Category: Lideri

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Iulia Dobrin, I.D. Sarrieri, The Place Concept Store

    De asemenea, Iulia Dobrin este unul dintre primii români care au descoperit soluţia multibrandurilor up-market, deschizând magazinul The Place Concept Store pe Calea Dorobanţi din Bucureşti.

    Iulia Dobrin a reuşit astfel să aducă în România branduri precum Oscar de la Renta, Jil Sander, Marchesa şi Alexander Wang, dar şi să ducă brandul românesc de lenjerie intimă I.D. Sarrieri în multibranduri din Europa, America de Nord, Australia sau Asia. Lenjeria produsă în România se vinde în Australia, Arabia Saudită, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Statele Unite.

    Compania fostei absolvente a Academiei de Studii Economice din Bucureşti are fabrici în Bucureşti unde realizează produsele pe care apoi le vinde în toate colţurile lumii. Produsele pot fi de asemenea achiziţionate online, brandul I.D. Sarrieri având propriul său magazin virtual. Preţurile produselor încep de la mai puţin de 10 euro şi urcă până la câteva sute de euro.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Anca Damour, Carrefour Property România: Cel mai dificil moment din cariera mea se leagă de încetinirea dezvoltării

    Anca Damour este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    BUSINESS Magazin: De cât timp lucraţi în firmă şi cum aţi decis să acceptaţi o poziţie în cadrul companiei?
    Anca Damour: Profesez de peste 10 ani în domeniile juridic şi imobiliar şi consider că a fost o evoluţie normală din zona juridică spre cea imobiliară. Avand studii de drept şi ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept şi în cadrul Sciences PO-Institut des etudes politiques Paris, am fost recrutată încă de la terminarea studiilor la Paris de grupul Carrefour, pe atunci acesta fiind la începutul activităţii sale în România.

    BUSINESS Magazin: Câţi oameni aveţi în subordine şi care este bugetul pe care îl administraţi?
    Anca Damour: În acest moment am în subordine o echipă de câţiva zeci de oameni specializaţi în expansiune, dezvoltare, comercializare şi property management. În 2011 am susţinut activitatea de expansiune prin deschiderea a 14 supermarketuri Carrefour Market şi a unui hipermarket Carrefour, iar anul acesta deja au fost deschise şapte supermarketuri Carrefour Market. De asemenea, gestionăm alături de fondul de investiţii NEPI dezvoltarea centrului comercial Ploieşti Shopping City, aflat în construcţie, care va avea o suprafaţă totată închiriabilă de 55.000 mp; bugetul de investiţii este de 65 mil. euro. Pe parte de property management gestionăm bugetele a patru proprietăţi, printre care şi cele două galerii comerciale Carrefour Colentina şi cea din Braşov, şi intenţionam ca până la sfârşitul anului să mai preluăm două noi centre în portofoliul nostru.

    BUSINESS Magazin: Care a fost cel mai dificil moment din carieră? Cum l-aţi depăşit?
    Anca Damour: Cel mai dificil moment din carieră a fost când, odată cu venirea crizei, a trebuit să încetinim dezvoltarea. După boom-ul din 2008, când am deschis nouă magazine, a trebuit să încetinim foarte mult. A fost dificil deoarece multe proiecte din portofoliul dezvoltatorilor imobiliari şi ale fondurilor de investiţii nu au mai avansat din cauza lipsei de finanţare.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Mariana Diaconescu, Asirom

    Mariana Diaconescu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    Din cei 20 de ani în care a activat în sectorul financiar, ultimii i-a petrecut în asigurări, la Asirom, companie pe care din 2011 o şi conduce. Anterior, a ocupat poziţia de vicepreşedinte, coordonând divizia financiară, divizia de controlling, pe cea de investiţii, divizia de daune, divizia de reasigurări şi divizia de actuariat.

    Mariana Diaconescu este una dintre puţinele femei aflate la cârma unei companii de asigurări. De-a lungul carierei, Diaconescu a urmat specializări de profil la Institutul Monetar Internaţional, Fondul Monetar Internaţional, Academia Europeană Internaţională, Banca Centrală Europeană, băncile naţionale ale Angliei, Franţei sau Italiei.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Kinga Agnes Daradics

    Kinga Agnes Daradics este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    În primul an de mandat al noului CEO la conducerea Mol România, vânzările în volume de carburanţi au crescut cu 4%, de la 433.000 de tone în 2010 la 451.000 de tone, cota de piaţă a avansat cu aproximativ un punct procentual, la peste 12%, iar veniturile magazinelor din benzinării au urcat cu 8%. “Am venit pe acest post cu gândul de a creşte compania şi, deşi contextul economic nu este favorabil, sper ca strategia noastră de marketing să dea roade”, spunea anul trecut Kinga Agnes Daradics, în cadrul primului interviu acordat presei din România. Creşterea volumelor vândute a fost o medie între vânzările de motorină (care au crescut cu 7%, în ritmul pieţei, de la 299.000 de tone în 2010 la 320.000 de tone anul trecut) şi cele de benzină (care au scăzut cu 3%, de la 131.000 de tone la 127.000 de tone). Cu toate că piaţa este în schimbare, planul Mol România este de a deschide 70 de noi benzinării în următorii cinci ani, dar şi să înceapă activităţile în sectorul upstream.

    Kinga Agnes Daradics a făcut liceul la Miercurea Ciuc, facultatea a absolvit-o la Cluj în 2003 (Marketing în cadrul Universităţii Babeş Bolyai), apoi a făcut un master în Marketing şi Management tot la Cluj, un Summer MBA la Wirtschaftsuniversität în Viena şi din 2005 un Executive MBA la University of Sheffied la Londra. Noul country manager al Mol România şi-a început cariera în 2003 în cadrul grupului Mol, în divizia de dezvoltare de carduri – unde se ocupa atât de noile produse de fidelizare a clienţilor, cât şi de coordonarea call-center-ului. În 2007 este promovată card management manager, iar în 2010 devine head of card products, având scopul de a transforma Mol într-un lider est-european pe piaţa serviciilor de carduri de carburanţi. Pe tot parcursul anului trecut a dezvoltat strategia de vânzări şi dezvoltare de carduri pentru 9 ţări şi 11 reţele de staţii, cu scopul de a maximiza profitabilitatea pe acest segment a companiei. Şi-a atins targeturile, iar în 2011 a fost din nou promovată, de data aceasta în afara Ungariei, la Bucureşti. Kinga Agnes Daradics este pentru prima dată în carieră CEO şi country manager şi a preluat de la predecesorul său, Szabolcs Ferencz, un business în creştere: MOL România a încheiat 2010 cu o cifră de afaceri de 560 milioane euro, cu peste 20% mai mare faţă de nivelul din 2009. MOL deţine local o reţea de 126 de benzinării prin care controlează o cotă de piaţă de 11% din vânzările de carburanţi.

    BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Experienţa mi-a arătat că succesul nu depinde de faptul că sunt femeie, ci de ce abilităţi şi cunoştinţe am acumulat, de cât de mult am perseverat, având obiective clar definite. Pe parcursul carierei mele de nouă ani la MOL am muncit foarte mult, am învăţat foarte mult şi în cadrul companiei, dar şi absolvind un Executive MBA.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Cel mai important este cum îmi rezolv sarcinile, ce calitate are aportul meu, cât de eficient pot să îmi motivez echipa. Nu devii un lider doar urmărind un tipar stereotip,.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Corect şi eficient – consider foarte important să îmi tratez echipa cu corectitudine şi respect, să le stabilesc obiectivele, să le evaluez performanţele şi să le recompensez în concordanţă. Pe de altă parte, am aceleaşi aşteptări de la echipa mea. Încurajez managementul participativ, dar ştiu să îmi asum şi rolul de conducător al echipei mele.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Nu cred în stereotipii, dar indiferent că liderul unei companii este femeie sau nu, sunt unele aspecte care trebuie luate în considerare: capacitatea de a soluţiona problemele într-un mod constructiv, disponibilitatea de a învăţa lucruri noi, deschiderea de a transforma greutăţile în oportunităţi.

    BUSINESS Magazin: Branduri preferate?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Îmi plac lucrurile speciale, unice, care îmi definesc personalitatea. Nu sunt prizoniera unui brand anume, mă interesează mai degrabă o combinaţie rafinată de haine şi accesorii care să aibă o poveste pe care o cunosc doar eu. În ceea ce priveşte parfumul, am o slăbiciune: Chanel Chance.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Îmi place mult să călătoresc, să descopăr, să văd cum se trăieşte în alte locuri, cum gândesc oamenii pe care îi întâlnesc în drumurile mele. Cred că aşa îmi lărgesc orizontul.

    BUSINESS Magazin: Care e lucrul din viaţa dumneavoastră pe care îl preţuiţi cel mai mult?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Aş spune că pe primul loc se află familia şi în mod constant trebuie să ştiu să preţuiesc foarte bine timpul pe care îl am la dispoziţie.

    BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2012?
    Kinga Agnes Daradics, MOL România: Aş spune că, în prezent, pe lângă a avea grijă de cariera ei, femeia trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi: femeie, mamă, soţie. Nu cred însă că abilităţile şi competenţele sunt determinate de faptul de a fi femeie sau nu, ci calităţile individuale sunt cele ce fac diferenţa.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Beatrice Daniş, BrandTailors

    Astfel, a trecut de la advertising la branding şi de la statutul de angajat la cel angajator, fondând, împreună cu Janos Kurko, agenţia de branding BrandTailors.

    Beatrice Daniş a intrat pe această piaţă într-un moment în care era loc din plin pentru dezvoltare şi a profitat de fiecare clipă, aşa încât în ultimii opt ani a contribuit la crearea sau recrearea a circa 80 de branduri. Unul dintre cele mai importante proiecte ale echipei conduse de Beatrice Daniş a fost rebrandingul mărcii Zuzu, pentru care Raul Ciurtin, proprietarul Albalact, a investit aproximativ o jumătate de milion de euro.

    BUSINESS Magazin: Este mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Beatrice Daniş: În accepţiunea mea, subiectul “femeie versus bărbat în mediul de afaceri românesc” este un topic anacronic. Prin urmare, fie că eşti bărbat sau femeie, îţi va fi la fel de greu să devii un lider în orice industrie. Evident, aici excludem excepţiile de tipul “servicii de îngrijire a copilului la domiciliu”, categorie în care-mi imaginez că unui bărbat i-ar fi mult mai greu să devină un lider, chiar dacă-şi asumă fie doar poziţia de antreprenor, nemaivorbind de situaţia în care s-ar erija în “specialist”.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţI caracteriza stilul de conducere şi/sau creare a unei afaceri?
    Beatrice Daniş: În ani de zile am auzit de la oamenii din echipa mea că sunt perfecţionistă, obsedată de control, intransigentă, competitivă etc. şi tocmai de aceea încerc în fiecare zi să minimizez efectele negative pe care l-ar putea avea un astfel de comportament. Pe de altă parte, tot ei spun că sunt charismatică, jovială, prietenoasă, empatică şi fac tot ce-mi stă în putere să-i tratez cât mai mult cu latura asta a mea. Mi-e imposibil să mă definesc ca manager când eu mă redefinesc ca om. Acum, după mulţi ani petrecuţi prin tot felul de procedee de cunoaştere a sinelui, mi-e destul de clar ce sunt şi ce nu sunt şi, mai mult, sunt împăcată cu toate astea.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Alina Culcea, Actavis

    Alina mărturiseşte că un rol important în luarea deciziei l-a avut tatăl său, medic de profesie, un om şi un profesionist de excepţie, care a ajutat-o să creadă în această oportunitate. Pentru Alina Culcea, domeniul farmaceutic a fost timp de peste cincisprezece ani o zonă care i-a oferit o traiectorie continuu ascendentă, presărată cu oportunităţi de dezvoltare şi multe satisfacţii: de la reprezentant medical la manager de vânzări, de la product manager cu responsabilitate locală pentru România la expert de grupă terapeutică (vaccinuri) cu responsabilitate regională în Europa Centrală şi de Est.

    Îşi aminteşte cu plăcere de momentul când a luat decizia de a accepta relocarea din Bucureşti la Dublin: “Îmi amintesc ziua în care m-am trezit singură într-o ţară străină, printre oameni necunoscuţi. Am crezut că este sfârşitul lumii… S-a dovedit a fi însă o experienţă profesională şi de viaţă unică”. A urmat o serie de alte schimbări care au ajutat-o să se dezvolte, să înveţe şi să ajungă astăzi al doilea om într-o companie situată printre liderii industriei generice din România. În acest parcurs, i-a avut alături, în fiecare zi, pe colegii de echipă, dar mai ales pe cei de acasă: “Nu aş fi putut rezista în tumultul activităţii dintr-o industrie atât de provocatoare, cum este industria farma, fără sprijinul, înţelegerea şi energia pe care mi le oferă în fiecare clipă familia mea”.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Elena Cremenescu, Sarantis România

    Firma se numea Elmi Prodfarm, plecând de la numele celor doi antreprenori (Elena şi Mircea), iar marca a fost botezată Elmiplant. Despre vânzare, Elena Cremenescu spune că “a fost cea mai dificilă decizie de luat, dar care s-a dovedit a fi foarte inspirată”. Pe de o parte, pentru că odată cu venirea crizei greu se mai încheie tranzacţii, iar cele puţine care se finalizează au valori mai mici. Pe de altă parte, după preluare, noii proprietari au avut fonduri disponibile pentru investiţii. Din 2008 “lucrez în fiecare an la proiecte care se finalizează cu produse Elmiplant noi, mai performante, inovatoare, mai bune”, spune creatoarea mărcii. Şi, nu în ultimul rând, pentru că, după vânzare, Elena Cremenescu s-a putut concentra pe ceea ce îi place cel mai mult: cercetarea.

    BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
    Parcurgerea etapelor în procesul dificil de a accede în lumea de business presupune aceleaşi eforturi, aceeaşi tărie de caracter, aceeaşi seriozitate, indiferent că eşti bărbat sau femeie. Orice afacere serioasă bazată pe profesionalism se clădeşte în ani de muncă, de eforturi, de sacrificii, fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Lider devii numai şi numai prin exemplul personal în cadrul colectivului în care îţi desfăşori activitatea. În business, dacă nu eşti capabil şi competent, n-ai nicio şansă să te impui în faţa celor din jur. Cu atât mai mult dacă eşti femeie! Personal nu mă consider lider, prefer să rămân pentru toţi cei din jurul meu persoana pe care se pot baza indiferent de situaţie.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
    Stilul în care conduci o afacere nu cred că se poate face “din cărţi”, ci se face după cum simţi, după cum îţi este felul, personalitatea, firea. Personal sunt convinsă ca succesul oricărei afaceri depinde foarte mult de calitatea oamenilor pe care îi alegi, de capacitatea liderului de a-şi apropia angajaţii. Sunt mândră că oamenii cu care am pornit afacerea sunt şi acum alături de mine şi eu sunt alături de ei. Practic suntem o mare familie cu necazuri şi bucurii pe care le împărtăşim împreună. Acest lucru nu exclude responsabilitatea, seriozitatea, autoritatea fiecăruia ca mod de lucru.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    Să fii o persoană plăcută, deschisă, decentă, fără exagerări vestimentare sau de comportament “feminin”.

    BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
    Orice lucru de calitate care îmi place şi în care mă simt bine şi comod. Nu am fost niciodată preocupată de modă, bijuterii sau farduri.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Foarte multe locuri minunate din Europa; nu-mi plac zborurile lungi cu avionul. Cel mai important lucru în vacanţă îl reprezintă prietenii cu care mergi şi cu care te simţi bine.

    BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?
    Din fericire, familia şi cariera au format în ultimii 20 de ani un tot unitar, afacerea noastră fiind până în 2007 una de familie, căreia i s-a alăturat şi fiica cea mare din 2001. Acum lucrăm amândouă pentru Sarantis.

    BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?
    Cărţile, muzica, spectacolele de teatru, filmele îmi plac foarte mult şi profit de ele ori de câte ori se iveşte ocazia. Altfel, cum am putea trăi?

    BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2012?
    De mulţi ani încoace consider că discriminarea de gen nu mai este de actualitate în lumea mea. Poate în alte domenii, alte locuri, dar nu cred că mai există aşa ceva.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Angela Creţu, Avon Rusia

    Rusia are un PIB de şapte ori mai mare decât al României şi 145 de milioane de locuitori. Ea lucrează în cadrul companiei din 1999 şi în câţiva ani a preluat conducerea operaţiunilor de pe piaţa din România, funcţie pe care a ocupat-o patru ani şi jumătate. În ultima parte a mandatului de conducere a Avon România se ocupa şi de coordonarea pe plan regional (zece ţări) a operaţiunilor companiei. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE, Creţu a urmat şi cursurile unui program de educaţie managerială în cadrul London School of Economics.

    La 34 de ani, în 2009, românca devenea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria Avon, companie înfiinţată în urmă cu 125 de ani şi prezentă acum în peste 100 de ţări. La New York a condus o echipă de specialişti care se ocupă de crearea şi punerea în practică a noilor tehnologii în modelul de business al companiei. La nivel mondial, Avon are anual afaceri de peste 10 miliarde de dolari, iar în 2010 profitul companiei a depăşit 600 de milioane de dolari. Avon are în întreaga lume peste 45.000 de angajaţi şi 5,5 milioane de reprezentanţi de vânzări.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Aurelia Costache, KPMG

    Este auditor certificat al sistemelor informatice (CISA) şi manager certificat în securitatea informatică (CISM). Costache a obţinut diploma de Executive MBA în Franţa la École Nationale des Ponts et Chaussées şi are o diplomă postuniversitară în Afaceri Internaţionale, acordată de Universitatea Edinburgh din Marea Britanie.

    BUSINESS Magazin: Este mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Aurelia Costache: Nu cred că există discriminare în mediul de afaceri contemporan. Abilităţile de lider se dezvoltă în mediul în care lucrezi, iar o organizaţie care promovează valorile şi respectul pentru individ, aşa cum este KPMG, este propice pentru dezvoltarea unor astfel de abilităţi. Mai mult, liderii din ziua de astăzi trebuie să lucreze cu oameni care provin din culturi şi generaţii diferite şi să reuşească să-i aducă la un numitor comun pentru a lucra împreună pentru atingerea obiectivelor. Totodată, un bun lider îşi creşte o echipă de valoare şi are tot timpul în vedere planificarea succesiunii, astfel încât el, la rândul său, să poată merge mai departe. Toate aceste capabilităţi sunt trăsături care se potrivesc natural unei femei, care trebuie să îşi susţină copiii astfel încât aceştia să devină oameni de succes în societatea de astăzi şi specialişti mai buni ca părinţii lor.

    BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
    Aurelia Costache: Parfumul “Poême” de la Lancôme se numără printre preferatele mele. Hainele şi accesoriile pe care mi le aleg trebuie să îmi susţină ritmul alert de viaţă astfel încât la finalul unei zile să fiu încă “în formă” ca şi la începutul zilei.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Aurelia Costache: Îmi place foarte mult Grecia, atât pentru peisaje şi istorie, dar mai ales pentru atmosfera pe care o creează locuitorii şi pentru specificul culinar. La fel de mult îmi place şi Italia pentru cultura şi civilizaţia pe care le reprezintă.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Dana Cortina, Porsche Inter Auto România

    După absolvirea Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea Maşini Termice / Motoare, s-a angajat în 1995 ca asistent al directorului general la Daewoo Motor Austria (Viena), iar din 1998 a primit funcţia de manager proiect al Porsche Austria. Din 2002 cariera sa a continuat în România, mai întâi ca director executiv al Porsche România, din 2005 ca director general al aceleiaşi companii, iar din 2007 a preluat conducerea Porsche Inter Auto România.

    Dana Cortina spune că nu obişnuieşte să clasifice reuşitele şi că acestea au, de cele mai multe ori, legătură cu oamenii, fie că este vorba de un talent descoperit, promovat şi care confirmă, de o discuţie interesantă şi incitantă, de idei sau strategii care – aplicate – se dovedesc corecte în timp, de curajul de a înfrunta la un moment dat provocări dificile sau de tenacitatea de a duce până la capăt un proiect început. “Toate acestea sunt pentru mine reuşite.”

    Cât priveşte regretele, spune Dana Cortina, “m-am antrenat să am cât mai puţine”. De pildă, când ceva nu-i iese cum îşi doreşte, “probabil că există un motiv”. I se pare o risipă de timp şi energie să se încrânceneze pentru a obţine “ceea ce nu îţi este menit”. Singurele sale regrete se leagă de momentele în care, voit sau nu, răneşte sufleteşte pe cineva: “Sper ca prin atenţia acordată celor din jurul meu să am din ce în ce mai puţine motive de regret”.

    Cel mai dificil moment de până acum în carieră a fost acela în care a înţeles că pachetul managerial cuprinde şi “singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Există câteva momente de cumpănă în viaţa unui manager, povesteşte Dana Cortina, când trebuie “să iei o decizie dificilă şi, firesc, să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru consecinţele deciziei”. Or, cu cât un manager urcă mai mult pe scara ierarhică, cu atât creşte şi gradul de complexitate al deciziilor şi al responsabilităţii asumate.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Dana Cortina: Leadership-ul este o caracteristică nativă, pe care poţi şi trebuie să o cultivi, dar pe care nu ai cum să o dobândeşti – şi asta nu ţine de faptul că eşti femeie sau bărbat.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
    Dana Cortina: E un stil mixt. De cele mai multe ori participativ – îmi consult colegii pe problemele de specialitate, mă sfătuiesc cu ei, dar, în poziţia în care mă aflu, responsabilitatea deciziei mi se atribuie şi atunci e normal să mi-o asum.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    Dana Cortina: Multitaskingul – mai ales acum, într-o lume în care timpul de decizie s-a scurtat foarte mult şi cantitatea de informaţie pe care o avem de procesat e foarte mare. În plus, sunt utile capacitatea şi înclinaţia noastră de a analiza şi a ne autoanaliza tot timpul, cu cât mai multă obiectivitate. Aşa tindem să ne descoperim mai repede problemele şi să începem mai din timp să le remediem.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Dana Cortina: Merg destul de des în excursii scurte în capitalele europene, iar vara mă trage aţa la mare, unde cel mai mult mă bucură şi mă relaxează peisajele.

    BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?
    Dana Cortina: Cărţile preferate sunt multe, în funcţie de starea de spirit şi momentul în viaţă în care le descopăr… Acum, de exemplu, sunt “În căutarea fericirii” de Bertrand Russell. Dintre filme îmi plac cele ruseşti şi cele franţuzeşti.

    BUSINESS Magazin: Care este lucrul din viaţa dvs. pe care îl preţuiţi cel mai mult?
    Dana Cortina: Armonia cu mine însămi şi cu oamenii din jur.