucuresti si o cota de circa 25% din piata romaneasca. Compania are o cifra de afaceri estimata, in acest an, la 75 de milioane de dolari si asteapta un profit operational substantial, de peste 30 de milioane de dolari. Prin urmare, interesul pentru achizitia companiei vine oarecum firesc. De cealalta parte, pentru a se mentine in varful ierarhiei si a face fata la provocarile telefoniei fixe, compania are nevoie de aport de capital din partea unor actionari cu suflu proaspat. Or, fondul de investitii AIG New Europe Fund, principalul actionar, a investit 20 de milioane de dolari in Astral acum cinci ani. Este timpul deci sa-si recupereze, cu profit, banii. La randul lor, actionarii romani, co-fondatorii companiei, au crescut timp de peste 10 ani o afacere pe care ar putea dori sa o fructifice. Conjunctura favorabila unei tranzactii a adus la masa tratativelor pentru Astral, in ultimele saptamani, mai multe fonduri de investitii mari si un investitor strategic, spun surse apropiate companiei. Este vorba de grupul american UPC, fondurile de investitii americane Hicks, Muse, Tate and Furst (HMTF) si AIG – Emerging Europe Infrastructure Fund (EEIF) si cel polonez Polish Enterprise Fund, spun surse apropiate discutiilor. De asemenea, de Astral s-a aratat interesat si grupul financiar international Credit Suisse First Boston (CSFB), a carui divizie de administrare a fondurilor de investitii – CSFB Private Equity – a investit in doua companii de cablu din Cehia, afirma sursele citate. Cel mai motivat cumparator pare a fi in prezent UPC, care se pregateste sa depuna in curand o oferta ferma, spun aceleasi surse. Iar americanii au, intr-adevar, suficiente motive sa o faca. UPC detine deocamdata doar 10% din piata romaneasca de cablu si, desi a inceput cursa relativ in acelasi timp cu Astral si RCS&RDS, se afla pe locul trei. Iar pentru a se distanta in castigator trebuie sa cumpere una din cele doua companii. In plus, Astral Telecom si RCS&RDS au dezvoltat, in paralel cu serviciile de furnizare de programe TV prin cablu, si servicii de telefonie si internet. UPC Romania nu ofera inca telefonie fixa, iar serviciile de Internet sunt prezente doar in cadrul unui proiect-pilot, la Timisoara. Achizitia Astral Telecom ar propulsa imediat UPC pe aceste piete aflate in plina dezvoltare. Mai ales ca in restul Europei UPC ofera acces triple play – telefonie, date si televiziune pe acelasi suport de cablu. In Europa, UPC are peste 10 milioane de clienti si o prezenta puternica in zona centrala si de est: Polonia, Cehia, Ungaria si Romania. Iar cu sustinerea financiara a United Global Com, grupul-mama american, prezenta poate fi extinsa. Surse din piata de cablu spun de altfel ca UPC este interesata de Astral de circa doi ani, insa nu a facut o oferta din cauza conditiilor dificile de pe piata internationala de telecom. Piata care a inceput, treptat, sa isi revina. Reprezentantii UPC Romania nu au dorit sa comenteze pe marginea informatiilor, precizand doar ca United Global Com este interesata de oportunitatile de consolidare a prezentei sale pe piata europeana a comunicatiilor prin cablu. Daca motivele investitorului strategic sunt clare, de unde interesul investitorilor financiari? De obicei, fondurile de investitii intra intr-o afacere cand aceasta este inca in stadiu incipient sau in dezvoltare, fiind prea mica pentru un investitor strategic. Or, cel putin din punct de vedere al cablului TV, Astral este o afacere matura si are deja un fond de investitii in structura actionariatului. Cheia interesului noilor investitori este tot dezvoltarea serviciilor triple pay (TV, internet, telefonie), pentru care vor fi necesare investitii de zeci de milioane de dolari in urmatorii ani. Iar spre deosebire de AIG New Europe Fund, care poate investi maxim 20 – 25 de milioane de dolari intr-o afacere, fondurile interesate acum de preluare sunt de calibru mult mai mare. Puternicul fond american Hicks, Muse, Tate and Furst (HMTF), de exemplu, are active totale de peste 11 miliarde de dolari, fiind unul din cei mai mari investitori financiari in cablu si telecom din lume. De altfel, HMTF detine controlul ClearChannel, una dintre cele importante companii private de media de peste Ocean. In plus, este actionar majoritar la AMFM, cea mai mare retea americana de radiouri private si actionar la diverse companii de cablu si media din America de Nord si Centrala. HMTF detine deja o investitie in cablu in Europa Centrala si de Est, mai precis in Polonia. HMTF a fost la un moment dat partener in dezvoltarea afacerilor in Polonia cu un alt fond de investitii american, AIG – Emerging Europe Infrastructure Fund. Astfel s-ar putea explica prezenta ambelor fonduri, probabil tot in tandem, si in lupta pentru Astral. Poate parea paradoxal faptul ca un fond de investitii al gigantului financiar AIG vrea sa cumpere participatia in Astral a unui alt fond AIG. Cele doua entitati (EEIF si New Europe Fund) au insa profile de investitii si companii de administrare diferite. Grupul polonez Enterprise Investors este unul din cei mai activi administratori de fonduri din Europa Centrala si de Est, acordand o atentie speciala telecomunicatiilor. Prin seria de fonduri Polish Enterprise Fund, grupul a investit in Orange Romania si Slovacia si a dezvoltat o companie de cablu in Polonia, pe care ulterior a vandut-o unui investitor strategic. Nici managerii Enterprise Investors nu au fost mai darnici in detalii vizavi de interesul pentru Astral. Deocamdata nu pot spune nici da nici nu, a declarat Lucian Perl, reprezentantul companiei in Romania. Si CSFB Private Equity, cu active in administrare de peste 25 de miliarde de dolari, a investit in Europa Centrala si de Est, in doua companii de cablu din Cehia. Ce vor cumpara insa investitorii? Sursele din piata spun ca, in prima faza, la vanzare va iesi un pachet de 49% din actiunile Astral Telecom, cu posibilitatea de preluare ulterioara a intregii companii. Vanzatorii din prima faza vor fi, afirma aceleasi surse, AIG New Europe Fund si doi dintre cofondatorii Astral, Horia Ciorcila si Dorel Goia. Ciorcila este unul din cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Cluj, fiind in acelasi timp cofondator si presedinte al Bancii Transilvania. In cadrul tranzactiilor, Astral ar putea fi evaluata la de sapte – opt ori profitul operational, adica 210 – 240 de milioane de dolari. Astfel, AIG New Europe Fund isi va putea vinde pachetul cu circa 55 de milioane de dolari, mai mult decat dublul investitiei din 1999. Doina Popescu, reprezentantul AIG New Europe Fund in Romania, si Horia Ciorcila nu au dorit sa comenteze pe marginea informatiilor privind tranzactia. In ciuda faptului ca ar putea fi inghitita curand de un peste mai mare, Astral continua sa inghita la randul ei pestii mai mici. Compania se afla in prezent in negocieri avansate pentru a cumpara ultimul operator roman de cablu de talie relativ medie – Cable Vision of Romania, cu o pozitie buna in Bucuresti. O dovada ca piata a ajuns suficient de matura pentru ca un oras sa fie cucerit doar cu o echipa de consultanti, avocati si auditori, care nu ocupa mai mult de cateva camere in hotel.
Category: Actualitate
Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.
-
A venit randul Pestelui mare
-
Tranzactii pe cablu
In Romania, piata de cablu TV s-a consolidat dupa un lung proces de fuziuni si achizitii. Numai Astral a cumparat in total 20 de companii de cablu si 10 de internet pentru a ajunge la pozitia actuala. Iata principalele tranzactii ale ultimilor ani:
2000 ASTRAL CUMPARA KAPPA
Valoarea tranzactiei: 8 milioane $
2002 RCS&RDS PREIA TOTALNET
Valoarea tranzactiei: 1 milion $
2003 RCS&RDS CUMPARA TERRASAT
Valoarea tranzactiei: NA (estimari: 10 milioane $)
2004 ASTRAL SI RCS&RDS PREIAU FX COMMUNICATIONS
Valoarea tranzactiei: 9,9 milioane de dolari
2004 ASTRAL INTRA IN NEGOCIERI PENTRU CABLE VISION OF ROMANIA -
FINANTE: In meciul de miercuri, jucatorii – deprinsi pana acum cu calmul unei piete arbitrate autoritar de BNR – au simtit din plin adrenalina speculatiilor
Daca s-ar scrie o istorie a cursului leului, 3 noiembrie 2004 ar fi prima zi de libertate adevarata. Intrebarea zilei, pentru dealerii bancari, a fost: Oare chiar ne lasa BNR sa facem ce vrem?. Desi nu stiu cu certitudine raspunsul la intrebare, bancherii au speculat fiecare secunda din acea zi.
Cel care ar fi avut sansa sa se afle in dimineata de 3 noiembrie in trezoreria unei banci ar fi inteles repede ca e martor norocos la meciul anului pe piata valutara. Jucatorii isi suflecasera manecile si stateau in spatele monitoarelor, cu ochii atintiti la mingea de ping-pong. Chiar avea BNR sa se tina de promisiunea facuta cu o seara inainte de a nu mai interveni, asa cum a facut 15 ani, pe piata valutara?
Dealerii erau neincrezatori. Ani de-a randul, BNR a avut ultimul cuvant pe piata valutara. Regulile jocului erau bine cunoscute, iar singurele miscari pe care bancile le puteau face erau cele la ordinele clientilor. Miercurea trecuta totul parea sa se schimbe. Dealerii calculau deja: daca BNR nu intervenea, asa cum anuntase, si ei speculau bine momentul, castigul zilei putea ajunge la sute de mii de euro. Daca insa banca centrala intervenea si i-ar fi prins pe picior gresit, sutele de mii de euro ar fi fost trecute la pierderi.
Miercuri dimineata, ati fi putut auzi strigatele sefilor de dealing: Astazi shortam euro si dolar!. Termenul e incetatenit si desemneaza vanzarea de euro si dolari, pentru a cumpara, ulterior, la un pret mai mic. La doar cateva minute de la inceperea tranzactiilor pe piata valutara, mai toate bancile fierbeau. Piata este foarte nervoasa. Tuturor le ard degetele, si daca BNR se va tine de cuvant, cred ca azi o sa vedem ce nu s-a intamplat de mult pe la noi, au fost primele cuvinte ale unui dealer de la o banca din Bucuresti. Incordarea se simtea in aer: stransi ciorchine in fata catorva monitoare, toti cei aflati in trezorerie asteptau declansarea bataliei.
Si batalia a inceput. S-au pus mai intai cateva pariuri pe sume mici, prin care diversele banci testau, parca, reactia arbitrului din umbra. BNR n-a facut nici o miscare. Pofta bancilor de joc liber s-a manifestat atunci fara oprelisti, pentru prima data in ultimii ani.
Pe unul dintre monitoare era infatisat cutremurul. Cursul leului si al principalelor valute semana mai mult cu o seismograma decat cu graficul unei zile obisnuite de tranzactionare. Fluctuatiile, dese si inegale de data aceasta, reflectau dorinta tuturor de a specula cat mai mult si cat mai repede pe o piata de pe care arbitrul se retrasese. Timpul a trecut, nimeni n-a fluierat, iar jucatorii s-au incins, fiind decisi sa castige cat mai multe puncte chiar atunci, cat aveau ocazia.
Pentru multe banci, jocurile nu s-au facut doar cu banii de acasa. Marii actori in astfel de pariuri riscante sunt filiale ale unor mari banci din strainatate. Nici un bancher adevarat nu putea ramane indiferent la ce se intampla in Romania, oricat de indepartata ar fi fost. Telefoanele au inceput sa sune, conversatiile au inceput sa se poarte in limbi straine, sumele aruncate in ringul de speculatie au inceput sa creasca. Miercuri, volumul tranzactiilor a fost de peste 700 de milioane de euro, din care interbancar 500 de milioane de euro.
In meciul de miercuri, jucatorii – deprinsi pana acum cu calmul unei piete arbitrate autoritar de BNR – au simtit din plin adrenalina speculatiilor. La sfarsitul zilei si-au numarat, cu totii, succesele si esecurile. Unii, cei care s-au miscat rapid si au anticipat corect reactiile celorlalti, au castigat in cateva ore mai mult decat in luni intregi. Noi am terminat foarte bine, am castigat ceva, spunea dealerul unei banci. Daca lucrurile continua in acest fel, si jocurile vor continua sa fie conduse din interiorul bancilor, vom mai asista la multe zile precum cea de azi. Cred ca, cel putin in urmatoarea perioada, o sa fie speculatie pe paine.
Bilantul zilei a fost dramatic pentru valute. Dolarul si euro, cei mai de incredere prieteni ai romanului, au iesit puternic faultati din batalia cu leul: dolarul a scazut, intr-o singura zi, cu aproape 850 de unitati, coborand la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, iar moneda europeana a pierdut 661 de unitati, ajungand la acelasi nivel ca acum mai bine de un an. Dar de ce a decis banca centrala sa intervina mai rar si mai discret pe piata valutara? BNR a decis sa-si schimbe prioritatile – iar controlul cursului de schimb valutar nu mai este printre ele.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, crede ca piata ar fi trebuit sa anticipeze aceasta masura. Interventiile sale, dar si alte materiale ale bancii centrale au aratat inca din primavara acestui an, cu suficienta claritate, ca ne indreptam spre un curs flotant mai putin controlat, a declarat el pentru Mediafax.
Pana acum, anuntarea limitelor in care ii era permis sa evolueze leului romanesc, a marjei prognozate de apreciere reala a leului, facea, practic, ca regulile jocului sa fie foarte bine cunoscute de toti jucatorii din piata. Ori de cate ori leul se aprecia sau se deprecia prea mult, punand in pericol tintele prestabilite, banca centrala intervenea si cumpara sau vindea, dupa caz, valuta. Echilibrul, chiar daca nu perfect, era bine stiut de toata lumea si nu lasa loc nici de speculatii prea mari, dar nici de castiguri prea insemnate.
Anuntul BNR a venit pentru banci ca un suflu de aer proaspat. Libertatea lasata de banca centrala pe piata valutara s-a transformat, dupa doar o zi de la anunt, in evolutii spectaculoase ale principalelor valute.
Euforia de miercurea trecuta s-a mai temperat: in zilele urmatoare, piata s-a linistit, iar cursurile principalelor valute au inceput sa urce catre valori mai bine cunoscute lor. Bancile, odata trecute de prima zi in care au profitat la maxim de o libertate asteptata mult timp, au reinceput sa actioneze mai mult in functie de ordinele clientilor si mai putin speculativ. Lucrurile revin, incet-incet, pe un fagas mai putin agitat.
Ne mai putem permite insa sa facem previziuni ferme asupra cursului leului? Raspunsul e negativ. Totusi, majoritatea analistilor apreciaza ca, pe termen mai lung, e putin probabil ca leul sa mai creasca accentuat. Inceputul anului viitor pare a fi momentul cel mai plauzibil pentru o inversare a tendintei si o revenire in forta a valutelor. Cel putin asa cred analistii.
-
Cenusareasa asteapta condurul
Privita mult timp drept Cenusareasa pietei imobiliare autohtone, piata spatiilor industriale va deveni principalul punct de atractie pana in 2007. Iar daca scenariul polonez va fi pus in scena si in Romania, in anul aderarii investitorii nu vor putea construi atat de repede pe cat vor cere chiriasii.
In urma cu 20 de ani, kilometrul 36 de pe autostrada Bucuresti-Pitesti era cunoscut drept unul dintre locurile cele mai cautate de bucuresteni pentru o iesire de duminica. Restaurantul, ca si padurea din apropiere, era unul din putinele locuri de relaxare din apropierea Bucurestiului accesibile publicului larg.
In viitor insa, restaurantul ar putea fi inconjurat de centre logistice de mari suprafete, iar padurea ar putea face cu greu fata gazelor de esapament emanate de sutele de camioane aflate in imprejurimi.
Ce ar putea determina o asemenea dezvoltare? Analistii estimeaza ca piata spatiilor industriale, adica a spatiilor de depozitare si productie, va cunoaste o crestere puternica incepand de anul viitor. Aceasta evolutie va fi provocata de intrarea pe piata a unui numar din ce in ce mai mare de firme straine, mai ales dupa preconizata aderare la UE.
Piata spatiilor industriale are un potential de crestere imens, putand depasi, dupa 2007, celelalte segmente ale pietei imobiliare, este de parere Gabriel Chimisliu, din cadrul companiei imobiliare Colliers International. Adica s-ar putea construi mai multe depozite sau hale de productie decat case, apartamente sau birouri. Care este probabilitatea ca aceste previziuni sa se adevereasca? Daca tinem seama de experienta fostilor nostri colegi de bloc comunist, polonezii, e posibil ca specialistul Colliers sa aiba dreptate. Dupa aderare, Polonia a devenit un nod logistic, ceea ce s-a tradus printr-o rata mare de ocupare a spatiilor industriale. Practic, investitorii nu pot construi suficient de repede pentru a tine pasul cu cererea foarte mare, explica Craig Smith, publisher al Poland Monthly si al revistei trimestriale specializate in real-estate Central and Eastern European Investment Guide. Smith apreciaza ca si Romania ar putea urma exemplul polonez. De altfel, Romania este deja un centru de distributie pentru Europa de Sud si Sud-Est al mai multor companii. Gigantii din industria bunurilor de larg consum Procter & Gamble si Unilever, precum si retailerul german Metro sunt doar cateva exemple.
Chiar presedintele Procter & Gamble, Alan G. Lafley, prezent recent la Bucuresti, a apreciat ca Romania are toate atributele pentru a deveni locatia centrala a investitorilor pentru toata regiunea Balcanilor.
Ce importanta va avea insa constructia depozitelor si halelor de productie? Simplu: oferta si cererea de spatii industriale sunt un barometru al economiei nationale. Cresterea economiei determina si o nevoie mai mare de suprafete de depozitare.
Potrivit estimarilor firmei imobiliare Eurisko, stocul de spatii industriale, ocupate sau neocupate, se ridica la putin peste un milion de metri patrati in Bucuresti in acest an. Pare mult, dar nu e: totalul suprafetelor de clasa A, adica spatii noi, cu dotari moderne si amenajari de calitate, reprezinta doar 15%, adica 150.000 mp, apreciaza analistii Colliers. Restul sunt, in mare parte, hale eliberate de fostele fabrici de stat, supradimensionate. O parte dintre acestea au fost renovate si imbunatatite, dar reprezinta inca locuri in care putine companii cu standarde vestice ar pune piciorul. Astfel de companii vor avea de asteptat, deoarece in cazul spatiilor de clasa A rata de ocupare este de 98%, adica mai sunt liberi doar vreo 3.000 mp.
In momentul de fata, oferta de spatii industriale este aproape inexistenta, iar piata este in stagnare. Situatia se va schimba insa incepand din a doua jumatate a anului viitor, cand pe piata va creste considerabil oferta, spune Gabriel Chimisliu. Pe ce se bazeaza estimarea reprezentantului Colliers? Am participat la asamblarea unor terenuri destul de mari in jurul Bucurestiului, destinate constructiei unor centre logistice, spune el.
Ca urmare, pana la sfarsitul lui 2005, vor fi macar 100.000 mp nou construiti de spatii clasa A. Cumulat cu cei 45.000 mp livrati pana la sfarsitul acestui an, oferta de spatii industriale se va dubla. La un pret de 250-350 euro/mp construit (fara a include costul terenului), investitiile realizate pentru constructia de noi spatii industriale in anii 2004-2005 se vor ridica la 40-50 mil. euro.
Multe companii straine isi vor dezvolta in Romania activitati de productie si depozitare, determinand suplimentarea suprafetei de spatii industriale, este de parere si Constantin Banu, din cadrul Eurisko.
Ce spun insa cei care activeaza pe aceasta piata?
La sfarsitul acestui an vom inaugura cel de-al doilea depozit din Brasov, iar la mijlocul anului 2005 vor fi functionale inca doua depozite (in Bucuresti si Sibiu), spune Sandra Ecobescu, customer service manager la firma de logistica Karl Heinz Dietrich Romania. In prezent, KHD Romania detine in Bucuresti 4 depozite, cu o suprafata totala de 20.000 mp, un depozit de 5.000 mp in Brasov si birouri la Sibiu, Bacau si Arad.
Pe de alta parte, compania belgiana Liebrecht & wooD va demara in curand lucrarile la parcul logistic Bucharest Logistic Center, amplasat in nord-vestul Bucurestiului. Vom incepe cu o unitate de 13.000 mp (din totalul de 80.000), spune Johan Rogiers, director general al Liebrecht & wooD Romania. Constructia va fi finalizata in trei ani, insa aceasta perioada va depinde de capacitatea de absorbtie a pietei, estimeaza el. Iar investitorii prevazatori nu vor astepta data de 1 ianuarie 2007 pentru a incepe o dezvoltare in sectorul industrial.
In Polonia, investitiile au fost mari inainte de aderare. Multi au cumparat proprietati chiar cu cateva zile inainte de 1 mai (data oficiala a aderarii la UE), sustine Craig Smith.
Daca se va respecta scenariul polonez si in Romania, inca nu se poate afirma cu tarie. Desi perspective bune exista, analistii autohtoni sunt inca circumspecti in estimari. Deocamdata, clientii restaurantului amplasat la 36 km de Bucuresti pot respira linistiti aer curat.
-
ZONELE FIERBINTI
BUCURESTI – Cele mai cautate locatii pentru constructia de spatii industriale sunt zona de vest, in zona autostrazii Bucuresti-Pitesti, analistii estimand ca noile constructii ar putea fi desfasurate pe kilometri intregi, de-o parte si de alta a autostrazii. O alta zona de mare interes este sectorul de nord-vest, in zona Chitila. Potential ridicat este si in partea de sud-est, datorita apropierii de autostrada Bucuresti-Constanta.
ZONA DE VEST – Pentru spatii de productie este solicitata mai ales zona de vest a tarii, atat marile orase (Timisoara, Oradea, Arad, Cluj-Napoca), cat si orasele mai mici, precum Caransebes, Ineu, Chisineu-Cris. Avantajele vestului: apropierea de Europa Occidentala – unde este exportata cea mai mare parte a productiei -, raportul foarte bun intre calitatea fortei de munca si costul acesteia, dar si prezenta unor importante centre universitare.
PLOIESTI – Orasul beneficiaza de pe urma apropierii de Bucuresti, dar si de zona puternic industrializata.
-
Unde a gresit John Kerry?
Democratii isi inventariaza, stupefiati, infrangerile. Au pierdut pe linie, intr-o singura zi, bataliile pentru Casa Alba, Senat si Camera Reprezentantilor. In ultimele zece alegeri prezidentiale, au fost infranti de sapte ori. Au, acum, cel mai mic regiment in Camera Reprezentantilor din 1948 incoace si cel mai mic numar de senatori de dupa 1930. Ce se intampla cu partidul presedintelui Roosevelt si al presedintelui Kennedy?
Ziua de 2 noiembrie a inceput minunat. Se anunta un record de participare la vot, iar asta e de obicei o veste buna pentru democrati. John Kerry, senatorul de Massachusetts, reusise sa faca o figura buna in dezbaterile cu George W. Bush, care pierduse la alegerile din 2000 votul popular, desi castigase, in defavoarea lui Al Gore, votul electorilor. Pentru prima data, democratii aveau tot ce le trebuia: unitate, bani, organizare si un adversar republican suficient de slab pentru a castiga Casa Alba si pentru a-si mentine, cel putin, numarul de locuri atat in Senat cat si in Camera Reprezentantilor.
Dar s-a intamplat ca dezastrul din 2004 sa fie chiar mai mare, pentru democrati, decat cel din 2000. Nu le-a mai ramas nici macar satisfactia unei infrangeri controversate. Dupa patru ani la Casa Alba, doua razboaie si un deficit bugetar de proportii istorice, George W. Bush nu numai ca a castigat votul electorilor mai clar ca in 2000, dar a obtinut si cu 3,5 milioane mai multe voturi decat contracandidatul sau.
Senatorul Tom Daschle, liderul democratilor, a pierdut si el alegerile care au avut loc tot la 2 noiembrie pentru o treime din locurile din Senat. E pentru prima data in ultimii 50 de ani cand un lider de partid e eliminat din Congres. In urma votului, Washingtonul pierde unul dintre cele mai familiare figuri ale ultimului deceniu. Tom Daschle, in varsta de 56 de ani, a condus Partidul Democrat vreme de 10 ani, cu 2 ani mai mult ca Lyndon B. Johnson. Critic fervent al Casei Albe, Daschle – a carui cariera politica de 26 de ani s-a incheiat martea trecuta – s-a numarat, alaturi de Kerry, printre potentialii oponenti ai presedintelui Bush la alegerile de anul acesta.
Unii democrati isi spun ca n-a fost, totusi, chiar atat de rau: Kerry mai avea nevoie doar de 136.000 de voturi pentru a castiga in Ohio, statul care l-ar fi putut trimite la Casa Alba. Si a obtinut, la urma urmei, 55,9 milioane de voturi – mai mult decat au obtinut vreodata si republicanul Ronald Reagan, si democratul Bill Clinton, ambii cu cate doua mandate. Dar John Kerry n-a pierdut nici din cauza Irakului, nici a economiei si nici a terorismului. Un incredibil procent de 22% dintre votanti au citat pe primul loc in decizia de vot pozitia celor doi candidati fata de valorile morale, in comparatie cu 20%, care au citat economia, respectiv 15% care au nominalizat razboiul din Irak.
Candidatul democrat s-a situat, iata, intr-o tabara gresita intr-un razboi cultural pe care nimeni nu l-ar fi banuit. A militat pentru dreptul femeii la avort, s-a pronuntat pentru legalizarea casatoriilor intre homosexuali si pentru finantarea, din bugetul federal, a cercetarilor pe celule stem, extrase din embrioni umani. Formidabila mobilizare a electoratului conservator, profund religios, a facut de data aceasta diferenta. Dintre cei care au citat ca argument decisiv pentru vot valorile morale, patru cincimi au votat cu Bush; la fel au facut 56% dintre catolici, desi John Kerry e primul catolic nominalizat pentru Casa Alba de la John F. Kennedy incoace. Tot cu Bush a votat, de altfel, intregul sud: dintre cele 11 state ale vechii confederatii – care aduc, in total, 153 de voturi ale electorilor – democratii nu au castigat nici unul. Cum poti castiga cele 270 de voturi ale electorilor de care ai nevoie pentru a ajunge la Casa Alba, se intreaba acum democratii, cand pierzi in fata adversarilor nu un stat-doua, ci o intreaga regiune?
Multe au fost intrebarile pe care democratii si le-au pus miercuri, 3 noiembrie, cand devenise clar ca n-a mai ramas nimic de asteptat sau de contestat. Vor urma, fara indoiala, dezbateri interne pe marginea multor subiecte, de la ideologie la tacticile pe teren sau la calitatile pe care trebuie sa le aiba un candidat pentru a castiga. Pentru ca esecurile democratilor au fost, in mare parte, de tactica – republicanii au stiut mai bine sa foloseasca cu succes infrastructura organizatiilor religioase pentru a-si mobiliza electoratul.
Miercurea trecuta, Partidul Democrat parea sa-l caute pe Dumnezeu sau macar sa gaseasca o cale de a putea vorbi despre el. Isi propunea sa petreaca mai putin timp la Hollywood si mai mult in biserici. Trebuie sa reconstruim partidul din tarana. Pentru asta va fi nevoie sa curga sange, sa ne regandim si substanta, si stilul, spune Douglas Sosnik, fost consilier al presedintelui Bill Clinton.
Cu cine va defila partidul in 2008? Infrangerea lui John Kerry si a senatorului Tom Daschle a propulsat-o pe Hillary Clinton, in prezent senator de New York, in topul celor mai influenti oficiali alesi ai Partidului Democrat. Ea ramane – spun strategii partidului – drept singurul candidat plauzibil, in acest moment, pentru o nominalizare. Dar, desi e intr-o pozitie de exceptie pentru alegerile din 2008, Hillary Clinton are doua mari probleme. Prima ar fi ca e o figura care polarizeaza, nu unifica. Cei care au antipatizat-o ca Prima Doamna o vor antipatiza si daca va candida pentru Casa Alba. A doua problema e ca in 2006, Hillary va cere din nou votul newyorkezilor, pe care va trebui sa-i convinga ca nu va parasi Senatul inainte de a-si incheia mandatul, nici macar pentru Casa Alba. Si, in plus, o nordista cu vederi liberale ar fi cu totul nepotrivita pentru cucerirea unui sud conservator, monopolizat in ultimii ani de republicani.
Analistii spun ca pentru a se reinventa, Partidul Democrat trebuie sa iasa din Washington si sa-si caute o noua generatie de lideri. Sa-si valorifice mai mult guvernatorii, de exemplu.
Cu John Kerry, democratii au castigat, totusi, 55,9 milioane de votanti. Cateva sute, poate mii, l-au asteptat la 3 noiembrie la Boston, in sala Faneuil, dupa ce devenise clar ca batalia fusese definitiv pierduta. Erau coplesiti de tristete, epuizati de maratonul campaniei, dezamagiti, convinsi, totusi, ca optasera corect. In lunile trecute, in lungile si electrizantele mitinguri electorale, Kerry obisnuia sa povesteasca oamenilor despre un american care-i trimisese un biletel pe care statea scris: Domnule senator, va tinem noi spatele!. O promisiune pe care orice soldat stie s-o pretuiasca. Ideea era ca, atunci cand va ajunge la Casa Alba, Kerry avea sa le spuna si el americanilor: Acum va tin eu spatele!.
In seara in care a intrat, invins, in Faneuil Hall, John Kerry si-a privit alegatorii. Unii inca mai strigau slogane anti-Bush, refuzand sa accepte infrangerea. Altii plangeau. Un barbat tinea o pancarta cu Kerry, 2008. Altul scrisese, simplu, Thank you, John Kerry. Si inainte ca senatorul sa poata rosti vreun cuvant, din multime s-a ridicat o voce: Noi inca va mai tinem spatele!. Kerry a tacut, a inghitit si s-a luptat sa-si opreasca lacrimile. Exista, inca, 55,9 de milioane de americani care tin spatele democratilor. E un bun inceput.
-
Cum supravietuieste un politician invins?
PRECEDENTUL 2000: Acum patru ani, desi a castigat votul popular cu 500.000 de voturi, democratul Al Gore a pierdut Casa Alba. Verdictul a fost dat dupa 36 de zile de asteptare agonizanta, in care voturile din Florida au fost renumarate de mai multe ori.
LA CATEDRA: Al Gore a disparut, din 2000, din viata publica. S-a intors acasa, in Tennessee, unde preda stiinte politice.
VIITORUL LUI KERRY: Se va retrage si John Kerry? Probabil ca nu, spun psihologii. Pentru politicieni, infrangerea e o chestiune care tine de profesie, spune un psiholog specializat in politica, Helen Haste – politicienii se expun permanent victoriei sau infrangerii. Cazul lui Al Gore e special si tine, in principal, de dramatismul alegerilor din 2000.
-
VERDICTUL AMERICII
120 DE MILIOANE: La alegerile din 2 noiembrie au votat circa 60% dintre americani – cea mai mare rata de participare din 1968 incoace. In 2000 au votat doar 106 milioane de americani.
286: Numarul de voturi cu electori obtinute de George W. Bush, din totalul de 538. Pentru a castiga alegerile, un candidat are nevoie de minim 270 de voturi.
55,9 MILIOANE: Numarul voturilor obtinute de candidatul democrat John Kerry, reprezentand 48% din totalul voturilor populare. Presedintele George W. Bush a obtinut 59,4 milioane de voturi, adica 51% din total.
71,1%: Cel mai bun scor al lui George W. Bush, in Utah.
89,5%: Cel mai bun scor obtinut de John Kerry, in capitala Washington D.C.
-
LIDERI: Estimarile averii lui Arafat variaza de la 200 de milioane de dolari la mai multe miliarde
Soarta averii lui Yasser Arafat e o problema cel putin la fel de spinoasa ca si succesiunea la varful Autoritatii Palestiniene.
Foarte repede, succesiunea la putere in Autoritatea Palestiniana a devenit un subiect mai interesant decat starea sanatatii lui Yasser Arafat, spitalizat in Franta cu un diagnostic incert. Ziarele i-au prezentat pe larg pe principalii candidati la succesiunea lui Arafat, insistand asupra raporturilor politice in care se gasesc acestia cu Israelul si cu puterile occidentale.
Mai putin a fost vorba in discutiile respective despre cine ar urma sa-si imparta averea lui Arafat, desi preluarea controlului acesteia e o problema cel putin la fel de importanta. Presa israeliana vorbeste deja despre o lupta crancena pentru o avere estimata intre 4,2 si 6,5 miliarde de dolari si citeaza surse palestiniene care spun ca Arafat ar fi lasat un testament in virtutea caruia averea ar urma sa fie administrata de familia sotiei sale, Suha. Unii din apropiatii lui Arafat, printre care si fostul premier Mahmud Abbas, cred ca averea apartine poporului palestinian si ar trebui sa fie transferata Autoritatii Palestiniene (AP).
Controversa a inceput acum doua saptamani, cand Suha Arafat i-a cerut consilierului economic al liderului de la Ramallah, Muhammad Rashid, sa-i pregateasca o lista a activelor sotului ei. Rashid ar fi refuzat, afirmand ca va inmana o astfel de lista numai AP. Un asemenea document va fi insa foarte greu de intocmit, dat fiind ca e dificil de facut o distinctie intre averea personala a liderului si numeroasele conturi bancare deschise in numele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei sau ale organizatiei Al-Fatah, dar controlate exclusiv de Arafat. Pe de alta parte, e greu de distins intre proprietatile lui Arafat si investitiile facute de Rashid si alti aghiotanti ai sefului intr-o serie de companii din teritoriile palestiniene – o fabrica de Coca-Cola din Ramallah, monopolurile nationale ale cimentului, tigarilor, lactatelor si conservelor sau cazinoul din Ierihon.
Potrivit unui consultant de investitii elvetian pe nume Jean-Claude Robard, citat de postul Al-Jazeera, Arafat a deschis primul sau cont bancar secret in 1965, cu 50.000 de dolari primiti de la emirul Kuweitului. Intre timp, seful palestinian si-a extins afacerile: a cumparat participatii de actiuni la hoteluri si companii de turism din Spania, Italia, Franta si Elvetia, la firme de telecomunicatii din Egipt, Tunisia si Algeria, a facut afaceri cu politicieni si oameni de afaceri evrei si arabi.
In 2002, seful serviciilor speciale ale armatei israeliene, gen. mr. Aharon Zeevi, declara in fata unei comisii parlamentare ca liderul palestinian controleaza personal active in valoare de 1,3 miliarde de dolari. Anul trecut, in schimb, revista Forbes aprecia ca Arafat are o avere personala de 400 de milioane de dolari, iar anul acesta de numai 200.
Scaderea treptata a sumei se explica prin programul de reforma financiara initiat de Salam Fayad, ministrul de finante impus in 2002 de puterile occidentale. Ca sa intelegem cum s-a ajuns insa la o asemenea reforma, e cazul sa ne intoarcem un pic in timp. Dupa Acordurile de la Oslo din 1993 si 1995, care au creat premisele autonomiei pentru Gaza si Cisiordania, SUA si Uniunea Europeana au inceput sa pompeze masiv asistenta financiara pentru regimul lui Arafat, cu intentia de a incuraja dezvoltarea unei economii autonome palestiniene. Intr-adevar, in anii urmatori, economia din teritorii s-a pus pe picioare, iar companii din lumea araba, dar si firme occidentale, mai ales din domeniul utilitatilor, au investit in zona. N-a durat mult: atacurile teroristilor sustinuti de Arafat au continuat, represaliile din partea statului evreu nu s-au lasat asteptate, ocupatia israeliana s-a perpetuat, iar palestinienii au reinceput sa lupte pentru autonomie.
Ca intotdeauna, partile s-au acuzat reciproc de continuarea violentelor, numai ca de data aceasta a intrat in joc si factorul economic: palestinienii au dat vina pe ocupatia israeliana pentru distrugerea economiei, in timp ce statul evreu a dat vina pe Arafat si pe apropiatii lui, care au furat din banii dati de SUA si de UE in loc sa-i foloseasca pentru ajutorarea propriului popor. Israelul a incercat sa convinga comunitatea internationala sa sisteze ajutoarele financiare catre Arafat, aducand ca argumente diverse investigatii, venite mai ales pe filiera propriilor servicii secrete, despre modul fraudulos in care liderul palestinian a folosit banii din ajutoarele externe.
Presa occidentala a preluat astfel rapoarte despre conturi bancare secrete, despre trafic cu droguri, cu arme, din comisioane pretinse partenerilor de afaceri (inclusiv unora israelieni) sau din taxe de protectie cerute unor companii sau state pentru a nu recurge la activitati teroriste impotriva lor. Nici o ilegalitate n-a ramas neinvocata in cazul lui Arafat – nici macar obtinerea de fonduri din vanzarea de marfuri contrafacute: CD-uri, imbracaminte, cosmetice si chiar bani falsi.
De ce Arafat a continuat sa primeasca insa bani din strainatate? Criticii sprijinului international fata de Arafat sustin ca oricum e vorba de sume prea mari; New York Times scria acum cateva luni ca anul trecut, donatiile din strainatate au ajuns la un miliard de dolari – 310 dolari pe cap de locuitor, adica mai mult decat a primit orice tara de la al doilea razboi mondial incoace. Dar vorbim de o zona devastata de razboi, parasita de investitori si, mai mult, deposedata de propriile venituri. Conform Protocolului de pace de la Paris, din 1994 (pandantul economic al Acordurilor de la Oslo), statul israelian are obligatia de a varsa AP taxele incasate pe majoritatea activitatilor economice din teritoriile ocupate. In ultimii ani insa, Tel Avivul a decis sa blocheze fondurile respective, ca urmare a reluarii violentelor din zona, astfel ca ajutoarele externe au ajuns aproape singura sursa de finantare in teritorii.
Nu logica umanitara, ci logica politica este insa cea care a decis continuarea sprijinului pentru Arafat. Majoritatea tarilor europene au ramas la ideea ca fara Arafat procesul de pace in zona este imposibil, asa incat l-au sustinut in continuare, ani la rand. Atitudinea presedintelui Frantei, Jacques Chirac, care luna trecuta a trimis un avion special pentru liderul palestinian, pentru ca acesta sa se poata interna la Paris, nu a mirat pe nimeni. Sa nu uitam ca tot la Paris traieste sotia lui Arafat, impreuna cu fetita lor, cu o alocatie lunara de 100.000 de dolari din bugetul AP.
In februarie anul acesta au aparut informatii ca Oficiul Anti-Frauda al UE (OLAF) studiaza o serie de documente din care reiese ca Arafat si Autoritatea Palestiniana (AP) au deturnat zeci de milioane de dolari din fonduri UE catre organizatii implicate in atacuri teroriste, intre care Brigazile Martirilor Al-Aqsa. O evaluare preliminara a acestor informatii, publicata de OLAF in august, spune insa ca pana la ora actuala nu exista dovezi ca fonduri provenite din asistenta bugetara directa a UE catre AP ar fi fost folosite pentru a finanta activitati ilegale, inclusiv teroriste.
SUA, in schimb, nu numai ca au acceptat cu mare greutate sa finanteze Autoritatea Palestiniana (un studiu din 2002 al Bancii Mondiale afirma ca din 1994, ajutorul financiar extern oferit AP a totalizat 4,5 miliarde de dolari, din care 1,1 miliarde, cel mai mult, au venit din SUA), dar si-au conditionat de la inceput sprijinul de incetarea atentatelor puse la cale de militantii Fatah (cea mai importanta organizatie revolutionara infiintata de Arafat, in anii 50) sau de alte organizatii sustinute de liderul palestinian. Mai ales dupa septembrie 2001, presedintele George W. Bush a declarat deschis ca nu-l considera pe Arafat un partener viabil de discutie pe tema Orientului Mijlociu.
SUA si-au impus vointa inclusiv cu ocazia celui mai recent proiect de pace pentru zona – faimoasa Foaie de parcurs, conceputa de marile puteri mediatoare (SUA, ONU, UE si Rusia) ca un plan in etape catre crearea unui stat palestinian independent pana in 2005. Planul porneste de la premisa ca autoritatea lui Arafat, inclusiv cea economica, trebuie sa fie dislocata. In traducere diplomatica, aceasta inseamna ca eradicarea coruptiei din administratia palestiniana nu e posibila decat prin descentralizare: trebuie introdus un prim-ministru si numit un guvern de specialisti, care sa faca ordine in finantele si in birocratia din teritorii.
Sarcina n-a fost deloc usoara, avand in vedere reputatia legendara a sefului palestinian de a controla pana la ultimul ban cheltuielile si incasarile AP. Occidentul a parut insa ca si-a gasit omul potrivit. Apreciat in mediile economice occidentale, ministrul de finante Salam Fayad apartine diasporei palestiniene:
si-a facut studiile de economie la Universitatea din Texas, apoi a lucrat ca functionar in FMI – din 1995, reprezentant al acestei institutii pentru Autoritatea Palestiniana. Fayad a inceput curatenia in finantele AP: a infiintat un holding, Fondul Palestinian de Investitii, aflat sub controlul sau direct si conceput sa administreze toate fondurile si activele AP, inclusiv cele din strainatate. Cu alte cuvinte, a limitat autoritatea lui Arafat in a imparti dupa plac banii de la buget. A supus auditorilor internationali toate investitiile AP si a publicat pe Internet rezultatele auditurilor.
Imediat, ministrul a fost ridicat in slavi de presa occidentala, care a vazut in el un reformator, un ghimpe in coasta sefului sau. Lucrurile sunt insa nuantate: demersurile lui de a aduce transparenta in afacerile AP au fost niste concesii menite sa atraga simpatia Occidentului si sa determine astfel o schimbare de atitudine a Israelului. La cererea lui Fayad, autoritatile israeliene au fost nevoite sa verse palestinienilor, anul trecut, taxele incasate incepand din 2000 pe tranzactiile comerciale incheiate in teritoriile ocupate – cam 400 de milioane de dolari.
Jocul n-a mers insa prea mult: Israelul a realizat ca elegantul ex-functionar al FMI slujeste de fapt cauza palestiniana chiar mai bine decat amenintatorul militant Arafat si ca acesta e secretul ramanerii in functie (si in viata) a unui ministru de finante care doar in aparenta submineaza prin tot ce face autoritatea sefului sau. Lunile trecute, Israelul a blocat din nou banii din taxe, sub pretextul ca astfel obtine fonduri pentru despagubirea familiilor evreiesti care au dat in judecata AP pentru moartea rudelor ucise de atacuri teroriste. Aceasta a provocat o criza financiara acuta in teritorii, din cauza incapacitatii AP de a plati salariile si pensiile in sectorul de stat.
Nu e o intamplare, deci, ca din spitalul de la Paris, inainte de a intra in coma, Yasser Arafat a sunat in Palestina ca sa se intereseze ce se intampla cu lefurile poporului sau. Nu l-a sunat nici pe Abbas, nici pe Rashid, nici pe prim-ministrul Qurei. A vorbit la telefon cinci minute cu Salam Fayad, care a declarat apoi presei ca seful lui a avut de fapt de transmis prin el un mesaj pentru palestinieni: Arafat mi-a spus: sunt in regula, ma simt bine. Spune-le, te rog, fratilor ca sunt bine.
-
TERENURI: In Romania, terenurile sunt de cinci pana la zece ori mai ieftine decat in Uniunea Europeana
Pretul pamantului a crescut cu 20-30% pe an in ultimul deceniu si inca e in crestere. Vedete ale urmatorilor ani se anunta a fi terenurile agricole si cele plasate in vecinatatea noilor autostrazi. Iar cei care cumpara azi au de ce sa-si frece palmele: peste doi ani, poate trei, proprietatile romanesti isi vor schimba statutul: vor deveni teritorii europene.
Blestemul vietii unui agent al uneia dintre cele mai mari companii imobiliare din Bucuresti este un taran de 70 de ani din apropiere de Capitala. El are un teren de aproape 2.000 de metri patrati, pe malul unui lac din Bucuresti. Pe acest teren a pus agentul ochii si nu exista saptamana in care sa nu il caute pe taran si sa-i faca o noua oferta de cumparare a terenului. Suma pe care i-o ofera este fabuloasa, adica peste 200.000 de euro. Taranul, desi nu are nimic altceva in afara pamantului pe care nu cultiva mare lucru, nu vrea sa vanda. Agentul spune ca pe cat insista el de tare cu ofertele, pe atat de incapatanat este taranul.
Este cumva acest taran un vizionar, care isi da seama ca peste cativa ani, sumei care i se ofera pe acel pamant i se va mai adauga un zero in coada? Sau este doar inertia omului simplu, care nu vrea sa renunte la ceea ce este al sau? Indiferent de raspuns, cert este ca pamantul a devenit una dintre cele mai sigure investitii. Pretul acestuia, care a crescut in ultima perioada cu cel putin 20 – 30% pe an in medie, va continua sa creasca intr-un ritm ridicat, spun agentii imobiliari. Un motiv este apropierea datei de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, de fapt investitiile ce vor fi generate de aderare.
Privatizarea s-a incheiat in linii mari, deci nu mai exista active atractive, care sa constituie obiectivul unei investitii straine. In consecinta, in vecinatatea marilor orase, va fi preferata achizitionarea de terenuri pentru investitii greenfield (de la zero – n.r.), spune Radu Zilisteanu, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Intermedias si purtator de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). Tot mai multi investitori straini cumpara, astfel, terenuri, atat in Bucuresti, cat si in zonele limitrofe marilor orase. Exista o presiune si din partea investitorilor romani, care cumpara fie pentru a dezvolta diverse proiecte, fie pentru a revinde peste cativa ani, la preturi duble sau triple, strainilor care vor veni sa produca la noi. La nivelul acestui an, daca preturile de pe restul pietei imobiliare s-au majorat cu 15%, terenurile s-au scumpit, in medie, cu 25%, pentru ca cererea a fost foarte mare, a adaugat Zilisteanu.
Daca la vanzarea de apartamente, in cazul inchirierilor sau al altor zone ale pietei imobiliare, preturile au avut urcusuri sau coborasuri, la terenuri, evolutia preturilor a fost o permanenta curba ascendenta in ultimii 15 ani. Este ca si cum ai fi pus banii la o banca foarte sigura, cu dobanda de 25% pe an, in valuta, spune Ionut Florescu, consultant terenuri la agentia imobiliara DTZ Echinox.
Terenurile ale caror preturi vor avea evolutiile cele mai spectaculoase in urmatorii ani sunt cele agricole si cele din vecinatatea autostrazilor care urmeaza sa fie construite. Poate ca taranul stie, totusi, ceva. Ceva ce au aflat deja taranii din Banat – acolo unde ei cultivau, acum 5-6 ani porumb, se vorbeste deja – pe zeci de mii de hectare – italiana. Compania Emiliana West Rom, reprezentanta in Romania a firmei italiene din industria alimentara Unigra, detine in Timis peste 10.000 de hectare de teren agricol. Pe acest pamant cultiva grau, orz si floarea soarelui, toata productia indreptandu-se, in prezent, catre piata interna.
Giusepe Benini, directorul general al Emiliana West, spune ca firma a investit in Romania pentru ca in Italia agricultura este foarte scumpa. Adica atat pamantul, cat si mana de lucru sau ingrasamintele. In Banat, un hectar de pamant costa intre 500 si 1.500 de euro, pe cand in Italia preturile variaza intre 5.000 si 15.000 de euro. In Romania, pamantul este ieftin si de calitate, iar mana de lucru – la fel, a adaugat el. Benini spune ca firma pe care o conduce nu a venit pentru speculatii cu terenuri, ci pentru a investi pe termen lung.
Asemenea companiei Emiliana, zeci de firme straine, in special din Italia, au cumparat masiv teren in Banat, fapt care a dus la scumpirea hectarului in zona, de la cateva sute de euro, pana spre 1.000 de euro. De ce in Banat? Pentru ca, in primul rand, pamantul de acolo este considerat cel mai fertil din Romania. Apoi, pentru ca in aceasta zona, situatia juridica a terenurilor este clara si, nu in ultimul rand, pentru faptul ca din Banat este mai usor sa exporti in Ungaria sau Austria, de exemplu.
Neglijate pina in urma cu doi – trei ani, atat din cauza neclaritatii situatiei juridice, cat si a lipsei de atractivitate a agriculturii romanesti, terenurile din acest segment se anunta a fi una dintre vedetele urmatorilor ani. Aici sunt doua categorii: terenuri agricole care vor fi achizitionate special pentru a cultiva pe ele si terenuri carora proprietarul intentioneaza sa le schimbe destinatia si pe care sa dezvolte un proiect de constructie.
Romania detine circa 10 milioane de hectare de teren arabil, din care mai putin de 10% apartine investitorilor, restul fiind inca in proprietatea taranilor. Din totalul suprafetei de teren arabil, aproximativ un milion de hectare este in proprietatea statului, care l-a concesionat investitorilor. Deci mai este, inca, foarte mult loc pe piata.
Principalul element de atractivitate este faptul ca terenurile agricole din Romania sunt de cinci pana la zece ori mai ieftine decat cele din tarile Uniunii Europene. Un hectar de teren agricol costa in prezent intre cateva zeci si cateva sute de euro, in medie, in functie de zona si calitatea solului. Preturile intre 500 si 1.500 de euro ale hectarului de teren din Banat sunt exceptii.
Daca pana acum, terenurile agricole se tranzactionau in masura extrem de mica, in anii urmatori vor fi cresteri spectaculoase, spun cei care lucreaza in domeniul imobiliar. Tot mai multi investitori din Uniunea Europeana vor investi in agricultura romaneasca. Conditiile pedo-climatice sunt, in unele zone de la noi, foarte bune si asta, cuplat si cu forta de munca foarte ieftina si cu pretul mic al terenurilor, constituie un element de atractivitate pentru straini. Sunt persoane care cumpara acum terenuri agricole cu 200-300 de euro hectarul, urmand ca in cativa ani sa vanda de 10 ori mai scump, apreciaza Radu Zilisteanu.
Mai nou, tranzactii mari au inceput sa se faca si in Dolj. Vor incepe achizitii masive de teren agricol si in zona Baraganului, spun agentii imobiliari. O data cu intrarea tarii noastre in NATO, strainii au inteles ca Romania este luata in serios de marile puteri, ceea ce i-a facut sa isi sporeasca investitiile aici, considera Adrian Radulescu, presedintele Ligii Producatorilor Agricoli din Romania.
In peisajul tranzactiilor cu terenuri, exploatatiile agricole reprezinta un tip aparte. La terenurile pentru constructia de case, cu cat suprafata este mai mare, cu atat pretul pe metru patrat scade. La exploatatiile agricole, este exact invers, pentru ca doar pe suprafetele mari se poate ajunge la un nivel de profitabilitate. Exista, asadar, tendinta de a cumpara parcele mici, alaturate, pentru a putea crea exploatatii mari.
Sumele care se vehiculeaza sunt incredibile. In urmatorii ani se vor realiza tranzactii de sute de milioane de euro, considera Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact Bucuresti. El crede, insa, ca acesta piata va suferi o grea lovitura daca tara noastra nu va fi primita in Uniunea Europeana in 2007. Multi investitori si-au blocat banii in terenuri si si-au raportat profiturile la aceasta data.
Vor fi multi care vor pierde sume enorme, daca ratam valul din 2007, spune Popp. Pe de alta parte, tot mai multi investitori cumpara terenuri agricole in vecinatatea marilor orase, dar nu pentru a cultiva pe ele. Ei se asteapta ca dezvoltarea rezidentiala sa continue si, in cativa ani, sa revanda aceste terenuri de zeci de ori mai scump. Pentru a schimba destinatia unui teren din agricol in intravilan, investitorul trebuie sa demonstreze ca acolo va dezvolta un proiect de constructie, indiferent daca este o fabrica sau un cartier de vile. Pretul pentru schimbarea destinatiei unui teren se ridica la circa 0,5 – 0,6 euro/metru patrat.
Constructia celei de-a doua linii de centura a Bucurestiului, care va incepe la sfarsitul anului viitor si se va incheia patru ani mai tarziu, va conduce si ea la majorarea semnificativa a preturilor terenurilor din zona.
Practic, mare parte a terenurilor cuprinse intre vechea si noua centura (distanta dintre ele va fi de 10 kilometri) se vor transforma din terenuri agricole in terenuri intravilane. Cine da 1-5 euro pe metru patrat de teren agricol (adica intre 10.000 si 50.000 de euro pe hectar), sigur nu vrea sa faca agricultura pe el, considera Ionut Florescu, consultant terenuri la agentia imobiliara DTZ Echinox. Pariul cu agricultura al lui Petre Roman este aproape de a fi castigat. Dar nu asa cum spera fostul premier.
Sa fii taran in Romania nu este nici o afacere. Sa fii, insa, taran clujean din comuna Gilau poate insemna enorm, mai ales daca ai cateva hectare de teren asezate unde trebuie. Cu doua hectare poti deveni, incepand de anul asta, milionar in euro, pentru ca un metru patrat de teren in zona depaseste 50 de euro. Nu calitatea solului face pretul, nici rezervele de aur sau de petrol pe care le-ar ascunde si nici macar vreun zgarie-nori care se va construi aici. Ci simplul fapt ca prin zona va trece autostrada Brasov-Bors, iar la Gilau va fi un nod rutier. Si vor fi 19 astfel de noduri de-a lungul autostrazii. O benzinarie sau un restaurant aflat in imediata vecinatate a unei autostrazi, pot reprezenta o afacere profitabila. Tocmai de aceea, orice autostrada nou construita creste automat pretul terenurilor din vecinatatea ei.
Sunt investitori care afla din vreme cand si unde vor exista astfel de proiecte si cumpara teren in zonele respective, cu intentia de a-l revinde mult mai scump, la terminarea autostrazii. Valoarea terenurilor aflate de-a lungul autostrazii Brasov-Bors a crescut de sute de ori dupa ce in luna iunie au inceput lucrarile de constructie. Preturile au «sarit» de la cateva sute de euro hectarul, la cateva zeci de mii de euro, spune Valentin Cuibus, prefectul judetului Cluj.
O firma de avocatura a evaluat terenurile pe unde urmeaza sa treaca autostrada, iar pretul acordat de stat pe metrul patrat variaza intre doi si sapte euro, adica intre 20.000 si 70.000 de euro pentru un hectar. In cazul in care nu se ajunge la o intelegere cu proprietarii, parcelele vor fi expropriate, iar acestia vor fi despagubiti cu sumele respective.
Autostrada, care va avea 415 kilometri, strabate 13 comune din judetul Cluj, pe o lungime de 84 de kilometri. Prefectul considera ca nu atat terenurile pe care va fi construita autostrada sunt importante, cat mai mai ales cele laterale, pe care urmeaza sa fie ridicate moteluri, restaurante sau benzinarii.
In orase, mai ales in Bucuresti, abia daca mai gasesti ceva de cumparat. Cine insa a fost istet si a cumparat pana acum a dat lovitura. Ionut Florescu, consultant pentru terenuri la compania imobiliara DTZ Echinox a vandut in urma cu doi ani un teren in zona Kiseleff din Bucuresti cu 400.000 de dolari. Acum, un alt client vrea sa ofere pe el 1,5 milioane de euro. Am vorbit cu proprietarul. E de acord. Il vinde, spune Florescu. Majoritatea celor care au cumparat teren in oras nu vor sa vanda, insa. De fapt, nici nu au cum, pentru ca pe respectivele terenuri deja s-a construit.
In centrul Capitalei nu prea mai exista terenuri disponibile la vanzare, iar cele care exista au probleme juridice (sunt revendicate sau in litigiu). Deja s-a format o categorie de experti imobiliari care cauta terenuri ultracentrale, rezultate din demolarea mai multor case.
Tocmai lipsa de teren disponibil, cumulata cu presiunea cererii, face ca un metru patrat de teren in zone ca Aviatorilor, Cotroceni, Kiseleff sau Piata Romana sa coste chiar si 1.000 de euro.
In Bucuresti, in ultimii cinci ani, pretul terenurilor intravilane s-a dublat, dar au fost si multe cazuri in care preturile s-au triplat. Prin anii 1990 – 1991, un metru patrat de teren in zona de nord a Capitalei costa cateva zeci de centi. In urma cu patru ani, in zona Baneasa, de exemplu, un metru patrat de teren costa in medie 40 de dolari, pentru ca in acest an sa ajunga la 120 – 150 de euro sau chiar si mai mult.
Zona de nord ramane, in continuare, cea mai cautata, mai ales pentru constructia de vile. Pentru acest motiv, preturile au explodat in ultimii ani, ceea ce a facut ca o parte din investitori sa inceapa sa se reorienteze si spre dezvoltarea zonei de sud si de est, atat pentru constructii rezidentiale, cat si industriale.
Foarte vanate sunt si zonele in dezvoltare, unde s-a anuntat construirea unor cartiere rezidentiale, sau zonele unde primariile urmeaza sa traga utilitati. In mod normal, o investitie buna in terenuri aduce dublarea sumei in 3-4 ani in medie, dar au existat si cazuri, mai ales in ultimii doi ani, in care investitorii au avut profit de 100% in doar 12 luni, datorita exploziei preturilor, povesteste Dragos Dragoteanu, directorul general al agentiei imobiliare Euroest.
O alta tendinta, aparuta in ultimii doi ani, este achizitionarea de terenuri pe malul lacurilor din Bucuresti (Grivita, Straulesti), pentru constructia de case. In aceste zone, alergam acum patru ani dupa clienti sa le vand teren cu 25 de euro metrul patrat. Acum vand fara probleme metrul patrat cu peste 100 de euro, povesteste Ionut Florescu. Se estimeaza, in continuare, o crestere a preturilor terenurilor de oras, dar dinamica nu va mai fi atat de spectaculoasa ca pana acum. Motivul principal este ca terenurile cu potential s-au cam vandut, iar pe ele au aparut diverse constructii.
Asadar, daca sunteti proprietari ai unei case in centrul Bucurestiului, nu fiti sentimentali. Demolati-o si vindeti terenul.