BusinessMagazin

Category: IT

Articole interesante despre cele mai noi gadget-uri, telefoane de ultimă generație și multe alte lucruri interesante

  • S-a dat verde la negru

    Reteta dupa care a fost facut Blackle este una deja cunoscuta pe internet. Atat de cunoscuta incat tocmai de asta a ales Heap Media, compania creatoare a site-ului, sa o imprumute. Cand intri pe Blackle.com, ai impresia ca te afli pe pagina web a Google, cu o singura diferenta, destul de evidenta: in locul spatiului alb prin care se identifica Google de cand a fost lansat, din 1998, Blackle este o pagina de internet predominant neagra. De fapt, Blacle este versiunea pe negru a Google, inclusiv cautarile pe care le efectueaza pe internet fiind facute prin intermediul celui mai mare motor de cautare din lume. Heap Media, compania australiana din spatele Blackle, pretinde insa ca pixelii negrii “inghit” mai putina energie decat cei albi, iar prin utilizarea motorului lor de cautare se economiseste astfel energie. Principiul se bazeaza pe faptul ca expunerea unei imagini este in primul rand o functie a setarilor de culoare si a graficelor computerului utilizatorului, precum si a culorii si a marimii unei aplicatii windows. Iar concluzia este aceea ca un monitor necesita mai multa energie pentru a afisa un ecran alb (luminos) decat in cazul unuia negru (intunecat).

    ECONOMISIRE DE 75.000 DE DOLARI
    In ianuarie 2007, pe un blog american aparea un articol intitulat “Black Google Would Save 750 Megawatt-hours a Year”, in traducere “Google in versiune neagra ar economisi 750 megawati/ora pe an”. Autorul acestui articol, bloggerul Mark Ontkush, propunea o teorie prin care motorul de cauatre online Google in varianta pe negru ar ajuta la economisirea de energie, gratie popularitatii de care se bucura acesta.
    Pentru a sustine aceasta teorie, Ontkush a plecat de la premisa ca o pagina de internet alba foloseste aproximativ 74 de wati, in timp ce una neagra foloseste doar 59, luand in calcul si faptul ca Google numara peste 200 de milioane de cautari pe zi. In conditiile in care fiecare cautare este deschisa timp de 10 secunde, inseamna ca Google ruleaza timp de 550.000 de ore pe zi pe unele desktopuri. Si, presupunand ca utilizatorii folosesc Google in mod fullscreen, trecerea la un background negru, pe un monitor CRT, va economisi un total de 15 wati, rezultatul diferentei dintre cei 74 de wati folositi de o pagina alba si cei 59 de wati necesari afisarii unei pagini negre.
    La o privire de ansamblu, acest lucru se traduce intr-o economisire globala de 8,3 megawati/ora pe zi, sau aproximativ 3.000 de megawati/ora pe an. Luand in calcul ca peste 25% din monitoarele din intreaga lume sunt CRT-uri, cu tub catodic, la un pret de 10 centi pentru un megawatt ora, inseamna o economisire de 75.000 de dolari (aproximativ 47.680 de euro), pe langa cea de energie, numai prin schimbarea unor coduri de culoare.
    Chiar daca pare un lucru minor, promotorii acestei tendinte incearca sa-i faca pe oameni sa inteleaga ca orice pas, cat de mic, pentru o lume nepoluata – prin economisirea de energie, limitarea emisiilor de dioxid de carbon si lupta impotriva incalzirii globale ca un rezultat al activitatii oamenilor, are o importanta fabuloasa.

    EFECT ZERO PE LCD
    Faptul ca “stingerea” a cateva milioane de pixeli albi ajuta la economisirea de energie este discutabil, Google punand sub semnul intrebarii presupunerile facute de creatorii Blackle, mai ales in ceea ce priveste monitoarele cu cristale lichide (LCD). Se pare ca in cazul acestora, trecerea la negru nu este o solutie salvatoare, cum ar fi in cazul monitoarelor vechi, de tip CRT. Asta pentru ca unul dintre factorii care controleaza consumul de energie la monitoarele LCD este luminozitatea, un lucru cunoscut de oricine care a dat la minim luminozitatea si a vazut astfel ca durata de viata a bateriei de pe laptopul lor a avut un salt. Asa ca Blackle, cu toate intentiile lui bune, a economisit poate cateva kilograme de carbon pentru utilizatorii Google care au monitoare vechi, dar nu are acelasi efect si in cazul utilizatorilor de laptopuri sau a celor cu ecrane LCD.

    NU AVATARURILOR
    In decembrie 2006, Nick Carr, autorul cartii “Does it Matter”, o carte despre rolul computerelor in afacere si autorul blogului Rough Tipe, a publicat o teorie foarte citita si extrem de comentata afirmand ca fiecare avatar din “Second Life” foloseste la fel de multa energie cat este media pe cap de locuitor din Brazilia, precizand ca “avatarurile nu sunt atat de intangibile cum par. Ele nu au corp, dar lasa urme”.
    Acum Steve Souderes, autorului “High Performance Web Sites”, a dus aceasta dezbatere la un nivel superior, punand in discutie consumul de energie pe care il au paginile web cu un design saracacios. Acesta face referire la Wikipedia, unde pagina de inceput are 13 imagini care afecteaza consumul de energie de fiecare data cand site-ul este accesat. El sustine ca aceasta ineficienta costa 5.000 de kilowati ore pe an sau aproape 2.000 de kilograme de dioxid de carbon, pe cand prin paginile de internet mai profesionale si mai rapide, “faci un bine utilizatorilor, tie insuti si naturii”.
    Lupta pentru verde a intrat timid in industria IT si depinde de fiecare in parte daca procesul de ocrotire a mediului prin intermediul computerelor va fi anevoios sau nu. Este nevoie de un mod prin care sa se arate ca ceea ce face fiecare la nivel personal conteaza. Este adevarat ca actiunea unui singur om nu schimba cu nimic lucrurile, dar actiunile a milioane de oameni pot face diferenta.
    Avand in vedere ca numeroase companii din domeniul IT au inceput sa se preocupe de aceasta problema, probabil ca nu va mai trece mult timp pana vom da albul pe negru si vom lucra pe computere verzi.

  • Top 10 gadgeturi de lux

    Geanta cu diamante
    Geanta creata de bijutiera japoneza Ginza Tanaka costa 1,63 de milioane de dolari (un milion de euro), fiind cea mai scumpa geanta din lume. Suprafata gentii este presarata cu 2.182 de diamante care au in total 208 carate. Geanta de milioane a fost prezentata la un fashion show din Tokio.

    Smartphone-ul Diamond Crypto
    Este unul dintre cele mai scumpe telefoane din lume, avand in vedere ca pretul sau este de 1,3 milioane de dolari (820.000 de euro). Designerul Peter Aloisson, un bijutier austriac, a imbracat telefonul in platina si l-a decorat cu 50 de diamante, 10 dintre ele fiind albastre, considerate foarte rare. Diferenta dintre acest telefon si altele la fel de scumpe este tehnologia de criptare cu care este dotat, pentru a asigura o securitate ridicata a informatiilor.

    Aur si diamante in bucatarie
    Se stie ca cel mai de pret bun al unui bucatar sunt ustensilele. Dar cat de pasionat (sau de bogat) ar trebui sa fie cineva de gatit pentru a plati 200.000 de dolari (126.000 de euro) pe o oala? Firma germana Fissler s-a gandit ca vor exista suficienti clienti cu dare de mana care vor fi dispusi sa plateasca pentru o oala decorata cu 200 de diamante care are manerele si marginile din aproximativ un kilogram de aur solid.

    Muzica de aur
    Cand a fost lansat la Cebit in 2006, MP3 playerul TrekStor i.Beat a facut cu ochiul multora dintre vizitatori. Daca esti un meloman inrait si vrei sa ai cel mai exclusivist MP3 player de pe piata, TrekStor i.Beat este produsul potrivit. Costa aproximativ 23.000 de dolari (14.500 de euro) si este incastrat in aur si decorat cu 63 de pietre pretioase.

    Micuta Hello Kitty
    Pisicuta Hello Kitty, caracterizata prin fundita de la urechea stanga si absenta gurii, adoptata in intreaga lume ca o exprimare a modei, s-a imbracat in platina si si-a pus la ureche pietre pretioase. Micuta felina de 590 de grame este facuta din aur alb si are o fundita pe care sunt aplicate diamante, rubine, safire roz, ametiste si topaz albastru. La un pret de 163.000 de dolari (103.000 de euro), aceasta este cea mai scumpa versiune a faimoasei Hello Kitty.

    Ceasul miliardarilor
    Ceasul poate fi considerat un status simbol, iar daca ne luam dupa numele ceasului de lux lansat de Corrum si La Joux-Perret, Billionaire Tourbillon este un ceas destinat miliardarilor. Cadranul ceasului contine 850 de diamante, cifrele romane
    sunt gravate cu safire sau diamante negre, iar carcasa este din aur alb. Bratara este din piele de crocodil si se gaseste in editie limitata, numai 10 astfel de piese fiind produse. Daca vreti ceva si mai stralucitor, Billionaire Tourbillon este disponibil, numai in 5 exemplare, si cu o alta varianta de bratara, din aur alb si acoperita cu diamante si safire. Pretul variaza de la 325.000 de dolari la 998.000 de dolari (205.000 ? 630.000 de euro), in functie de versiune.

    Opera de arta misterioasa
    Van Cleef & Arpels si Montblanc au lansat cel mai exclusivist instrument de scris, Mystery Masterpiece. O adevarata opera de arta din aur alb si decorata cu rubine, safire, smaralde si diamante, care costa 730.000 de dolari (461.000 de euro). In toata lumea vor fi vandute numai 9 astfel de stilouri, fiecare avand 840 de diamante.

    PC-ul Baroque
    Este primul computer personal de un milion de dolari (630.000 de euro). In aceasta suma sunt incluse diamantele si safirele incrustate si aurul din care este confectionat (aur galben si alb de 18 karate). Designerul acestui gadget de lux este tot un bijutier, Lee Charles Buckingham.

    Soricel cu diamante
    Exista telefoane cu diamante, MP3 playere cu diamante, de ce nu si un mouse? Un producator elvetian a realizat un mouse din aur de 18 carate incrustat cu 59 de diamante taiate in stil briliant. Mouse-ul este disponibil in doua variante de design ? unul cu un design floral, iar celalat
    cu diamante presarate. Mouse-ul este potrivit atat pentru Mac, cat si pentru PC si costa 24.180 de dolari. In plus, mouse-ul poate fi decorat cu diamante in forma de initialele numelui clientului. Acest mouse se gaseste in trei versiuni de aur ? galben, alb sau rosu cu marginea de culoare alba sau neagra.

    Smartphone cu diamante negre
    Telefonul Black Diamond este acoperit cu titaniu si diamante si este creat de Jaren Goh, un designer din Singapore. Acest smartphone stralucitor are un display OLED de 2 inci, o memorie interna de 128 MB, Wi-Fi, Bluetooth, card de memorie si tastatura touch-sensitive. Nu mai este nimic de spus cand vezi pretul: 300.000 de dolari (189.000 de euro).

  • S-a vandut IP Devel. Din nou!

    La finalul saptamanii trecute, seful IP Devel, Bogdan Putinica, si elvetienii de la Adecco, compania de recrutare care in vara lui 2006 a cumparat firma romaneasca pentru cateva milioane de euro, puneau la punct ultimele detalii legate de vanzarea integrala a companiei.

    “Totul s-a petrecut extrem repede, de la decizia de a vinde si pana la negocieri si finalizarea actelor necesare”, explica Bogdan Putinica faptul ca in numai trei saptamani, compania unde detine 24% din actiuni (restul de 76% apartinand Adecco) a traversat procesul de due diligence, astfel incat acordul de vanzare catre compania suedeza Enea sa poata fi semnat.

    Potrivit CEO al IP Devel, finalizarea tranzactiei a fost facuta intr-un ritm atat de alert pentru ca “oferta celor de la Enea a fost interesanta”, atat pentru el, cat si pentru cei de la Adecco.

    Cumparatorul este o companie care furnizeaza aplicatii de software incorporabile (destinate altor echipamente decat computerele, precum telefoane mobile, televizoare, telecomenzi sau aparate de fotografiat) si servicii de retea in domeniul telecom, medical si auto, printre clientii sai fiind nume cunoscute din piata, precum Nokia ori Sony Ericsson.

    Enea, firma cu peste 87 de milioane de euro cifra de afaceri in 2007, s-a angajat sa plateasca pentru IP Devel 3,2 milioane de euro in numerar, urmand ca peste patru ani sa plateasca inca o transa similara, dar care depinde insa de rezultatele financiare ale companiei.

    Din punctul de vedere al lui Putinica, care va continua sa conduca IP Devel si dupa tranzactie, obiectivele de crestere si profitabilitate nu ar trebui sa fie greu de atins, unul dintre principalele atuuri ale companiei sale fiind echipa de 120 de angajati, cu planuri de extindere pentru acest an pana la 225.

    Enea a fost unul dintre principalii clienti ai IP Devel inca din 2006, contractul dintre cele doua companii fiind prelungit anterior pentru inca trei ani.

    Consiliati financiar de PricewaterhouseCoopers (PwC), David & Baias si Ahlfords Advokatbyra, suedezii de la Enea privesc IP Devel nu doar ca pe o baza prin intermediul careia sa-si extinda prezenta in Europa, dar si ca pe o resursa de dezvoltare a produselor proprii.

    “Cunoastem indeaproape specializarea companiei, aplicatiile soft incorporabile si suntem multumiti de achizitie”, a declarat Johan Wall, directorul executiv si presedintele Enea, in comunicatul de presa care a anuntat tranzactia. “Prin IP Devel ne extindem oferta de servicii in Europa si ne asiguram viitorul in ce priveste capacitatea de dezvoltare de software si servicii intr-un mediu cu costuri reduse.”

    Totodata, IP Devel constituie un punct de atractie pentru suedezi si datorita bazei de clienti mari, printre care Vodafone, Motorola sau Bang & Olufsen, clienti care contribuie la afacerile companiei chiar si cu un milion de euro anual.

    In 2006, IP Devel a avut o cifra de afaceri de 3,3 milioane de euro (la cursul mediu anual din anul respectiv) si un profit de aproximativ 450.000 de euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor.

    Astfel ca anul trecut nu au mai putut fi atinse obiectivele financiare de 5-6 milioane de euro anuntate anterior, insa “am reusit sa acoperim pierderea”, precizeaza Putinica, facand referire la afacerile de 4 milioane de euro cu care a incheiat anul. Cat despre 2008, seful IP Devel precizeaza ca bugetul pentru acest an are in vedere o crestere de 50% a afacerilor fata de 2007.

  • Milionari din software gratuit

    Cand Hugh MacLeod, cunoscut blogger si om de marketing, s-a intrebat retoric pe blogul lui unde sunt miliardarii cu bani facuti de pe urma programelor open source, reactiile cititorilor au fost intense. Majoritatea s-au scandalizat, cerandu-i sa nu vorbeasca de lucruri pe care nu le intelege. Dar de ce nu ar putea cineva sa faca bani buni din vanzarea unor astfel de programe?

    Software-ul de tip open source se bazeaza pe o comunitate de programatori voluntari care creeaza, prelucreaza si imbunatatesc un program, dupa care il lanseaza la liber pe internet, pentru ca toata lumea sa-l poata folosi si, mai ales, ca oricine altcineva sa ii poata aduce imbunatatiri. Toate acestea sunt posibile deoarece codul sursa al acestor programe este disponibil gratuit pentru oricine doreste sa il modifice. Desi exista o serie de reguli si reglementari cu privire la crearea si distribuirea de programe open source, esenta acestora este libera circulatie si dreptul oricui de a interveni cu modificari. Cititorii lui Hugh MacLeod aveau in minte tocmai conceptul libertatii de circulatie si folosinta a programelor open source atunci cand l-au acuzat pe autorul blogului de violare a spiritului miscarii open source. Desi multi au admis ca e perfect normal ca un programator sa aiba parte de anumite avantaje pentru efortul de a crea un software functional, criticii lui MacLeod sunt convinsi ca acestea nu trebuie sa fie financiare, pentru a nu incalca filozofia open source.

    Numai ca o intreaga suita de companii mici producatoare de software open source au atras investitori si au primit oferte de achizitii sau fuziuni. Iar de aici si pana la posibilitatea unor castiguri de proportii este doar un pas. In plus, regulile in vigoare cu privire la software-ul open source nu interzic comercializarea de produse conexe sau oferirea de consultanta si administrare contra cost. Cea mai apropiata descriere pentru open source ar fi: oferi gratuit un produs, dar vinzi componente, accesorii, servicii pentru acesta. Si se pot scoate bani din programele open source, atat timp cat se urmeaza principiul enuntat mai sus – programul de baza e furnizat gratuit, dar contra cost pot fi oferite suportul tehnic necesar, servicii de consultanta, patch-uri si variante imbunatatite ale programului respectiv. O alta varianta ar fi comercializarea de accesorii si produse conexe programului, cum ar fi manuale de utilizare sau piese hardware special configurate pentru acesta.

    In fine, cea mai folosita strategie este incorporarea unor parti sau a unor programe intregi open source in aplicatii complexe livrate utilizatorilor contra cost si sub licenta. In 2001, programatorul roman Teodor Danciu a creat un soft open source pentru prezentari, destinat utilizatorilor din mediul de business, pe care l-a numit JasperReports. Dupa trei ani, timp in care programul creat de Danciu a fost descarcat de mii de companii din intreaga lume, o firma din Silicon Valley l-a remarcat si a decis sa faca o oferta de cumparare a acestuia. Firma respectiva, redenumita JasperSoftCorp, l-a angajat apoi pe Danciu ca programator si administrator al proiectului.

    Creatorii conceptului open source, Eric Raymond si Bruce Perens, au fost cei care au transformat filozofia software-ului liber, lansata in anii ‘80 de programatorul american Richard Stallman, intr-un concept cu valente comerciale. Impreuna cu Raymond, Perens a creat in 1997 definitia programelor open source si a trasat o serie de reguli cu privire la licenta software-urilor libere. De asemenea, cei doi au fondat in 1998 The Open Source Initiative, o organizatie menita sa promoveze software-ul open source. Pentru contributia sa la popularizarea conceptului, Raymond a primit 150.000 de actiuni ale companiei VA Linux. Cand aceasta s-a listat la bursa, in 1999, valoarea actiunilor detinute de Raymond a atins 32 de milioane de dolari (aproximativ 20 de milioane de euro). Prin urmare, desi indirect si fara a incalca libertatea circulatiei programelor, Raymond a ajuns sa detina o avere destul de mare.

    Un alt exemplu cunoscut ar fi finlandezul Linus Torvalds, creatorul sistemului de operare Linux, pe care l-a lansat in 1991 ca soft open source. In numai 17 ani, sistemul de operare Linux a ajuns sa fie utilizat de peste 25% din serverele de pe glob, ridicand pretentii la concurenta cu sistemul Windows, comercializat de Microsoft. Torvalds lucreaza acum in cadrul Open Source Development Labs (OSDL), o organizatie non-profit care promoveaza sistemul Linux si alte programe de tip open source. Ca si in cazul lui Raymond, Torvalds a primit un pachet de actiuni de la companiile de software Red Hat si VA Linux, in semn de recunostinta pentru contributiile aduse la dezvoltarea miscarii open source. Cand cele doua companii s-au listat la bursa (si Red Hat s-a listat tot in 1999, ca si VA Linux), averea lui Torvalds a ajuns la 20 mil. $ (12,6 mil. euro).

  • MySpace si Facebook se bat pe muzica

    Laboratoarele SlingShot Labs sunt pentru News Corp. un fel de incubator de afaceri pe internet.

    Finantarea de aproape 10 milioane de euro (15 milioane de dolari) oferita recent de compania lui Rupert Murdoch pentru SlingShot este mai degraba menita sa ajute reteaua sociala MySpace, una dintre liniile de business pe internet ale companiei, in competitia din ce in ce mai stransa cu Facebook.

    Cu aproximativ 110 milioane de vizitatori unici din toata lumea in fiecare luna si venituri anuale de aproximativ 525 de milioane de euro (800 de milioane de dolari), MySpace reprezinta un motor important de crestere pentru imperiul media News Corp al lui Rupert Murdoch.

    Numai ca MySpace pare a fi aproape intotdeauna cu un pas in urma competitorului Facebook, condus de tanarul antreprenor american Mark Zuckerberg, cand vine vorba despre serviciile lansate. Un exemplu este platforma de aplicatii software dedicate retelei sociale.

    Facebook ofera deja de mai multa vreme programatorilor independenti posibilitatea de a dezvolta propriile softuri, care mai apoi sunt puse la dispozitia utilizatorilor pe paginile retelei.

    In acest scop, Facebook a anuntat in ultima parte a anului trecut o investitie de aproape 6,6 de milioane de euro (10 milioane de dolari) in companii software care sa dezvolte aplicatii specifice.

    “In esenta, acest incubator de business este pentru MySpace o metoda de a profita de oportunitatile care apar pe piata”, explica Chris DeWolfe, directorul executiv al retelei sociale, sensul finantarii acordate SlingShot Labs.

    Una dintre aceste oportunitati despre care vorbeste DeWolfe ar putea fi un serviciu de muzica disponibil pe paginile retelei sociale. Se pare ca MySpace are in plan sa lanseze un astfel de serviciu, compania fiind deja in tratative cu patru mari case de discuri pentru a putea furniza melodii, fie numai pentru a fi ascultate online, dar si spre descarcare pe computer in format MP3, sustin surse din piata apropiate proiectului, citate de The Wall Street Journal.

    Practic, aceasta ar insemna astfel ca MySpace va intra in competitie directa cu serviciul de muzica iTunes al Apple, cu servicii pe baza de abonament de genul Rhapsody, dar si cu celelalte retele sociale cu profil muzical.

    Deocamdata insa, planurile pentru MySpace Music, cum va fi numit cel mai probabil serviciul, nu au fost confirmate de News Corp, iar Universal Music Group al Vivendi, BMG Music Entertainment al Sony, Warner Music Group si EMI Group, principalele case de inregistrari din SUA, au refuzat la randul lor sa comenteze posibilitatea de a se alia cu MySpace pentru un serviciu de muzica online.

    Ideea in sine este insa plauzibila, mai ales ca reteaua este cunoscuta ca loc predilect unde muzicienii in cautare de afirmare isi pun la dispozitie melodiile pentru auditie online, iar cei ce au deja contracte cu case de discuri isi promoveaza albumele, informandu-si ascultatorii de unde le pot cumpara.

    In conditiile in care vanzarile de CD-uri sunt in scadere la nivel mondial, platformele alternative de distributie a continutului audio reprezinta insa o oportunitate pentru casele de inregistrari.

    Cele patru mari case de discuri cu care MySpace ar fi in discutii au deja parteneriate cu Last.fm si Imeem, retele care le permit membrilor sa incarce muzica, sa-si creeze liste cu melodiile preferate, sa caute alti utilizatori cu preferinte muzicale asemanatoare si sa publice pe bloguri sau pe site-urile proprii widget-uri cu muzica respectiva.

    Castigurile in acest caz provin in cea mai mare parte din publicitatea accesata de cei in jur de 40 de milioane de vizitatori unici pe care ii au cumulat aceste retele de muzica in fiecare luna.

  • Hacker universal

    Ai probleme cu hardware-ul? LifeHacker te ajuta. Dar cu software-ul? Tot LifeHacker ar putea fi rezolvarea. Nu stii cum sa-ti cresti productivitatea muncii? Un singur cuvant: LifeHacker. Nu, nu este vorba despre vreun specialist IT, ci despre un blog pe care gasesti tot felul de sfaturi, trucuri sau scurtaturi pentru ca problemele legate de hardware, software sau productivitatea muncii sa fie mult mai simplu de rezolvat.
    Spre exemplu, pentru cei care nu isi pot regla asa cum ar dori culorile si luminozitatea ecranului, Gina Trapani, vocea blogului LifeHacker, a gasit un site care face acest lucru pentru ei. Pagina web se numeste Screen Check, iar mecanismul este destul de simplu – pe pagina sunt doua bare: una care regleaza luminozitatea (de la alb la negru), iar cealalta care regleaza culorile (prin spectrul de culori rosu/verde/albastru). Urmand instructiunile Screen Check, ar trebui sa aveti un monitor reglat ca la carte. Iar acesta este doar unul din zecile de secrete pe care Gina Trapani l-a inpartasit cititorilor blogului ei, LifeHacker.

    Punctul de plecare
    In esenta, blogul LifeHacker face ca lucrurile sa fie mai simple si mai distractive. Cercetand foarte bine internetul, LifeHacker aduce in prim-plan sfaturi si trucuri pentru o mai buna organizare a timpului si a informatiilor. In plus, LifeHacker dezvaluie si milioanele de feluri prin care hardware-ul si software-ul pot imbunatati vietile oamenilor. Traind intr-o perioada in care se dezvolta oamenii orientati spre tehnologie, blogul Ginei Trapani este ca un ghid in lumea tehnologiei, lume care se schimba ametitor de repede. In urma cu trei ani, Gina Trapani, programator si scriitoare in domeniul tehnologiei, a venit cu ideea de a face un blog despre software si despre productivitatea muncii. Asa a luat fiinta LifeHacker, mesajul blogului fiind “Trucuri tehnologice, sfaturi si download-uri pentru a reusi sa faci anumite lucruri”.
    Prima data a auzit termenul de “life hack” in 2004, intr-un discurs al jurnalistului pe domeniul IT, Danny O’Brien, tinut la o conferinta intitulata “Life Hacks: Tech Secrets of Overprolific Alpha Geeks”. Ideea i s-a parut interesanta si s-a gandit atunci ca ar putea sa tina un blog despre secrete, trucuri si “scurtaturi” din domeniul IT, astfel incat sa ajute oamenii sa faca lucrurile mai simplu, crescandu-le astfel productivitatea. LifeHacker este detinut de Grawker Media, o companie din New York fondata de Nick Dent, care se ocupa de partea financiara a blogului. “Fiind doar editor, am norocul ca Grawker ma tine departe de detaliile legate de bani. Daca acest blog era numai al meu, ar fi trebuit sa ma ocup singura si de publicitate si de partea editoriala, si nu as mai fi avut timp sa scriu atat cat mi-as fi dorit, asa ca este fantastic sa am o echipa in spate care sa ma lase sa scriu”, spune Trapani.

    Utilizatori de Mac si de Firefox
    LifeHacker este unul dintre cele mai cunoscute blog-uri de tehnologie. Numai in primii ani de viata site-ul a inregistrat peste 7 milioane de vizualizari pe luna, iar peste 100.000 de cititori s-au inscris prin RSS. Cititorul LifeHacker este omul orientat spre tehnologie: blog-ul avand un numar foarte mare de utilizatori de Mac si un numar semnificativ de cititori care folosesc browser-ul web Firefox in detrimentul browser-ului Internet Explorer al Microsoft.
    Privit indeaproape, LifeHacker pare a fi o combinatie intre Real Simple, un site despre sfaturi de viata, Download.com, un site de pe care utilizatorii pot downloada gratuit diferite aplicatii software sau pot citi despre diverse tehnologii, si eHow, un site care te invata cum sa faci aproape orice. Insa site-ul care este cel mai apropiat de LifeHacker din punctul de vedere al continutului si care ar putea fi considerat unul dintre competitorii acestuia, este 43Folders, un blog despre Mac-uri si productivitate tinut de Merlin Mann.

    Intrebari si raspunsuri cu Gina Trapani

    Ce se mai intampla cu LifeHacker?
    Obiectivul meu a fost sa furnizez continut folositor oamenilor care vor sa faca unele lucruri mai usor si se pare ca cel putin pana acum am reusit. Una dintre noutatile aduse site-ului, anul trecut, o reprezinta comentariile utilizatorilor inregistrati. De atunci am reusit sa creem o comunitate in jurul acestui site, iar daca totul merge cum trebuie, LifeHacker va avea o interactivitate mai mare cu cititorii.

    Care sunt cele mai importante lucruri pe care un start-up trebuie sa le aiba pentru a reusi?
    Nu am fondat niciodata o companie, dar cred ca elementele necesare intr-o astfel de situatie sunt: o viziune precisa, un lider pasionat si oameni care sa lanseze produsul si care sa mentina o conversatie interesanta despre acesta cu piata careia se adreseaza in fiecare zi.

    In ce directie crezi ca se indreapta internetul si blogurile in urmatorii ani?
    Globul meu de cristal este un pic innorat, dar cred ca vad companii care sunt de-a dreptul inovative, care vor ajunge in top, iar altele care vor cadea. In ceea ce priveste blogurile, vad mai multi scriitori profesionisti care devin bloggeri, vad multi bloggeri care devin scriitori profesionisti si, dincolo de asta, vad mai mult continut de calitate. Acum de-abia am inceput sa punem cunostintele umane pe internet.

  • Inelul detectiv

    Hideaki Matsui a castigat concursul Red Dot Award din 2007, un concurs in care designeri si companii din toata lumea isi prezinta cele mai bune idei de concepte de design. In cadrul sectiunii Interactiune & Comunicare, Matsui a venit cu un concept nou de produs care poate rezolva problema schimbului de informatii. Printr-un gest foarte firesc, de strangere de mana, poti afla date personale despre interlocutorul tau, informatiile fiind stocate pe un dispozitiv electronic astfel incat profilurile persoanelor cu care ai intrat in contact sa fie oricand la indemana, in caz de nevoie.
    Ideea lui Matsui a fost inspirata de faptul ca in general prima impresie conteaza foarte mult, iar mai ales in lumea de business, aceasta impresie se face inca de la strangerea de mana dintre cei doi manageri. Astfel, prin intermediul Information Ring poti fi sigur ca impresia va fi de durata.

    Inel cu super-puteri
    Gadgetul este format dintr-un inel si un card digital in care sunt pastrate informatiile. Pentru ca transferul de informatii sa fie realizabil, doua persoane care intra in contact trebuie sa poarte aceste inele. Procedeul de functionare este foarte simplu; cand doua persoane se intalnesc si dau mana, inelele de pe degetele lor incep sa functioneze. Primul pas este stocarea informatiei despre cealalta persoana in inelul de pe deget. Apoi, aceasta informatie este salvata pe cardul care vine impreuna cu inelul, card ce arata ca un simplu card de credit. Astfel, de fiecare data cand vei avea nevoie de datele de contact ale unei persoane intalnite anterior, nu va mai trebui sa cautati in mormanul de carti de vizita, ci dati o cautare simpla printre informatiile stocate pe cardul de memorie. Sursa de energie a acestui gadget este chiar temperatura corpului uman, asa ca nu mai este nevoie de niciun fel de cablu sau de baterii. Dezavantajul dispozitivului ar fi ca cei care intra in contact ar trebui sa poarte neaparat inelul, pentru a putea fi posibil schimbul de informatii. Si, cum poate nu toti managerii vor sa poarte pe degete un inel, strangerea de mana ar putea fi pana la urma una lipsita de orice fel de transfer tehnologic.

    Informatii despre designer
    Hideaki Matsui a studiat designul de produs atat in America, cat si in Japonia. Matsui a absolvit Scoala Noua de Design Parsons din New York, cu BFA (Bachelor of Fine Arts degree – diploma de licentiat in arte – n.r.) in designul de produs, in anul 2006. De-a lungul timpului, designerul a lucrat cu diverse firme de toate marimile, de la studiouri mici de design pana la companii mari carora le-a oferit consultanta in design. Lui Matsui ii place sa colaboreze cu oameni care provin din medii diferite si care cred ca el creeaza ceva unic si de valoare. Unul dintre obiectivele lui, ca designer, este sa creeze dincolo de limitele fiecarei categorii de design, inclusiv designul de produs, comunicare, interior, arhitectura si business.

    Premiile lui Matsui
    Cel mai bun dintre cei buni / Red Dot Design Award 2007
    >> Cea mai buna categorie / I.D. Magazine Student Review 2007
    Premiul Phillips / Competitia Internationala de Design din Taiwan 2006
    Handshake (Information Ring) / Colectia permanenta a Centrului de Design din Taiwan 2006
    Premiul Sierra Club 2005
    Premiul special / Competitia de design DuPont Corian din Japonia 2004

  • Stiu unde te afli acum

    Ce poate iesi dintr-o combinatie intre retele sociale, instrumente de planificare si o aplicatie prin care ceilalti pot vedea unde te afli? Raspunsul este Dopplr, un site care are cate ceva din Flickr, Twitter, Google sau Facebook, dar care a venit cu o idee noua, tintind un segment neexploatat pana acum: oamenii de business care calatoresc foarte mult.
    Lansat in decembrie 2007, Dopplr iti da posibilitatea sa postezi pe internet toate planurile de calatorie cu luni de zile inainte si, in acelasi timp, sa vezi care dintre prietenii sau colegii tai se vor intersecta cu tine in timpul calatoriilor. “Urasc sa calatoresc singura”, spune Lisa Saunio, unul dintre fondatorii Dopplr. In timp ce lucra ca si consultant de afaceri in Helsinki, Saunio se saturase sa organizeze intalniri cu colegii ei care nu ieseau niciodata asa cum si-ar fi dorit. “Mergeam la diverse conferinte, incercand mereu sa ne gasim cu totii. Dupa ce reuseam sa ne intalnim, descopeream ca se intamplase de multe ori sa fim in acelasi oras fara sa stim acest lucru.”

    Calatorii cu happy-end
    Dopplr a inceput ca o aplicatie pentru un numar limitat de prieteni care isi petreceau majoritatea timpului pe drum. Acum insa Dopplr se certifica singur ca o adevarata retea sociala pentru oamenii care calatoresc foarte mult, in special cei din randul oamenilor de afaceri. Serviciul iti permite sa tii urma prietenilor si sa vezi unde se afla acestia intr-un anumit moment. Dopplr a fost fondat anul trecut, iar pentru a-l promova Sounio si ceilalti patru fondatori au invitat aproximativ 500 de oameni din companii de IT si media sa testeze acest software. Primit foarte bine, in mai putin de trei luni de la lansarea lui ca serviciu public, Dopplr a inregistrat 34.000 de utilizatori.
    Dopplr este usor de utilizat, fiind nevoie doar de cativa pasi simpli care se regasesc in general pe orice site de acest gen. Pentru inceput se creeaza un cont, apoi un profil personal simplu, fara prea multe detalii, dupa care se introduc calatoriile planificate pe termen mai lung sau mai scurt. Site-ul este bine realizat si folositor din mai multe puncte de vedere. Poti vedea locurile in care vei merge pe harta pusa la dispozitie sau prin satelit, prin Google Earth. Prietenii pot vedea unde te vei afla intr-o anumita perioada, dar numai daca se afla in lista ta de contacte sau Fellow Travelers (tovarasi de drum), cum sunt numiti pe Dopplr. In plus, ai posibilitatea sa alegi cine poate sa-ti vizualizeze itinerariul postat in functie de modul in care iti administrezi “tovarasii de drum”.

    Jurnal de bord
    Site-ul tine un fel de “jurnal” al vietii tale virtuale de pe Dopplr si istoria calatoriilor pe care le-ai facut de-a lungul timpului. In plus, Dopplr iti va spune daca printre cei care locuiesc sau viziteaza acelasi loc ca si tine se afla cunoscuti/prieteni de-ai tai (care se gasesc evident printre conturile tale).
    Designul site-ului este unul destul de simplu, dar nici nu cred ca era nevoie de ceva mai complex sau mai interactiv decat atat. Dopplr este interesant si datorita faptului ca nu oricine poate vedea profilul tau sau programul tau de calatorii, ceea ce il face un pic exclusivist. Permisiunea de a vedea itinerariul unui alt membru se face numai pe baza de invitatie.
    Pentru unii dintre drumetii obisnuiti, retelele sociale precum Facebook sau Tripit au aplicatii asemanatoare prin care prietenii pot vedea ca esti pe o plaja din Tenerife, spre exemplu. Dar, spre deosebire de acestea, Dopplr evita publicitatea online si pariaza in schimb ca va face bani din serviciile premium pentru companiile mari care vor sa urmareasca miscarile miilor de angajati ce calatoresc in strainatate. Aceste companii pot folosi serviciile Dopplr, spre exemplu, pentru a organiza intalniri cu diversi oameni din afara companiei care se interesecteaza cu angajatii in calatoriile de afaceri. Un lucru este sigur, cel mai interesant lucru la o calatorie este ca niciodata nu stii cu cine te intalnesti pe drum, dar daca vreti sa mergeti la sigur, atunci Dopplr poate fi al doilea cel mai interesant lucru.

  • Internetul de la priza

    Intr-o mica localitate din judetul Mures, in comuna Band, decalajul digital intre mediul rural si cel urban este considerabil mai mic decat in alte locuri.

    De acum doi ani, un proiect experimental al Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor (MCTI) a introdus o tehnologie exotica oriunde in lume, prin care reteaua de electricitate este folosita drept canal de comunicare pentru accesul la internet. E vorba de Power Line Communications (PLC).

    Practic, prin acest sistem sunt furnizate servicii de comunicatii electronice, avand ca suport de transmisie a semnalului util retelele de electricitate de joasa si medie tensiune.

    Principiul e relativ simplu. Cablurile care transporta energie electrica transmit semnale de frecventa joasa – intre 50 si 60 Hz -, dar pot transmite si semnale de frecventa inalta, mai mare de 1 MHz. In timp ce frecventele joase sunt folosite pentru a transporta electricitate, cele inalte pot fi utilizate pentru traficul de date.

    In cazul comunei muresene, viteza de transfer este de 128 kbps, insa acest tip de tehnologie permite atingerea unui maxim de peste 200 Mbps. Proiectul de la Band ar fi trebuit sa fie unul pilot, urmat de extinderea sistemului si catre alte localitati din mediul rural. Dar la doi ani distanta de la lansarea lui, locuitorii din Band erau in continuare singurii din Romania care au utilizat aceasta tehnologie.

    Pana luna aceasta, cand a mai fost lansat un proiect pilot in cartierul bucurestean Henri Coanda, prin care cinci locuinte sunt conectate la internet folosind infrastructura electrica. Firma care l-a implementat, Novensys, si-a racordat chiar si cladirea de cinci etaje in care isi are sediul central la acest tip de tehnologie.

    Reprezentantii companiei spun ca au in plan un proiect similar cu cel al MCTI, dar utilitatea si posibilitatile de extindere merg cu mult dincolo de acela. „In zonele unde Romtelecom e deja cablat si are o infrastructura deja dezvoltata probabil ca va fi dificil pentru cineva sa vina cu orice alt dispozitiv. Insa in zonele unde dispersia e mult mai mare, in zonele nou locuite, in zonele vechi unde nu ai voie sa spargi si sa bagi cabluri, in muzee, in biblioteci, in spitale unde nu ai voie sa ai radio…“, enumera Daniel Boangiu, business development manager al Novensys, referindu-se la locurile unde ar urma sa fie asigurat astfel accesul la internet.

    Echipamentele folosite sunt produse de compania americana Current Technologies, iar pretul minim pentru a putea folosi reteaua electrica drept canal de transmisie internet pentru o cladire este de 1.000 de euro. E nevoie de un echipament care trimite semnal de la furnizorul de internet in infrastructura electrica si de cel putin un modem care se conecteaza la orice priza din locuinta.

    „De regula, pretul pentru cablarea unui singur apartament pentru operatori ca UPC sau RDS e de 50 de euro, iar cablarea unui bloc intreg poate ajunge la 10.000 de euro cu toate echipamentele necesare. Cu tehnologia noastra, costurile scad cu 50%“, indica Daniel Boangiu unul dintre segmentele de piata pe care ar putea intra, parteneriate cu operatorii telecom.

    Dinu Malacopol, business director al UPC, este insa de alta parere. „Aceasta tehnologie nu prezinta interes pentru noi, deoarece bucla locala (reteaua electrica dintr-un bloc) apartine Electrica si numai in interiorul apartamentului (de la contor incolo) este a clientului; cu alte cuvinte, ar trebui sa platim o chirie catre Electrica pentru aceasta bucla locala, la care se adauga alte investitii, asadar profitul ar fi in mod major diminuat“, explica reprezentantul UPC.

    In aceasta prima faza de lansare sunt insa vizate in primul rand locuintele personale din cladiri in care nu s-a investit in cablare si care vor sa evite neplacerile cauzate de acest proces. Viteza maxima a traficului de date asigurata de echipamentele care injecteaza semnal in cablurile de electricitate este de 204 Mbps. Ea se imparte in mod egal la numarul de modemuri folosite in cladire – de exemplu, intr-un test la sediul Novensys, viteza de transfer a fost de 15 Mbps.

    In etapa urmatoare, Novensys vrea sa incerce zona in care proiectul de acum doi ani al MCTI s-a impotmolit: mediul rural si in general zonele unde exista o dispersie geografica mare a locuintelor de-a lungul unui drum principal.

    De fapt, experimentul de la Band, cu echipamente Mitsubishi Electric, e similar celui pus la punct in cartierul Henri Coanda. Aici, cateva vile au acces la internet prin echipamente Current Technologies. Pasul urmator va fi facut luna viitoare, respectiv oferirea unor echipamente si servicii speciale pentru companiile de utilitati.

    „Companiile de utilitati consuma foarte multi bani cu citirea contoarelor, cu intretinerea retelelor, iar toate acestea ar fi rezolvate de PLC“, sustine directorul de dezvoltare al Novensys, mentionand ca din aceasta zona, a companiilor de utilitati, sunt asteptate cele mai mari venituri viitoare.

    Novensys, furnizor de solutii de management al informatiilor, a avut in 2006 o cifra de afaceri de 9,3 milioane de euro, iar pentru 2007 a estimat 12-13 milioane de euro. De altfel, unul dintre motivele alegerii Current Technologies, o companie intre ai carei actionari se numara Google, Blackwater Capital si Goldman Sachs, sunt parteneriatele pe care le-a stabilit cu marile companii de utilitati europene, parte din ele prezente in Romania.

  • O idee de milioane

    Slide ar putea parea doar o joaca de copii in comparatie cu PayPal, afacerea care l-a adus pentru prima data in lumina reflectoarelor pe Max Levchin in 2002, la momentul vanzarii ei catre eBay pentru 1,5 miliarde de dolari (mai mult de un miliard de euro). Depinde insa de perspectiva; cea de-a doua afacere a lui Levchin este deja evaluata in prezent la peste 550 de milioane de dolari (380 de milioane de euro).

    De fapt, tocmai comparatia cu PayPal a fost motivul pentru care Levchin s-a hotarat in urma cu trei ani sa infiinteze Slide, o companie online care creeaza aplicatii software pentru retelele sociale Facebook si MySpace. Antreprenorul american in varsta de 32 de ani a vrut sa-si demonstreze ca poate repeta succesul pe care l-a avut PayPal.

    A pornit de la o idee destul de simpla, de a crea diferite programe utile pentru membrii retelelor sociale, cel mai popular fiind acum Slide, prin care utilizatorii pot face slideshow-uri cu fotografii si le pot pune diferite rame virtuale. Si, ca majoritatea afacerilor online din Silicon Valley, a atras de partea sa investitori care sa-l ajute sa-si dezvolte ideea. Acum, Levchin pare a fi din nou in centrul atentiei. Aflat la cea de-a patra runda de finantare, fondatorul Slide a atras de asta data atentia unor nume importante din randul investitorilor de la Wall Street. Este vorba despre fondurile Fidelity Investments si T. Rowe Price, care au platit 50 de milioane de dolari (34,3 de milioane de euro) pentru 9% din companie, aducand astfel valoarea Slide la o treime din cea a PayPal la momentul vanzarii. Banii vor fi investiti in extinderea echipei de 65 de programatori care lucreaza pentru Levchin pana la aproximativ 100 de oameni, dar si in dezvoltarea portofoliului de aplicatii software.

    Valoarea Slide data de aceasta tranzactie pare insa foarte mare, mai ales in conditiile in care firma se bazeaza pe un model de business destul de nonconformist. Spre deosebire de site-uri deja populare care atrag zeci de milioane de utilizatori si care castiga bani din publicitatea accesata de acestia, aplicatiile software create de Slide nu sunt disponibile pentru descarcare de pe un site al companiei, ci pe site-urile altora, ceea ce inseamna ca veniturile companiei provin din reclamele afisate pe aceste site-uri si depind de numarul celor care folosesc aplicatiile.

    Aplicatiile software in JavaScript sau Flash, de genul Slide, din categoria asa-numitelor widget-uri (practic, ferestre care pot fi plasate intr-o pagina web si care actualizeaza permanent diverse informatii de pe internet, ca prognoza meteo pentru diverse orase, ora exacta pe glob, liste cu ultimele melodii ascultate de utilizator sau chiar continutul unor bloguri intregi) au devenit populare aproape peste noapte, castigand interesul unui mare numar de utilizatori ai retelelor sociale. Pentru Facebook, de exemplu, au fost create aproape 13.000 de astfel de aplicatii diferite, pe care membrii retelei le-au descarcat de 765 de milioane de ori in computerele lor, potrivit companiei care monitorizeaza widget-urile dezvoltate pentru retele sociale si care a calculat valoarea actuala a acestor aplicatii la aproximativ 374 de milioane de dolari (258 de milioane de euro). „Widget-urile sunt evaluate exact ca site-urile, nu in functie de cati bani genereaza, ci dupa numarul de utilizatori pe care ii atrag“, explica Jia Shen, cofondatorul RockYou, companie care dezvolta astfel de aplicatii software.

    La popularitatea widget-urilor a contribuit din plin Facebook, reteaua sociala a lui Mark Zuckerberg, prin lansarea de anul trecut a unui sistem care le permite programatorilor sa creeze aplicatii software destinate retelei. Initiativa a fost urmata in scurt timp si de Google, care a anuntat ca lucreaza la propriul astfel de sistem, denumit OpenSocial Applications, numai ca lansarea acestuia nu a avut loc inca.

    Afacerea widget-urilor face cu ochiul nu numai antreprenorilor online – in lume existand deja in jur de 100.000 de companii care dezvolta astfel de aplicatii software -, ci si companiilor din industria online sau cele media care, pentru a putea profita de potentialul acestei nise, se pregatesc sa angajeze programatori care sa se ocupe exclusiv de crearea de widget-uri.

    Anul trecut, numarul dezvoltatorilor de widget-uri care au atras finantare din partea fondurilor de investitii a fost destul de modest. In opinia lui David Weiden, partener in cadrul Khosla Ventures, este vorba doar de cateva zeci de companii, explicatia fiind aceea ca investitorii sunt mult mai prudenti decat acum 10 ani si cauta sa faca plasamente sigure. Chiar si fara finantare insa, un antreprenor care detine o companie producatoare de widget-uri se poate lauda cu castiguri deloc neglijabile din publicitate. „Un furnizor de widget-uri, care are si cativa programatori angajati, incaseaza in jur de 80.000 de dolari (peste 55.000 de euro) pe luna din publicitate“, dupa calculul lui Shen de la RockYou. Cu toate acestea, odata cu cresterea cererii incep sa apara si limitele. Companiile din domeniu se intrec pentru a produce widget-uri mai atragatoare nu numai pentru utilizatori, ci si pentru programatori. Flixter, spre exemplu, producatorul unor widget-uri pentru recenzii de filme, care pana acum au fost descarcate pe Facebook de peste 13 milioane de ori, si-a dublat numarul de angajati in ultimele doua luni, la 12 programatori. Jay Adelson, directorul executiv al Digg, spune deja ca trebuie sa caute programatori in afara Silicon Valley. „Trebuie sa angajam foarte multi si deja devine dificil, pentru ca practic trebuie sa importam oameni din alte state.“

    Care ar fi insa perspectivele pentru companiile producatoare de widget-uri? O parte dintre aceste aplicatii au sansa sa se transforme pe parcurs in site-uri in toata regula, ceea ce inseamna venituri mult mai mari. Altele ar putea fi cumparate de companii media, optimistii sustinand ca 2008 va fi caracterizat de numeroase achizitii de companii din generatia web 2.0. „Cert este insa ca nu toate companiile producatoare de widget-uri vor supravietui“, preconizeaza Max Levchin.