BusinessMagazin

Category: Lideri

  • Air Taxi: Suni si zbori la destinatie!

    Vremurile cand numai miliardarii detineau propriul avion vor apune in curand, pentru ca cineva s-a gandit sa fabrice mini-avioane de cinci sau sase locuri – mai ieftine decat, sa spunem, Bugatti Veyron. Peste cativa ani, odata cu “aterizarea” concurentei, eticheta va arata si mai putin.

    Comod, rapid si ieftin
    “Avioanele nu zboara dupa legile fizicii, ci dupa legea banilor. Banii le ridica de la sol, nimeni si nimic altceva.” Este o parere cat se poate de avizata din partea unui om de business pasionat si pasionant, obsedat chiar de ideea lui. Vern Raburn, fiul unui inginer de la McDonnell Douglas, vrea sa zboare cu orice pret.
    O face inca de la 17 ani si are aproape 7.000 de ore de zbor la activ, desi nu este pilot profesionist. Piloteaza orice tip de avion, de la cele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial la avioanele de agrement sau marile aeronave de pasageri. Acum urmareste sa produca in masa un mic avion particular ce “va revolutiona industria de transport aerian la nivel mondial.” El crede ca viitorul industriei aviatice apartine avioanelor de mici dimensiuni, nu colosilor de tipul Airbus sau Boeing. “In SUA sunt peste 10.000 de aeroporturi ce asteapta sa fie folosite, nu doar cele 141 pe care aterizeaza marile avioane. Viitorul este al aviatiei de tip taxi.”
    Daca ar fi asa, nu ar mai trebui sa suportati ne-bunia unor aeroporturi sau aeronave aglomerate. Un private jet cu numai patru sau cinci alti pasageri va transporta exact acolo unde vreti sa ajungeti (nu la cel mai apropiat aeroport international, ci la cel mai apropiat aeroport, oricat de mic este acesta). Pe scurt: mai confortabil, mai rapid (Eclipse 500 zboara cu peste 600 de km/ora si are o autonomie de zbor de 3,5 ore) si mai ieftin decat o cursa charter.

    Cu un pas inainte
    Raburn a fost CEO-ul mai multor companii, a condus fondul de investitii al lui Paul Allen, cofondatorul Microsoft, si s-a ales cu un obicei nu foarte sanatos: descopera noi idei de afaceri prea repede pentru vremurile pe care le traieste. Asa s-a petrecut in 1976, cand a deschis primele magazine de IT – prea devreme ca sa aiba un mare succes -, si se pare ca situatia se repeta.
    In primavara lui 1997, Vern Raburn, fost CEO si presedinte al Symantec si unul dintre executivii Microsoft la inceputurile companiei, l-a invitat pe fostul sau partener, Paul Allen, la o plimbare pana la o locatie “secreta” din desertul Mojave. El voia sa-l convinga pe acesta sa investeasca intr-un om, designerul de avioane Burt Rutan, si in ultimul sau proiect: o racheta privata ce putea deschide cu adevarat turismul spatial. Allen a investit pana acum mai bine de 20 de milioane de dolari in proiect, dar turismul spatial pare inca desprins din filmele S.F. Pe de alta parte, insa, Raburn a fost foarte incantat la vederea unui mic avion ce, spunea el atunci, ar putea revolutiona transportul aerian. Chiar daca Allen, care avea la momentul respectiv doua Boeing-uri si un mic Gulfstream, nu a vazut niciun potential in acel start-up – “avioanele private sunt pentru miliardari, nu pentru mase” -, Raburn a fost “prins” definitiv.

    Locatia perfecta si prietenii potriviti
    Albuquerque a fost orasul unde a transformat un hangar din anii ’60 intr-o veritabila fabrica de avioane ce trebuia deja, potrivit planurilor sale, sa transforme transportul aerian.
    Orasul a dat nastere si altei “revolutii”, mult mai cunoscute insa: Bill Gates a lansat Microsoft, in 1975, dintr-o camera a unui hotel din Albuquerque.
    Cativa ani mai tarziu, Raburn s-a dus sa munceasca pentru Gates. De fapt, atunci cand a devenit al 18-lea angajat al companiei, cei doi erau deja prieteni. “Concurau” impreuna pe Central Avenue la orele diminetii, cu viteze ametitoare. “Eram amandoi destul de tineri, de singuri si de prosti sa o facem.” Gates l-a numit pe Raburn, in 1979, presedinte al departamentului de produse destinate publicului al Microsoft. Dar, in 1982, cand compania si-a mutat cartierul general la Washington, Raburn a renuntat la job, iar Gates s-a considerat tradat. Cei doi nu si-au mai vorbit un an sau mai bine, dar s-au impacat in cele din urma, iar Gates a fost cavaler de onoare la nunta lui Vern cu Dottie Hall, tot fosta angajata a Microsoft.
    Raburn isi aminteste foarte clar vremurile cand singurele computere erau destinate elitelor si le gaseai doar la marile universitati sau la Pentagon. Nimeni nu si-ar fi inchipuit ca ele ar putea ajunge in orice casa, pe orice birou. Dar a aparut Gates si viziunea sa a schimbat o parte din istorie. Acum, nimeni nu poate crede ca avioanele private sunt destinate maselor, dar Raburn este convins ca poate transforma piata actuala.
    Cum sa cumpere oamenii avioane “ieftine” (prin comparatie cu altele), cand ar trebui sa plateasca pentru ele peste un milion de dolari?
    “Putini oameni isi permit propriul avion”, admite Raburn, “dar un loc intr-un taxi aerian va costa la fel ca un loc de clasa intai la o companie aeriana obisnuita”. Marele avantaj: numai in cazul SUA, numarul aeroporturilor unde pot ateriza avioanele de tipul Eclipse creste de la 141 la peste 10.000.

    Planurile de acasa…
    Raburn viza, la inceputul anilor 2000, o piata care se confrunta cu dificultati. Cererile pentru avioanele business scazusera cu peste 40% intre 2002 si 2003. De cealalta parte, Raburn avea, in urma cu patru ani, 2.100 de comenzi pentru Eclipse 500 si se astepta sa livreze 1.500 de unitati anual cand incepea productia efectiva.
    El spunea ca Eclipse Aviation va ajunge la cifra de afaceri de un miliard de dolari mai repede decat orice alta companie din istorie, exceptand Amazon.com, dar pentru asta trebuia sa produca avioane la foc automat. Raburn a gasit solutia: Eclipse nu producea nicio componenta, doar le asambla, lucru valabil si azi. Astfel, el sustinea ca Eclipse poate sa aduca un avion din fabrica pe pista in doar patru zile si jumatate. Constructia unui avion conventional dureaza mai bine de trei luni.
    Dar socotelile nu prea i-au iesit. Din cauza pro-blemelor cu furnizorii, 85 la numar, Eclipse fabrica un avion in 30 de zile anul trecut. Insa nu asta a fost principalul obstacol. Problemele grave pe care le-au avut motoarele avioanelor s-au tradus intr-o intarziere de trei ani pe linia de productie, iar compania a fost la un pas de dizolvare. El a reusit sa convinga angajatii-cheie sa-i ramana alaturi, pe clienti sa mai astepte inca doi ani pentru avioanele pe care le comandasera, iar pe investitori precum miliardarul Alfred Mann, fondatorul Advanced Bionics, sa pluseze inca 50 de milioane de dolari peste cele 50 deja investite.
    Mai important, a gasit si motorul potrivit intr-un timp record. Pratt & Whitney a fost de acord sa furnizeze motoarele, dar numai dupa ce a verificat daca modelul Eclipse are intr-adevar sanse sa existe si sa re-volutioneze piata.

    Dependenta
    Chiar daca nu este o amintire foarte placuta, Raburn recunoaste ca Eclipse a fost la un pas de dizolvare si pastreaza o poza foarte “inspirata” ce-l tine ancorat in realitate: un avion Eclipse pilotat de un prieten se redreseaza din picaj la cativa centimetri deasupra pamantului, ridicand un nor de praf in urma sa. “Prietenul meu a inselat moartea. Asa a fost si experienta noastra cu motorizarea”, spune Raburn referin-du-se la motorul care echipa anterior modelul Eclipse, fabricat de Williams International.
    In ciuda intarzierilor, el spune ca numai 65 de comenzi au fost retrase, cu toate ca doar 46 de avioane fusesera livrate pana in iunie 2007. Singurul lucru bun este ca Eclipse a intrat in productie la capacitate normala. Dar timpul pierdut a insemnat timp castigat pentru concurenta, pentru ca Raburn a creat deja o piata, asa cum si-a dorit.
    Fanatismul sau pentru avioane si zbor i-a condus viata inca de tanar, cand statea cocotat pe tractor si scruta orizontul, imaginandu-si ca zboara.
    “Asa cum alti oameni sunt legati de munti sau de un ocean, eu m-am legat pe veci de cer. Este foarte important pentru mine.” Baietii de varsta lui munceau vara pentru a-si cumpara o masina sau o motocicleta, insa el a lucrat si economisit pentru a-si lua licenta de pilot la doar 17 ani. Nu a putut deveni pilot de profesie din cauza vederii imperfecte, dar a ramas dependent de zbor si azi, dupa 40 de ani de la luarea licentei. Board-ul Eclipse a insistat ca Raburn sa nu mai zboare de unul singur pentru a nu le periclita investitia. Nu a fost chip sa-l convinga, el continuand sa zboare cateva ore in fiecare saptamana.

    Imaturitate
    Raburn a spus recent ca daca nu si-ar fi dat demisia de la Microsoft, el si Gates “s-ar fi omorat” unul pe celalalt. El i-a descris pe tinerii Gates, Steve Balmer, Paul Allen si ceilalti fondatori ca pe niste staruri rock ‘n’roll, fara nicio idee de leadership, care se contraziceau o zi intreaga pentru orice lucru minor.
    “Erau geniali fiecare in parte, dar pur si simplu prea tineri pentru a conduce un business. Sunt convins ca daca nu ne-ar fi presat intotdeauna timpul, una dintre acele certuri nu s-ar fi terminat prea bine. Urlam unul la celalalt de dimineata pana seara, cand trebuia sa prindem un avion si eram siliti sa plecam.”
    Pur si simplu compania era prea mica atunci pentru un grup de “masculi alfa”, spune Raburn. Acum s-au impacat, dar se vad foarte rar. Totusi, Bill Gates i-a organizat petrecerea de 50 de ani, in Cabo San Lucas, Mexic. Gates este cu cinci ani mai tanar, dar varsta a doua i-a prins pe amandoi din urma: “nimeni nu a mai gonit prin Mexic atunci, asa cum obisnuiam sa o facem pe Central Avenue. Adrenalina a ajuns la cota maxima in timpul petrecerii aniversare”. “Se vede ca tin mult unul la celalalt”, spunea Will Stewart, unul dintre investitorii de la Eclipse prezenti la petrecere.
    Nu sunt multi oameni in aceeasi liga cu Gates cand vine vorba de bani, dar Raburn este indeajuns de bogat sa frecventeze marile galerii de arta sau sa colectioneze avioane rare dupa bunul sau plac. “Am facut mai multi bani decat poate visa un om normal si am pierdut mai multi bani decat poate visa acelasi om.” Raburn a cedat 5 procente din Microsoft cand a parasit compania, in 1982. Daca si-ar fi pastrat pachetul de actiuni, ar fi fost mai bogat cu cateva miliarde de dolari. Asa insa, el a fost nevoit sa caute finantare privata la investitori ca Bill Gates (20 mil. dolari), Alfred Mann (100 mil. dolari) sau UBS – banca elvetiana de investitii. Din 1998 pana astazi a “strans” peste un miliard de dolari pentru a-si implini visul.

    Momentul adevarului
    “Am auzit ca Eclipse va schimba regulile jocului de-acum inainte, dar nu am auzit pana azi niciun argument despre ce reguli va putea sa schimbe”, spunea Jack Pelton, CEO-ul rivalilor de la Cessna Aircraft. Criticii sai, si nu sunt deloc putini, il descriu pe Raburn ca pe un diletant, un refugiat din Silicon Valley care este indeajuns de naiv sa creada ca un avion se poate asambla la fel de usor ca un computer. “Aici nu este loc pentru hocus-pocus, aici nu se construiesc compu-tere. Daca iti cedeaza computerul, nu pateste nimeni nimic. Daca cel mai mic lucru nu functioneaza la un avion, atunci esti mort.”
    In 2005 insa, Raburn a castigat Collier Trophy, Premiul Nobel al aviatiei, iar forul american i-a acordat licenta pentru aparatele sale de zbor. “Acest avion va schimba fata aviatiei”, a promis inca o data Raburn, si acum este adevaratul test pentru predictia lui. Day-Jets, companie aviatica din Florida, a lansat primul serviciu de taxi aerian din lume si Ed Iacobucci, fondatorul si CEO-ul grupului, a comandat 309 aparate Eclipse 500, ridicand numarul comenzilor totale la peste 2.600 de avioane, in valoare cumulata de trei mi-liarde de dolari.
    “Daca Eclipse isi respecta promisiunile, numele companiei va fi consemnat in istorie. Ce rol va avea compania Eclipse Aviation, numai istoria va decide.”
    Raburn stie acum ca tot efortul a meritat. Viziunea sa a inspirat alte companii, ca gigantii de la Cessna sau Embraer si chiar Honda sa dezvolte modele de avioane asemanatoare. O clasa noua de avioane, un gen de clasa “mini” in cazul automobilului, exista acum in industria aviatica, iar Raburn este pionierul V.L.J.-urilor (very light jets). Orice alt succes mai mic decat acesta ar fi fost frustrant pentru un om de calibrul sau.
    “Toata lumea trebuie sa se aleaga cu ceva din viata asta. Eu am ales cerul. Nu conteaza ce voi face mai departe, atat timp cat este ceva legat de avioane.”

    Clasa mini a avioanelor business
    In momentul de fata sunt 11 astfel de modele, dar numai Eclipse 500 este deja disponibil. Eclipse Aviation a livrat 46 de unitati si are peste 2.600 de comenzi pe care trebuie sa le respecte. Alti trei concurenti vor lansa primele avioane in 2008: Adam Aircraft A 700 (2,25 mil. $, 6 locuri) – “opera” unui fost pilot in aviatia SUA; Diamond D-Jet (1,4 mil. $, cinci locuri); Embraer Phenom 100 (3 mil. $, 6 locuri). Spectrum si Honda si-au anuntat prezenta pe acest segment incepand cu 2009, respectiv 2010, ei anuntand un pret de 3,65 mil. $ pentru avioanele de 7 locuri.

  • Cu moda la psiholog

    Cat se poate de casual, dezinvolt, extrem de vorbaret si “agitat”, dupa cum singur recunoaste – un ardelean atipic dupa origini si un “fashionist” pragmatic prin formare, Cosmin Copaescu a luptat dintotdeauna pe mai multe fronturi.
    Cand era mic, si-a dorit sa fie director sau sa ocupe orice functie importanta. In adolescenta a dorit sa intre la SRI, dar a picat examenul de admitere, asa ca s-a indreptat spre psihologie. Nu a profesat niciodata in acest domeniu, din lipsa de rabdare. Nu ar fi avut rabdare pentru psihologia scolara sau psihologia clinica, dar si-a gasit putina rabdare pentru a face psihologie organizationala, care mai inseamna si management, economie sau marketing. “Stii cum e, atunci cand nu poti sa faci un lucru bine, faci mai multe ca poate-poate se leaga ceva”, glumeste el.

    O zi decisiva
    Facultatea a facut-o in Cluj, iar prima data cand s-a gandit ca s-ar putea muta in Bucuresti a fost in urma cu 6 ani, cand a primit o oferta de angajare pe HR, de la Softwin. “In anul 3 de facultate am fost la o conferinta in Bucuresti, impreuna cu sotia mea. Am facut o lucrare comuna, ea fiind studenta la drept iar eu la psihologie. In urma acelei conferinte cei de la Softwin mi-au facut o oferta de angajare.” Ajuns inapoi in Ardeal, toti prietenii i-au spus ca nu are ce cauta in Bucuresti, ca este suficient de agitat. Dar chiar in momentul in care trebuia sa se decida daca se muta sau nu in Bucuresti a primit o alta oferta din partea grupului Carpatcement, care avea operatiuni in Deva. A acceptat imediat si astfel a inceput sa faca programe de HR pentru Carpatcement. Dupa terminarea facultatii, a continuat sa lucreze in cadrul companiei pe partea de training si dezvoltare, iar dupa ce a fost manager pe training si dezvoltare pe una din fabrici, a devenit manager pe intreg grupul Heidelberg Cement, in Romania. “A durat aproape 5 ani sa ma hotarasc sa plec. A fost o lupta intre a trece in consultanta si a invata lucruri total noi pentru mine. Foarte multi dintre amicii mei lucrau in consultanta si ma intrebau de ce nu vin si eu, pentru ca se castiga mai bine. Eu eram pe principiul ca pentru a oferi consultanta trebuie sa fi facut prima data cu mana ta.” A fost o lupta interna care a durat 4-5 ani, perioada in care Copaescu a primit mai multe oferte, iar mutarea in Bucuresti a fost poate cea mai grea decizie. “Pana intr-o zi mai proasta in care unul din amicii mei m-a intrebat a nu stiu cata oara daca nu vreau sa plec din Heidelberg. Ziua respectiva de munca nu a fost una dintre cele mai bune. In plus, studiile ziceau ca nu trebuie sa stai mai mult de 4-5 ani intr-o multinationala, iar eu m-am gandit ca ar fi pacat sa incalc regula. Si am acceptat sa vin pe postul de manager de HR la Bigotti.”

    Trainer devenit GM
    “Este o companie la fel de nebuna ca si tine”, este argumentul care l-a facut sa dea curs ofertei venita din partea Bigotti si sunt cuvintele care i-au schimbat definitiv viata. Schimbarea a fost facuta cu retinere si teama. Ca si pozitie era o crestere, salarial nu insemna nimic, iar ca challenge insemna foarte mult. Venise dintr-o companie care e un mamut in industria cimentului, intr-o companie mica, cum sunt in general firmele de fashion. “Ce a contat foarte mult in decizia mea a fost momentul in care a venit oferta, cine a facut aceasta oferta si au contat oamenii pe care i-am cunoscut cand am luat prima data legatura cu Bigotti.”
    Intrarea lui Copaescu in Bigotti s-a produs in urma cu doi ani si jumatate, iar pana la functia de manager general a fost nevoie de un singur pas, facut in doi ani. “Evolutia mea a fost simpla – am intrat pe postul de manager de HR si apoi am devenit GM. Am fost primul trainer care a devenit GM.”

    Interesant sau… penibil?
    Ca retrospectiva, se poate spune despre el ca a dat usor psihologia pe ciment si, mai tarziu, cimentul pe haine. Este convins ca orice lucru pe care nu il stii se poate invata, dar nu pretinde ca ar sti mai multe despre moda, spre exemplu, decat designerii care lucreaza in companie. De fapt, acesta este si unul dintre aspectele pe care le urmareste la un candidat pentru un post in cadrul companiei. “Trebuie sa fie mai bun decat mine pe partea pe care o conduce.”
    Cand vine vorba de moda, Copaescu spune ca, in timp, a invatat sa priveasca o haina altfel decat o fac ceilalti sau decat o facea el la inceput.
    “Cand am avut primul interviu cu actionarii firmei, m-am chinuit sa ma imbrac intr-un mod interesant, dar daca ma gandesc acum, eram penibil. Nu am avut nicio legatura cu moda, cand am venit aici, dar cred ca am avut cei 7 ani de acasa in ceea ce priveste modul de a te imbraca.” Managerul Bigotti crede ca nu trebuie sa ai neaparat cunostinte de moda pentru a conduce o companie din domeniu. “E o companie ca oricare alta. Nu faci ciment, faci moda.”

    Mecanic in timpul liber
    Iar el “face moda” de de la primele ore ale diminetii. Desi stilul workaholic este des intalnit el doreste mai degraba sa fie eficient. Vine la birou adesea cu doua ore mai devreme decat ceilalti, adica la ora 7, pentru a putea lucra in liniste. Si crede ca in doua ore poti lucra cat in sase, daca reusesti sa te concentrezi foarte bine.
    Intr-un domeniu atat de imprevizibil, e greu de crezut ca programul unui manager de fashion este previzibil, iar Copaescu confirma acest lucru. “Ai cateva repere – stii ca ai sedinta la ora zece, stii ca ai sedinta la ora unu. Sunt zile in care am sedinte de dimineata pana seara. Sunt si zile in care nu am nicio sedinta programata, dar se ivesc dintr-o data – avem o problema si trebuie sa ne reunim pentru a o discuta si rezolva.”
    De la birou pleaca pe la 7 seara, dar spune ca nu lucreaza chiar 12 ore pe zi. “Este greu de spus cate ore lucrez efectiv. De cand ajung la birou si pana vin colegii mei pot sa lucrez cat as lucra in sase ore. Poate 2 ore pe zi le pierd discutand cu prietenii, asa ca nu pot spune exact cate ore lucrez pe zi.”
    In timpul liber iese cu familia si prietenii, iar iesire inseamna de la a merge in parc pana la a se sui in masina si a merge undeva in tara. “Imi mai place sa calatoresc in strainatate si sa merg la teatru, o activitate pe care o am inca de pe vremea studentiei. Imi place sa citesc reviste de masini si sa testez fiecare masina care imi pica in mana.” Masinile ii plac nu numai pentru a le conduce, ci si pentru a le demonta. “Nu stiu de unde vine aceasta pasiune. Cand eram mic, demontam ceasuri, spre disperarea parintilor, dar cred ca apogeul l-am atins cand am demontat bordul masinii pe care tocmai o cumparasem impreuna cu sotia mea si pentru care am facut eforturi foarte mari, la acea vreme.
    Masina nu era scumpa dar era mult pentru noi, iar intr-o seara sotia mea se uita pe geam si m-a vazut cum demontam bordul. Tacanea ceva la ea si mi s-a parut normal sa vad despre ce este vorba”, povesteste amuzat Copaescu.

    ???Graftex Prodcom

    a fost infiintata in anul 1997.
    Graftex Prodcom distribuie si produce brandul de vestimentatie masculina de lux Bigotti, cu 4 colectii variate ca stil: Bigotti Clasic, vestimentatie business in stil clasic; Bigotti Smart Casual, produse intermediare, intre clasic si casual; EgoBigotti, tinute casua,trendy; Artigiani, brand care se adreseaza consumatorului sofisticat cu exigente ridicate.
    Cifra de afaceri pe anul 2006 este de aproximativ 9,5 milioane de euro, iar numarul de angajati este de 240, conform datelor furnizate de companie Ministerului de Finante.
    In Romania sunt 28 de magazine Bigotti.
    Bigotti se gaseste si in Ucraina, cu un magazin deschis in Odesa, si in Bulgaria, cu 2 magazine deschise in Sofia.
    Pana in 2008, cei de la Bigotti doresc sa acopere Europa Centrala si de Est.

  • Reteta de phar(ma)nagement

    Dupa 6 ani de studii de medicina si 2 ani de stagiatura la un spital din Bucuresti, Panu se hotarase ca este momentul sa faca altceva. Asa se face ca Panu si-a deschis o firma de comert la care a renuntat numai dupa un an de zile. “Firma pe care am avut-o s-a dovedit a fi un esec. Dar daca as fi avut experienta de acum, sigur nu am fi dat gres pentru ca acum imi dau seama ce nu a mers”, spune Panu. Dar destinul l-a purtat pe Panu tot in domeniul sanatatii si in 1995 acesta a intrat in grupul german producator de medicamente, Shering-Plough (SP), pe postul de reprezentant de vanzari in Bucuresti. De atunci, Panu a urcat treapta cu treapta spre varful piramidei profesionale si a ajuns general manager la SP Romania in februarie 2006.

    Manager sau medic

    Desi are studii in medicina, Tudor Panu nu crede ca, pentru a conduce o companie din domeniul medical, trebuie sa fi studiat si medicina in prealabil. “Din contra as putea spune. Managerul general al unei companii din acest domeniu trebuie sa aiba neaparat studii economice si sa fie un bun antreprenor. Faptul ca o generatie intreaga de absolventi de medicina s-a orientat, la inceputul anilor ’90, pe acest domeniu a fost probabil din cauze istorice, as putea spune, intr-o societate trecuta in care oamenii isi gaseau cu greu un drum profesional sau optiunile erau prea putine”, este de parere managerul SP.

    Mai mult, Panu nu regreta ca nu mai poate profesa ca medic si spune ca nu s-ar mai vedea in postura de a-si imparti viata intre un spital sau un cabinet si casa. “In momentul in care am intrat in aceasta industrie, desi nu stiam foarte mult, mi s-a parut foarte interesant, un domeniu in continua miscare, iar astazi mi-ar fi greu sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea daca as fi profesat inca medicina”, spune Panu. “Cred ca este o imbinare foarte buna intre cele doua lucruri care m-au interesat dintotdeauna – sanatatea umana si partea de dezvoltare si de business”, completeaza managerul general al SP.

    Real estate la moda

    Desi prima afacere nu a avut succesul pe care Panu l-a scontat, acesta nu exclude ideea de a mai incerca sa-si deschida propriul business. “Cand mi-am deschis acea firma de comert, nu aveam deloc experienta sau know-how-ul pentru asa ceva. Din acest punct de vedere sunt constient ca firma respectiva nu ar fi avut cum sa traiasca. In ultimii ani am invatat foarte mult despre cum poti sa faci o afacere sa mearga si daca m-as hotari, la un moment dat, sa fac ceva pe cont propriu, cred ca as sti cum sa procedez.”

    Managerul general al SP Romania spune ca ar investi tot in domeniul in care lucreaza de peste un deceniu, pentru ca este un domeniu foarte incitant care evolueaza cu o viteza ametitoare. “Eu cred in industria farmaceutica atat pe plan mondial, cat si in Romania, pentru ca aici activeaza corporatii care aduc niste produse inovatoare si cred ca acest trend va continua. Nu vad niciun motiv sa fie altfel”, marturiseste Panu care mai spune ca ar investi si in imobiliare. “Se pare ca este un domeniu la moda si foarte profitabil.”

    Nomad prin lume

    Primul job al sau a fost acela de medic stagiar la Spitalul Colentina din Bucuresti. Panu a lucrat acolo doi ani de zile, iar cea mai mare investitie pe care a facut-o cu banii castigati a fost o masina. “Era o masina relativ veche si foarte ieftina”, isi aminteste amuzat. La Shering, Panu lucreaza de peste 10 ani si a trecut prin 7 functii pana sa conduca SP Romania. In toti acesti ani, Panu a fost un fel de nomad, pentru ca a trebuit sa se mute de mai multe ori in alta tara prin compania la care lucreaza.

    “Am stat un an in Croatia, la Zagreb, un an si jumatate in Italia, la Milano, iar in ultimii doi ani si jumatate am locuit in Elvetia si am fost peste tot in Europa Centrala si de Est.” Panu spune ca cel mai mult i-a placut in Italia, dar daca ar trebui sa mai plece, Panu spune ca ar fi deschis la orice propunere. “Nu stiu daca exista un loc in care sa vreau neaparat sa locuiesc. Nu refuz in niciun caz ideea de a locui si a lucra in alta parte; de altfel am facut-o de mai multe ori”, explica acesta care spune ca ar dori sa viziteze, in scop personal, America Latina, Africa si Japonia. “Nu caut neaparat locuri exotice, ci locuri care difera ca si cultura, oameni, obiceiuri.”

    12 ore de lucru

    Tudor Panu are o zi de lucru foarte incarcata. In cele 10-12 ore de lucru, el incearca sa cuprinda toate sarcinile trecute in agenda si sa-si stabileasca intalnirile pentru ziua urmatoare. “Incerc sa fiu cu agenda la zi, dar nu este intotdeauna usor intr-o piata in continua schimbare si intr-o firma cu ambitii mari.” Ziua de lucru incepe inainte de 8:30 dimineata. “In cazul in care nu sunt plecat din tara, ziua mea de lucru se desfasoara la birou, unde ajung inainte de 8:30. Primul lucru pe care il fac, ce a devenit deja un gest reflex, este deschiderea calculatorului pentru a ma conecta la Intranet. Oricum eu stiu in permanenta ce se intampla in firma. pentru ca folosesc un palmtop care ma tine updatat 24 de ore din 24. Dupa ce imi citesc e-mail-urile, imi iau cele cinci minute necesare pentru a-mi pune agenda la punct pentru ziua respectiva si pentru a-mi bea cafeaua”, povesteste managerul care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 27 de milioane de euro.

    Plecare cu greutate

    Cel mai greu moment pentru Panu, de cand este la Shering, a fost prima plecare intr-o alta tara. “In 2001 am plecat in Croatia si a fost greu pentru ca in momentul in care trebuie sa te pui in pozitia de a locui, trai si lucra in alta tara tot ce ti se pare dificil devine usor – si aici ma refer la viza, la locul unde vei sta -, iar tot ceea ce nu-ti pui problema devine greu – de la schimbarea unui bec la limba de acolo, cultura, felul in care te raportezi la ceilalti, iar ceilalti la tine”, explica acesta.

    Panu mai spune ca nu ar renunta la ceea ce face acum sau la domeniul acesta. Nu stie unde va fi in 10 ani, in ce corporatie sau pe ce post, dar este sigur ca va lucra tot in industria farmaceutica. “Cred ca domeniul acesta ma reprezinta. Cred ca orice om se gandeste la un moment dat ca trebuie sa schimbe ceva sau sa renunte, dar trebuie sa iti urmezi planul propus si pana la urma sa ai mandria sa te uiti inapoi si sa te bucuri ca ai mai trecut peste o greutate.”

    Tudor Panu are un baiat de 7 ani pe care l-a luat in calatoriile de serviciu de la numai doi ani. “Cred ca el are o sansa fantastica in viata si mult mai multe optiuni decat am avut noi. In plus a avut sansa de vedea multe locuri pana acum si cred ca lucrul acesta ii da o atitudine pe care nu stiu daca eu o aveam la varsta lui sau alti copii o au in acest moment”, este de parere Panu care nu exclude posibilitatea ca fiul sa studieze in strainatate. “Cel putin, asa cum arata lucrurile astazi, probabil ca ai mai multe sanse in viata daca inchei niste studii la un anumit institut, la o anumita facultate. Evident ca exista un top al universitatilor din lumea asta si cred ca este o oportunitate buna sa studiezi la o facultate renumita”, explica acesta. “De altfel, cred ca Romania este un judet dintr-o tara mai mare numita Europa si nu vad de ce nu te-ai muta dintr-un oras in altul pentru studii”, conchide managerul.

  • Cosmopolitii de business

    Revista TARGET a descoperit, timp de un an, printre oamenii de afaceri din businessul autohton, manageri, antreprenori, romani sau expati care s-au constituit in lideri veritabili. Ce au ei in comun? Faptul ca ne-au ajutat sa definim, in premiera, termenul de cosmopolit in afaceri: liderul care s-a remarcat prin rezultatele afacerii pe care o conduce, prin ideile inedite, prin stilul cu care face afaceri sau prin atitudinea deosebita in business.
    Dintre ei, redactorii TARGET au nominalizat cei mai reprezentativi cosmopoliti, pe care ii trecem in revista mai jos, iar impreuna cu dumneavoastra, cititorii nostri, vom desemna primii 5 oameni de afaceri cosmopoliti din Romania. Ca sa va amintiti povestile lor, vizitati site-ul www.targetonline.ro si votati pentru personajul din TARGET care vi s-a parut cel mai cosmopolit.

  • Expatii printre noi

    De-a lungul timpului au ajutat la dezvoltarea altor tari decat tarile lor de origine si s-au mutat dintr-un capat in celalalt al lumii. Chiar daca astazi nu mai colonizeaza noi state sau continente, expatii sunt urmasii moderni ai meseriei lui Columb si desfasoara “expeditii” interesante chiar la Bucuresti. Printre armatorii care si-au adus cu ei experientele si traditiile se numara Friedrich Niemann, general manager la Athenee Palace Hilton Bucuresti, Cheon Park, general manager la Samsung Electronics, Vijay Srinivasagopalan, vicepresedinte pe operatiuni la Telemobil (Zapp), Alejandro Solano, general manager al companiei spaniole Hercesa si Nondas Magoulas, vicepresedintele Alexandrion Group.

    Schimbarile pot fi, prin natura lor, foarte dificile. Dar cum este sa conduci o afacere de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, intr-o tara despre care credeai ca stii cate ceva doar de la vecinii bulgari, si cum se poate adapta un om invatat cu rigoarea si seriozitatea germana intr-un mediu de business romanesc destul de “agresiv si schimbator”?

    “Secretul este sa te schimbi tu in intampinarea culturii oamenilor, si nu oamenii din tara respectiva dupa cultura ta”, spune Friedrich Niemann, manager general la Athenee Palace Hilton Bucuresti. Putem adauga pe lista must have-urilor si simtul umorului, o masina clasica care sa-i faca sederea mai placuta pe timpul verii (de fabricatie germana, bineinteles), totul asezonat cu putina zapada pe partiile de schi, iarna. De Volkswagen-ul cabrio din 1964 este absolut indragostit si l-a adus de un an in Romania, “pentru reintregirea sufleteasca”, iar despre partii spune ca este multumit, desi recunoaste ca prefera Alpii sau Muntii Stancosi. Una peste alta, viata sefului Hilton la Bucuresti este foarte placuta, spune managerul care mai are un avantaj: priveste toate problemele de la inaltime, de la cei peste doi metri pe care ii masoara.

    “Sunt multumit de viata mea de aici. Am multi prieteni si amici, romani dar si straini, imi place clima, imi place casa mea din Dorobanti si, sigur, ‘vorbesc un putin romaneschte’. Este o limba destul de dificila”, spune Niemann. Pana sa preia afacerea din Romania, in septembrie 2005, a mai condus hotelurile Hilton din M?nchen, capitala Bavariei, si Sofia, deci Hilton a devenit oarecum o casa mobila pentru managerul german. Insa primul contact cu Romania l-a avut inainte sa preia conducerea hotelului, cu aproximativ un an mai devreme. Conducea inca hotelul din Sofia, iar drumul de acolo pana in Romania l-a facut cu masina. El recunoaste ca nu stia foarte multe lucruri despre Romania inainte sa vina aici. “Intotdeauna mi-au placut istoria si geografia, dar a trebuit sa ma mut in Balcani ca sa cunosc cu adevarat aceste locuri.”

    “Ceea ce m-a surprins totusi este faptul ca bulgarii nu stiu multe despre romani, iar pe romani nu ii intereseaza prea multe despre bulgari”, sustine Niemann, desi Bulgaria a devenit interesanta, macar ca destinatie turistica. Niemann este implicat in piata hoteliera internationala de peste 20 de ani si tocmai posibilitatea de a cunoaste inca o cultura l-a atras la Bucuresti.
    “Trebuie sa admit ca munca a fost si este primul meu hobby; sunt un perfectionist si atunci cand vrei sa ai cele mai bune rezultate posibile, timpul liber este foarte redus.” Dar nu se plange. Germanii, in genere, nu prea o fac. “Imi fac timp sa citesc, chiar foarte mult, ce-i drept multa lectura obligatorie, de business, si ma relaxez la volanul Volkswagen-ului meu de colectie”, povesteste el.

    Apropo de volanul masinii, Niemann spune ca o astfel de masina inseamna mai multe ore de intretinere decat de plimbari. “Un important consumator de timp liber”, cum il numeste el, Volkswagen-ul Karmann Ghia din 1964, pe care l-a adus din Germania anul trecut este, totodata, una dintre legaturile importante cu casa sa natala, “pentru ca este o mica parte din cultura si istoria noastra”. Cand nu este foarte aglomerat incearca sa descopere mai multe despre cultura si istoria Romaniei – pana acum a fost in Delta (fara masina), prin Carpati si, bineinteles, in Transilvania, pentru influentele sasesti din zona.

    Desi este obisnuit cu schimbarile si se poate adapta foarte usor la diferentele culturale sau ale mediului de business, Niemann recunoaste ca Balcanii sunt o zona aparte. Dupa mai bine de doi ani si jumatate petrecuti la Sofia, a crezut, in sfarsit, ca intelege mult mai bine mentalitatea est-europeana. Dar, surpriza! Cand a a ajuns la Bucuresti si-a dat seama ca romanii sunt total diferiti de bulgari, in comportament, dinamica, asteptari si multe alte aspecte, deci a pornit din nou de la zero.

    Sarmalutele care tin loc de mandu
    “Ce faci, buna ziua, multumesc”, sunt expresiile pe care Cheon Park le cunoaste si le foloseste… Restul expresiilor nu le cunoaste inca, dar promite ca le va folosi cat de curand.
    “Desi am apelat la serviciile unui profesor particular, progresele pe care le fac nu sunt inca at?t de importante pe c?t mi-as dori. Am inceput sa inteleg, in mare, pe ce subiect se desfasoara o conversatie, insa deocamdata nu pot vorbi”, recunoaste cu o unda de regret General Manager-ul Samsung Electronics.
    A vazut Romania pentru prima data cand a fost numit la conducerea biroului Samsung, dar, pentru ca ii place foarte mult sa calatoreasca si sa intereactioneze cu diferite tipuri de culturi (pentru doi ani si jumatate a condus afacerea Samsung din Ungaria), a primit schimbarea cu entuziasm. “Am citit cat am putut de mult pe Internet si in ghidurile turistice si, in plus, aveam o oarecare experienta macar in vecinatatea Romaniei, din experienta de la Budapesta”, isi aminteste Park.

    A venit in Romania impreuna cu sotia si cei doi copii, o fata si un baiat, si, cu ajutorul lor, s-a acomodat destul de rapid la viata din Romania, pentru ca familia inseamna pentru el “acasa”. Copiii au simtit si ei schimbarile. “Le-a fost foarte dor de prieteni, mai ales la inceput, insa sunt foarte sociabili si au reusit sa se integreze usor. Au un grup de amici cu care ies la film sau la joaca”, spune Park. In plus, el pastreaza legaturi stranse cu familia din Coreea, mai mult prin poze in ultima vreme, dar si cu traditia coreana, pentru ca locuinta actuala este decorata in stil coreean, lucru foarte important pentru confortul familiei Park.

    “Cel mai bine aproape de casa ne simtim pe mica terasa cu flori si decoratiuni coreene, unde ne bem cafeaua si ceaiurile”, spune Park. Acum, de cand cunoaste mai mult cultura si chiar geografia tarii, viziteaza foarte des Valea Prahovei; prefera Sinaia si traseele montane din zona, iar Castelul Peles l-a vizitat pana acum de patru ori, pentru ca este “o adevarata bijuterie”, mai ales in ochii copiilor sai.
    Dar munca, pentru ca ea ii ocupa majoritatea timpului, nu este deloc simpla intr-o tara straina. “Sa fii la conducerea unei echipe de specialisti de nivel inalt intr-o tara straina este, din capul locului, un lucru nu foarte usor. Iti trebuie putin timp sa te integrezi intr-o societate diferita din foarte multe puncte de vedere fata de cea la care te raportezi. Dar eu sunt o persoana careia ii plac lucrurile noi, asa ca, inclusiv din acest punct de vedere, jobul din Rom?nia este ceea ce mi-am dorit.”

    Despre regulile de management ce trebuie aplicate intr-o tara straina crede ca fiecare le stabileste asa cum crede de cuviinta. “Trebuie sa fii deschis si sa incerci sa nu ai idei preconcepute despre tara respectiva sau despre oamenii ei. Apoi, totul tine de bun-simt, aceasta regula ar trebui sa fie universala”, conchide Park.
    GM-ul de la Samsung Electronics ofera, indirect, un sfat pentru expatii romani din Coreea. El spune ca din mancarea noastra se pot manca fara probleme sarmalele. Acestea sunt asemanatoare cu mandu, unul dintre felurile sale preferate de mancare coreeana. E lesne de inteles ca Park serveste masa la restaurantele cu specific asiatic din Bucuresti, dar pentru romanii care traiesc in Asia si au probleme cu mancarea traditionala, mandu poate fi o alternativa.

    Vicepresedinte cu karma
    Cand mergi intr-o tara straina, chiar si pentru un sejur, diferentele culturale pot fi covarsitoare. Pentru Vijay Srinivasagopalan, vicepresedinte pe operatiuni la Telemobil (companie ce detine brandul Zapp), socul cultural a fost, mai degraba, un “soc termic”. La zece zile dupa sosirea in Romania, intr-o dimineata de iarna in care a vrut sa curete zapada de pe masina, a ajuns sa nu-si mai simta mainile de frig. Insa pe langa acest aspect s-a simtit ca acasa in Romania inca din prima zi si astazi spune ca India este tara unde isi are radacinile, iar Romania este casa lui. “La urma urmei, ce este ‘acasa’ daca nu un loc unde te intorci dupa o zi lunga si iti gasesti linistea? De cand am venit in Romania, am petrecut sapte luni in India, iar restul de optzeci le-am petrecut aici. De fapt, nu am stat intr-un singur loc pentru mai mult de patru ani nici cand locuiam in India”, realizeaza amuzat vicepresedintele Telemobil.

    Vijay, asa cum ii spun colegii, s-a nascut in 1967 in Madras, India, iar oportunitatea de a veni in Romania s-a ivit cand avea 31 de ani, in urma cu sapte ani. Chiar daca lucra la momentul acela pentru cel mai important operator GSM din India, a privit oferta ca pe o provocare. Asa ca, pe 10 ianuarie 2000, Vijay a sosit, impreuna cu sotia si baiatul sau, pe aeroportul din Otopeni. Astazi, familia sa mai numara un copil, o fetita in varsta de patru ani, primul copil indian nascut pe teritoriul Romaniei. Un motiv in plus pentru Vijay sa indrageasca Romania.
    Cand vine vorba de diferente culturale dintre romani si indieni, vicepresedintele Zapp nu le considera foarte importante. “Discrepantele sunt mici si sunt de ordinul subtilitatilor. Indienii sunt mult mai curiosi si mai prezenti unul in viata celuilalt, iar un lucru pe care il vezi des in India si aproape niciodata aici e faptul ca poti intra oricand in casa vecinilor fara sa anunti sau sa bati la usa.”

    Adaptarea la “noua tara” nu i-a adus niciun fel de probleme, ba dimpotriva. Pentru Vijay, renumitul bazar asiatic isi are echivalentul romanesc in pietele traditionale. Daca in Madras exista o straduta foarte ingusta si stramta renumita pentru numarul mare de negustori care se aduna acolo, in Bucuresti a gasit Piata Amzei. Totusi, sunt cateva diferente. “In bazarul din Madras, o persoana nu poate sta intr-un loc, pentru ca este efectiv purtata de multime”, spune Vijay, care merge des in pietele din Romania, si nu neaparat pentru ca ii aduc aminte de India, ci, foarte simplu, pentru ca aici gaseste produse proaspete si naturale.
    Natural este bun, dar “totul se rezuma la condimente”, spune Vijay. El este vegetarian, deci majoritatea mancarurilor traditionale romanesti nu sunt pe gustul sau; putinele varietati pe care le-a gustat i s-au parut interesante, insa prea putin condimentate fata de bucataria indiana. Poate din cauza asta Vijay prefera sa manance acasa, impreuna cu familia, decat la restaurant, fie acesta si unul cu specific indian.

    Este hindus, asa ca pentru el familia si viata spirituala sunt foarte importante, iar o discutie cu el pe aceasta tema este oricand o lectie de viata. Romania nu are un templu hindus, dar nici asta nu este o problema. “Pe langa ritualurile zilnice pe care le presupune, hinduismul este, in primul rand, un stil de viata al carui tel suprem este desavarsirea sufletului si desavarsirea ta ca persoana. Hinduismul este un mod de a trai viata la nivel intuitiv”, explica pe scurt Vijay esenta credintei sale.
    Poate si din motivul acesta calatoreste in India anual si sta de fiecare data aproape o luna.
    In tara noastra nu are o oaza speciala de confort, pentru ca se simte ca acasa oriunde in Romania. Totusi, locurile sale preferate sunt Zarnesti si Fundata, pe care le descrie ca fiind extrem de frumoase in timpul iernii, mai ales ca schiul este sportul pe care l-a adaugat palmaresului de fost jucator profesionist de cricket.

    Pe langa schi, inot si putine cuvinte romanesti, cele mai importante lucruri pe care le-a invatat in cadrul experientei numite “Romania” sunt invataturile dobandite din postura de vicepresedinte pe operatiuni la Zapp. “Am invatat ca nu trebuie sa judeci pe cineva inainte de a-l intelege si ca oamenii sunt mai mult decat ceea ce par”, apreciaza managerul expat. Chiar daca a venit dintr-o tara a contrastelor si apartine unei religii in care binele si raul sunt relative, Vijay Srinivasagopalan s-a adaptat in Romania inca din ziua intai. Cu toate acestea, intrebat daca ar vrea sa ramana pentru totdeauna in tara noastra, vicepresedintele Zapp recunoaste: “In primul rand sunt indian, asa ca ma voi intoarce in India cu siguranta”.

    Ole, unde este Romania?
    Singurele radacini pe care le-a prins in ultimii 6 ani Alejandro Solano, general manager al companiei spaniole Hercesa, sunt cele ale bonsaiului si ale plantei yucca din apartamentul sau din Bucuresti, pe care se straduieste sa le ude in fiecare zi in ciuda programului incarcat si a deselor calatorii de afaceri. In rest, Solano se poate considera un veritabil cetatean al lumii, cu o resedinta in Romania, o familie in Madrid, prieteni raspanditi de-a lungul si de-a latul intregului continent european si o cariera care il poarta in toata Europa de Est. Pentru Solano cel mai mare avantaj al carierei de expat este ocazia de a experimenta mai multe stiluri de viata. Asa ca, imediat dupa absolvirea cursurilor de masterat Solano a hotarat sa accepte provocarea, cucerit de ideea experientelor noi pe care le-ar putea trai intr-o tara pe care cu doi ani si jumatate in urma nu ar fi stiut sa o localizeze exact pe harta.

    “Nu stiam nimic despre Romania inainte de a veni aici. Nu o data mi s-a intamplat sa confund Budapesta cu Bucurestiul. Cand mi s-a oferit aceasta pozitie insa, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc tinta la Google si sa dau cautare dupa Romania. Partea proasta era ca deja aveam o imagine formata despre aceasta tara, iar aceasta nu era una dintre cele mai bune. Cand le-am spus prietenilor ca plec in Romania reactia lor a fost ceva de genul “O, Doamne! Dar unde este Romania?”.

    Solano crede ca stofa de expat au numai acei manageri pentru care placerea de a experimenta atarna mai greu decat confortul si care nu regreta ceea ce lasa in urma. “Este foarte dificil sa iti faci treaba si sa mai ai si succes daca iti lipseste in permanenta ceva sau cineva. Dorul, daca este puternic, nu te mai lasa sa te bucuri de prezent. In ceea ce priveste prietenii, nu cred ca sunt conditionati de tara in care alegi sa traiesti. Daca iti sunt prieteni cu adevarat, vor fi alaturi de tine chiar daca in cea mai mare parte vorbesti cu ei prin Messenger sau Skype.”

    Odata ajuns in Romania, pentru Solano a inceput o perioada foarte agitata, cu nenumarate puncte in agenda. Si, desi era prins cu toate procedurile si formalitatile inerente deschiderii unei companii, Solano a inceput sa isi caute singur o casa, dupa vechea metoda care implica 5 ziare cu anunturi, un telefon si multe, multe vizionari. Chiar daca recunoaste ca ar fi fost mai simplu sa angajeze pe cineva care sa rezolve toate aceste probleme, Solano este bucuros ca a ales sa se ocupe singur de fiecare lucru in parte. “Eu cred ca daca angajezi pe cineva sa se ocupe de toate problemele de zi cu zi pentru tine, nu mai ai sansa de a experimenta, de a vedea lucrurile asa cum sunt cu adevarat. Si chiar daca a fost de-a dreptul stresant si nu de putine ori am simtit ca mi-am irosit timpul, cred ca a fost chiar o experienta interesanta.”

    Limba romana nu a fost o problema pentru Solano, care spune ca a urmat un curs timp de trei luni, insa a renuntat din cauza lipsei de timp. “Mi-am zis ca ar fi mai usor si mai placut sa invat de la prieteni, cu atat mai mult cu cat limba romana nu este dificila pentru un latin, mai greu este sa te deprinzi cu fonemele slavice. Cel mai dificil este la inceput, pana incepi sa intelegi ce se vorbeste in jurul tau, si in primele luni nu de putine ori se intampla sa te simti in ofsaid si sa trebuiasca sa te prefaci ca intelegi ce iti spun oamenii. Insa Romania este o tara minunata pentru un expat, fiindca aici aproape toata lumea vorbeste limba engleza fluent. Cred ca as fi putut trai confortabil ani in sir aici fara sa trebuiasca sa invat limba. Dar doar fiindca din punct de vedere practic nu este o necesitate sa inveti limba, eu cred ca din punctul de vedere al experientei este ceva care trebuie neaparat facut. Daca tot esti aici, de ce sa nu inveti? Eu sunt de parere ca trebuie sa incerci sa te adaptezi cat mai bine oriunde ai fi, iar aceste eforturi fac experienta mai bogata si mai completa.”

    ?Atunci cand nu munceste sau nu calatoreste, fie in scop de afaceri, fie pentru a-si vizita prietenii, Solano regaseste inconfundabilul sentiment de “acasa” atunci cand isi aduna prietenii duminica in bucatarie pentru a gati. Desi se afla in Romania de mai bine de doi ani, pe meniul managerului spaniol se inscriu deocamdata doar feluri de mancare traditionale spaniole. “Nu m-am obisnuit inca cu bucataria romaneasca, fiindca este mai satioasa decat mancarea spaniola, si desi mie imi place, nu acelasi lucru pot spune si despre stomacul meu, care nu o prea agreeaza.” In rest, Solano spune ca nu simte diferente mari intre tara sa natala si cea adoptiva. Ar mai fi iernile friguroase care il mai iau pe nepregatite si cozile intampinate la ghisee cand vrea sa isi plateasca facturile, insa acum simte ca s-a obisnuit cu tara si cu oamenii si nu se mai simte strain, desi spune ca “limba este intr-adevar o bariera care schimba multe lucruri”.

    De pe taramurile zeilor
    Cand esti nascut in tara nectarului si a ambroziei nu este de mirare ca o cariera de expat nu te tenteaza atat de tare incat sa parasesti taramurile mitice ale Eladei. Cu toate acestea, Nondas Magoulas, vicepresedintele Alexandrion Group, a ales o cariera de “manager in deplasare” cu 18 ani in urma si pana acum nu a regretat nicio clipa. “Cred ca acum as fi de-a dreptul nefericit daca ar trebui sa raman inchis intr-un birou, deoarece calatoriile mi-au devenit o a doua natura.” Inainte de a veni la Alexandrion, Magoulas a lucrat pentru PepsiCo in tari ca Spania si Bulgaria, insa in Romania simte ca si-a gasit intr-adevar locul.

    “Din primul moment in care am ajuns in aceasta tara m-am simtit foarte confortabil si foarte in siguranta. Iar oamenii de aici sunt atat de prietenosi si de ospitalieri, incat nu mi-au lasat ragazul de a ma simti strain. Cred ca Romania este o tara mai mediteraneana decat este vazuta in general de straini, asa ca nu este de mirare ca m-am simtit din prima secunda ca acasa. Romanilor le place sa se bucure de viata, sa danseze, sa manance bine, sa iasa in oras. Nu vad nicio deosebire mare intre greci si romani ca popoare.”

    ?Magoulas recunoaste ca de obicei compatriotii sai au o retinere atunci cand este vorba de a-si parasi tinuturile natale, insa in cazul sau aceasta retinere nu a reusit sa ii infraneze curiozitatea si placerea de a calatori. “Grecii au in general o problema cu ideea de a fi expati. Sunt mai atasati de radacinile lor si ca atare nu sunt cei mai umblati oameni, prefera sa stea cat mai aproape de ceea ce cunosc, de rude, de vecini. De obicei motivele care ii impiedica sa fie expati de cariera sunt cele care tin de familie, si cand vine vorba despre asta, nu le place sa-si asume riscuri. Insa eu cred ca daca esti tanar si te intalnesti cu o asemenea oportunitate, trebuie macar sa incerci, sa vezi ce mai este dincolo de granitele tarii tale.”

    Cu toate acestea Magoulas recunoaste ca fara sprijinul familiei sale nu ar fi reusit sa faca fata atat de bine momentelor dificile pe care le-a traversat de-a lungul vremii. “Cel mai greu lucru pe care a trebuit sa il fac a fost sa gasesc o formula prin care sa combin o viata profesionala foarte intensa cu viata personala. Este nevoie de multa rabdare, insa doar rabdarea nu este suficienta, ai nevoie si de intelegerea si ajutorul familiei tale.”

    Cu toate greutatile, Magoulas nu a renuntat si intr-un final a reusit sa-si aduca si cariera si viata personala pe aceeasi linie. “In Romania nu am venit ca sa plec, am venit pentru a incepe o viata aici. Iar dupa patru ani de du-te vino, in sfarsit in toamna acestui an familia mea mi se va alatura aici si atunci chiar voi simti ca sunt acasa.” Din Grecia ii mai lipseste doar pestele proaspat si casa sa de pe malul marii Egee, insa prietenii pe care si i-a facut aici compenseaza micile lipsuri. “Mi-am facut cred ca sute de prieteni in cei patru ani de cand sunt in Romania, insa cei mai buni sunt putini si sunt toti romani.”

    Chiar daca inca nu vorbeste in romaneste Magoulas spune ca intelege peste 60% din ceea ce vorbesc oamenii in jurul sau, insa in ultima vreme a inceput sa mai uite. “Am angajat tot mai multi vorbitori de limba greaca in companie in ultimii ani si din cauza asta romana mea a inceput sa rugineasca, fiindca atunci cand nu sunt fortat sa citesc si sa ascult ce vorbesc oamenii, ceea ce am deprins se pierde.” Cu toate acestea, faptul ca nu vorbeste limba nu a fost niciodata un impediment pentru el, ba chiar crede ca faptul ca este strain este in avantajul sau, fiindca oamenii se poarta mai frumos cu el din aceasta cauza.

    Nici chiar taximetristii nu reusesc sa il puna in dificultate, deoarece este un negociator innascut. “Imi aduc aminte ca am avut cu cativa ani in urma un accident cu masina mea, asa ca am fost nevoit sa iau un taxi. Cand am ajuns la destinatie, taximetristul mi-a cerut o suma astronomica si atunci i-am zambit si i-am spus ca nu vreau sa cumpar masina, ci doar sa platesc cursa. El a insistat ca pretul este corect, asa ca i-am propus sa mergem impreuna la politie ca sa ma ajute sa calculez pretul, fiindca eu nu ma pricep”, povesteste Magoulas.

  • Stofa de Versace

    Ghergana Diaconu si-a programat interviul intr-o zi de sambata, dovedind ca e tipul de manager care nu tine cont de zilele libere din calendar. “Un bun manager este cel care lucreaza atunci cand trebuie sa lucreze. Am avut perioade in care lucram si 16 ore pe zi, dar asta nu se intampla tot timpul. Si nici nu ar fi posibil asa ceva pe termen lung, pentru ca nu mai dai randamentul dorit dupa o perioada intensiva de lucru.”

    Un strain in Romania

    Drumul Gherganei Diaconu catre Romania a inceput in urma cu 4 ani, cand, proaspat absolventa in contabilitate, a inceput sa lucreze, ca si contabila, la o firma din Bulgaria, tara sa natala. “Sunt licentiata in contabilitate si mereu am crezut ca asta o sa fac. Dar nu am putut lucra mai mult de 6 luni in acest domeniu. Iubesc cifrele, iubesc matematica dar imi era imposibil sa stau pe scaun 8 ore. Vroiam sa fac ceva mai putin plictisitor”, povesteste Ghergana Diaconu. Asa ca aceasta s-a hotarat sa schimbe registrul. Astfel, Ghergana Diaconu a inceput sa lucreze pe partea de marketing in aceeasi firma, si totul parea ca merge foarte bine. “Desi am avansat in cadrul firmei, simteam ca vreau si pot sa fac mai mult de atat”, marturiseste Ghergana Diaconu. Sortii au fost favorabili pentru femeia din spatele Versace JC si dorinta de a lucra intr-un mediu incitant i-a fost indeplinita de catre un “business angel”. “Am plecat de la firma respectiva, pentru ca ajunsesem sa fiu foarte stresata. Nu am avut o zi de concediu intr-un an de zile”, marturiseste Diaconu. Astfel, Ghergana a ales sa renunte la cariera in cadrul companiei, dar avea sa-si dea seama mai tarziu ca decizia pe care a luat-o a fost cea corecta. “Ma tot gandeam ca am facut o greseala, renuntand la jobul meu. Asta pana intr-o zi cand m-am intalnit din intamplare cu un om de afaceri care ma stia de la vechiul loc de munca. Si cand i-am spus ca nu mai lucrez acolo, a spus ca are ceva de lucru pentru mine”, povesteste aceasta. “Acest om cunostea traiectoria mea si a avut incredere in mine ca voi putea deschide un magazin in Romania”, adauga aceasta.

    Locatia buclucasa

    Asa se face ca, in anul 2003, Ghergana Diaconu a ajuns in Romania. Fara sa stie vreun cuvant in limba romana, misiunea Gherganei era sa deschida un magazin cu haine pentru barbati. “Aveam o posibilitate de a lua o franciza pentru Camel Active. Nu stiam limba romana si nu cunosteam pe nimeni aici. Practic trebuia sa fac totul singura”, explica aceasta. Ghergana Diaconu a inceput sa ia cursuri intensive de limba romana si sa caute locatia potrivita pentru magazin. Apoi a luat legatura cu o avocata care trebuia sa o ajute sa infiinteze firma. “Dupa ce am ajuns in Romania, trebuia facuta comanda pentru haine. La o saptamana dupa sosirea mea in Romania trebuia sa plec in Cipru pentru a comanda colectia de toamna-iarna”, povesteste Ghergana Diaconu care marturiseste ca cea mai mare problema a sa a fost gasirea unui spatiu pentru primul magazin Camel Active. “Pe Calea Victoriei nu mai exista niciun spatiu disponibil pentru inchiriere, iar alte posibilitati erau doar centrele comerciale Unirea Shopping Center si Bucuresti Mall. Dar in Unirea trebuia sa astept cateva luni pentru un spatiu, iar in Bucuresti Mall ne-au pus de asemenea pe o lista de asteptare. Noi insa noi nu ne permiteam sa mai pierdem timp, pentru ca magazinul trebuia deschis cat mai repede”, explica aceasta. Dupa lungi cautari si negocieri pentru diverse spatii, Camel Active si-a gasit locul in Carrefour Orhideea. “Am ajuns sa semnam cu Carrefour din intamplare. Am semnat precontract pentru un spatiu pe care l-am pierdut ulterior din cauza unei decizii de a se schimba spatiile si precontractele. In acelasi timp arhitectul producea mobilierul pentru magazin pe proiectul acelui spatiu si ne-am trezit, dupa ce am semnat contract pentru alt spatiu, ca mobilierul s-ar putea sa nu se potriveasca pentru dimensiunile acestuia”, povesteste Ghergana care a semnat contractul cu Carrefour la inceputul lui august. Aproape doua luni mai tarziu trebuia sa fie totul gata, pentru deschiderea oficiala a Carrefour, de pe 24 septembrie 2003. “Pe data de 23 septembrie s-a lucrat toata noaptea pentru a fi instalat mobilierul. In ziua deschiderii oficiale, la ora 7 dimineata, asezam marfa pe rafturi, asta in conditiile in care o jumatate de ora mai tarziu era deschiderea oficiala”, povesteste amuzata Diaconu.

    De la Camel Active la Versace JC

    Urmatoarele magazine Camel Active si Versace Jeans Couture au venit ca un lucru firesc si ca o necesitate pentru Ghergana Diaconu. “Odata ce incepi sa lucrezi in comert si odata ce iti intra in sange, este greu sa te lasi cuprins de rutina. Pentru ca dupa aproximativ un an, totul intra in rutina. Personalul stie ce are de facut, tu stii ce ai de facut, cand si de unde trebuie sa faci comanda de haine. Si, in 2004, am ajuns la momentul la care totul se asezase si eu ma gandeam: acum ce fac?”, explica Ghergana. Astfel ca in anul 2005, Ghergana Diaconu a mai deschis alte doua magazine Camel Active. “Recunosc ca mi-a fost foarte teama – sunt multe lucruri de pus la punct ca sa faci o afacere sa mearga: echipa pe care o conduci, locatia, produsele pe care le oferi, atmosfera din magazin. Si ma tot gandeam daca am indeplinit toate conditiile pentru ca aceasta afacere sa mearga”, marturiseste Ghergana. “In plus, cu Camel Active a fost foarte greu, pentru ca nu era un brand cunoscut pe piata din Romania si trebuia tot timpul sa explici cine esti, ca este o franciza din Germania care se gaseste in 45 de tari, dar oamenii ne priveau tot cu neincredere. Spre exemplu, cu Versace a fost destul de simplu din punctul acesta de vedere pentru ca este un brand cunoscut si puternic”, adauga aceasta. Cea mai mare problema in aducerea brandului Versace JC in Romania a fost incheierea contractului de franciza. “Cei de la Versace au conditii foarte dure, incepand cu locatia care trebuie sa fie pe o artera comerciala importanta dar nu langa alte branduri renumite, cu designul magazinului si terminand cu felul in care sunt aranjate hainele pe rafturi”, explica managerul Versace. Investitia in toate magazinele pe care le conduce Ghergana Diaconu se ridica la aproximativ 600.000 de euro. “Cea mai mare investitie a fost in Versace JC, adica peste 300.000 de euro. In 2006 am avut o cifra de afaceri de aproximativ un milion de euro din cele 3 magazine Camel Active, avand in vedere ca Versace JC nu a avut decat o luna de zile activitate anul trecut”, spune Diaconu.

    Haute Couture in Bucuresti

    Planurile de viitor ale Gherganei sunt legate tot de comertul cu haine. Cea mai mare dorinta a sa este sa aduca in Romania si prima linie a brandului italian, Versace Haute Couture. Dar problema este tot gasirea spatiului, mai ales ca pentru aceasta linie exclusivista este nevoie de un spatiu de cel putin 300 de metri patrati. In plus, investitia va fi de doua ori mai mare fata de investitia in linia sport. Alt proiect de-al Gherganei Diaconu este de a muta magazinul Camel Active din Timisoara in Bucuresti. “Vreau sa fac aceasta mutare, pentru ca este mult mai usor sa conduci magazinele din locul in care stai. In plus, daca mai este nevoie de marfa la unul din magazine, aceasta se poate aduce mult mai repede daca magazinele sunt in acelasi oras. Pe cand din Bucuresti in Timisoara este mult mai greu”, explica Diaconu. “Mai mult, timisorenii sunt obisnuiti sa cumpere din afara, astfel ca magazinul nu poate genera venituri importante”, adauga aceasta.
    O zi de munca a Gherganei Diaconu dureaza intre 12 si 14 ore, daca nu sunt evenimente deosebite precum deschiderea unui magazin sau prezentari de moda pentru promovarea colectiilor. “La noi, in afara de Camel Active din City Mall, niciun magazin nu s-a deschis fara ca ultimele saptamani sa lucram 24 de ore din 24. Si cu Versace s-a intamplat la fel. Dar in momentele acelea nu mai conteaza daca esti obosit sau nemancat, conteaza doar ca magazinul sa fie deschis la timp”, conchide Ghergana Diaconu. Si acum imi vine in minte cum foarte multi oameni de afaceri spun ca un bun manager este cel care stie sa delege sarcinile. Dar la aceasta definitie s-ar mai putea adauga ca un bun manager este si cel care nu se teme sa lucreze si in zilele libere sau 24 de ore pe zi.

  • Turism pe motocicleta

    Paradoxal, desi piloteaza mai bine de 18 ore pentru o singura deplasare in Anglia, nu se considera un “biker” si este pasionat mai mult de plimbarea in sine, de peisaje si de natura decat de motocicleta. Nu are nici macar un model favorit si prefera sa schimbe motocicletele in functie de destinatie. “Importanta este calatoria, iar acum toate drumurile acestea inseamna ceva, traiesc fiecare clipa, spre deosebire de vremurile cand ma deplasam cu masina si soferul”, spune Prosszer (43), care nu regreta ca nu a inceput aceste “excursii” mai devreme. “Cred ca exista un timing potrivit pentru toate.”

    Un dolar/un angajat

    In business a intrat in 1991, cu o investitie de 1.400 de dolari si doi asociati. Treptat, a ajuns la 1.400 de angajati si 25 de companii in cadrul holdingului Paneuro. Dupa debutul fulminant al afacerilor, grupul a traversat, insa, de-a lungul timpului, si perioade nefaste: primii asociati s-au pierdut undeva pe drum, grupul a intrat la un moment dat in reorganizare, dar acum rezultatele financiare indica o revigorare a companiei.
    Ritmul in care si-a dezvoltat companiile a fost, insa, prea alert. Nu pentru angajatii Paneuro, care “au invatat foarte repede si multi dintre ei si-au deschis propriile afaceri”, dar pentru structura companiilor. “Cred ca au fost sarite niste etape si nu trebuia sa accept ca piata sa ne impinga atat de departe”, recunoaste Prosszer. Dar acum, cand Paneuro este din nou pe un trend ascendent, el este convins ca brandul este cat se poate de viu si perspectivele sunt foarte promitatoare.
    “Proverbul care spune ca fiecare om isi poarta palaria potrivita este cat se poate de adevarat”, spune Zoltan Prosszer. El crede ca ultimii ani, cu reorganizari masive in grup, au fost un proces de “resizing”. “In raport cu persoana mea, holdingul s-a dezvoltat intr-un ritm normal, insa pentru sanatatea businessului aceasta dezvoltare a fost prea rapida. Acum am tras linie si o sa o iau de la capat”, spune antreprenorul din Targu-Mures. Revenind la afacerea Paneuro, tot “caruselul” a inceput cu un autoturism de import cumparat la mana a doua, autoturisme care se aflau la moda la inceputul anilor ’90. “Pe masina am platit 250 de dolari, iar reparatiile ne-au costat 700 de dolari, isi aminteste Prosszer. Tot raul inspre bine. A intuit atunci ca piata masinilor de import va exploda si ca foarte multi oameni vor pati acelasi lucru si s-a hotarat sa vina in intampinarea nevoilor pietei. “A fost limpede atunci ca un business cu piese de schimb pentru masinile de import era pe trend si n-am pierdut oportunitatea”, spune Prosszer.

    Companii, multe companii!

    In 1991 a deschis unul dintre cele mai mari service-uri din oras, intr-un spatiu inchiriat, si a angajat cel mai bun mecanic din Targu-Mures, singurul care repara masinile straine. “El era obisnuit cu profesionalismul din Germania si, imediat dupa ce am inchiriat spatiul, mi-a spus ca am mai avea nevoie de 20-25 de mii de marci (10 – 12 mii de dolari) pentru amenajari si echipamente si putem sa-i dam drumul. Mi se parea imposibil atunci”, spune el. Totusi, in acelasi an, activitatea atelierului a fost completata de un magazin de piese pentru masinile de import si afacerea s-a dezvoltat din acel moment natural, odata cu cererea tot mai mare. “Acolo lucram impreuna cu o angajata care, desi i-am spus ca nu mai avem resurse pentru angajari, a insistat sa ramana. Ii plateam salariul cand mai vindeam o curea de distributie sau alta piesa mai importanta”, isi aminteste Prosszer.
    In doar cativa ani, de la doi-trei angajati, compania a ajuns, in 1996, lider national pe piata auto din Romania si, daca la inceput mergea personal in fiecare vineri la vama pentru importul pieselor necesare, acum deja grupul suferise o restructurare si divizia de transport a pieselor se chema Paneuro International. Cealalta componenta majora a grupului era Paneuro Trading, care, dupa cum sugereaza si numele, era concentrata pe retail. Trading a fost compania care a sustinut cresterile ulterioare. In 1995 a deschis primul magazin din Capitala, iar un an mai tarziu a devenit dealer Mercedes si Citroen prin companiile ALIAT respectiv ATU si a incearcat, fara prea mare succes, sa intre pe pietele de constructii si IT. Antreprenorul a devenit si dealer autorizat pentru producatorul de scutere Piaggio, prin compania Motoplus, si a inventat un concept nou de magazin, unde scuterele erau la vedere, intr-o vitrina. “Prin acel concept am transformat atelierele banale in magazine foarte primitoare”, sustine Prosszer.

    Din magazin in fabrica

    La sfarsitul anilor ’90 Paneuro a achizitionat pachetul majoritar la Romcab, fabrica de cabluri si cablaje din Targu-Mures. Milionul de dolari platit pentru controlul fabricii este cea mai importanta achizitie si este si in prezent motorul de crestere al Paneuro, desi Romcab este in reorganizare. Prosszer spune ca Romcab este in grafic cu restructurarea si, cel mai probabil, termenul de trei ani se va scurta. “Am avut discutii serioase cu olandezii de la Draka pentru vanzarea unui pachet de actiuni si avem oferte si in prezent. Vom face o tranzactie importanta anul acesta”, declara Prosszer. In grup s-au intamplat si alte tranzactii: dealerii Mercedes si Citroen au fost vanduti, iar acum Prosszer conduce un alt dealer de autoturisme, Premiere, pentru Citroen si Peugeot.
    Paneuro Motoplus mai exista si astazi, dar este importator oficial pentru Moto Guzzi. Prima comanda va ajunge in tara in luna mai, iar cifra de afaceri este estimata la 500.000 de euro si este estimata o crestere la peste 1 milion de euro in 2008. Desi nu mai conduce 25 de companii, Prosszer spune ca munceste mai mult decat atunci. “Cand lucrurile merg bine, toata munca se intampla de la sine. Primesti rapoartele zilnice sau saptamanale si orice neregula este usor de depistat”, sustine antreprenorul. Acum, chiar daca teoretic ar trebui sa aiba mai mult timp liber, este prezent la fabrica Romcab cateva zile pe saptamana, se ocupa de lansarea brandului Moto Guzzi la Bucuresti si se intalneste foarte des cu viitori sau eventuali parteneri de business. Nu crede in varianta de a renunta la business pentru o “calitate mai mare a vietii”, alegere tot mai des intalnita la nivel mondial printre manageri si antreprenori. “Eu cred ca fiecare om are soarta trecuta in ADN-ul sau si nu cred ca oamenii se schimba. Daca un manager renunta, inseamna ca nu se simtea bine cu el si va face schimbarea pentru ca trebuie sa faca ceea ce simte el. Eu o sa continui sa fac business, sa dezvolt companii, pentru ca asa sunt construit si ma simt foarte confortabil in ipostaza asta”, spune Prosszer.

    Bungaloul
    Prosszer este unul dintre antreprenorii care calatoresc foarte mult, dar, spre deosebire de majoritate, alege hotelurile in functie de locatie, de priveliste si mai putin in functie de renume. Pentru ca se simte foarte bine in natura, cand se deplaseaza la Bucuresti sta, indiferent de anotimp, in bungalourile de pe marginea Herastraului. “Renunt la ele doar in cazul unor intalniri importante si de ‘tinuta’”, admite Prosszer.

    MOTORUL PRINCIPAL
    Desi numai 10 din 100 de companii reusesc sa-si revina dupa reorganizare, Romcab pare sa fie pe drumul cel bun. Cu actiunile companiei se realizeaza tranzactii importante – pachetul minoritar de 7,17% a fost cumparat de Broker Cluj de la SIF Oltenia, iar la o capitalizare de piata de aproape 5 milioane de euro, inseamna o tranzactie de peste 350.000 de euro. Pentru Romcab exista in continuare oferte de cumparare si cifra de afaceri a crescut cu 60% in 2006, pana la valoarea de 14 milioane de euro. Pentru 2007 vanzarile vor depasi 19 milioane de euro, potrivit lui Zoltan Prosszer.

    A STRANS RANDURILE
    Din 25 de companii pe care le ingloba holdingul Paneuro, Zoltan Prosszer mai conduce astazi doar Paneuro International, Paneuro Leasing si Motoplus Paneuro, importatorul oficial Moto Guzzi in Romania, Premiere, dealer Peugeot-Citroen, si Romcab, fabrica de cabluri si cablaje din Targu-Mures.

  • Au spart tiparele

    Din plutonul oamenilor de afaceri in costume sobre, tot timpul au tinut linia intai cateva personaje imbracate mai colorat. Cel mai adesea, coloratura vesela nu se datoreaza stilului vestimentar, ci ideilor nonconformiste pe care ei le-au impus in businessuri conformiste. Asa au procedat Albert Roggemans, care si-a asumat mutarea romanilor de pe culoarele bancilor in Self’Bank, Petru Berciu, care si-a construit un brand dintr-un club exclusivist, sau Alina Gavrila, care a pus clientul fata in fata cu creativul in agentia de publicitate. Julia Kristensen a adus croitoria de lux pe Calea Victoriei, Alexandre Eram a redesenat spatiul comercial clasic, in timp ce Vlad Seitan a reinventat benzinaria sub forma de cafenea.

    Cafeaua e un concept in sine, pentru multi consumatori, iar pronuntarea cuvantului duce cu gandul la aroma imbietoare a bauturii din ceasca aburinda servita in decorul cochet al unei cafenele din centrul orasului. In 1998, un grup austriac din industria petroliera a impins limitele notiunii de cafea dincolo de tipare. Pana la usa benzinariilor, mai exact.
    In 1999, OMV, liderul pe piata de petrol si gaze naturale din Europa Centrala, deschidea prima statie de alimentare cu carburanti OMV din Romania, pe strada Vasile Milea din Bucuresti. In incinta benzinariei – cafeneaua Viva, brand propriu, care a fost, pentru o perioada, un adevarat trend. In cateva zile devenise deja o practica uzuala si o moda sa mergi la o cafea la OMV. “La inceput asezam singuri produsele pe rafturi”, isi aduce aminte Vlad Seitan, directorul de retail al companiei si unul dintre oamenii care au pus prima caramida la temelia retelei OMV din tara noastra. “La prima petrecere de Craciun eram 14 oameni in total, iar acum doar echipa din sediul central este formata din 100 de persoane”, indica Seitan sugestiv evolutia din 1999 si pana astazi a sucursalei romanesti a grupului OMV. In prezent, reteaua OMV cuprinde 73 de statii pe teritoriul Romaniei, avand o cota de piata de 9% in sectorul de retail pentru carburanti.
    In toate cele 13 tari unde exista statii OMV, serviciile gastronomice si magazinele au fost asociate cu brandul VIVA, prezent in reteaua din Romania inca de la inceput. “Reteta” de business face parte din conceptul international OMV, care priveste statiile de alimentare ca adevarate centre multifunctionale de servicii orientate catre satisfacerea celor mai diverse cerinte ale clientului.
    Benzinaria-cafenea a fost un element de noutate pe care OMV l-a adus pe piata romaneasca, intrucat in anul 1999 nu existau competitori care sa ofere servicii gastronomice in toate statiile. Seitan apreciaza contextul lansarii drept unul avantajos: “Cu siguranta, un avantaj important a fost lipsa unei competitii reale in momentul respectiv pentru acest tip de servicii, ceea ce ne-a permis sa castigam o pozitie de trend-setteri. Dificultatile au existat, dar nu au fost majore. De exemplu, pe masura ce reteaua s-a dezvoltat, a devenit o provocare sa optimizam gama de produse avand la dispozitie un spatiu relativ limitat”. In prezent, structura vanzarilor din reteaua OMV Romania este de 75% carburanti si 25% servicii aditionale. Avand in vedere tendinta de crestere a proportiei serviciilor non-oil in totalul volumului de vanzari, se pare ca reteta cu gust de cofeina a prins la consumatori.
    Seitan apreciaza ca nu este usor sa faci pionierat, pentru ca trebuie sa mentii si sa imbunatatesti continuu standardele cu care i-ai obisnuit pe clienti.

    Ad-telierul

    O masa pe care zac ravasite multe foi, cani de cafea si pachete de tigari, in jurul carora se invart nervos niste oameni cu multe nopti nedormite la activ. Cand spui publicitate, aceasta este imaginea care vine, involuntar, in minte.
    De la avantul pe care l-a cunoscut in anii ’90, publicitatea s-a manifestat ca un business cu atitudine, “publicitarul” a devenit el insusi un brand, iar nonconformismul sau, un lait-motiv al industriei.
    Alina Gavrila, director general la Gavrila & Asociatii, are si fler de manager, dar si spirit artistic, tradat de studiile de balet si de design vestimentar. Pasiunea pentru moda a Alinei Gavrila se concretizeaza intr-un proiect ce vizeaza deschiderea unui departament in agentie dedicat creatorilor de moda. Dupa clienti de talia Zapp, Avon Cosmetics, IPPU si Transavia, nume celebre din moda romaneasca vor intra in portofoliul companiei: Razvan Ciobanu, cu linia vestimentara Preciouss, si Irina Schrotter, cu noul sau brand, Mellow.
    In peisajul actual al advertisingului, Gavrila & Asociatii au avut curajul sa abordeze o formula de lucru care pastreaza feeling-ul creativ mai aproape de munca efectiva, in care weekendul e pentru relaxare si noaptea pentru somn, iar dupa ora 19 nimeni nu mai lucreaza. Compania independenta fondata de Alina Gavrila si Octav Gheorghe este printre primele ateliere de creatie din Romania, care se bazeaza pe o singura veriga din lantul de activitati al unei agentii full-service obisnuite, si anume creatia, flancata de strategie si productie.
    “Nu consider ca publicitatea e un trend in sine. Sunt trenduri in grafica, in imagistica, dar publicitatea poate fi considerata cel mult un trend pentru tinerii aspiranti la statutul de publicitar”, incepe Alina Gavrila discutia despre directiile principale in mediul business romanesc. Pentru ea, publicitatea are mai mult rolul de a da tonus unei industrii, decat de a o restructura. “De la bun inceput publicitatea a adus culoare si sclipici printre programele TV din anii ’90. A existat o perioada in care telespectatorii asteptau pauza de publicitate. Nu stiu daca acum s-a ajuns la saturatie, dar Romania are sansa sa deschida un drum nou in publicitatea internationala si pentru acest lucru agentiile nu trebuie sa umble la sertar dupa retete. Este loc suficient pentru idei cu adevarat inovatoare, care sa implice renuntarea la mediile traditionale si adoptarea unor idei proaspete si revolutionare.”
    Gavrila crede ca, desi este mai greu de inghitit, formula in care clientul se intalneste direct cu creativul este mult mai eficienta: “La inceput, experienta este privita cu curiozitate, dar relatia directa pe care o faciliteaza duce in final la un client mai relaxat si mai multumit. In plus, cand crezi cu adevarat intr-o idee, o vinzi cu siguranta”.

    Cocteil de branduri

    Numele lui Petru Berciu se leaga de un adevarat portofoliu de branduri, construit impreuna cu prietenul sau, Ion Biris. Lista cuprinde primul lounge din Romania, The Office, devenit el insusi un brand, urmate de o multime de produse premium si superpremium importate prin intermediul companiei de import si distributie BDG Import, pe care au fondat-o impreuna: Evian, Jack Daniel’s, Corona Extra, Budweiser Budvar, Finlandia, Heinz si sampania Laurent Perrier. De la 1 aprilie, compania a adaugat cocteilului de branduri o aroma care lipsea: scotch-ul Cutty Sark, singurul premium scotch whisky a carui culoare se obtine natural si nu prin adaos de caramel.
    Totul a inceput in 1994, la scurt timp dupa ce Berciu si-a finalizat studiile la The American College in Londra, el s-a hotarat sa investeasca intr-un produs de care consumatorul roman nu auzise, dar in al carui potential a crezut din start: berea servita cu lamaie.
    “De Corona am aflat prima data la Londra si mi s-a parut de la bun inceput un produs destept si de viitor”, marturiseste Petru Berciu, cofondator al BDG Import. “La intoarcerea in tara, eu si partenerul meu Ion Biris am hotarat sa aducem si in Romania aceasta bautura produsa exclusiv de Cerveceria Modelo din Mexic. Cand a venit primul transport de Corona, nu aveam nici macar o strategie de distributie. Prin urmare, am luat cateva baxuri cu bere in portbagajul masinii proprii si am inceput sa contactam proprietarii cluburilor si pub-urilor din Bucuresti.”
    Pe o piata unde cererea pentru produse premium nu era conturata si in care oferta de bauturi era zgarcita in sortimente, Corona a fost o marca inedita si primita cu destul de mult scepticism la inceput.
    “Oamenii ne credeau nebuni cand le spuneam ca bem bere cu lamaie”, povesteste despre inceputuri Berciu. Pentru ca nu reuseau sa convinga proprietarii de cluburi si baruri sa cumpere noul tip de bautura, tinerii antreprenori si-au rugat prietenii sa mearga in cluburile-tinta si sa comande sortimentul de bere controversat. La scurt timp dupa, bateau palma cu cel mai mare club al momentului respectiv, iar de acolo contractele s-au tinut lant.
    O poveste similara a avut-o si momentul lansarii Red Bull pe piata romaneasca. La momentul respectiv, piata locala nu cunoscuse termenul de energizant, iar brandul Red Bull era consolidat doar in Austria. Cei doi au a investit, ca si in cazul Corona Extra, mult timp si multa energie pentru licoarea care astazi e prietenul cel mai bun al consumatorilor in momente de maxima oboseala si partenerul perfect de pahar al lui Jack Daniel’s.
    Si cum o bautura speciala se bea intr-un cadru desavarsit, nasterea conceptului The Office a venit de la sine. “Am dorit sa aducem un suflu nou, sa cream un loc ceva mai mic si mai primitor, in care oamenii sa se simta in largul lor.” Asa s-a nascut clubul din Bucuresti, pionierul unui concept ce ar putea fi catalogat drept exclusive clubbing.
    De noua ani, ambianta clubului e neschimbata, si multi “adepti” ajung sa spuna “The Office” ori de cate ori spun Bucuresti, Mamaia, Predeal sau Sinaia.
    De la lansarea conceptului The Office, multi proprietari de cluburi au replicat ideea in alte locatii. Despre aceste initiative, Berciu spune, cu nonsalanta primului venit pe piata: “Probabil considera ca ceea ce facem noi e bine”. Si pentru ca ideea a prins atat de bine, se cauta deja locatii si parteneri pentru lansarea conceptului The Office Lounge la nivel national.
    In timp ce Corona Extra a devenit un status simbol al consumatorilor de bauturi rafinate, si conceptia romanilor de distractie cu stil s-a mai schimbat, ceea ce denota ca asumarea unui risc intr-un business “virgin” poate crea foarte usor un brand aspirational.

    Afacere cu concept

    O vizita la sediul SonyaMod din Bucuresti este o incantare pentru cei care iubesc frumusetea, moda si designul. Gazda, Alexandre Eram, presedintele companiei, intra usor in rolul de ghid, fiindca multe dintre finisajele, decoratiunile si accesoriile cladirii au fost ideile sale.
    Compania-umbrela SonyaMod inglobeaza fabrica de la Galati de confectii pentru femei, magazinele Z de haine pentru copii, reteaua de distributie de produse cosmetice si Melkior Concept Store.
    Melkior Concept Store a transformat un proiect indraznet in realitate. Ideea construirii unui concept store a venit de la magazinul Colette din Franta, pe care Eram il considera lider in domeniu.
    “Un concept store e locul unde afli tot ce e in trend, unde colectiile sunt prezentate in avanpremiera si de unde reprezentantii mass-media pot afla ce noutati pregateste compania. Pentru ca deschide o viziune, lanseaza o idee, un concept store trebuie prin urmare sa fie unic”, surprinde, in cateva cuvinte, Alexandre Eram ideea pe care a lansat-o pe piata.
    Piesele unicat, produsele exclusiviste, seriile limitate si obiecte rare din intreaga lume prezentate in avanpremiera la Melkior decoreaza acum sediul SonyaMod, spre deliciul clientilor care vin in salonul de manichiura – pedichiura, in magazinul cash & carry sau la Centrul de formare si perfectionare Peggy Sage, singura scoala acreditata din Romania pentru meseria de stilist protezist de unghii.
    Alexandre Eram este de parere ca in beauty & fashion trebuie sa fii tot timpul la curent cu noutatile, cu ce apare in lume, mereu in tendinte, chiar cu un pas inainte. Ideea unui concept store a fost lansata cu succes, iar azi ea capata alte forme si valente. Melkior Concept Store este acum folosit ca un motor de cautare care participa la dezvoltarea SonyaMod si asa se face ca multe din obiectele decorative sunt in noua cladire, iar clientii stiu ca au de-a face cu un trendsetter.
    “Un concept store aduce, in primul rand, imaginea. Spre deosebire de pietele ajunse la o anumita saturatie, pe o piata aflata inca in crestere, ca Romania, e prematur sa cuantifici in bani valoarea adaugata a unui concept store.”
    Tot sediul companiei SonyaMod s-a bazat si s-a dezvoltat pe acest concept original. De pilda, fiecare din cele cinci etaje are propria culoare definitorie. Astfel au fost despartite zone de interes diferite: un showroom cu produse profesionale pentru saloanele de coafura, un salon de manichiura-pedichiura, o scoala de manichiura-pedichiura, o sala de conferinte unde saptamanal vin specialisti din Franta pentru seminarii tematice, diferite birouri si spatii specifice.
    Alexandre Eram nu a lasat nimic la voia intamplarii. Spatiul este destinat afacerilor, dar a fost decorat pentru a sublinia ideea de beauty & fashion. Un alt concept store, la o alta scara.

    Masura unui barbat

    Eticheta in business conteaza de multe ori mai mult decat orice altceva. Iar pentru adevaratii cunoscatori in materie de etichete numele Scabal are o rezonanta aparte, regala aproape. Asta deoarece firma belgiana, cunoscuta ca Rolls-Royce-ul producatorilor de stofe de lux, a pionierat cu 25 de ani in urma conceptul “made to measure” si este furnizorul principal al celor mai prestigiosi croitori londonezi ca Brioni sau Oxxford.
    In Romania, croitorul personal a inceput sa devina o necesitate de putin timp, dupa ce omul de afaceri roman a inceput sa inteleaga ca la capitolul imagine personala nu isi poate permite sa faca economie si ca o afacere de succes cu costum fin se tine. Insa putini stiu ca pentru un costum perfect, realizat dupa toate regulile artei croitoriei si din cea mai scumpa tesatura din lume, nu trebuie neaparat sa se urce intr-un avion cu destinatia Saville Row. Asta deoarece cateodata muntele vine si singur la Mahommed iar exclusivistele stofe Scabal sunt ascunse intr-o vila eleganta si discreta prin apropiere de Calea Victoriei.
    “Luxul nu este opulent, este doar perfect”, spune Julia Kristensen, femeia de afaceri care a adus cu 10 ani in urma brandul Scabal in Romania. De aceea, boutique-ul Scabal ramane, la fel ca in nuvelele lui Eliade, un spatiu inchis pentru neinitiati, neanuntat de nicio firma luminoasa sau vreo vitrina colorata. “Nu exista reclama sau promovare atunci cand vine vorba despre un brand atat de exclusivist ca Scabal. Clientii vin pentru ca au fost trimisi de alti clienti, recomandarea personala fiind cea mai sincera reclama.” Dupa 10 ani de activitate Scabal are 200 de clienti fideli, care revin in fiecare sezon pentru a-si reinnoi garderoba de business.
    Si cu toate ca tendintele se schimba in fiecare sezon, tema centrala la Scabal ramane aceeasi: respectarea gusturilor si a personalitatii fiecarui client in parte. In cei 10 ani de cand se ocupa de Scabal, Julia Kristensen a ajuns sa cunoasca masurile si gusturile tuturor clientilor ei, ceea ce ii fidelizeaza pe acestia din urma. “Tot mai multi barbati incep sa caute sentimentul de confort si exclusivitate pe care doar un costum sau o haina personalizata, realizata de un croitor renumit, il poate da. Clientul isi construieste singur costumul, beneficiind de consilierea si experienta noastra. El isi poate alege o stofa din cele 5.000 de mostre, dintre care cele mai scumpe sunt unice si cele mai rafinate din intreaga lume, cum este Summit Super 250 care costa 3.000 de euro pe metru. Apoi isi alege stilul, croiala, nasturii si butonii, precum si captuseala si celelalte “dotari optionale”, cum ar fi un buzunar interior mai mic pentru telefonul mobil sau mai mare pentru biletele de avion. Initialele sale pot fi brodate in interiorul sacoului sau in interiorul gulerului pentru a asigura unicitatea.”
    Kristensen recunoaste ca toate dificultatile din lume nu ar putea-o impiedica sa duca mai departe acest business. Insa tot ea recunoaste ca nu stia cat de greu va fi sa aduci un brand atat de exclusivist pe o piata care nu a fost obisnuita cu asa ceva. “In anul 2000 eram la Bruxelles la Scabal, si atunci Gregor Thissen, CEO-ul Scabal m-a intrebat ca daca as fi stiut cat de grea este aceasta afacere, as mai fi luat aceeasi decizie? Eu tind sa cred ca da.”

    Un soi de foaiere, cu un soi de automate

    Albert Roggemans, CEO al diviziei de retail al lantului ING si artizanul conceptului de self bank in Romania, si-a inceput cariera in domeniul bancar in 1973, atunci cand in intreaga lume un nou concept curajos lua nastere. “Cand mi-am inceput eu cariera la ING Belgia, in 1973, serviciile de self banking de-abia se nasteau. In anii ’80 insa acestea au cunoscut o explozie si un succes fenomenal in intreaga lume.” Totul a inceput cu clasicul ATM, care raspundea nevoii de a dispune de bani cat mai rapid, iar dupa ce acesta a prins la public, cuvantul de ordine in lumea bancara a ramas viteza de reactie.
    Grupul olandez ING era deja prezent de 10 ani in Romania in anul 2004, atunci cand a decis ca este timpul sa isi faca intrarea si pe piata de retail banking, introducand pentru prima data in Romania acest concept inedit.
    “In Romania serviciul de self banking functioneaza chiar mai bine decat in Belgia. A evoluat atat de bine, incat am vrut sa mergem chiar un pas mai departe si ne-am spus ca daca serviciul nostru este perfect, atunci nu mai avem nevoie de casieri. Timpul ne-a demonstrat ca am avut dreptate. La inceput, cand ne gandeam sa introducem conceptul de Self’Bank in Romania, multa lume ne-a spus ca automatele de incasat bani nu vor prinde niciodata aici, fiindca romanii nu isi vor incredinta niciodata banii unei masini. Insa noi am fost convinsi ca va functiona si ca accesibilitatea acestui serviciu va atarna mai greu decat orice retineri sau suspiciuni.” In ceea ce priveste rolul de trendsetter al ING pe piata bancara romaneasca, Roggemans este rezervat, insa admite ca lansarea serviciului Self’Bank a zguduit puternic industria in 2004, moment din care numeroase banci au inceput sa-si amenajeze “un soi de foaiere, cu un soi de automate”. Insa recunoaste ca acest lucru era cat se poate de natural, avand in vedere atractia unui asemenea serviciu si puternica competitie de pe piata bancara romaneasca. “Self banking-ul nu este ceva ce clientul foloseste in mod natural. Insa dupa ce invata cum se foloseste, clientii se indragostesc de simplitatea si accesibilitatea acestui serviciu si nu-si mai pot inchipui cum ar fi sa se intoarca la ghiseu pentru operatiunile pe care le pot face si singuri. Satisfactia clientului este mult mai mare atunci cand foloseste serviciile de self si PC banking decat cand interactioneaza cu casierii.”
    Bancile din intreaga lume cauta alchimia perfecta in relatiile cu clientii lor. Pentru majoritatea, ingredientele sunt apropierea de client, accesibilitatea si conexiunea la Internet. “Trendul actual care domina piata bancara din Romania poarta numele de proximitate. In acest moment principala preocupare a tuturor bancilor din Romania este sa isi extinda suficient reteaua de sucursale pentru a fi cat mai aproape de fiecare client. Trendul international se refera la echilibru, pentru a gasi formula echilibrului dintre banking-ul fizic, reprezentat de sucursale, si cel administrat de client prin servicii de tip self si PC banking.” In ceea ce priveste viitorul industriei bancare, Roggemans are insa certitudinea ca nevoia oamenilor de a se consulta cu privire la finantele lor nu va lasa tehnologia sa subjuge domeniul.

  • Manager pe obiective

    In urma cu 3 ani, pe cand era director de vanzari la S.E. Johnson, Viorel Ognean a primit un telefon de la o agentie de headhunting pentru un post in cadrul companiei Coty Cosmetics. Acest post i s-a parut lui Ognean o oportunitate si a acceptat sa parcurga drumul catre functia de manager general la Coty Cosmetics.
    “Intotdeauna agentiile de headhunting prezinta functia pentru care te recruteaza ca pe o super oportunitate. Dar chiar a fost un pas important in cariera mea, mai ales ca pozitia de manager general mi-o doream foarte mult, iar in cadrul companiei in care eram in momentul acela puteam sa ocup aceasta functie in cel putin 2-3 ani. Iar cei de la Coty imi ofereau acelasi lucru atunci, ceea ce m-a facut sa accept propunerea lor de a ma duce la interviu.” Ognean a fost ales din mai multi candidati si a trecut prin mai multe interviuri si teste pana a fi ales.
    “Din cate stiu eu, au fost aproximativ 12 candidati pentru aceasta functie. Au avut loc mai multe trieri – eu le numesc semifinale si finale. Primele interviuri au avut loc in Romania, dupa care am ajuns in semifinala, alaturi de alti 2 candidati, in Polonia. Iar in finala, care a avut loc la Paris, am ajuns 2 candidati”, spune Ognean. Cu ce i-a impresionat pe oficialii Coty?
    “Imi este foarte greu sa spun de ce am fost eu ales pentru acest post, pentru ca nu cunosc pe nici unul dintre contracandidatii mei. Dar cred ca intr-o mare masura conteaza experienta profesionala si relevanta activitatii trecute in contextul companiei in care urmeaza sa intri. Mai cred, de asemenea, ca trebuie sa ai tact, diplomatie, o minte structurata care sa poata finaliza planuri ce se afla in diferite stadii de proiect si ai o viziune de business”, explica managerul Coty.

    Frigotehnist cu studii economice

    Primul job al lui Viorel Ognean a fost cel de frigotehnist intr-o intreprindere de reparatii utilaje comerciale, la varsta de 18 ani. “Lucram in timp ce-mi faceam si studiile, dar primii bani i-am castigat la varsta de 14 ani, cand am lucrat intr-o fabrica de conserve din Targu-Mures, orasul meu natal, pe timpul verii”, povesteste Ognean, care a venit in Bucuresti pentru a studia Relatii Economice Internationale. Inainte de a lucra la S.E. Johnson, Ognean a fost trade marketing manager in cadrul Gillete Romania si Bulgaria, dar cea mai mare realizare profesionala de pana acum ramane tot postul de GM in cadrul Coty Romania. “Cred ca aceasta este cea mai mare realizare a mea si faptul ca in 3 ani de zile compania a avut o evolutie ascendenta si le-am demonstrat astfel celor care m-au ales ca au facut o miscare buna.”

    Antreprenor la 45 de ani

    Viorel Ognean si-a stabilit de mic cateva obiective profesionale pe care trebuia sa le atinga la anumite intervale de timp. Astfel, Ognean voia sa fie manager general pana la 35 de ani (lucru care s-a intamplat inainte cu un an decat sperase), iar la 45 de ani, adica peste 8 ani de acum incolo, Ognean se gandeste sa-si faca propriul business sau sa se retraga din “activitatea” de angajat pentru a se ocupa mai mult de pasiunile sale. “Mi-as face o afacere cu comert de elice de vapor, pentru ca este un proces de vanzare care dureaza foarte mult timp, dar aduce si venituri pe masura. Alta idee de afacere pe care o am in minte si pe care as vrea sa o pun in practica la un moment este consultanta de business”, spune Ognean. Unul dintre motivele pentru care Ognean ar dori sa incerce si postura de antreprenor este acela ca ar dori sa construiasca ceva de la zero cu toate avantajele si dezavantajele pe care le implica acest lucru. “Este diferit sa intri intr-o companie structurata si sa constati ca ai o echipa impartita pe departamente de care trebuie sa te folosesti dupa conceptia altuia. Daca incepi sa construiesti ceva de la zero, afacerea va fi structurata dupa gandirea ta, dar trebuie luat in considerare si efortul pe care trebuie sa-l depui pentru a pune pe picioare un business”, explica Ognean.

    Inceput dificil

    Cea mai grea perioada in functia de manager general in cadrul Coty a fost perioada de inceput. “Primele saptamani intr-o companie sunt cele mai dificile, pentru ca trebuie sa intelegi specificul businessului care in acest caz este foarte complex, iar eu nu eram obisnuit cu aceasta complexitate. Eu veneam dintr-un business mai usor, simplificat, si a fost o perioada grea, pentru ca, de la bun inceput, trebuie sa iei decizii si sa ai grija ca aceste decizii sa fie corecte”, marturiseste Ognean care caracterizeaza prima zi de lucru in Coty ca fiind interesanta. “Cand am intrat pentru prima data in companie ca si GM, am gasit un birou gol, un calculator nou si am inceput sa caut informatii ca sa inteleg cum functioneaza aceasta afacere. Din fericire, oamenii pe care i-am gasit aici erau dornici sa munceasca si fiecare stia foarte bine ce are de facut.”
    Ziua de lucru a lui Ognean incepe la ora 7 dimineata, cu tabieturile formate in cativa ani – prima cafea, prima tigara si pregatirile pentru gradinita a fiicei sale mai mari. Primul lucru pe care managerul Coty il face cand ajunge la birou este citirea mail-urilor. “Primesc 20-30 de mail-uri zilnic, in functie de perioada lunii si de procesele care au loc in companie”, explica Ognean, care lucreaza in medie 9-10 ore pe zi.

    Davidson, Harley Davidson
    Inainte de a avea masina sau permis de conducere, Ognean a condus o motocicleta. Pasiunea pentru motoare o are din ’88, iar acum conduce un Harley Davidson, masina fiind inca pe locul al 2-lea. In afara de motoare, Ognean mai este pasionat de fotografie si face scufundari atunci cand pleaca in concediu. “Fotografia am descoperit-o in ’94-’95, iar primul aparat foto a fost un Minolta Dynax 300 care a costat, la vremea aceea, 350 de dolari.” In plus, Ognean calatoreste mult si spune ca i-ar placea sa vada Asia. “Am plecat foarte mult in interes de serviciu, dar numai pe teritoriul european. Am vazut toata Europa si o singura data am fost in America. Mi-ar placea foarte mult sa vizitez Asia si sa ajung in Japonia”, spune acesta. Iar daca ar fi sa locuiasca in alta parte ar alege Barcelona sau Tokio.

  • Alicia si Esther in tara oglinzilor

    FCC (Fomento de Construcciones y Contratas) este grupul de constructii mostenit in anii ’70 de surorile Koplowitz. Cu cele doua femei la conducere, FCC a devenit una dintre cele mai importante companii de constructii din lume, cu o cifra de afaceri anuala de 12 miliarde de euro.

    Competitie constructiva

    Drumul surorilor Koplowitz, Esther (56) si Alicia (54), este foarte asemanator. Au mostenit compania FCC, fondata in anii ’40 de tatal lor, Ernesto Koplowitz, un evreu de origine poloneza. Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, acesta a fost nevoit sa fuga din tara natala pentru a scapa de persecutia nazista si a ales sa se refugieze in Spania. Pentru ca nu stapanea prea bine spaniola, dar limba germana era limba materna, Koplowitz s-a orientat inspirat spre marile corporatii germane prezente pe piata, cea mai importanta dintre acestea fiind furnizorul de energie AEG. A reusit in scurt timp sa-si formeze propria companie, pe care a dezvoltat-o pana in 1962, cand a incetat din viata. Mica firma de constructii devenise una dintre cele mai mari corporatii din Madrid si din peninsula.
    Esther si Alicia au mostenit averea, dar au amanat putin responsabilitatea. Si-au continuat studiile de management si au preluat conducerea executiva a companiei abia in 1979. De atunci insa, au condus si au dezvoltat impreuna grupul. In 1997, Esther a cumparat cota de 28% a Aliciei pentru aproape 900.000 de euro. Povestea acestei vanzari si a distantarii celor doua surori a fost urmarita cu infrigurare de intreaga tara, paginile de Economie din periodicele spaniole devenind atractia maxima pentru cititori, in detrimentul tabloidelor.
    Esther este in prezent presedinta unei fundatii ce ii poarta numele si care sustine batranii, persoanele cu handicap si minorii cu probleme de integrare in societate. In paralel, este membru in board-ul FCC si vice-presedinte al Portland Valderrivas Cement, alt important constructor din Spania. Are numeroase titluri de merit pentru actiunile sale de binefacere, dar si doua titluri nobiliare mostenite de la mama sa – Contesa de Pe?alver si Marchiza de Campo Florido.
    La randul sau, Alicia este Marchiza de Bellavista si conduce doua fundatii de binefacere. Ambele surori au studiat la Scoala Franceza din Madrid si au absolvit Facultatea de Psihologie.

    Doua picaturi de apa

    Chiar daca presa iberica puncteaza toate reusitele surorilor si le compara ca intr-un duel, acestea au negat mereu ca ar exista neintelegeri intre ele si se afiseaza impreuna la evenimentele mondene la care participa. Mai putine in ultima perioada. Dar echilibrul, atat in viata personala cat si in cea profesionala, este greu de pastrat. Cele doua surori ocupa primele doua pozitii in topurile celor mai bogate femei din Peninsula Iberica – Esther are o avere estimata la 4,1 miliarde de euro (5,6 mld. dolari), iar Alicia valoreaza 3,7 miliarde de euro (5 mld. dolari). Aceasta din urma si-a diversificat foarte mult investitiile, mizand pe real estate si petrol, insa cea mai importanta decizie de management a sa, dupa cum subliniaza si presa din Spania, este cooptarea intr-o functie executiva a lui Oscar Fanjul, fostul presedinte al Repsol, cea mai mare companie petroliera spaniola. Ajutata de acesta, ea lucreaza momentan la lansarea primului hedge fund din Spania.
    Cele doua marchize “rivalizeaza” si prin fundatiile filantropice pe care le conduc, dar se completeaza foarte bine prin actiunile acestora, fiecare ajutand persoane din categorii diferite. Si asemanarile nu se opresc aici.
    Surorile Koplowitz au fost maritate cu doi dintre mostenitorii unei familii de nobili cubanezi, ambele au divortat in acelasi an si au fiecare cate trei copii – trei fete pentru Esther si trei baieti pentru Alicia. Nici pasiunile nu reusesc sa le deosebeasca: atat Alicia, cat si Esther sunt mari iubitoare de arta. Alicia detine valoroase lucrari de Goya, Picasso, Modigliani sau Barcelo, iar Esther are la randul sau o colectie impresionanta. In 2001, peste 20 de picturi si sculpturi i-au fost sustrase din resedinta privata din Madrid, dar au fost ulterior recuperate.
    In oglind+
    Culoarea tenului si a parului, atat. Sunt singurele diferente dintre cele doua femei de afaceri. Esther este bruneta, cu tenul mai inchis la culoare, iar Alicia este blonda cu tenul deschis. Nicio alta diferenta majora nu mai exista intre surorile care au dus pana acum o existenta “in oglinda”.
    De la scolile urmate si pana la sotii alesi, vietile celor doua aproape se confunda.
    “Sotii Alberto”, asa cum ii numeste presa, erau verisori primari si mostenitori ai unei familii de nobili din Cuba. Ambele cupluri s-au casatorit in 1969 si au locuit o vreme in apartamente identice in aceeasi cladire de locuinte din centrul Madridului. “Los Albertos” au avut merite importante in dezvoltarea FCC; compania a fost impulsionata, ba chiar catapultata cu ajutorul lor pana pe primele locuri in industria spaniola de constructii. Din cauza infidelitatii sotilor, cele doua cupluri s-au destramat, iar Esther si Alicia au ajuns sa conduca singure afacerea familiei. Au ocupat prin rotatie functiile de presedinte si vicepresedinte al FCC, schimband anual locurile in ierarhie pana cand Esther a cumparat partea din afacere a Aliciei.
    Chiar daca au pierdut initial 100.000 de euro, atat cat le-a costat “pensionarea” fostilor soti, au condus compania la o cifra de afaceri de peste 12 miliarde de euro, de 10 ori mai mare decat la momentul cand au preluat-o si averile lor au crescut constant in fiecare an.

    100 de milioane de euro recuperati
    In august 2001, din resedinta madrilena a lui Esther au fost sustrase 20 de picturi si sculpturi de Goya, Pissarro si Foujita, piese care faceau parte si din patrimoniul national al Spaniei. La inceput au fost recuperate jumatate dintre operele de arta, evaluate la peste 50 de milioane de euro – una dintre cele mai mari recuperari de bunuri din istorie. Un an mai tarziu, politia spaniola ajutata de FBI a gasit si celelalte obiecte de arta intr-un apartament din Playa d’Aro, in nordul Spaniei.

    OBIECTIVE
    Esther si-a propus sa dubleze vanzarile FCC la peste 20 de miliarde de euro. Ultima sa achizitie dintr-un sir de cinci companii cumparate in ultimii ani este WRG, companie britanica de colectare a deseurilor. Alicia va lansa cat de curand primul mare hedge fund al Spaniei, proiect pentru care l-a cooptat alaturi de ea pe unul dintre cei mai prolifici manageri spanioli – fostul presedinte Repsol, Oscar Fanjul.

    Cei mai bine imbracati antreprenori
    Intr-un top alternativ al celor mai bogati oameni din lume, antreprenoarele ocupa primul loc la categoria “best dressed”, inaintea unor designeri ca Armani sau Ralph Lauren. Chiar daca afacerile in constructii sunt lipsite complet de glamour, acest lucru nu le-a impiedicat pe cele doua Koplowitz sa se afiseze intotdeauna in tinute deosebit de elegante.