Category: IT

Articole interesante despre cele mai noi gadget-uri, telefoane de ultimă generație și multe alte lucruri interesante

  • Jocul de jumătate de miliard de dolari va produce de trei ori mai mulţi bani decât investiţia

    „Destiny este jocul pe care ne-am dorit întotdeauna să îl facem“, a declarat Harold Ryan, preşedintele Bungie. „Am visat la acest univers ani de zile, aşa că suntem entuziasmaţi să deschidem porţile şi să lăsăm jucătorii să intre în contact cu ceea ce am creat.“

    Destiny este un joc de tip First Person Shooter realizat de compania Bungie şi distribuit de Activision, în baza unui contract ce a inclus de asemenea şi publicarea jocului de mare succes Halo. În joc, evenimentele se petrec în timp real, astfel că nu există un scenariu ce se respectă de fiecare dată când un jucător parcurge o misiune. Sistemul nu este unul nou, fiind folosit şi de compania Electronic Arts în Need for Speed World.  Franciza Halo, primul proiect de succes al celor de la Bungie, a adus încasări de peste 3,4 miliarde de dolari, iar jocurile s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare.

    „Suntem foarte mândri de ceea ce am realizat cu Halo, atrăgând milioane de jucători, dar prin Destiny ne dorim crearea unui univers din care jucătorul să simtă că face parte“, a spus Pete Parsons, COO al Bungie. „Ca să reuşim asta, am adăugat cel mai important element: conectivitatea. Jucătorii se pot întâlni în cadrul jocului, pot parcurge misiuni împreună.“

    Destiny nu este doar cel mai scump joc produs vreodată; el a costat mai mult chiar decât cel mai costisitor film din istorie. Bugetul de 500 de milioane nu înseamnă, însă, doar salariile programatorilor şi echipamentul de lucru; o mare parte a banilor a mers către marketing. Costul uriaş reprezintă primul pas în lansarea unei francize, nu doar a unui joc. Judecând după succesul seriei Halo, suma de 500 de milioane de dolari va fi recuperată destul de repede. În prima zi după lansare, vânzările au atins 500 de milioane de dolari. Cei de la Bungie se aşteaptă ca veniturile să ajungă la peste 1,5 miliarde de dolari în primul an şi se pare că vor atinge această ţintă.

    Primele detalii referitoare la Destiny au apărut în 2009, însă primele informaţii oficiale au fost făcute publice de către cei de la Bungie la sfârşitul anului 2012. Programatorul-şef al companiei spunea la acea vreme că intenţia este de a crea un univers „care să aibă o viaţă proprie“.  Povestea este plasată într-un viitor apocaliptic, ce vine după o perioadă de expansiune şi pace, o „epocă de aur“. Într-o perioadă în care oamenii au colonizat majoritatea planetelor din sistemul solar, un eveniment numit „Colapsul“ a dus omenirea în pragul dispariţiei. Singurii supravieţuitori locuiesc pe Pământ, transportaţi aici pe o navă spaţială. Unii dintre cei rămaşi au devenit Gardienii, cei care apără ultimul oraş de pe Pământ. Jocul se concentrează pe Gardieni şi lupta lor împotriva celor care vor să extermine oamenii.

    Destiny a fost lansat în versiuni pentru PC şi pentru consolele PlayStation 4 şi Xbox One. Cei de la Bungie au anunţat însă că vor lansa în curând o versiune grafică compatibilă cu PlayStation 3 şi Xbox 360. Primul addon va fi lansat, cel mai probabil, în luna decembrie, şi va conţine mai multe misiuni şi hărţi. Jocul poate fi achiziţionat la un preţ de bază de 60 de dolari, însă Activision a lansat şi versiuni speciale cu un preţ mai ridicat.

    Pentru a putea rula Destiny este nevoie de un sistem performant, însă, la fel ca în cazul consolelor, compania va lansa şi o versiune pentru calculatoarele de generaţie mai veche.

  • Partea nevăzută a luptei dintre Samsung şi Apple

    Una dintre cele mai mari lupte din istoria corporaţiilor se dă de ani buni între Samsung şi Apple, cei mai mari jucători de pe piaţa producătorilor de smartphone-uri. Totul a început atunci când Steve Jobs a prezentat lumii iPhone-ul, proiectul secret la care compania americană a lucrat mai bine de cinci ani. La scurt timp după, Samsung, la acea vreme o companie care producea piese pentru Apple, a lansat Galaxy S, un model de smartphone cu similar iPhone-ului.

    Steve Jobs şi Tim Cook, atunci Chief Operating Officer al Apple, au acuzat compania coreeană că au furat planurile şi designul telefonului. Cei doi au acţionat în judecată Samsung, acela fiind începutul unei lungi şi costisitoare lupte.

    După zeci de procese şi decizii, Samsung a fost obligată să achite despăgubiri de 1 miliard de dolari celor de la Apple. Pierderile suferite însă de americani au fost mult mai mari, iar modelul coreean a reuşit, în cei mai mulţi ani, să se apropie ca vânzări de iPhone.

    Motivul pentru care Samsung este lider de piaţă, având o cotă aproape dublă decât Apple, este diversitatea modelelor produse. În vreme ce Tim Cook preferă să rămână adept viziunii lui Steve Jobs, bazându-se pe un singur model, coreenii se pot lăuda cu zeci de telefoane lansate anual.

    Indiferent de modul în care piaţa de telefoane va evolua, este greu de crezut că Samsung ar putea pierde poziţia pe care o ocupă, cel puţin în următorii ani. Chiar dacă branduri din a doua linie, precum Huawei, LG sau Lenovo încep să producă modele de o calitate superioară, iar Nokia şi Blackberry încearcă să revină pe piaţă, Samsung şi Apple par a fi companiile spre care cumpărătorii se îndreaptă mai întâi.

  • Plus 50% pentru Zitec la şase luni. Compania plănuieşte să angajeze încă 20 de IT-işti

    Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii online, a înregistrat în primele şase luni din acest an o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro, în creştere cu 50% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. În primul semestru din 2014, compania a derulat investiţii de peste 150.000 de euro, atât în extinderea sediului, cât şi în finanţarea unor start-up-uri, iar printre clienţii noi din această perioadă se numără Flanco şi PayU.

    În ceea ce priveşte proiectele în care compania a investit, la începutul anului a fost lansat www.outsourcing.com, un important proiect al Media Ventures, unde Zitec deţine o participaţie minoritară, iar aplicaţia Super Erou, dezvoltată de Zitec pentru revista Harap Alb continuă, a devenit disponibilă gratuit pentru clienţii Orange Young.

    „De la începutul anului, ne-am concentrat pe creşterea şi consolidarea echipei, acesta fiind de fapt şi unul dintre principalele obiective pentru 2014. Referitor la venituri, acestea au provenit, în proporţii similare, din proiectele livrate atât clienţilor de pe plan intern cât şi celor de pe plan extern”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi fondator Zitec.

    Printre clienţii noi ai Zitec din prima jumătate a anului se numără Flanco şi PayU, pentru care compania alocă echipe dedicate, la aceştia adăugându-se noi clienţi de pe pieţele externe, din ţări precum SUA şi Marea Britanie.

    În primele şase luni ale acestui an, Zitec şi-a extins echipa cu 18 persoaneş în cel de-al doilea semestru al acestui an, compania plănuieşte să recruteze încă 20 de persoane.

    Pe lângă dezvoltarea echipei, până la sfârşitul acestui an, Zitec urmăreşte creşterea portofoliului de clienţi, atât pe zona de dezvoltare software, cât şi pe cea de online marketing.

    Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca, Zitec are clienţi între care PayU, Flanco, Amadeus, Altex România sau Network One Distribution. Zitec acţionează ca un incubator tehnologic şi furnizează servicii şi suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare. Expertiza tehnologică, dezvoltarea de software şi finanţarea sunt principalele servicii oferite portofoliului actual de companii: Zipongo.com, VideoPublishing.com, HuddleHero.com, editura HAC!BD. Zitec dezvoltă, de asemenea, proiecte proprii, precum HotelPeeps.com, ZAFF.ro şi Zidox.com.

  • iPhone 6 ar putea fi începutul sfârşitului pentru Apple

    ”Samsung Galaxy S este cel mai bun smartphone ce rulează Android, însă iPhone-ul este cel mai bun smartphone de pe piaţă„, scria recent Farhad Manjoo, analist al revistei Bits. ”Singurul avantaj real al celor de la Samsung este că telefoanele lor au ecrane mai mari. Drept urmare, tot ceea ce trebuie să facă Apple este să mărească displayul telefonului.„

    Cea mai mare întrebare pe care şi-o pun investitorii, crede Ed Bowsher de la The Money Week, este dacă iPhone 6 le va permite celor de la Apple să vândă în continuare produse scumpe cu o marjă considerabilă de profit. ”Pe termen scurt, acţiunile companiei din Cupertino ar trebui să crească, însă este foarte probabil ca 2015 să nu mai prezinte aceleaşi rezultate ca anii trecuţi. Spre exemplu, de fiecare dată când Apple a lansat un model nou, acţiunile au crescut cu 20-25% în următoarele şase luni.

    Sunt şanse mici ca acest lucru să se întâmple din nou„, notează analistul. Alţi specialişti sunt de părere că versiunea numărul şase va avea un impact pozitiv asupra vânzărilor Apple. ”Există mai mulţi factori care sugerează că acesta va fi un an foarte bun pentru Apple, consideră Jon Fortt, editor la CNBC. ”În primul rând, modelul lansat va fi unul nou şi nu un upgrade. În doilea rând, cererea pentru un iPhone cu ecran mai mare este evidentă. Şi în ultimul rând, prezenţa Apple în China începe să se facă cu adevărat simţită.„

    Conform unei analize realizate de Canalys, 34% din telefoanele vândute în primul trimestru al anului 2014 aveau ecrane mai mari de 5 inchi; aceste date confirmă ideile lui Jon Fortt, care evidenţia nevoia ca Apple să folosească ecrane mai mari. Iar noul iPhone ar putea reprezenta un moment de cotitură în istoria companiei din Cupertino, deoarece ultimele modele lansate, iPhone 5S şi 5C, au reprezentat doar upgrade-uri la telefoanele lansate anterior. Primul element despre care se ştie cu siguranţă că va apărea este sistemul de operare iOS 8, care ar trebui să funcţioneze mai repede şi mai fluid decât versiunile anterioare.

    Nu există nicio certitudine referitor la iPhone 6, însă câteva idei au apărut de mai multe ori printre sutele de zvonuri lansate în ultimul an. Poate cea mai vehiculată idee este că acesta va avea un design cu totul nou; ar fi ceva ieşit din comun, având în vedere că ultima modificare serioasă a designului s-a înregistrat odată cu trecerea de la iPhone 3GS la iPhone 4. O memorie extinsă, pornind chiar de 64 GB, ar fi un răspuns extrem de bun la nemulţumirea multor utilizatori Apple. Faptul că iPhone nu permite instalarea unui card extern de memorie este o problemă pe care Tim Cook şi echipa nu par să interesaţi să o rezolve, cel puţin în viitorul apropiat.

    Una din cele mai frecvente probleme întâlnite de posesorii de iPhone este fragilitatea ecranului. Acesta este evident un neajuns, atunci când compari telefonul ce cele produse de Samsung, care au proiectat seria Galaxy cu un display mult mai rezistent şi mult mai ieftin, drept pentru care, spun zvonurile, noul iPhone va folosi o tehnologie diferită de cea utilizată până acum..

    Revenind la design, este foarte probabil ca noul model să aibă o carcasă premium, din metal. Acest zvon a fost alimentat şi de faptul că Apple a depus cererea de patentare a unei tehnologii numite ”printare cu metal lichid„. Şasiul telefonului va fi cel mai subţire de până acum, având o lăţime de sub 7,5 mm. Logo-ul prezent pe partea din spate a iPhone-urilor va fi de fapt un LED care se va aprinde atunci când există notificări pentru utilizator.

    Apple va mai lansa şi o variantă cu ecran mai mare, de 5,5 inchi, numită iPhone Air. Aceasta ar trebui să concureze cu modelul Galaxy Note al celor de la Samsung, adică un crossover între telefon şi tabletă. Data de lansare a fost stabilită de cei la Apple pe 9 septembrie.

  • EXCLUSIV: Bitdefender aşteaptă în 2014 vânzări online de 20 mil. de dolari în SUA

    Vânzările online ale antivirusului Bitdefender, cel mai exportat produs românesc după numărul de unităţi comercializate, vor ajunge la 20 de milioane de dolari în 2014 pe piaţa din Statele Unite ale Americii, potrivit directorului de marketing global al Bitdefender, Ciprian Istrate.

    Cele mai importante cinci pieţe pentru Bitdefender sunt SUA, urmate de Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie şi Australia.

    România înseamnă sub 10% din veniturile Bitdefender, de aceea politica de marketing a companiei se adresează mai ales către pieţe din afara ţării.

    În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test şi AV-Comparatives. Cele mai importante cinci pieţe pentru Bitdefender sunt SUA (care generează venituri anuale de 20 de milioane de dolari doar din vânzări online, exceptând contractele corporate), urmate de Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie şi Australia.

    Afacerea Bitdefender a fost construită de antreprenorul Florin Talpeş, cunoscut mediului de afaceri românesc pentru cei 20 de ani în care a clădit un business renumit nu doar în România, ci şi în afara graniţelor.

  • Lecţii de monetizare de la Facebook. Reţeaua de socializare devine tot mai mult o maşină de făcut bani

    Studiul „Publicitatea pe Facebook: Pasul următor pentru branduri“, realizat de eMarketer, detaliază cum cei din industria de advertising vor fi influenţaţi de ultimele schimbări introduse de reţeaua socială. Până de curând, ideea generală era că reţelele sociale reprezintă mediul ideal pentru crearea de brand awareness şi mai puţin pentru conversia utilizatorilor în clienţi.

    Cei de la Facebook şi-au concentrat însă eforturile pentru a-i ajuta pe cei care au ca scop vânzările, lăsând mai puţine opţiuni pentru companiile care foloseau reţeaua socială pentru a-şi dezvolta brandul şi pentru a crea interacţiune cu publicul. „Companiile se gândesc în continuare la Facebook ca locul unde pot sta de vorbă cu potenţialii clienţi, însă reţeaua încearcă acum să se prezinte altfel“, spune Debra Aho Williamson, analist la eMarketer. „Facebook şi-a schimbat politica, însă pentru unele companii e destul de greu să urmeze exemplul.“
    Facebook a raportat pentru trimestrul al doilea din 2014 venituri de 2,9 miliarde de dolari, reprezentând o creştere anuală de 61%. Profitul s-a dublat, ajungând la 791 milioane de dolari.

    Lupta pentru supremaţie în mobile
    După prezentarea acestor rezultate financiare, nu mai există niciun dubiu asupra faptului că Facebook şi Google domină piaţa de advertising online şi mai ales pe cea de mobile advertising. „Împreună, cele două companii acoperă majoritatea pieţei de dispozitive mobile, înregistrând creşteri cumulate de 6,92 miliarde de dolari, adică peste 75% din totalul de 9,2 miliarde de dolari. Google şi Facebook îşi consolidează poziţiile dominante pe piaţă, deservind două treimi din clienţii care apelează la acest tip de advertising“, arată un studiu eMarketer.

    Facebook are, în prezent, 1,3 miliarde de utilizatori activi lunar şi 829 de utilizatori activi zilnic. Fiecare dintre aceştia a generat, în medie, 2,24 dolari; în 2013, fiecare utilizator genera doar 1,60 dolari. Interesant este însă faptul că cea mai mare creştere a reţelei sociale vine din partea de mobile: din veniturile generate din advertising, reclamele pe dispozitive mobile au reprezentat peste 62%.

    Numărul de utilizatori ce accesează Facebook exclusiv de pe mobil a ajuns în 2013 la aproape 400 de milioane de utilizatori, în creştere cu 180 de milioane. Aceştia reprezintă aproape 30% din baza totală de useri ai reţelei sociale.

    Piaţa de advertising digital (tradiţional şi pe dispozitive mobile) a crescut cu aproape 15% în 2013, ajungând la 120 de miliarde de dolari. În 2014, se estimează că suma va ajunge la aproape 140 de miliarde de dolari. Segmentul destinat dispozitivelor mobile este încă relativ mic, iar jucătorii care se luptă să îl ocupe sunt destul de mulţi. Dacă în 2013 acest segment a atins 18 miliarde de dolari, estimările pentru 2014 arată 31 de miliarde de dolari.
     

  • A renunţat la o bursă în străinătate şi la o carieră în multinaţionale şi face 40.000 de euro educând firmele din România

    „Esenţa lucrurilor la mine a fost mereu legată de o alegere: rămân cu bursa sau îmi fac o afacere, vând afacerea sau o păstrez, mă angajez sau încep un alt business“, îşi descrie Cosmin Mălureanu parcursul antreprenorial. În prezent, conduce firma Ascendia Design, axată pe dezvoltarea de software educaţional, care a ajuns anul trecut la 25 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 350.000 de euro, cu un profit net de circa 40.000 de euro.

    Fiu de profesor de economie, tânărul a fost pasionat dintotdeauna de această disciplină: a participat la olimpiade naţionale, dar şi la numeroase jocuri economice în cadrul Junior Achievement Young Enterprise Europe, odată cu intrarea programului în România. După absolvirea liceului, a fost acceptat la secţia de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar primul job l-a obţinut chiar în anul I, ca asistent în cadrul echipei care se ocupa de calculatoarele din dotare.

    Şi-a întrerupt studiile de la ASE după ce a fost acceptat în cadrul unei burse care îi oferea oportunitatea de a studia aceeaşi disciplină în Grecia. Între timp, în România se lucra la sistemul naţional de informatizare a şcolilor şi liceelor şi a văzut în aceasta o oportunitate de business de neratat, mai ales pentru că lucrase anterior pentru un profesor care dezvolta software educaţional.

    Astfel, şi-a convins părinţii că, deşi avea o bursă de 500 de euro, mai mare decât salariile lor de atunci, cea mai bună variantă pentru el era să îşi înceapă propria afacere. Avea 20 de ani când, împreună cu alţi trei colegi şi cu sprijinul dirigintei din liceu, au înfiinţat firma Spiderman. Au dezvoltat câteva scenarii de software educaţional pe care au reuşit să le vândă către Siveco, firma ce câştigase implementarea proiectului în toată ţara. Viziunea diferită dintre partenerii de afaceri şi dorinţa lui Mălureanu de a-şi reîncepe studiile din România i-au determinat însă să vândă firma după doi ani de activitate. Le-au revenit fiecăruia câte 20.000 de euro, iar Mălureanu şi-a investit toţi banii pe piaţa de capital.

    „Am început să fac cursuri, să fiu cunoscut în zona pieţei de capital şi să multiplic de cinci ori suma câştigată“, descrie Mălureanu activitatea din acea perioadă. Deşi domeniul îl pasiona şi primise două oferte de joburi plătite cu aproximativ 2.000 de dolari, ca broker în cadrul unui fond de investiţii, dar şi ca membru al unei echipe de dezvoltare dintr-o companie din zona IT, Mălureanu a ales din nou varianta antreprenoriatului. „Dacă pe piaţă exista oportunitatea, era cazul să mă mişc.“ Astfel, în 2007, în pofida pespectivelor unei vieţi boeme şi lipsite de griji pe care i le-ar fi putut oferi brokerajul, Mălureanu a pus bazele firmei Ascendia Design, investind cei 100.000 de euro pe care îi strânsese.

    Firma a lucrat la început ca subcontractor pentru diverse companii integratoare, dezvoltând conţinut pentru proiecte la nivel naţional şi internaţional, în ţări precum Cipru, Egipt, Maroc, Kazahstan. Pe lângă dezvoltarea de e-content pentru marii integratori, a început să ofere servicii de dezvoltare de conţinut personalizat pentru companii.
     

  • Apple va prezenta noul iPhone 6 pe 9 septembrie. La ce să ne aşteptăm?

    Câteva întrebări cheie care trebuiesc puse:

    Vor fi unul sau două telefoane? Până acum au apărut informaţii legate de un model cu ecranul de 4,7 inci şi unul de 5,5 inci.
    Unde vor fi scoase la vânzare primele telefoane? Şi la ce dată? Anul trecut iPhone 5S a apărut iniţial în SUA, Australia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia, Porto Rico, Singapore şi Marea Britanie, la câteva zile după evenimentul de prezentare. În carul în care Apple va resprecta acelaşi calendar, noul iPhone ar trebui să apară la vânzare vineri, 19 septembrie.

    Va include Apple în oferta sa şi un “portofel electronic”? Se pare că da, compania a negociat cu companiile din sectorul de plăţi posibilitatea ca deţinătorii de iPhone să poată plăti cu acesta în magazine.Va exista şi un iWatch? Poate, dacă va fi vândut ca un accesoriu al telefonului.
    După această lasnsare, va trece Apple în altă fază de creştere? Până în prezent vânzările au stagnat, deşi compania este în continuare profitabilă. Nişte telefoane cu display mărit vor concura mai bine cu Samsung şi alte dispozitie ce folosesc Android. De văzut în ce măsură cota de piaţă a Apple va creşte.


     

  • Bitdefender a lansat versiunea 2015 a suitei de produse de securitate

    “Criminalitatea cibernetică în creştere şi utilizarea la scară largă a tehnologiei, accentuează necesitatea securităţii, astfel că a trebuit să construim un concept extrem de prietenos în spatele tehnologiilor noastre cheie’’, a declarat Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender. 

    Produsele Bitdefender sunt echipate cu noua tehnologie Profiles, care analizează activitatea desfăşurată de utilizator şi autoreglează setările şi resursele pentru a susţine fiecare tip de acţiune. Bitdefender integrează, de asemenea, modulul Wallet, ce securizează datele sensibile. Quick Vulnerability Scanner avertizează în privinţa software-ului neactualizat şi vulnerabil sau asupra setărilor nesigure ale sistemului. OneClick Optimizer menţine viteza de rulare a sistemului. Modulul Autopilot, dezvoltat pe durata a zece ani, ia în mod automat decizii de securitate, fără să fie necesară intervenţia utilizatorului. Raportul de securitate informează stării sistemului şi oferă informaţii care ajută utilizatorul să ia măsuri pentru siguranţa  online.

    Noul Bitdefender Total Security 2015 este disponibil în Statele Unite de la începutul lunii iulie.

    În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test şi AV-Comparatives. Cele mai importante cinci pieţe pentru Bitdefender sunt SUA (care generează venituri anuale de 20 de milioane de dolari doar din vânzări online, exceptând contractele corporate), urmate de Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie şi Australia.
  • Doi români au renunţat la joburile la Twitter. Acum fac dezvăluiri din culisele corporaţiei unde oricine ar vrea să muncească

    Mircea Paşoi şi Cristian Strat, ambii absolvenţi ai Universităţii din Bucureşti, după internshipuri la Google şi Microsoft în Statele Unite ale Americii, au fondat în România afacerea online ReadFu. Produsul – al cărui nume a fost schimbat ulterior în Summify – a primit la începutul anului 2010 o finanţare de la incubatorul Bootup Labs din Vancouver, Canada. La începutul anului 2012, start-up-ul a fost cumpărat de Twitter, iar cei doi tineri s-au mutat în San Francisco, unde au lucrat ca ingineri manageri.

    După achiziţia Summify de către Twitter, cei cinci membri ai start-up-ului au fost angajaţi ca software engineers în cadrul echipeiTwitter. După câteva luni, Cristian Strat şi Bogdan Paşoi au intrat pe traseul de management al companiei.

    Paşoi şi Strat şi-au anunţat recent plecarea de la Twitter, pentru o pauză şi pentru a stabili planurile privind dezvoltarea unui nou start-up în San Francisco.

    „Am învăţat foarte mult în cadrul Twitter.Am pornit ca software engineers, iar când am plecat de acolo, eram  seniors managers: ne ocupam de o echipă de manageri care la rândul lor lucrează cu alţi ingineri, era un rol puţin diferit de managementul direct”, explică Strat atribuţiile postului ocupat. Cei doi români au avut astfel două dintre cele mai râvnite poziţii de ingineri software din lume, ţinând cont că salariul mediu pentru inginerii software în cadrul Twitter este de 124.863 dolari, mai mult decât la Apple, unde acesta este de 124.330 dolari şi decât la Oracle, unde salariul mediu este de 122.905 dolari, potrivit Business Insider.

    Atât în momentul în care start-up-ul lor a fost preluat de către Twitter, cât şi după obţinerea posturilor în cadrul companiei, cei doi au avut ocazia să discute în repetate rânduri cu CEO-ul Twitter, Dick Costello. „Cred că mulţi CEO au un fel de strong suit, au un talent anume, astfel că dacă Steve Jobs era foarte bun pe design şi produse, iar Zuckerberg pe produsul la care lucrează, Dick Costello este foarte bun pe management, pe modul în care se scalează o organizaţie, pe pregătirea de noi manageri, echipe, organizaţii, antrenarea lor şi fondarea unei organizaţii foarte mari”, spune Strat. El a observat că în momentul în care Costello a trecut din poziţia de COO în funcţia de CEO, Twitter era o companie imatură, în care lucrurile nu funcţionau perfect. „El a preluat-o şi a făcut curăţenie foarte bine, a scalat-o şi acum e o companie listată public, cu venituri foarte mari, cu peste 3000 de angajaţi, e un manager foarte bun”.

    Unul dintre lucrurile care dovedesc implicarea lui Costello sunt cursurile pe care le organizează în cadrul companiei şi pe care le conduce personal. „Ai ocazia astfel să petreci un număr destul de mare de ore cu el, predă el însuşi cursuri de management” descrie Strat programul lansat de Costello prin care orice angajat care trece într-o poziţie de manager trece prin cursurile cu CEO-ul.

    Programul de muncă de la Twitter este echilibrat, astfel încât să permită angajaţilor să aibă o familie şi viaţă personală: „Se lucrează circa 8-10 ore zilnic, asta înseamnă normal după standardele de acolo, eu sunt obişnuit să lucrez 10-12 ore pe zi, dar în principiu fiecare stă cât vrea”. Strat pune în paralel activitatea din cadrul Twitter cu activitatea la propriul start-up, pentru care munceau 12-14 ore zilnic, şase zile din şapte, iar „cele mai urâte săptămâni erau cele în care în cea de-a şaptea zi picau serverele”.

    „Ca manager iei parte toată ziua la şedinţe: în fiecare zi aveam câte 8-10 şedinţe planificate dinainte, iar între şedinţe sau după şedinţe, ne ocupam de e-mailuri”, rezumă el activităţile din cadrul poziţiei de senior manager. Din multitudinea de şedinţe, aminteşte de două dintre ele, la care CEO-ul Dick Costello ţinea foarte mult: one-to-one-urile cu angajaţii prin care, o dată la o săptămână sau la două săptămâni, fiecare manager organiza o discuţie în particular cu fiecare om din echipă prin care încercau să se gândească împreună la soluţii şi probleme – „de departe cele mai importante şedinţe”, dar şi şedinţele tip „daily stand-ups” – un format de întâlnire rapid, de câte cinci-zece minute şi în care fiecare dintre cei implicaţi explica ce a făcut cu o zi în urmă şi planurile pentru ziua respectivă. Scopul celei din urmă, denumită „Scrum”, după termenul din rugby în care jucătorii se strâng la mijloc şi pun la cale o strategie, era să creeze un spirit de echipă prin verbalizarea intenţiilor angajaţilor.

    În ce priveşte decizia de a pleca de la Twitter, aceasta  a fost una personală.  „Dacă mai stăteam câteva luni, începea să mă tracaseze rutina asta. Eu şi Mircea suntem de părere că trebuie să pleci înainte ca lucrurile să devină mai rele, când ţi-e bine, atunci trebuie să pleci, nu după. Am stat în companie doi ani şi trei luni, fiecare dintre noi avea câte o echipă de 30 şi ceva de oameni, lucrurile mergeau din ce în ce mai bine, dar se simţea că dacă mai stăm încă şase luni de zile, duşurile o să fie mai lungi dimineaţa, o să avem mai puţin chef să venim la muncă, să plecăm mai devreme, probabil că nu am mai fi fost la fel de implicaţi”.

    Abilităţile de management şi recrutare au fost prinicipalele lucruri dezvoltate de cei doi în cadrul companiei, iar printre angajaţii recrutaţi, îşi aminteşte că s-au numărat foarte mulţi români. Cei doi au angajat circa 20 de tineri români în cadrul companiei şi alţi zeci pentru internshipuri. „Erau foarte buni, olimpici internaţional şi au făcut o impresie foarte bună”. Îşi aminteşte că în blocul în care locuiau, aflat chiar vizavi de birourile Twitter, cineva chiar arborase steagul românesc care putea astfel fi văzut din biroul de sticlă al companiei.

    Referitor la posibilitatea IT-iştilor români de a-şi găsi un loc în cadrul giganţilor IT, Strat îi sfătuieşte să obţină o recomandare. „Ideea de warm introduction contează foarte mult pentru orice companie, fie că este Twitter, Facebook sau Google, pentru că o astfel de companie primeşte mii de aplicaţii în fiecare zi”. După obţinerea unei recomandări, angajaţi au o intrare instantă. „Nu este o pilă, este ceva care te ajută să fii luat în considerare, depinde numai de tine ce faci după ce treci de primul pas”. Cristian Strat şi Bogdan Paşoi au condus mai multe procese de recrutare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi din cadrul Universităţii din Bucureşti, facilitând astfel intrarea tinerilor IT-işti în cadrul Twitter.

    Într-un interviu pentru giganţii IT, recrutorii pun accent pe experienţa candidatului. Astfel, dacă este „new grad”, a terminat recent facultatea sau are unul sau doi ani de experienţă, ei se vor axa pe lucruri fundamentale, aspecte teoretice, pe algoritmi şi structuri de date, iar dacă potenţialul angajat are experienţă, va fi întrebat şi despre aspecte care ţin de arhitectură, lucruri pe care le dobândeşte în timp. 

    „Candidaţii din România erau foarte buni, ce e clar este că sunt mulţi români talentaţi la inginerie, dar nu sunt diferiţi sau mai speciali decât indienii sau asiaticii, şi ei sunt foarte buni. Cu ce ne putem mândri este că avem foarte mulţi oameni talentaţi raportat la populaţie”, concluzionează Cristian Strat.