Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Investiţie de 642 mil. lei în Portul Constanţa

    Proiectul are ca scop extinderea cu 1.050 de metri a digului existent, ceea ce va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare prin diminuarea agitaţiei valurilor, sporirea siguranţei navelor şi reducerea efectelor distructive ale valurilor asupra amenajărilor din incinta portuară.

    Valoarea totală estimată a proiectului este de 642.487.000 lei, care include execuţia lucrărilor, consultanţa specializată şi alte cheltuieli conform devizului general, finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial în Transport 2007-2013, din fonduri structurale ale Uniunii Europene în proporţie de 85% din sumele eligibile, restul din alocaţii bugetare.

    Deschiderea ofertelor pentru licitaţia deschisă privind achiziţia lucrărilor a avut loc la 18 februarie 2010, dar procedura de atribuire a fost blocată în instanţă în urma contestaţiilor şi litigiilor apărute pe parcurs. Câştigătorul contractului privind serviciile de consultanţă de supervizare a fost desemnată firma Haskoning DHV Nederland BV.

  • RAPORTUL Curţii de Conturi: Medicamente gratuite de 769.000 lei pentru pacienţi internaţi sau decedaţi

    Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ), Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (CASMTCT) şi casele judeţene Brăila, Giurgiu, Harghita, Maramureş, Neamţ, Olt, Sălaj şi Tulcea au validat prescripţii medicale emise în 2011 pentru medicamente cu regim de compensare de 100%, fără existenţa scrisorilor medicale, unor pacienţi care figurează internaţi în spitalizare continuă, spitalizare de zi şi ambulatoriu, dar şi pe numele unor persoane decedate, în valoare de 769.000 lei, potrivit raportului.

    Totodată, CASOPSNAJ, CASMTCT şi casele judeţene Bistriţa-Năsăud, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Neamţ au validat şi au decontat reţete în valoare de 911.000 de lei emise de medicii specialişti din ambulatoriu, spital, medici de familie în aceeaşi perioadă în care pacientul figurează în spitalizare continuă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, adoptate de comisiile parlamentare

    Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 50.703,8 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 50.703,8 milioane de lei.

    Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 291,7 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 105 milioane de lei, cu un excedent de 186,7 milioane de lei.

    Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 1.476 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 1.689 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul avion de luptă al Iranului, prezentat ca “unul dintre cele mai avansate din lume”

    Acest avion cu forme futuriste, prezentat sub numele de “Qaher-313” (Cuceritor-313), a fost “conceput şi realizat de ingineri iranieni” şi “se află printre cele mai avansate avioane de luptă din lume”, a declarat Ahmadinejad, citat de presa iraniană, în cursul acestei inaugurări.

    Preşedintele iranian a adăugat că avionul a efectuat deja “mii de ore de zbor” şi că piloţii acestuia sunt “foarte mulţumiţi de performanţele sale”.

    Noul avion cu design futurist, prezentat de televiziune, într-un hangar, dispune de o “semnătură radar foarte slabă, este construit din materiale moderne şi este dotat cu o avionică avansată”, potrivit ministrului Apărării Ahmad Vahidi, citat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânt mare la munte: avertizare cu cod galben. Cum va fi vremea până luni

    În aceste zone, sâmbătă până în jur de ora 17 vor fi intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală 50 km/h, iar la munte vor depăşi 80 – 90 km/h, determinând şi transport de zăpadă în zona înaltă de munte.

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, anterior, o informare privind precipitaţii şi intensificări ale vântului în toată ţara în intervalul 3 februarie, ora 12 – 4 februarie, ora 2.

    În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării şi ninsori în zona de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp. Vântul se va intensifica în regiunile vestice, sudice şi centrale, cu viteze de 45-50 km/h şi izolat, în Dobrogea şi Lunca Dunării, peste 60 km/h.

    La munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, vitezele la rafală vor depăşi 70-80 km/h, viscolind zăpada.

  • Când scoate capul hidoasa fiară. Politică şi falimente bancare în Italia

    Explicaţia atitudinii lui Monti stă însă în sondajele de opinie, care creditează Opţiunea Civică, noua platformă politică de centru-dreapta condusă de el, cu numai 15% din intenţiile de vot. Analiştii de la Citigroup notează că, indiferent de propunerile de acum, noul guvern rezultat din alegeri va fi nevoit să adopte totuşi un nou pachet de măsuri de austeritate, spre a încadra Italia în ţintele europene de deficit structural.

    Formaţiunea cu cele mai multe intenţii de vot (34%) rămâne Partidul Democrat, de centru-stânga, condus de Pier Luigi Bersani, iar toate previziunile spuneau că se va alia frumos cu Opţiunea lui Monti pentru un nou program plăcut marii finanţe, însă armonia a fost ruptă de criza celei mai vechi bănci din lume (1472), Monte dei Paschi di Siena, care s-a trezit în bilanţ cu pierderi de peste 700 mil. euro din cauza unor tranzacţii proaste cu derivate, ţinute ascunse până acum şi care au silit banca să apeleze la ajutorul statului.

    Cum printre proprietarii băncii sunt fruntaşi ai partidului lui Bersani, Monti şi ai lui au profitat ca să acuze “hidoasa fiară” a amestecului politic în treburile băncilor, fiara fiind democraţii. În aceste condiţii, cel ce câştigă teren este fostul premier Silvio Berlusconi, al cărui partid Forza Italia are 27% din intenţiile de vot, probabil graţie italienilor care cred că dacă revine el la putere, Italia va scăpa ca prin minune de orice măsură de austeritate.

  • Nici pâine fără bani, nici stele fără întuneric. Perlele politice ale săptămânii

    “Aş fi nenorocit să spun că apropierea de Dumnezeu m-a făcut să cer bani pentru biserici” – deputatul PSD Laurenţiu Nistor, justificând că a cerut bani de la buget fiindcă aşa i-a cerut Episcopia Hunedoarei

    “Nu este nimeni pe mână cu Traian Băsescu, nici Ponta nu este pe mână cu Traian Băsescu” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre pactul de coabitare cu preşedintele

    “Stelele nu pot străluci fără întuneric. Nici în politică nu e altfel. Bezna încă nu ne-a cuprins pe toţi” – Mihail Neamţu, liderul Noii Republici

    “A fost izvorul celor mai dure declaraţii antieuropene şi naţionaliste pe care le-am putut vedea în ultimii 20 de ani” – M.R. Ungureanu, liderul Forţei Civice, despre Crin Antonescu

    “Trebuie să fie unul idiot care să vină cu ideea. Ăsta sunt eu” – Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, despre ideea de a construi un tunel rutier pe autostrada Comarnic-Braşov

  • Johan Gabriels, fostul şef al RBS România, preia conducerea Băncii Carpatica

    Gabriels preia şi funcţia de preşedinte al Directoratului Băncii Comerciale Carpatica, structură care are acum patru membri: Johan Gabriels – director general, preşedinte al Directoratului; Ion Dobrică director general adjunct; Gheorghe Cismaru – director general adjunct; Georgiana Coandă – director general adjunct.

    Johan Gabriels a condus operaţiunile RBS România în perioada 2009-2011. Are o experienţă bancară de peste 20 de ani, incluzând funcţii de management financiar şi general în organizaţii precum Arthur Andersen, Mars (Olanda, Rusia, Franţa), PepsiCo (Franţa, Italia, Spania), CapitalOne (Statele Unite, Marea Britanie).

    La sfârşitul anului trecut, la Carpatica a venit încă un om de la RBS: adunarea generală a acţionarilor băncii a numit-o pe Magdalena Manea, fost vicepreşedinte al RBS România, ca membru în consiliul de supraveghere al băncii, poziţie rămasă vacantă după demisia omului de afaceri Ilie Carabulea, care deţine controlul băncii.

    Carabulea a demisionat primăvara trecută din funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere al Băncii Carpatica, după ce înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită. Ulterior, interimatul a fost asigurat de Ion Dobrică, director general adjunct al băncii.

    “Anul 2013 va aduce noi provocări la nivelul economiei naţionale şi mondiale, dar în actuala componenţă suntem încrezători că le putem depăşi. Ne încredem în profesionalismul conducerii executive a băncii”, a declarat Nicolae Petria, preşedintele Consiliului de Supraveghere al BCC.

    Carpatica avea la finele lunii septembrie 2012 active de 4,3 mld. lei, faţă de 3,87 mld. lei la sfârşitul lui septembrie 2011. Banca avea la aceeaşI dată 1.318 salariaţi, în creştere de la 1.281 cu un an în urmă.

  • Vrei să-ţi plăteşti factura la ghişeu? BCR cere până la 8 lei pentru plăţile în numerar

    BCR va introduce două comisioane noi pentru operaţiunile de plăţi de facturi cu numerar efectuate la ghişeele băncii, care se vor aplica diferenţiat în funcţie de tipul de client, şi anume: clientii bancii vor plati 4 lei comision per plata factură cu numerar la ghişeele BCR iar pentru cei care nu sunt clienti ai bancii comisionul va fi de 8 lei per plata factură cu numerar.

    “BCR va continua să încurajeze plata facturilor prin echipamente automate în detrimentul plăţilor la ghişeele băncii”, a declarat Bogdan Marin, director executiv Canale Retail. Recent, banca a instalat o reţea de 400 de astfel de aparate. “Dacă urmărim evoluţia numărului de tranzacţii făcute de clienţi cu ajutorul unui casier şi a celor făcute de client prin internet banking, POS, ATM, automate bancare etc., observăm o creştere de la o medie anuală de 68% în 2011, la 73,5% în 2012, ajungând în decembrie 2012 la aproximativ 76%. Această evoluţie confirmă faptul că există un apetit din ce în ce mai mare al clienţilor BCR pentru operaţiunile cu numerar prin canale automate (ATM, self service) şi fără numerar prin canalele electronice.”

    Banca oferă persoanelor fizice, clienţi ai băncii, posibilitatea realizării operaţiunilor de plăţi de facturi, cu comision zero, pentru plăţile fără numerar efectuate din contul curent prin serviciul “Plăţi facturi la ATM” prin reţeaua de ATM-uri BCR (peste 2.400 de ATM-uri în toată ţara), precum şi pentru serviciile Click 24Banking, Alo 24Banking, Direct Debit şi tranzacţii mobile (*183#). Depunerea de numerar în conturile curente proprii efectuate la echipamentele acceptatoare de numerar (ghisee automate şi maşini multifuncţionale) sau ghişeele băncii este gratis.

  • Cum arată interiorul Prispa, singura locuinţă din România care va produce mai multă energie decât va consuma. Galerie Foto

    Prispa, locuinţa care poate produce mai multă energie decât consumă, amplasată în localitatea băcăuană Mărgineni, este aproape de finalizare, fotografiile postate pe pagina de prezentare a acestui proiect aratând că în acest moment casa este aproape utilată şi mobilată. Locuinţa Prispa este un proiect la care au colaborat studenţi de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Universitatea Politehnică Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte şi care s-a clasat pe locul 9 din 18 în cadrul competiţiei Decatlonul Solar, unul dintre cele mai mari concursuri la nivel mondial între universităţi. Decatlonul Solar este o competiţie care cuprinde 10 probe în care sunt analizate eficienţa energetică, arhitectura, lucrările de inginerie şi construcţie sau confortul caselor alimentate cu energie solară şi la care anul trecut au participat18 echipe din 11 ţări, după ce proiectul Egiptului a fost descalificat din cauza faptului că locuinţa studenţilor din această ţară nu a fost ridicată la timp.

    Toate stirile sunt pe zf.ro