În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta. Preşdintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, a declarat că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicareasursei, foarte uşor de detectat. În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta (“Curtea Penală Internaţională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa.
Category: Actualitate
Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.
-
Cum îţi ţii maşina departe de hoţi
Recomandări preventive:
Pentru a preveni furturile de autoturisme:
La coborârea din autoturism, scoateţi cheia din contact, chiar daca veţi lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva SECUNDE. Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor.
Certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului NU trebuie păstrate în acesta. în cazul unui furt, asigurătorul CASCO nu vă despăgubeşte dacă nu prezentaţi cele două documente în original şi ambele chei ale autoturismului.
Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate.
Montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt. Schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului, dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia.
Anunţaţi imediat Poliţia dacă v-au dispărut plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.
La autoturismele prevăzute din fabricaţie cu sisteme electronice de siguranţă, este recomandat să montaţi un sistem alternativ care să blocheze funcţionarea autoturismului. Acest sistem suplimentar trebuie să NU FIE CONTROLAT de computerul de bord.
Montarea unui sistem GPS în locuri ascunse din autoturism poate ajuta la localizarea maşinii în cazul în care aceasta este sustrasă. Sistemul trebuie să fie monitorizat de o firmă de specialitate, iar în cazul în care autoturismul a fost sustras apelaţi la Poliţia pentru localizare şi deplasarea în zona în care se află acesta.
Utilizarea marcajelor permanente de tip lac ultraviolet şi gravura în sticlă descurajează hoţii. Acestea se pot face atât la vedere, pe geamuri şi portiere, dar şi în locuri ascunse, cunoscute doar de proprietar.
în situaţia în care aţi devenit victima unui furt de auto, iar autorii v-au contactat cu propunerea de a plăti o sumă de bani în schimbul recuperării, nu vă angajaţi în acest schimb pe cont propriu.
Apelaţi la poliţiştii specializaţi, care vor acţiona profesionist pentru recuperarea autoturismului şi prinderea autorilor. în caz contrar, riscaţi atât pierderea banilor, cât şi să nu recuperaţi autoturismul.
Pentru a preveni furturile din autoturisme:
Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipseşti pentru scurt timp.
În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.
Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii). Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.
Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt. Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi.
Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.
Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.
-
Tarifele de interconectare pentru telefonia fixă scad cu 18%
“Aceasta este cea de-a doua etapă de scădere a plafoanelor maxime pentru tarifele de interconectare, în vederea terminării apelurilor în reţelele de telefonie fixă, după cea din martie 2012, când tarifele au scăzut cu 15,5%”, se arată într-un comunicat al ANCOM. Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara reţelei. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul. “Tarifele au fost reglementate în urma analizei de piaţă realizate de ANCOM în anul 2011, din care a rezultat că toţi cei 51 de furnizori de servicii de acces la o reţea publică de telefonie fixă activi la acel moment pe piaţa din România deţineau putere semnificativă pe piaţa de gros a terminării apelurilor în propriile reţele”, se precizează în comunicat.
-
Nike a înregistrat prima scădere de profit din ultimii doi ani şi jumătate
Profitul net al Nike a scăzut cu 7,6%, la 549 milioane dolari, în trimestrul martie-mai, al patrulea al anului fiscal 2011-2012, a anunţat compania într-un comunicat, preluat de Bloomberg. Aceasta este prima scădere a profitului înregistrată de companie din trimestrul septembrie-noiembrie 2009. Analiştii anticipau un câştig cu 17% mai ridicat faţă de cifra raportată, care ar fi reprezentat o creştere în comparaţie cu profitul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Profitul Nike a depăşit estimările analiştilor în 22 dintre ultimele 23 de trimestre fiscale încheiate.
-
Topul creşterilor salariale 2012-2015. În ce judeţe vor fi cele mai mari salarii din ţară
Salariul mediu net lunar din Bucureşti va creşte până în 2015 la 2.561 lei, cu 313 lei mai mult faţă de nivelul de 2.248 lei estimat pentru 2012, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), interpretate de MEDIAFAX. În judeţul Ilfov, salariile ar urma să urce cu 212 lei, la 2.163 lei pe lună. În prezent, angajaţii din Bucureşti au de departe cele mai mari venituri (2.248 lei), cu 40% peste media naţională, de 1.572 lei.
-
Elena Udrea îşi recunoaşte plagiatul: “Asta e. Te ajută profesorii, colegii, de aceea am renunţat să mai fac doctoratul”
“Ce se putea face decât să lansezi şi informaţii despre Elena Udrea privind plagiatul. Vorbind despre lucruri cu greutate diferită”, a spus Udrea. Ea a povestit că în 2005 a început să urmeze cursurile post-universitare la Colegiul Naţional de Apărare. “Am luat decizia de a începe o teză de doctorat, acestea erau lucrări pregătitoare. Asta e, te ajută colegii, profesorii. Mai scria când unul, când altul şi apoi publicam împreună şi cu sprijinul profesorilor. Neavând timp să-mi fac singură lucrarea am renunţat”, a dezvăluit Elena Udrea. Potrivit acesteia, a renunţat la doctorat tocmai pentru a nu i-l face alţii. În privinţa lucrării plagiate, ea a dat vina pe o “colegi”. “Probabil a fost eroarea unor colegi care m-au ajutat la vremea respectivă. Când voi dori îmi voi da doctoratul în turism”, a spus Elena Udrea.
-
Preţul energiei electrice creşte de la 1 iulie cu 5%
Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010. Măsura de scumpire cu 5% a energiei pentru consumatorii casnici şi non-casnici este justificată, printre altele, de necesitatea corelării costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei, care cumulat pentru 2010 şi 2011 a depăşit 13%, arată ANRE într-un comunicat. Totodată, decizia a vizat respectarea acordului preventiv dintre România şi FMI, care prevedea această majorare de la 1 iulie.
-
Van Rompuy: Acord european pentru un pact de creştere economică estimat la 120 miliarde de euro
“Am ajuns la un acord pe un anumit număr de puncte”, a declarat Van Rompuy în timpul unei conferinţe de presă de după prima zi a summitului de la Bruxelles. El a citat “agenda pentru creştere economică şi locuri de muncă” pentru care “vom aloca aproximativ 120 de milioane de euro, pentru a putea lua măsuri imediate de creştere economică. El a precizat că acest program se bazează pe o creştere a capacităţii de împrumut a Băncii Europene de Investiţii (BEI) cu 60 de miliarde de euro, iar restul de 60 de miliarde provin din fondurile structurale neutilizate.
-
Merkel a cedat teren: Liderii UE înlesnesc condiţiile finanţării de criză pentru Spania şi Italia
Astfel, după 13 ore şi jumătate de discuţii, încheiate vineri dimineaţa, aproape de răsăritul soarelui, liderii din zona euro au convenit să renunţe la condiţia ca guvernele să aibă statut de creditor privilegiat în cazul liniei de finanţare către Spania, destinată recapitalizării sectorului bancar, transmite Bloomberg. Totodată, summit-ul UE a deschis calea către recapitalizarea directă a băncilor de la fondurile de urgenţă ale zonei euro, după ce UE va fi creat o instituţie unică de supraveghere bancară. Italia şi Spania vor putea accesa credite de “bailout” fără a pierde suveranitatea economică, măsură menită să împingă în jos costurile de finanţare a celor două state, a căror creştere puternică a generat temeri că zona euro s-ar putea diviza, aplicând o lovitură grea economiei mondiale.