Category: IT

Articole interesante despre cele mai noi gadget-uri, telefoane de ultimă generație și multe alte lucruri interesante

  • Guran, Bitdefender: Vânzările de soluţii de securitate de pe piaţa locală au crescut cu 45% în primul semestru

    “Există o creştere de circa 45% în prima jumătate a anului în ceea ce priveşte vânzările de soluţii de securitate în România. Ca şi target, ne propunem la nivel global o creştere de 75-80%. Evident, acest lucru nu se poate realiza de la sine, este vorba şi de foarte multe resurse pe care Bitdefender le investeşte. În decursul ultimelor 7-8 luni, de când se derulează această iniţiativă, dezvoltarea s-a dublat şi chiar mai mult, forţa de muncă de asemenea; avem în desfăşurare în România cât şi în alte ţări un program de înrolare şi training al partenerilor, pentru că în mediul enterprise vânzările se fac business to business şi este foarte important ca cei care cumpără servicii să aibă încredere în furnizori. Astfel, de cele mai multe ori vânzările se fac de către parteneri care pot instala soluţiile Bitdefender atât în cloudul lor, cât şi la nivel global”, spune Mihai Guran, 

    În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test şi AV-Comparatives. Cele mai importante cinci pieţe pentru Bitdefender sunt SUA (care generează venituri anuale de 20 de milioane de dolari doar din vânzări online, exceptând contractele corporate), urmate de Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie şi Australia.

    Cloudul Bitdefender serveşte peste 500 de milioane de clienţi şi răspunde la peste un miliard de request-uri pe zi.

    “În piaţa din România, în ceea ce priveşte zona de consumer security, avem nişte date în principal de la Gartner, conform cărora există o creştere de 10% pentru perioada 2011-2014 şi în prezent se previzionează o valoare a pieţei de circa 4,8 milioane de euro. Piaţa de enterprise security, şi aici ne referim la end-points, fie că e vorba de servere sau de alte dispozitive instalate, e ceva mai mică, este vorba de 3,4 milioane de euro. Pentru România ne propunem o creştere de minimum 50% în acest an şi ne propunem să avem o poziţie semnificativă în fiecare segment, fie că e vorba de cel al consumatorilor individuali, fie că e vorba de segmentul întreprinderilor mici şi mijlocii, fie că e vorba de segmentul întreprinderilor mari sau sectorul public”, mai spune Guran.

    Mihai Guran, recrutat în februarie 2014 de Bitdefender pe poziţia de director regional de vânzări, şi-a început cariera în urmă cu 20 de ani la Romsys şi a mai lucrat pentru Dell, HP şi IBM.

  • Primul încărcător universal dezvoltat de o firmă din România

    Pornind de la idea unui încărcător universal autohton designeri timişoreni au creat zeci de schiţe şi simulări 3D pentru a concepe un design unic. Adorian Demeter, manager general, a declarat: “Dorinţa de a creea propriile produse a fost unul din motivele pentru care am pus baza acestei compani.”

    nJoy este singura companie de IT&C de pe piaţa românească care deţine în portofoliul său un produs conceput în România, iar UKKO se adresează unei game largi de producători, fiind compatibil cu orice model de laptop realizat sub brandul Asus, Acer, Toshiba, IBM, HP, Lenovo, Sony, Fujitsu, Compaq, Samsung sau Dell. Pentru vânzare, cei de la nJoy recomandă un preţ de 200 de lei.

    nJoy este un brand românesc deţinut de compania DAI-TECH S.R.L., care în acest scurt timp de la lansare a reuşit să se impună pe pieţele din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Macedonia. De la înfiinţare şi până în prezent, compania a realizat peste 20 de categorii de produse (începând de la periferice şi până la componente hardware PC), însumând peste 100 de modele şi a vândut peste 1 milion de unităţi.

  • Snapchat şi antreprenorii care l-au refuzat pe Zuckerberg

    Fiecare persoană care foloseşte Snapchat îşi setează o limită de timp în care informaţia (fie fotografia, clip sau pur şi simplu text) este disponibilă celui care a recepţionat-o. Când timpul a expirat, fişierele sunt şterse fără a mai putea fi recuperate.

    Având în vedere toate discuţiile legate de intimitatea utilizatorilor şi expunerea excesivă a acestora, Snapchat a venit ca o idee salvatoare. Poate şi diferenţele de viziune între cele două companii au dus la decizia surprinzătoare a celor doi cofondatori, Evan Spiegel (23) şi Bobby Murphy (24) de a respinge oferta de trei miliarde de dolari din partea lui Mark Zuckerberg venită în octombrie 2013. “Sunt foarte puţini oameni în lume care pot construi o asemenea afacere”, a declarat Evan Spiegel. “Nu cred că cedarea unui astfel de business pentru un câştig pe termen scurt este un lucru de dorit.”

    Conform specialiştilor, Evan Spiegel şi Bobby Murphy ar fi câştigat câte 750 de milioane de dolari în urma tranzacţiei propuse de Zuckerberg.

    Trei luni mai târziu, Snapchat a trecut printr-o rundă de finanţări în care a obţinut 50 de milioane de dolari, bani suficienţi pentru a-i face faţă reţelei sociale, însă la începutul lui 2014 a fost victima unei serii de atacuri cibernetice care au scăzut valoarea aplicaţiei.

  • O aplicaţie pentru şoferi a ajuns la peste 70.000 de utilizatori în România

    Waze, o aplicaţie destinată şoferilor, este folosită în prezent de peste 70.000 de români. Fondată în 2007 de Ehud Shabtai, Amir Shinar şi Uri Levine şi lansată iniţial în Israel, Waze a devenit repede una dintre cele mai căutate aplicaţii de navigaţie din lume. Drept urmare, aplicaţia a fost cumpărată de Google în iunie 2013 pentru un miliard de dolari.

    Waze are o bază de date de aproape 50 de milioane de utilizatori. În primele runde de investiţii, compania a reuşit să strângă 67 milioane de dolari.  
    Noutatea pe care a adus-o Waze a fost posibilitatea de a transmite celorlalţi şoferi incidentele din trafic sau punctele aglomerate. Mai mult, utilizatorii sunt răsplătiţi cu puncte dacă activitatea lor este constantă; aceste puncte reprezintă credibilitatea utilizatorului.

    La momentul vânzării, CEO-ul Noam Bardin a explicat de ce a preferat să vândă compania în locul unei listări pe bursă: “Ne-am întrebat dacă Waze va fi în continuare un proiect la care să participăm cu plăcere şi un loc de muncă plăcut. Dacă am fi ales o ofertă publică iniţială în locul afacerii cu cei de la Google, am fi atras atenţia celor de pe Wall Street, a băncilor şi a altor persoane interesate. Am preferat să petrecem timpul cu comunitatea de utilizatori”.
     
  • Companiile din Europa câştigă lupta pentru supremaţie în dezvoltarea de aplicaţii mobile

    Firme precum Supercell sau King nu se bazează pe un singur brand, dar reuşesc să adune sume impresionante folosind platformele AppStore sau Google Play.

    În 2013, vânzarile de pe AppStore au depăşit 10 miliarde de dolari, inclusiv o sumă record de peste 1 miliard de dolari în luna decembrie (peste trei miliarde de aplicaţii descărcate în ultima lună a anului precedent). În mai 2013, Apple a anunţat că a atins numărul de 50 de miliarde de aplicaţii descărcate la nivel mondial. “Vrem să le mulţumim clienţilor noştri pentru că au făcut din 2013 cel mai bun an al nostru de până acum”, a spus Eddy Cue, vicepreşedinte al Apple.

    Dintre cele mai de succes cinci aplicaţii din Appstore, adică jocurile care au generat cele mai mari venituri, patru au fost realizate de două companii: King din Marea Britanie şi Supercell din Finlanda. Supercell, “responsabilă” pentru Clash of Clans şi HayDay, a atras în octombrie 2013 cea mai mare investiţie de care a beneficiat vreodată o companie de aplicaţii mobile: compania japoneză SoftBank a plătit 1,5 miliarde dolari pentru 51% din companie.

    Supercell a început activitatea în mai 2010 într-un birou din Helsinki, iar în 2011 cifra de afaceri a fost de doar 203.000 dolari. Anul următor, însă, compania a înregistrat un profit de 40 de milioane de dolari la vânzări de 105 milioane de dolari. În primul trimestru din 2013, vânzările au atins 178 de milioane de dolari, sume provenite de la cele două jocuri de succes ale companiei. O singura companiei atinsese, în trecut, o valoare de piaţă mai mare decât Supercell: Rovio, tot din Finlanda, care dezvoltase seria Angry Birds. Vânzările Rovio au scăzut însă, şi odată cu ele şi evaluarea companiei.

    Clubul aplicaţiilor evaluate la peste un miliard de dolari este unul select, din care mai fac parte branduri precum Evernote, Tango, Spotify sau BuzzFeed. Privind lupta dintre giganţi precum Facebook, Google sau Microsoft, este de aşteptat ca în următorii ani să asistăm la noi tranzacţii de ordinul miliardelor de dolari.

  • O aplicaţie pentru mobil a devenit inamicul numărul unu al companiilor de taxi

    Uber este o aplicaţie permite utilizatorilor să fie în permanenţă conectaţi cu serviciile oferite de taximetrişti, iar succesul său începe să modeleze industria. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în regim de taxi în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii nu sunt angajaţi Uber, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Un alt aspect extrem de important este că plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash.

    De la lansarea în San Francisco, în urmă cu patru ani, Uber s-a extins în 128 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 17 miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros startup finanţat de investitori, depăşind Airbnb (evaluat la 10 miliarde).

    Datorită numărului tot mai mare de clienţi, Uber devine un pericol pentru companiile de taximetrie, motiv pentru care în mai multe state din estul Europei şoferii de taxi au organizat proteste împotriva aplicaţiei.

  • Epson lansează imprimanta pentru antreprenorii care inscripţionează haine. Costă 15.000 de euro şi imprimă un tricou la jumătate de minut

    Imprimanta este concepută pentru printarea pe tricouri şi le permite utilizatorilor să demareze o afacere în domeniul vestimentar cu o investiţie de 15.000 de euro. 

    SureColor SC-F2000 imprimă un tricou în 27 de secunde.

    „SureColor SC-F2000 este concepută pentru antreprenorii care doresc să se implice în procesul de creaţie şi văd în industria vestimentară o oportunitate de business. Din acest punct de vedere, consumul redus de cerneală şi calitatea imprimării comparativ cu alte branduri din această industrie oferă premisele pentru a obţine o rentabilitate mare a investiţiei”, a declarat Alina Silvestru, specialist în marketing pentru România şi Bulgaria în cadrul Epson.

    Epson este unul dintre cei mai importanţi producători de imprimante, proiectoare şi LCD-uri din lume.

  • Problema neaşteptată care ar putea scoate iPhone 6 Plus din magazine. “La cât costă, e inacceptabil să se întâmple aşa ceva”

    Utilizatorii iPhone 6 Plus par să se confrunte cu o problemă neaşteptată. Mai multe publicaţii au prezentat exemple de oameni care şi-au lăsat telefonul în buzunar în timp ce conduceau sau pur şi stăteau jos, pentru a descoperi ulterior că acesta este îndoit.

    Nu este ceva nou, deoarece şi în cazul iPhone 5 au existat astfel de probleme, însă ecranul de 5,5 inci pare să fie în mod special vulnerabil. Numeroşi utilizatori au postat filme sau imagini pe reţelele de socializare, prezentând telefoane îndoite şi ecrane distorsionate.

    “Am fost acum câteva zile la nunta unor prieteni din alt oraş”, povesteşte unul dintre clienţii Apple. “Am condus cu totul opt ore, iar a doua zi dimineaţa am observat că ecranul era îndoit, iar carcasa din aluminiu la fel. La preţul cu care se vinde, e inacceptabil să se întâmple aşa ceva.”

    Acesta este primul an în care Apple lansează două variante diferite de telefon. „iPhone 6 şi iPhone 6 Plus reprezintă ceva unic în istoria Apple“, a declarat Tim Cook în timpul lansării de la Flint Center for the Performing Arts.

    iPhone 6 are un ecran Retina HD de 4,7 inchi, adică o zonă de vizionare cu 38% mai mare decât în cazul iPhone 5S. Versiunea Plus are un ecran chiar mai mare, de 5,5 inchi şi o zonă de vizionare mărită cu 88% faţă de 5S şi un număr de pixeli de trei ori mai mare. Alte noutăţi se regăsesc în zona de hardware, cu o nouă cameră foto, un nou procesor şi spaţii de stocare record, de până la 128 GB.