Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • România şi Bulgaria, probleme pe drumul spre Schengen

    Oficialii de la Sofia se aşteaptă şi ei la veşti proaste, după ce Consiliul Judiciar Suprem din Bulgaria a dat afară o judecătoare care exprimase critici la adresa politizării instituţiei de către oamenii actualului premier Boiko Borisov.

    Scandalul proaspăt reaprins între politic şi justiţie îl continuă pe cel din 2010, când au apărut într-un tabloid de la Sofia înregistrări telefonice, atribuite serviciilor secrete, cu Borisov cerând şefului vămii protecţie pentru un om de afaceri bănuit de afaceri necurate. Era vorba de Mihail Mihov, şeful Federaţiei de Baschet şi proprietarul a trei fabrici de bere, al unui hotel şi al unui lanţ de magazine. În martie 2011, Mihov a fost găsit mort într-o cameră de hotel.

    Borisov a confirmat în această săptămână, într-o întâlnire cu doi bloggeri bulgari, că înregistrările apărute în 2010 în presă erau autentice, adăugând că a fost solicitat de preşedintele de atunci al ţării, Gheorghi Părvanov, să intervină în favoarea lui Mihov pe lângă şeful vămilor. Aceasta a generat noi apeluri către procurorul general de a deschide investigaţii în privinţa abuzului de putere comis de Borisov şi Părvanov în cazul Mihov.

  • Lăzăroiu: Crin Antonescu, “nevropat” care “va sfârşi într-un spital de boli nervoase”

    “Inteleg ca Hugo Chavez instalat de o divizie de tancuri parlamentare la Cotroceni acum cateva zile ar fi zis ca am fost dat afara din functia de consilier. Vreau sa ii spun si cu aceasta ocazie acestui nevropat cu acte ca AM CERUT eliberarea din functie exact in ziua in care adevaratul Presedinte al Romaniei Traian Basescu a plecat de la palat dintr-un singur motiv: nu pot fi consilierul unui uzurpator. Mi-e mila de Crin. Destinul lui, dupa cum stiu ca se teme si el, este ca va sfarsi intr-un spital de boli nervoase. Si, din decenta, n-as vrea sa vorbesc mai mult despre asta”, a scris Lăzăroiu pe Facebook.

    Ulterior, provocat de glumele comentatorilor săi, care scriau că Antonescu e “scăpat de la psihopupu”, schizofrenic sau paranoic, Lăzăroiu a comentat doar atât: “O sa ma abtin. Cine are ochi sa vada poate vedea si singur”.

    Într-o altă postare pe Facebook, Lăzăroiu a avut o sugestie asemănătoare când a comentat afirmaţia lui Antonescu potrivit căreia “suspendarea lui Traian Băsescu era necesară pentru că România nu mai putea aştepta, era blocată”.

    “Nu, bolnavule, nu Romania nu mai putea astepta. Tu nu mai puteai astepta si papusarii din est de care tu nici macar nu esti constient pentru ca traiesti in lumea ta”, a replicat fostul consilier prezidenţial.

    La rândul său, Mirel Axinte, fostul consilier al lui Sebastian Lăzăroiu în 2011, când acesta a fost ministru al muncii, a scris sâmbătă pe blogary.ro, referindu-se la Crin Antonescu şi Victor Ponta, că “România este condusă de Mafie şi de Rusia prin intermediul a doi puţoi iresponsabili, înapoiaţi mintal şi dezechilibraţi psihic”.

  • Cum arată reţeta falimentului pentru zona euro

    În schimb, acţiunea Moody’s a lovit euro, care în aceeaşi zi a scăzut la 1,2194 dolari, faţă de 1,23 la începutul săptămânii.

    Explicaţia unor asemenea evoluţii divergente e simplă: pieţele au reţinut din motivaţia Moody’s lauda adusă guvernului Monti pentru eforturile sale de a tăia cheltuielile publice, ceea ce e pozitiv pentru Italia din punctul de vedere al disciplinei fiscale pe care investitorii o cer statelor, dar au reţinut şi avertismentul agenţiei că ratingul va fi din nou redus dacă Monti va apela, după cum a spus, la fondurile de salvare pentru zona euro pentru a reduce presiunea dobânzilor pentru statul italian.

    Dacă agenţia şi-ar pune în practică ameninţarea, ar însemna, practic, penalizarea unei ţări tocmai pentru că apelează la banii zonei euro, deşi constituirea unor fonduri de rezervă pentru susţinerea ţărilor cu probleme (Fondul European pentru Stabilitate Financiară şi viitorul său succesor, Mecanismul European de Stabilitate) a fost la vremea ei salutată de pieţe, ca element de stabilitate pentru zona euro.

    Mario Monti afirmase recent că Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar putea cumpăra obligaţiuni ale unor state ca Italia sau Spania atunci când acestea se confruntă cu creşterea costurilor de îndatorare pe piaţă. Aceasta ar înlătura perspectiva temută ca Italia şi Spania să calce pe urmele Greciei, ale Irlandei şi ale Portugaliei, care atunci când nu s-au mai putut împrumuta la costuri rezonabile de pe piaţă au fost silite să apeleze la FMI, cu tot cu setul de condiţii aferente impuse de FMI. Pe de altă parte, folosirea fondurilor de salvare pentru zona euro în folosul statelor ar dezavantaja băncile europene cu probleme, primele interesate să obţină bani din aceste surse.

    Comisia Europeană a dezavuat decizia Moody’s de a retrograda Italia, afirmând, prin vocea purtătorului de cuvânt Simon O’Connor, că “se poate pune întrebarea legitimă asupra momentului când a fost luată această decizie” (respectiv cu doar câteva ore înainte ca Italia să iasă pe piaţă cu vânzarea de obligaţiuni de vineri).

  • Proteste violente în Spania: după mineri se revoltă şi madrilenii (VIDEO)

    Minerii au sosit la Madrid din nordul şi estul ţării, după un marş de 18 zile, ca să protesteze contra deciziei guvernului de a tăia bugetul pentru industria cărbunelui de la 300 mil. euro în 2011 la numai 11 mil. euro în acest an. Unii au aruncat cu sticle în poliţişti, care au răspuns cu gloanţe şi bastoane de cauciuc. În cursul protestelor de miercuri, peste 30 de oameni au fost răniţi, între care poliţişti, demonstranţi şi simpli trecători.

    Guvernul de centru-dreapta condus de Mariano Rajoy a reuşit să negocieze cu liderii UE un compromis prin care acceptă să majoreze TVA de la 18% la 21% şi să reducă şi mai mult cheltuielile statului, cu un total de 65 mld. euro până la sfârşitul lui 2015. Răsplata a fost că UE a acceptat să amâne cu un an, până în 2014, termenul până când Madridul trebuie să ajungă la un deficit bugetar sub 3% din PIB.

    Pe motiv că şi mai multă austeritate ar îngropa definitiv economia, guvernul Rajoy făcuse figură de rebel în martie, când avertizase că va majora ţinta de deficit bugetar în acest an, la 5,8% din PIB, peste ţinta de 4,4% stabilită de fostul guvern Zapatero, urmând să se încadreze însă la anul într-un deficit de 3%. Numai că între timp, cu dobânzi în creştere continuă şi obligată de UE să cedeze o parte din controlul băncilor în schimbul ajutorului financiar de până la 100 mld. euro (în cel mai bun caz 60-70 mld. euro) pentru recapitalizarea acestora, Spania s-a predat.

    După mineri, vineri a venit rândul madrilenilor şi al spaniolilor din alte centre urbane (Valencia, Barcelona, Valladolid) să protesteze contra noilor măsuri de austeritate negociate de guvern. El Pais a relatat că mii de oameni au cerut demisia guvernului Rajoy şi au încercat să blocheze circulaţia în mari multe intersecţii din Madrid. Confruntările cu poliţia s-au soldat cu mai mulţi răniţi şi arestaţi, între care şi o femeie de 60 de ani care a fost reţinută de forţele de ordine.

  • Antonescu: Cel care se teme în primul rând de o justiţie corectă în România e Traian Băsescu

    “Există oameni în România care ştiu că în faţa cetăţenilor (…) nu mai au nicio şansă şi în lupta disperată, în cramponarea asta de un scaun – degeaba neagă domnul Băsescu – sigur, nu e orice scaun, nu e un scaun de director, nu e o slujbă bună, e vorba de poziţie extraordinară de putere şi de o imuntate inclusiv în faţa legii, despre care dânşii tot vorbesc, de care domnul Traian Băsescu nu se poate dispensa”, a susţinut Antonescu, într-o emisiune la Antena 3. El a mai spus că persoane din jurul lui Traian Băsescu “profită” de poziţiile în care au ajuns pentru a determina o presiune a instituţiilor europene în favoarea sa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Restricţii pentru vehiculele de mare tonaj pe drumurile din 15 judeţe, din cauza caniculei

    Restricţia vizează judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea. Măsura nu se aplică transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculelor care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturilor funerare, transporturilor poştale, transporturilor de echipamente de prim-ajutor, transporturilor pentru distribuire de carburanţi, transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată, transporturilor pentru tractări vehicule avariate, transporturilor pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturilor de apă îmbuteliată şi transporturilor de produse provenite din exploatări agricole, precizează sursa citată.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Buffett: Euro este sortit eşecului dacă regulile actuale nu vor fi schimbate

    “Sistemul are un defect fundamental fatal. Nu poate supravieţui cu regulile actuale. Asta descoperim. Întrebarea este dacă cele 17 ţări membre pot să se adune pentru a regândi ceva”, a spus Buffett, citat de Bloomberg. Liderii europeni îşi aprofundează legăturile ca reacţie la criza datoriilor prin participarea la programele de salvare a ţărilor cu probleme financiare şi prin promovarea măsurilor de reducere a deficitelor bugetare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta: Firmele care angajează şomeri cu vârsta sub 25 ani nu vor plăti un an CAS pentru aceştia

    “Vom anunţa sprijinul pentru cei care angajează şomeri sub 25 de ani, faptul că un an de zile nu plătesc contribuţii de asigurări”, a spus Ponta, la Antena 3. El a precizat că va anunţa luni măsurile avute în vedere de Guvern, alături de ministrul de Finanţe.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Scorpionul ucigaş cu copilul în braţe. Perlele politice ale săptămânii

    “Băsescu e un scorpion, îşi ucide şi ucide pe toţi care stau în apropierea lui, n-ai ce să coabitezi cu un asemenea om”- premierul Victor Ponta

    “Procedurile declanşate de USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu înseamnă o execuţie cu premeditare a statului de drept şi denotă un caracter stalinist” – Emil Boc, primarul Clujului

    “Abuzurile inimaginabile ale puterii constatate de cancelariile statelor partenere şi prietene vor duce într-un termen scurt la izolarea României în plan internaţional” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul ICCD

    “Unii lideri de la PDL au mentalitate fanariotă şi, mai mult, anti-românească” – senatorul Dan Şova (PSD) despre plângerile făcute la Bruxelles şi Strasbourg de europarlamentarii PDL

    “Este domnul acela drăguţ care a ieşit aseară la cerşit cu copilul în braţe” – Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, despre preşedintele suspendat Traian Băsescu, care a rostit un discurs ţinând un copil în braţe

    “Adrian Năstase a fost reclamat de oameni din propriul partid, deşi a ţipat. Şi el ştia că toate dosarele sunt pornite de la oameni din partidul său” – preşedintele Traian Băsescu

  • Ce trebuie să ştie cei care merg cu maşina la mare

    Accesul către Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa este recomandabil să se facă prin zona Dristor şi în continuare pe Bd. Theodor Pallady către A2. Traficul se desfăşoară îngreunat la intersecţia Splaiul Independenţei – Şoseaua Centură (zona Popeşti-Leordeni) din cauza unor lucrări de refacere a părţii carosabile. De asemenea, ignorarea recomandării poate genera ambuteiaje în zona respectivă şi iminenţa depăşirii intersecţiei într-un timp mai îndelungat.

    Pe Autostrada A2 există porţiuni cu denivelări (ex. km 14, 49, 70), în special la intrările şi ieşirile de pe poduri, iar deplasarea cu viteză excesivă poate genera pierderea controlului autovehiculului şi implicit implicarea în accidente de circulaţie grave.

    Este necesară păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de autovehiculul care circulă înainte şi este interzisă oprirea pe banda de urgenţă a autostrăzii.

    Dacă optaţi pentru circulaţia pe timp de noapte, trebuie să aveţi în vedere valorile crescute de trafic, sporirea riscului de accident, precum şi transporturile agabaritice, interzise pe timp de zi.

    Trebuie avut în vedere că, în data de 16 iulie, conform comunicării primite de la CNADNR se preconizează închiderea segmentului Autostrăzii A4 Murfatlar – Agigea, în contextul în care este previzionată în perioada următoare, deschiderea întregului tronson al Autostrăzii A2, între Cernavodă şi Constanţa.

    Ca rute ocolitoare la întoarcerea de pe Litoral către Capitală, pot fi folosite:

    DN2A Constanţa – Hârşova D.N. 3 B Hârşova – Feteşti – A 2 – Bucureşti;
    DN2 A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni DN2 Urziceni – Bucureşti;
    DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia D.N. 21 Slobozia – Drajna A 2 – Bucureşti;
    DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia D.N. 21 Slobozia – Drajna D.N. 3 A Drajna – Lehliu D.N. 3 Lehliu – Fundulea – Bucureşti.

    Administraţia Naţională de Meteorologie arată că sâmbătă şi duminică vremea va deveni caniculară în sudul şi estul ţării, unde se vor atinge valori de 36-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80. În cursul zilei de duminică, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Munteniei canicula se va intensifica, temperaturile maxime vor fi de până la 39-41 de grade, iar disconfortul termic deosebit de accentuat. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, începând din partea a doua a zilei de duminică, în majoritatea zonelor.

    Pentru un trafic în siguranţă, Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor de autovehicule:

    Planificaţi-vă, pe cât posibil, deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10 – 18;

    Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menţionat;

    Atunci când ca pasageri în autovehicul se găsesc copii sau bătrâni, aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui;

    În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite;

    Evitarea efectuării depăşirilor neregulamentare;

    Este interzisă conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice;

    Portul obligatoriu al centurii de siguranţă pentru toţi ocupanţii autovehiculelor, precum şi utilizarea sistemelor de retenţie pentru copii;

    Respectarea în totalitate a semnalelor şi indicaţiilor poliţiştilor, pentru devierea traficului rutier, în contextul în care administratorul drumului public, împreună cu poliţia rutieră poate dispune parţial sau total restricţionarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum.

    Poliţia Rutieră desfăşoară, la nivel naţional, acţiuni pentru depistarea şi sancţionarea neutilizării centurii de siguranţă de către conducătorii de autovehicule şi pasagerii acestora, precum şi a sistemelor de retenţie pentru copii.