Category: Lideri

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Simona Cristina Ciubuc, demand & supply planning business partner Nescafé South East Market (Nestlé România)

    Simona Cristina Ciubuc este demand & supply planning business partner în cadrul Nescafé South East Market, rol din care coordonează o echipă formată din opt persoane. Ea consideră că momentul în care a preluat coordonarea echipei de demand & supply planning, în urmă cu aproximativ cinci ani, reprezintă cea mai mare reuşită profesională a ei.

    Ciubuc spune că un moment de cotitura în cariera sa a fost în anul 2006, când, după absolvirea Facultăţii de Finanţe-Bănci, specializarea Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice,  a avut de ales între revenirea în Piteşti, oraşul unde a crescut, şi continuarea jobului pe care îl avea în Bucureşti. A ales cea de-a doua variantă „datorită oportunităţilor pe care le oferă, nu numai în plan profesional, dar şi în cel personal”, spune ea. 

    Un al doilea pas important a fost decizia de a abandona domeniul automotive şi de a începe un proiect în logistică şi demand forecasting (prognozare a cererii – n.red.) „Acesta a fost şi pasul care, ulterior, m-a adus la Nestlé România.” Spune că deopotrivă cel mai greu, dar şi cel mai frumos moment din parcursul său profesional a fost începutul în cadrul companiei Nestlé. „Am avut nevoie de cunoştinţe suplimentare. A fost o perioadă extrem de solicitantă, dar tot atât de frumoasă. De-a lungul timpului am descoperit şi alte dimensiuni ale profesiei mele. Am învăţat să ascult, să creez legături între oameni şi să fiu deschisă. Toţi avem nevoie de aliaţi şi de parteneri.” 

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Mihaela Lungu, marketing director McDonald’s România

    Mihaela Lungu este directorul de marketing al McDonald’s România, coordonând o echipă formată din şase persoane. Printre responsabilităţile ei se numără dezvoltarea strategiei anuale de marketing, precum şi creşterea brandurilor McDonald’s şi McCafé.

    „Anul trecut am inovat constant şi din punct de vedere digital, fiind astfel mult mai accesibili pentru clienţii noştri – fie că vorbim de aplicaţia de mobil care, pe lângă oferte foarte atractive, permite şi o interacţiune cu brandul care nu este neapărat legată de mâncare ci de distracţie, fie că vorbim de menu boardul digital sau kioskurile pe care îţi poţi personaliza comanda”, spune Mihaela Lungu.

    Adaugă că cei 8 ani petrecuţi la companie au reprezentat „o perioadă frumoasă care a însemnat dezvoltare continuă, proiecte noi şi provocatoare. Pentru că totul a fost o evoluţie firească, fără schimbări bruşte, aş zice că fiecare moment pe care îl petrec alături de echipele cu care lucrez este un moment-cheie.”

    Mihaela Lungu nu are experienţă în afara ţării, cu excepţia cursurilor de specializare, însă crede că experienţa internaţională vine din faptul că lucrează pentru un brand global şi este în legătură cu colegi din toată lumea. McDonald’s este liderul pieţei restaurantelor cu servire rapidă în România.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Milena Bianca Gîţ, digital marketing manager Answear România

    Milena Bianca Gîţ conduce echipa de vânzări şi marketing a companiei Answear România şi are în subordine şase oameni.

    „Activitatea departamentului de vânzări şi marketing se reflectă la nivelul întregii companii, iar rezultatele sunt comune cu cele ale grupului, astfel că în 2018 Answear.ro a avut venituri de 16,2 mil. euro, iar pentru 2019 ne-am propus dublarea cifrei de afaceri”, spune ea. Primul moment-cheie din cariera Milenei Gîţ a fost mutarea de la Cluj-Napoca la Bucureşti, „Ceea ce a însemnat o nouă dinamică profesională.”

    Un alt moment important în parcursul său profesional a fost preluarea poziţiei de manager de marketing şi vânzări în cadrul Answear România, „o poziţie care mi-a facilitat o dezvoltare atât personală cât şi profesională şi care mi-a adus numai satisfacţii şi beneficii”. Ea a urmat cursurile Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi un master în comunicare şi relaţii publice în cadrul SNSPA. 

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Andreea Preda, marketing manager Teilor

    Din funcţia de marketing manager în cadrul companiei Teilor, Andreea Preda conduce o echipă de nouă oameni.

    Ea a urmat un master în marketing, servicii şi managementul comunicării în cadrul Universităţii Constantin Brâncoveanu şi spune că fiecare etapă a reprezentat o cărămidă strategică în parcursul său profesional. „Am avut perioade în care m-am confruntat cu întrebări fundamentale şi trăirea de contradicţii. Barometrul a fost de multe ori în zona feedbackului celor din jur, care au fost în mod activ indicatori de performanţă şi de verificare.” Potrivit Andreei Preda, în următorii 3-5 ani departamentul pe care îl conduce vizează transformarea într-un cluster regional.

    „Suntem în plin proces de elaborare a strategiei de abordarea pentru noile pieţe”, spune ea. Lanţul de bijuterii Teilor, deţinut de antreprenorul Florin Enache şi avându-l ca CEO pe Horaţiu Vasilescu, are deja peste 40 de magazine în cele mai importante oraşe din ţară, iar expansiunea continuă în România, dar şi în străinătate.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Eugen Măciucă, manager SIXT SH, SIXT Group România

    Eugen Măciucă ocupă, începând cu 2009, funcţia de manager al SIXT SH, coordonând o echipă formată din 7 persoane. În perioada 2011-2013, el a ocupat în paralel şi funcţia de deputy general manager al SIXT Group România.

    Anterior, între anii 2006 şi 2009, Eugen Măciucă a fost buying manager la AAA Auto. Absolvent al Universităţii Bucureşti, el a urmat mai multe cursuri de specializare în domenii precum pricingul, la Praga. Deţine şi un MBA în eficienţă personală, dobândit în anul 2013.

  • Tânăra din România care a decis să nu mai muncească pentru alţii şi să fie plătită cu salariul minim pe economie, ci să fie propriul şef. Acum afacerea ei face milioane de euro

    „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul.“

    Nicoleta Hriţcu a lansat, la Iaşi, reţeaua de cofetării Cuptorul Moldovencei, devenită una dintre cele mai mari afaceri de profil din regiunea Moldovei. Ea a anunţat anul acesta că deschide în Iaşi a şasea locaţie, veniturile ţintite astfel pentru 2019 ajungând la 2,5 milioane de euro.
    În 2018, a lansat businessul auxiliar Glazurai, un concept cu miniprăjituri artizanale din ingrediente naturale.

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului. Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună”, se prezenta tânăra antreprenoare, într-un interviu acordat Business MAGAZIN. Ea este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi.

    „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea.  Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este acum, spune ea, unul simplu: produsele Cuptorul Moldovencei să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect.

    Povestea Nicoletei Hriţcu a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP DIN ROMÂNIA.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Anca Năstase-Marinică, senior brand manager Fanta, Coca-Cola Central Eastern Europe BU Coca-Cola România

    Anca Năstase-Marinică este senior brand manager Fanta în cadrul companiei Coca-Cola, pe regiunea Europa Centrală şi de Est, funcţie din care conduce o echipă de peste 35 de persoane la nivel regional, jumătate dintre aceştia deţinând poziţii de brand management, având drept responsabilităţi coordonarea strategiei de marketing la nivel regional a brandului Fanta pentru cele 26 ţări din business unit, inclusiv România.

    Ea spune că anul trecut brandul Fanta a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie la nivel de rezultate trimestriale şi volum în regiunea Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, cariera Ancăi Năstase-Marinică în cadrul companiei Coca-Cola România a început în urmă cu zece ani, în 2009. Ulterior, a preluat întregul portofoliu de produse Coca-Cola, după care a migrat către zonă de băuturi necarbozagoase şi apă, pentru ca în prezent să revină pe zona de sparkling.

    Ea spune că printre cele mai mari reuşite din carieră se numără campaniile pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai ales că „multe dintre ele au fost recompensate cu premii locale şi internaţionale”. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, Anca Năstase-Marinică spune că în prezent poziţia pe care o deţine vine la pachet cu responsabilităţi la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est. „Aş spune că este un echilibru perfect, pentru că am ocazia să lucrez din România, la nivel internaţional. Practic, deşi biroul meu a rămas în Bucureşti, lucrez cu o echipă virtuală alcătuită din oameni de marketing din peste 20 de ţări din regiune.”

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Andrei Corobea, Senior Project Manager One United Properties

    Andrei Corobea este Senior Project Manager la dezvoltatorul imobiliar One United Properties şi a coordonat proiecte precum: One Charles de Gaulle (manager de proiect) şi One Floreasca City (coordonarea proiectului cu funcţiune mixtă) din Capitală..Recent, a preluat rolul de administrator pentru trei companii din cadrul grupului; administrează un buget pentru aceste investiţii de peste 150 de milioane de euro.

    În prezent, coordonează în mod direct o echipă de peste 50 de specialişti, în domenii precum: consultanţă, proiectare, ofertare, analiză de piaţă şi contractare, supervizare execuţie etc. Spune că, la rândul ei, echipa sa coordonează peste 700 de persoane implicate direct în procesul de producţie pentru fiecare investiţie în parte. Una dintre realizările recente este preluarea celei de-a doua investiţii One – complexul cu funcţiune mixtă One Verdi Park. „Domeniul construcţiilor este unul vast şi complex, care necesită dezvoltare în arii diferite, mai ales în ceea ce priveşte managementul de proiect. Pentru o astfel de carieră, este necesară dezvoltarea pe trei direcţii: tehnic, economic şi social-politic”, consideră Andrei Corobea.

    A absolvit în 2010 Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. Imediat după facultate şi-a început cariera într-o multinaţională de profil, iar apoi a urmat toate treptele ierarhice: de la inginer de şantier, până la poziţia de manager de proiect. Unul dintre proiectele de referinţă în care a fost implicat este Sky Tower Bucureşti, cea mai înaltă clădire din Bucureşti (ca membru el echipei de ingineri care a coordonat managementul din partea Antreprenoriatului General).

    Chiar dacă nu a lucrat niciodată în afara ţării, consideră că multinaţionala în care şi-a dezvoltat cariera i-a pus la dispoziţie modul de lucru din vest. „Cred că am ajuns la o maturitate profesională care îmi permite să vreau să contribui, zi de zi, prin ceea ce fac, la creşterea nivelului de calitate a pieţei construcţiilor de la noi.”