Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Ce se va întâmpla în sezonul 5 din Game of Thrones

    1. Când va apărea următorul sezon?

    Seriile Game of Thrones urmează un program destul de strict, prin urmare filmările pentru noul sezon vor începe în această vară, iar premiera va fi în primăvara anului următor. Cei de la Business Insider pariază chiar pe ziua de duminică, 6 aprilie 2015.

    2. Cine vor fi noile personaje ale seriei ?

    Ştim deja că Dorne va fi  noul loc surprins în fantezia Game of Thrones, prin urmare vor apărea o serie de personaje noi cu numele de familie Martell sau Sand. Informaţiile care circulă în online arată că cei care se ocupă de distribuţia actorilor caută oamenii potriviţi pentru rolul fratelui mai mare al lui Obery, Prinţul Dorna, precum şi pentru cele trei surori mai mari din rândul fiicelor sale bastarde (Şerpii Nisipului), Obara, Tyene şi Nzmeria. Doran este cu zece ani mai mare decât fratele său, este într-un scaun cu rotile, dar este foarte inteligent. Fiul său, Trystane, logodnicul Prinţesei Myrcella, este de asemenea adăugat în distribuţia serialului, alături de bodyguardul familiei, Areo Hotah. Vor mai apărea personaje precum The High Sparrow, un lider religios care va apărea în mai multe episoade ale serialului, Septa Unella,o prezenţă importantă din viaţa unui personaj cunoscut al serialului, noua soţie a lui Bronn, Lady Lollys Stokeworth, ghicitoarea Maggy The Frog, Yezzan, un proprietar de sclavi şi “The Waif”, un copil ciudat pe care Arya îl întâlneşte în Braavos. Se pare că în cel de al cincilea sezon va apărea un nou war care are abilitatea de a-şi schimba schimba pielea, Varamyr Sixskins. Apoi, se vorbeşte despre un copil blond de 12 ani, Imogen, care ar putea fi tânăra Cersei (pentru că, potrivit cărţilor, în cel de al cincilea sezon s-ar putea realiza o întoarcere în timp).

    3. Cât am văzut din Game of Thrones până acum?
    Nimic. Mai este cale lungă până la final, scrie Business Insider.

    4. Cine va muri în continuare în Game of Thrones?

    Sezonul 4 din Game of Thrones a demonstrat că toţi oamenii chiar trebuie să moară. Chiar dacă nu ştim ce plănuiesc regizorii pentru anul viitor, există o serie de speculaţii pe această temă, bazate pe următoarele cărţi ale autorului George R.R. Martin, “A Feast for Crows” şi “A Dance with Dragoons”. Balon Greyjoy ar putea fi printre următorii ucişi ţinând cont că el este deja mort până în acest moment în cărţi, iar moartea sa aduce implicaţii majore în intriga filmului, potrivit wetpoint.com. Maesteer Aemon, cel mai înţelept personaj dintre păzitorii Zidului ar putea să moară de frig în timp ce călătoreşte cu Sam pe mare. Janos Slynt, cel care s-a ascuns în aceeaşi cameră cu Gilly în loc să ajute în timpul bătăliei de la Zid va fi ucis de Jon Snow, care a fost făcut până în acest punct Lord Comandant al Gărzii de Noapte. Kevan Lannister, deşi nu a avut un rol important până acum în intriga serialului, va ajunge să intre într-un conflict cu Cersei din cauza presupusei morţi a lui Tywin şi va fi ucis.

    Grand Master Pycelle va muri din cauza lui Varys şi a unor interese politice, cam în aceeaşi perioadă cu Kevan. Arys Oakheart- cavaler al gardei regale pe care nu l-am întâlnit încă în serial, va deveni un personaj important odată ce este trimis la Dorne pentru a avea grijă de prinţesa Myrcella, dar ajunge să moară într-o rebeliune în care o susţine pe Myrcella să ocupe tronul în locul lui Tommen.Volumul “A dance with Dragoons” se încheie cu moartea brutală a lui Jon Snow, ucis de către membrii Gărzii de noapte care nu sunt de acord cu deciziile sale în calitate de Lord Comandant. Se presupune totuşi că va fi readus la viaţă, probabil de către Melisandre.


     

  • Din lista PSD dispar Popa şi Dănilă. Ponta: Voinea, susţinut viceguvernator BNR, Gherghina – membru în Consiliul Administrativ

     ”Pentru board-ul BNR îl vom susţine ca prim-viceguvernator pe Florin Georgescu, viceguvernator – domnul Liviu Voinea şi membri în board – Daniel Dăianu şi Gheorghe Gherghina. Acesta sunt cele patru propuneri ale noastre”, a spus Ponta.

    El a arătat că PSD nu face propuneri pentru ASF, ci va sprijini propunerile UNPR şi PC.

    Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina şi-au depus candidaturile pentru CA al BNR, în timp ce Nicolae Dănilă şi Cristian Popa şi le-au retras, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: La Parlament e de anul trecut proiectul de lege pentru reducerea CAS cu 5%, depus de PDL

     “Vă reamintesc că PDL a depus încă de anul trecut un proiect de lege pentru reducera CAS cu 5 puncte procentuale la angajatori. Deci, noi suntem iniţiatorii unui astfel de proeict de lege şi este în programul nostru electoral din alegerile generale din 2012. Problema este la Guvern”, a afirmat Vasile Blaga.

    El a arătat că a spus şi în cadrul discuţiilor cu FMI că democrat-liberalii nu sunt de acord cu reintroducerea altor taxe şi impozite pentru a compensa golul de venituri din reducerea CAS şi că “Guvernul ar trebui să prezinte Fondului o analiză foarte clară pe tema asta, lucru care nu s-a întâmplat”.

    “Dar Guvernul are resuse foarte serioase, nu are decât să se ocupe de creşterea gradului de încasare a veniturilor statului, care este la cel mai mic nivel de până acum şi să nu facă ceea ce a făcut până acum, adică să taie în continuare toate investiţiile din fonduri publice sau cofinanţările pe proiecte cu bani nerambursabili”, a precizat Blaga, înaintea şedinţei BPN al PDL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premii în valoare de 576 milioane de dolari la campionatul mondial

    Fiecare echipă care participă la campionatul mondial trebuie să achite o taxă de 1,5 milioane de euro, dar va încasa cel puţin 8 milioane după faza grupelor.

    Echipele eliminate în optimi vor primi câte 9 milioane de dolari, iar cele care pierd în sferturi vor încasa aproximativ 14 milioane de dolari. Echipa clasată pe locul patru va primi un cec în valoare de 18 milioane de dolari, iar cea de pe locul trei 20 de milioane de dolari.

    Vicecampioana mondială va pleca de la Rio cu 25 de milioane de dolari, iar campioana mondială va primi 35 de milioane. FIFA va distribui 70 de milioane de dolari către cluburile ale căror jucători participă la turneul final.

    Premiile sunt mai mari decât la campionatul din 2010, din Africa de Sud, însă şi taxa de participare a crescut de la 1 milion la 1,5 milioane de dolari.

  • Fostul ministru al Muncii Marian Sârbu a fost avizat prim-vicepreşedinte al ASF, în locul lui Dăianu

     Marian Sârbu este în prezent membru neexecutiv în Consiliul ASF, iar anterior a ocupat poziţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

    Comsiile reunite de buget-finanţe bănci şi comisiile economice l-au avizat pe Cornel Coca Constantinescu pentru o poziţie neexecutivă în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, în locul lui Marian Mârzac, care a demisionat recent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gherghina, despre reducerea CAS: Anul acesta nu sunt probleme. E o sumă mult mai mare din taxa pe stâlp

     Despre sustenabilitatea reducerii CAS şi a măsurilor anunţate de Guvern privind mărirea pensiilor şi a unor salarii, Gheorghe Gherghina a declarat că pentru anul acesta nu sunt probleme, pentru că ”avem acea taxă pe stâlp, avem o sumă mult mai mare decât era prevăzută în buget”.

    ”Noi prinsesem 448 (de milioane lei – n.r.) şi vom colecta 1.455. Pentru anul viitor, sunt două abordări, în primul rând taxa pe stâlp, cu o colectare mult mai mare, se va menţine şi la anul. În al doilea rând, sunt o serie de măsuri pe linia colectării, şi în scrisoarea de intenţie cu Fondul, şi în cea aprobată şi cea discutată acum, sunt o serie de astfel de măsuri. Eu sunt convis că, dacă se vor implementa măsurile prevăzute pe linia colectării, nu va fi o problemă să acoperim acea diferenţă”, a spus Gheorghina.

    Despre îndoielile Fondului Monetar Internaţional privind această reducere a CAS cu cinci puncte procentuale, Gheorghina a spus că reprezentanţii FMI ar vrea să vadă, până în luna octombrie, că aceste măsuri încep să se implementeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inspectorii antifraudă au închis mai multe localuri din zona Dorobanţi

    În noaptea de vineri spre sâmbătă,  inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală au verificat activitatea a 27 de restaurante şi cafenele situate în zona Dorobanţi -Primăverii. În urma controalelor efectuate, inspectorii antifraudă au descoperit abateri de la prevederile legale pentru care au dispus sancţiuni în valoare totală de aproximativ 700.000 lei.

    De asemenea, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia şi comercializarea băuturilor alcoolice şi pentru lipsa emiterii bonurilor fiscale obligatorii, unsprezece localuri au fost închise pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni.

    Pe 2 iunie, zece cafenele de pe Bulevardul Decebal au fost închise, pentru perioade cuprinse între o lună şi trei luni, de inspectorii antifraudă fiscală, pentru neemiterea bonului fiscal sau comercializarea de băuturi alcoolice fără banderole fiscale.

     Localurile respective pot contesta măsura în instanţă, iar până la o decizie definitivă în favoarea sancţiunii îşi pot continua activitatea.

    Ca urmare a acţiunilor de control efectuate până în prezent, în scopul prevenirii evaziunii fiscale, s-a constatat o îmbunătăţire a conformării voluntare, astfel că un număr din ce în ce mai mare de localuri de profil realizează activităţi comerciale fiscalizate, respectiv înregistrează veniturile şi emit bonuri fiscale, potrivit DGAF.

  • Jose Manuel Barroso le cere Rusiei şi Ucrainei să facă un efort pentru a ajunge la un acord

     “Aş vrea, încă o dată, să le cer celor două ţări să facă un efort şi să se angajeze”, “pentru credibilitatea lor”, a declarat el în cadrul unui forum economic la Santander (nordul Spaniei), la scurt timp după anunţul întreruperii efective de către Moscova a livrărilor de gaz spre Ucraina.

    “Comisia joacă rolul intermediarului în această problemă”, a declarat el, precizând că Guenther Oettinger, comisarul european pentru Energie, este în contact cu cele două ţări şi cu gigantul energetic Gazprom.

    “Ne-ar plăcea ca Rusia să poată accepta această propunere de acord”, a insistat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu, avizat pentru al cincilea mandat de guvernator al BNR, funcţie pe care o ocupă de 24 de ani

     Isărescu a ţinut o alocuţiune în faţa comisiilor reunite, în care a mulţumit pentru activitatea actualului Consiliu de Administraţie, care a trebuit să facă faţă provocărilor crizei financiare globale resimţite şi România şi a punctat câteva dintre obiectivele noului CA.

    Printre obiectivele viitorului CA al BNR, Isărescu a menţionat aderarea la zona euro în 2019, “obiectiv ambiţios, dar încă realizabil”, şi intrarea în Uniunea Bancară.

    Mugur Isărescu, doctor în ştiinţe economice, este guvernator al Băncii Naţionale a României din septembrie 1990 şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1990, numirea sa a fost făcută de către Guvern, iar din 1991 a primit mandat din partea Parlamentului, care a fost reînnoit de trei ori până în prezent, cu o durată de cinci ani, respectiv în decembrie 1998, noiembrie 2004 şi octombrie 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro