Category: Lideri

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Doris Andronescu, fondator şi director general Sanador – 042

    Doris Andronescu a pus bazele Sanador în urmă cu două decenii, alături de soţul său, Florin Andronescu.

    A pornit la drum cu o clinică cu 12 cabinete, în 2011 deschizând şi primul spital privat cu servicii medicale complete.

    Este absolventă a Facultăţii de Medicină Generală din cadrul UMF Bucureşti şi a profesat ca medic specialist în cadrul spitalelor Sfântul Ioan şi Carol Davila.

    Operatorul privat este al patrulea jucător din piaţa privată de sănătate şi a ajuns la afaceri de 407 milioane de lei în 2020, după o creştere de 14% faţă de anul precedent.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Să păstrez Sanador ca referinţă pentru sistemul medical din România.

    2. Să menţinem corpul medical împreună cu personalul din administraţie la aceleaşi standarde înalte.

    Ž3. Definitivarea noilor proiecte cu aceeaşi rigurozitate caracteristică Sanador.

  • Care sunt priorităţile pentru perioada următoare ale lui Mircea Turdean, director general şi acţionar Farmec

    Mircea Turdean şi-a început cariera în cadrul Farmec în urmă cu peste două decenii şi jumătate, în zona de cercetare, ca director tehnic de producţie.

    Executivul a preluat conducerea companiei cu o istorie de peste un secol în anul 2010, de la tatăl său, Liviu Turdean, cel care a pus umărul la ascensiunea Gerovital, cel mai puternic brand din portofoliul Farmec.

    A urmat Facultatea de Tehnologie Chimică din Cluj-Napoca şi o serie de cursuri în cadrul Open University Business School din Marea Britanie.

    Anul trecut, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 287 de milioane de lei, potrivit datelor publice disponibile.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Relocarea sediului central şi a fabricii pentru creşterea capacităţii de producţie şi modernizarea spaţiilor de lucru, crearea de spaţii noi de producţie, adaptate cerinţelor actuale în domeniul cosmeticii.

    2. Dezvoltarea vânzărilor pe Amazon, în paralel cu intrarea pe noi pieţe la export.

    3.Ž Consolidarea poziţiei de lider în România pe segmentele principale de pe piaţa de cosmetice şi produse de curăţenie.

    Profilul lui Mircea Turdean a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, pe locul 41. 

  • Cine este Adelina Badea, CEO-ul Mobexpert şi care sunt planurile ei pentru viitor

    Adelina Badea s-a alăturat companiei Mobexpert în urmă cu 14 ani, primul rol fiind cel de director de magazine în cadrul filialei Mobexpert Iaşi, potrivit informaţiilor de pe LinkedIn.

    A preluat mandatul de CEO în primăvara anului trecut, într-un an plin de provocări, ca urmare a crizei sanitare instaurate pe fondul pandemiei de COVID-19.

    Ca parte a formării academice, executivul a urmat un Executive MBA în cadrul IEDC – Bled School of Management.

    Spune că persoana care a inspirat-o dintotdeauna este soţul său, cel la care se duce atunci când are nevoie de ajutor şi de susţinere şi care a ajutat-o şi a sprijinit-o în tot ce a făcut de-a lungul timpului în proiectele sale.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Îmi doresc ca prin proiectele pe care le facem la Mobexpert să păstrăm clientul pe primul loc, deoarece este, în continuare, cel mai important pentru noi.

    2. Ne dorim, de asemenea, să păstrăm calitatea produselor şi serviciilor la cele mai înalte standarde, aşa cum am făcut-o până acum.

    Ž3. Totodată, ne dorim să dezvoltăm în continuare linia de produse prin noua colecţie Mobexpert Modern, prin inovaţie şi atenţie la dorinţele clienţilor, pentru ca fiecare român să găsească ce îi place şi ce are nevoie. Mi-am propus, alături de echipa Mobexpert, să venim cât mai aproape de toţi clienţii noştri prin deschiderea de noi magazine, atât de mari dimensiuni, dar şi de dimensiuni mai mici, în oraşele în care avem magazine proprii sau în care suntem prezenţi prin parteneri.

    Profilul Adelinei Badea a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, pe locul 39. 

     

  • Cum vede viitorul Dani Caramihai, cofondator şi CEO Fratelli Group

    Dani Caramihai se ocupă de managementul de zi cu zi al businessului Fratelli, unul dintre cele mai mari grupuri locale din HoReCa, iar ceilalţi îşi împart atribuţiile de comunicare, design şi zona juridică.

    A ştiut încă din liceu că vrea să îi urmeze tatălui său în industria de restaurante – el a cumpărat la începutul anilor ’90 restaurantul Casa Albă din Băneasa.

    A lucrat alături de tatăl său până la 28 de ani, respectiv până la finalul lui 2004, acesta fiind de altfel momentul în care cei patru asociaţi – doi prieteni şi doi veri – au început să scrie istoria grupului Fratelli.

    Cei patru (fraţii Liviu şi Mihai Popescu, Dani Caramihai şi Nicu Mărgeanu) au înfiinţat businessul cu o investiţie iniţială de 170.000 de euro.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Cheia afacerii noastre sunt oamenii: Oaspeţii, dar şi colegii noştri. Investiţia majoră pe care o facem din prima zi de funcţionare, până astăzi inclusiv, este pregatirea colegilor pentru a fi în topul preferinţelor oaspeţilor noştri. Financiar vorbind, nu ne permitem să reducem această investiţie. Afectiv, nu vrem să pierdem oamenii care ne sunt alături de la început si care, vă asigur, nu sunt puţini.

    2. Principalul nostru obiectiv este de a reinventa in permanenţă brandurile şi  locaţiile care fac parte din Fratelli Grup. Cea mai mare provocare, din fiecare an, nu doar pentru 2021-2022, este să ne păstrăm standardele ridicate şi să profităm de orice oportunitate pentru a le depăşi. În ultimii ani, Fratelli Grup a crescut prin locaţiile de zi şi de seară: Fratellini, Biutiful, Uanderful, Fratelli Ristorante Mamaia, Fratelli Herăstrau, Carnivale Food Market, dar şi prin servicii de delivery. Momentan, tendinţa consumatorului este acum de a alege spaţii mai mici, de a comunica mai mult decât de a dansa sau a asculta muzică la intensitate crescută, de a se bucura de experienţe neaşteptate şi chiar personalizate. Totodată, de-a lungul anilor trecuţi a existat un interes crescut în ţară de a franciza si brandul Biutiful, pe lângă brandul Fratelli. Aşadar, speram ca începând de anul viitor, de atmosfera Biutiful să se bucure mai multe oraşe, nu doar Bucureştiul sau Mamaia.

    3.Ž De asemenea, gestionarea zonei premium a festivalurilor şi conferinţelor mari din România ne ajuta să fim mai aproape de clienţii nostri, prin divizia Fratelli Catering, dar şi să devenim cunoscuţi la scară mai largă ca un brand conştient, de încredere, performant si care astfel cizelează şi imbunătăţeşte percepţia consumatorilor faţă de serviciile Horeca. Încet, încet, cu efort susţinut şi răbdare, piaţa se va stabiliza, iar cu înţelepciunea pe care o vom câştiga în urma acestei situaţii prin care trecem, vom îmbunătăţi modul în care acţionăm şi ne desfăşurăm activităţile. Doar că va trebui să fim mult mai precauţi, mai responsabili, mai conştienţi şi să avem o putere mai mare de adaptare la schimbare.

    Dani Caramihai ocupă locul 37 în clasamentul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2021. 

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Călin Fusu, cofondator şi CEO Vivre Deco – locul 35

    Călin Fusu este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români şi unul dintre primii investitori din zona de servicii şi aplicaţii online pe plan local.

    A preluat funcţia actuală la începutul lunii octombrie, venind la cârma platformei de comerţ online cu produse home & deco Vivre, în locul Monicăi Cadogan, alături de care a fondat compania în urmă cu nouă ani.

    Originar din Republica Moldova, omul de afaceri a urmat Academia de Studii Economice din Bucureşti, absolvind Facultatea de Relaţii Internaţionale în 1995.

    Cinci ani mai târziu, a fondat grupul Neogen. A pus, apoi, bazele platformei de recrutare online BestJobs, al cărei CEO a fost până în primăvara anului 2019.

    A investit, totodată, în diverse businessuri, printre care se numără Vivre, aplicaţia Clever Taxi, platforma de e-fulfillment Frisbo şi site-ul de informaţii financiare pentru consumatori Conso.

    Printre hobby-urile sale se numără sailingul.

    Profilul lui Călin Fusu a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, EDIŢIA 2021. 

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Nicoleta Diaconu, general manager, Uber România – 055

    Nicoleta Diaconu conduce operaţiunile locale ale platformei de tehnologie Uber, care conectează în timp real pasagerii – utilizatorii aplicaţiei cu acelaşi nume – cu şoferii care utilizează platforma.

    A studiat management şi studii economice la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts şi a urmat un MBA la Carnegie Mellon – Tepper School of Business.

    Nicoleta Diaconu şi-a început cariera în consultanţă şi finanţe, lucrând în Statele Unite ale Americii pentru Accenture şi John Hancock Financial Service.

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Lucian Butnaru, general manager, Cegeka România şi Europa de Est, investitor în real estate şi acţionar principal şi Chairman la SelfPay – 056

    Lucian Butnaru a fondat propria firmă de software în 1998, pe când era încă student la Universitatea Politehnica din Bucureşti, împreună cu Michel Diaz, proprietar al unei companii franţuzească de software. A denumit-o Akela, după numele lupului conducător de haită din Cartea Junglei; ulterior, aceasta a fost vândută.

    Începând cu anul 2013, a devenit general manager al Cegeka România, iar mai târziu a preluat coordonarea operaţiunilor furnizorului de IT în Europa de Est.

    Este şi acţionar principal şi chairman al SelfPay, reţea care numără aproape 6.000 de staţii de plată şi procesează lunar mai mult de 2 milioane de tranzacţii. Este de asemenea investitor în real estate.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    Priorităţile mele din poziţiile executive pe care le ocup în Cegeka România şi Europa de Est, dar şi în SelfPay sunt:

    Œ1. Intrarea Cegeka România în sectorul public, educaţional, cât şi adăugarea de noi servicii pe piaţa locală, precum Smart City, Cybersecurity/Infrastructure Managed Services.

    2. Dezvoltarea la nivel global a businessului Selfpay prin servicii de Platform as a Service.

    3.Ž Extinderea aplicaţiei SelfPay Now – singura aplicaţie la nivel global care permite alimentarea cu cash a oricărui card bancar VISA/Mastercard, transfer de bani instant P2P şi alocarea de fonduri pentru investiţii bursiere sau cryptocurrency.

    4. De asemenea, aş mai adauga şi prioritatea mea permanentă de a oferi inspiraţie şi autonomie a echipelor cu care lucrez zi de zi şi, nu în ultimul rând, dorinţa de a rămâne informat, actualizat, educat astfel încât să am o viziune cât mai modernă şi corectă asupra realităţii de business şi leadership.

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Lucia Costea, cofondator şi CEO Secom – 034

    Lucia Costea a intrat în businessul cu suplimente alimentare, ceaiuri şi produse cosmetice alături de soţul său, Andrei Costea, încă din studenţie, când cei doi s-au cunoscut şi au decis să pornească împreună compania Secom.

    În prezent, businessul are un portofoliu de circa 500 de produse distribuite pe trei categorii, şi anume: suplimente alimentare, cosmetice şi ceaiuri, inclusiv un brand privat de suplimente alimentare, lansat în toamna anului trecut.

    Pe lângă cele 13 unităţi pe care Secom le deţine, produsele companiei se găsesc şi în circa 8.000 de magazine ale partenerilor.

    Compania Secom a încheiat anul 2020 cu afaceri de peste 153 de milioane de lei, potrivit datelor publice disponibile.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    Pentru 2022 priorităţile mele sunt consolidarea şi extinderea echipei cu profesionişti pasionaţi şi motivaţi să susţină o execuţie eficientă a strategiei de business şi dezvoltarea unei culturi customer-centric, concentrată pe adresarea agilă a nevoilor consumatorului.

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Antonio Eram, Fondator şi CEO, Netopia Payments – 057

    La 20 de ani, era student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

    S-a implicat din poziţia de angajat şi mai apoi consultant în industria internetului şi telecomunicaţiilor din România, iar în 2005 a pus bazele propriei afaceri – Netopia Payments, furnizor de servicii de comunicaţii prin SMS şi microplăţi cu telefonul mobil.

    Netopia este în prezent unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi electronice de pe piaţa locală, încheind anul trecut cu o cifră de afaceri de 67,7 de milioane de lei, potrivit datelor publice disponibile.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Una dintre priorităţile noastre pentru viitor este să implementăm noi servicii în cadrul companiei. Lucrăm în prezent la o serie de servicii care vor deschide noi pieţe şi noi oportunităţi pentru grupul nostru şi pe care le vom anunţa la momentul oportun.

    2. Totodată, continuăm procesul de restructurare pentru grupul Netopia, ce are rolul de a flexibiliza abordarea de piaţă a fiecărei linii de business.

    Ž3. O altă prioritate pentru noi este şi investiţia în dezvoltarea start-up-urilor conduse de pasiune, prin Netopia Ventures. Spre deosebire de alte fonduri de investiţii, pe noi ne interesează mai puţin cifrele şi planul de afaceri şi urmărim mai mult pasiunea, ideea, echipa şi mai ales dorinţa lor de construi.

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Viorel Leca, director general, Gebrüder Weiss – 058

    Viorel Leca lucrează de aproximativ 15 ani ca director general al Gebrüder Weiss România. În această perioadă, Gebrüder Weiss România a devenit un jucător naţional de top, cu o reţea de huburi logistice situate strategic din punct de vedere geografic.

    De asemenea, în tot acest timp, compania şi-a crescut semnificativ echipa, de la 50 la 700 de angajaţi, situându-se astăzi în top 5 furnizori de servicii de transport şi logistică din România.

    Viorel Leca şi-a adus contribuţia în dezvoltarea industriei de transport şi logistică din România şi prin ocuparea funcţiei de preşedinte al Asociaţiei Române de Logistică în perioada 2005-2009.

    Pe lângă studiile finalizate în România, Viorel Leca deţine şi o diplomă de management în cadrul The Open University şi un MBA în cadrul WU Executive Academy.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    Asigurarea stabilităţii şi sustenabilităţii companiei într-un mediu economic din ce în ce mai volatil.