“Aici are loc reuniunea liderilor ACD. Am venit să finalizez discuţiile referitoare la membrii din Guvern care aparţin ACD, nu există niciun fel de problemă. Am avut suportul total al liderilor ACD, iar cuvântul final îl am eu “, a spus Ponta, la plecarea de la sediul USL. El a mai spus că “nu există trei nume sigure, ci un singur nume sigur: Daniel Constantin”. Victor Ponta a menţionat că s-a hotărât asupra întregii structuri a Guvernului, pe care o va prezenta marţi seară, la ora 21.10.
Category: Actualitate
Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.
-
Google şi şefii companiei, acţionaţi în justiţie pentru planul de a crea o nouă clasă de acţiuni
Google a anunţat, în luna aprilie, că vrea să creeze o nouă clasă de acţiuni, a treia în structura companiei, care să permită emiterea de noi titluri fără diluarea drepturilor de vot ale fondatorilor. Potrivit reclamaţiei intentate de acţionarul Google, compania va putea emite noi acţiuni pentru efectuarea de achiziţii sau compensarea angajaţilor fără a dilua votul de 56,3% controlat de Page şi Brin. Reprezentanţii Google nu au comentat informaţiile.
-
Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev participă la manifestaţia organizată la Moscova de 1 Mai
Poliţia a estimat la 120.000 numărul manifestanţilor la începutul reuniunii, convocate de sindicatele pro-Kremlin şi care are loc pe strada Tverskaia, principala arteră din centrul Moscovei care duce spre palatul prezidenţial, potrivit serviciului de presă al poliţiei capitalei. Putin şi Medvedev, care participă pentru prima dată la defilarea de 1 Mai, li s-au alăturat manifestanţilor în piaţa Manej, lângă Kremlin, potrivit imaginilor dfifuzate de televiziunea rusă. Acest eveniment are loc cu mai puţin de o săptămână înaintea învestiturii din 7 mai a lui Vladimir Putin, ales preşedinte cu aproape 64 la sută din voturi la 4 martie în condiţii controversate şi în pofida unei mişcări de contestare.
-
În 13 ani leul a pierdut 237% din valoare, fiind cel mai „tâlhărit“ dintre monedele foste comuniste
Astăzi, 1 mai, este zi liberă, aşa că piaţa va ave timp până miercuri să digere evenimentele politice legate numirea guvernului Ponta. Investitorii, în special cei străini care tranzacţionează zilnic, se vor uita foarte atent la cine va fi noul ministru al finanţelor şi care este retorica, de data asta, ca reprezentant al puterii, a noului premier desemnat Victor Ponta, preşedintele unui partid social-democrat.
Orice majorare de salarii sau scădere de taxe în lipsa unei acoperiri în veniturile bugetului va fi taxată imediat de pieţele financiare. Întâi prin creşterea cursului şi imediat prin cererea unor dobânzi mai mari la lei la titlurile de stat.
Faţă de ianuarie 1999, când a apărut euro, cursul a crescut cu 237%. În aceeaşi perioadă inflaţia a fost de 220%. Comparativ cu celelalte monede “foste comuniste”, leul a fost cel mai “tâlhărit”: coroana cehă s-a apreciat cu 29%, zlotul a pierdut numai 2,6%, iar forintul a scăzut cu numai 14%.
Acesta este preţul care se plăteşte pentru lipsa reformelor şi a privatizării la timp, pentru pierderile anuale ale companiilor de stat, pentru dezastrul din sănătate sau educaţie, pentru monopoluri “naturale” în anumite sectoare şi nu în ultimul rând pentru o clasă politică haină.
-
Portugalia riscă să se molipsească de problemele Spaniei
Randamentul obligaţiunilor Portugaliei a scăzut în ultimele săptămâni, iar ţara a primit note bune din partea UE şi FMI, care i-au acordat un program de salvare de 78 de miliarde de euro.
Relansarea crizei datoriilor, după mai multe luni de calm, de această dată cu epicentrul în Spania, ar putea amplifica dificultăţile economice ale Portugaliei. “Cu cele 20% din exporturi care merg în Spania, orice declin economic va fi agravat în acest an de măsurile de austeritate aplicate de autorităţile de la Madrid”, a declarat Rui Barbara, manager de active la Banco Carregosa.
-
Florin Georgescu este la un pas să preia Finanţele, dar cu derogare că după 6 luni revine la BNR
PSD şi Victor Ponta au ţinut foarte mult ca Florin Georgescu să preia această poziţie pe care a mai deţinut-o în 1992-1996 în Guvernul Văcăroiu, şi se pare că l-au convins până la urmă, conform unor surse de pe piaţa financiară citate de Ziarul Financiar. Florin Georgescu, o personalitate extrem de puternică căruia nu multă lume poate să-i spună ce are de făcut, are ca misiune să ţină finanţele publice în frâu, pentru a se evita derapajul. Georgescu, în vârstă de 58 de ani, a fost de-a lungul anilor un om fidel PSD, colaborând cu acest partid pe ideile de guvernare.
-
Ponta, Antonescu, Constantin, Voiculescu, în şedinţă la sediul USL
Şedinţa are loc la sediul USL. De asemenea, la sediul USL a sosit şi vicepreşedintele PSD Marian Oprişan. Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că are “în minte” lista cu viitorii miniştri, că nu a avut timp să discute cu aceştia şi că speră să nu fie refuzat, el precizând că marţi seară, probabil la ora 21.00, va prezenta lista cu propuneri conducerilor partidelor din USL.
El a precizat că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane. “Am în minte lista Cabinetului. Azi nici cei care vor fi miniştri nu ştiu, pentru că nu am avut timp să discut cu ei. Sper să nu mă refuze, pentru că e un moment extrem de special, e un Guvern cu un mandat special, de şase luni”, a spus Ponta.
-
Italia şi Germania vor să aprobe simultan pactul fiscal şi Mecanismul European de Stabilitate
“Este adevărat. Este un proiect al premierului Mario Monti şi al cancelarului Angela Merkel”, a declarat preşedintele comisiei pentru afaceri externe din Senatul italian, Lamberto Dini.
Guvernul german şi cel italian au refuzat în schimb să comenteze informaţiile publicate de La Repubblica. “Este prevăzută prezenţa unui număr mic de parlamentari italieni în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, în timpul votului, ca şi a unor parlamentari germani în legislativul de la Roma, la a doua lectură a proiectelor”, a arătat Dini.
-
Antonescu: Avem voinţa politică de a o schimba pe Anastase, la Blaga nu sunt motive
“Avem voinţa politică, în special în ceea ce o priveşte pe doamna Anastase, este o veche discuţie, în Cameră, pentru că există şi motive. Despre Vasile Blaga, motive de comportament trebuie să fiu corect şi să spun că nu există”, a declarat Antonescu la Antena 3.
El a precizat că USL vrea să facă lucrurile “corect şi regulamentar” şi va analiza posibilităţile existente, în condiţiile în care Uniunea are majoritate, în acest moment, la Senat, dar nu are majoritate la Camera Deputaţilor. Antonescu a mai afirmat că nu a negociat cu UNPR pentru susţinerea iniţiativei USL de schimbare din funcţie a Robertei Anastase.