Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Piaţa auto a încheiat primul trimestru pe plus

    “Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule înregistrează în trimestrul I din 2014 o creştere de 21,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În interiorul acestei creşteri avem autoturismele cu o creştere de 19,1%”, se arată într-un comunicat transmis de APIA.

    Vânzările auto au avut o evoluţie pozitivă şi pe plan european, cu creşteri de 3,3% în Franţa, 5,6% în Germania şi 6% în Italia, respectiv de 11,8% în Spania şi de 13,7% în Marea Britanie. Mişcarea pozitivă a pieţei auto este anticipată şi de Carlos Ghosn, directorul general al Renault şi Nissan, care apreciază că în acest an cererea de automobile la nivel global va creşte, pieţele din China şi SUA continuând expansiunea, în timp ce Europa va traversa o revenire solidă.

    “În Europa va avea loc o mare revenire. Sunt multe evoluţii promiţătoare în 2014 şi în alte regiuni, şi fără îndoială veţi vedea mulţi producători auto pregătindu-se pentru viitor”, a afirmat Ghosn într-un interviu acordat la ceremonia de inaugurare a unei fabrici Nissan din Brazilia.

    Pe piaţa locală, livrările sunt în continuare susţinute de achiziţiile realizate de companii (84% din volumul total înregistrat în primul trimestru), arată APIA, care precizează că deşi înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu 11,6% faţă de primele trei luni ale anului trecut, volumul acestora este de 3,5 ori mai mare comparativ cu cel al autoturismelor noi.

    La autoturisme, topul pe mărci după trei luni din 2014 este condus de către Dacia, cu 4.723 unităţi vândute, urmată de Volkswagen (1.533 unităţi / 10%), Skoda (1.522 unităţi / 9,9%), Ford (1.150 unităţi / 7,5%), Renault (787 unităţi / 5,1%) şi Opel (642 unităţi / 4,2%). Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna martie, dar şi după primele trei luni, fiind urmat de Sandero, Skoda Octavia, Dacia Duster (locul 3 după trei luni), şi Volkswagen Golf.

    Cel mai exportat model în luna martie a fost Dacia Duster (13.219 unităţi), urmat de Dacia Logan (10.618 unităţi) şi Ford B-Max (6.015 unităţi), topul fiind acelaşi şi pe ansamblul primului trimestru (Duster – 31.994 unităţi, Logan – 26.174 unităţi şi B-Max – 18.176 unităţi).

  • Cine poate apăra Ucraina de haos

    Bruxellesul a aprobat un credit de cca 1 mld. euro pentru susţinerea balanţei de plăţi a Ucrainei şi a dispus scăderea tarifelor vamale pentru importurile ucrainene în UE până în noiembrie, măsură cu un efect estimat de 500 mil. euro. Ca prim pas spre diminuarea dependenţei Ucrainei de livările ruseşti de gaze, compania germană RWE a început livrările de gaz spre Ucraina, în baza unui acord-cadru din 2012 ce prevede posibilitatea unor livrări de până la 10 mld. mc de gaz pe an (faţă de un necesar al Ucrainei estimat la 55 mld. mc) şi care a stârnit la vremea respectivă protestul Rusiei, pe motiv că Germania ar putea folosi astfel gaz livrat de Rusia spre a-l reexporta spre Ucraina.

    În acelaşi timp însă, statul ucrainean trebuie să facă faţă ieşirilor de capital şi retragerilor de depozite: banca centrală de la Kiev a crescut dobânzile interbancare cu 3%, respectiv 7%, în condiţiile în care din băncile ucrainene au plecat de la începutul anului 10% din depozitele în grivne şi 14% din cele în valută. Vineri, banca centrală a limitat la 15.000 grivne (1.095 de euro) suma maximă care poate să fie retrasă zilnic de la băncile din ţară.

    Pe plan diplomatic, premierul interimar Arseni Iaţeniuk încearcă să se menţină cât mai conciliant, spre a convinge UE că noile autorităţi de la Kiev nu sunt nişte monştri extremişti care oprimă minorităţile, aşa cum îi prezintă mediile de informare ruseşti. În efortul lui Iaţeniuk contează atât reuşitele sale retorice (“Rusia a decis să ridice un nou zid al Berlinului”), cât şi încercările de a rezolva situaţia din teren altfel decât prin reprimarea separatiştilor. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov l-a lăudat pe Iaţeniuk că a decis să înceapă negocieri cu separatiştii din sud-est, în pregătirea unei reforme constituţionale menită să satisfacă revendicările minorităţii rusofone.

    Până acum, în încercarea de a-i potoli pe separatişti, guvernul interimar de la Kiev a acceptat să ofere, în cadrul reformei constituţionale, o descentralizare “care va conferi largi prerogative regiunilor”, va acorda un statut special limbii ruse şi garanţii pentru protejarea dreptului de folosire a limbii ruse. Rămâne de văzut însă cât de profundă va fi această reformă: poziţia Rusiei este că Ucraina nu va avea pace decât dacă se transformă într-un stat federal – de unde şi referirile în presa rusă la separatiştii rusofoni drept “federalişti”.
     

  • Ca un beţiv la cârciumă cu prune în gură. Perlele politice ale săptămânii

    “Până nu o să scape de prunele din gură, nu cred că îl pot considera prezidenţiabil. Cred că are şi o problemă de dicţie dl. Predoiu” – Elena Băsescu (PMP) despre Cătălin Predoiu, fruntaş PDL

    “Sunt câteva fete simpatice de la PDL care tot vorbesc despre corupţie. Sunt ca nişte fetiţe simpatice şi agitate. Blaga să îmi dea doi oameni din partid şi vin cu ei în emisiune. Ne jignesc inteligenţa, ne jignesc bărbăţia – Marian Vanghelie, fruntaş PSD, despre Roberta Anastase, Sulfina Barbu şi Andreea Paul

    “Eu pot să îl bat pe domnul Ponta în orice alegeri şi în alegerile prezidenţiale” – Elena Udrea (PMP)

    “Nu poţi să îţi dai cu părerea ca un beţiv la cârciumă” – premierul Victor Ponta despre comentariile preşedintelui Băsescu despre prezidenţiabilii PSD

    “Urmează să fiu judecat în Vinerea Mare pentru că am făcut case pentru oamenii ăştia. Dacă asta mi-a fost dat să pătimesc, asta o să trag. Cred că e un semn” – Radu Mazăre (PSD), cercetat penal pentru luare de mită în dosarul locuinţelor sociale din Constanţa

    “Întorci şi al doilea obraz, îl întorci şi pe al treilea şi pe al patrulea, dar la un moment dat nu mai ai obraji, trebuie să reacţionezi” – vicepremierul Liviu Dragnea despre reacţia premierului la atacul preşedintelui la adresa Gabrielei Firea

    “Toată lumea ştie ce au păţit cei care s-au bucurat atunci când au primit în dar calul troian. Iar atunci când calul troian vine de la Traian, ştii exact la ce să te aştepţi” – Mircea Geoană (PSD) despre faptul că Traian Băsescu l-ar prefera pe el dintre prezidenţiabilii PSD
     

  • Radiografia bugetului FRF în 2013: dependenţi de naţională şi de UEFA. Venitul lui Piţurcă reprezintă 41% din fondul de salarii

    La finalul lunii aprilie – data exactă nefiind încă anunţată public – preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, va prezenta rezultatul auditului pe care l-a comandat în chiar prima zi în care a venit la FRF. Până la acel moment, ProSport prezintă, în premieră, raportul financiar al Federaţiei pe 2013, pe care Adunarea Generală l-a aprobat, conform regulamentului, în chiar ultima zi de mandat a lui Mircea Sandu. Datele raportului identifică sursele importante de venit pentru FRF, banii intraţi în Federaţie în ultimul an, dar şi o reducere spectaculoasă a cheltuielilor faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

    Venituri de 74,1 milioane de lei, final pe minus În ultimul an cu Mircea Sandu preşedinte, FRF a realizat venituri de 74,1 milioane de lei. Suma prezentată în finalul raportului financiar al Federaţiei este echivalentul a aproximativ 16,8 milioane de euro (la cursul mediu pe 2013 anunţat de BNR, de 4,4190 lei/euro). Spre deosebire de finalul anului 2012, Federaţia a raportat acum venituri cu circa 3,3 milioane de euro mai mari. Creşterea veniturilor a însemnat, automat, şi o reducere semnificativă a deficitului FRF. Dacă în 2012 forul condus de Sandu termina anul cu pierderi de aproximativ 3,2 milioane de euro, acum minusul raportat a fost de doar 72.800 de euro. Cheltuielile totale ale Federaţiei în anul 2013 au fost, conform bilanţului anual, de 16.844.360 euro.

    UEFA şi naţionala, cei mai importanţi “sponsori”

    Reducerea substanţială a deficitului înregistrat în urmă cu doi ani (3,2 milioane de euro) poate părea surprinzătoare având în vedere că, în ultimii ani, mai mulţi sponsori importanţi au ales să nu-şi mai prelungească angajamentele cu forul condus de Mircea Sandu. Cel mai pur ternic partener pe care FRF l-a pierdut a fost producătorul de bere Ursus, cel care aducea FRF circa 500.000 de euro anual. Faţă de raportul pe 2012, acolo unde federalii anunţau „venituri din sumele sau bunurile primite prin sponsorizare“ în valoare de aproape un milion de euro, în 2013 Federaţia a primit doa650.000 de euro de la parteneri.

    La capitolul plusuri faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, federalii trec banii proveniţi din „ajutoare şi împrumuturi nerambursabile din ţară şi din străinătate şi subvenţii pentru venituri“, care, în cea mai mare parte, reprezintă fonduri atrase de la UEFA. Anul trecut, aceste venituri aproape că s-au dublat ajungând la 3,5 milioane de euro faţă de 1,9 milioane de euro cât au fost în 2012.

    Citiţi mai multe pe prosport.ro

  • Windows îi prinde în sfârşit din urmă pe Apple şi Android cu noua versiune a sistemului de operare pentru smartphoneuri şi tablete

    Windows va lansa versiunea îmbunătăţită a sistemului de operare pentru smartphoneuri  Windows 8.1, care speră compania va conduce la un grad mai ridicat al funcţionalităţii dar şi la creşterea cotei de piaţă, în prezent cu mult în urma celei deţinute de competitorii iPhone şi Samsung, scrie Business Insider.

    Windows a dezvăluit noile caracteristici ale sistemului de operare introdus în urmă cu 3 ani, la începutul lunii aprilie, în cadrul conferinţei anuale Build, unde bloggerii de la Business Insider au avut ocazia să testeze versiunea actualizată a Windows 8.1.

    Principalele îmbunătăţiri ale dezvoltatorilor sunt:

    1. Asistenta virtuală Cortana

    Cea mai importantă caracteristică este introducerea asistentei virtuale Cortana, creată să concureze cu asistenţii vocali Google Now şi Siri de la Apple. Avantajul şi dezavantajul Cortanei, faţă de produsele competitorilor este asemănarea cu persoanele reale. Vocea Cortanei seamănă mult mai bine cu vocea unui om decât cu cea a unui robot, cum este cazul lui Siri.

    Cortana a reuşit să răspună aproape tuturor întrebărilor adresate de bloggerii de la Business Insider, însă au fost destul de multe situaţii în care apăreau rezultate de pe motorul de căutare Bing, în locul unui răspuns.

    Compania Microsoft a spus că pe măsură utilizatorii vor apela din ce în ce mai des la asistenta virtuală va fi, Cortana va oferi un număr mai mare de răspunsuri individualizate şi din ce în ce mai puţine răspunsuri preluate de pe Bing.

    Pentru utilizatorii care nu vor să vobească cu asistenta virtuală, comanda poate fi trimisă în scris, iar Cortana va răspunde printr-un mesaj text.

    1. Jurnalul Cortanei

    Cortana este dotată cu un jurnal pentru a fi la curent cu preferinţele, interesele, cercul de prieteni sau locurile preferate ale utilizatorilor, exact ca un asistent personal adevărat.

    Sistemul este mai bine pus la punct decât cel al competitorilor. Cea mai importantă caracteristică este setarea unui memento, bazat pe interacţiunea utilizatorilor cu persoanele din agendă.

    1. Tastatura WordFlow

    Utilizatorii pot tasta cuvinte prin simpla glisare pe literele cheie. În plus, fiecare cuvânt este asociat unui caracter Emoji, astfel că utilizatorii pot opta pentru folosirea unui astfel de caracter direct, fără a schimba tastatura. În ciuda îmbunătăţirilor aduse, bloggerii de la Business Insider susţin că WordFlow nu vine cu nimic nou.

    1. Cameră îmbunătăţită

    Windows a introdus modul Burst (Fotografii în rafală), ceea ce înseamnă că prin apăsarea butonului utilizatorii pot capta până la 14 fotografii în doar 2 secunde, la final având posibilitatea să le păstreze pe cele mai reuşite.  

    1. Alte îmbunătăţiri

    Windows a mai introdus modul pentru salvarea energiei, WiFi Sense, care le permite utlizatorilor să partajeze reţeaua de WiFi cu prietenii de pe Facebook şi contactele de pe Outlook şi Data Sense cu funcţia de control asupra traficului de Internet.

  • Patriarhul ortodox rus: Nimeni nu va putea distruge “Sfânta Rusie”

    Patriarhul ortodox al Kievului, Filaret, a denunţat la un moment dat “inamicul” rus, a cărui “agresiune” împotriva Ucrainei este sortită eşecului, a declarat el în mesajul pascal.

    În catedrala Christos Mântuitorul din Moscova, patriarhul Kirill a cerut asistenţei să îngenuncheze şi a îngenuncheat el însuşi pentru o rugăciune pentru Ucraina.

    Trebuie să ne rugăm astăzi pentru poporul rus care trăieşte în Ucraina, pentru ca Domnul să facă pace pe teritoriul ucrainean (…), să pună capăt intenţiilor celor care vor să distrugă Sfânta Rusie“, a declarat patriarhul. “Acest lucru s-a întâmplat de numeroase ori în istorie şi numeni nu a reuşit vreodată”, a declarat el, potrivit textului şi înregistrării video postate pe site-ul Patriarhiei.

    Ucraina este politic o ţară străină, (dar) spiritual şi istoric acest lucru nu a fost niciodată valabil. Suntem un singur popor în faţa lui Dumnezeu, avem aceeaşi credinţă ortodoxă, indiferent ce cred cei care spun că poporul ucrainean are alte religii“, a declarat el.

    El a adăugat că se roagă “pentru ca puterea să fie aleasă legitim, pentru ca schimbările pe care vrea să le facă astăzi poporul Ucrainei să aibă loc în spiritul Legii fundamentale a acestei ţări”.

    Rusia contestă legitimitatea proeuropenilor aflaţi în prezent la putere la Kiev, după ce preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost îndepărtate la sfârşitul lui februarie, la încheierea a trei luni de contestare, încheiate într-o baie de sânge.

    Moscova înclină, de asemenea, în favoarea unei reforme constituţionale care să confere mai multă autonomie regiunilor rusofone din estul ţării, în care Biserica Ortodoxă supusă Patriarhiei Moscovei este cel mai bine reprezentată.

    Ortodoxia în Ucraina este împărţită între Patriarhia Moscovei, cea de la Kiev, care revendică mai multe milioane de credincioşi, şi o biserică autocefală mică.

    Patriarhul ortodox de la Kiev, Filaret, a denunţat sâmbătă “inamicul”, vizând Rusia.

    “Ţara care ne-a garantat integritatea teritorială a comis o agresiune. Dumnezeu nu poate să fie de partea răului, de aceea inamicul poporului ucrainean este condamnat la eşec”, a declarat patriarhul Filaret.

    “Christos a suferit, a murit, apoi a înviat şi a învins răul. La fel va fi şi aici. Dumnezeu ne va ajuta să înviem Ucraina”, a continuat el.

    Ţara are, de asemenea, o Biserică greco-catolică ucraineană, care respectă ritul bizantin dar este subordonată Vaticanulu şi pe care Patriarhia rusă o acuză că este instrumentul prozelitismului catolic.

    Reprezentantul Patriarhiei pentru relaţii externe, mitropolitul Ilarion, a denunţat la începutul lunii “noua cruciadă împotriva ortodoxiei” şi a apreciat că criza ucraineană îndepărtează perspectiva unei întâlniri între patriarhul Kirill şi papa Francisc.

    În acest an, Paştele ortodox coincide cu cel catolic.

  • Business Magazin, în 2006: România intră în era call-center-ului. Angajaţii se comportă ca în armată

    Daca vreti sa stiti ce parere au clientii despre compania la care lucrati, cereti o inregistrare a convorbirilor de la „relatii cu clientii“ sau de la call centerul firmei. Sunt pareri uneori nedrepte, dar conteaza. De ele depinde decizia de a plati un produs sau un serviciu, iar amabilitatea si promptitudinea sunt cele care fac diferenta dintre un client castigat si unul care pleaca la concurenta. Totul tine, de cele mai multe ori, de mica armata de tineri angajati pentru a raspunde, 24 de ore din 24, la orice intrebare.

    „Ma tot suna unul, «Missed Calls», e agent secret sau ceva?“. Raspunsul la o astfel de intrebare – care, desi postata pe Internet alaturi de bancuri este, foarte probabil, autentica – il dau „cei din linia intai“, cum sunt numiti operatorii din puzderia de call centere aparute in ultimii ani. Si oricat de trasnita sau de nerusinata ar fi intrebarea, oricat de iritat ar fi interlocutorul si oricat de dificila s-ar dovedi comunicarea, regula de aur e politetea – un fel de politete-de-fier, cu orice pret. Pentru ca de rabdarea si disciplina emotionala a tanarului de 20 de ani care raspunde la telefon – de multe ori „entry level“ intr-un call center, uneori angajat cu jumatate de norma sau doar in week-end – depind si reputatia, si vanzarile unei companii.

    Poate fi considerat call centerul o garnizoana? Inainte de a incerca un raspuns, iata cateva date. Angajatul dintr-un call center are doua repere mari: disciplina si parametrii. Disciplina inseamna nici un minut intarziere – unii prefera sa ajunga cu 20 de minute mai devreme la serviciu, daca au norocul ca toate mijloacele de transport sa se „lege“ intre ele. De obicei week-end nu exista, cel putin nu in sensul propriu al cuvantului. Intr-un call center se munceste 24/7 – iar operatorii isi iau zilele libere dupa o logica si un orar proprii. Iar daca incalci regulamentul – de la intarzieri la atitudine nepoliticoasa – esti concediat.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2006.

  • COD ROŞU de inundaţii pe Teleorman şi Vedea, PRELUNGIT până luni. COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de inundaţii pe alte zeci de râuri din ţară

    UPDATE 11:20 Cod roşu prelungit pe Teleorman şi Vedea şi instituit pe Pârâul Câinelui

    Codul roşu a fost PRELUNGIT până luni pe sectoare ale râurilor Teleorman şi Vedea, din judeţele Teleorman şi Olt, şi instituit pe Pârâul Câinelui la staţia Vârtoapele, tot în Teleorman, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Administraţiei “Apele Române”, Ana-Maria Agiu.

    Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit, sâmbătă seară, cod roşu local pe râul Teleorman, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Tătărăştii de Sus (sectorul este îndiguit şi mai există o gardă de apărare de 20 cm), Tătărăştii de Jos, Trivale Moşteni, Olteni şi Orbeasca, şi pe râul Vedea sectorul SH Buzeşti – SH Văleni, judeţul Olt, în zona localităţilor Icoana şi Ursoaia.

    Avertizearea va fi menţinută până luni şi a fost instituită în plus şi pe Pârârul Câinelui, afluent al Vedei, la staţia Vârtoapele.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al ANAR, codul roşu este instituit în condiţiile în care aceste râuri se situează peste cota de pericol de peste 24 de ore. În zonele îndiguite, cursurile de apă se află la limita de tranzitare a digurilor.

    Potrivit avertizărilor comunicate anterior de ANAR, până duminică la ora 18.00 este COD PORTOCALIU de inundaţii pe râurile: Coşuştea (judeţul Mehedinţi), pe Jiu la Răcari – sector îndiguit (judeţul Dolj), pe Olteţ amonte S.H. Oteteliş şi pe afluentul său Cerna (judeţul Vâlcea), pe Vedea amonte S.H. Văleni, pe Teleorman amonte de S.H. Telorman şi pe Pârâul Valea Câinelui aval S.H. Vârtoapele (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe Dâmbovnic şi pe Neajlov sector aval confluenţă Dâmbovnic – S.H. Vadu Lat (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Teleajen aval S.H. Moara Domnească, Cricovul Sărat şi pe râul Prahova aval de confluenţa cu Cricovul Sărat (judeţul Prahova).

    Totodată, este COD GALBEN pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judetul Dolj), Jiu – sector aval Sadu (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi), Lotru, Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe Vedea aval S.H. Văleni şi pe celelalte râuri din bazinul Vedea şi pe Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Neajlov şi Sabar (judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe Ialomiţa, Prahova şi unii afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior din judeţul Buzău şi pe Putna (judeţul Vrancea).

    Ca urmare a evoluţiei situaţiei hidrologice actuale şi a prognozei meteorologice pentru următoarele ore, Administraţia Naţională “Apele Române” (ANAR), prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit cod roşu local pe râul Teleorman, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Tătărăştii de Sus (sectorul este îndiguit şi mai există o gardă de apărare de 20 cm), Tătărăştii de Jos, Trivale Moşteni, Olteni şi Orbeasca, şi pe râul Vedea sectorul SH Buzeşti – SH Văleni, judeţul Olt, în zona localităţilor Icoana şi Ursoaia.

    Această din urmă zonă nu este apărată de lucrări de îndiguire, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt intervenind cu suport tehnic al echipelor Apelor Române, pentru protecţia populaţiei şi bunurilor, sub coordonarea prefectului judeţului Olt, Silviu Neacşu.

    Ambele râuri se află la limita de tranzitare a digurilor şi pot apărea probleme chiar şi pe sectoarele îndiguite.

    Avertizarea de cod roşu pe aceste sectoare este valabilă până duminică la ora 12.00.

    Codul roşu este instituit prevenitiv pentru localităţile menţionate, pentru ca autorităţile locale să fie vigilente în cazul în care s-ar impune, pe lângă monitorizare şi intervenţie, luarea unor măsuri suplimentare pentru populaţie, precum evacuarea oamenilor şi a bunurilor acestora.

    În continuare, pot apărea probleme deosebite pe râurile mici, necadastrate, în toate judeţele aflate sub avertizare, precum şi din fenomenul de băltire, din cauza precipitaţiilor abundente, cu caracter local, din ultimele 24 de ore, mai arată ANAR.

    Administraţia recomandă ca populaţia din aceste zone să ţină cont cu stricteţe de măsurile impuse de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.

    Până duminică la ora 18.00 este cod portocaliu de inundaţii pe râurile: Coşuştea (judeţul Mehedinţi), pe Jiu la Răcari – sector îndiguit (judeţul Dolj), pe Olteţ amonte S.H. Oteteliş şi pe afluentul său Cerna (judeţul Vâlcea), pe Vedea amonte S.H. Văleni, pe Teleorman amonte de S.H. Telorman şi pe Pârâul Valea Câinelui aval S.H. Vârtoapele (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe Dâmbovnic şi pe Neajlov sector aval confluenţă Dâmbovnic – S.H. Vadu Lat (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Teleajen aval S.H. Moara Domnească, Cricovul Sărat şi pe râul Prahova aval de confluenţa cu Cricovul Sărat (judeţul Prahova).

    Totodată, este cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judetul Dolj), Jiu – sector aval Sadu (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi), Lotru, Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe Vedea aval S.H. Văleni şi pe celelalte râuri din bazinul Vedea şi pe Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Neajlov şi Sabar (judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe Ialomiţa, Prahova şi unii afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior din judeţul Buzău şi pe Putna (judeţul Vrancea).

  • Burj Khalifa devine istorie. Cea mai înaltă clădire din lume va avea 1.000 de metri

     Consultants Advanced Construction Technology Services (ACTS) a anuntat recent ca testeaza materiale pentru construirea turnului de 1000 m inaltime. Burj Khalifa, spre comparatie, are 827 m.

    Kingdom Tower va costa 1,23 miliarde dolari. Va avea 200 de etaje si vedere asupra Marii Rosii. Vor fi folosite 80.000 de tone de otel, potrivit Saudi Gazette.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Romii din oraşul ucrainean Slaviansk, jefuiţi şi agresaţi de separatişti proruşi

     “Separatişti înarmaţi pătrund în casele romilor, îi bat şi jefuiesc, indiferent de vârsta şi sexul lor. În special, au fost agresaţi câţiva copii şi femei”, a relatat un jurnalist pentru site-ul Novosti Donbassa.

    Agresorii afirmă că acţionează în baza unui ordin primit din partea “primarului poporului” Veaceslav Ponomariov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro