Category: Lifestyle

  • Piata de arta inflamata

    Detin puterea financiara si se incapataneaza sa intre si in posesia bunului-gust. Interesul miliardarilor americani pentru obiectele de arta a ridicat preturile la cote ametitoare. In 2006, pretul obiectelor de arta a inregistrat o rata de crestere anuala de 27%, ceea ce reprezinta un adevarat record.
    Desi in ultimii cinci ani preturile au crescut mai repede decat in ultimii 25 de ani la un loc, ritmul de majorare este inca lent in comparatie cu boom-ul din perioada 1985-1990, ceea ce inseamna ca procesul este departe de a se termina. Mai mult, spre deosebire de anii e80, cresterea pietei de opere de arta nu se datoreaza numai averilor provenite din sectorul imobiliar. “Acum avem averile din Rusia, averile din China, averile din Japonia, acumularile fondurilor de investitii, acumularile intreprinzatorilor. Exista o concentratie imensa de bogatii la varful piramidei economice, o concentratie mai mare decat asteptase cineva vreodata”, a subliniat Bill Ruprecht, director executiv la Sothebyes. Numai anul trecut cele doua case de licitatii rivale, Sothebyes si Christies, au inregistrat vanzari de peste 7,5 miliarde de dolari (5,6 miliarde de euro), depasind valoarea lucrarilor vandute in 1990, in timpul boom-ului anterior.

  • Haute-hoteluri

    Australia si Pacificul de Sud ? paradis hotelier

    Australienii se mandresc cu unul dintre cele mai bine puse la punct sisteme de cazare din lume, dupa Japonia si SUA. Oamenii de afaceri se bucura de un tratament diferentiat, caci hotelierii de lux australieni, ca de exemplu Park Hyatt, au amenajat birouri si spatii generoase de lucru pentru acestia. Dar nimeni nu ii rasfata mai bine pe managerii din lumea larga cum o face staff-ul Sydney Intercontinental, unde sunt amenajate etaje “executive” cu facilitati de checkout separate, iar membrii Executive Club au acces la ceea ce prin definitie inseamna privilegiul de businessman: Club InterContinental Lounge. In sala aflata la ultimul etaj al cladirii, invitatii se pot bucura in fiecare seara de panorama de 360 de grade a orasului, vazuta prin peretii de sticla, si de cocteiluri din partea casei.
    Luxul se intinde si in Pacificul de Sud, locatiile de top de aici fiind Treetops Lodge&Estate din Noua Zeelanda, si Hotel Bora-Bora. Daca la Treetops va puteti delecta cu un masaj si un pahar din cea mai fina sampanie dupa o zi de hiking, pescuit sau aventurari in natura salbatica, la Bora-Bora natura va sta la picioare: complexul este format din vile lacustre cu acoperis din paie, iar singurul peisaj ce va intampina pe terasa este turcoazul lagunei de dedesubt.

    Canada ? chilipir, dar exclusivist

    Luxul vine la un pret mult mai mic in aceasta parte a lumii, comparativ cu restul. Preturile practicate de hotelierii canadieni sunt in medie de 135 de dolari pe camera, un chilipir, daca e sa tinem cont de numeroasele beneficii pe care acestia le ofera. Explicatia consta in trecutul anevoios al turismului in aceasta tara, marcat de celebrul 11 septembrie si de gripa aviara, care au redus drastic numarul turistilor si, deci, tarifele la cazare.
    Pe primul loc in topul canadian se afla Hotelul Hazelton din Toronto, prima proprietate exclusivista din oras, de altfel. Aici, high-tech-ul este “la ordinea camerei”, de la gadgeturi de tot felul la camerele dotate cu mega-ecrane pentru cei ce prefera cinema la ei acasa.
    Urmatoarele locatii de varf sunt cvasi-castelul Fairmont din statiunea Whistler, British Columbia, dotat cu facilitati de tip ski in/ski out, urmat de Wickaninnish Inn, situat chiar la marginea valurilor oceanului si vestit pentru spectacolele pe care natura le ofera vizitatorilor in timpul furtunilor de zapada.

    Asia ? Jocurile Olimpice dicteaza topul

    Anul acesta 1,5 milioane de turisti sunt asteptati numai in Beijing cu ocazia Jocurilor Olimpice, iar hotelurile au luat cu asalt peisajul asiatic, majoritatea din categoria de varf a pietei. Pana la evenimentul din august, o serie de hoteluri ultra-luxoase au fost programate pentru lansare, cum ar fi Four Seasons, Ritz-Carlton, Mandarin Oriental sau Intercontinental. Grupul Jumeirah din Emiratele Arabe Unite, constructorul hiper-luxosului Burj Al Arab din Dubai, va deschide un hotel in Shanghai in luna iulie.
    Pana atunci insa, hotelul care ar trebui sa reprezinte prima alegere pe taramuri orientale este Landmark Mandarin Oriental, fratele mai mic al renumitului Mandarin Oriental din Hong Kong, dotat cu cele mai mari camere si cele mai spectaculoase bai din zona, dar si cu optiunea pentru shopping-ul in-door al marcilor scumpe ca Chanel sau Celine.

    Europa ? acul in cutia cu comori

    Sa incerci sa alegi cea mai buna destinatie hoteliera a batranului continent este ca si cum ar trebui sa te decizi asupra unei singure bomboane de ciocolata dintr-o cutie cu bunatati de tot felul sau a unei bijuterii dintr-o vitrina plina ochi cu pietre pretioase. Orice ai alege, rezultatul va fi un deliciu, iar costul de oportunitate enorm.
    Din Europa, Hotelul Ritz din Paris este alegerea numarul unu pentru cei indragostiti de capitala franceza, pentru ca nu exista locatie care sa aduca mai tare cu aerul carsimatic al acesteia. Fosta casa a creatoarei de moda Coco Chanel, este celebra pentru paturile de dimensiuni regesti si salile de baie dotate cu cazi demne de Titanic, obiecte de lux si corzi fistichii pentru apelarea staffului hotelier.
    Varianta ruseasca a aceluiasi brand, hotelul Ritz-Carlton din Moscova, gazduieste vizitatorii in camere cu panorama Pietei Rosii, al caror pret pleaca de la 1.000 de dolari, sau in apartamente prezidentiale cu geamuri anti-glont, la un tarif de minim 16.000 de dolari pe noapte.
    O ultima varianta europeana este Hotelul Kamp din Helsinki, ce pune la dispozitia musafirilor saune cu o capacitate de zece persoane – locul ideal pentru o intalnire informala de afaceri.

    Statele Unite ale Americii ? all inclusive

    Cand vine vorba de industria hoteliera de lux din America, primul lucru reprezentativ este tehnologia de varf, reprezentata de ecranele plate, docking station pentru iPod, faxuri si alte gadgeturi utile oamenilor de afaceri.
    Hotelul Peninsula din Chicago, primul in topul american, imbina toate aceste utilitati electronice intr-un mod discret, ferit de ochii lumii, in interiorul camerelor insonorizate.
    In New York, cel mai indicat loc din care puteti sa luati pulsul metropolei este Mandarin Oriental, unde eleganta discreta a celor 248 de camere cu vedere asupra Central Park sunt completate de imediata apropiere a unora dintre cele mai bune restaurante din lume, Per Se si Masa, aflate la o calatorie cu liftul distanta.
    Departe de tumultul oraselor, numarul trei in lista hotelurilor de rasfat pentru oamenii de afaceri, este Stein Eriksen Lodge din Park City, Utah, unde valetii incalzesc claparii amatorilor de ski la inceputul zilei si ii asteapta la poalele partiei cu o cana de ciocalata calda la sfarsitul acesteia.

  • CEO pe doua fronturi

    Directorul executiv al Porsche, Wendelin Wiedeking, este pe cale de a deveni noul Carlos Ghosn al industriei auto.Producatorul auto de lux isi va creste pachetul de actiuni detinut in cadrul Volkswagen la 29,9%, putin sub nivelul de 30% necesar pentru a face o oferta de cumparare a intregii companii. Astfel, firma care a creat 911, Boxster-ul si Cayenne-ul SUV, condusa de Wendelin Wiedeking, devine actionarul cel mai “greu” al celui mai mare producator european de masini. CEO-ul Porsche explica aceasta achizitie prin prisma unei mai bune colaborari de ordin tehnologic, dar ochiul vigilent al expertilor industriei sesizeaza intentia lui Wiedekin de a controla ambele fronturi.O tranzactie asemanatoare l-a adus in prim-plan pe actualul CEO al Renault si al Nissan, Carlos Ghosn. Probabil cea mai importanta figura a industriei auto, Ghosn conduce ambele companii, in ciuda faptului ca nici Renault nu a obtinut pachetul majoritar in urma achizitiei de actiuni la producatorul japonez.Desi ambii executivi sustin ca nu au nici interes de a conduce doua companii odata, Ghosn a facut din alianta producatorului francez cu cel japonez al patrulea jucator de pe piata mondiala, iar Wiedeking ii urmeaza exemplul, supervizand din board-ul companiei Volkswagen evolutia productivitatii si a preturilor producatorului german de automobile.

  • Proiecte imobiliare de milioane de dolari

    Firma Paltinis Leasing a omului de afaceri Ilie Carabulea (foto) va investi cel putin 50 de milioane de euro in primavara acestui an pentru ridicarea unui spatiu comercial si a unui centru de afaceri, pe o suprafata cumulata de 30,7 hectare.Carabulea, care se afla la conducerea grupului de firme Atlassib Holding, s-a facut deja cunoscut prin rapiditatea cu care isi extinde afacerile. Pentru primavara acestui an, omul de afaceri a programat o serie de noi businessuri in Sibiu, ce se vor adauga la activitatile de transport intern si international, comert, asigurari sau leasing. Centrul comercial, a carui constructie va incepe in luna martie, va fi situat in Zona Industriala de Vest a orasului Sibiu si va reprezenta o investitie cuprinsa intre 25 si 35 de milioane de euro. Cea de-a doua investitie, in valoare de 18 milioane de euro, va viza construirea unui centru de afaceri pe o suprafata de 20.000 de metri patrati in inima orasului. Cladirea va avea cel putin 7 niveluri si va cuprinde spatii comerciale, spatii pentru birouri si spatii de cazare. Tot in primavara acestui an, Carabulea va inaugura un proiect din domeniul hotelier de lux. Hotelul de patru stele Ramada, cu 140 de camere, douasprezece etaje si spatii de birouri, reprezinta investitia de peste 20 de milioane de euro a firmei Atlantic Travel, membra a holdingului Atlassib.Toamna lui 2007 va marca lansarea companiei private de transport aerian a omului de afaceri sibian, firma ce va opera pentru inceput cu trei aeronave. Un alt dezvoltator puternic pe piata romaneasca este Iulian Dascalu, omul de la temeliile Iulius Group. Dascalu isi va extinde colectia de centre comerciale mari, alaturand celor doua mall-uri din Timisoara si Iasi, inca doua, la Suceava si Cluj. Plus proiectul imobiliar mixt Palas, realizat in colaborare cu Primaria orasului Iasi. Proiectul Palas va cuprinde un complex de apartamente, o strada pietonala de shopping, doua cladiri de birouri, un teatru, un patinoar si un parc de trei hectare.Investitia cumulata a Iulius Group in cele trei orase se ridica la peste 250 de milioane de euro. Iar Dascalu nu se va opri aici, vizand orasele mari din provincie pentru urmatoarele sale investitii.

  • Cocor – cel mai luxos spatiu comercial peste trei ani

    Actionarii societatii Cocor au decis realizarea unei investitii de 24 de milioane de euro pentru modernizarea magazinului din centrul Capitalei. Investitia va acoperi schimbarea actualei fatade cu un panou publicitar de mari dimensiuni compus din leduri in valoare totala de 2 milioane de euro, construirea, pentru 2,5 milioane de euro, a unei parcari supraetajate de 250 locuri in spatele magazinului, amenajarea subsolului pentru spatii comerciale si o schimbare a structurii care va cuprinde inclusiv inlocuirea peretilor si a tavanului. De asemenea, firma planuieste deschiderea unui restaurant pe acoperisul cladirii, care va oferi o priveliste panoramica asupra centrului Bucurestiului.In urma acestor modificari, noul Cocor va pune la dispozitie cu 50% mai mult spatiu de inchiriat, iar fatada-ecran a magazinului va genera venituri anuale de circa 500.000 de euro din publicitate fata de 50.000 euro in prezent. Per total, magazinul isi va dubla cifra de afaceri.In prezent, Cocor are o cifra de afaceri de 4 milioane de euro si o suprafata inchiriabila de 6.000 de metri patrati, la un nivel al chiriilor de 30 euro/mp/luna. Din 1973, anul infiintarii sale, magazinul nu a mai fost modernizat. Viitoarea identitate a Cocor va fi marcata de un logo si o sigla noua, dar denumirea va ramane aceeasi.

  • Un strop de lux in plus

    Coty Prestige, divizia de lux a grupului Coty Inc., cel mai mare jucator de pe piata parfumurilor, intentioneaza sa deschida o reprezentanta in Romania, in functie de evolutia consumului pe acest segment.Coty a devenit cel mai mare producator de parfumuri din lume dupa ce a achizitionat, in 2005, divizia de parfumerie selectiva a companiei de bunuri de larg consum Unilever. In prezent, firma se concentreaza pe segmentele semi-selectiv si entry-selectiv ale pietei romanesti, unde este reprezentata de Coty Cosmetics Romania, iar segmentul de lux este acoperit de importatori independenti. Coty Cosmetics Romania, cu o cifra de afaceri de 14,8 milioane de euro in 2005, acopera mai multe categorii de beauty precum parfumerie pentru femei si barbati (Isabella Rossellini, Celine Dion, Pierre Cardin, Esprit), produsele de ingrijire personala Adidas si produse de make-up (Rimmel, Astor, Miss Sporty). Divizia Coty Prestige va aduce in Romania branduri de parfum de lux cum ar fi Calvin Klein, Davidoff, Joop!, Vivienne Westwood, Marc Jacobs sau Chopard.

  • A dezamagit investitorii

    John Browne, directorul companiei British Petroleum, va renunta la pozitia sa in cadrul gigantului petrolier cu 18 luni mai devreme decat era planificat. Browne a luat aceasta decizie pentru ca problemele companiei au dezamagit investitorii, dupa cum explica analistii din piata. BP a fost supusa la numeroase presiuni venite de pe piata energiei. Initial, Browne trebuia sa ocupe aceasta pozitie pana la sfarsitul lui 2008, cand implineste varsta obligatorie de pensionare de la BP, de 60 de ani. Cel mai recent eveniment care a afectat compania a fost in octombrie 2006, cand s-a descoperit ca BP era la curent cu problemele de la rafinaria din Texas, unde 15 persoane au fost ucise intr-o explozie in 2005, dar nu a facut nimic ca sa evite tragedia.De la inceputul lunii august, compania a pierdut mai mult de 30 de miliarde de euro din capitalizarea bursiera din cauza scaderii cotatiei titlurilor. Productia aferenta trimestrului patru din 2006 a BP a scazut cu 5%. John Browne este totusi considerat responsabil pentru transformarea BP intr-un jucator global si este printre primii lideri din energie care a luat in serios problemele de mediu. In timpul activitatii sale, profiturile BP, care are sediul la Londra, au crescut de 5 ori.

  • O banca de peste 4 miliarde de EURO

    Prima saptamana a anului 2007 a adus pietei bancare din Romania un maxim istoric. Valoarea BRD-Groupe Societe Generale, cea mai mare banca listata pe Bursa de la Bucuresti, a depasit pentru prima data pragul de 4 miliarde de euro, pe fondul inregistrarii unui record de 20,7 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a bancii a atins 4,2 miliarde de euro, cu 450 de milioane de euro mai mult decat valoarea de la inceputul anului 2006.Cresterea de peste 10% a BRD, in doar trei zile de tranzactionare, se inscrie intr-un trend care a caracterizat bancile romanesti in ultimii ani si care a explodat odata cu integrarea in UE. Investitorii mizeaza pe perspectivele de crestere a sectorului financiar din Romania, iar statutul oficial de piata europeana a adus companiile romanesti mai aproape in vizorul lor.Ca urmare a cumpararilor agresive din partea unor fonduri de investitii, BRD a inregistrat recordul de 20,7 lei/actiune, fata de maximul anterior, de 20 lei/actiune atins in februarie 2006. Actiunile Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, au urcat cu 20% in trimestrul patru al anului 2006, incheind prima saptamana din 2007 la 59,09 euro/actiune. Urmand acelasi trend ascendent, celelalte banci listate la bursa, Transilvania si Carpatica, au inregistrat si ele cresteri, insa de amploare mai mica, de pana la 1%.

  • Lux de imprumut

    Un nou trend ia amploare printre milionarii americani si europeni: predilectia pentru imprumutarea, si nu cumpararea bunurilor de lux dorite. Primele locuri in topul preferintelor le ocupa masinile sport, iahturile, avioanele personale si vilele. Explicatia consta in faptul ca, astfel, milionarii nu mai trebuie sa isi faca griji pentru costurile de intretinere, asigurare si taxele imense, fiind liberi sa se gandeasca la propriile afaceri in timp ce savureaza un cocktail pe un iaht in mijlocul oceanului. Odata cu acest trend, in Europa si SUA s-a dezvoltat o retea de cluburi exclusiviste dedicate milionarilor care prefera sa imprumute bunurile de lux decat sa le achizitioneze. Circle Club din Milano, deschis cu mai putin de un an in urma, pune la dispozitia clientilor o gama de 50 de masini de lux, marca Lamborghini, Maserati si Porsche. Taxa de intrare in acest club este de 20.000 de euro, numarul membrilor este limitat la 300, iar admiterea in club se face pe baza recomandarilor unui membru vechi. Stilul de viata este conditia elementara pentru acceptare, bineinteles condimentat cu un cont serios in banca, sumele pe care membrii le ofera clubului fiind nu de 20, ci de 100.000 de euro. Ca si la P1 International din Londra si Club Sportiva din San Francisco, sistemul de functionare al Circle Club este pe baza de puncte pe care membrii le primesc in schimbul sumelor platite. Printre cei 125 de membri actuali ai Circle Club, se numara avocati, bancheri si doctori, toti condusi de pasiunea pentru masini. Fondatorul clubului, Riccardo Schmid, intentioneaza sa cuprinda in afacerea sa si obiectele de arta si bijuteriile.Un alt trend printre milionari este petrecerea vacantelor in statiunile de lux de tip “destination clubs”, cum ar fi Exclusive Resorts al cofondatorului AOL, miliardarul Steve Case.

  • Un cer de miliarde

    Trei zile de pre-training, cateva teste medicale si un bilet catre al noualea cer sunt ingredientele esentiale ale unei retete pe care unii dintre cei mai bogati si mai faimosi miliardari in viata au pregatit-o pentru a ne transforma din pamanteni obisnuiti in astronauti cu acte in regula. 450 este numarul estimat de miliardari care exista in lume astazi. Fie ca sunt oameni care au pornit de jos si au cunoscut succesul crezand cu incapatanare in ideile lor, fie ca sunt norocosii mostenitori ai unor averi de familie de proportii incredibile, toti au in comun un lucru: castiga mult, cheltuie mult si investesc si mai mult. Ultima tinta a plasamentelor lor? Investitia in nave cosmice si nu de orice fel, ci nave destinate turismului spatial de leisure. Deschizator de drumuri cosmiceAstroprenorul care a dat startul acestei industrii si al carui exemplu a fost urmat si de altii este Eric Anderson, cofondator si CEO al companiei americane Space Adventures, lider mondial in turismul spatial, cu vanzari anuale de peste 120 de milioane de dolari, potrivit presei internationale. Pioneratul a reprezentat indeplinirea visului primilor exploratori spatiali privati ai istoriei: Dennis Tito, Mark Shuttleworth, Gregory Olsen, dar numarul clientilor care au apelat la serviciile Space Adventures inregistrat pana in prezent depaseste pragul de 2.000. Preturile pentru o calatorie dincolo de atmosfera variaza de la 102.000 de dolari (costul unei misiuni suborbitale, incluzand posibilitatea de a privi profilul Pamantului si de a experimenta 5 minute de imponderabilitate) la 25 de milioane de dolari (pentru o saptamana pe orbita Pamantului la bordul Statiei Spatiale Internationale). Cu mai mult de o suta de clienti pe lista de asteptare care au depus deja sume pornind de la 10.000 dolari in contul calatoriilor suborbitale si circa 26 de clienti care au achitat valoarea totala pentru un loc in capul listei, Space Adventures este abia la inceputul explorarii spatiale. Pentru 2008, Eric Anderson pregateste programul Deep Space Expeditions (DSE) constand in expeditii spatiale pentru doua persoane asistate de un cosmonaut rus, la un pret de 100 de milioane de dolari pentru fiecare client. Mai mult, finantarile atrase de companie, de aproximativ 500 de milioane de dolari, vizeaza si lansarea primei expeditii private pe Luna, programata pentru anul 2009.O afacere de miliarde de dolariUn studiu al NASA/Space Transport Association estimeaza ca turismul spatial va atinge valori de la 10 la 20 de miliarde de dolari anual in viitoarele decenii. Daca pana de curand singurele “curse spatiale” disponibile pentru transportul galactic erau Soyuz si Space Shuttle apartinand NASA, folosite si de catre Space Adventures si a caror lansare presupune costuri de 500 de milioane de dolari, initiativele private de cercetare si dezvoltare in domeniu au dus la construirea si testarea a tot mai multe nave spatiale, care vor putea fi lansate in viitor la costuri mult mai mici, oferind mai multa accesibilitate transportului spatial. Acum, Anderson se gaseste in centrul unei competitii, caci oameni ca Paul Allen, cofondator al Microsoft, Richard Branson, proprietarul Virgin Group si Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, vin cu multi bani si cu propriile nave spatiale din urma.Trei pentru Tier OneCe au in comun Paul Allen si Richard Branson pe langa miliardele de dolari din cont? Raspunsul este colaborarea cu celebrul inginer aerospatial Burt Rutan, CEO al companiei de design si constructii aerospatiale Scaled Composites. Firma, infiintata in 1982, este astazi cel mai important dezvoltator de aparate de zbor din lume. In 2001, mogulul Microsoft a decis sa directioneze o mica parte din cele 22 de miliarde de dolari pe care le detine, conform Forbes, catre indeplinirea viziunii sale asupra transportului spatial si a infiintat impreuna cu Rutan compania Mojave Aerospace, destinata gestionarii zborurilor suborbitale de persoane din cadrul proiectului Tier One. Tier One are la baza nava spatiala reutilizabila SpaceShipOne (SS1) si lansatorul White Knight. Designul si tehnologia ii apartin lui Rutan, iar Paul Allen a contribuit cu o finantare de 25 de milioane de dolari. In 2004, SS1 a fost lansata cu succes in spatiu reusind sa atinga o altitudine de peste 100 km sub comanda pilotului Mike Melvill. Astfel, SS1 a fost prima nava spatiala fara finantare guvernamentala care a primit premiul Ansari X Prize in valoare de 10 milioane de dolari oferit de fundatia X PRIZE. Conditiile care trebuia indeplinite de competitorii in cursa spatiala pentru obtinerea acestui premiu constau in finantarea in intregime privata, construirea si lansarea unei nave spatiale capabile sa transporte 3 persoane dincolo de altitudinea de 100 km (limita atmosferei), intoarcerea acesteia in siguranta pe Terra si repetarea lansarii aceleiasi nave in intervalul de 2 saptamani, cu posibilitatea inlocuirii a maximum 10% din corpul nepropulsant al acesteia. Succesul inregistrat de SS1 a atras atentia mogulului afacerilor Richard Branson care i-a contractat pe Rutan si Allen in vederea infiintarii The Spaceship Company, prima companie din lume destinata transportului comercial de persoane. Al doilea TierFondata in iulie 2005, The Spaceship Company va utiliza noile SpaceShipTwo (SS2) si White Knight Two (WK2) aflate in constructie la Scaled Composites si va putea oferi unui numar de 20 de pasageri posibilitatea de a admira Pamantul de la o distanta suborbitala de peste 100 de kilometri. Alaturi de Rutan, Branson pariaza pe SS1, preluand licenta de la compania Mojave Aerospace a lui Paul Allen. Nou-infiintata The Spaceship Company controleaza constructia SS2, a lansatorului WK2 si a echipamentelor conexe si va asigura vanzarea acestora pe piata tour-operatorilor spatiali. Utilizand nave construite dupa modelul initial al lui Rutan, proiectul lui Branson este faza secunda a initiativei de a face turismul spatial mai accesibil si este denumit ca atare: Tier 1b.Primul client al The Spaceship Company va fi un alt joint-venture purtand amprenta antreprenoriala a lui Branson, si anume firma de turism spatial Virgin Galactic. Pentru 250 de milioane de dolari, compania a comandat deja cinci nave SS2 si doua lansatoare WK2, cu posibilitatea efectuarii unor comenzi ulterioare, asigurandu-si practic exclusivitatea asupra folosirii tehnologiei inovatoare a lui Rutan pentru primele 18 luni de transport spatial de persoane. Investitia totala a lui Branson a fost estimata la 25 de milioane de dolari, iar testele la prototipul SS2 si lansatorul WK2 sunt programate pentru a doua parte a anului viitor. Primul zbor extra-atmosferic comercial va avea loc la inceputul anului 2009, nava utilizata fiind denumita Virgin SpaceShip Enterprise (VSS Enterprise). Virgin Galactic va opera zborurile de pe Spaceport America, in New Mexico, prima statie spatiala cu scop comercial din lume. Planurile lui Branson includ transportul a 500 de pasageri pe an la un pret de aproximativ 200.000 de dolari de persoana, pe o piata estimata ca avand intre 7.000 si 15.000 de potentiali clienti pentru primii cinci ani. Pentru ca Virgin Galactic sa ramana profitabila dupa aceasta perioada, Branson a apreciat ca suficient un nivel al pietei de doar 5.000 de persoane, iar profiturile vor fi reinvestite pentru a face turismul spatial si mai accesibil. Ca si in cazul Space Adventures, clientii au depus deja aconturi substantiale pentru a-si rezerva un loc in primul zbor al VSS Enterprise, printre acestia numarandu-se celebritati ca Dave Navarro, Sigourney Weaver, Bryan Singer, Moby, Paris Hilton si, bineinteles, Richard Branson.Miliardarul, care valoreaza 6 miliarde de dolari (conform Sunday Times Rich List) si care conduce un imperiu de 200 de companii in lumea intreaga, nu se va opri aici – conform site-ului Virgin Galactic, Branson planuieste sa extinda turismul spatial la nivel orbital si sa deschida chiar un hotel in spatiu.Pastorul cosmicUn alt multimiliardar care si-a indreptat atentia si banii catre transportul spatial de persoane este fondatorul si presedintele Amazon.com, Jeff Bezos, a carui avere este evaluata de revista Forbes la 4,3 miliarde de dolari in 2006. Spre deosebire de colegii sai de breasla, Bezos a adoptat o atitudine “verticala”. Si asta nu pentru ca nava la care lucreaza, New Shepard (n.r. – “Pastorul Nou”), se va lansa si va ateriza vertical, ci pentru ca orice tentativa a presei de a afla mai multe despre acest proiect s-a izbit ca de un zid de obstinatia lui Bezos. Compania aerospatiala pe care a fondat-o in 2000, Blue Origin, are centrul de cercetare si dezvoltare in Kent, Washington, iar centrele de testare si cele operationale sunt situate in Corn Ranch, Texas, pe o suprafata de 670 km patrati in apropiere de orasul Van Horn. Bezos a semnat cu toti locuitorii orasului contracte de confidentialitate.Conform documentelor depuse pentru certificare la Federal Aviation Administration (FAA), New Shepard va fi alcatuit din doua module, unul pentru propulsie si celalalt pentru echipa de zbor, si va putea transporta 3 persoane. Nava va fi controlata exclusiv de computere on-board. Primul test suborbital a avut loc anul acesta pe data de 13 noiembrie, dand startul unei serii complete de teste in urmatorii trei ani, urmand ca operatiunile comerciale sa inceapa in 2010. Daca totul merge conform planului, New Shepard va putea executa 52 de lansari pe an.