Se pare că acest an va fi cel puţin bun, dacă nu bun pentru agricultură. Producţia de cereale va fi probabil de aproximativ 18-19 milioane de tone. Vestea bună este că zilele următoare o să dăm drumul subvenţiilor pentru agricultori, iar plăţile pentru segmentul zootehnic sunt în contul agenţiei de plăţi“, a declarat Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la seminarul organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Bancpost, Cec Bank, Cargill şi Agricover, Azomureş şi Fondul de Garantare a Creditului Rural. O recoltă totală de cereale de 18-19 milioane de tone strânsă în acest an de pe câmp ar însemna o creştere de cel puţin 50% faţă de rezultatele de anul trecut, atunci când productivitatea a fost trasă puternic în jos de secetă şi de temperaturile ridicate din timpul verii. În consecinţă valoarea producţiei agricole, indicator direct dependent de evoluţia recoltei de cereale, a coborât cu 20%, la 14,5 miliarde de euro. O astfel de recoltă ar aduce în economie aproximativ 4,5 miliard de euro prin banii încasaţi de fermieri pentru recoltele lor de cereale, potrivit calculelor ZF, ce au în vedere preţurile din prezent.
Category: Actualitate
Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.
-
Mihai Petre, Deloitte Tax: Companiile ignoră facilităţile existente privind rambursarea TVA, preferând soluţia instanţei
Adesea în necunoştinţă de cauză sau prin informarea trunchiată din partea autorităţilor, tot mai multe firme româneşti aleg calea instanţelor de judecată pentru a recupera sumele de TVA respinse la rambursare sau pentru a cere dobânzi de întârziere din partea statului român pentru nerespectarea termenelor legale. Iar procesele se înmulţesc pe zi ce trece, după cum creşte şi numărul cazurilor câştigate. Este un progres lăudabil, însă anevoios, ţinând cont că un proces poate dura şi câţiva ani, iar firmele nu au acces la sumele solicitate pentru rambursare decât în urma unui verdict final favorabil. Este motivul pentru care instanţa ar trebui, în opinia mea, să fie cea din urmă soluţie în astfel de situaţii. În Codul fiscal există multe facilităţi fiscale care permit firmelor să nu ajungă în poziţie de rambursare de la bun început. Iar în practică, există multe firme care s-ar putea încadra în aceste facilităţi, dar nu o fac.
-
Autostrada Craiova-Piteşti, de 1,7 mld. euro, caută investitori privaţi
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat anunţul pentru contractul de concesiune a autostrăzii sau drumului expres Craiova-Piteşti, cu o lungime de 121 de kilometri şi un cost estimat la circa 7,3 miliarde lei (1,7 miliarde de euro). Decizia privind varianta care se va alege pentru această şosea, fie autostradă, fie drum expres, va fi luată în urma etapei de dialog competitiv cu candidaţii preselectaţi. Autostrada sau drumul expres dintre Craiova şi Piteşti va deservi cele două mari uzine auto din sudul ţării, Ford Craiova şi Dacia Piteşti, precum şi fabrica de anvelope Pirelli şi producătorul de aluminiu Alro, ambii situaţi în municipiul Slatina. Noua şosea va porni din varianta de ocolire nord a municipiului Craiova, mergând mai departe prin judeţele Dolj, Olt şi Argeş şi racordându-se în final cu autostrada Bucureşti-Piteşti. Firmele interesate să depună oferte pentru proiectarea, finanţarea, construcţia şi operarea acestei şosele au termen limită pentru depunerea candidaturilor data de 8 mai.
-
Un sfert din germani ar sprijini un partid care ar scoate ţara din zona euro
Principalele partide politice rămân solidare cu euro, în pofida nervozităţii tot mai mari a populaţiei în privinţa salvării unor ţări precum Grecia sau Cipru. Stigmatizarea naţionalismului, produs al căinţei Germaniei după crimele regimului nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a ajutat la înăbuşirea vocilor euroscepticilor, scrie agenţia Thomson Reuters. Dar un sondaj de opinie realizat pentru revista Focus arată că 26% dintre germani ar lua în cosiderare sprijinirea unui partid care ar vrea să scoată Germania din zona euro şi că una din patru persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani ar susţine clar un astfel de partid. „Aceasta sugerează că există potenţial pentru un nou partid rebel“, a afirmat şeful firmei de cercetare a pieţei Emnid, care a efectuat sondajul. Un nou partid, Alternative für Deutschland, condus de economişti, jurişti şi rebeli din formaţiunea creştin democrată condusă de cancelarul Angela Merkel, încearcă să profite de această nişă.
-
Cum a economisit noul director al Tarom 1 milion de dolari pe an
Christian Heinzmann, CEO-ul privat al companiei aeriene de stat Tarom, a renegociat în primele două luni ale anului 12 contracte cu diverşi furnizori ai companiei, obţinând la fiecare contract discount-uri de 5% până la 10%, potrivit oficialilor comapniei. Le mulţumim foarte mult partenerilor noştri pentru disponibilitatea de renegociere, deschiderea şi spiritul lor de colaborare fiind un real sprijin pentru noi în efortul nostru de reducere a costurilor şi de redresare a companiei. Vom continua discuţiile cu toţi furnizorii noştri şi sperăm că toţi vor înţelege situaţia în care ne aflăm şi ne vor acorda sprijinul necesar, a declarat Christian Heinzmann, director general al Tarom. Numele companiilor cu care s-au renegociat contractele nu a fost făcut public. Oficialii Tarom au transmis că prin renegocierea celor 12 contracte au fost economisite costuri de peste un milion de dolari anual şi că în total se vor renegocia 40 de contracte,
-
Standul României s-a clasat pe locul 7 la Bursa de Turism de la Berlin
Standul României s-a clasat pe locul şapte la Bursa de Turism de la Berlin (ITB), criteriile luate în considerare fiind design-ul şi atractivitatea acestuia, respectarea identităţii brandului prin semnalizare şi materialele informative oferite dar şi accesul la stand. Pe locul întâi s-a poziţionat standul Turciei la categoria “Europa”. Târgul de turism de la Berlin, unul dintre cele mai mari din lume, atrage peste 11.000 de expozanţi din 180 de ţări, a avut loc în perioada 6-10 martie, aceasta fiind cea de-a 48-a ediţie. În fiecare an, reprezentanţii târgului de turism de la Berlin (ITB) fac un studiu în rândul expozanţilor, prin care evaluează activitatea şi prestaţia lor în cadrul târgului, dupa mai multe criterii. Pe toată perioada târgului, în cadrul standului României, meşteşugarii români au realizat picturi pe icoane de lemn şi de piatră, au încondeiat ouă, au împletit şnururi de mărşisor, produsele realizate de către aceştia fiind oferite vizitatorilor. De asemenea, în cadrul standului, vizitatorii au putut degusta preparate tradiţionale bucovinene, vinuri româneşti, băuturi tradiţionale, toate în acordurile duetului Cibinium şi ale formaţiei Nightlosers (muzica populară românească în stil blues, modern), potrivit oficialilor ministerului.
-
După ochelari, Google face şi pantofi vorbitori
Nu este vorba despre intrarea gigantului online pe piaţa de încălţăminte, ci mai degrabă o încercare de a demonstra cum pot fi folosite tehnologiile companiei, cu precădere cele de publicitate.
“Pantofii vorbitori sunt un experiment legat de modul în care poţi conecta diverse obiecte, care să spună poveşti pe internet”, a explicat Aman Govil de la Google pentru ABC News. Echipa pe care o conduce Govil a dotat câteva perechi de încălţări sport de la Adidas cu un chip, accelerometru, senzori de presiune, giroscop, speaker şi tehnologie bluetooth. Pantofii pot să avertizeze posesorii că au stat prea mult timp pe scaun şi au nevoie de puţină mişcare, de pildă. Google însă a conceput cele câteva modele mai mult în ideea de a demonstra marilor branduri ce se poate face cu o astfel de tehnologie.
“Nu intrăm în domeniul producţiei de încălţăminte, suntem în business-ul reţelelor sociale şi publicităţii”, a clarificat Govil.
-
Cum se vede în România transformarea Intel la nivel mondial?
Primul smartphone cu procesor Intel a fost lansat în România la începutul anului împreuna cu Cosmote. Mai mult, o parte dintre noile investiţii “sunt pregătite” şi la Bucureşti, la centrul de cercetare şi dezvoltare software Intel, anunţat la finalul lui 2010, în urma unor investiţii de ordinul milioane de euro, care acum numără peste 100 de angajaţi.
“Interesul companiei pentru alte domenii este în strânsă legătură cu legea lui Moore (numită după Gordon Moore, co-fondator Intel), potrivit căruia numărul de tranzistori care pot fi plasaţi pe un circuit integrat se dublează la aproximativ fiecare doi ani”, spunea recent Bogdan Georgescu, channel account manager al Intel România şi Bulgaria, într-un interviu pentru Business Magazin. “Integrăm aceste tehnologii şi în alte produse, nu doar în PC-ul tradiţional (fie laptop, desktop sau server) pentru că piaţa o cere şi potenţialul de dezvoltare este uriaş. De aici interesul pentru tablete sau smartphone-uri”, mai spune Georgescu, cu argumentul că există în acest moment foarte multe tablete cu Intel Inside pe piaţă.
La o privire de ansamblu, tehnologiile Intel dezvoltate inclusiv la Bucureşti se găsesc în laptopuri, ultrabook-uri, tablete, smartphone-uri, SSD-uri, plăci de bază sau centre de date, explică Georgescu. Dar acestea nu sunt singurele domenii, procesoarele Intel fiind integrate şi la bordul automobilelor, în aparatura medicală sau în bancomate. La finele anului trecut, Intel a prezentat un studiu despre distribuitoarele automate, anunţând că pe viitor acestea vor deveni mai intuitive şi vor interacţiona prin gesturi cu consumatorii.
Nu toate vor fi disponibile imediat pe piaţa din România, dar, în general, multe dintre noile produse cu tehnologii Intel ajung într-un timp destul de scurt după lansare şi la noi. “Cel mai recent exemplu este telefonul inteligent ZTE Grand X In, lansat de Intel alături de Cosmote”, spune reprezentantul Intel, cu menţiunea că semnalele de până acum, la numai o lună de la lansare, sunt conform aşteptărilor, fără a da însă cifre exacte. Telefonul costă 149 de lei cu abonament şi 999 de lei dacă este liver de contract. În prezent, la nivel mondial există 8 telefoane cu tehnologii Intel.
Pentru viitoarele lansări de smartphone-uri sau laptopuri cu arhitectura Intel pe piaţa din România, compania lucrează deja cu toţi operatorii telecom. La sfârşitului anului trecut Intel a anunţat în parteneriat cu Vodafone, Microsoft şi Asus, o ofertă de achiziţie a ultrabook-ului ASUS VivoBook S400, cu ecran tactil, şi a laptopului ASUS X55A. Iar împreună cu Samsung, Orange şi Altex a lansat tot anul trecut o altă ofertă specială, pentru tableta Samsung ATIV Smart PC 500T, în ofertă cu abonament 3G.
Pentru 2013, planurile companiei vizează extinderea în sectorul mobil, potrivit lui Georgescu, lucru care se va vedea tot mai mult şi pe piaţa din Româna, “mai ales odată cu lansarea generaţiei de procesoare Intel Haswell”.
Centrul de cercetare şi dezvoltare de la Bucureşti Intel Romania Software Development Center a pornit la începutul lui 2011 cu echipe de cercetare software open source. Între timp, şi-a diversificat activitatea prin adăugarea echipelor de benchmarking şi developer tools. Intel are în România circa 380 de angajaţi, 100 în centrul de la Bucureşti, iar restul în departamentul de marketing şi vânzări şi în companiile în care a investit, respectiv Wind River din Galaţi şi Telmap.
-
Este cea mai bogată femeie din Marea Britanie, dar îşi doreşte să fie star pop
Fosta Miss împarte o avere de 7,4 miliarde de dolari cu soţul ei elveţian numit Ernesto, dar se pregăteşte să renunţe la obstacolele create de avere pentru a-şi relansa cariera pop.
Încoronată Miss Regatul Unit în 1988, l-a cunscut pe Ernesto, soţul ei, la un concurs de yachting în Londra. Ea insistă că nu este finanţată de soţul ei, al cărui bunic a fondat compania multinaţională producătoare de medicamente Serono. Cei doi sunt cunoscuţi şi prin faptul că şi-au cumpărat cel mai mare yacht cu motor construit în Anglia şi cel de-al 33-lea din lume.
A avut deja succes prin cântecele pe care le-a compus. Unul dintre acesta, “Black Coffee”, cântat de formaţia “All Saints” a devenit numărul unu în topul englezesc. În acelaşi an în care s-a bucurat de acest succes, ea s-a măritat şi s-a oprit din implicarea în muzică. Dar acum este pregătită de o relansare în forţă: a înregistrat un album intitulat “Love Is” care include şi un duet cu Ronan Keating şi participă la turnee de promovare a acestuia. Ea a precizat: “Nu cred că Ernesto se va opri din munca lui şi se va baza pe venitul meu, dar cred că este fantastic să îţi faci propriii bani.”
-
Sărăcia din Silicon Valley. Cum a crescut numărul celor rămaşi pe drumuri?
Nivelul locurilor de muncă din Silicon Valley l-a depăşit pe cel din perioada de boom de dinaintea crahului dotcom. Aparenta bogăţie a hubului american de tehnologie este însă puternic contrastată de sărăcia în care trăiesc din ce în ce mai mulţi oameni.
Numărul locuitorilor din Silicon Valley care supravieţuiesc numai cu bonuri de masă este acum la un nivel maxim raportat la ultimul deceniu, iar oamenii ajunşi pe drumuri sunt cu 20% mai mulţi, potrivit raportului anual Silicon Valley Index.
“În mijlocul unei reveniri economice la nivel naţional susţinută de Silicon Valley, aşa cum se vede în profiturile companiilor din zonă, dar şi în valoarea tot mai ridicată a cotaţiilor la bursă, se întâmplă ceva ciudat: majoritatea oamenilor sunt din ce în ce mai săraci”, comentează Cindy Chavez, directorul executiv al Working Partnership USA, pentru agenţia de presă AP.
Principalul motiv este costul ridicat de trai din Silicon Valley. Preţul mediu al unei locuinţe este de 550.000 de dolari, în timp ce un apartament cu trei camere poate fi închiriat în medie cu aproximativ 2.000 de dolari pe lună. O familie formată din patru persoane are nevoie de 90.000 de dolari într-un an pentru a acoperi cheltuielile cu chiria, mâncarea, transportul şi costurile asociate creşterii copiilor, potrivit Insight Center for Community Economic Development citată de BusinessInsider.
Venitul rezidenţilor de origine hispanică, în pondere de 25% dintre locuitorii Silicon Valley, este însă de 19.000 de dolari pe an, cifră ajunsă la un minim istoric.