Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Vrei să ştii ce model de telefon e cel mai bun, cum să economiseşti smart sau unde se bea cafea bună? Întreabă un gen Z, noul influencer al familiei

    Dacă ţi se pare că în fiecare familie există mereu un copil sau un tânăr care ştie cel mai bine ce telefon merită cumpărat, unde e mâncarea bună, ce card bancar are cele mai mici comisioane sau cum funcţionează ChatGPT, să ştii că nu e doar o impresie. E realitatea de astăzi, iar acel micro-influencer al familiei eşti chiar tu, tânărul gen Z care e tot timpul la curent cu tot ce mişcă – tehnologie, finanţe, locuri cool din oraş pentru brunch sau cafea.

    Raportul anual de cercetare PopPulse 2025, realizat de agenţia britanică Leo Burnett, care analizează influenţa generaţiilor, arată că gen Z devine un liant între generaţiile anterioare, precum cea a părinţilor sau a bunicilor lor.

    „Gen Z, generaţia născută într-o lume hiper-digitală, înţelege cel mai bine tehnologia, algoritmii, dinamica fluxurilor informaţionale, filtrarea conţinutului. Ei devin ghizi pentru celelalte generaţii, capabili să traducă complexitatea într-un limbaj accesibil”, se arată în raport.

    Studiul arată că gen Z nu este doar un segment de marketing, ci un vector central de influenţă în familie, comunitate şi cultură, cu un rol esenţial în modul în care informaţia, preferinţele şi deciziile circulă astăzi. Iar realitatea confirmă studiile. Tot mai mulţi tineri din generaţia ta se transformă în „experţi” ai familiilor lor pe diferite domenii, în funcţie de pasiunile, interesele şi preocupările lor.

    Însă, cei mai mulţi tineri gen Z sunt foarte conştienţi de cum funcţionează finanţele, au planuri de economisire, de investiţii şi sunt la curent şi cu variantele cele mai smart pentru a-şi crea o relaţie sănătoasă cu banii lor.

    Tânărul gen Z, expertul financiar al familiei

    Ai observat că, de multe ori, părinţii şi rudele mai în vârstă sunt reticente când vine vorba de economii sau investiţii? Mulţi preferă să ţină banii „la saltea” sau într-un simplu cont curent, de teamă că altfel îi pot pierde.

    Tu însă ai crescut cu informaţia la un click distanţă, cu aplicaţii de banking şi cu acces la resurse care fac finanţele personale mai simple ca oricând. Asta înseamnă că poţi deveni expertul financiar al familiei tale: cel care ştie cum să explice pe înţelesul tuturor de ce e important să economiseşti inteligent, să investeşti pe termen lung şi să profiţi de oportunităţile actuale.

    „Fiecare tânăr ar trebui să le explice celor mai în vârstă din familie ce înseamnă banul la saltea. El se devalorizează. Trebuie să găsim nişte versiuni prin care banii să creeze un plus valoare – de la depozite bancare la termen, până la alte produse. Pot fi explicate aceste lucruri chiar şi oamenilor mai în vârstă”, a explicat Radu Ciobanu, profesor la ASE, într-un interviu recent în cadrul emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania.

    Educaţia financiară, afirmă profesorul, e necesară pentru fiecare tânăr din România. Fie că studiezi la ASE, faci un curs sau înveţi singur pentru că eşti pasionat, cel mai important e să acumulezi cunoştinţe şi să înţelegi mersul lucrurilor în materie de finanţe.

    În plus, dacă reuşeşti să îţi ajuţi părinţii şi să îi îndemni să aibă o relaţie sănătoasă cu banii lor prin economii smart, investiţii sau chiar alte instrumente, e un plus pentru ei, dar şi pentru tine, noul expert financiar al familiei.

    De la un simplu pasionat de cafea, la influencer-ul familiei care ştie mereu unde găseşti cel mai aromat espresso

    Misiunea ta de influencer al familiei nu se opreşte doar la finanţe sau tehnologie. Gen Z e cea care ştie mereu unde se bea cea mai bună cafea şi care e cel mai nou şi cel mai cool  loc de brunch din oraş.

    Elena, o tânără în vârstă de 25 de ani, e pasionată de cafea. Hobby-ul ei cel mai drag? Vânătoarea de locuri în care se bea cafea de specialitate bună şi se mănâncă un mic dejun delicios chiar şi în mijlocul zilei. Ea, la fel ca mulţi alţi tineri gen Z, este la curent cu cele mai râvnite cafenele din Bucureşti şi de multe ori e cea care face recomandările în familia sa când apare întrebarea: „unde ieşim azi în oraş?”.

    „Deja m-am obişnuit să fac recomandări de locuri faine de băut cafea, atât pentru mama mea, care iese uneori cu prietenele sale, cât şi pentru ieşirile noastre de familie. Unele cafenele sau restaurante le-am descoperit mergând acolo, iar altele mi-au apărut pe TikTok sau Instagram şi am zis că trebuie să le încerc”, spune Elena.

    Tinerii gen Z, vânătorii de reduceri şi „consultanţii” care te ajută să iei cele mai bune decizii când faci shopping online

    Cumpărăturile online pot fi o provocare pentru cei din generaţiile anterioare. Iar când sunt reduceri, lucrurile se complică şi mai mult. Alexandru, un tânăr de 22 de ani, a devenit un adevărat adviser în materie de shopping online pentru mama lui anul acesta de Black Friday.

    „Am făcut o selecţie de aspiratoare la reducere, am strâns mai multe linkuri şi i le-am trimis mamei pentru că mi-a spus că are nevoie de un aspirator nou. Am încercat să găsesc cea mai bună reducere. E un lucru obişnuit în familia noastră ca ea să se sfătuiască cu mine înainte de a cumpăra ceva, mai ales dacă e vorba de un gadget sau de electrocasnice”, a povestit el.

     

  • 5 to go intră pe piaţa distribuţiei de pachete turistice: lanţul de cafenele semnează un parteneriat cu Fibula Air Travel şi aduce ofertele în peste 650 de unităţi din ţară

    Lanţul de cafenele 5 to go, prezent cu peste 650 de unităţi la nivel naţional, îşi extinde portofoliul de servicii şi intră pe piaţa distribuţiei de pachete turistice printr-un parteneriat cu Fibula Air Travel, touroperator cu o prezenţă importantă pe pieţele din Turcia şi Europa de Sud-Est.

    Astfel, începând cu 15 noiembrie, fiecare cafenea din reţea a devenit punct de acces pentru vacanţe personalizate, concepute de Fibula Air Travel în funcţie de profilul de consum al publicului 5 to go. Ofertele sunt disponibile prin scanarea unor coduri QR amplasate în locaţii, spun reprezentanţii companiei.

    Potrivit acestora, parteneriatul cu Fibula Air Travel se va desfăşura pe o perioadă de un an, iar pachetele turistice vor fi actualizate constant, de la city break-uri tematice la oferte speciale pentru evenimente internaţionale.

    „În cei 10 ani pe piaţă, focusul 5 to go a fost constant pe înţelegerea nevoilor oaspeţilor din cafenele, pe care le abordăm într-un mod creativ, facil şi prietenos. Deşi businessul nostru are ca punct central cafeaua, ne-am asumat misiunea de a oferi mereu mai mult, adăugând noi dimensiuni experienţei din locaţii.”, explică Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

    Iniţiativa marchează o nouă etapă în strategia de diversificare a brandului, care în ultimii ani a adăugat în portofoliu produse complementare precum croissante ambalate, deserturile Maison du Brownie sau gustările Nutrino Lab.

    Pentru vizibilitatea campaniei, toate unităţile 5 to go includ pahare personalizate şi materiale vizuale dedicate, iar odată cu lansarea parteneriatului a fost introdusă şi o băutură signature, creată special pentru proiect.

    Fibula Group este un touroperator cu o prezenţă importantă în regiunea Balcanilor, activ de peste trei decenii pe pieţele din Turcia şi Europa de Sud-Est. Grupul operează prin birouri proprii în România, Turcia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Kosovo, Serbia, Albania şi Elveţia, acoperind activităţi de touroperating, ospitalitate, servicii de destinaţie (DMC) şi soluţii tehnologice. Portofoliul include mai multe hoteluri de cinci stele în Antalya (Belek şi Side) şi în Ohrid (Macedonia de Nord), iar pentru vara lui 2025 este programată deschiderea unei noi unităţi în Belek.


     

     

  • Gala ZF 27 de ani. Cine sunt câştigătorii premiilor speciale pentru încredere în România?

    Ziarul Financiar a acordat aseară 15 premii speciale unor companii locale, dar şi străine, care au arătat că merită să investeşti în România.

    Astfel, încrederea în România a fost recunoscută prin 15 distincţii pentru educaţie, inovaţie, investiţii, echipe, oameni, tehnologie, antreprenoriat.

    Vedeţi mai jos premiile:

    1. Vodafone România

    Alexandra Olaru, Directorul Legal şi Afaceri Externe: Mulţumesc foarte mult! Să ştiţi că titlurile Ziarului Financiar au spus totul. De la surpriză uriaşă, la lovitură de graţie, la tranzacţie finalizată. Sunt foarte mândră! A fost un proiect greu, a fost un proiect făcut în echipă. Mulţumesc tuturor colegilor mei. La mulţi ani, ZF!

    2. E-INFRA

    Gianina Pelea, CEO E-INFRA: Felicit Ziarul Financiar pentru acest eveniment de referinţă. Mulţumesc pentru acest premiu, este o recunoaştere a muncii noastre, a tot ceea ce am făcut în ultimii ani. Este un motiv în plus pentru a continua investiţiile şi în anii următori.

    În prezent demarăm un proiect privind o centrală de gaz în ciclu combinat, care vine cu aport la toate proiectele de stocare pe care Nova Power & Gas, membră a grupului E-INFRA, le-a implementat în ultimii ani.

    E-INFRA este cel mai mare investitor în instalaţii de stocare în energie electrică din România şi avem încredere că ceea ce am făcut a ajutat şi va ajuta în continuare.

    Mulţumim pentru premiu, vedem o nevoie şi întotdeauna ne uităm la tehnologii noi, credem în tehnologii noi, investim în ele şi, mai ales, ne uităm să vedem cum putem aduce la un nivel cât mai eficient mixul energetic.

    3. 5 to Go

    Radu Savopol, co-founder & CEO: Mulţumim pentru premiu! Ca fapt divers, cred că prima franciză am vândut-o datorită Ziarului Financiar, pentru că în 2015, prin sfârşit de martie, Ziarul Financiar publica o mică casetă în care spunea că nişte băieţi au deschis un business cu totul la 5 lei, ceea ce a făcut ca o doamnă, prima noastră francizată, după ce a citit Ziarul Financiar, a căutat şi a dat de noi şi ne-a întrebat dacă nu avem posibilitatea de a face franciză. Ea a fost cea care ne-a pus pe gânduri, am deschis prima franciză cu ea.

    Cred că datorită vouă suntem astăzi între cele mai mari companii din industria HoReCa în domeniul francizei. Vă mulţumesc foarte mult şi sunt onorat.

    4. Redport

    Cosmin Savu-Cristescu, managing partner: Mulţumim frumos pentru apreciere, Ziarul Financiar, încă o dată la mulţi ani. Intrăm şi noi într-un an aniversar. Redport face 10 ani anul viitor în aprilie. Mulţumim Dan Şucu pentru parteneriatul pe care îl are cu noi, dar mai mult decât asta pentru tot ce face în activitatea lui patronală.

    Mulţumesc echipei mele, mulţi dintre ei încă mai rezistă aici în sală. Vă mulţumesc frumos pentru tot şi Doamne-ajută să prindem şi noi 27 de ani.

    5. Codata

    Horia Sabo, CEO Codata Software Solutions: Mulţumesc în primul rând echipei mele, căreia îi datorez premiul. Este un imbold pentru noi toţi să facem ce ştim mai bine şi, dacă ar fi să sumarizez, trei lucruri ştim să facem: pentru organizaţii ştim să le facem mai rapide, ştim să le facem mai sigure şi mai eficiente. O să continuăm asta şi mulţumim pentru premiu.

    6. Nusco

    Michele Nusco, CEO: Mulţumesc de invitaţie, mulţumesc de premiu. La mulţi ani, Ziarul Financiar! Grazie!

    7. CrisTim

    Radu Timiş Jr., CEO CrisTim: Mulţumim Ziarul Financiar! Mulţumim că întotdeauna sunteţi un partener real al mediului de business şi am crescut alături de voi şi voi alături de noi. Sunt onorat să primesc acest premiu din partea voastră şi mai cu seamă pentru că reprezint atât CrisTim, atât familia fondatoare care a construit acest business şi faptul că eu personal, din perspectiva celei de-a doua generaţii, astăzi ne permitem şi ne propunem să visăm tot mai mult, tot mai departe.

    Dintr-o companie care a început acum 32 de ani să devenim o companie de cel puţin 100 de ani. Cred că la rândul nostru, ca antreprenori în România, în momentul în care vorbim despre potenţial, aşa cum spunea şi domnul Şucu, avem rolul de a ne implica mai mult. Este destul de uşor să stai pe margine şi să spui: „Se poate mai bine”. Cred că şi noi, la rândul nostru, avem rolul să ne implicăm mai mult şi anul acesta personal mi-am propus să dezvolt mult mai mult activitatea asociativă, patronală, să mă implic şi să fac vocea mediului de agribusiness din România mult mai auzită în raport cu autorităţile.

    În anii care vin România trebuie să seteze prioritatea a ceea ce vrea să facă ca strategie economică pe viitor. Trebuie să realizăm zonele în care România aare cu adevărat potenţial de a deveni campion regional, şi aici aş spune în primul rând energie şi agricultură.

    Nu se poate o ţară ca Olanda, care are o suprafaţă de 7 ori mai mică ca a noastră, să fie al doilea exportator de alimente din lume şi nu se compară cu noi la resursele agricole pe care le avem în România. Dacă folosim aceste două atuuri bine, cred că România are mare viitor.

    8. Genesis College

    Ioana Necula, CEO: Mulţumesc! La mulţi ani, Ziarul Financiar, împlinim aproape aceeaşi vârstă. Noi împlinim 26 de ani şi ne mândrim bineînţeles cu asta. Mulţumesc pentru acest premiu, îl dedic întregii noastre comunităţi, o comunitate care crede cu îndărătnicie şi abnegaţie că educaţia nu este un cost, ci este o investiţie în viitorul ţării. Vă mulţumesc şi sper să susţinem împreună, alături de Ziarul Financiar, viitorii lideri, viitorii antreprenori.

    9. George Copos: Felicitări, Ziarul Financiar! Mă bucur foarte mult că sunt aici în această seară. Vă mulţumesc, o seară plăcută!

    10. Unicredit Bank

    Mihaela Lupu, CEO Unicredit: Dedic acest premiu colegilor mei, colegilor din Unicredit, colegilor din Alpha. Mulţumesc colegi, mulţumesc Ziarul Financiar! Sunt optimistă, mereu am fost şi cred că vom ieşi cu bine din toate.

    11. Alfa Grup

    Mihai Măcelaru, CEO: Mulţumesc şi la mulţi ani, Ziarul Financiar! Alfa Grup este despre oameni, este despre viziunea şi creativitatea excepţională ale antreprenorului Alin Nicuale. Este despre echipele superbe pe care le avem la Oscar Downstream, un brand românesc care ar trebui să ne facă mândri pe toţi, la Cloud9, Akcent City, la Akcent Development, la IRIDE Business Park, a cărei achiziţie am finalizat-o anul acesta, la Exigent şi la toate celelalte companii ale noastre.

    E uşor să ai încredere în România când ai alături astfel de oameni.

    12. Transgaz

    Cătălin Tuţă, Director Direcţia Relaţii cu Investitorii şi Sustenabilitate: Vă mulţumesc frumos pentru premiu şi sunt foarte onorat să fiu alături de dumneavoastră în această seară, aşa că vă doresc mult succes în continuare.

    13. Bilka

    Horaţiu Ţepeş, fondator: La mulţi ani, felicitări pentru tot ceea ce faceţi. Pentru noi, la Bilka, a fost un an bun, şi 2025, şi 2024. Am vândut peste 100.000 de acoperişuri. Mai important pentru noi este că am reuşit să ieşim în afară cu 2 companii, în Bulgaria şi Olanda, ambele sunt pe plus în 2025.

    În acoperişuri şi hale industriale cu oţel zincat şi prevopsit avem mulţi ani înainte de muncă pentru că este o piaţă de 125 de mld. de euro. Mă refer la Uniunea Europeană, SUA şi Canada. Deci este mult de lucru.

    14. Antibiotice

    Liviu Vătavu, Director Juridic şi Guvernanţă corporativă: În numele companiei Antibiotice vă mulţumesc pentru acest premiu şi pentru această seară frumoasă. Anul acesta, în luna decembrie, Antibiotice împlineşte 70 de ani de când produce medicamente şi livrează aceste medicamente în România, dar şi în peste 50 de ţări din toate cele 7 continente. Premiul pe care l-am primit ne bucură, ne onorează, arată că facem bine ceea ce facem.

    15. Ahold Delhaize / PROFI

    Oana Dumitriu, Brand Marketing Director Mega Image: Mulţumesc, Ziarul Financiar! Sunt foarte emoţionată să ridic acest premiu în numele grupului. Mulţumim şi noi grupului pentru încrederea în România, în piaţa asta atât de dinamică, rămânem în continuare un partener pentru economia locală.

    sursa foto: Andrei Zafiu

  • Ludovic Orban, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial -surse

    Preşedintele Nicuşor Dan l-a eliberat marţi din funcţia de consilier prezidenţial pe Ludovic Orban, potrivit surselor MEDIAFAX. Fostul lider liberal era responsabil al Departamentului Politică Internă.

    Ludovic Orban a fost numit în funcţie pe 6 octombrie, alături de mai mulţi consilieri.

    „Aceste numiri reflectă angajamentul Preşedintelui pentru o administraţie profesionistă, eficientă şi în deplin acord cu priorităţile mandatului prezidenţial. Conform cadrului legal în vigoare, consilierii îşi exercită atribuţiile în condiţii de legalitate, responsabilitate, profesionalism şi loialitate faţă de Preşedinte”, preciza Administraţia Prezidenţială.

    De la numire, Ludovic Orban a avut mai multe declaraţii publice în care i-a criticat liderii coaliţiei de guvernare, dar şi pe magistraţi.

     

  • Jose Miranda, Merketing Director BYD, Olanda: Românii vor să cumpere maşini BYD pentru că vor să economisească bani, iar cu mobilitatea electrică faci acest lucru şi vro tehnologie bună, cu cele mai bune capabilităţi

    Românii vor să cumpere maşini BYD pentru că vor să economisească bani, iar cu mobilitatea electrică faci acest lucru şi vro tehnologie bună, cu cele mai bune capabilităţi, a spus Jose Miranda, Marketing Director BYD, Olanda, în cadrul Conferinţei Anuale a Asociaţiei de Leasing şi Credit de Consum din România (ALCCR), organizată la sediul BNR.

    „Anul acesta am crescut mai mult decât dublu faţă de anul 2024 în ceea ce priveşte numărul unităţilor vândute, respectiv 758.000. Am început să vindem în luna mai anul acesta pe piaţa din România şi acum avem peste 1.000 maşini vândute. Oamenii înţeleg că suntem într-o eră nouă. În Europa creştem rapid. În UK, Spania şi germania, am crescut în ultimii ani cu peste 500%, iar în Italia cu peste 1.200%. Vrem să aducem în România cea mai bună tehnologie şi cele mai bune capabilităţi”, a spus Jose, Miranda.

    Ce a mai spus Jose Miranda, Dierctor Marketing BYD, Olanda:

    Facem o treaba foarte bună. Aducem tehnologii noi pe piaţă. Suntem a treia companie la nivel global. Lucrăm să construim echipa din România. Credem că singurul mod de a combate schimbările climatice.

    Cred că este un moment important în zona de transport. Am ajuns la 496,22km/h  cu brandul nostru de maşină premium.

    Compania are 30 de ani la nivel global, venim din China, dar creştem foarte rapid. Avem un ecosistem şi linii de business în stocarea de energie, soluţii verzi, nu doar cu maşini electrice.

    Astăzi BYD este a treia companie la nivel global, când comparăm cu toate companiile auto.

    Ştim că aducem tehnologia din China, dar trebuie să construim fabrici, deci locaţia este importantă.

    BYD are peste 120.000 ingineri de R&D.

    Mobilitatea electrică reprezintă viitor, dar cealaltă jumătate este inteligenţa.

     

  • Predoiu, despre cazurile de violenţă domestică: Încă mai sunt breşe

    Ministrul Cătălin Predoiu anunţă că a semnat marţi două proiecte de acte normative şi două ordine ministeriale privind traficul rutier, unificarea dispeceratelor, noua concepţie de pază a Jandarmeriei Române şi violenţa domestică. El susţine că a semnat un proiect legislativ care va îmbunătăţi Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

    „Proiectul creşte protecţia victimelor violenţei domestice, după analiza recentelor cazuri grave de violenţă domestică care au demonstrat că încă mai sunt breşe în sistemul poliţienesc, dar şi cel judiciar. Statisticile oficiale arată că în ultimii ani poliţiştii au salvat nenumărate victime intervenind pentru protejarea lor, dar recentele cazuri cu violenţă domestică au arătat că încă mai sunt breşe create de aprecieri subiective greşite privind nivelul de intervenţie şi aplicarea procedurilor”, a spus Predoiu.

    Ministerul propune introducere unei reguli noi, care prevede expres şi explicit faptul că poliţiştii care constată încălcarea unui ordin de protecţie sau a unui ordin de protecţie provizoriu au obligaţia legală de a prezenta agresorul procurorului, imediat după găsirea acestuia, pentru a analiza şi dispune cu privire la eventuale măsuri preventive.

    „Se înlătură astfel orice posibilitate de interpretare greşită a poliţistului, el va reţine şi prezenta imediat procurorului pe oricine încalcă un ordin provizoriu de protecţie”, arată ministrul de Interne.

    El spune că modificarea întăreşte instrumentele de protecţie şi elimină ambiguităţile care, în practică, au întârziat reacţia operativă în recentele cazuri.

    Proiectul a fost publicat spre dezbatere pe site-ul Ministerului de Interne.

    Cătălin Predoiu a semnat şi proiectul de OUG pentru dezvoltarea „Sistemului E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră”. Conform acestuia, se va extinde colectarea imaginilor prin conectarea progresivă a tuturor camerelor de luat vederi instalate de autorităţile locale,precum şi a celor înregistrate de camerele de bord ale participanţilor la traficul rutier.

    „Nu, nu este vorba de <Big Brother>, ci de un scut digital de protecţie şi de siguranţă, prin care cei care sunt iresponsabili în trafic sunt identificaţi, sancţionaţi sau scoşi din trafic pentru a nu mai pune pe alţii în pericol”, a spus Predoiu.

    De asemenea, se propune ca un procent din amenzile achitate voluntar să fie direcţionat către educaţia rutieră şi mentenanţa sistemelor tehnice, în acord cu bunele practici europene.

    Ministrul anunţă că pasul următor va fi utilizarea inteligenţei artificiale în monitorizarea traficului rutier, aşa cum se întâmplă deja în alte ţări europene sau non-europene.

    Cătălin Predoiu a mai semnat un ordin ministerial prin care a aprobat şi dispus punerea etapizată în aplicare a Noului Sistem de Dispecerate al Ministerului Afacerilor Interne.

    „În prezent, în sistemul Ministerului Afacerilor Interne funcţionează 802 servicii de permanenţă operate cu aproape 6.000 de posturi, majoritatea la nivel judeţean. Noul model prevede realocarea a aproximativ 20% din personal către structurile operative din teren, un sistem unitar de organizare la nivelul MAI, prin care apelul la 112 este transmis direct de la dispeceratul judeţean de Poliţie către echipele de intervenţie din teren, procesarea rapidă a datelor şi redistribuirea optimă a resurselor. Deci, munca birocratică va fi preluată de tehnologie, iar poliţiştii de birou vor merge acum în stradă lângă cetăţean sau în structuri operative care combat diverse tipuri de infracţionalitate”, a adăugat ministrul.

    De asemenea, el a anunţat semnarea unui ordin ministerial prin care s-a aprobat Noul Concept de Pază al Jandarmeriei Române.

    „Pe scurt, acest ordin dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge acum în patrulare şi intervenţie mobilă. Clădirile se vor păzi cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei şi intervenţia unităţilor mobile alertate şi, dacă beneficiarii doresc, cu pază privată. Iar trupele astfel eliberate de o muncă pasivă şi uneori sterilă, vor patrula şi interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetăţenii şi comunităţile”, susţine ministrul.

  • Distribuitorul de materiale şi finisaje pentru construcţii SIPEX a încheiat primele 9 luni din 2025 cu o cifră de afaceri de 256 milioane de lei, în creştere cu 2%. Compania construieşte o fabrică la Ariceştii Rahtivani , proiect de 20 mil.euro

    Distribuitorul de materiale şi finisaje pentru construcţii SIPEX, listat pe piaţa AeRO (simbol bursier SPX), a încheiat primele 9 luni din 2025 cu o cifră de afaceri de peste 256 milioane de lei, în creştere cu 2%, şi un profit net de 2,8 milioane lei, aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut.

    Evoluţia a fost susţinută în principal de avansul cu aproape 5% al vânzărilor din canalul Retail.  

    SIPEX a avansat în trimestrul trei cu planurile privind construirea unei unităţi de producţie la Ariceştii Rahtivani (Prahova), fiind obţinute toate avizele pentru depunerea documentaţiei PUZ. Investiţia este estimată la 20 milioane euro, iar lucrările sunt estimate să înceapă în 2026, cu termen de finalizare în 2027, în funcţie de sursele de finanţare care pot fi atrase.

    „Anul 2025 este un an în care este testată capacitatea de adaptare şi viziunea pe termen lung a companiilor. Într-un context economic marcat de presiunea costurilor şi scăderea cererii în segmentul B2B, SIPEX şi-a consolidat poziţia printr-o planificare atentă a vânzărilor, un control riguros al stocurilor şi o disciplină financiară constantă. Canalul Retail rămâne principalul motor de creştere, cu vânzări mai mari cu peste 6,6 milioane lei faţă de primele nouă luni din 2024. În acelaşi timp, canalul B2B, deşi a înregistrat o scădere moderată de 2,2%, rămâne esenţial pentru dezvoltarea strategică a companiei. În trimestrul al treilea am înregistrat cea mai mare cifră de afaceri din an.”,  a declarat Irinel Gheorghe, CEO SIPEX. El este şi acţionarul majoritar, cu aproape 92% din acţiuni.

    Veniturile din exploatare au atins 261,4 milioane lei, în creştere uşoară, cu 1,5%, susţinute de evoluţia canalului Retail, în contexul unei diminuări a vânzărilor în canalul B2B.

    Cheltuielile de exploatare au totalizat 256,2 milioane lei, (+1%). Principala categorie de cheltuieli operaţionale este reprezentată de cheltuielile privind mărfurile, cu o pondere de aproape 84%.

    Activele totale au ajuns la aproximativ 151,4 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de începutul anului, iar datoriile se ridică la 65,6 milioane lei, în creştere cu 38,1%, ca urmare a creşterii stocurlior cu 18,8% faţă de începutul anului.

    SIPEX operează cu un model de afaceri integrat, organizat în 3 linii de afaceri: vânzare şi distribuţie de materiale şi finisaje pentru construcţii, prestări servicii (consultanţă tehnică) şi vânzare de produse finite colorate.

    Compania are aproximativ 300 de angajaţi, deţine 12 centre logistice şi un parc auto de 191 de autovehicule. Punctele de lucru şi de desfacere ale companiei sunt: Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Ilfov (Pantelimon), Focşani, Piatra Neamţ, Prahova (Ariceştii Rahtivani), Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timişoara.

  • BREAKING: Databricks, unicornul de date şi AI cofondat de doi profesori români, poartă discuţii pentru o nouă rundă de finanţare care ar duce la o evaluare de peste 130 de miliarde de dolari

    Compania de analiză a datelor Databricks se află în discuţii pentru a atrage noi fonduri la o evaluare de peste 130 de miliarde de dolari, cu aproximativ 30% mai mare decât ultima rundă de finanţare de acum două luni, a relatat luni publicaţia The Information, citând două persoane familiarizate cu negocierile.

    Compania a refuzat să comenteze informaţia.

    Potrivit raportului, Databricks nu a semnat încă un term sheet cu nicio firmă de investiţii.

    În septembrie, compania din San Francisco a închis o rundă de finanţare de 1 miliard de dolari, care a evaluat-o la 100 de miliarde de dolari, făcând-o una dintre cele mai valoroase companii private din lume.

    La acel moment, Databricks a declarat că se află pe drumul de a atinge 4 miliarde de dolari în venituri anualizate, impulsionată de cererea explozivă pentru produsele sale de inteligenţă artificială. Compania intenţiona să folosească capitalul pentru a accelera strategia sa în AI, a extinde gama de produse, a lansa o nouă categorie de baze de date operaţionale şi a urmări achiziţii şi cercetări în domeniul AI.

    Databricks este o companie din San Francisco specializată în gestionarea volumelor mari de date şi a inteligenţei artificiale, care are doi profesori români printre fondatori, Ion Stoica (59 de ani) şi Matei Zaharia (39 de ani). Compania este de mult timp considerată un candidat principal pentru o eventuală listare publică şi a primit numeroase solicitări din partea investitorilor.

  • Suntem în criză de … recesiuni? Economia globală evită de ani buni prăbuşirile majore, însă calmul aparent ascunde firme zombie, capital blocat şi datorii publice uriaşe care pot exploda la primul şoc

    Economia mondială traversează o perioadă de stabilitate cum rar s-a mai văzut în istorie. Deşi ultimii ani au adus provocări majore – de la pandemie şi dobânzi ridicate până la crize bancare, războaie comerciale şi conflicte armate –, creşterea globală a rămas surprinzător de robustă, scrie The Economist.

     Între 2022 şi 2024, PIB-ul real mondial a avansat în medie cu 3% anual, iar 2025 se conturează în acelaşi ritm. Şomajul în ţările OECD rămâne aproape de minime istorice, iar profiturile companiilor la nivel global au crescut în trimestrul al treilea din 2025 cu 11% faţă de anul precedent, cel mai puternic ritm din ultimii trei ani. În mod paradoxal, însă, tocmai această absenţă a recesiunilor începe să creeze vulnerabilităţi noi, greu de ignorat.

    Istoric vorbind, capitalismul este un sistem dominat de cicluri violente. Între anii 1600 şi 1800, Anglia – şi mai târziu Marea Britanie – se afla în recesiune aproape jumătate din timp. În secolul XIX, frecvenţa a scăzut la un sfert, iar în secolul XX, odată cu maturizarea capitalismului şi rafinarea politicilor economice, recesiunile s-au rărit şi mai mult. Astăzi, ele par aproape o specie pe cale de dispariţie.

    În afara contracţiei provocate strict de lockdown-urile sanitare din 2020, lumea nu a mai cunoscut un declin sincronizat de peste cincisprezece ani. O întreagă generaţie – inclusiv o treime din forţa de muncă americană – nu a trăit niciodată un adevărat episod de recesiune.

    Această rezilienţă are însă un revers. Unii economişti atrag atenţia că o economie are nevoie, din când în când, de o recesiune pentru a se menţine sănătoasă. Joseph Schumpeter, de pildă, vedea în recesiuni un proces necesar de „distrugere creatoare”: firmele slabe ies de pe piaţă, capitalul şi forţa de muncă migrează spre sectoare mai productive, iar economia câştigă în eficienţă.

    El nu pleda pentru crearea deliberată a unei crize, dar nici nu considera că politicile trebuie să împiedice orice corecţie naturală. Exemplele istorice par să îi dea dreptate: multe companii inovatoare – de la Apple şi Microsoft până la Uber – s-au născut în perioade de recesiune, când antreprenorii au fost obligaţi să caute soluţii radicale.

    Cercetările academice confirmă parţial această logică. Un studiu din 1994 arată că perioadele de declin pot curăţa piaţa de tehnologii sau modele de afaceri depăşite. O lucrare mai recentă, publicată în 2022, a demonstrat că startup-urile apărute în recesiune performează mai bine pe termen lung decât cele înfiinţate în vremuri economice calme.

     Pandemia a oferit un experiment interesant: Europa a încercat să conserve locurile de muncă prin scheme de sprijin, în timp ce Statele Unite au permis distrugerea rapidă a joburilor vechi, dar au susţinut veniturile populaţiei. Rezultatul a fost o realocare mult mai amplă a forţei de muncă în America şi, implicit, o creştere semnificativ mai rapidă a productivităţii – aproape 10% din 2019 până astăzi, faţă de doar 2% în Uniunea Europeană.

    Totuşi, nu orice recesiune generează progres. Japonia anilor ’90 este un contraexemplu: băncile au continuat să finanţeze companii neproductive, împiedicând restructurarea economiei. La fel, recesiunea din 2007–2009 a fost urmată de o perioadă de reconfigurare extrem de lentă, cu efecte persistente asupra dinamismului economic american. Pentru decidenţi este imposibil de ştiut în avans dacă următoarea recesiune va fi una „curăţitoare” sau una care creează rigiditate şi stagnare, motiv pentru care majoritatea guvernelor fac tot posibilul să evite o contracţie.

    În ultimul deceniu, acest reflex s-a transformat într-un nou model de guvernanţă: intervenţii masive la primul semn de turbulenţă. Ţările emergente au adoptat politici mai prudente, cu regimuri flexibile de curs valutar şi cu bănci centrale orientate spre ţintirea inflaţiei. În economiile dezvoltate, însă, sprijinul fiscal şi financiar a devenit regula, nu excepţia.

    Europa a direcţionat 3% din PIB în 2022 pentru a amortiza şocurile din energie. SUA au garantat depozitele după prăbuşirea Silicon Valley Bank în 2023 şi continuă să menţină deficite bugetare de peste 5% din PIB, în pofida unei economii puternice. Odată lansate, aceste intervenţii sunt rareori retrase rapid, ceea ce perpetuează dependenţa companiilor şi a populaţiei de sprijinul statului.

    Această „recesiune a recesiunilor”, în care crizele sunt evitate cu orice preţ, generează trei tipuri de riscuri majore. Primul este cel financiar. Lipsa declinurilor face ca investitorii să uite că pieţele pot cădea.

     Euforia actuală din jurul companiilor de inteligenţă artificială aminteşte de bulele speculative din trecut. Gospodăriile din ţările bogate au direcţionat în ultimii ani aproximativ 3.000 de miliarde de dolari către burse, iar expunerea populaţiei americane la acţiuni se află la cel mai ridicat nivel din istorie. Orice corecţie mai amplă ar provoca dureri severe.

    Al doilea risc este cel fiscal. Costul prevenirii recesiunilor este tot mai ridicat. Datoria publică din economiile avansate a ajuns la cel mai înalt nivel de la războaiele napoleoniene încoace.

     Pe lângă datoriile directe, guvernele au acumulat datorii masive. În Statele Unite, garanţiile federale pentru depozitele bancare, pentru creditele ipotecare şi angajamentele din sistemul de sănătate însumează peste 130.000 de miliarde de dolari, de aproape cinci ori PIB-ul ţării. Pe măsură ce statul devine principalul asigurator împotriva oricărei crize, tot mai multe industrii încep să se aştepte la ajutor, ceea ce amplifică vulnerabilitatea fiscală.

    În fine, cel mai important risc este cel legat de alocarea resurselor. Într-o economie fără corecţii, capitalul şi forţa de muncă rămân blocate în zone cu productivitate scăzută. Fenomenul „firmelor zombie” – companii care rămân ani întregi neprofitabile, dar sunt menţinute în viaţă prin finanţări ieftine şi condiţii economice benigne – s-a extins considerabil.

    Dacă la începutul anilor 2000 reprezentau aproximativ 6% dintre companiile listate, în 2021 ajunseseră deja la 9%, iar în Europa, ponderea lor a crescut chiar şi după majorarea dobânzilor. Aceste firme trag în jos întreaga economie: reduc productivitatea medie, blochează intrarea unor competitori mai dinamici, împiedică migrarea talentelor şi frânează inovaţia.

    Economia mondială a reuşit să evite o recesiune severă pentru o perioadă impresionantă, însă tocmai succesul politicilor de stabilizare creează noi tensiuni structurale. Dacă guvernele sunt hotărâte să prevină cu orice preţ prăbuşirile ciclice, atunci trebuie să fie la fel de hotărâte să permită o reînnoire permanentă a companiilor şi a joburilor.

     Altfel, sistemul va cere doze tot mai mari de sprijin fiscal pentru a menţine o stare de pseudo-stabilitate care produce tot mai puţină valoare economică. În cel mai bun caz, rezultatul va fi o economie inertă. În cel mai rău, acumularea lentă a riscurilor financiare şi fiscale poate transforma această „lume fără recesiuni” într-una extrem de vulnerabilă la următorul şoc.

     

  • BingX Weekly Market Sentiment: Cripto se corectează; BTC revine la ~98.300 $, ETH -4%, DeFi -220 mil. $

    Săptămâna 10–14 noiembrie aduce volatilitate puternică în cripto. Bitcoin urcă temporar spre un maxim de două săptămâni, aproape de 116.000 $, apoi revine spre 98.300 $ pe fondul mesajelor macro şi al luării de profit. Ethereum alunecă spre 3.278 $, în timp ce un exploit major loveşte DeFi cu pierderi de peste 220 mil. $, conform BingX.

    Bitcoin: raliu anulat, volum ridicat
    Bitcoin oscilează între 98.261–104.079 $ şi atinge un vârf de aproape 116.000 $ înainte ca vânzările să şteargă câştigurile. Preţul revine spre ~98.300 $, la circa -3,3% faţă de deschiderea sesiunii. Activitatea rămâne intensă, cu volume pe 24h de peste 37 mld. $, semn că piaţa reacţionează rapid la ştirile macro şi la presiunea de marcare a profitului.

    Ethereum şi DeFi: lichiditate fragilă, exploit de 220 mil. $
    Ethereum urmăreşte tonul „risk-off”, scade spre 3.278 $ şi pierde aproape 4% până joi; intervalul săptămânii este larg, 3.170–4.600 $, pe fondul lichidităţii subţiri în futures şi al dezîndatorării poziţiilor. DeFi resimte un nou şoc: un exploit cumulat depăşeşte 220 mil. $, amplificând preocupările privind riscurile de compozabilitate şi standardele de audit.

    Stablecoins: USDsui accelerează adopţia multichain
    Segmentul stablecoin marchează un plus de sentiment după anunţul Sui Network privind USDsui, integrat prin Bridge (subsidiară Stripe). Integrarea promite o compatibilitate cross-chain mai bună, suport consolidat pentru comerţ on-chain şi o reţea de emisie mai largă, cu potenţial de extindere rapidă a plăţilor reglementate cu latenţă redusă.

    Preluare Aleph Business.