Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Prima ieşire publică a noului şef al BRD: banca anunţă rezultatele pe 13 februarie

    BRD, a doua bancă din sistem după activele deţinute, va anunţa pe 13 februarie rezultatele financiare aferente anului 2012, atunci urmând să aibă loc şi prima ieşire publică a noului şef al băncii, francezul Philippe Lhotte (foto), care a preluat poziţia de preşedinte şi director general în toamna anului trecut. Banca va publica pe 13 februarie rezultatele preliminare de anul trecut, raportul final urmând să fie dat publicităţii în a doua jumătate a lunii aprilie. BRD a raportat după primele nouă luni de anul trecut un profit de numai 10 milioane de lei, după ce a intrat pe pierdere în trimestrele al doilea şi al treilea din cauza cheltuielilor mari cu provizioanele de risc. Lhotte a preluat conducerea băncii în toamna anului trecut, dar până acum nu a avut nicio ieşire publică. El a venit de la filiala SocGen din Bulgaria – Expressbank, pe care a condus-o în ultimii şapte ani. SocGen, care controlează 60,2% din BRD, l-a ales pe bancherul francez să preia conducerea băncii din România după ce Alexandre Maymat, cel desemnat la sfârşitul lui 2011 pentru ocuparea acestui post, a hotărât să se retragă. Acţiunile BRD sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, acestea fiind cotate ieri la 8,8 lei. La acest preţ, capitalizarea băncii este de 6,2 miliarde de lei (1,4 mld. euro).

    Mai multe pe zf.ro

  • Levy, MediHelp: E trist si imoral ca oamenii care platesc taxe sa nu primeasca ingrijirile medicale adecvate

    Potrivit managerului, proprietarii clinicilor private se asteapta la amortizarea investitiei in trei-cinci ani de la finalizarea acesteia, iar in situatia in care perioada devine mai mare vor cauta o alta piata pe care sa investeasca. In viziunea sa, standardele ridicate ale serviciilor noii companii depind de randamentul businessului, fluxul de venituri trebuie sa fie facut in functie de veniturile statului, acesta fiind clientul contractant.

    “Compania nu poate sa isi achite furnizorii creand astfel asa numitul efect de domino in ceea ce priveste platile catre terti. Acesta este un hazard economic. Apoi, se va crea o dezamagire pentru pierderile pe care investitorii le-au suferit si se va prelungi timpul necesar recuperarii investitiei. Aceasta are de asemenea un efect negativ din punct de vedere economic, dar si din punct de vedere cultural pentru ca duce la crearea unei mentalitati de neindeplinire a obligatiilor contractuale si nerespectare a angajamentelor. Ce investitor strain va veni aici?”, a mai declarat Zahal Levy.

    Cea mai importanta consecinta este, potrivit managerului, aceea ca mai putini oameni vor putea sa acceseze servicii medicale private si de inalta clasa, deoarece nu isi vor mai putea permite sa plateasca pretul intreg al tratamentelor, cu efecte directe asupra bugetului national de sanatate, deoarece populatia care isi permitea achizitionarea serviciilor se va intoarce acum la sistemul de sanatate public.

  • Scandal în industria farmaceutică. O marcă de pilule contraceptive, folosite ca tratament în România, retrase de pe piaţa din Franţa, după ce patru persoane au murit

    Autorităţile din Ministerul Sănătăţii din Franţa au dispus retragerea anticoncepţionalelor Diane 35, produse de compania farmaceutică Bayer, după ce patru persoane au murit. Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) din Franţa. Potrivit autorităţilor franceze, pilulele Diane 35, folosite drept tratament antiacnee, împotriva sindromului ovarelor polichistice, dar şi ca măsură de contracepţie, vor fi retrase de pe piaţa din această ţară în următoarele trei luni. Contactaţi de gândul, reprezentanţii companiei farmaceutice care produce acest tratament de contracepţie au s-au declarat surprinşi de măsura luată de ANSM din Franţa. “Compania Bayer cunoaşte faptul că Agenţia Naţională a Medicamentului din Franţa (ANSM) a iniţiat procedura de suspendare a autorizaţiilor de punere pe piaţă a Diane-35 şi genericelor sale în Franţa. Compania tratează cu foarte multă seriozitate siguranţa produselor sale. Compania Bayer a colaborat întotdeauna îndeaproape cu autorităţile de sănătate publică pentru a furniza şi primi toate informaţiile relevante cu privire la utilizarea şi la profilul de beneficii şi riscuri ale medicamentului Diane-35. Suntem surprinşi de măsura luată de ANSM. Nu ştim să existe dovezi ştiinţifice noi care să determine modificarea evaluării pozitive a raportului beneficii / riscuri pentru medicamentul Diane-35. Compania Bayer va colabora îndeaproape cu ANSM pentru a răspunde tuturor întrebărilor pe care autoritatea franceză le-ar putea avea”, au declarat pentru gândul reprezentanţii companiei farmaceutice.

    Alte stiri pe gandul.info

  • Florescu afirmă că şi-a triplat afacerile la The Advisers

    Horaţiu Florescu, brokerul de birouri care în primăvara anului 2009 a decis, alături de alţi parteneri, să îşi înfiinţeze propria firmă de consultanţă imobiliară – The Advisers Knight Frank -, şi-a triplat anul trecut veniturile până la un nivel de 2,6 milioane de euro, în special datorită tranzacţiilor intermediate în segmentul de birouri. Florescu conduce o firmă cu 30 de angajaţi într-o piaţă greu zdruncinată de criza ultimilor ani, în care marile firme, care fac parte din grupuri internaţionale, înregistrează în prezent venituri cuprinse între 2 şi 4 milioane de euro. “Am terminat 2012 cu încasări de 3,4 milioane de dolari (2,6 milioane de euro – n.red.) şi avem tranzacţii care s-au închis pe final de an şi nu au fost încă plătite”, a declarat Florescu pentru ZF. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, firma Prime Property Advisers, prin intermediul căreia The Advisers Knight Frank îşi desfăşoară activitatea, a înregistrat în 2011 venituri de 917.000 de euro şi un profit net de circa 120.000 de euro. În perioada de vârf a pieţei, Florescu genera singur comisioane de 5-6 milioane de euro, din care veniturile personale puteau ajunge la un milion de euro.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Adrian Ionaşcu: Blue Air s-a finanţat din vânzarea de bilete de avion

    Adrian Ionaşcu, directorul general adjunct al Blue Air, la care firma de construcţii Romstrade, aflată în insolvenţă, deţine 89% din acţiuni, spune că până acum activitatea companiei nu a fost afectată de insolvenţa acţionarului principal.”Vom vedea ce se va întâmpla după crearea mesei credale la Romstrade. (…) Blue Air s-a finanţat singură din vânzarea de bilete de avion”, a spus el. Ionaşcu a precizat că 2013 va fi un an de conservare, fără noi curse în orar sau frecvenţe mărite de zbor. Obiectivul companiei este menţinerea cifrei de afaceri obţinută în 2012 şi a numărului de pasageri (circa 1,5 mil. persoane), potrivit lui Ionaşcu. Romstrade, firma fanion a omului de afaceri Nelu Iordache, aflat în prezent în arest preventiv şi cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei (5,6 milioane de euro) din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, a intrat în insolvenţă în decembrie anul trecut la cererea unei companii din construcţii. Mai multe contracte cu statul i-au fost reziliate. Administratorul judiciar provizoriu al companiei Romstrade este Casa de Insolvenţă Transilvania.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Carrefour a preluat în franciză magazinele Angst din Drumul Taberei şi Obor

    Carrefour România, al treilea retailer ca dimensiune de pe piaţa locală potrivit datelor aferente anului 2011, a transformat în Carrefour Express-Angst două magazine de proximitate ale producătorului de mezeluri Angst, companie cu care a semnat un parteneriat în a doua parte a anului 2011. Magazinele transformate în franciza Carrefour Express-Angst sunt cele din Capitală din zona Drumul Taberei şi Obor. Prin remodelarea celor două magazine, numărul unităţilor de retail ale Angst transformate sub brandul Carrefour Express-Angst a ajuns la 12, potrivit informaţiilor disponibile. În total producătorul de mezeluri Angst, unul dintre primii zece jucători de pe această piaţă, deţine o reţea de retail de 27 de unităţi în Capitală şi în Sinaia. Retailerul Carrefour are în România 108 magazine din care 24 de hipermarketuri, 65 de supermarket-uri şi 19 magazine de proximitate.

    Alte stiri pe zf.ro

  • ​Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea lansează un avertisment serios pentru investitori: printarea de bani va duce la prăbuşirea sistemului financiar

    Paul Singer, şeful Elliott Management şi unul dintre cei mai influenţi manageri de bani din SUA, lansează un atac dur la politica băncilor centrale de a printa bani pentru a stimula revenirea economică şi avertizează că aceasta ar putea avea ca efect prăbuşirea sistemului financiar, cu consecinţe greu de prevăzut la nivelul întregii societăţi. Singer conduce de 35 de ani firma Elliott Management, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri de hedging din SUA, cu active de peste 21 de miliarde de dolari. Elliott este şi cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP), deţinând peste 15% din capital. Paul Singer şi-a făcut un renume de “vultur” al pieţelor financiare, după ce a reuşit să stoarcă de bani ţări precum Argentina sau Congo.

    Cititi mai multe pe zf.ro

  • Un consorţiu de trei firme a câştigat un contract de 114 mil. de euro cu CFR SA

    Consorţiul format din firmele Alstom Transport, Alcatel Lucent România şi Pas 97 a câştigat un contract în valoare de 498 de milioane de lei (114 mil. euro) în urma licitaţiei organizate de CFR SA pentru achiziţia de lucrări de execuţie ale instalaţiilor de semnalizare pe două rute de cale ferată. Este vorba de proiectul „Lucrări de execuţie instalaţii de semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică şi centrul de control operaţional Simeria”, aferent secţiunilor de cale ferată Coşlariu-Simeria şi Coşlariu-Sighişoara. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană în proporţie de 85% şi contribuţia de la bugetul de stat în proporţie de 15%, potrivit oficialilor CFR SA. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 40 de luni. Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă ca preţ, cu o pondere de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică.

    Mai multe pe zf.ro

  • Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighişoara-Coslariu

    Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, judeţele Mureş, Sibiu şi Alba vor beneficia de o accesibilitate mai bună, ceea ce va face regiunea mai competitivă şi mai atrăgătoare pentru investitori, însă proiectul are şi impact în plan transnaţional, făcând parte din coridorul IV pan-european.

    “Acesta este un bun exemplu de fonduri regionale ale UE care lucrează pentru cetăţeni, transformând în acelaşi timp regiuni în locuri mai bune pentru a face afaceri. O infrastructură sigură a transportului este fundamentală, nu doar pentru buna funcţionare a pieţei interne a Uniunii, ci şi pentru prosperitatea economică şi socială a oamenilor ce trăiesc în regiunile noastre”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

    Lucrările se vor efectua pe un tronson de 89,5 km de cale ferată dublă între oraşele Sighişoara şi Coslariu, pentru a asigura o viteză maximă de 160 km/oră pentru trenurile de pasageri şi 120 km/oră pentru trenurile de marfă, în concordanţă cu standardele moderne de infrastructură în Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vosganian: Pe terenurile unor companii aflate în insolvenţă vor fi înfiinţate parcuri industriale

    Aflat, joi, la Ploieşti, unde a participat la un workshop la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat că ministerul pe care îl conduce are un program care include câteva oraşe mari în care statul deţine societăţi aflate în insolvenţă şi care au terenuri ce vor fi transformate în parcuri industriale.

    “Avem un program, cel puţin în câteva oraşe până în clipa de faţă, pe care să dimensionăm terenuri pe care le avem în proprietatea unor companii care se află în statut de insolvenţă şi la care insolvenţa e probabil să meargă către faliment şi să apărăm aceste terenuri de speculaţii imobiliare şi să le destinăm parcurilor industriale. Sunt zeci şi zeci de hectare de teren care pot fi folosite în acest scop, mai ales că ele, aparţinând unor infrastructuri industriale, au racordări la utilităţi şi pot fi foarte rapid reintroduse în circuitul economic”, a spus Varujan Vosganian.

    Ministrul Economiei a precizat că oraşele în care există astfel de terenuri care sunt incluse în acest program sunt: Craiova, Cluj, Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro