BusinessMagazin

Category: IT

Articole interesante despre cele mai noi gadget-uri, telefoane de ultimă generație și multe alte lucruri interesante

  • Cine este noul actionar Trilulilu

    E drept ca primul reper care poate fi luat in considerare pentru a socoti valoarea site-ului cu crocodil este oferta din primavara a lui Calin Fusu, proprietarul grupului Neogen, care evalua site-ul Trilulilu.ro, lansat in ianuarie, la 80.000 de euro. Dupa aceasta prima oferta, Fusu a facut si altele, nedezvaluite, dar adaptate gradului de dezvoltare in care se gasea obiectul ofertei. Proprietarul Neogen apreciaza acum ca suma de 100.000 de euro platita de francezul Alexis Bonté pentru 10% din Trilulilu „a fost pretul corect si reflecta situatia de acum“.

    Dupa achizitia de saptamana trecuta, ceilalti actionari ai Trilulilu au ramas Sergiu Biris (37%), Andrei Dunca (19%), Vuelotech SRL (18%) si firma de consultanta Birlea, Colceriu si Asociatii, adica aceiasi proprietari de la inceputul afacerii. Dintre acestia, firma de consultanta a fost singura care si-a pastrat nivelul detinerii, restul actionarilor suportand in mod egal „pierderea“ celor 10 procente. Un amanunt – achizitia nu s-a facut prin aport de capital, ci prin vanzare directa, ceea ce inseamna ca cei 100.000 de euro vor ajunge cel mult indirect in circuitul financiar al Trilulilu.

    Trilulilu.ro, lansat in ianuarie 2007, a reusit sa se impuna intr-un timp foarte scurt. La momentul redactarii articolului, site-ul era pe locul 8 in topul celor mai vizitate din Romania, cu aproape 500.000 de vizitatori pe saptamana. Clipurile video, audio sau fotografiile, publicate in majoritate de utilizatori, chiar au pus la incercare in repetate randuri capacitatea tehnica a site-ului. Dar daca Trilulilu este deja un produs bine cunoscut, despre cumparator nu se stiau prea multe in Romania.

    Alexis Bonté a debutat ca antreprenor la doar 21 de ani, in 1998, cand a infiintat un site din care dorea sa faca un eBay european. Pana la urma nu a reusit, si atunci cand situatia devenise disperata, un an mai tarziu, din ultima mie de euro pe care o mai avea in cont a platit jumatate pentru un bilet de avion pana in Buenos Aires. Acolo si-a vandut compania in schimbul intrarii in actionariatul Livra.com, acum cea mai mare companie de cercetare de piata online din America Latina. Ulterior, a condus compania care detinea site-ul de oferte turistice lastminute.com, vandut anul trecut catre Sabre Holdings pentru 1,1 miliarde de dolari. „Timp de sase ani am dus lastminute.com de la un mic startup, prin oferta publica initiala la bursa si apoi vanzare. Am facut 17 achizitii si ne-am extins prezenta in aproape 50 de tari“, isi aduce aminte Alexis Bonté intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.

    Se considera european mai mult decat orice altceva: parintii sunt francezi, si-a facut studiile in Portugalia si acum locuieste in Spania. In fiecare din aceste tari a dezvoltat afaceri online. A inceput si in Romania, urmand afacerile familiei sale, tatal sau, Alain Bonté, fiind implicat in imobiliare si piata farmaceutica si avand un portofoliu pe bursa din Bucuresti estimat la cateva zeci de milioane de euro. Nu Trilulilu a fost prima achizitie realizata aici, ci Tevin Solutions, o companie de dezvoltare web fondata de George Lemnaru, unde acum este detinatorul pachetului de control. „Tevin Solutions poate fi considerata nucleul operatiunilor online din Romania“, spune Bonté. Recent, compania a lansat un ambitios proiect international, Erepublik.com, un joc online massive-multiplayer recent premiat cu mentiune la Le Web 3, o importanta competitie din industria internetului.

    Tot prin intermediul Tevin Solutions, Bonté a cumparat pentru Romania licenta pentru serviciul de matrimoniale yesnomayB.ro. „Abia l-am lansat, nu l-am promovat deloc, asteptam sa facem parteneriate. Dar ceea ce face bun un site de dating este baza de date. Nu ma indoiesc ca dupa ce vom atinge acest obiectiv, vom deveni numarul unu in piata. Concurenta nu ofera foarte multe utilizatorilor, e cumva la nivelul 0.1, iar noi la 2.0“, sustine Alexis Bonté. Spune insa ca ordinea prioritatilor va avea proiectul Erepublik drept cap de lista, urmat de Trilulilu. „Sunt un antreprenor, asa ca permanent ma uit la alte posibile investitii. Logica e sa ajut celelalte investitii pe care le am“, precizeaza despre posibilitatea altor achizitii. „Oricum, prioritatile pentru mine vor fi Erepublik si apoi Trilulilu, despre care am incredere ca va ajunge in primele cinci site-uri din Romania.“

    De ce au ales oamenii de la Trilulilu sa accepte oferta francezului, desi alte oferte si chiar discutii de principiu pe marginea lor nu au lipsit? Sergiu Biris spune ca experienta antreprenorului a fost motivul principal. „Cand esti mic si incerci sa fii mare, poti face multe greseli. Nu ai de unde sa cumperi experienta. Daca pe viitor ne vom gandi sa internationalizam proiectul, experienta lui Alexis ne-ar ajuta. Dar important e ca Trilulilu sa fie in primul rand stabil in Romania“, spune Sergiu Biris, actionarul principal. La randul lui, Bonté spune ca in afara unui brand bine creionat, prin aceasta achizitie a ajuns la cativa oameni care „stiu sa execute un proiect“.

  • Cel mai mare producator de jocuri

    Biroul lui Robert Kotick e plin de carti de arta, cu insemnari despre lucrari care ii plac ori pe care i-ar placea sa le aiba in colectie. Membru al consiliului director al Muzeului de Arta din Los Angeles, cunoscut ca un mare pasionat de arta plastica africana si de expresionism abstract, Kotick nu e un comerciant de arta si nu cumpara picturi sau sculpturi ca sa le vanda, ci pentru propria sa placere. E drept ca nu are nevoie sa castige bani de pe urma pasiunii sale: are in portofoliu cam 4,5 milioane de actiuni ale companiei Activision, producatoare de jocuri video pentru console, actiuni evaluate la circa 110 milioane de dolari cu totul (peste 75 de milioane de euro).

    Kotick, directorul executiv al companiei, s-a aflat printre investitorii care au cumparat in 1990 un pachet de 25% din Activision, pe atunci un furnizor de soft si jocuri pentru PC aflat in dificultati financiare. Saptamana trecuta, divizia de jocuri a grupului francez Vivendi a cumparat pachetul majoritar al Activision cu 9,8 miliarde de dolari (6,6 miliarde de euro). Noua companie formata – Activision Blizzard, botezata dupa numele celui mai mare studio al Vivendi Games, Blizzard Entertainment – ar putea surclasa Electronic Arts, liderul pietei de multa vreme, ale carui vanzari ar urma sa atinga 3,5 miliarde de dolari (2,4 miliarde de euro) in anul fiscal care se incheie in martie 2008, daca veniturile cumulate ale Vivendi Games si Activision se vor ridica la nivelul asteptarilor – 3,8 miliarde de dolari (2,6 miliarde de euro). Cat priveste valoarea de piata a Activision Blizzard, aceasta este estimata sa ajunga la 18,9 miliarde de dolari (12,9 mld. euro).

    „Miscarea facuta de cele doua companii este practic o metoda prin care isi combina punctele forte – Activison pe partea de jocuri pentru console, iar Blizzard pe partea de jocuri online pe baza de abonament“, considera Jeff Green, directorul editorial al revistei Games for Windows: The Official Magazzine. Activision este cel mai mare producator de jocuri pentru consolele Xbox 360 de la Microsoft, Sony PlayStation 3 si Nintendo Wii, detinand licente pentru jocuri precum „Call of Duty“, „Guitar Hero“, „Spiderman“, „X-Men“, „James Bond“ sau „Shrek“. Vivendi, prin Blizzard Entertainment, care va incheia anul cu afaceri de 1,1 miliarde de dolari (0,7 mld. euro), a lansat in 2004 cel mai popular joc pe internet, „World of Warcraft“, cu peste 9,3 milioane de jucatori online inregistrati. Blizzard inregistreaza cea mai mare marja de profit din intreaga industrie a jocurilor, de peste 40%, potrivit companiei. In acelasi timp, este printre putinii producatori de jocuri care au o prezenta semnificativa in Asia, avand in vedere popularitatea jocului „Starcraft“ in China si Coreea.

    Tatonarile pentru o alianta au inceput in ianuarie anul acesta, printr-o convorbire telefonica intre Bruce Hack, directorul executiv al Vivendi, si Robert Kotick, omologul lui de la Activision, urmata de o cina unde managerii au discutat posibilitatile de dezvoltare a celor doua companii in situatia unei fuziuni. Decizia a fost luata insa abia de putin timp, Kotick urmand sa devina presedintele si directorul executiv al noii companii, in timp ce Hack va prelua functia de director operational (COO). Interesant e ca din ianuarie incoace nu s-au facut speculatii privind o alianta de o asemenea amploare: John Riccitiello, directorul executiv al Electronic Arts, chiar spunea recent ca in piata mondiala a jocurilor vor fi tot mai putine consolidari in urmatorii ani, pentru ca majoritatea afacerilor viabile au fost deja cumparate.
    „Din partea noastra le dorim succes si asteptam cu interes competitia“, a declarat acum Tiffany Steckler, directorul de comunicare al Electronic Arts, fara a face insa alte comentarii despre aceasta tranzactie. Jocurile lansate de companie, printre care „The Sims“, „Need for Speed“ sau „Harry Potter“, sunt extrem populare mai ales in SUA, iar Electronic Arts este un brand asociat clar industriei jocurilor, spre deosebire de Vivendi, Blizzard sau Activision. Cat priveste asocierea Vivendi cu Activision, ea e privita mai curand ca o ocazie de a aduce sub aceeasi umbrela mai multe titluri cunoscute, nu ca un punct de plecare pentru lansarea unor eventuale titluri combinate, gen „Guitar Hero“, produs de creatorii „World of Warcraft“. „Activision Blizzard nu va fi altceva decat un brand corporate, nefiind deci asociat vreunui produs anume“, spune Mike Morhaime, directorul executiv al Blizzard Entertainment. Activision Blizzard va continua sa lucreze la titlurile aflate deja in plan, care ar trebui sa fie lansate anul viitor – „Wrath of the Lich King“, o extensie a „World of Warcraft“, „Starcraft 2“ si „Call of Duty“.

    Piata jocurilor video are parte de o crestere solida, conform analistilor PricewaterhouseCoopers, anul acesta urmand sa urce cu 18,5% fata de 2006, pana la 37,5 de miliarde de dolari (25,5 mld. euro). Iar cresterile sunt foarte mari, comparativ cu alte industrii, cum ar fi spre exemplu cea a filmelor, unde chiar daca valoarea pietei este mai mare – 84,3 miliarde de dolari (57,5 mld. euro), cresterea este de numai 3,8%, sau cea a muzicii, care va scadea anul acesta cu 1,3% la 25,6 miliarde de dolari (17,4 mld. euro). Este explicabil deci de ce marile grupuri de media se orienteaza spre jocuri: Vivendi detine Universal Music, una dintre cele mai mari case de discuri din lume, insa reducerea vanzarilor a silit compania sa caute o oportunitate in segmentul de jocuri, mult mai dinamic si mai susceptibil sa ofere posibilitati de marketing incrucisat; Activision ar putea acum sa se foloseasca de catalogul Universal pentru material muzical necesar jocurilor sale, ceea ce ar putea sa impulsioneze vanzarile de muzica ale Vivendi. Si alte grupuri de media procedeaza la fel: Viacom a cumparat anul trecut Harmonix, firma care a creat jocul „Guitar Hero“, si acum isi promoveaza noul joc „Rock Ban“ pe postul de televiziune MTV.

  • A vandut Talpes prea ieftin?

    Inaintea interviului cu BUSINESS Magazin, intr-o sala de sedinte din cladirea in care inca este sediul BitDefender, Florin Talpes vine cu o foaie si un pix pe care ulterior avea sa puncteze elementele discu- tiei, unele schitate prin grafice. Dar in primul rand, noteaza data si remarca „simetria“ datei de 7 decembrie 2007. Matematician prin formatie, Talpes a vazut repetata de mai multe ori in ultima perioada aceasta cifra. Prima intrare a unor actionari la BitDefender – sapte la numar – a determinat cuplul Florin si Mariuca Talpes sa se desparta de aproximativ 7 procente din afacere.

    Cifra exacta, apropiata, dar inferioara acestei valori, va fi stabilita ulterior, dupa ce auditul realizat de una din companiile din Big Four se va incheia anul viitor. Apoi, pretul intrarii in actionariatul BitDefender a fost de 7 milioane de dolari (4,8 milioane de euro), singura cifra fixa din prezent. Faptul ca procentul vandut depinde de audit inseamna ca inclusiv estimarea de 100 de milioane de dolari (68,5 milioane de euro) ca valoare totala a companiei ar trebui sa astepte confirmarea – probabil peste aceasta valoare si cu siguranta mai mult decat oricare alta companie romaneasca producatoare de software.

    Tocmai prestigiul producatorului de solutii antivirus, faptul ca a ajuns sa insemne ceva la nivel global, avand o cota de aproape 2% din pia- ta solutiilor de securitate informatica, i-a facut pe unii sa se intrebe daca nu cumva Florin Talpes ar fi putut obtine mai mult, poate chiar dublu. „Eu vad deal-ul asta in contextul viitorului.

    Altii ar putea spune ca se asteptau la 200 de milioane de dolari sau la alta cifra, dar acest acord este corect pentru parti, pentru ca este incheiat“, spune Florin Talpes. In primul rand, pentru fondatorul grupului Softwin si al celui mai de succes produs al lui, care s-a desprins recent in companie separata, este important faptul ca natura investitorilor atrasi acum (persoane fizice) a permis vanzarea unui pachet mic de actiuni, sub 7%. "Ceea ce inseamna ca urmatorii pasi nu sunt blocati, pentru ca atunci cand atragi un investitor, daca de la bun inceput atragi unul mare, procesul curge mai departe intr- un anumit fel“, spune Talpes.

    Cursul dezvolta rii ar trebui sa insemne in viitor, dar nu mai devreme de jumatatea lui 2008, listarea la bursa sau vanzarea unui pachet mai mare, de 15-20%, catre un investitor de mari dimensiuni, american. Aceasta a doua varianta nu a fost blocata prin tranzactia de acum, cele sapte persoane fizice cumparatoare nefiind tocmai posibili concurenti.

    Personajul-cheie, Horia Manda, a fost implicat, din functii de conducere, la fondurile de investitii Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accesion Fund (BAF), in special in tranzactii la companii financiare. Cele mai mari investitii ale celor doua fonduri in Romania au vizat Banca Agricola, Banca Romaneasca, Motoractive, Domenia Credit, Estima Finance, Certinvest, Jet Finance si Domo. Tocmai de niste investitori financiari, nu specializati in domeniul tehnologic avea nevoie acum BitDefender, inaintea atragerii unor finantari ulterioare.

    "Vom aduce o investitie mica, privata, sunt niste prieteni pe care-i aducem in companie si dupa ce semnam acordul, putem relua discutiile", a fost mesajul transmis de Talpes investitorilor din Statele Unite cu care a purtat discu- tii in ultima perioada si al caror interes nu ar vrea sa il piarda. Manda si Talpes sunt apropiati de mai multa vreme, dar prima oara cand a fost ridicata posibilitatea unui parteneriat la BitDefender a fost acum un an, cand Talpes spune ca nu era inca pregatit. "Atunci cand esti intr-o echipa, ceea ce conteaza e sa nu fie nevoie sa stai cu fata la partenerul tau, sa poti sta si cu spatele. Stii ca atunci cand el trebuie sa raspunda la ceva neas- teptat, raspunde conform asteptarilor tale. Pentru ca gandim cam la fel“, comenteaza Florin Talpes.

    Un alt motiv pentru alegerea echipei de investitori adusi de Horia Manda a fost faptul ca pregateste transformarea companiei, dintr-o afacere de familie intr-una guvernata corporatist, cu rapoarte si procese si orientata catre actionari. Faptul ca actionarii sunt localizati in Romania, unde se afla in continuare cartierul general al BitDefender si centrul financiar al companiei, a reprezentat un alt motiv. Noua structura a actionariatului cuprinde acum tot doua nume, dar persoanele fizice au fost inlocuite de vehicule de investitii – unul controlat de sotii Talpes, iar celalalt de cei sapte investitori atrasi de Horia Manda.

    Drepturile de proprietate intelectuala asupra tehnologiilor inglobate de produsele BitDefender raman inregistrate sub numele lui Florin Talpes, nu sub cel al actionarilor. Mesajul principal in comunicarea tranzact iei a fost faptul ca acum actionariatul se deschide investitorilor; vor putea urma deci altii la BitDefender, la fel cum ar putea intra bani din afara familiei Talpes si in celelalte structuri ale grupului Softwin, care vor incepe sa functioneze de la 1 ianuarie 2008 – companiile Intuitext (cursuri scolare in format digital), Ascenta (consultanta si servicii IT) si Paxato (servicii de call center).

    De-acum, asteptarile pentru 2010, reperul la care isi raporteaza proiectiile Talpes, au in vedere o valoare a afacerilor sale de cateva sute de milioane de dolari si nici chiar miliardul nu este exclus. "Sa ajungi la o valoare de 10 milioane e greu, sa cresti o afacere pana la 100 de milioane e extrem de greu, misiunea este fantastica sa ajungi la 100-300 de milioane, iar miliardul este aproape imposibil“, este scala dupa care evalueaza acum Talpes.

    JOCURI LA DUBLU

  • Povestea laptopului

    In fine, celebrul „laptop de 100 $“ (modelul XO, mai precis) a intrat in productie la uzinele companiei taiwaneze Quanta – cel mai mare producator de portabile din lume – pentru a onora o prima comanda de 100.000 de unitati din partea Laboratorio Tecnológico del Uruguay, o organizatie guvernamentala care desfasoara un proiect de mare amploare in domeniul educatiei si comunicatiilor. Mai mult, oficialitatile din Uruguay s-au angajat sa mai cumpere inca 300.000 de bucati pana in 2009, astfel incat toti elevii sa dispuna de aceste unelte educationale.

    Poate ca aceasta stire o sa para modesta, daca tinem seama ca profesorul Nicholas Negroponte – initiatorul proiectului OLPC (One Laptop Per Child) – estima in urma cu cativa ani o productie de ordinul sutelor de milioane. In plus, pentru a beneficia de avantajele productiei de masa, intrarea in fabricatie ar fi trebuit sa porneasca de la un nivel de circa 3 milioane de unitati. Faptul ca o astfel de comanda nu a venit este una dintre cauzele care au determinat cresterea pretului la 188 de dolari, celelalte fiind scumpirea unor materiale si decizia de a utiliza componente mai puternice. Totusi, realizarea este remarcabila, salvand un proiect exceptional din perspectiva tehnologica prin posibilitatea de a-si demonstra potentialul in conditiile unui proiect de anvergura.

    Cum se explica diferenta de cateva ordine de marime dintre estimari si realizari? Prima cauza este mai degraba de ordin politic, iar Negroponte si colegii sai au avut ocazia sa constate ca de la „angajamentele solemne“ ale politicienilor (care nu costa nimic) si pana la comenzi concrete e o cale foarte lunga. Teama de schimbare este un alt factor important, impartasit de birocratiile de pretutindeni. Schimbarea (mai ales una la scara mare) implica si un risc, pe care foarte putini functionari sunt dispusi sa si-l asume. Asa sa face ca dintre cele sase „intelegeri ferme“ pentru cate un milion de XO cu Argentina, Brazilia, Libia, Nigeria, Pakistan si Thailanda nu s-a materializat nici una (Thailanda are insa scuza unei lovituri de stat ce a indepartat guvernul care s-a angajat in proiect).

    A doua cauza a relativului insucces al proiectului OLPC este de ordin comercial – ceea ce poate parea ciudat, avand in vedere ca este vorba de o initiativa non-profit. Istoria este interesanta si porneste chiar de la primul e-mail pe care l-a trimis Negroponte dupa ce i-a incoltit ideea: adresantul era vechiul sau prieten Hector Ruiz, CEO la Advanced Micro Devices, pe care ideea l-a entuziasmat, iar rezultatul a fost ca AMD a fost primul partener al OLPC si furnizorul procesoarelor. S-au adaugat apoi Google si RedHat, aceasta din urma croind o distributie speciala de Linux ce echipeaza laptop-urile. S-au adaugat si alte companii importante, dar este cert ca o asociere AMD-Google-RedHat reprezenta o amenintare directa pentru Intel si Microsoft, care au devenit imediat cei mai mari adversari ai proiectului. Primele reactii au vizat ridiculizarea proiectului si intoxicarea presei, insa lucrurile nu s-au oprit aici. Intel – care nu este un producator de computere – a lansat un produs concurent, Classmate, pe care l-a echipat cu propriul procesor Celeron M, capabil sa ruleze nu doar Linux, ci si o versiune redusa de Windows XP furnizata de Microsoft. Desi mai scump (cca. 250$) si mai putin adaptat pentru educatie, Intel l-a promovat agresiv ca alternativa „serioasa“ la XO, adesea chiar in tarile deja angajate in proiectul OLPC (de pilda in Nigeria si Libia). Negroponte s-a infuriat si a acuzat pe Intel ca vinde Classmate sub pretul de productie pentru a submina proiectul OLPC, iar pozitiile pareau sa fie ireconciliabile. Microsoft a inceput sa distribuie in tarile in curs de dezvoltare vizate de OLPC un pachet cuprinzand Windows, MS Office (Student Edition) si programe educationale la pretul de 3 dolari, creand astfel o presiune suplimentara. In plus, diversi alti producatori au inceput sa fie interesati de aceasta imensa piata potentiala, lansand noi modele cu preturi atractive (Asus Eee PC fiind un bun exemplu).

    Si totusi, in iulie 2007 apele s-au linistit, iar Intel s-a alaturat coalitiei care sustine OLPC. Schimbarea de atitudine provine din initiativa OLPC de a produce si servere de back-up si suport pentru XO care sa fie distribuite scolilor, iar acestea vor fi bazate, desigur, pe componente Intel. In plus, intelegerea prevede ca softurile pentru Classmate sa ruleze si pe XO si viceversa, de unde se poate deduce ca Intel va merge pe Linux. Cineva nu prea se va bucura…

  • O privire dincolo de ecran

    Directorul Samsung Romania, Jae Cheon Park, vede doua interpretari in cresterea asteptata pentru anul acesta a afacerilor Samsung, pana la 150 de milioane de euro, adica dublu fata de anul trecut. Prima, un „big boom“ datorat pietei in crestere din Romania – ajutata, e drept, de renuntarea la taxele de import la cateva categorii de produse – s-ar gasi in discursul oricarui alt manager. A doua insa poate fi considerata specifica stilului asiatic de management: „Performanta noastra de anul trecut nu a fost tocmai buna, chiar daca ne-am atins targetul fixat“, spune Park.

    Brandul Samsung a ajuns si in Romania sa se asocieze in mintea multor consumatori cu televizoarele LCD sau monitoarele, aproape la fel cum Nokia se asociaza cu telefoanele mobile sau HP cu imprimantele, avand in vedere ca aceste companii controleaza cea mai mare parte a pietei pe segmentele lor. Dar seful Samsung crede ca lucrurile nu sunt de neschimbat. Nu ca ar vrea sa le schimbe in ceea ce priveste brandul administrat de el: anul acesta, cifrele companiei spun ca din totalul de 750.000 de televizoare care se vor vinde pana la 31 decembrie, 200.000 vor fi televizoare LCD si dintre acestea, mai mult de 80.000 vor purta sigla Samsung, fata de numai 7.000 anul trecut. Cota de piata inaintata de Park, din punct de vedere valoric, este dubla fata de anul trecut, ajungand la 35-36 de procente. Vanzarile de display-uri LCD au fost obiectivul central al companiei anul acesta. Iar faptul ca Hanil Electronics, unul dintre cei mai mari furnizori Samsung pentru monitoare LCD, a investit recent aproape 40 de milioane de euro intr-un centru de productie de langa Oradea a ajutat demersurile coreenilor. „Un monitor este livrat acum in Romania in mai putin de doua saptamani, un timp foarte bun in industrie“, spune Park.

    Fabrica partenerilor de la Hanil, care produce display-uri pentru monitoare mai mari de 20 de inci, poate livra la fel de repede si catre piata ungara, unde Samsung are o unitate proprie de productie. In tot restul Europei, vanzarile de televizoare LCD Samsung au ajuns anul acesta la un total de 6 milioane de unitati, nivelul de la care fabricile existente din Ungaria si Slovacia functioneaza la capacitate maxima. Reactia Samsung va fi de a atrage la Oradea alti patru furnizori, intr-un singur complex industrial care sa implice tot ciclul de productie a unui monitor. „Avem planuri de a extinde fabrica de la Oradea. Vom invita alti patru parteneri acolo si purtam acum negocieri cu primaria orasului pentru spatiu. Vor fi produse practic toate componentele unui monitor, iar pe viitor avem planuri de a ne extinde si catre productia de televizoare LCD“, afirma Jae Cheon Park. Strategia Samsung este acum externalizarea procesului de productie catre subcontractori care lucreaza exclusiv pentru companie.

    Afacerile Samsung in Romania sunt grupate in trei divizii – electronice de consum, incluzand aici televizoare, playere DVD sau playere mp3 si produse din categoria „white goods“; IT (monitoare, imprimante si echipamente de stocare); telefoane mobile. Dintre acestea, atentia managerului Samsung se va concentra anul viitor pe dezvoltarea vanzarilor de playere mp3, imprimante si telefoane 3G. In rest, desi cei de la Samsung domina pe segmentul televizoarelor LCD, teritoriul plasmelor este controlat foarte strans, cu diferente de cateva procente, de trio-ul Panasonic-Samsung-LG. Iar producatorul coreean LG are la randul lui un obiectiv interesant pentru 2008, acela de a depasi chiar vanzarile de televizoare LCD ale Samsung si a deveni lider de piata.

    O alta schimbare de context, de natura administrativa, ii ofera lui Park puteri sporite in gestionarea afacerii. Din luna septembrie, birourile din Europa de Est nu mai sunt doar reprezentante, ci a avut loc un proces de descentralizare in urma caruia reprezentanta din Bucuresti a devenit filiala a Samsung care se ocupa si de piata bulgara. Coordonarea filialei din Romania se face direct de cartierul general Samsung din Londra. „Procesul decizional era destul de greoi inainte, erau necesare multe avizari pe lantul ierarhic inainte de a primi o aprobare, dar acum lucrurile vor merge mult mai rapid in ceea ce priveste deciziile de marketing“, spune Park. Organizatoric, lucrurile nu se schimba totusi semnificativ; distribuitorii de pana acum in Romania, din care cei mai importanti sunt Hat Group, Genco si Deck Computers, vor continua sa fie si importatori. Samsung va avea insa puteri sporite in ceea ce priveste partea de marketing – cu un buget crescut -, iar distribuitorii vor fi in continuare cei care vand.

    Pe segmentul telefoanelor mobile, planurile Samsung sunt de a aduce mai multe modele din gama low-end 3G, „produse de calitate, dar la preturi rezonabile“, cum spune Jae Cheon Park. „Anul trecut am vandut 200.000 de telefoane, iar anul acesta, fara noiembrie si decembrie, am vandut deja 550.000 de telefoane. Mai mult de trei ori fata de anul trecut.“ In total, din piata romaneasca de 4 milioane de terminale mobile, telefoanele cu functii 3G reprezinta doar 6%, arata estimarile coreenilor, care spera ca proportia va creste in 2008 la 12-15%, „in functie si de operatori“. La nivel mondial, Samsung tocmai a ajuns pe locul al doilea intre furnizorii de terminale mobile, inainte de Motorola, dar mult in urma liderului Nokia. In Romania, locul al doilea a fost cel putin pana la jumatatea acestui an detinut de Sony Ericsson, dar Park spera ca vanzarile din ultima parte a anului sa plaseze si aici Samsung pe locul al doilea si chiar sa-i permita sa ajunga din urma Nokia in 2009.

    Cresterea puterii de marketing il face pe managerul Samsung sa spere ca marca Samsung va putea fi asociata in viitor si cu imprimantele. „Suntem foarte interesati de piata de printing. Nu vad niciun motiv pentru care n-am prinde din urma HP, care e intr-adevar un brand puternic pe printing.“

    Argumentele coreenilor

  • Blogul de 100 de milioane de dolari: www.techcrunch.com

    Michael Arrington este mai mult decat un simplu avocat. In CV-ul lui scrie deopotriva consultant de business, investitor si antreprenor. Iar lista afacerilor pe care le-a infiintat este destul de lunga, de mentionat fiind nume precum Achex, Zip.ca, Pool.com sau Edgenio. Mai mult, Arrington este genul de persoana careia ii plac foarte mult petrecerile si gazduieste destul de frecvent cate una in locuinta personala din Atherton, California, a carei curte de aproximativ 4.000 de metri patrati este suficient de incapatoare pentru a primi cateva sute de invitati.
    Ceea ce l-a consacrat insa in Silicon Valley, aducandu-i titlul de “Mr. Web 2.0” (Domnul Web 2.0), este blogul TechCrunch, pe care avocatul-antreprenor Arrington l-a creat initial pentru a face o arhiva cu profilul mai multor companii aflate la inceput din internet. La scurt timp de la lansare, acesta a inceput sa puna pe blog, pe langa datele corporate, si diferite stiri cu informatii interesante din lumea IT&C. Si nu o data s-a intamplat ca Arrington sa fie primul care sa publice pe site o stire despre companiile din domeniu sau care sa abordeze anumite informatii dintr-un unghi diferit fata de cel al publicatiilor consa?crate, precum New York Times sau Wall Street Journal.

    Din simpla pasiune
    “Am inceput TechCrunch din pasiune”, povesteste Arrington. “De-abia mai tarziu am inceput sa realizez ca pot castiga mai multi bani din blogging decat din avocatura sau orice alta activitate.”
    In mai bine de doi ani, blogul TechCrunch a devenit un punct de reper si o sursa de informatie pentru multi specialisti din industria IT&C, fiind de asemenea desemnat al treilea cel mai popular blog din lume, potrivit clasamentului realizat de Technorati.
    Dincolo de popularitatea de care se bucura, despre blogul TechCrunch se poate spune ca este o companie online in toata regula. Pentru Arrington lucreaza opt oameni angajati permanent, iar recent, a fost adus si un director executiv, care sa ia deciziile mai importante in ceea ce priveste blogul. Miscarea este mai mult decat justificata, avand in vedere ca TechCrunch, impreuna cu alte bloguri afiliate, printre care CrunchGear, numara cel putin 1,5 milioane de utilizatori in fiecare luna si 4 milioane de vizualizari, conform companiei de cercetare a pietei comScore. Din publicitatea afisata pe aceste site-uri, Arrington incaseaza lunar in jur de 240.000 de dolari (peste 165.000 de euro), ceea ce inseamna, daca se poate spune asa, ca cifra de afaceri anuala a TechCrunch
    se ridica la 2,88 de milioane de dolari (aproape 2 milioane de euro).

    100 de milioane de dolari?
    Daca s-ar decide sa vanda TechCrunch, Arrington ar putea incasa chiar si 100 de milioane de dolari (in jur de 69 de milioane de euro). In ultima luna, zvonurile privind aceasta posibila vanzare si mai mult, privind ideea ca potentialul cumparator ar putea fi CNet.com, s-au intensificat. Iar evaluarea blogului la o suma atat de mare l-a adus pe Michael Arrington inca o data in lumina reflectoarelor, mai ales in conditiile in care chiar el prin declaratiile date in presa traditionala, dar si prin cateva articole publicate pe blog, a lasat sa se inteleaga ca ar pune la cale o vanzare. Deocamdata insa, zvonurile au fost infirmate de ambele parti.
    O serie de analisti sunt insa de parere ca suma la care a fost evaluat blogul TechCrunch este mult prea mare. Daca Doug McIntyre de la 24/7 Wall Street merge pe ideea ca “CNet valoreaza 1,2 miliarde de dolari (aproximativ 820 de milioane de euro), de ce nu ar valora TechCrunch a douasprezecea parte din aceas?ta suma?”, alti specialisti aduc argumentul ca ce?le doua nu pot fi comparate nici din punctul de vedere al incasarilor sau numarului de vizitatori, si implicit, nici din cel al valorii. Dupa parerea acestora, blogul lui Arrington a ajuns deja sa atraga oamenii care conteaza, prin aceea ca este important si are influenta in domeniul tehnologiei, insa potentialul de crestere nu justifica suma de 100 de milioane de dolari.

  • Birou cu personalitate

    Fiecare dintre noi are un “spatiu personal” la birou, fie ca este vorba despre un metru patrat intr-un spatiu de tip “open office”, unde nu exista delimitare intre birouri, sau despre un birou personal de cel putin 10 metri patrati. Si probabil ca fiecare dintre noi se simte mai putin confortabil atunci cand acest spatiu este invadat.
    Sistemul Eclipse a fost dezvoltat pentru a rezolva lipsa de intimitate de care nu se tine cont in proiectele realizate pentru spatiile de lucru. Birourile de tip “cubicle”, concept foarte des intalnit astazi, mai ales in cadrul companiilor americane, nu prea stimuleaza cheful de munca sau concentrarea angajatilor, motiv pentru care designerul Marcus Curran a dorit sa creeze un altfel de birou, bazat insa pe acelasi concept.
    Astfel ca, intr-un viitor nu foarte indepartat, am putea lucra la serviciu tot intr-un birou de tip “cubicle”, dar care este dotat cu un sistem cu pereti despartitori, care nu numai ca arata bine, dar defineste si protejeaza “spatiul personal”. Sistemul include un birou, un scaun si un acoperis extensibil in forma de sfera, microfoane si camere video integrate, iar tot mecanismul este pus pe roti, astfel incat angajatul sa aiba mobilitate si sa-si poata muta biroul dintr-o parte in alta a cladirii, daca doreste acest lucru. Designul ma duce cu gandul la insecte…insa unele dragalase. V-ati putea imagina lucrand in asa ceva?

    Secolul biroului “cubicle”
    Biroul Eclipse este un concept de spatiu de munca perfect pentru “solitarii” din birou. Te tine departe de ochii curiosi ai colegilor si poate fi considerat un loc privat care iti ofera intimitate. Ma intreb doar ce se intampla daca exista un “solitar claustrofob” ? asta ar fi culmea ironiei. Pentru binele acestor oameni sper ca s-a lucrat la sistemul de ventilatie pentru a nu suferi de lipsa de aer.
    Eclipse Office Partitioning System poate fi considerat cel mai surprinzator proiect de tip “cubicle”. Este mai mult decat un simplu birou sau scaun, iar abajurul in forma de bula care imbraca Eclipse vine la pachet cu tot felul de gadgeturi high tech. Sfera ce acopera biroul propriu-zis inconjoara angajatul cu imagini linistitoare ? o pajiste frumoasa, un rasarit de soare, valurile marii sau o vedere a Coruscant (planeta imaginara din universul Star Wars) pe timp de noapte. Sistemul functioneaza de asemenea intr-un mod care favorizeaza productivitatea, actionand ca un ecran pentru videoconferinte. Barele care sustin acoperisul sunt si ele functionale, avand integrate lumini, camere video si microfoane.

    Master-Rig – masterpiece?
    Oricat de bine s-ar potrivi acest sistem in spatiul de munca din cladirile de birouri, trebuie sa mai avem putina rabdare. Inca nu se comercializeaza, Eclipse fiind doar in stadiul de proiect. Tot in stadiul de proiect deocamdata, este o alta creatie a unui inginer german care a lansat un birou multifunctional pentru pasionatii de jocuri si care anunta ca va scoate pe piata un birou de lucru revolutionar.
    Pasionatii de jocuri au la dispozitie un spatiu complet utilat care seamana cu Pacman din jocul omonim (in care o figurina mananca bile). Battle-Rig Pro, acest Pacman rosu care pare ca inghite PC-ul si toate device-urile care exista pe birou, este o creatie a unui producator german, Master-Rig. Battle-Rig Pro se distribuie doar in Germania, Austria si Elvetia, iar pretul este in functie de planul proiectului, pentru ca biroul se poate face dupa specificatiile clientului. Master-Rig a anuntat lansarea spatiului de lucru revolutionar, care se numeste Office-Rig, la sfarsitul anului 2007. Mai este putin pana in 2008, asa ca vom vedea daca Office-Rig se ridica la inaltimea lui Eclipse.

  • Site pentru sexul… tare: www.groomgroove.com

    Cum nunta este, totusi, un eveniment important si pentru barbati (nu numai pentru sexul frumos si slab), Michael Arnot, presedinte al Groove Media, a fondat un site exclusiv pentru barbati, prin care ii ajuta sa treaca peste emotiile inerente unei nunti si sa-si dea gata viitoarea sotie cu declaratii coplesitoare si maniere demne de un adevarat gentleman.

    Nunta perfecta
    GroomGroove.com este singurul ghid online pentru logodne si nunti care se adreseaza exclusiv barbatilor. Modul in care sunt tratate evenimentele care preced si succed o nunta a atras mii de utilizatori din toata lumea, formandu-se o adevarata comunitate a mirilor sau a viitoriilor miri. “Barbatii nu sunt interesati de florile de nunta, dar iubesc site-ul GroomGroove.com“, a fost comentariul unui blogger care a declarat acest site – “cel mai cool site al zilei” pe coolsiteoftheday.net.
    Site-ul contine articole informative despre unul dintre cele mai importante evenimente din viata unui om, scrise cu foarte mult umor, intr-un stil tipic masculin – de la cum sa-ti ceri de sotie iubita (in ce loc, cum sa-i spui etc.), cum sa scrii juramintele de nunta si pana la planificarea nuntii si a lunii de miere. “GroomGroove.com este unic in industria nuntilor, pentru ca ofera informatii despre mire, cavalerul de onoare si despre ceilalti barbati implicati intr-o nunta”, spune Arnot. “Site-ul atrage atentia si celui mai reticent mire fata de astfel de site-uri. Primim constant feedback pozitiv atat de la miri, cat si de la mirese”, spune Aubree Smith, directorul de creatie al site-ului. La inceputul anului 2007, site-ul a fost imbunatatit din punct de vedere al continutului, care este realizat cu ajutorul mai multor experti in industria nuntilor din toate colturile SUA.

    Location, Location, Location
    Site-ul incepe cu sectiunea – The Engagement – in care sunt sfaturi cu privire la modul in care viitorul mire trebuie sa-si ceara partenera de sotie. Potrivit articolului de la aceasta sectiune, cel mai important lucru pentru cererea in casatorie este locatia ? regula ce se aplica in cazul cererii in casatorie la fel cum se aplica si in real estate. Un alt lucru important este ca acela care face propunerea sa fie sigur de raspunsul partenerei. “Elementul surpriza pe care il astepti este: ‘Oh, my God, nu credeam ca azi este “the big day”! Foarte ingenioasa ideea ta de a scrie pe peluza “Will you marry me”‘ si nu ‘Oh my God, nu ma gandeam ca tu credeai ca relatia noastra este atat de serioasa’”, este sfatul specialistilor de pe GroomGroove.
    Dupa ce partenera a spus “Da, accept”, mirele poate sa treaca la urmatorul pas ? organizarea propriu-zisa a nuntii, sectiune ce se numeste Groomville. La Weddings101 cei doi miri se pot informa de costurile pe care le implica acest eveniment, iar sectiunile For the best man si Other players sunt dedicate celorlalti participanti la nunta.

    Diamant calculat
    Pe 6 noiembrie 2007, cei de la Groove Media au mai adaugat o sectiune site-ului. Au lansat calculatorul pentru inelul de logodna, care iti spune cat trebuie sa cheltuiesti pe inel, in functie de salariul tau. Spre exemplu, pentru un salariu anual de 12.000 de dolari (in jur de 8.200 de euro), un viitor mire trebuie sa puna deoparte 2.000 de dolari (aproape 1.400 de euro) pentru inelul de logodna. Mecanismul prin care site-ul calculeaza suma minima pe care trebuie sa o dai pe inel se bazeaza pe o traditie veche de 60 de ani ? “the two months salary”. Aceasta idee a fost lansata de cei de la DeBeers in 1947, cand au incercat sa-si mareasca vanzarile de diamante prin campania de marketing “A diamond is forever” (un diamant este pentru totdeauna). DeBeers a vrut sa vanda diamante in masa si sa nu mai fie privite ca bijuterii exclusiviste. Astfel, pretul unui diamant se ridica la nivelul a doua salarii, de aici ideea “the two months salary”.

  • Vintage PC, Trendy MAC

    Ajungi la birou. O noua zi de munca incepe. Dupa ce iti savurezi cafeaua, te asezi confortabil in scaun si incepi sa lucrezi. Deschizi Mac-ul trendy pe care il iei si la serviciu, chiar daca firma iti asigura computerul – un PC, si aduci argumente celor nedumeriti de faptul ca preferi propriul notebook, utilizand excesiv cuvantul “calitate”. Fara s-o spui cu voce tare, gandesti ca PC-ul s-a demodat de mult si stii ca geanta inscriptionata cu cel mai ravnit mar din lume este mai populara chiar si decat geanta pentru catei (cu tot cu patruped in ea) purtata pe strada, ca la Hollywood. Cu ultima picatura de obiectivitate incerc sa-mi dau seama ? Mac sau PC?

    “Daca vrei un Mac, te costa mai mult sa-l cumperi, gasesti mai greu programe sau te lovesti de diverse probleme de comunicare/compatibilitate cu utilizatorii de PC care, pana la urma, sunt mai multi. Cu PC-ul te lovesti de Windows si asta e suficient”, spune Serban Alexandrescu, creative director al Headvertising, utilizator atat de PC, cat si de Mac.
    Fanii celor doua tipuri de calculatoare duc o lupta apriga pe forumuri si site-uri de specialitate in ceea ce priveste cele doua tipuri de computere, aducand argumente pozitive si negative de fiecare parte. O butada celebra spunea despre PC ca e facut de oameni prosti ca sa fie folosit de oameni destepti, iar Mac-ul este facut de oameni destepti ca sa fie utilizat de oameni prosti. “Pana acum cativa ani subscriam si eu la aceasta exagerare expresiva”, spune Cristian Ungur, creative director al Utopium, agentie de publicitate, care acum este un fan al Mac-ului.
    Razboiul PC vs. Mac este mai actual ca oricand. Daca prima ironie nu sustine clar unul dintre computere, sustinatorii PC-ului si-au aratat evident dispretul fata de calculatoarele de la Apple. Acestia au facut o ilustratie care a circulat multa vreme pe Internet si in care PC-ul, reprezentat printr-un barbat care seamana cu Bill Gates, proprietarul Microsoft si producatorul sistemelor de operare Windows, se intalneste si incepe sa discute cu Mac-ul, care seamana cu Steve Jobs, seful Apple.
    PC-ul catre Mac: Vai, nu ma simt bine deloc. Cred ca am luat un virus. Au fost peste 100.000 de virusi pentru PC-uri anul trecut.
    Mac: Ah, da. Dar doar pentru PC-uri. Nu si pentru Mac-uri.
    PC: WOW… asta pentru ca Mac-urile au sisteme anti virusi si protectie superioare?
    Mac: Nu… pentru ca… in fine… nimeni nu se deranjeaza sa faca vreun virus pentru Mac-uri. Cred ca se gandesc ca utilizatorii de Mac sufera deja destul…
    Concluzia, de altfel rautacioasa, a ilustratiei: Nimeni nu da un ban pe Mac.

    Cei doi Steve
    Lupta dintre Mac si PC a inceput in urma cu aproximativ 30 de ani. Desi la inceputurile tehnologice Mac-ul detinea suprematia (si chiar monopolul, pentru o perioada), PC-urile, prin cei de la IBM la inceput si mai apoi prin Dell, Hewlett Packard si alte cateva nume din industria IT, au castigat incet si sigur piata calculatoarelor, trimitandu-l intr-un con de umbra pe Steve Jobs, impreuna cu al sau Mac. Astfel ca nimeni nu isi mai aduce aminte ca la sfarsitul anilor ?70, piata calculatoarelor personale era dominata de Steve Jobs si partenerul sau de atunci Steve Wozniak, iar cativa ani mai tarziu, cand a aparut PC-ul, IBM a fost considerat un competitor nesemnificativ pentru ca Jobs sa-l ia in seama.
    Se pare insa ca Jobs, pe masura ce a cedat teritoriul producatorilor de PC-uri, a devenit mai mult un artist decat un om de afaceri. Spre deosebire de PC, un produs de masa cunoscut si inteles de toata lumea, seful Apple vinde mai degraba o marca, o ideologie, un produs “la moda”, mult mai stilizat (si poate si mai bun din multe puncte de vedere) decat produsul care l-a imbogatit pe Bill Gates, omul cunoscut in toata lumea pentru sistemul de operare Windows si aplicatiile software pentru PC-uri.
    “Mac a mizat enorm pe intuitivitatea designului interfetei si al produselor. PC-ul a avut insa preturi ‘pentru oameni’, ceea ce a ajutat in a alfabetiza pamantenii in ceea ce priveste computer-literacy-ul”, explica Ungur.

    Medicament pentru fobii
    Daca Mac-ul este mai bun sau nu decat PC-ul nu reiese din vanzari, capitol la care PC-ul este de departe invingator. Asta pentru ca PC-ul este si mult mai ieftin decat competitorul sau. Mac-ul, in schimb, este pentru “connaisseuri”, pentru elita IT-stilor; un produs care si-a castigat fani printr-o strategie pe termen lung. Si se pare ca lucrurile pe care mizeaza Jobs in acest razboi ajung la mintea, la inima si la buzunarele a din ce in ce mai multor persoane, care odata ce au pus mana pe un Mac, nu mai pot reveni la computerul “fara personalitate”.
    Directorul de creatie al Utopium este deja la al doilea Mac. Pe primul l-a vazut in 1992, in Danemarca, iar doi ani mai tarziu, l-a vazut si in Romania. Tot ce stia despre Mac-uri, la vremea aceea, era faptul ca avea reclame mai inteligente si mai “omenesti”, care nu complexau utilizatorii fara cunostinte sau studii in domeniu. In plus, stia ca sunt mai rare, mai scumpe, mai frumoase si mai compacte. Mac-ul a fost insa cel care l-a scapat de “frica de calculatoare”, pentru ca i s-a parut foarte usor de folosit “gratie interfetei grafice net superioare PC-ului”. “Prin toti porii emitea ?usurinta in utilizare?, iar designul era foarte modern”, explica Cristian Ungur.

    Calitate vs. cantitate
    Alexandrescu foloseste in paralel ambele tipuri de computere si considera ca disputa Mac vs. PC poate fi tradusa de fapt in calitate vs. cantitate. Desi admite ca fiecare are avantaje si dezavantaje, cand vine vorba de munca, Mac-ul este pe primul loc in topul preferintelor. Prima data cand Alexandrescu a deschis un Mac, a facut-o din curiozitate si i-a placut cum mergea Photoshop-ul pe el. Ce nu i-a placut atunci a fost interfata grafica a sistemului. Insa daca ar fi sa aleaga intre Mac si PC, ar alege fara ezitare Mac-ul. De ce? “Pentru ca face tot timpul exact ce trebuie sa faca”, spune Alexandrescu, utilizator de computere de 13 ani.
    Intre notebook si desktop, directorul de creatie al Headvertising alege insa desktopul si isi explica optiunea prin prisma meseriei. “Jobul ma obliga sa iubesc desktopul. Quad-core (patru nuclee pe un singur cip de siliciu) si dual monitor daca se poate”, explica in termeni tehnici Alexandrescu, care are un Mac Pro ce a costat aproape 6.000 de euro. MacBook-ul (notebook semnat Apple, care costa in jur de 1.200 de euro) il foloseste doar pentru prezentari sau cand este neaparat necesar si spune ca nu a fost niciodata dispus sa sacrifice performanta pentru comoditate.
    In schimb, Ungur este adeptul notebook-urilor de pe vremea cand isi lua de lucru acasa si ii place ca poate avea mobilitate si poate folosi computerul si in calatorii.

    Mac Ssi “Sex and the City”
    Popularitatea computerelor de la Apple este scazuta in Romania, acestea fiind mai degraba folosite in mediul corporate, in departamentele de creatie sau in cele de grafica. Penetrarea mai scazuta in randul utilizatorilor obisnuiti poate avea legatura si cu faptul ca sistemele de operare sunt diferite, insa fanii adevarati ai Mac-urilor nici nu se pot gandi la posibilitatea de a folosi un Mac pe care este instalat Windows.
    “OS X (sistemul de operare proprietar Apple – n.r.) este foarte intuitiv si prietenos. Eu nu as folosi Windows pe un Mac. E ca si cum as vrea sa-mi transform Mac-ul in PC, ceea ce nu vreau”, spune Alexandrescu care considera ca popularitatea scazuta in Romania a produselor de la Apple este in relatie directa si cu promovarea redusa. Chiar si asa, Mac-ul este considerat computerul trendy de pe piata IT, iar odata cu serialul “Sex and the city”, in care personajul principal – jurnalista Carrie Bradshaw – foloseste un notebook de la Apple, Mac-ul a prins si in randul femeilor. Acestea au inteles ca sa porti doua genti (una obligatoriu pentru laptop) este chiar “la moda” si, pana la urma, care este cea mai mare slabiciune a femeilor daca nu “moda”?
    In ceea ce priveste pretul mai mare al Mac-urilor, totul sta probabil tot intr-o strategie de marketing a celor de la Apple, pentru ca altfel nu ar mai fi considerat un produs premium printre zecile de branduri de calculatoare personale si s-ar pierde printre acestea pe rafturile magazinelor. Asa ca pana la urma, este vorba de clientul tinta al celor doua tipuri de computere si se prea poate ca Mac-ul sa nu ajunga niciodata un produs de masa, asa cum este PC-ul. Ceea ce inseamna, la final, ca este foarte greu de stabilit invingatorul acestei confruntari si numai faptul ca o cautare pe Google dupa campul Mac vs. PC returneaza peste 6,5 milioane de rezultate este un argument destul de puternic ca razboiul este departe de a se fi incheiat.

    Mituri comune despre mac

    Mit: Aplicatiile Windows si Linux nu ruleaza pe un Mac.
    Adevar: Poti rula aproape orice sistem de operare pe Mac-uri, indiferent de platforma.

    Mit: Microsoft Office nu functioneaza pe un Mac.
    Adevar: Mac-urile pot rula MS Office, iar documentele create pe un Mac sunt perfect compatibile cu Windows.

    Mit: Mac-ul nu se potriveste cu reteaua mea.
    Adevar: Mac OS X poate comunica cu orice file server protocol important, pe orice platforma de server cunoscuta astazi pe piata.

    Mit: Mac-urile sunt scumpe.
    Adevar: Hardware-ul si software-ul Apple ofera valoare adaugata. Mac-ul este proiectat pentru a optimiza productivitatea cu un raport pret/performanta exceptional si cu o investitie minima pentru cele mai inovative functionalitati oferite pe orice platforma.

    Mit: Mac-urile sunt proprietare ? cu licenta.
    Adevar: Mac OS X este o arhitectura open source, bazata pe standardele industriei IT.

    Mit: Noii utilizatori de Mac invata foarte greu cum sa il utilizeze.
    Adevar: Mac-ul doar merge. Utilizatorii Mac invata foarte repede cum sa-l utilizeze gratie interfetei prietenoase si intuitive a sistemului de operare Mac OS X.

    Mit: Sistemul de operare Mac OS X nu este stabil.
    Adevar: Mac OS X se bazeaza pe UNIX, o platforma recunoscuta pentru stabilitatea sa.

    Mit: Apple produce numai iPod-uri, playerele de muzica digitala, atat de populare in toata lumea.
    Adevar: Apple produce computere performante (serioase) pentru stiinte serioase.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.