Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Puşcăriaşii care au fost nominalizaţi la premiile Grammy – VIDEO

    Un grup de deţinuţi la inchisaorea de maximă securitate Zomba din Malawi au aflat că albumul lor, “I Have No Everything Here” a fost nominalizat la premiile Grammy. Ian Brennan, producătorul albumului, a petrecut două săptăm`ni n nchisoarea Zomba pentru a nregistra albumul.

    Inchisaorea Zomba este construită pentru 340 de deţinuţi, dar acum se află acolo 2.000 de oameni, păziţi de 153 de gardieni.

    Un grup de prizonieri, care c`ntau deja mpreună, au primit, la sosirea lui Brennan şi a soţiei acestuia, cineasta Marilena Delli, permisiunea să participe la proiect. C`ntecele se leagă de experienţa de viaţă a deţinuţilor: “Please, Don’t Kill my Child.” sau “I Kill No More.” Un gardian a scris “I See the Whole World Dying of AIDS”.

     

  • Senatorii decid astăzi dacă acordă PENSII SPECIALE primarilor şi celorlalţi aleşi locali/ Liberalii vor ieşi din plen

    Tăriceanu: Stăm şi ne minunăm că în România e corupţie, dar aleşii locali au salarii ridicole

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că nu a luat o decizie încă dacă susţine sau nu legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali, dar a comentat că aceştia au “salarii ridicole” şi nu ar trebui atunci să ne “minumăm” că în România există corupţie.

    PNL: Suntem împotriva pensiilor pentru aleşii locali. Liberalii vor ieşi din plen

    Proiectul de lege privind acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali – primari, viceprimari, şefi de consilii judeţene- va fi dezbătut şi votat, luni, de plenul Senatului, for decizional, proiectul fiind susţinut de PSD, însă contestat de liberali, care au anunţat că vor vota împotrivă.

    “Întotdeauna ne-am pronunţat pentru respectarea a două principii esenţiale, cel al echităţii şi cel al contributivităţii. Poziţia noastră este împotriva unui asemenea proiect legislativ de introducere a unui regim special în legătură cu o anumită categorie socială. Suntem fără echivoc pentru respingerea unui asemenea proiect legislativ. (…)Vor ieşi din sală pentru a înlătura orice urmă de suspiciune în legătură cu poziţia noastră”, a declarat , purtărorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.

    Întrebat dacă partidul îi va sancţiona pe senatorii care vor vota proiectul pensiilor pentru aleşii locali, aşa cum a susţinut că va face în cazul deputaţilor care şi-au votat pensiile speciale, Ionuţ Stroe a afirmat că vor exista sancţiuni “în termeni de viitoare ofertă electorală”, potrivit deciziei conducerii PNL, sugerând că aceştia nu se vor mai regăsi pe listele de candidaţi pentru scrutinul din 2016.

    “Trebuie să ţii cont de modul în care un parlamentar se încadrează în deciziile pe care partidul le ia în legătură cu votul, modul în care îşi exercită acest mandat şi atitudinea pe care o are la lucrurile de intres politic maxim pentru PNL”, a explicat Ionut Stroe.

    Adoptat tacit de Camera Deputaţilor

    Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, în luna noiembrie, iar comisiile de specialitate din Senat au acordat un raport favorabil, fără amendamente. Discutarea legii în Senat vine la mai puţin de o săptămână de când Parlamentul a adoptat şi proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor.

    Liderii PSD au anunţat că vor susţine în Senat acest proiect. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că a discutat despre legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali cu liderii partidului, iar concluzia este că social-democraţii vor vota acest proiect, pe motiv că primarii nu au salarii mari, însă au foarte multe responsabilităţi.

    “Eu le-am spus colegilor mei să se gândească totuşi că primarii nu au salarii mari. Primarii au foarte multe constrângeri şi foarte puţine drepturi. Ei sunt consideraţi funcţionari publici, însă nu au drepturile pe care le au funcţionarii publici”, a spus Dragnea, adăugând că primarii şi restul aleşilor locali au responsabilităţi mari, însă nu au dreptul, potrivit legii, să primească sporuri, la fel ca ceilalţi funcţionari publici.

    Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că legea este binevenită pentru aleşii locali. “La indemnizaţie nu primeşti niciun spor. (…) Eu cred că un primar merită din partea statului român un anumit respect pe care trebuie să-l dăm. Nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie, dar este o dezbatere pe care trebuie să o avem”, a spus Zgonea.

    În schimb, liberalii au anunţat că se vor opune proiectului. “Poziţia noastră referitoare la pensiile speciale, indiferent că sunt ale parlamentarilor sau ale aleşilor locali, este una foarte clară: Nu le susţinem, nu susţinem aceste pensii!”, a afirmat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

    Proiectul de lege a fost iniţiat de către 29 de parlamentari PSD, UDMR, PNL, UNPR, precum şi din partea minorităţilor naţionale.

    Senatorii din comisiile de specialitate au dat, săptămâna trecută, un raport favorabil acestei legi care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, de indemnizaţia de vârstă urmând să beneficieze atât actualii, cât şi foştii aleşi locali.

    “Primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr.5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă”, arată proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie, din Senat.

    Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

    Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.

    Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

    Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

    De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.

    Proiectul a fost adoptat tacit de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.

  • Excavatorul hidraulic

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Anunţul Wizz Air pentru România: Compania a lansat o nouă cursă. Bilete la 99 de lei! Vedeţi pe ce rută

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a lansat, săptămâna trecută, primul zbor pe ruta Bucureşti – Glasgow. Zborul inaugural a avut loc vineri seară, iar noua rută va fi operată de două ori pe săptămână în timpul sezonului de iarnă, în zilele de luni şi vineri, urmând ca în cel de vară, care va începe la sfârşit de martie, cursa să fie operată în zilele de marţi şi duminică.      

    Glasgow este cel mai mare oraş al Scoţiei, al treilea din Marea Britanie şi cel mai mare port din Regat, dar şi locul unde se află faimoasa Universitate din Glasgow. Cu un patrimoniu istoric şi cultural vast, oraşul atrage în fiecare an o mulţime de turişti din întreaga lume, în timp ce dezvoltarea mediului de afaceri, dar şi statutul său de cea mai mare piaţă din Scoţia, generează multe călătorii în scop de afaceri.

    Wizz Air oferă 39 de rute spre 14 ţări din Bucureşti, care devine primul oraş din România conectat la a treia cea mai mare metropolă din Marea Britanie. Biletele pentru noua rută încep de la 99 de lei (pe un singur segment, cu toate taxele obligatorii incluse).

  • Aspirelo Cluj: „Vom face pasul şi spre alte oraşe”

    Investiţia iniţială se ridică la 100.000 de euro, în proporţie de 95% bani europeni, şi a creat şapte noi locuri de muncă. Cea mai mare parte a sumei a fost direcţionată spre achiziţia de echipamente premium de ultimă generaţie: aspiratoare pentru praf şi lichide, aspiratoare cu injecţie-extracţie pentru curăţat covoare şi mochete, generatoare de spumă, maşini de spălat cu jet de aburi (140 °C) şi aspirare, maşini de spălat, frecat şi aspirat diferite tipuri de suprafeţe şi pardoseli etc.

    Serviciile lui Aspirelo sunt disponibile în Cluj începând cu luna decembrie pentru sedii de firmă, agenţii bancare, show-room-uri cu vânzare, birouri sau cabinete, redacţii ale instituţiilor de presă, clădiri de birouri, indiferent de dimensiuni, magazine şi centre comerciale, depozite sau spaţii logistice etc.

    Aspirelo deţine tehnologia şi know-how-ul necesare pentru curăţenia generală în interiorul clădirilor pe orice tip de suprafaţă. În perioada următoare, vor fi disponibile şi servicii de curăţare, cosmetizare şi întreţinere a faţadelor şi a spaţiilor exterioare conexe clădirilor.

    „Ne bucurăm că am reuşit să creăm la Cluj 7 noi locuri de muncă pentru persoane defavorizate, care au beneficiat de cursuri de calificare şi au devenit angajaţi profesionişti, de mare nădejde. Treptat, vom face pasul şi spre alte oraşe.”, a spus Ana Băg, managerul de proiect al Aspirelo.

    Despre „Aspirelo”:

    „Aspirelo” este un brand al Total Quality Cleaning S.R.L., companie înfiinţată prin intermediul proiectului „SES – Societăţi pentru economie socială”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional  Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!”. Prin activitatea desfăşurată, compania îşi propune susţinerea economiei sociale prin crearea de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate.

    Informaţii suplimentare pe www.aspirelo.ro şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/aspirelocluj.

  • Vrei să călătoreşti anul viitor? Acestea sunt cele mai periculoase 15 ţări pentru turişti în 2016 – FOTO

    Potrivit hărţii International SOS, 15 de ţări din lume prezintă un risc extrem de pericol, în principal din cauza situaţiei politice din aceste locuri şi a existenţei grupărilor teroriste foarte puternice care au răpit în repetate rânduri turişti străini aflaţi aici.

    Cele 15 state cu risc crescut de pericol sunt din Asia şi Africa. În ceea ce priveşte ţările din Europa şi America de Nord, aceste sunt sigure pentru turişti, chiar dacă în anumite cazuri condiţiile sunt mai bune sau mai proaste pentru cei care ajung aici.

    O situaţie aparte este în Rusia şi alte ţări mari din Asia şi America de Sud, precum India, Brazilia sau Indonezia, unde realizatorii hărţii susţin că situaţia se schimbă foarte repede şi există un risc mediu,  variabil datorită unor proteste politice, posibil violente.

    Cele mai periculoase 15 ţări pentru turişti în 2016:

    Afganistan

    Congo

    Egipt

    Irak

    Libia

    Nigeria (Borno)

    Mali

    Pakistan

    Republica Centr-africană

    Siria

    Somalia

    Sudanul de Sud

    Sudan

    Yemen

    Ucraina.

     

  • Sirenele au sunat la Timişoara, la 26 de ani de când oraşul a fost declarat liber de comunism

    Duminică, de la ora 13.00, la Timişoara au sunat, timp de trei minute, sirenele antiaeriene pentru a marca momentul în care, în urmă cu 26 de ani, municipiul devenea primul oraş liber de comunism din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Momentul a devenit deja tradiţional la Timişoara, pentru data de 20 decembrie.

    Duminică, la fel ca şi în ceilalţi ani, aproximativ 20 de revoluţionari au urcat în balconul Operei Naţionale Române din municipiu şi au rememorat momentele petrecute în urmă cu 26 de ani. De asemenea, alţi câţiva revoluţionari s-au aflat în Piaţa Victoriei, pe platoul din faţa Operei, purtând drapele tricolore.

    Mai mulţi trecători din Piaţa Victoriei s-au oprit, în semn de respect faţă de eroii Revoluţiei de la Timişoara, în momentul în care sirenele au început să sune, în timp ce alţii mai tineri nu înţelegeau ce se întâmplă.

    Evenimentele dedicate Revoluţiei de la Timişoara continuă duminică, de la ora 17.00, când în Piaţa Victoriei, pe scena amplasată în faţa Operei, vor avea loc concerte rock în memoria eroilor Revoluţiei.

    Astfel, în cadrul evenimentului “Rock for Revolution” vor concerta trupele Mere, Sanctuar, Sonatic, The Weekend Band, Vest Phoenix Cover şi Phoenix.

    Manifestările dedicate eroilor Revoluţiei de la Timişoara se vor încheia luni, când, între orele 12.00 şi 14.00, vor fi depuse coroane de flori în “punctele cheie” din oraş în care s-au petrecut evenimentele din decembrie 1989.

    În urmă cu 26 de ani, în 20 decembrie 1989, timişorenii adunaţi în număr mare în faţa Operei pentru a lupta împotriva regimului de la acea vreme au declarat Timişoara primul oraş liber de comunism din ţară. Astfel, ei nu l-au mai recunoscut pe Nicolae Ceauşescu drept preşedintele României.

  • ROMÂNIA a obţinut medalia de BRONZ la Campionatul Mondial de handbal feminin

    Marcatoarele echipei României au fost Neagu 10 goluri, Manea 4, Ardean-Elisei 3, Geiger 3, Vizitiu 3, Buceschi 2, Nechita 2, Szucs 1, Tănăsie 1, Marin 1, Perianu 1, iar pentru Polonia s-a remarcat Achruk, cu 6 reuşite.

    MVP-ul finalei mici a fost Cristina Neagu.

    Polonia a fost condusă de pe banca tehnică de danezul Kim Rasmussen, care este şi antrenorul campioanei României, CSM Bucureşti.

    În finala mare se vor duela, de la ora 18.15, Norvegia şi Olanda.

    Echipa României a încheiat Campionatul Mondial cu o medalie – bronz în acest caz, după 10 ani de când a urcat ultima dată pe podium, la ediţia din 2005, când a cucerit medalia de argint, fiind învinsă atunci de Rusia (scor 23-28). Medalia de bronz cucerită de România este prima din istoria participărilor sale la Campionatul Mondial, după cinci finale mici jucate în competiţie, anterior având o medalie de aur (1962) şi două de argint (1973 şi 2005).

    Anterior, la CM din Danemarca, tricolorele au obţinut următoarele rezultate: în grupa D, pe care a încheiat-o pe locul 4 – 47-14 (23-3) cu Puerto Rico, 36-20 (18-12) cu Kazahstan, 18-26 (12-13) cu Spania, 22-26 (10-13) cu Norvegia şi 27-30 (16-17) cu Rusia, în optimile de finală – 25-22 (13-18) cu Brazilia, în sferturile de finală – 31-30 (13-10, 27-27) cu Danemarca şi în semifinale, 33-35 (14-17, 27-27) cu Norvegia, ultimele două partide fiind decise după prelungiri.

    Tot duminică, în meciurile de clasament final pentru locurile 5-8, s-au înregistrat rezultatele: Rusia-Danemarca 25-21 (12-16), pentru locurile 5-6, respectiv Franţa-Muntenegru, 34-23 (20-13), pentru locurile 7-8.

    Echipa României este calificată şi la turneele preolimpice, preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, declarând pentru MEDIAFAX că România ”este interesată şi are dreptul prin regulament” să organizeze unul din cele trei turnee, programate în perioada 18-20 martie 2016.

    Acest turneu preolimpic organizat de România ar urma să se desfăşoara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

    Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri.

    Campionatul Mondial reprezintă şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate între 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice şi gazdele acestora vor fi anunţate de IHF după încheierea CM din Danemarca.

    La JO de la Rio din 2016 sunt deja calificate Brazilia (naţiune gazdă), Norvegia (campioană europeană 2014), Angola (câştigătoarea turneului din Africa), Argentina (câştigătoarea Jocurilor Pan Americane) şi Coreea de Sud (câştigătoarea turneului din Asia). Acestor cinci echipe li se va alătura campioana mondială din 2015, iar celelalte şase locuri disponibile la JO vor fi ocupate de primele două clasate în fiecare din cele trei turnee preolimpice.

    Echipa României este singura din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial.

    La ediţia din 2013, când titlul mondial a fost cucerit de Brazilia, România s-a clasat pe locul 10.

  • Un avion de pasageri al Air France a aterizat de urgenţă în Kenya din cauza unui dispozitiv suspect. Air France: NU era bombă. Din ce era confecţionat

    Dispozitivul suspect care a generat aterizarea de urgenţă a unui avion de pasageri al Air France în Kenya nu conţinea explozibil, anunţă compania aeriană.

    “Dispozitivul suspect era făcut din carton, hârtie şi un cronometru”, a declarat Frederic Gagey, directorul general al companiei Air France.

    “Obiectul nu conţinea substanţe explozive”, a adăugat Gagey, salutând reacţiile membrilor echipajului.

    Inspectorul de poliţie kenyan Joseph Boinnet a declarat că avionul de tip Boeing 777 decolase din Mauritius cu destinaţia Paris, având la bord 459 de pasageri şi 14 membri ai echipajului.

    După găsirea unui dispozitiv suspect, aeronava a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Moi International din oraşul kenyan Mombasa.

    “Experţii în explozibil au preluat dispozitivul suspect pentru a stabili dacă este vorba de o bombă”, a precizat Boinnet.

    Compania Air France a confirmat incidentul, explicând că toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă pe toboganele de urgenţă.

    Air France va pune la dispoziţie altă aeronavă pentru transportarea pasagerilor de la Mombasa la Paris.

  • ANALIZĂ – Iohannis, la un an de mandat: Promisiunile respectate, restanţele şi crizele majore

    Klaus Iohannis a depus jurământul în faţa Parlamentului în 21 decembrie 2014.

    Preşedintele anunţa atunci că vrea un “alt fel” de a face politică, cu mai puţine scandaluri, mai puţine vorbe şi mai multe promisiuni respectate. Bilanţul său la finalul primului an de mandat s-a referit însă mai puţin la obiectivele finalizate şi mai mult la lucrurile care trebuie făcute pe viitor, amintind de discursul rostit în faţa Parlamentului la depunerea jurământului, atunci când anunţa angajamente clare pentru anul care urma.

    “Se vorbeşte foarte mult în aceste zile despre aşteptări. Despre speranţele pe care românii şi le pun în viitor, despre semnalul dat de votul din 16 noiembrie. (…) Le spun românilor clar: aşteptările mari pot duce la rezultate mari. Şi vor duce. Pentru că aşteptări mari înseamnă mai multă responsabilitate, mai mult efort, mai multă seriozitate şi mai multă muncă. Din partea tuturor. Iar eu voi fi primul. Momentul în care clasa politică începe să se ridice la înălţimea aşteptărilor nu poate întârzia mult”, spunea preşedintele, în primul său discurs rostit în faţa Parlamentului, pe 21 decembrie 2014.

     

    Promisiunile îndeplinite şi restanţele

    Primul angajament făcut în faţa românilor a fost “reconstrucţia instituţiilor politice”. Iohannis susţinea că anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării acestora, enumerând printre obiective revizuirea Constituţiei, schimbarea legislaţiei partidelor, inclusiv în privinţa finanţării lor şi a campaniilor electorale, precum şi schimbarea legislaţiei electorale – atât în privinţa alegerii autorităţilor locale, cât şi a reducerii numărului de parlamentari. Klaus Iohannis susţinea atunci şi nevoia introducerii votului prin corespondenţă şi a votului electronic.

    În ceea ce priveşte Constituaţia, în acest an nu a fost făcut niciun pas.

    Două obiective realizate ale preşedintelui au fost, însă, modificarea legilor electorale şi a legilor privind funcţionarea partidelor politice.

    Astfel, la mijlocul lunii mai, la 6 luni de la preluarea mandatului, Iohannis a promulgat legea privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale, după adoptarea ei de către Parlament. Potrivit noii legi, campaniile electorale vor fi decontate de la buget de competitorii care au trecut de pragul de 3% şi vor fi permise şi împrumuturile de la persoane fizice şi juridice, însă în condiţii de rambursare clar reglementate.

    Tot în mai a fost adoptată şi noua lege a partidelor politice, care stabileşte posibilitatea înfiinţării unui partid cu trei membri fondatori şi elimină criteriul teritorial, precum şi noua lege a alegerilor locale, care stabileşte alegerea primarului într-un singur tur de scrutin.

    “Aceste trei legi au fost promulgate. Nu sunt legi perfecte. Ştiu foarte bine că au existat discuţii în spaţiul public legate de modul cum ar trebui să sune în final legea. Una peste alta, fiecare în parte reprezintă, după părerea mea, un progres într-o direcţie bună. Toate trei legile au fost promulgate, fiindcă le consider un câştig în această etapă”, afirma, în luna mai, Klaus Iohannis, după promulgarea pachetului legilor electorale.

    A urmat, în luna iulie, şi promulgarea noii legi a alegerilor parlamentare, care prevede reintroducerea votului pe liste, precum şi un număr mai mic de parlamentari, prin schimbarea normelor de reprezentare. Numărul parlamentarilor va ajunge astfel, după alegerile din 2016, la 466: 308 deputaţi, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minorităţilor naţionale şi 6 parlamentari ai diasporei.

    Un obiectiv mai greu de atins a fost cel al legii votului prin corespondenţă. Aceasta a fost o solicitare a preşedintelui încă de la câştigarea alegerilor parlamentare, însă discuţiile au trenat în Parlament, fiind marcate de dispute între principalele forţe politice. Comisia care elabora acest proiect a fost inactivă o perioadă, după demisia preşedintelui liberal Mihai Voicu. Llegea a fost, în cele din urmă, adoptată de către Parlament, însă întârziată în urma unei contestaţii a UDMR la Curtea Constituţională.

    Votul prin corespondenţă a fost un subiect ridicat de Iohannis în majoritatea discursurilor sale publice adresate Parlamentului, dar şi în discuţiile cu reprezentanţii românilor din afara graniţelor. Deşi termenul de adoptare ar fi trebuit să fie sfârşitul primei sesiuni parlamentare, legea a fost promulgată abia în luna noiembrie. Legea va fi aplicată în 2016, doar la alegerile parlamentare, neputând fi folosită şi în cazul alegerilor locale, însă vor urma discuţii cu privire la introducerea acestor prevederi şi la alegerile prezidenţiale din 2019.

    Un alt capitol de reforme la care Klaus Iohannis s-a referit imediat după preluarea mandatului de preşedinte a fost acela al marilor sisteme publice, însă aici preşedintelui nu a stabilit un termen clar, anunţând doar începerea unor demersuri.

    “Cu toţii spunem de ani de zile: educaţia este o prioritate. Vrem reforma sistemului sanitar. Vrem un sistem de pensii care să asigure o viaţă decentă. Deşi toţi afirmăm că ni le dorim, totuşi, de ce nu le avem? (…) Cum construim un sistem de educaţie performant şi competitiv? Cum arată un sistem de sănătate corect şi eficient? Cum facem ca România să poată plăti pensii decente pe termen lung? Cum răspundem la problema demografică? Cu aceste teme va trebui să ne aşezăm la masa dialogului şi în jurul lor să construim consens”, spunea preşedintele, în discursul său din 21 decembrie 2014.

    Iohannis anunţa atunci că va chema partidele la consultări pe teme precum obiectivele de ţară pe domenii precum sănătatea şi educaţia, modalităţi de lucru şi de dialog permanent între instituţii, precum şi un calendar cu etape şi acţiuni, “pentru a trece de la vorbe la fapte”.

    Din acel moment, sănătatea şi educaţia au fost probleme ridicate de preşedinte în mai multe rânduri, fiind organizate dezbateri – multe chiar la Palatul Cotroceni – pe aceste teme, însă paşi concreţi nu au fost făcuţi. Spre finalul primului an de mandat, într-un discurs rostit în faţa Parlamentului, Klaus Iohannis anunţa că educaţia trebuie să devină noul “proiect de ţară” al României.

    “Anul 2016 va fi dedicat unei dezbateri aşezate şi consistente pe tema educaţiei, din care să rezultate o viziune de ansamblu şi direcţiile majore pentru viitorul sistemului de învăţământ din România. Cred că România educată trebuie să devină un nou proiect de ţară pe care să-l asumăm şi să-l ducem la bun sfârşit”, a afirmat preşedintele,

    Un alt angajament făcut de Klaus Iohannis a fost cel privind majorarea bugetului Apărării până la 2% din PIB în cel mai scurt timp, de preferat chiar până în 2017. “Vă propun dumneavoastră, tuturor partidelor parlamentare, să avem un consens pe această temă”, le-a spus Iohannis parlamentarilor, anunţând că va prezenta noua Strategie Naţională de Apărare în care va exista şi acest angajament privind Apărarea.

    La mijlocul lunii ianuarie 2015, a fost semnat, la Palatul Cotroceni, Pactul pentru Apărare, între liderii partidelor parlamentare, care prevedea şi creşterea alocării bugetare pentru Apărare la 2% din PIB până în anul 2017. Pactul pentru Apărare este, însă, doar un document politic, care nu angajează Guvernul în niciun fel. Cu toate acestea, un prim pas a fost deja făcut, prin Legea bugetului de stat, unde se estimează pentru anul 2016 alocări totale pentru Apărare de aproximativ 1,7% din PIB. În 2015, Apărarea a avut la dispoziţie un buget de aproximativ 1,4% din PIB, trendul fiind staţionar în ultimii ani. În 2010, de exemplu, România aloca tot 1,4% din PIB pentru Apărare, însă era menţionată într-un raport NATO ca fiind ţara cu cea mai mare pondere a acestor bani direcţionaţi către cheltuieli de personal.

    O altă temă importantă, pe care preşedintele a subliniat-o în cursul anului 2015 a fost reformarea partidelor politice. Aceste discuţii au apărut şi ca urmare a declaraţiilor liderilor partidelor după alegerile prezidenţiale şi după protestele românilor din acea perioadă – în special a celor din afara graniţelor -, care spuneau că au înţeles “vocea” românilor şi dorinţa acestora de schimbare. Primii paşi concreţi ceruţi au fost în privinţa abordărilor faţă de cererile justiţiei cu privire la urmărirea penală a miniştrilor şi foştilor miniştri, precum şi la solicitările de reţinere şi arestare preventivă a senatorilor şi deputaţilor.

     

    Relaţia cu Parlamentul

    Chiar în luna ianuarie, preşedintele a chemat partidele la consultări, tema justiţiei fiind pe agenda discuţiilor, inclusiv problema imunităţii aleşilor.

    “Toate partidele şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţiei parlamentarilor pentru a permite justiţiei să-şi facă treaba. Există, aşadar, toate premisele pentru ca o soluţie legislativă în acest sens să fie adoptată în scurt timp”, susţinea Iohannis.

    Cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură, iar pe parcursul anului mai mulţi parlamentari şi miniştri au fost salvaţi prin votul colegilor de demersurile justiţiei în cazul lor. Printre aceştia, Victor Ponta, Elena Udrea, Dan Şova, Varujan Vosganian şi, cel mai recent, Cătălin Teodorescu.

    Klaus Iohannis a fost critic la adresa Parlamentului după aceste voturi.

    “Votul senatorilor arată că nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât şi în recentul discurs ţinut în plenul Parlamentului. În faţa justiţiei, nu există decât o singură măsură: respectul faţă de lege, indiferent de persoană sau funcţie”, afirma Iohannis, în luna februarie, după votul prin care Varujan Vosganian a scăpat de urmărirea penală.

    O reacţie mai dură a avut preşedintele în luna iunie, când parlamentarii s-au opus urmăririi penale a lui Victor Ponta.

    “Este o zi tristă pentru democraţia din România. O zi tristă pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democratice, care-şi doresc o politică făcută cu responsabilitate, cu integritate şi cu onoare. Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane este din punctul meu de vedere inacceptabil într-o democraţie”, spunea Iohannis.

    Parlamentul a fost criticat de preşedintele Iohannis şi din cauza legilor pe care le-a adoptat. În ultimul său discurs din Parlament, cu ocazia împlinirii unui an de mandat, şeful statului relua tema neclarităţii legilor şi cerea mai multă responsabilitate din partea Legislativului.

    “Legi importante au intrat în atenţia publică abia după adoptarea lor, odată ajunse la promulgare sau chiar după, ceea ce nu serveşte nici Parlamentului, nici publicului. (…) În alte situaţii am fost nevoit să sesizez Curtea Constituţională nu pe fond, ci din cauza lipsei de rigoare, a nerespectării procedurilor şi principiilor constituţionale de legiferare. La începutul actualei sesiuni parlamentare am vorbit despre aşteptarea generală a publicului ca legile în România să fie mai clare, mai bine argumentate şi să nu se schimbe frecvent. Sunt convins că Parlamentul, ca for legislativ, poate şi trebuie să răspundă acestei aşteptări prin mai multă dezbatere şi mai multă rigoare”, a spus Iohannis.

    De altfel, preşedintele a folosit frecvent instrumentul reexaminării în relaţia cu Parlamentul, trimiţând senatorilor şi deputaţilor 15 astfel de cereri, pe legi precum Codul fiscal, Codul silvic, Statutul parlamentarilor, Legea privind finanţarea campaniilor şi a partidelor şi, cel mai recent, legea dării în plată.

    Pe de altă parte, Iohannis a sesizat Curtea Constituţională de numai patru ori cu privire la proiecte de lege ajunse la promulgare, făcând însă şi o sesizare la CCR prin care a cerut judecătorilor să soluţioneze conflictul de natură juridică între Senat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema votului care l-a salvat pe Dan Şova, criticând faptul că Parlamentul nu şi-a pus în acord dispoziţiile din regulamente cu hotărârile Curţii Constituţionale.

    Nu în ultimul rând, în relaţia cu Parlamentul, Klaus Iohannis s-a folosit mai des decât predecesorul său, Traian Băsescu, de prerogativa prin care se poate adresa celor două Camere ale Parlamentului. În afara primului discurs, susţinut pe 21 decembrie 2014, la preluarea mandatului, Iohannis a solicitat de alte patru ori să vină în faţa senatorilor şi deputaţilor.

    Prima alocuţiune a avut loc în luna februarie, când preşedintele a cerut ca până la finalul sesiunii parlamentare să existe o nouă legislaţie privind alegerile. A doua oară, Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului în luna iunie, prezentând noua Strategie Naţională de Apărare. Al treilea discurs a fost susţinut în faţa parlamentarilor în luna septembrie, când preşedintele a vorbit despre criza refugiaţilor, votul prin corespondenţă, un cod al incompatibilităţilor şi reglementări privind aleşii locali.

    Ultima oară, Iohannis a venit în faţa Legislativului pentru a susţine un discurs în care să marcheze un an de la preluarea mandatului, trasând câteva obiective pentru anul 2016. Cu această ocazie, Iohannis a reluat solicitările privind reformarea clasei politice, şi chiar şi a Parlamentului, după un an în care şeful statului considera că s-au făcut abia primii paşi.

    Aceste solicitări ale preşedintelui au venit în contextul în care discuţiile privind reformarea partidelor şi a clasei politice au atins apogeul imediat după tragedia de la Colectiv, care a dus şi la căderea Guvernului Ponta. De altfel, schimbarea puterii a fost un obiectiv al lui Iohannis încă de la câştigarea alegerilor prezidenţiale, când dorea să lucreze cu un Executiv PNL. Schimbarea Guvernului a venit însă mai târziu decât ar fi dorit Iohannis, iar noua putere nu a fost cea pe care el o cerea încă din iarna anului 2014.

     

    Un an de mandat marcat de dorinţa “Guvernului său”

    Una dintre cele mai controversate declaraţii ale preşedintelui a fost pe tema schimbării Guvernului Ponta, la o lună de la preluarea mandatului. “Da, eu îmi doresc un Guvern PNL. Nu fac niciun secret din asta. (…) Un Guvern cu care mă simt confortabil, cu care, dacă merge la Bruxeles, să spun: Domnule preşedinte, Guvernul meu şi cu mine…”, afirmat, în ianuarie, Klaus Iohannis.

    Această declaraţie a preşedintelui a fost reluată şi de adversarii săi politici, în principal Victor Ponta, care au atacat şi explicat anumite decizii ale lui Iohannis prin prisma dorinţei de a avea un “Guvern al său”.

    Klaus Iohannis a explicat această expresie abia în noiembrie, la aproape un an de când a folosit-o prima dată. “Îmi amintesc şi, cu siguranţă, ne amintim cu toţii că lumea a comentat în multe feluri această afirmaţie pe care am făcut-o atunci. Bineînţeles că Guvernul meu nu înseamnă un Guvern al meu, al lui Klaus Iohannis, este Guvernul României, dar prin Guvernul meu am înţeles atunci – şi înţeleg şi acum – un Guvern cu care colaborez, cu care căutăm împreună cele mai bune soluţii, cele mai bune abordări”, a spus preşedintele.

    Cu toate acestea, o bună parte a primul an de mandat al lui Klaus Iohannis a fost marcat de scandalurile cu Victor Ponta. După primele luni, în care preşedintele şi premierul de atunci păreau să aibă o “relaţie instituţională corectă”, cu întrevederi periodice, în primăvară au fost date primele semnale ale conflictului.

    Scânteia a fost legea privind Codul silvic, discutată la acel moment în Parlament. Premierul Victor Ponta a afirmat într-o emisiune televizată că “lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis”.

    Şeful statului a reacţionat dur: “Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.

    Schimburile de replici au început să amintească de certurile dintre cei doi din timpul campaniei electorale, din 2014. Subiecte precum implementarea cardului de sănătate sau vizitele externe ale premierului – făcute fără consultarea preşedintelui – au devenit motive de dispută între preşedinte şi premier. În tot acest timp, PNL făcea planuri pentru o moţiune de cenzură, care însă nu a avut succes în a dărâma Guvernul Ponta.

    Pe 5 iunie s-a deschis însă un nou “front” al războiului din ce în ce mai evident între Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Premierul de atunci a fost chemat la DNA, ieşind din sediul instituţiei cu o nouă calitate: cea de urmărit penal. Lui Victor Ponta i-a fost deschis dosarul “Turceni-Rovinari”, în care era cercetat şi Dan Şova.

    “Am aflat că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, cel mai grav lucru pentu România acum este o criză politică. Acând în vedere toate acestea, solicit demisia lui Victor Ponta! Am comunicat acest fapt primului ministru acum câteva minute, într-o discuţie pe care am avut-o”, a spus Iohannis, pe 5 iunie.

    Dacă atacurile lui Klaus Iohannis la adresa prim-ministrului se reduceau, în cea mai mare parte, la solicitări de demisie, Victor Ponta devenea din ce în ce mai virulent în discursul său.

    “Domnul Iohannis, aşa, cu aroganţa domniei sale, de baron, n-a auzit ce am zis şi s-a supărat. (…) S-a supărat domnul Iohannis, m-a certat ca stăpânul pe şerbul lui, pe iobagul lui, m-a certat acolo, dar tot eu am dreptate”, spunea Ponta, pe tema scandalului privind reprezentarea României la Bruxelles, în luna octombrie.

    Solicitările de demisie au continuat să vină – direct şi indirect – de la Klaus Iohannis pe tot parcursul verii, fiind amplificate şi de plecarea premierului de atunci în Turcia, pentru o operaţie la genunchi. În tot acest timp, Guvernul a fost condus, interimar, de către vicepremierul de la acea vreme Gabriel Oprea. Revenirea lui Victor Ponta în ţară a însemnat un prim pas înspre retragerea acestuia din prima linie a politicii. În cursul verii, Ponta a renunţat la şefia PSD, spunând că se va dedica actului guvernamental.

    Deşi declarativ Victor Ponta spunea că decizia nu are legătură cu dosarul său, momentul retragerii vine după o serie de vizite succesive la DNA în dosarul în care era acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Astfel, la scurt timp după retragerea din fruntea PSD, Victor Ponta este trimis în judecată. Cu câteva luni în urmă, Ponta afirma că va demisiona dacă DNA va cere urmărirea sa penală, însă premierul refuza acum să plece de la Palatul Victoria în ciuda trimiterii în judecată.

    În tot acest timp, Ponta a continuat atacurile la adresa lui Iohannis. “Mă întreb dacă nu cumva domnia sa a făcut presiuni ca să fiu eu trimis în judecată”, a reacţionat Victor Ponta, în septembrie, la solicitările de demisie ale preşedintelui.

    În schimb, venirea lui Liviu Dragnea la putere în PSD i-a oferit lui Klaus Iohannis prima şansă reală de a-l schimba pe Victor Ponta din fruntea Guvernului. Potrivit unor surse social-democrate, Liviu Dragnea a transmis, atât public, cât şi neoficial, către Palatul Cotroceni mesaje prin care se arăta dispus să discute această posibilitate cu preşedintele Klaus Iohannis, însă cu condiţia ca PSD să păstreze funcţia de prim-ministru. Invitaţiile publice la dialog, cât şi cele neoficiale, au curs aproximativ o lună, însă nu s-au concretizat. Potrivit unor surse oficiale, motivul a fost legat de şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache. Acesta a dorit să conducă negocierile dintre preşedinte şi liderul PSD pe tema formării unui nou Cabinet, dar social-democraţii s-au opus şi au dorit să discute direct cu Klaus Iohannis.

    Aceste tatonări au fost suspendate în urma tragediei din clubul Colectiv.

     

    Colectiv – cum a gestionat Iohannis prima mare criză a mandatului său

    În seara incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, în urma căruia au murit, în prima noapte, 27 de tineri, Klaus Iohannis a postat un scurt mesaj pe Facebook, în momentul în care amploarea tragediei nu era încă foarte bine cunoscută.

    “Sunt cutremurat şi profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toţi, pentru naţiunea noastră şi pentru mine personal”, scria Iohannis, la aproximativ două ore de la petrecerea tragediei.

    O zi mai târziu, Iohannis a vizitat clubul Colectiv, venind cu o nouă reacţie, tot pe Facebook. “Sunt revoltat că o astfel de tragedie de proporţii s-a putut întâmpla. Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»”, a scris preşedintele.

    În această perioadă, începeau şi mişcările de protest, care au pornit de la un marş al tăcerii, la care au participat 8.000 de persoane. După cele trei zile de doliu naţional decretate de Guvern, în 3 noiembrie a fost programat un amplu protest împotriva primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, considerat vinovat pentru tragedie, mai ales după declaraţiile acestuia potrivit cărora nu are ce să îşi reproşeze. Cei aproximativ 25.000 de protestatari au început să scandeze şi împotriva Guvernului condus de Victor Ponta.

    Ca urmare a acestor proteste, a doua zi dimineaţă Victor Ponta îşi depune mandatul din fruntea Guvernului, anunţul fiind făcut de liderul PSD Liviu Dragnea. În zilele şi săptămânile care au urmat, au existat numeroase speculaţii cu privire la gestul demisiei, surse social-democrate vorbind despre intervenţia lui Liviu Dragnea, care i-a explicat lui Ponta că actualul Guvern nu mai poate continua, în timp ce, public, liderii PSD spun că decizia i-a aparţinut în totalitate lui Victor Ponta, care a luat partidul prin surprindere.

    De la declanşarea tragediei şi până la demisia lui Victor Ponta, Iohannis a lansat câteva mesaje. În declaraţii, preşedintele a susţinut protestele care aveau loc în ţară. În timpul mitingului la care au participat 25.000 de persoane, Iohannis a scris pe Facebook: “Sunt impresionat de manifestările din această seară. Este o mişcare de stradă, care vine din dorinţa oamenilor de a le fi respectate condiţia şi demnitatea. Am înţeles că se cere şi se aşteaptă, pe bună dreptate, ca cineva să-şi asume răspunderea politică. Următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă”.

    După demisia lui Victor Ponta, Klaus Iohannis a reacţionat printr-o declaraţie care, la fel ca cea privind Guvernul, făcută la începutul anului, a stârnit controverse.

    “A fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze. Românii iniţial au răbdat, apoi s-au indignat, iar în final s-au revoltat. Tragedia de la Colectiv a atins cel mai sensibil nerv al naţiunii. Zeci de mii români au protestat în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară pentru a cere lucruri de bun-simţ: demisiile celor vinovaţi, răspunsuri şi clarificări. Eu sunt dispus să îmi asum demersurile care, în final, vor duce la o altfel de politică în România, o politică pentru cetăţeni, previzibilă şi transparentă. Următorul guvern trebuie să vină urgent cu soluţii la problemele care i-au scos pe oameni în stradă şi să nu repete greşelile de până acum”, a spus preşedintele.

    Puşi în faţa protestelor din stradă, politicienii şi Klaus Iohannis au căzut de acord, în urma a două runde de consultări la Palatul Cotroceni, că următorul Guvern nu poate fi unul politic. S-a format astfel primul Cabinet format din oameni fără carnet de partid din istoria post-decembristă a României. O numire care a ridicat însă foarte multe semne de întrebare a fost cea a lui Vasile Dâncu, numit vicepremier şi ministru al Dezvoltării în noul Cabinet. Dâncu a fost aproape 10 ani membru PSD, titularul portofoliului Informaţiilor Publice în mandatul de prim-ministru al lui Adrian Năstase şi lider al aşa-numitului “Grup de la Cluj” care cerea reformarea PSD şi înlocuirea lui Ion Iliescu cu Mircea Geoană. Dâncu ar fi apărut în Guvern ca o garanţie pentru PSD, potrivit unor surse sociale-democrate, acesta inclinând balanţa în favoarea susţinerii Cabinetului în Parlament, deşi atât Vasile Dâncu, cât şi premierul Dacian Cioloş au afirmat că cei doi au avut discuţii despre dezvoltarea României cu mult timp în urmă, iar alegerea i-a aparţinut exclusiv prim-ministrului.

    Cabinetul Cioloş a fost criticat şi pentru o serie de alte numiri, fiind vorba de oameni fără experienţă în administraţie. Cel mai mare scandal a fost legat de propunerea pentru Ministerul Justiţiei, un minister cu miză mare. Prima propunere a fost Cristina Guseth, care a fost retrasă de Cioloş în miez de noapte, în urma prestaţiei slabe din Comisiile parlamentare. Au urmat câteva ore în care Cioloş a căutat un înlocuitor, fiind luat în calcul fostul şef al Institutului Naţional de Magistratură, Mihai Selegean. Acesta a fost chemat în Parlament la o discuţie cu Dacian Cioloş, însă, între timp, prim-ministrul s-a răzgândit şi a propus-o pe Raluca Prună la acest minister, expertă în Justiţie la Comisia Europeană. Şi la Ministerul Sănătăţii Dacian Cioloş a avut probleme cu propunerea sa iniţială – Andrei Baciu. Acesta a fost retras după ce în spaţiul public au apărut imagini cu acesta în lenjerie intimă, ca model.

     

    În faţa unui nou Guvern

    Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat prim-ministru pe Dacian Cioloş în data de 10 noiembrie, la o săptămână după demisia lui Victor Ponta. “După părerea mea, în această etapă, pentru a rezolva problema guvernării, este nevoie de un prim-ministru independent sau tehnocrat, o persoană curată, care să nu fi fost implicată în scandaluri, o persoană integră. Este nevoie să fie promovaţi miniştri performanţi, este nevoie de partide fără corupţi, este nevoie ca partidele să facă curăţenie în interior şi să nu promoveze persoane suspectate de corupţie”, a declarat şeful statului, după anunţul de la Palatul Cotroceni.

    Alegerea făcută de preşedinte venea după două runde de consultări cu partidele, în care singura formaţiune care a avansat un nume a fost PSD. Social-democraţii l-ar fi vrut pe viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, fost ministru în Guvernul Ponta, considerând că se potriveşte profilului prezentat de preşedinte.

    Cu toate acestea, chiar şi PSD l-a susţinut pe Dacian Cioloş la votul de învestitură, singura formaţiune care s-a împotrivit fiind cea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE. Este astfel instalat un Guvern compus exclusiv din miniştri fără apartenenţă politică, cu un vot covârşitor: 389 “pentru” şi 115 “împotrivă”.

    “Nu e uşor – politicienii mai devreme sau mai târziu vă vor spune că, de fapt, nu îi reprezentaţi. Este o eroare, o eroare fundamentală. Acest guvern Dacian Cioloş are absolut toată legitimitatea, a primit-o prin votul de învestitură în Parlament. Puteţi să mergeţi drepţi înainte”, le-a spus Iohannis membrilor Cabinetului Cioloş, după ce aceştia au depus jurământul la Palatul Cotroceni.

    Încă de la început, în acţiunile preşedintelui a putut fi observată diferenţa în relaţia cu Cioloş, faţă de cea cu Victor Ponta. Cu toate acestea, Klaus Iohannis a evitat să facă multe declaraţii pe tema relaţiei cu Guvernul. “Cred că este un guvern cu care voi colabora bine”, spunea preşedintele, imediat după votul de învestitură. În rest, cei doi oficiali au participat rar la evenimente comune şi nu s-au afişat public. Au continuat însă întâlnirile săptămânale de la Palatul Cotroceni, între preşedinte şi premier, întrerupte în timpul conflictului cu Victor Ponta.

    Pe de altă parte, există un instrument pe care Klaus Iohannis nu l-a folosit niciodată în relaţia cu Guvernul: participarea la şedinţele Cabinetului. Potrivit Constituţiei, Iohannis poate veni la oricare şedinţă de Guvern, pe care o va conduce. Traian Băsescu apărea anual la cel puţin o astfel de şedinţă a Executivului, însă în primul an de mandat Klaus Iohannis nu a făcut acest gest.

    Un alt eveniment, Consiliul European din 17-18 decembrie, a marcat schimbarea de atitudine dintre Palate. În luna septembrie, când Ponta era încă premier, între el şi preşedinte a izbucnit un scandal pe tema reprezentării României la Consiliul European. Iohannis anunţa atunci că niciodată nu îl va trimite pe Victor Ponta la o astfel de reuniune. “Prim-ministrul nu participă şi nu va participa. Acest prim-ministru nu va participa niciodată la Consiliul European”, spunea Iohannis. Replica premierului a fost dură, Ponta spunând că Iohannis îl tratează ca pe un “iobag” concluzionînd: “Sper că, uite, n-o să mai fiu eu prim-ministru, (…) sper să-l lase pe primul-ministru la Consiliul European, că aşa e logic”, afirma Ponta. Klaus Iohannis a făcut acest lucru cu prima ocazie. La Consiliul European din decembrie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că România va fi reprezentată de Dacian Cioloş. Delegarea lui Dacian Cioloş vine în contextul în care Klaus Iohannis şi-a asumat un rol activ în politica externă.

     

    Vizite oficiale în 13 ţări europene în primul an de mandat. O săptămână a stat în SUA

    În discursul suţinut în Parlament cu ocazia împlinirii unui an de mandat, Klaus Iohannis a dat explicaţii cu privire la abordarea sa asupra politicii externe, considerând că România a fost izolată în ultimii ani pe acest plan.

    “Din diverse motive pe care nu doresc să le comentez aici, România s-a aflat într-o oarecare izolare în anii anteriori. Am dorit să schimbăm cu totul aceasta stare de fapt în 2015, ceea ce explică şi dinamica mai mare din acest an în activitatea de politică externă”, a spus preşedintele.

    Această “dinamică” a fost evidenţiată de numărul mare al vizitelor externe: 14 ţări, în primul an de mandat, în cursul a mai bine de 20 de vizite.

    Ca preşedinte al României, de la preluarea mandatului şi până acum Klaus Iohannis a făcut vizite în 13 ţări din Europa. Este vorba despre Belgia (şase vizite), Franţa (două vizite), Italia (două vizite), Polonia (două vizite), Ucraina, Letonia, Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Germania, Spania, Slovacia şi Austria.

    Mai mult, în luna septembrie a petrecut 8 zile în Statele Unite ale Americii, susţinând şi un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU, dar având şi o vizită la Casa Albă, unde a fost primit de vicepreşedintele Joe Biden.

    Iohannis a avut şi o replică pentru cei care l-au acuzat că merge prea des în vizite externe. “Cred că un stat puternic nu este unul izolat, ci unul care se bucură de respectul şi încrederea partenerilor, ai cărui reprezentanţi comunică şi discută permanent cu omologii lor pentru a construi proiecte comune”, scria preşedintele pe Facebook.

    În privinţa obiectivelor pe plan extern, Klaus Iohannis anunţa ca nu va schimba direcţia României. Parteneriatul Strategic cu SUA şi întărirea relaţiilor cu UE şi NATO vor rămâne ţintele principale ale ţării noastre în politica externă, spunea preşedintele. În acest context, însă, Klaus Iohannis s-a confruntat în timpul primului an de mandat şi cu prima criză majoră pe plan european: criza migraţiei, asupra căreia Iohannis a fost cu un pas în urmă faţă de majoritatea liderilor europeni.

    Această criză s-a acutizat în momentul în care Comisia Europeană a propus cote obligatorii de repartizare a refugiaţilor, care au ajuns deja la numărul de un milion pe teritoriul Europei, potrivit ultimelor date.

    Klaus Iohannis anunţa în acel moment că România se opune total acestor cote obligatorii. “Există alte forme prin care ţările care refuză cotele obligatorii îşi pot arăta solidaritatea. Noi ne-am exprimat de fiecare dată pornind de la solidaritate. România e solidară cu ceilalţi membri din Uniunea Europeană într-o măsură care se va arăta pe parcurs şi cu imigranţii”, spunea preşedintele, în luna septembrie.

    România se alătura astfel grupului puţin numeros de ţări care respingeau aceste cote, grup care nu a avut câştig de cauză în Consiliul JAI. Decizia Comisiei Europene a fost de a impune un număr fix fiecărui stat membru, României fiindu-i repartizate, într-o primă fază, 2.475 de imigranţi.

    În acel moment, Klaus Iohannis a schimbat radical discursul. După ce anunţa că România nu poate primi mai mult de 1.785, număr la care singură s-a angajat, preşedintele a afirmat că noua cifră avansată de Comisia Europeană nu reprezintă o problemă.

    “Numărul de refugiaţi care ar urma să vină în România în realitate nu este mare. Este vorba de o perioadă de 1-2 ani de zile, în care eşalonat ar trebui să-i primim. Problema poate fi gestionată uşor şi cred că este bine să ne arătăm solidaritatea cu celelalte state membre”, a reacţionat preşedintele, după anunţul final al Comisiei Europene.

    O altă problemă cu care s-a confruntat şeful statului a apărut după atacurile teroriste de la Paris. Atunci, preşedintele spunea, în contextul discuţiilor de la nivelul UE cu privire la mecanismele împotriva fluxului migrator, că nu trebuie schimbate deciziile deja luate. Acesta a spus că tragedia din Franţa trebuie luată “ca atare”, drept un atac terorist, iar România nu îşi schimbă poziţia faţă de criza refugiaţilor, considerând că trebuie aplicate deciziile luate deja la nivel european.

    În aceeaşi zi, însă, de la Comisia Europeană a venit un anunţ care îl contrazicea pe preşedinte. Uniunea Europeană îşi va revizui modul de organizare pentru a crea un sistem diferenţiat, “pe viteze diferite”, în care unele ţări vor fi integrate într-o măsură mai mare, iar altele mai puţin, anunţa atunci Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Iohannis nu a revenit cu completări pe această temă.

     

    Comunicare pe Facebook, cu reacţii întârziate

    Una dintre criticile aduse cel mai des preşedintelui a fost lipsa reacţiei în cazuri importante sau lipsa comunicării la Palatul Cotroceni. În cazuri precum demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului sau anunţurile Comisiei Europene cu privire la cotele de imigranţi, reacţiile preşedintelui au venit cu întârziere.

    Pe unele subiecte, unde opinia publică aştepta reacţii, Iohannis nu a avut niciun fel de comunicare, cum a fost la voturi pentru ridicarea imunităţii în Parlament, unde aleşi erau salvaţi de colegi, deşi aceasta era o temă principală în declaraţiile sale de la începutul anului. Mai mult, Iohannis nu a reacţionat nici la scandaluri care priveau chiar Palatul Cotroceni şi Administraţia Prezidenţială, cum a fost cazul fotografiei controversate în care şeful Cancelariei sale, Dan Mihalache, a fost surprins dormind la o reuniune oficială.

    Klaus Iohannis a fost dur criticat şi pentru lipsa de reacţie în cazul poliţistului Bogdan Gigină, care a decedat în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului de la acea vreme Gabriel Oprea.

    Cu privire la lipsa sa de reacţie în astfel de cazuri, Klaus Iohannis a avut un comentariu în ultimul discurs susţinut în faţa Parlamentului.

    “Ştiu că de-a lungul acestui an unii s-au întrebat de ce nu reacţionez la orice subiect, de ce nu intervin în forţă la adresa unor oameni politici cu funcţii în stat, de ce nu răspund la atacuri cu aceeaşi monedă. Sper că onorând promisiunea de a face politică altfel am dat răspuns şi acestor întrebări”, a spus preşedintele.

    Anterior, într-un interviu acordat televiziunii germane ARD, Iohannis a adus şi alte lămuriri: “Tăcerea mea nu a fost de fapt o tăcere adevarată. Eu mă adresez rar publicului pentru obişnuinţele româneşti. O dată la două-trei săptămâni, ceea ce pentru uzanţele europene înseamnă des şi felul în care mă exprim e diferit de ceea ce erau obişnuiţi oamenii de la predecesorul meu (Traian Băsescu – n.r.). Poate că tocmai din comparaţia aceasta au unii impresia că vorbesc mai puţin. Dar eu ştiu când trebuie să-mi exprim ideile”.

    Intervenţiile lui Klaus Iohannis de la tribuna Palatului Cotroceni au fost rare, iar ocaziile în care permitea jurnaliştilor întrebări şi mai rare. O mare parte a comunicării şefului statului a venit pe Facebook, acolo unde Iohannis a făcut majoritatea comentariilor faţă de cazul Colectiv (postând chiar şi un videoclip cu un mesaj pentru români), dar şi în cazul criticilor aduse Parlamentului. Mai mult, Iohannis s-a folosit de Facebook şi pentru a face precizări în urma unor decizii luate de Administraţia Prezidenţială, cum ar fi solicitările de reexaminare asupra unor legi – cel mai recent exemplu fiind legea dării în plată.

BusinessMagazin