Category: Lideri

  • Cine este femeia care a înfiinţat unul dintre cele mai importante lanţuri de farmacii din România, cu afaceri de peste 1 mld. lei, la vârsta de doar 25 de ani

    Roxana Maftei a pus bazele afacerii Farmacia Tei la 25 de ani, după ce anterior deţinuse, pentru o scurtă perioadă, un magazin de tip plafar.

    Businessul a pornit de la o singură farmacie deschisă de antreprenoare în Bucureşti, în 1992, iar în prezent a ajuns la o reţea de şase unităţi, care au generat, în 2020, afaceri de 755 de milioane de lei.

    Brandul Farmacia Tei a ieşit pentru prima dată în afara graniţelor Bucureştiului în 2018, odată cu deschiderea unei unităţi în centrul comercial Vivo Constanţa.

    Antreprenoarea a lansat, în urmă cu şapte ani, şi brandul Bebe Tei, dedicat produselor pentru bebeluşi, business care a ajuns la afaceri de 382 de milioane de lei în 2020, cu patru magazine în Bucureşti şi Constanţa.

  • George Dumitraşcu: Viitorul are un singur autor: propria persoană, singura responsabilă de maniera în care implementăm planurile de carieră

    Cred că jobul ideal este… cel în care ai posibilitatea de a evolua, prin provocări care testează nu doar o bună cunoaştere a domeniului, cât şi capitalul de creativitate de care dispui.

    În carieră, cel mai greu îmi este… să rămân într-un rol care, de la un punct al dezvoltării carierei profesionale, operează printr-un caracter de predictibilitate şi printr-o rutină obositoare.

    Lucrul de care sunt cel mai mândru este… faptul că nu am rămas în urma mea şi nu am făcut niciun compromis – toate deciziile mele au fost rezultatul unui calcul pragmatic, în care intuiţia a contat tot atât de mult pe cât a contat cunoaşterea.

    Din agenda mea zilnică, nu lipseşte… dialogul constant cu membrii echipei mele, pentru a proba dificultăţile şi satisfacţiile cu care se confruntă fiecare.

    Cred că stilul meu de management este definit de… un caracter democratic, un spirit deontologic, o abordare pragmatică.

    Mentorul meu este… tatăl meu pentru că de la el am învăţat că prin muncă, perseverenţă şi răbdare poţi să devii unul dintre cei mai buni în domeniul ales.

    Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este… că viitorul are un singur autor: propria persoană, singura responsabilă de maniera în care implementăm planurile de carieră. Ideile formidabile sunt o chestiune revelatorie, acţiunile corecte sunt o chestiune de pragmatism. Nu e suficient să ai obiective, e necesar ca ele să corespundă realităţii din care faci parte.


    Vârstă: 40 de ani

    Funcţie: Director, Advisory

    Companie: KPMG în România

    Cifră de afaceri (2020): 43,5 mil. euro


    Numărul colegilor din echipa sa: 20


    Experienţă: Lucrează de peste 17 ani în consultanţă financiară. Spune că pentru a avea o bază cât mai solidă şi pentru a descoperi ce domeniu îi place cel mai mult, a trecut prin audit, evaluare, analiză financiară sau fuziuni şi achiziţii, atât în mediul antreprenorial, cât şi corporatist.


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: consolidarea poziţiei de lider local în domeniul consultanţei în tranzacţii şi evaluări, atât în acord cu strategia KPMG România, cât şi cu trendurile de la nivel global.

  • Alexandru Alecu

    Cred că jobul ideal este… cel de antreprenor.

    În carieră, cel mai greu îmi este… să fiu consecvent chiar şi când rezultatele apar mai greu.

    Lucrul de care sunt cel mai mândru este… deschiderea companiei cu doar 500 de euro şi dezvoltarea ulterioară a acesteia.

    Cred că stilul meu de management este definit de… implicare.

    Mentorii mei sunt… asociaţii mei din grupul de firme din care facem parte.

    Când eram copil, visam să fiu… owner de business.

    Peste 10 ani vreau să lucrez… tot în compania mea, dar călătorind.

    CEO-ul pe care îl admir cel mai mult este… Iulian Stanciu.


    Vârstă: 32 de ani

    Funcţie: Manager general şi co-owner

    Companie: Noavidet

    Cifră de afaceri (2020): 11,6 mil. lei


    Numărul colegilor din echipa sa: 15


    Experienţă: student voluntar în Business Club, parte din Voluntari pentru Idei şi Proiecte.


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: logistică şi marketing

  • Bogdan Savonea

    Obiectivul meu principal în rolul actual… este scalarea globală a companiei.

    Cred că stilul meu de management este definit de… adaptabilitate.

    Când eram copil, visam să fiu… astronaut.

    CEO-ul pe care îl admir cel mai mult este… Steve Jobs.

    Liderul ideal este… lipsit de empatie falsă.

    Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… adaptabilitatea.


    Vârstă: 38 de ani

    Funcţie: CEO

    Companie: TPS Engage

    Investiţii obţinute până acum: peste 1 mil. dolari


    Numărul colegilor din echipa sa: 16


    Experienţă: product management & development şi relaţia cu investitori strategici


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: advertising, billboards, industry hacking/disruption

  • Cristian Tamaş

    Cred că jobul ideal este… când eşti în permanenţă de folos oamenilor prin inovaţie, care afectează mai multe generaţii.

    Când eram copil… nu aveam un anume vis, ci eram foarte foarte pasionat de tehnologie şi aceasta a rămas ca un fir roşu în deciziile mele legate de ce să fac în cariera mea.

    Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… proactivitatea.

    Sper ca viitorul să fie… cu mult mai puţină ură şi invidie între oameni şi mai sănătos (să prevenim pandemii, de exemplu).

    Îmi prinde bine să ascult… în ultima vreme, podcasturi care adresează founderul, nu doar cum să creşti un start-up, şi anume Startup Therapy de startups.com.

    O mare parte din timpul meu liber… o aloc, momentan, călătoriilor pe motocicletă cu soţia şi cu prietenii mei motociclişti.


    Vârstă: 28 de ani

    Funcţie: cofondator, CMO

    Companie: TypingDNA

    Finanţări: 8,8 mil. dolari (ultima investiţie – 7 mil. dolari, condusă de fondul de venture capital al Google, Gradient Ventures)

    Număr de angajaţi: 28


    Experienţă: „Într-un start-up ca al nostru, înveţi foarte multe în foarte puţin timp. Am învăţat multe de la cofondatorul meu, Raul (Techstars  Accelerator), de la investitori, advisori, astfel că experenţa anterioară aproape că e irelevantă”, spune Tamaş. El a condus anterior şi alte echipe, a urmat o şcoală de business şi management, dar spune că nimic nu se compară cu experienţa de la TypingDNA din ultimii 5 ani.


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: cum să expui şi să convingi mase de oameni să folosească ceva inovator, ceva ce nu au mai folosit până acum.

  • Andrei Creţu: Obiectivul meu principal în rolul actual este de a încuraja adopţia unui nou model de business, Pluria fiind pentru birouri ceea ce Uber a fost pentru transportul urban acum un deceniu

    Cred că jobul ideal este… acela care te pasionează, atunci când timpul zboară când munceşti, pentru care beneficiile financiare directe şi pe termen scurt sunt secundare. 

    Cel mai mult mă inspiră… energia colegilor, când ne mobilizăm cu toţii spre un obiectiv comun.

    Prefer să lucrez… de oriunde mă simt mai productiv, independent de locaţia fizică.

    Obiectivul meu principal în rolul actual este… de a încuraja adopţia unui nou model de business, Pluria fiind pentru birouri ceea ce Uber a fost pentru transportul urban acum un deceniu.

    Cred că stilul meu de management este definit de… echilibru şi autonomie pentru angajaţi, care au autoritate şi libertate să-şi definească singuri munca, timpul şi locul de unde o desfăşoară.

    Când eram copil, visam să fiu… şofer de ambulanţă.


    Vârstă: 39 de ani

    Funcţie: fondator

    Companie: Pluria

    Spaţii disponibile în reţea (la 6 luni de la lansare): >150


    Numărul colegilor din echipă:10


    Experienţă: cofondator 7card (acum în portofoliul Sodexo) şi al V7 Capital (fond de investiţii, acţionar în opt start-up-uri). Anterior antreprenoriatului, a fost consultant de management la Kearney şi PwC. 


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: scalarea şi dezvoltarea în afara graniţelor a Pluria, pe care o descrie drept „primul serviciu internaţional fondat în România care oferă companiilor acces la o reţea de spaţii de lucru complementare pentru angajaţi”.

  • Cristian Grozea: Obiectivul meu principal în rolul actual este să fac din BeeFast o companie globală

    Cel mai mult mă inspiră… ideea de creştere, dezvoltare, evoluţie. Mă entuziasmează ideea de a lua ceva static şi a-l transforma.

    În carieră, cel mai greu îmi este… să găsesc timp pentru tot ce am de făcut şi mă pasionează.

    Obiectivul meu principal în rolul actual este… să fac din BeeFast o companie globală.

    Lucrul de care sunt cel mai mândru este… evoluţia companiei noastre şi felul în care lucrăm noi, ca echipă.

    Din agenda mea zilnică, nu lipseşte… dansul.

    Cred că stilul meu de management este definit de… curaj şi determinare.

    Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este… să nu te ataşezi emoţional de proiecte, pentru a-ţi păstra luciditatea în evaluarea lor.

    Când eram copil, visam să fiu… preot ziua şi seara dansator.

    Peste 10 ani, vreau să lucrez în… compania mea.

    CEO-ul pe care îl admir cel mai mult este… Elon Musk.

    Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… să fie punctual.

    Sper ca viitorul să fie… prosper.

    Îmi place să citesc… publicaţii şi cărţi de business.

    O mare parte din timpul meu liber o aloc… căutării de idei.


    Vârstă: 25 de ani

    Funcţie: CEO

    Companie: BeeFast

    Cifră de afaceri (2020): 320.000 de euro

    Număr de angajaţi: 13


    Experienţă: Dansator profesionist de la 5 ani, antreprenor direct din studenţie, a lansat în 2015 jocul EggyFlies. A urmat apoi compania GoldieLab, prin care a lansat KinderHub şi BeeFast.


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: tehnologia informaţiei, logistică şi transport, inovaţie

  • Victor Răcariu: Mă inspiră orice lucru nou, orice nouă descoperire

    Cel mai mult mă inspiră… orice lucru nou, orice nouă descoperire.

    Prefer să lucrez… la birou.

    În carieră, cel mai greu îmi este… să nu vreau să fie totul perfect.

    În următorul concediu aş vrea să… nu răspund la e-mailuri.

    Lucrul de care sunt cel mai mândru este… cum a crescut Glovo în regiune în doar 3 ani.

    Cred că stilul meu de management este definit de… simplitate.

    Când eram copil, visam să fiu… doctor.

    Peste 10 ani, vreau să lucrez… în zona de healty food, energie sau reciclare.

    Liderul ideal este… cel care îţi oferă libertate.

    Sper ca viitorul să fie… mai puţin poluat.


    Vârstă: 33 de ani

    Funcţie: General Manager CEE

    Companie: Glovo

    Valoarea tranzacţionată (2020): 180 mil. euro


    Numărul colegilor din echipă: 70


    Experienţă: programare, e-commerce


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: q-commerce, the future of e-commerce

  • Ştefan Toderiţă: Cred că jobul ideal este acela în care simţi că ai un impact pozitiv şi relevant în vieţile oamenilor

    Cred că jobul ideal este... acela în care simţi că ai un impact pozitiv şi relevant în vieţile oamenilor.

    În carieră, cel mai greu îmi este… să nu mă implic în toate detaliile, ci să rămân mereu concentrat pe obiectivul final şi să ţin cont de imaginea de ansamblu.

    Din agenda mea zilnică nu lipseşte… stabilirea obiectivelor zilei care urmează.

    Cred că stilul meu de management este definit de… deschiderea faţă de toate ideile curajoase şi de respectul pentru toţi colegii.

    Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este… că nu trebuie să uiţi niciodată de unde ai plecat.

    Când eram copil, visam să fiu… astronaut. Mă fascina ideea de a vedea Pământul din cosmos.

    Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… autenticitatea.

    Îmi place să citesc… romane poliţiste şi biografii. Recomand autobiografia lui Andre Agassi – Open.


    Vârstă: 27 de ani

    Funcţie: Business Development Director

    Companie: Edenred România

    Număr de angajaţi: 200


    Numărul colegilor din echipa sa: 3


    Experienţă: consultanţă pe serviciile financiare, respectiv banking şi payments. Companiile cu care a colaborat includ Kearney, BCG şi Mastercard.


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: Strategia de dezvoltare a businessului, cu orientare pe creştere şi inovare:  lansare de produse, parteneriate strategice şi transformare organizaţională.

  • Doina Bîrsan: Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez în educaţie, să-mi folosesc experienţa şi cunoştinţele acumulate pentru a-i sprijini pe tinerii aflaţi la început de carieră

    Cred că jobul ideal este… acela unde revii cu mare drag în fiecare zi, unde înveţi tot timpul ceva nou şi care te provoacă să devii mai bun.

    Cel mai mult mă inspiră… oamenii cărora le pasă, fac lucrurile conştiincios şi cu tragere de inimă.

    Obiectivul meu principal în rolul actual este… să contribui la dezvoltarea oamenilor din echipa mea pentru a deveni profesionişti recunoscuţi în domeniul nostru.

    În următorul concediu… aş vrea să-mi dedic mai mult timp pentru activităţile fizice în aer liber, pentru că mi-au lipsit foarte mult în ultimul an.

    Din agenda mea zilnică, nu lipseşte… să fac totul cu bucurie, să râd şi să apreciez partea bună a lucrurilor.

    Cred că stilul meu de management… este definit de încrederea pe care le-o acord colegilor mei şi de disponibilitatea de a le oferi ajutor oricând au nevoie.

    Peste 10 ani, vreau să lucrez în… educaţie. Nevoia de îndrumare în formarea profesională va fi tot mai acută şi mi-ar plăcea foarte mult să-mi folosesc experienţa şi cunoştinţele acumulate de-a lungul carierei pentru a-i sprijini pe tinerii aflaţi la început de carieră.


    Vârstă: 38 de ani

    Funcţie: director audit

    Companie: PwC România

    Număr de angajaţi: peste 800


    Numărul colegilor din echipa sa: 30


    Experienţă: Şi-a început cariera în PwC România în urmă cu peste 15 ani şi a auditat companii mari din industria bunurilor de larg consum, serviciilor de telefonie mobilă şi fixă, energie şi imobiliare.


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: Este, în prezent, director în cadrul Departamentului de Audit, fiind responsabilă pentru coordonarea echipelor şi derularea proiectelor de audit pentru companii româneşti şi multinaţionale din diverse domenii, prezente pe pieţele din România şi Republica Moldova.