Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Secretarul Camerei Deputaţilor: Becali rămâne deputat dacă în sentinţă nu se specifică pierderea drepturilor electorale

    “Dacă nu se specifică pierderea drepturilor electorale, nu-şi pierde mandatul, iar pierderea drepturilor electorale în mod automat se face atunci când eşti încarcerat, deci nu în acest caz”, a spus Nicolicea.

    Nicolicea crede că Becali va “uza de căile extraordinare de atac” a sentinţei.

    Întrebat despre declaraţia lui Becali că ar pleca definitiv din ţară, Eugen Nicolicea a arătat că interpretările sunt eronate , iar afirmaţia lui George Becali a fost “emoţională”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima demisie a unui Papă pe Twitter: „Cine au fost inteligenţii care au hotărât alegerea unui Papă de 78 de ani?”

    Deşi nu şi-a anunţat demisia pe contul oficial de Twitter, reacţiile followerilor din toată lumea, fie reprezentanţi ai presei sau oameni din alte domenii de activitate, au început să apară pe contul său @pontifex. Postările sunt în număr record, de peste 100 pe minut şi majoritatea sunt într-un ton de glumă:

    “Susţin demisia Papei. Şi eu aş demisiona. Şeful lui este absnet şi are un complex dumnezeiesc. Benedict este prea bătrân pentru a face faţă”.

    “Sunt şanse de 10/1 pentru ca Papa să fie noul manager al echipei Chelsea”.

    “Papa a primit probabil un post de conducere al unei religii mai bune”.

    “Cred că cea mai importantă întrebare este: va putea să păstreze papamobilul?”

    “Papa demisionează din cauza vârstei înaintate. Dar ca să fii ales Papă trebuie să ai cep puţin 60 de ani – succesorul lui va avea de asemenea o vârstă înaintată.”

    “Nu contează cine va fi următorul Papă. Întrebarea importantă este cine va compune tweetul perfect?”

    “Cine au fost inteligenţii care au hotărât în primul rând că este bună alegerea unui Papă în vârstă de 78 de ani?”

    “Cum scrie cineva o scrisoare de demisie adresată lui Dumnezeu?”

    “Dacă o personalitate asemenea Papei poate să demisioneze din cauza vârstei înaintate, politicienii noştri ar trebui să se inspire din acest lucru.”

    “Să sperăm că Biserica Catolică va alege de această dată pe cineva cu viziune mai modernă. Poate Fred Flintsone este disponibil”.

    Papa Benedict al XVI-lea va demisiona începând cu 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi. Papa a subliniat că “în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare”.

  • BIOGRAFIE: Benedict al XVI-lea, un papă teolog proeuropean care s-a confruntat cu scandaluri şi divergenţe

    Acest eminent profesor german de teologie, care nu a suscitat pasiunea de care a beneficiat Ioan Paul al II-lea, dar care a s-a bucurat de un respct tot mai mare de-a lungul timpului, devine Papă la 19 aprilie 2005, la vârstă de 78 de ani, după ce a condus aproape un sfert de secol Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, un fost Oficiu Sfânt.

    El se va confrunta cu cea mai profundă criză a Bisericii contemporane, cea a dezvăluirilor în cascadă, în mai multe ţări din Europa şi America de Nord, a unor abuzuri sexuale comise asupra unor copiii de către membri ai clerului, agravate de “omerta” ierarhiei.

    Condamnând dur aceste “păcate” şi ordonând o toleranţă zero, Benedict al XVI-lea va cere în mod explicit “iertare” victimelor în iunie 2010.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi vremea până pe 25 februarie. PROGNOZA METEO pentru fiecare regiune a ţării

    Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    Maximele termice vor creşte treptat, spre valori medii de 9 grade în data de 13 februarie. În perioada 14-19 februarie temperaturile diurne vor scădea până la medii în jur de 3 grade, iar din 20 februarie acestea vor creşte uşor spre medii de 6…7 grade. Temperaturile minime vor fi predominant negative, cu valori medii regionale în jur de -7 grade în primele nopţi, între -5 şi -3 grade în perioada 16-21 februarie şi în jur de -3 grade, între 22 şi 25 februarie.

    Precipitaţii slabe cantitativ se pot consemna zilnic începând cu 12 februarie, existând posibilitatea ca acestea să devină local moderate, pe 13 şi 14 februarie, când va ploua şi pe 22 februarie, când vor fi şi lapoviţe sau ninsori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Propun ca data Convenţiei PDL să fie 23 martie. Voi candida la preşedinţia partidului

    Blaga a spus că BPN al PDL a hotărât să convoace pentru 22 februarie, la ora 14:00, Colegiul Director Naţional, care va stabili ordinea de zi a Consiliului Naţional de Coordonare din 23 februarie.

    Liderul PDL a spus că, la propunerea sa, Biroul a fost de acord, în unanimitate, să propună data de 23 martie pentru Convenţia Naţională a Partidului.

    El a spus că în acest fel se respectă toate prevederile statutare, astfel încât să nu existe nicio observaţie, chiar dacă “unii doresc o convenţie mâine”, iar alţii o doresc “amânată la calendele greceşti”.

    “O să candidez la Convenţia Naţională a partidului şi eu cred că 23 martie, dacă aceasta va fi data Convenţiei, e un punct important pentru viaţa partidului. Până la urmă, va trebui să trecem de la perioada de criză a partidului la ceea ce înseamnă reconstruirea adevărată a partidului”, a spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Firmele responsabile de scandalul cărnii de cal să plătească, nu putem fi suspecţi de serviciu

    El a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Agriculturii, alături de ministrul de resort, Daniel Constantin, şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, că din toate verificările efectuate de către autorităţile de la Bucureşti rezultă că nu există niciun fel de încălcare a regulilor europene de către firme din România sau pe teritoriul României.

    România va fi decredibilizată pentru “mulţi ani” dacă se vor constata “nereguli la expeditor”, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, comentând problema importurilor de carne de cal posibil din România în Marea Britanie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCANDALUL cărnii de cal – François Hollande: Vor trebui pronunţate sancţiuni

    “Există lacune, în mod vizibil, profituri, comportamente inadmisibile, vor trebui pronunţate sancţiuni, administrative şi penale dacă dosarul o justifică”, a declarat luni şeful statului francez în timpul unei deplasăro la periferia Parisului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de carne Carmolimp: Considerăm acţiunile din Franţa un atac fără precedent asupra industriei locale de carne

    “În tot decursul anului 2012 grupul Carmolimp nu a livrat la export carne de vită, motiv pentru care carnea de cal nu ar fi avut cum să fie greşit etichetată. De asemenea, reprezentanţii Carmolimp consideră cel puţin ruşinoasă încercarea Spanghero şi Comigel de a da vina pe producătorii români. Dacă a plecat din România carne de cal, aceasta nu putea fi etichetată decât ca şi carne de cal. Dacă procesatorul francez a confundat carnea, atunci cu siguranţă era prima zi din viaţa sa când procesa carne”, se arată într-un comunicat al Carmolimp, producător de carne.

    Compania menţionează de asemenea că grupul Carmolimp nu are contracte comerciale cu vreo firmă din Franţa, iar că pe parcursul anului 2012 compania nu a avut livrări către această ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu cumva scandalul cărnii de cal are şi o doză de ipocrizie? – GALERIE FOTO

    O galerie foto care prezintă modul în care este consumată şi vândută carnea de cal în Europa sau în lume.