Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Vânzările reţelei Lem’s au crescut cu 10%

    Printre factorii care au influenţat evoluţia vânzărilor se numără investiţiile în tehnologie, extinderea portofoliului şi dezvoltarea reţelei de magazine cu unităţi amplasate în special în galeriile comerciale tip mall, se arată într-un comunicat al companiei.

    Compania a investit anul trecut peste 12 milioane lei pentru deschiderea a 11 magazine, în prezent reţeaua depăşind 100 unităţi, incluzând partenerii Lemet. Suprafaţa totală de retail, la nivelul întregii ţări, este de peste 65.000 mp.

    Dintre produsele de mobilier lansate recent, segmentul premium creşte constant, iar 48% din vânzările realizate anul trecut sunt reprezentate de produsele premium şi lux.  “Sectorul premium este în creştere şi va continua acest trend şi în anii următori”, a declarat directorul general şi proprietarul companiei, Alexandru Rizea.

  • Cumpărarea caselor şi a maşinilor se va face în continuare cu banii jos

    Măsura de plafonare a fost susţinută de ministrul de resort Ioana Petrescu, care a apreciat că limitarea plăţilor în numerar reduce evaziunea fiscală şi spălarea de bani. Proiectul de lege privind plăţile în numerar se află în dezbatere de câteva luni, după ce Guvernul a anunţat că ar vrea să interzică plata în numerar pentru terenuri, case şi maşini.

    Ioana Petrescu a declarat recent că prioritatea MFP este să eficientizeze colectarea veniturilor, inclusiv prin reducerea birocraţiei, dar şi prin eventuale măsuri de relaxare fiscală de genul introducerii cotei progresive de impozitare pentru populaţie din 2015, dacă spaţiul bugetar o va permite. De asemenea, contribuţiile de asigurări sociale ar urma să fie reduse la angajator din luna iulie a acestui an dacă este posibil, iar dacă spaţiul fiscal nu va permite, atunci de la începutul anului viitor.

    Ministrul a precizat că va continua unele programe lansate de predecesorul său, întrucât nu este “genul care să strice ce au început alţii”, menţionând planul de restructurare a ANAF, convenit cu Banca Mondială, de unde România a tras un miliard de dolari, şi plafonarea plăţilor în numerar.

    În ianuarie, când ministru al finanţelor era Daniel Chiţoiu, Guvernul intenţiona să promoveze o reglementare care limita la 2.000 de lei pe zi plăţile în numerar pe care le pot face firmele între ele şi către persoane fizice şi introducea un plafon de 10.000 de lei pentru plăţi între persoanele fizice. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a comentat atunci iniţiativa spunând că limitarea plăţilor în numerar, mai ales la tranzacţiile cu terenuri, aminteşte de zicala “iadul e pavat cu intenţii bune”, întrucât intenţia de stopare a evaziunii fiscale prin aducerea obligatorie la bancă a proprietarilor ar spori birocraţia şi aşa existentă şi ar descuraja tranzacţiile, mai ales pentru proprietarii în vârstă.

    Proiectul de ordonanţă din ianuarie mai cuprindea şi o limitare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit a comisioanelor pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare a tranzacţiei. Guvernul nu va renunţa la această prevedere, în ciuda lobby-ului din partea companiilor emitente şi din partea băncilor.

     

  • Mai pot fi salvate băncile cu bani publici?

    În virtutea acestui mecanism, BCE va supraveghea direct, încă începând din noiembrie acest an, băncile din zona euro şi din restul ţărilor UE care decid să se alăture uniunii bancare europene, având puterea de a decide închiderea oricărei bănci dacă apreciază că respectiva instituţie este prea slabă spre a supravieţui. Acordul limitează posibilitatea ţărilor europene de a contesta deciziile BCE.

    În ipoteza unei crize bancare unde acţionarii, creditorii şi industria bancară nu pot acoperi singuri costurile, 40% din costurile de finanţare a fondului comun de restructurare bancară vor fi împărţite între ţările membre ale uniunii, pondere care va urca la 60% în al doilea an şi la 70% în anul al treilea, urmând ca împărţirea totală a costurilor să fie realizată în al optulea an. Valoarea fondului va fi de numai 55 mld. euro, sursele de finanţare urmând să fie taxe aplicate industriei bancare şi împrumuturi. Germania s-a opus, astfel, dorinţei exprimate de Franţa şi Spania ca resursele fondului să fie acoperite din contribuţia ţărilor zonei euro.

    Unii analişti ai băncilor au prefaţat discuţiile cu PE sugerând că acesta este “necooperant” – cu alte cuvinte, că a rezistat ferm ideii de înfiinţare a unui fond din bugetele publice care să suporte costul falimentelor bancare. Germania a fost însă cea care a rezistat acestei idei, o idee care iniţial ar fi urmat să stea la baza uniunii bancare europene. O altă idee iniţială a uniunii pierdută pe parcurs a fost aceea a protecţiei comune a depozitelor bancare.

  • Media Galaxy deschide un nou magazin

    Noul showroom, cu o suprafaţă de peste 2.500 metri pătraţi şi 10.000 de produse, va deservi atât Craiova, cât şi oraşele limitrofe, Calafat, Caracal, Corabia, Filiaşi, Segarcea şi Slatina.

    “În timp ce alţi jucători caută soluţii prin fuziune, grupul Altex se dezvoltă organic, aşa cum o face continuu, de peste 20 de ani pe piaţa din România (…) Prin investiţia de peste 1 milion de euro în noul magazin Media Galaxy, dorim să completăm experienţa omni-channel, adresându-ne consumatorilor care au la dispoziţie o multitudine de canale de informare, dar care îşi doresc consiliere”, spune Dan Ostahie, preşedinte şi CEO al Altex România.

    Ziarul Financiar a scris săptămâna trecută că retailerii Domo şi Flanco, numărul doi şi trei din piaţa de profil, se află în negocieri pentru crearea unui jucător cu afaceri de peste 250 milioane euro, aproape cât liderul pieţei, Altex.

    Grupul Altex a avut în 2012 o cifră de afaceri netă de 1,13 miliarde lei (256 milioane euro) şi un profit net de 12,3 milioane lei (2,8 milioane euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

  • Mergeţi la vot la europarlamentare?

    Ca intenţie de vot, PSD este în frunte, cu 41%, urmat de PNL cu 17%, PDL cu 14% şi PMP cu 9%. Conform predicţiilor avansate de respondenţi, PSD este partidul care ar câştiga alegerile europarlamentare, fiind indicat de 61% dintre respondenţi.

    Pe următoarele locuri se clasează PNL cu 8% şi PDL cu 6%. Jumătate dintre participanţii la studiu cred că PNL nu va atinge obiectivul de a obţine la alegerile europarlamentare 20% din voturi, obiectiv stabilit de preşedintele PNL, Crin Antonescu.

     

  • Salesianer Mettex a deschis o fabrică la Oradea

    Directorul general al Salesianer Miettex pentru Europa Centrală şi de Est, Victor Ioane, spune că investiţia depăşeşte 6 milioane euro, din care peste un milion de euro a fost investit în protecţia mediului. Prin deschiderea fabricii au fost create 30 de noi locuri de muncă la nivel local, unitatea urmând să deservească zona centrală şi de vest a ţării, inclusiv zona de graniţă şi estul Ungariei.

    “Inaugurarea de la Oradea marchează a 23-a fabrică Salesianer Miettex la nivel internaţional şi prima din zona de vest a României. Am ales această amplasare deoarece vizăm atât clienţi din ţară, cât şi din Ungaria. Ne adresăm operatorilor din industria hotelieră, medicală şi companiilor din industrie din această regiune care au nevoie de servicii de închiriere textile, gestionate la cel mai înalt nivel de igienă, confort şi profesionalism”, a afirmat, la inaugurare, Victor Ioane.

    Anul trecut, compania austriacă a înregistrat în România afaceri cu 15% mai mari faţă de 2012, când a raportat 17,5 milioane lei (4 milioane euro). Salesianer Miettex oferă servicii complete de închiriere şi spălare de lenjerie şi prosoape pentru hoteluri şi spitale şi de uniforme de lucru pentru angajaţii din sectorul industrial.  În România, Salesianer Miettex mai are o fabrică în Bucureşti, cu o suprafaţă de 6.500 metri pătraţi şi o echipă de peste 100 de angajaţi.

  • Tandemul franco-german, luat la bani mărunţi

    Banca germană constată că între 2002 şi 2006, numărul insolvenţelor a urmat cam aceeaşi evoluţie în cele două ţări, ulterior a apărut o divergenţă care n-a făcut decât să se amplifice.

    De notat că progresia insolvenţelor nu depinde de ciclul economic (pentru a se menţine un număr constant de insolvenţe ar fi fost nevoie de o creştere anuală a PIB cu cel puţin 2%, ceea ce niciuna dintre ţări nu a realizat), ci de abilitatea firmelor de a practica o administrare a lichidităţilor de natură să asigure fluxul plăţilor indiferent de ciclul economic.

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în ţară până la sfârşitul lunii

    BANAT
    Până la 24 martie, maximele diurne vor fi de 18-20 de grade Celsius, prezentând o abatere de 5-6 grade comparativ cu normele datei calendaristice. Din 25 martie până la sfârsitul lunii, o uşoară răcire va determina medii ale maximelor cuprinse între 14 şi 16 grade. Totodată, minimele nocturne se vor menţine relativ constante, la valori medii de 4-6 grade. Va ploua aproape zilnic, dar pe arii mai extinse între 24 şi 27 martie.

    CRIŞANA
    Se vor înregistra valori termice diurne de 14-16 grade, apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Minimele nocturne se vor situa, pe tot parcursul perioadei de prognoză, între 3 şi 6 grade, caracterizând un regim termic normal pentru a doua jumătate a lunii martie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte, însă acestea se vor semnala pe arii mai extinse pe 24 şi 25 martie.

    TRANSILVANIA
    O uşoară răcire aduce regimul termic la normal, cu maxime de 12-13 grade până la sfârşitul lunii. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, minimele nocturne vor avea doar variaţii nesemnificative, situându-se, în medie, între 0 şi 3 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori între 28 şi 30 martie. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte abia după 24 martie, iar pe 24 si 25 martie ploile pot fi moderate cantitativ.

    MARAMUREŞ
    Valorile termice vor scădea uşor şi se vor situa între 12 şi 14 grade, caracterizând un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii martie. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante şi se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine relativ ridicată în cea mai mare parte a intervalului, iar pe 24 şi 25 martie acestea pot fi moderate cantitativ.

    MOLDOVA
    Regimul termic diurn va atinge 17-19 grade până la 24 martie, abaterea pozitiva faţă de normele perioadei fiind de aproximativ 8 grade. Din 25 martie, o uşoară răcire a vremii va determina scăderea maximelor diurne spre 12-14 grade, comparabile cu mediile multianuale ale ultimei decade a lunii martie. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade Celsius. Probabilitatea pentru ploi, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, va fi mai ridicată în intervalul 24 – 27 martie.

    DOBROGEA
    Valorile de temperatură se vor situa, în medie, între 12 şi 15 grade până la 25 martie. Între 26 şi 30 martie nu se vor mai depăşi medii ale maximelor diurne de 13 grade, vremea devenind normală termic pentru sfârşitul lunii martie. Temperaturile nocturne vor avea valori cuprinse între 5 şi 8 grade pe tot parcursul perioadei de prognoză. După data de 24 martie va ploua slab, iar pe arii mai extinse abia spre 26 – 27 martie.

    MUNTENIA
    Mediile temperaturilor maxime se vor situa iniţial între 16 şi 21 de grade, cu până la 10-12 grade mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei. Între 26 şi 30 martie, o uşoară scădere a valorilor diurne va determina un regim termic normal, cu temperaturi medii de 14-16 grade. În cursul nopţilor se vor înregistra minime termice situate, în medie, între 3 şi 6 grade Celsius. Ploile, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, îşi vor face apariţia cel mai probabil după data de 25 martie.

    OLTENIA
    Pâă la 24 martie se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime între 16 şi 21 de grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa între 3 şi 6 grade. După 25 martie vor fi valori termice diurne de 14-15 grade, normale pentru ultima decadă a acestei luni, iar temperaturile minime se vor menţine în jurul a 3-4 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse creşte după data de 24 martie, dar cu precădere în intervalul 24-27 martie.

    LA MUNTE
    Pe tot parcursul intervalului de prognoză, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii martie, dar vremea va fi caldă cu precădere până la 25 martie. Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 9 grade, în medie, iar cele minime vor avea valori medii cuprinse între -2 şi 1 grad, fără variaţii semnificative. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, predominant ploi, va fi mai mare între 24 si 27 martie, când acestea se vor semnala la nivel local.
     

  • Udrea: “Doi politicieni extraordinari: Traian Băsescu şi Emil Boc”

    “Am văzut din nou împreună doi politicieni extraordinari: Traian Băsescu şi Emil Boc, parteneri în trecerea României prin cea mai gravă criză economică din ultimii 80 de ani şi doi oameni care împărtăşesc aceleaşi idei privind statul de drept”, afirmă Elena Udrea.

    La dezbatere, la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi primarul PDL de Cluj, Emil Boc, au fost prezenţi din partea PMP, între alţii, Eugen Tomac, şeful PMP, Cristian Preda, Teodor Baconschi.

    “Am ţinut un discurs despre importanţa apariţiei Partidului Mişcarea Populară ca şi continuator al proiectului de modernizare şi reformă a statului început de Preşedintele Traian Băsescu în 2004”, afirmă Elena Udrea. “PMP este partidul oamenilor care au făcut ceva în viaţa lor şi care ştiu de ce are nevoie ţara pentru a progresa. Noi, cei prezenţi la această dezbatere, am dovedit, fără putinţă de tăgadă, că putem ajuta România să progreseze. Că putem lăsa ceva în urma noastră. Că am reuşit să împingem ţara asta înainte.”

    Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor PMP că nu pot fi “urmaşii” săi dacă nu câştigă alegerile, precizând că acest lucru înseamnă un scor cu două cifre la europarlamentare şi poate chiar să dea candidatul dreptei la prezidenţialele din acest an.

    “Vă asigur că, atât cât pot, ca preşedinte în funcţie, voi susţine în primul rând fundaţia, dar şi partidul, pentru că vreau să fie singurul partid infiinţat după ’91 care reuşeşte şi care să fie şi la guvernare”, le-a spus Traian Băsescu participanţilor la dezbatere.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    388 mil. euro
    excedentul din ianuarie al contului curent al balanţei de plăţi, comparativ cu 267 mil. euro în aceeaşi lună din 2013

    27,9%
    rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung în ianuarie, faţă de 41,4% în 2013

    1,2%
    cu atât a crescut în UE costul orar al muncii în T4 2013 faţă de aceeaşi perioadă din 2012, în timp ce avansul în zona euro a fost de 1,4%; în T3, creşterea fusese de 1,1% în ambele zone

    13 mld. euro
    deficitul comercial al UE cu restul lumii în ianuarie, faţă de un deficit de 17,7 mld. euro în ianuarie 2013

    1,3%
    creşterea în ianuarie a producţiei din sectorul de construcţii din UE faţă de luna decembrie, după un avans de 1,2% în decembrie faţă de noiembrie 2013

    8%
    creşterea investiţiilor străine directe în România în luna ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2013, la 244 mil. euro