Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Şeful Băncii Centrale Europene este anchetat pentru conflict de interese. Mario Draghi face parte dintr-un club al bancherilor

    “Am primit o plângere şi am trimis o scrisoare la BCE. Acum aşteptăm un răspuns”, a declarat un purtător de cuvânt al ombudsmanului UE, Nikiforos Diamandouros. BCE are timp până la sfârşitul lunii octombrie pentru a răspunde, a spus el, potrivit Euobserver. BCE a confirmat primirea scrisorii, însă a respins afirmaţia că apartenenţa la G30 ar fi contrară codului etic al instituţii. Plângerea împotriva lui Draghi a fost depusă în iunie de Corporate Europe Observatory, o organizaţie din Bruxelles care promovează transparenţa. Corporate Europe Observatory a criticat apartenenţa lui Draghi la un grup de lobby bancar al cărui obiectiv declarat este să influenţeze dezbaterea privind reglementarea sectorului bancar.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • CC: Decizia privind trecerea ICR de la Preşedinţie la Senat este constituţională . Patapievici va demisiona de la conducerea Institutului

    Plenul Curţii Constituţionale (CC) a respins astfel excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, ridicată de Avocatul Poporului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost luată în discuţie de CC în 10 iulie, magistraţii constituţionali amânând atunci decizia petnru 31 iulie. CC a constatat atunci că în completul care participă la dezbaterile în fond şi la deliberări nu se poate lua o decizie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, neîntrunindu-se majoritatea necesară.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Şeful AFI Palace Cotroceni: Mallul este departe de a-şi fi atins potenţialul maxim

    Vânzările magazinelor din centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, de­ţinut de compania israe­lia­nă AFI Europe, au crescut în pri­ma jumătate a acestui an cu 9%, la ni­velul de 91 mil. euro, po­trivit datelor trans­mise de companie către ZF.

    Calculat în lei, vân­zările mallului au crescut cu 14% în aceeaşi pe­rioa­dă, potrivit repre­zentanţilor AFI Europe.

    Mallul de la Cotro­ceni, finalizat în toamna anului 2009 în urma unei investiţii de 300 de mi­lioane de euro, are prin­tre chiriaşi companii ca Real, Inditex, H&M, C&A sau Cinema City.

    “Rapoartele finan­cia­re aferente primelor şase luni indică o creş­tere cu aproximativ 14% a cifrei de afaceri com­pa­rativ cu perioada simi­lară a anului precedent. (…) Mallul este de­parte de a-şi fi atins potenţialul maxim în ma­terie de trafic şi venituri”, afirmă Israel Vizel, general manager al AFI Palace Cotroceni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alpha Bank este aproape de preluarea băncii elene Emporiki

    Un acord va fi semnat la mijlocul lunii septembrie, după finalizarea termenilor recapitalizării sectorului bancar elen, scrie Imerisia.

    Noua bancă rezultată după preluare va avea sprijinul fondului Paramount din Qatar, notează publicaţia, fără să detalieze sub ce formă, iar Credit Agricol va păstra o participaţie.

    Credit Agricole a încercat în ultima perioadă să-şi reducă expunerea de 4,6 miliarde de euro faţă de Emporiki, ca urmare a temerilor că o ieşire a Greciei din zona euro ar declanşa reevaluări masive în scădere ale activelor şi ar forţa o majorare de capital.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama nu crede în sfârşitul zonei euro şi îndeamnă la adoptarea de “măsuri hotărâte”

    Obama, care a făcut aceste declaraţii luni seara la New York în faţa donatorilor Partidului Democrat pentru campania sa în vederea realegerii, a notat că situaţia economică din Statele Unite este în continuare precară şi a avertizat cu privire la un climat nefavorabil în lunile următoare.

    “Europa este în continuare o problemă, iar mulţi oameni din această încăpere care fac afaceri în Europa înţeleg acest lucru”, a spus Obama, în faţa unui număr de aproximativ 60 de persoane, inclusiv oficiali de pe Wall Street.

    “În definitiv, eu nu cred că europenii vor lăsa (zona) euro să se dezagrege. Dar va fi necesar să ia măsuri hotărâte. Petrec enorm de mult timp încercând să lucrez cu ei, iar (secretarul Trezoreriei) Tim Geithner petrece mult timp lucrând cu ei, pentru a face astfel încât ei să recunoască faptul că cu cât mai repede vor adopta măsuri decisive, cu atât mai repede ne va fi mai bine”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Editorial Financial Times: Băsescu să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români

    Lupta pentru putere de la vârful scenei politice româneşti a atins punctul culminant la sfârşitul săptămânii, scrie Financial Times (FT) în acest editorial intitulat “Votul de la Bucureşti”. Românii s-au prezentat la urne pentru a decide dacă să îl demită sau nu pe preşedinte “pe o căldură feroce”, iar rezultatul a fost o “victorie în stilul lui Pirus” (cu un cost uriaş pentru învingător – n.red.). “În timp ce se aşteaptă ca preşedintele să îşi păstreze postul, poziţia sa a fost slăbită de cele şapte milioane de voturi – (reprezentând) 87 de procente din total – împotriva sa”, explică FT, precizând că prezenţa de aproximativ 46% se află sub pragul de 50% stabilit de Curtea Constituţională pentru validarea referendumului.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Kit de supravieţuire în cazul unei invazii zombie, la numai 23.999 dolari GALERIE FOTO SI VIDEO

    Z.E.R.O., prescurtarea de la Zombie Extermination, Research and Operations conţine tot ceea ce consideră firma că este necesar pentru a rămâne în viaţă în perioada apocalipsei.

    Adică truse de prim ajutor, baterii, alimentatoare solare, genţi şi saci pentru transport, echipament medical – microscop, eprubete, seringi, dar şi echipament militar : cuţite, dispozitive pentru ochire sau capabile de a vedea în întuneric sau infraroşu. Nu lipsesc ochelarii de soare, o cană specială, o vestă de protecţie sau mănuşile speciale.

    Cinstit este să spune că oferta nu prea i-a convins pe americani, în ciuda multelor filme şi jocuri apărute şi care tratează tema supravieţuirii în timpul unei invazii a morţilor-vii.

  • Naspers a cumpărat 70% din eMag. Sebastian Ghiţă a ieşit din acţionariat

    Grupul a cumpărat toate acţiunile lui Sebastian Ghiţă (circa 40,3%) şi câte o jumătate din titlurile lui Iulian Stanciu (peste 20%) şi Radu Apostolescu (peste 8%), potrivit unor informaţii de pe piaţă.

    Asesoft Distribution, compania prin care Sebastian Ghiţă şi Iulian Stanciu controlau eMag, a înfiinţat săptămâna trecută o nouă firmă, pe care au fost transferate acţiunile retailerului.

    Iulian Stanciu şi Radu Apostolescu nu au răspuns întrebărilor ZF pe acest subiect. Sebastian Ghiţă nu a dorit să răspundă întrebărilor. “Nu am timp acum, vă rog sunaţi la companii direct şi întrebaţi”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cele mai tari cămine studenţeşti din lume (GALERIE FOTO)

    Clădirea, finalizată în 2006 şi proiectată de compania Lundgaard & Tranberg Arkitekter, are 360 de camere şi o suprafaţă totală de 26.800 de metri pătraţi şi este un exemplu pentru toate campusurile universitare.

  • Băsescu: Românii nu au acceptat să valideze referendumul care avea ca obiectiv să ascundă sub o poleială de democraţie lovitura de stat

    Declaraţiile lui Traian Băsescu: Românii nu au acceptat să valideze referendumul care avea ca obiectiv să ascundă sub o poleială de democraţie lovitura de stat orchestrată în perioada 3-6 iulie. Românii, în majoritatea lor, circa 10,5 milioane, nu au participat la referendum sau au spus “NU” propunerii de suspendare a preşedintelui. Trebuie să înţelegem că naţiunea română are 22 de milioane de cetăţeni şi nu doar 7 milioane. Eu nu pot fi preşedinte decât pentru toţi cei 22 de milioane. Rezultatele de la BEC confirmă victoria PDL-ului.

    Mai multe pe mediafax.ro