Category: Lifestyle

  • Veneţia, distrus de numărul tot mai mare de oameni care vor să-l viziteze. Au mai rămas doar 55.000 localnici, iar turiştii sunt cu milioanele

    Cine a fost în vizită în Veneţia a putut observa că numărul turiştilor îl depăşeşte, cu mult, pe cel al locuitorilor.
     
    Lucrurile sunt grave, numărul veneţienilor ajungând la nivelul din 1950 – o treime faţă de numărul celor care locuiau aici cândva.
     
     
    Deşi numeroase asociaţii locale avertizează de ani buni că oraşul e prea mic pentru milioanele de turişti, Veneţia pare dependentă de sumele fabuloase pe care le încasează din turism.
     
     
    Aproape 5 milioane de turişti au vizitat Veneţia în 2017, semnificativ mai mulţi decât cele 2 milioane din 2002.
     
    Şi nu doar turiştii îi alungă pe veneţieni: schimbările climatice au adus, în 2018, 121 de zile cu flux, nivelul apei ridicându-se cu 80 de centimetri peste nivelul mării. Inundaţiile au provocat pagube important, forţându-i pe unii locuitori să se mute definitiv în alte părţi ale Italiei.
     
     
    În numere, populaţia Veneţiei a scăzut de la 175.000 de locuitori în 1950 la aproximativ 55.000 în prezent.
  • Povestea antreprenorului care a făcut milioane transformând biserici în cluburi

    Andrew Pervis Scott s-a născut pe 13 ianuarie 1979 în Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei.  El a urmat cursurile colegiului St. John din Southsea. Pasionat de rugby şi boxeor amator, el a avut primul job la vârsta de 16 ani, în 1995, ca bodyguard la un club de noapte din Portsmouth.

    Pe când avea 18 ani el a moştenit 5.000 de lire sterline (aprox. 5.500 de euro) de la bunica sa, aşa că a decis să cumpere o casă aflată într-un stadiu avansat de degradare, pe care a recondiţionat-o şi a revândut-o pentru un preţ mai bun. Curând, el a început să cumpere mai multe case pe care le renova şi le vindea din nou, investind ulterior şi în hoteluri, baruri şi saloane de coafură. Ambiţia antreprenorului de a câştiga bani a preluat-o de la unchiul său, care deţinea mai multe magazine de dulciuri. Până la 25 de ani vânduse deja 250 de proprietăţi şi făcuse primul million, deţinând şapte hoteluri pe Coasta de Sud a Marii Britanii.

    Totul părea să meargă perfect, însă în 2008 viaţa fără griji a lui Scott s-a transformat într-un coşmar. Odată cu instalarea crizei financiare mondiale, businessul său a intrat în declin. Cu toate că, în urmă cu doar câţiva ani, băncile nu conteneau cu oferte pentru împrumuturi, în acel moment nimeni nu mai era dispus să îi amâne creditele, aşa că antreprenorul, refuzând să declare falimentul, a pierdut peste 6 milioane de euro. Dar cum de obicei niciun necaz nu vine singur, asta nu a fost tot. În timpul unei vizite în SUA, unde ajunsese navigând propriul iaht peste Atlantic, el a fost lovit de un taxi, în urma accidentului ambele picioare şi toate degetele de la mâini fiindu-i rupte. Accidentul s-a produs în Wahington, într-o dimineaţă, dar Scott şi-a asumat toată vina deoarece, potrivit lui, în loc să fie atent la trafic, mergea cu privirea în telefon, verificându-şi mailurile. Cu toate acestea, în drum spre spital, cea mai mare grijă a sa nu erau leziunile suferite, ci businessul aflat în pragul colapsului, lăsat în urmă în Marea Britanie.

    Iniţial, Scott a intrat într-o depresie cruntă, însă curând a găsit curajul de a-şi lua viaţa şi afacerile de la capăt. Obişnuia să se încurajeze pe sine, spunându-şi că aşa cum a clădit un business în trecut, de la zero, o putea face din nou. Aşa a şi făcut. Imobilizat la pat timp de trei luni, el a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă însă la lucru, nemaiavând niciun venit. Cu toate că a încercat să reia activitatea în imobiliare, nu a găsit pe nimeni dispus să îi acorde un împrumut, aşa că s-a angajat ca portar, lucrând în paralele şi în construcţii. În cele din urmă, un prieten i-a împrumutat nişte bani, care l-au ajutat să transforme o biserică şi un fost cinema în cluburi de noapte. Ambele locaţii au avut succes, ceea ce i-a permis antreprenorului să îşi reia vechiul business, urmărind în permanenţă noi oportunităţi de afaceri. Aşa a apărut, în cele din urmă, compania REL Capital

    Astăzi, compania sa cu sediul în Londra deţine un portofoliu larg de proprietăţi, de la pub-uri şi lanţuri de baruri la firme de transport, companii de recrutare, precum şi un business care aprovizionează festivalurile de muzică cu consumabile, înregistrând venituri anuale de circa de 33 de milioane de euro. Averea antreprenorului se ridică la peste 27 de milioane de euro. În ciuda averii uriaşe şi a faptului că, în prezent, businessul său este mult mai mare decât în 2008, Andy a ales acum un stil de viaţă mult mai modest, renunţând la automobilele de lux şi preferând, de pildă, să conducă un scuter sau să meargă pe jos.

     

  • „M-am simţit înşelată”: O turistă a descoperit că o atracţie populară din Bali reprezentând un lac superb este de fapt un fals. Cum arată de fapt locul – FOTO

    În luna mai, Cyla, o turistă din Sydney, Australia, a călătorit două ore din regiunea Ubud până la Templul Lempuyang, după ce a văzut nenumărate poze cu superbul lac de o claritate impecabilă în social media. Mii de poze înfăţişau turiştii pozându-se între cele două „Porţi ale Cerului”, imaginea reflectându-se în oglinda lacului ce se întindea la baza acestora.

     

    Când Cyla a ajuns însă la destinaţie, a constatat şocată că lacul era un truc creat de către un fotograf cu ajutorul unei oglinzi plasate sub un iPhone, pentru a crea iluzia unei reflecţii. „M-am simţit înşelată. Era doar un şiretlic pentru a atrage turiştii”, a declarant ea pentru Daily Mail Australia. Pe lângă faptul că era o înşelătorie, pe Cyla a deranjat-o mai tare faptul că erau cozi immense, oamenii aşteptând chiar şi o oră pentru a se fotografia. „Mulţi oameni exersau înainte pentru că ai ocazia de a face doar cinci poze”, a spus ea. „Am văzut inclusiv cereri în căsătorie. Arătau incredibil în poze, dar nu e nimic real.”

    Comentariile sale au venit după ce editorul publicaţiei Fortune, Polina Marinova a postat pe Twitter un mesaj în care scria că a fost devastată de descoperirea aceleiaşi înşelătorii. „Dovada că influencerii de pe Instagram au ruinat totul”, a fost mesajul scris de Marinova pe Twitter, aceasta postând şi câteva poze comparative. „Aşteptările şi visurile mele au fost distruse după ce am descoperit că lacul de la Porţile Cerului este de fapt o bucată de sticlă aşezată un iPhone”, a mai scris ea.

    În timp ce turiştii care au vizitat deja templul cunosc şiretlicul, mulţi urmăritori ai acesteia au fost şocaţi după ce au aflat. „Acest lucru mi-a spulberat universul”, a fost unul dintre comentarii.

     

  • Ce se ascunde în spatele bogăţiei de pe Internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram – GALERIE FOTO

    Ruşii care vor să se laude cu stilul de viaţă luxos pot să închirieze un avion privat (care nu se ridică de la sol) pentru a-şi face fotografii pe care apoi să le distribuie pe reţelele de socializare.

    Astfel, doritorii vor putea închiria un avion timp de două ore pentru 14.000 de ruble (în jur de 244 de dolari) şi au la dispoziţie şi un fotograf sau pot plăti mai puţin (11.000 de ruble sau 191 de dolari) doar pentru avion. Preţul creşte când este vorba de o filmare şi ajunge la 25.000 de ruble (434 de dolari). De asemenea, compania Private Jet Studios pune la dispoziţie şi o echipă de de machiaj, contra cost.

    Asftel, ruşii, doritori de a duce o viaţă de lux, se pozează bând şampanie, în timp ce se prefac că admiră priveliştea de la înălţime.

    Cei care apelează la astfel de servicii sunt cei care vor să adune fani ca apoi să poată obţine contracte de publicitate. 

  • Plecaţi în vacanţă? Care este suma potrivită pentru bacşiş în restaurantele lumii şi unde este considerat acest obicei o insultă

    Cei mai mulţi români (39%) sunt de părere că 9-10% din valoarea notei reprezintă un bacşiş bun în restaurantele de acasă, dar cei mai mulţi americani consideră că 19-20% din preţul final ar trebui adăugat pentru calitatea serviciilor, iar 33% dintre canadieni obişnuiesc să lase 15-16% în plus în restaurante.
     
    Chiar dacă nu şi-ar dori să fie consideraţi prea zgârciţi sau prea aroganţi, în funcţie de suma lăsată în plus, 57% dintre români au declarat că nu şi-ar dori ca bacşişul să fie inclus automat în nota de plată într-un restaurant.
     
    În ţări ca Japonia sau China pur şi simplu nu se practică această formă de recompensare, iar de multe ori este privită ca o insultă. În celelalte ţări asiatice (în special în locurile mai turistice) obiceiurile vestice s-au instalat treptat. În multe dintre restaurante apare o taxă de serviciu de până la 10%, dar nu întotdeauna banii ajung la persoana care serveşte. Prin urmare este recomandată o rotunjire a notei în numerar, pentru a mulţumi pentru serviciile de calitate.
     
  • Au deschis şampania prea devreme: un start-up din zona financiară a făcut o gafă uriaşă, uitând să asigure conturile clienţilor

    Compania lansată de Vlad Tenev şi Baiju Bhatt anunţa, în vara anului trecut, lansarea unui cont curent şi a unui cont de economii, fără a preciza însă că demersurile nu sunt reglementate legal. Robinhood le-a spus clienţilor că fiecare cont va oferi o dobândă de 3% şi va avea asigurare, însă nimeni nu a verificat dacă acest lucru este adevărat.

    Business Insider a vorbit cu 10 foşti angajaţi şi contractori ai Robinhood, care au acceptat să vorbească doar sub anonimat, fiindu-le teamă de eventualele consecinţe. Aceştia au descris compania drept un loc de muncă în care Bhatt şi Tenev au renunţat la preocupările în legătură cu reglementarea, preferând să caute noi produse menite să atragă utilizatorii; totul a culminat cu dezastrul jenant din decembrie 2018 al lansării noului serviciu financiar pe care compania a fost forţată să îl abandoneze după asigurările false că utilizatorii vor beneficia de conturi cu asigurare, discuţii ce au declanşat o criză din partea Congresului american.

    La fel ca Theranos, 23andMe şi Uber, Robinhood a încercat să perturbe o industrie foarte bine reglementată cu ajutorul unor acţiuni menite să schimbe rapid lucrurile, doar pentru a afla că regulile există pentru un motiv şi că încălcarea lor vine însoţită de consecinţe.

    Cei de la Business Insider au aflat că Robinhood a fost avertizată asupra faptului că nu există reglementări pentru conturile de economii, însă reprezentanţii companiei au răspuns cu o declaraţie care susţine că această poveste ar fi „plină de inexactităţi”.

    „Suntem dezamăgiţi de citarea unor afirmaţii venite din partea unor surse anonime, fără a se lua în calcul posibilitatea ca aceste surse să fie greşite. Ne mândrim cu abilitatea noastră de a ne mişca repede şi cu grijă în a construi produse de înaltă calitate menite să extindă accesul la sistemul nostru financiar”, au declarat reprezentanţii companiei.
     

  • O insulă superbă din Grecia, care are nevoie disperată de locuitori, oferă oricui vrea să se mute 500 de euro pe lună şi pământ pentru a-şi construi o casă sau o afacere

    Antikythira, cunoscută şi sub denumirea de Tsirigo sau Cecerigo, în antichitate numită Aegila, este o mică insulă de doar 24 de kilometri pătraţi situată între Kithira şi Creta, la 45 de minute de zbor cu avionul de Atena. 
     
    În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a aflat sub ocupaţia Italiei şi a Germaniei. În 1935 naziştii au forţat fiecare locuitor să plece pentru a avea control absolut asupra mării împotriva forţelor aliate. Mai târziu, în timpul Războiului Civil şi până în 1964 insula a devenit un refugiu pentru exilaţi. Alipită provinciei Kythera începând cu secolul 20, a fost repopulată, populaţia numărând pe atunci 334 de locuitori. Astăzi reprezintă o imagine deprimantă deoarece mulţi locuitori au abandonat-o.

    Pentru a readuce la viaţă mica insulă grecească, cei 24 de locuitori ai acesteia fac tot ce le stă în putinţă. În utlimii ani s-au făcut eforturi uriaşe pentru a se găsi monumentele arheologice de pe insula. Cetăţenii promovează, de asemenea, ornitologia, Antikythira găzduind în jur de 250 de specii de păsări.

    Decizia lui Diocese şi a Monemvasiei care, în cooperare cu municipalitatea şi comunitatea locală, oferă lunar 500 de euro pentru adăpost şi mâncare familiilor numeroase pentru ca acestea să se mute aici, precum şi o bucată de teren pentru a-şi construi o casă sau pentru a-şi deschide un business, le-a dat speranţă locuitorilor actuali. „Insula este foarte frumoasă dar traiul e puţin dificil pe timpul iernii. Căutăm familii care să o readucă la viaţă.

    Avem nevoie de trei familii tinere şi suficient de mari încât să se umple insula de vocile copiilor, aşa cum era în urmă cu patru decenii, când eu însumi eram elev”, spune preşedintele acesteia, Andreas Harhalakis, citat de iefimerida.gr. El adaugă că profesiile de care sunt interesaţi îndeosebi sunt cea de constructor, pescar sau crescător de animale. Pe insulă nu există bănci sau ATM-uri, sunt doar câteva magazine cu produse de bază, dar şi legume din producţia localnicilor şi vin produs tot aici, însă locuitorii au totuşi electricitate şi conexiune la Internet. 

     

     

  • Antreprenoarea care mănâncă zilnic acelaşi fel de mâncare pentru a nu PIERDE TIMPUL cu alegeri fără importanţă

    Ea se autonumeşte un „strateg al inovaţiei” şi se focusează pe tehnologie şi pe cum să dobândească ceea ce ea numeşte „fericirea digitală”.

    Annei Akbari îi place să ducă o viaţă simplă, mâncând aceleaşi feluri de mâncare la toate mesele de peste zi, în fiecare zi. „Mai multe decizii necesită mai mult timp şi mai multă energie şi prefer să mă concentrez pe lucruri care contează.”

    Ea crede, de asemenea, că există o strânsă legătură între fashion  şi statutul social. „Fashionul este un instrument social puternic, şi orice persoană ar trebui să reflecte la modul în care ar putea să obţină din modă un avantaj.”

  • Povestea omului care a schimbat pentru totdeauna industria divertismentului. A clădit o companie de 60 de miliarde cu 500 de dolari primiţi de la bunicul lui

    Cu 500 de dolari primiţi de la unchiul lor, a plecat din Kansas City împreună cu fratele lui spre Hollywood, unde şi-au deschis un mic studio. Cei doi s-au angajat apoi la Universal Studios Inc. care a cumpărat personajul „Oswald, iepurele norocos„. Studioul Walt Disney a fost alimentat de imaginaţia lui Disney, fan al lui Mark Twain şi al castelelor franţuzeşti pe care le-a văzut în Primul Război Mondial, când a lucrat ca şofer de ambulanţă pentru Crucea Roşie.

    După o serie de contracte pentru folosirea personajelor Disney în scop comercial, ei au modificat pentru totdeauna industria divertismentului cu pariul pe Disneyland, un parc de distracţii construit pe un teren de circa 75 de hectare din Anheim, California. A fost nevoie de o investiţie de 17 mil. dolari, pentru care Disney a vândut o participaţie de 34,5% televiziunii ABC TV.

    Fondatorul lui Disney a murit în 1966, la 64 de ani, dar va rămâne pentru totdeauna cunoscut drept creatorul unuia dintre cele mai iconice personaje de desene animate, precum Mickey Mouse. În plus, el deţine recordul pentru cele mai multe premii Oscar –  22 de titluri. După moartea sa, expansiunea Disney a continuat. Peste 10.000 de hectare de teren au fost cumpărate pentru cinci milioane de dolari pentru construirea primului parc tematic Disney World Magic Kingdom, deschis în Florida în 1971. Anul trecut, compania a înregistrat venituri de aproape 60 de miliarde de dolari.

    Pe lângă pasiunea pentru animaţii, puţini ştiu că Walt Disney a fost fascinat de trenuri. Îi plăceau atât de mult, încât şi-a pus câte unul în birou şi în curte. Obişnuia chiar să se îmbrace ca un conductor de tren pentru a oferi vizitatorilor ocazia de a face o scurtă plimbare la bordul machetei sale de tren, pe şinele montate la proprietatea sa din California.

    Legenda urbană despre faptul că Disney ar fi cerut să fie criogenat pentru a putea fi readus la viaţă cândva în viitor este o altă poveste care a născut multe reacţii sceptice la adresa sa.

  • Serviciile de proastă calitate şi impoliteţea vânzătorilor i-au inspirat pe doi antreprenori să pornească un business de milioane

    În spatele acestora se află fondatorii Heikki Vaananen şi Ville Levaniemi. Ideea businessului a avut-o Heikki, după ce, de-a lungul anilor, întâmpinase deseori situaţia frustrantă în care, primind servicii de slabă calitate sau întâmpinând o atitudine grosolană a angajaţilor din magazine sau instituţii, în special a unui vânzător dintr-un magazin de computere unde mergea în adolescenţă să îşi cumpere dischete, nu avusese ocazia să îşi exprime nemulţumirea faţă de şefii acestora.

    Ideea sa a fost să construiască nişte aparate prin care clienţii să îşi poată exprima feedback-ul referitor la modul în care au fost serviţi, calitatea produselor sau amabilitatea personalului. Tot ce aveau de făcut era să apese unul dintre butoanele cu feţe ce exprimau următoarele stări: foarte mulţumit, mulţumit, nemulţumit sau foarte nemulţumit, urmând ca respectivul aparat să trimită mai departe un email către respectiva companie.

    „Când Heikki mi-a spus planul său de afaceri, m-am gândit că este o super idee, însă eram sigur că altcineva se gândise deja să inventeze un astfel de apparat. Însă după ce am căutat pe Internet, am constatat că nu există, aşa că am început să gânim conceptul – în 2008 – iar în 2009 deja lansam businessul”, povesteşte Ville Levaniemi, cofondatorul Happy Or Not, citat de BBC.

    Astăzi, aparatele Happy Or Not sunt folosite de peste 4.000 de organizaţii din 134 de ţări, fiind montate inclusive pe aeroportul London Heathrow, în lanţul de retail Boots sau în hipermarketurile Carrefour. Clienţii plătesc un abonament anual pentru serviciile companiei, ale cărei venituri sunt de peste 10 milioane de euro.