Category: Lideri

  • Cele mai puternice femei din România: Iulia Dobrin, I.D. Sarrieri, The Place Concept Store

    Produsele de lenjerie intimă create de româncă au ajuns pe coperţile şi în paginile revistelor de modă precum Vogue sau W, alături de branduri străine de renume precum La Perla sau Agent Provocateur. Ea este unul dintre primii români care au descoperit soluţia multibrandurilor up-market, deschizând magazinul The Place Concept Store pe Calea Dorobanţi din Bucureşti. A reuşit să aducă în România branduri precum Oscar de la Renta, Jil Sander, Marchesa şi Alexander Wang, dar şi să ducă brandul românesc de lenjerie intimă I.D. Sarrieri în multibranduri din Europa, America de Nord, Australia sau Asia. Lenjeria produsă în România se vinde în Australia, Arabia Saudită, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Statele Unite.

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Compania absolventei de ASE are fabrici în Bucureşti unde realizează produsele pe care apoi le vinde în toate colţurile lumii. Produsele pot fi de asemenea achiziţionate online, brandul I.D. Sarrieri având propriul său magazin virtual. Preţurile produselor încep de la mai puţin de 10 euro şi ajung la câteva sute de euro.


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul va fi disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm

    Anterior, timp de un deceniu, românca a lucrat în domeniul farma unde s-a angajat imediat după ce a absolvit Facultatea de Medicină. A decis să îşi creeze propria afacere după ce a crescut în domeniul farma până când, după cum spune chiar ea, a simţit că nu mai are unde urca. În momentul în care a decis să devină antreprenor, Rucsandra Hurezeanu a urmat modelul mamei sale care la începutul anilor ’90 a deschis propria farmacie privată. Ulterior, businessul s-a extins atât în distribuţie, cât şi în producţie. Tot mama sa a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum cu businessul Ivatherm care astăzi creează produse dermato-cosmetice “made in Franţa” cu apă de la Herculane.

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    A început prin a studia proprietăţile apei termale de la Herculane, cea mai veche staţiune balneară din Europa. Apoi a mers în Franţa unde a contractat o echipă de cercetători care să evalueze efectele apei de la Herculane. După ce au fost descoperite proprietăţile anti-inflamatorii ale apei, produsele Ivatherm şi-au făcut treptat loc pe rafturile farmaciilor. Acum produsele sunt aşezate pe rafturi în peste 1.000 de farmacii din România şi Hurezeanu are planuri mari pentru export.


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul va fi disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Maria Lucia Hohan, MLH Creation Factory

    Maria Lucia Hohan s-a întors în 2003 în România şi a pus bazele atelierului de creaţie care îi poartă numele. După câţiva ani, rochiile create de ea au luat şi drumul altor ţări, primele comenzi externe venind din Australia, Grecia şi Statele Unite. Primul pas în afara graniţelor ţării a fost participarea la târguri şi prezentări în cele mai importante capitale ale modei, în frunte cu Parisul. Astăzi, produsele designerului sunt vândute atât online, cât şi în magazine multibrand din afara graniţelor ţării.

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Mai mult, rochiile create de Maria Lucia Hohan au “cucerit” Statele Unite, fiind purtate de actriţe de la Hollywood, precum Jennifer Hudson sau Nicole Kidman, şi cântăreţe ca Jennifer Lopez. Preţul unei rochii din linia principală este de 600 -700 de euro.


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul va fi disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Are 29 de ani şi o afacere de 7 milioane de euro pe an

    Dorothy Constantin a intrat în acest business în urmă cu circa patru ani, când exista doar Victoria 46, şi deşi spune că nu visa să lucreze în domeniu, acum nu se vede făcând lucrurile diferit. Victoria 46 a fost deschis acum şase ani de către Solmar Group, care deţine francizele mai multor branduri mass market pe piaţa locală, printre care şi Mango. În 2009 compania a decis să vândă divizia de lux, respectiv multibrandul Victoria 46. Dorothy Constantin, la momentul respectiv brand managerul magazinului, a decis să îl cumpere de la fostul proprietar.

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Ulterior, ea împreună cu partenera ei au extins businessul, deschizând Day & Night (branduri mai tinereşti) şi Petit’s (magazine pentru copii). Apoi au ieşit din Capitală, deschizând la Oradea în centrul comercial Oradea Shopping City magazinul The Code. Ultima mutare a fost inaugurarea platformelor de cumpărături online VictoriaOutlet.ro şi VictoriaOnline.ro. Grupul deţine în portofoliu peste 60 de branduri, printre cele mai cunoscute numărându-se Christian Dior, Alexander McQueen, Lanvin, Balenciaga, Yves Saint Laurent, Emilio Pucci sau Vionnet.


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul va fi disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Monica Iavorschi, Arctic: În business e mai important să fii profesionist, şi mai puţin dacă eşti bărbat sau femeie

    VIDEO – Monica Iavorschi, Arctic: În business e mai important să fii profesionist, şi mai puţin dacă eşti bărbat sau femeie

    Din 2008 directorul general al producatorului de electrocasnice Arctic, insa lucreaza in companie de mai bine de 12 ani. A preluat conducerea intr-un moment dificil, chiar cand criza incepuse sa-si faca simtite efectele, dar a reusit sa mentina compania pe crestere in ciuda impactului destul de puternic resimtit inclusiv de industria electronicelor si electrocasnicelor. In ultimii ani, producatorul de electrocasnice a fost una dintre putinele companii din Romania care au continuat sa faca angajari, a investit, a crescut productia si exportul.

  • Ioana Filipescu, Raiffeisen Investment: Femeile sunt mai flexibile decât bărbaţii



    Ioana Filipescu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).



    VIDEO – Ioana Filipescu, şefa Raiffeisen Investment: Femeile sunt mai flexibile decât bărbaţii

    De noua ani este managing director al Raiffeisen Investment Romania, fiind unul dintre cei mai apreciati bancheri de investitii din Romania cu o experienta semnificativa in domeniul serviciilor financiare, al farmaceuticelor si al serviciilor medicale, precum si in sectorul de utilitati. A fost implicata in consultanta a numeroase fuziuni si achizitii, cum ar fi preluarea LaborMed Pharma de catre fondul de investitii Advent International, achizitiile Groupama din Romania (Asiban, BT Asigurari) sau intermedierea vanzarii Proton Technologies catre Vodafone. Spune ca una dintre cele mai important calitati ale unui sef de fond de investitii este flexibilitatea, capacitatea de a nu te lasa influentat de sabloane.

  • Michael Grewe conduce de şapte ani filiala stelei cu trei colţuri din România

    “Cea mai importantă parte a unui oraş e reprezentată chiar de oameni. Iar această apreciere se potriveşte de minune pentru Bucureşti”, spune astăzi managerul. Cea mai dificilă perioadă, din punct de vedere al procesului de luare a deciziilor, a fost anul 2009, când, explică Grewe, a adaptat businessul din toate punctele de vedere la noile condiţii impuse de piaţă. Se declară mulţumit de faptul că a reuşit să menţină reţeaua de retail în formulă completă – Mercedes-Benz nu a pierdut niciun centru autorizat pe toată durata crizei. Deşi anul 2012 a început cu o evoluţie pozitivă, piaţa auto a cunoscut câteva momente dificile în a doua parte a anului, iar la sfârşitul acestui an Grewe se aşteaptă ca piaţa să se situeze la un nivel sub rezultatele anului trecut. “Să primesc apreciere pentru ceea ce suntem, ceea ce facem şi contribuţiile noastre, venind din partea unor oameni din exteriorul companiei, mă face extrem de mândru”, mai spune Grewe, care nu regretă nicio clipă venirea în România.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Ali Ergün Ergen este expertul în dezvoltarea de malluri în România

    Managerul turc, care până la sfârşitul anului trecut a condus zona comercială Băneasa din nordul Capitalei, cea mai mare de acest gen din România, a plecat plănuind, conform propriilor spuse, să aibă mai mult timp pentru sine. A fost cooptat apoi drept consultant în cadrul companiei Anchor Grup, unde a lucrat şi în perioada 1999-2005, iar recent a fost reinstalat în funcţia de conducere. Ali Ergün Ergen a venit în România iniţial pentru a conduce proiectul Bucureşti Mall, primul centru comercial modern de pe piaţa locală, realizat în Vitan. El a dezvoltat pentru Anchor Grup, parte a grupului FIBA din Turcia, şi al doilea mall, Plaza România din Drumul Taberei. În 2005, după ce a deschis Plaza, a acceptat oferta de a lucra pentru Gabriel Popoviciu în zona comercială a proiectului Băneasa din nordul Capitalei. Din această poziţie, el a coordonat dezvoltarea şi apoi funcţionarea mallului Băneasa Shopping City. În prezent, el s-a întors la conducerea Anchor Group cu scopul de a readuce în top mallurile companiei, Bucureşti Mall şi Plaza România, iar pentru acest plan va avea la dispoziţie un buget de 50 de milioane de euro. Astfel, cele două malluri vor intra de anul viitor într-un amplu proces de reamenajare şi extindere, care ar trebui să coincidă cu o “renaştere”, după cum a numit-o Ergün Ergen, în condiţiile în care în ultimii trei-patru ani cele două proiecte au pierdut teren în faţa competitorilor.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Tomáš Spurný este şeful BCR din aprilie 2012

    Bancher cu o deosebită experienţă internaţională, din 1999 şi până anul acesta a fost preşedinte executiv al mai multor instituţii bancare şi financiare importante din Slovacia (VUB Banka a.s., Intesa Sanpaolo), Republica Cehă (CCS a.s.; Komerční Banka a.s., Société Générale; PPF a.s.) şi Ungaria (CIB Bank, Intesa SanPaolo). Înainte de a activa în domeniul bancar, Tomáš Spurný a lucrat ca analist de trezorerie la European American Bank din New York şi apoi ca asociat principal la compania de consultanţă de management McKinsey & Company, asigurând consiliere de specialitate unor instituţii financiare care operează pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. Are o diplomă în Contabilitate şi Finanţe de la New York University, un MBA la Columbia University, iar în 2003 a absolvit un curs de Executive education training la Harvard Business School. Calitatea profesională a lui Spurný a fost confirmată inclusiv de faptul că a primit chiar după începerea mandatului la BCR oferta de a coordona restructurarea afacerilor din Est ale Intesa Sanpaolo, ofertă pe care însă a declinat-o. La BCR, până în prezent cea mai importantă decizie sa a fost să schimbe strategia de vânzare a creditelor ipotecare, care acum sunt acordate exclusiv în lei pentru clienţii care realizează venituri în lei – o mişcare în premieră pe piaţa din România şi care face parte dintr-un plan mai larg de îmbunătăţire a eficienţei băncii prin reorientarea portofoliului spre creditele în lei, ameliorarea calităţii activelor şi reducerea costurilor.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.