Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX: Neagu, Transelectrica – Sistemul energetic “a fost violat pe toate părţile” în ultimii 20 de ani

     “Deschiderea pieţei şi interconectarea (pieţei energetice cu statele vecine – n.r.) se vor face. Au fost specialişti care au construit un sistem energetic care, îmi permit să spun, deşi a fost violat pe toate părţile în ultimii 20 de ani, încă este în funcţiune şi România până astăzi nu a experimentat un black-out (pană de curent), ba a ajutat ţările vecine în situaţii dificile. Ar fi bine să asigurăm energie din capacităţi energetice româneşti”, a spus Neagu.

    Prezent la conferinţă, Valentin Mircea, avocat în firma de avocatură Mircea şi Asociaţii, a afirmat că România are o supracapacitate energetică de producţie a energiei care, este însă “iluzorie”, pentru că în mare parte este reprezentată de unităţi învechite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tomac: Mulţumim preşedintelui în mod special pentru suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare

    “Noi mulţumim domnului preşedinte în mod special pentru tot suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare. Ştim că au existat voci critice, însă îi suntem recunoscători şi pentru noi este o onoare că preşedintele nu a ezitat nicio clipă în a spune că crede în partidul nostru, acesta este un lucru care ne motivează să mergem mai departe pe aceeaşi convingere, cu acelaşi optimism, pentru că sunt convins că românii vor altceva de la politicieni şi noi încercăm să construim acea forţă politică care să-i aducă alături pe cei dezamăgiţi de clasa politică şi pe cei care vor să se implice în clasa politică alături de noi”, a spus Tomac.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ioana Petrescu a tăiat indemnizaţii pentru AGA de la CEC şi EximBank de jumătate de milion de euro

     Reprezentanţii statului în AGA de la cele două bănci primeau pentru fiecare şedinţă o indemnizaţie echivalentă cu 25% din remuneraţia preşedintelui instituţiei de credit, iar de regulă se convoca AGA aproape în fiecare lună.

    Ordinele emise de Ioana Petrescu prevăd posibilitatea aprobării unei a doua şedinţe AGA remunerate în ultimele şase luni ale anului, dar numai dacă există motive întemeiate.

    Potrivit unor surse din MFP, economiile pentru cele două bănci însumează circa 500.000 de euro, dacă este luat în calcul costul total cu indemnizaţiile, incluzând contribuţiile şi taxele aferente, şi o medie de 12 AGA pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOCURI DE MUNCĂ: Peste 17.300 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti

     Din datele centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt vacante 17.377 de locuri de muncă.

    Cele mai multe locuri de muncă neocupate sunt în Bucureşti (1.759) şi în judeţele Cluj (2.696), Prahova (1.459), Arad (972), Argeş (867), Braşov (751), Hunedoara (694), Timiş (684), Iaşi (643) şi Sibiu (588).

    Cele mai puţine locuri de muncă vacante se înregistrează în Caraş-Severin (35), Mehedinţi (37), Bacău (38), Botoşani (66), Teleorman (75) şi Sălaj (77).

    Pentru persoanele cu studii superioare sunt vacante 1.710 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de analist servicii client (230), inginer mecanic (83), programator (78), manager proiect (71), inginer de sistem software (47) şi formator (41).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Israelul a interceptat conversaţiile lui Bill Clinton cu Hafez al-Assad, în 1999

     De asemenea, serviciile de spionaj israeliene au interceptat şi convorbirile telefonice între Hafez al-Assad şi ministrul sirian de Externe, tot în 1999, potrivit lui Ahron Bregman, autorul cărţii “Victorie blestemată: O victorie a Israelului şi a teritoriilor ocupate”, care va fi lansată săptămâna viitoare în Marea Britanie.

    Potrivit Newsweek, interceptările au fost efectuate de Unitatea 8.200, aparţinând Serviciului israelian de informaţii militare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prinţul Charles, încântat de pâinea secuiască pe care a mâncat-o la Valea Zălanului

     Omul de afaceri Dioszegi Laszlo din Sfântu Gheorghe, proprietar al unei brutării din oraş şi care din acest an vinde pâine secuiască tradiţională, cu cartofi, şi în Marea Britanie, unde şi-a deschis o brutărie, a participat şi el, joi, la petrecerea câmpenească organizată de localnicii din Valea Zălanului în cinstea Prinţului Charles.

    Dioszegi Laszlo a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că din această pâine cu cartofi a gustat şi Prinţul Charles la petrecerea organizată în livadă, unde aproximativ 50 de localnici au întins mese cu bucate tradiţionale.

    “Prinţul Charles a apreciat că este foarte gustoasă şi s-a interesat dacă pâinea este făcută din făină de grâu”, a povestit omul de afaceri covăsnean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planul Estoniei în cazul unei invazii ruse: toate datele oficiale vor fi salvate pe cloud

    Estonia este una dintre cele mai avansate ţări din punct de vedere al infrastructurii informatice: cetăţenii votează online, îşi plătesc taxele din faţa calculatorului iar oraşele oferă wi-fi gratuit chiar şi pe străzi, relatează quartz.com.

    Acest lucru aduce însă şi un pericol: vulnerabilitatea în faţa atacurilor cibernetice. În anul 2007, o serie de hackeri de origine rusă au atacat instituţiile vitale ale Estoniei: băncile, guvernul, presa. Atacurile au durat săptămâni bune şi au dus la o schimbare în atitudinea faţă de acest subiect.

    Evenimentele recente din Ucraina au stârnit discuţii referitoare la posibilitatea ca Rusia să îşi îndrepte atenţia către Estonia, astfel încât autorităţile caută formula ideală pentru a menţine sistemul de stat funcţional în cadrul unei invazii. Sistemul de cloud pare cea mai bună soluţie, după cum notează publicaţia Eesti Ekspress.

    Această măsură ar oferi o anumită siguranţă pentru estonieni, iar datele şi documentele ar putea fi salvate pe servere din Marea Britanie, Germania sau Olanda. Australia este o altă ţară cu care se duc, în acest moment, negocieri.

  • Peste 17.300 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti

    Din datele centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt vacante 17.377 de locuri de muncă.

    Cele mai multe locuri de muncă neocupate sunt în Bucureşti (1.759) şi în judeţele Cluj (2.696), Prahova (1.459), Arad (972), Argeş (867), Braşov (751), Hunedoara (694), Timiş (684), Iaşi (643) şi Sibiu (588).

    Cele mai puţine locuri de muncă vacante se înregistrează în Caraş-Severin (35), Mehedinţi (37), Bacău (38), Botoşani (66), Teleorman (75) şi Sălaj (77).

    Pentru persoanele cu studii superioare sunt vacante 1.710 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de analist servicii client (230), inginer mecanic (83), programator (78), manager proiect (71), inginer de sistem software (47) şi formator (41).

    Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 15.667 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (1.551), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.096), muncitor necalificat în industria confecţiilor (959) şi lucrător comercial (518 ).

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam.

  • VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

    Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de nord-est a teritoriului,  precum şi în zonele de deal şi munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi vor mai fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi de la 13…15 grade în Dealurile de Vest până la 22 de grade în estul extrem, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 17 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Stoica rămâne în închisoare, instanţa i-a repins cererea de anulare a condamnării

     Contestaţia lui Stoica a fost luată în discuţia la 23 mai, când acesta a spus că a ajuns să fie “disperat” ca urmare a condamnării din dosarul transferurilor, precizând că familia sa, respectiv soţia şi fiica, se întreţine din pensiile părinţilor săi.

    “Ştiu că justiţia nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivate din veniturile mele – substanţiale, dar justificate. (…) Familia mea trăieşte din pensiile părinţilor mei de 80 şi 77 de ani”, a mai spus Stoica, din boxa condamnaţilor.

    Mihai Stoica a mai declarat în faţa instanţei că pedeapsa “a fost dată cu rea-credinţă” şi că se gândeşte chiar să reclame România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro